Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Lista acte din altele iulie 2017 Twitter Facebook

Acte altele iulie 2017





Monitorul Oficial 616 din 31 Iulie 2017 (M. Of. 616/2017)

 HOTĂRÂRE nr. 528 din 27 iulie 2017 privind aprobarea obiectivului de investiţii "Lucrări de atenuare a viiturilor pe pârâul Dâmbu amonte de municipiul Ploieşti, judeţul Prahova", precum şi a caracteristicilor principale şi a indicatorilor tehnico-economici aferenţi acestuia EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 616 din 31 iulie 2017

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 42 alin. (1) lit. a) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă caracteristicile principale şi indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „lucrări de atenuare a viiturilor pe pârâul dâmbu amonte de municipiul ploieşti, judeţul prahova“, prevăzuţi în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.art. 2finanţarea obiectivului de investiţii prevăzut la art. 1 se realizează de la bugetul de stat prin bugetul ministerului apelor şi pădurilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, din veniturile proprii ale administraţiei ...

 HOTĂRÂRE nr. 529 din 27 iulie 2017 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 20/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apelor şi Pădurilor EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 616 din 31 iulie 2017

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. ihotărârea guvernului nr. 20/2017 privind organizarea şi funcţionarea ministerului apelor şi pădurilor, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 48 din 17 ianuarie 2017, se modifică după cum urmează:1. articolul 2 va avea următorul cuprins:"art. 2ministerul apelor şi pădurilor are sediul principal în municipiul bucureşti, calea plevnei nr. 46-48, şi/sau în alte sedii secundare, în condiţiile legii."2. anexa nr. 1 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa la prezenta hotărâre.art. iiÎncadrarea personalului ministerului apelor şi pădurilor în numărul maxim de posturi aprobat şi noua structură organizatorică se face în ...

 CIRCULARĂ nr. 12 din 17 iulie 2017 privind lansarea în circuitul numismatic a unui set de trei monede (din aur, argint şi tombac cuprat) şi a unei monede din alamă pentru colecţionare, dedicate împlinirii a 100 de ani de la victoriile armatei române de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz EMITENT: Banca Nationala a Romaniei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 616 din 31 iulie 2017

Art. 1În conformitate cu prevederile legii nr. 312/2004 privind statutul băncii naţionale a româniei, începând cu data de 24 iulie 2017, banca naţională a româniei va lansa în circuitul numismatic un set de trei monede (din aur, argint şi tombac cuprat) şi o monedă din alamă pentru colecţionare, dedicate împlinirii a 100 de ani de la victoriile armatei române de la mărăşti, mărăşeşti şi oituz.art. 2caracteristicile monedelor din set (din aur, argint şi tombac cuprat) şi a monedei din alamă pentru colecţionare sunt următoarele: ┌──────────────┬────────────────────────────────────────┬──────────────────┐ │caracteristici│ set ...

Monitorul Oficial 617 din 31 Iulie 2017 (M. Of. 617/2017)

 INSTRUCŢIUNE nr. 2 din 20 iunie 2017 privind întocmirea şi depunerea raportării contabile la 30 iunie 2017 de către Fondul de garantare a asiguraţilor EMITENT: Fondul de Garantare a Asiguraţilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 617 din 31 iulie 2017

 În conformitate cu prevederile art. 24 lit. a) pct. (vii) şi art. 30 din legea nr. 213/2015 privind fondul de garantare a asiguraţilor, în baza prevederilor art. 9 lit. h) din statutul fondului de garantare a asiguraţilor*), a prevederilor din reglementările contabile aferente situaţiilor financiare anuale aplicabile fondului de garantare a asiguraţilor, aprobate prin norma autorităţii de supraveghere financiară nr. 15/2016, a prevederilor din legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,──────────*) statutul fondului de garantare a asiguraţilor nu a fost publicat în monitorul oficial al româniei, partea i.──────────  fondul de garantare a asiguraţilor emite următoarea instrucţiune: ...

Monitorul Oficial 618 din 31 Iulie 2017 (M. Of. 618/2017)

 HOTĂRÂRE nr. 526 din 27 iulie 2017 privind acordarea unor ajutoare de urgenţă EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 618 din 31 iulie 2017

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 28 alin. (1) din legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă acordarea de ajutoare de urgenţă în valoare totală de 1.272.700 lei din creditele bugetare aprobate cu această destinaţie în bugetul ministerului muncii şi justiţiei sociale pe anul 2017, pentru sprijinirea unui număr total de 463 de familii şi persoane singure, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre, aflate în situaţii de necesitate cauzate de incendii, inundaţii, fenomene meteorologice periculoase, alunecări de teren, probleme grave de sănătate ...

Monitorul Oficial 614 din 28 Iulie 2017 (M. Of. 614/2017)

 HOTĂRÂRE nr. 521 din 27 iulie 2017 privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, a funcţiei publice de prefect al judeţului Maramureş de către domnul Lupuţ Sebastian-Mihai EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 614 din 28 iulie 2017

Având în vedere prevederile art. 19 alin. (1) lit. a) din legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicla data intrării în vigoare a prezentei hotărâri încetează exercitarea, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, a funcţiei publice de prefect al judeţului maramureş de către domnul lupuţ sebastian-mihai.prim-ministrumihai tudose contrasemnează: ministrul afacerilor interne,carmen daniela dan bucureşti, 27 iulie 2017.nr. 521.----

 HOTĂRÂRE nr. 522 din 27 iulie 2017 privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, a funcţiei publice de subprefect al judeţului Maramureş de către domnul Ardelean Gavriş EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 614 din 28 iulie 2017

Având în vedere prevederile art. 19 alin. (1) lit. a) din legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicla data intrării în vigoare a prezentei hotărâri încetează exercitarea, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, a funcţiei publice de subprefect al judeţului maramureş de către domnul ardelean gavriş.prim-ministrumihai tudose contrasemnează: ministrul afacerilor interne,carmen daniela dan bucureşti, 27 iulie 2017.nr. 522.----

 HOTĂRÂRE nr. 523 din 27 iulie 2017 privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, a funcţiei publice de prefect al judeţului Maramureş de către domnul Moldovan Vasile EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 614 din 28 iulie 2017

Având în vedere prevederile art. 19 alin. (1) lit. a), art. 89 alin. (2^1) şi ale art. 92 alin. (1^1) din legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicdomnul moldovan vasile exercită, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, funcţia publică de prefect al judeţului maramureş.prim-ministrumihai tudose contrasemnează: ministrul afacerilor interne,carmen daniela danbucureşti, 27 iulie 2017.nr. 523.----

 HOTĂRÂRE nr. 524 din 27 iulie 2017 privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, a funcţiei publice de subprefect al judeţului Maramureş de către domnul Cosma Alexandru EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 614 din 28 iulie 2017

Având în vedere prevederile art. 19 alin. (1) lit. a), art. 89 alin. (2^1) şi ale art. 92 alin. (1^1) din legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicdomnul cosma alexandru exercită, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, funcţia publică de subprefect al judeţului maramureş.prim-ministrumihai tudose contrasemnează: ministrul afacerilor interne,carmen daniela danbucureşti, 27 iulie 2017.nr. 524.----

 HOTĂRÂRE nr. 525 din 27 iulie 2017 pentru completarea anexei nr. 9 la Hotărârea Guvernului nr. 1.353/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Ialomiţa, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Ialomiţa EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 614 din 28 iulie 2017

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 21 alin. (3) din legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicanexa nr. 9 „inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al oraşului amara“ la hotărârea guvernului nr. 1.353/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului ialomiţa, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul ialomiţa, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 205 şi 205 bis din 26 martie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:- la secţiunea i „bunuri imobile“, după ...

 HOTĂRÂRE nr. 527 din 27 iulie 2017 privind constatarea încetării, prin efectul legii, a mandatului unui membru al Plenului Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, precum şi pentru numirea unor membri ai Plenului Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 614 din 28 iulie 2017

Având în vedere adresa ministerului finanţelor publice nr. 599.810 din 17 iulie 2017 şi adresa autorităţii de supraveghere financiară nr. p/2687 din 13 iulie 2017 prin care au fost comunicate propunerile privind numirea unor noi reprezentanţi ai acestor instituţii în plenul oficiului naţional de prevenire şi combatere a spălării banilor,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 26 alin. (7) şi alin. (16) lit. a) din legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. ...

Monitorul Oficial 612 din 28 Iulie 2017 (M. Of. 612/2017)

 HOTĂRÂRE nr. 150 din 7 iulie 2017 pentru publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Tabloului mediatorilor autorizaţi EMITENT: Consiliul de Mediere PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 612 din 28 iulie 2017

În temeiul art. 12, art. 19 alin. (4) şi art. 20 lit. f) din legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 15 alin. (7) din regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului de mediere, adoptat prin hotărârea consiliului de mediere nr. 5/2007, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al dispoziţiilor art. 26 din statutul profesiei de mediator, aprobat prin hotărârea consiliului de mediere nr. 39/2015,consiliul de mediere adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă publicarea în monitorul oficial al româniei, partea i, a tabloului mediatorilor autorizaţi, întocmit de consiliul de mediere, actualizat.art. 2În anul 2017 ...

Monitorul Oficial 613 din 28 Iulie 2017 (M. Of. 613/2017)

 NORMĂ nr. 19 din 21 iulie 2017 pentru punerea în aplicare a Sistemului de raportare contabilă la 30 iunie 2017 a societăţilor din domeniul asigurărilor EMITENT: Autoritatea de Supraveghere Financiară PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 613 din 28 iulie 2017

În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. b), art. 3 alin. (1) lit. b) şi art. 6 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea autorităţii de supraveghere financiară, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 8 alin. (1) din legea nr. 32/2000 privind activitatea şi supravegherea intermediarilor în asigurări şi reasigurări, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 179 alin. (4) din legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare, cu modificările ulterioare,în urma deliberărilor consiliului autorităţii de ...

Monitorul Oficial 613 bis din 28 Iulie 2017 (M. Of. 613 bis/2017)

 SISTEM din 21 iulie 2017 de raportare contabilă la 30 iunie 2017 a societăţilor din domeniul asigurărilor EMITENT: Autoritatea de Supraveghere Financiară PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 613 bis din 28 iulie 2017

──────────aprobată prin norma nr. 19 din 21 iulie 2017, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 613 din 28 iulie 2017.──────────cap. 1dispoziţii generalesecŢiunea 1.1norme metodologice privind întocmirea si depunerea raportărilor contabile la 30 iunie 20171.1.1. - prevederi generale1. raportările contabile la 30 iunie 2017 sunt întocmite în conformitate cu prevederile normei a.s.f. nr. 41/2015 pentru aprobarea reglementărilor contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate ale entităţilor care desfăşoară activitate de asigurare şi/sau reasigurare, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv ale normei a.s.f. nr. 36/2015 pentru aprobarea reglementărilor contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare ...

Monitorul Oficial 608 din 27 Iulie 2017 (M. Of. 608/2017)

 SISTEM UNITAR din 24 iulie 2017 de identificare a stupinelor şi stupilor EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 608 din 27 iulie 2017

──────────aprobat prin ordinul nr. 251 din 24 iulie 2017, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 608 din 27 iulie 2017.──────────cap. icerinţele tehnice care trebuie îndeplinite de mijloacele oficiale de identificare a stupinelor şi stupilorart. 1(1) panoul de identificare al stupinelor trebuie:a) să fie confecţionat din material rezistent de culoare deschisă;b) să fie amplasat într-un loc în care este uşor vizibil de la distanţă, orientat spre calea de acces exterioară a stupinei, respectiv către drumul de acces;c) să aibă dimensiuni de minimum 100 cm lungime şi minimum 50 cm lăţime.(2) datele se înscriu în panou astfel: în partea ...

 HOTĂRÂRE nr. 504 din 20 iulie 2017 pentru aprobarea Înţelegerii dintre Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare din România şi Comisia pentru Reglementări Nucleare din Statele Unite ale Americii privind schimbul de informaţii tehnice şi cooperarea în domeniul securităţii nucleare, semnată la Bucureşti la 2 martie 2017 şi la Rockville, Maryland, la 16 martie 2017 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 608 din 27 iulie 2017

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 20 din legea nr. 590/2003 privind tratatele,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă Înţelegerea dintre comisia naţională pentru controlul activităţilor nucleare din românia şi comisia pentru reglementări nucleare din statele unite ale americii privind schimbul de informaţii tehnice şi cooperarea în domeniul securităţii nucleare, semnată la bucureşti la 2 martie 2017 şi la rockville, maryland, la 16 martie 2017.prim-ministrumihai tudosecontrasemnează:secretarul general al guvernului,mihai busuiocpreşedintele comisiei naţionale pentru controlul activităţilor nucleare,rodin traicuministrul afacerilor externe,teodor-viorel meleşcanup. ministrul finanţelor publice,daniela pescaru,secretar de statbucureşti, 20 iulie 2017.nr. 504.ÎnŢelegere din 2 martie 2017

 ORDONANŢĂ nr. 5 din 20 iulie 2017 privind stabilirea unor măsuri organizatorice la nivelul administraţiei publice centrale cu privire la Centenarul României EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 608 din 27 iulie 2017

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 1 pct. iii.4 din legea nr. 161/2017 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe,guvernul româniei adoptă prezenta ordonanţă.art. 1În termenele prevăzute de prezenta ordonanţă, ministerul culturii şi identităţii naţionale preia activităţile şi structurile departamentului centenar, structură fără personalitate juridică în cadrul aparatului de lucru al guvernului şi în subordinea prim-ministrului, finanţată de la bugetul de stat prin bugetul secretariatului general al guvernului.art. 2(1) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, ministerul culturii şi identităţii naţionale propune guvernului spre adoptare proiectul hotărârii guvernului ...

Monitorul Oficial 606 din 27 Iulie 2017 (M. Of. 606/2017)

 HOTĂRÂRE nr. 464 din 30 iunie 2017 privind ambarcaţiunile de agrement şi motovehiculele nautice EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 606 din 27 iulie 2017

 În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. ii din ordonanţa guvernului nr. 8/2012 pentru modificarea ordonanţei guvernului nr. 20/2010 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea unitară a legislaţiei uniunii europene care armonizează condiţiile de comercializare a produselor, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 55/2015, şi al art. 6 alin. (1) din legea nr. 245/2004 privind securitatea generală a produselor, republicată,  guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre. cap. idispoziţii generale art. 1obiect prezenta hotărâre stabileşte cerinţe pentru proiectarea şi fabricarea produselor prevăzute la art. 2 alin. (1), precum şi norme privind libera ...

Monitorul Oficial 610 din 27 Iulie 2017 (M. Of. 610/2017)

 HOTĂRÂRE nr. 520 din 27 iulie 2017 privind aprobarea Notei de fundamentare referitoare la necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului de investiţii "Servicii de extindere şi dezvoltare ale sistemului informatic al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură" EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 610 din 27 iulie 2017

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 42 alin. (1) lit. a) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă nota de fundamentare referitoare la necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului de investiţii „servicii de extindere şi dezvoltare ale sistemului informatic al agenţiei de plăţi şi intervenţie pentru agricultură“, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.art. 2finanţarea proiectului de investiţii prevăzut la art. 1 se realizează de la bugetul de stat, prin bugetul ministerului agriculturii şi dezvoltării rurale, în limita sumelor aprobate anual ...

Monitorul Oficial 608 din 27 Iulie 2017 (M. Of. 608/2017)

 ÎNŢELEGERE din 2 martie 2017 între Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare din România şi Comisia pentru Reglementări Nucleare din Statele Unite ale Americii privind schimbul de informaţii tehnice şi cooperarea în domeniul securităţii nucleare EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 608 din 27 iulie 2017

──────────aprobată prin hotărârea guvernului nr. 504 din 20 iulie 2017, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 608 din 27 iulie 2017.────────── comisia naţională pentru controlul activităţilor nucleare din românia (denumită în continuare cncan) şi comisia pentru reglementări nucleare din statele unite ale americii (denumită în continuare usnrc), ambele denumite în continuare părţi,având interes reciproc în efectuarea unui schimb continuu de informaţii aferente problematicii de reglementare şi de standarde solicitate sau recomandate de organismele lor pentru reglementarea securităţii nucleare, a siguranţei nucleare şi a impactului instalaţiilor nucleare asupra mediului,având în vedere faptul că românia este stat membru ...

Monitorul Oficial 600 din 26 Iulie 2017 (M. Of. 600/2017)

 HOTĂRÂRE nr. 510 din 20 iulie 2017 pentru modificarea şi completarea anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1.350/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Dâmboviţa, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Dâmboviţa EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 600 din 26 iulie 2017

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 21 alin. (3) din legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicla anexa nr. 4 „inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al oraşului pucioasa“ la hotărârea guvernului nr. 1.350/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului dâmboviţa, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul dâmboviţa, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 276 şi 276 bis din 24 aprilie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, secţiunea i „bunuri imobile“ se modifică şi se completează după cum urmează:a) se modifică ...

 HOTĂRÂRE nr. 514 din 20 iulie 2017 pentru aprobarea plăţii contribuţiei financiare voluntare a României pentru anii 2017 şi 2018 către Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică - OCDE EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 600 din 26 iulie 2017

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 5 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 40/2016 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unic(1) se aprobă plata contribuţiei financiare voluntare a româniei pentru anii 2017-2018 către organizaţia pentru cooperare şi dezvoltare economică - ocde, în limita echivalentului în lei al sumei totale de 40.000 euro - 20.000 euro/an.(2) plata contribuţiei financiare voluntare a româniei prevăzute la alin. (1) se aprobă în vederea finanţării proiectului ce se realizează de ...

 HOTĂRÂRE nr. 515 din 20 iulie 2017 privind aprobarea bilanţului general al Trezoreriei Statului şi a contului de execuţie a bugetului Trezoreriei Statului pe anul 2016 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 600 din 26 iulie 2017

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 13 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 146/2002 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă bilanţul general al trezoreriei statului, încheiat la data de 31 decembrie 2016, care cuprinde atât în activ, cât şi în pasiv suma de 57.158.987.713 lei, prevăzut în anexa nr. 1.art. 2se aprobă contul de execuţie a bugetului trezoreriei statului pe anul 2016, care cuprinde la venituri suma de 361.562.279 lei şi la cheltuieli suma de 40.063.524 lei şi ...

Monitorul Oficial 599 din 26 Iulie 2017 (M. Of. 599/2017)

 PROCEDURĂ din 14 iulie 2017 privind prelungirea concediului medical peste 183 de zile pentru cel mult 90 de zile, în raport cu evoluţia cazului şi cu rezultatele acţiunilor de recuperare EMITENT: Casa Naţională de Pensii Publice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 599 din 26 iulie 2017

──────────aprobată prin ordinul nr. 953/783/2017, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 599 din 26 iulie 2017.────────── art. 1În situaţii temeinic motivate de posibilitatea recuperării medicale, medicul curant (specialist sau primar) care monitorizează afecţiunea ce a determinat incapacitatea temporară de muncă poate să formuleze în atenţia medicului expert al asigurărilor sociale o propunere de prelungire a concediului medical peste durata de 183 de zile, în scopul evitării pensionării de invaliditate.art. 2prelungirea concediului medical peste durata de 183 de zile se poate acorda în condiţiile reglementate de prezenta procedură pentru o durată de cel mult 90 de zile, ...

Monitorul Oficial 600 din 26 Iulie 2017 (M. Of. 600/2017)

 HOTĂRÂRE nr. 509 din 20 iulie 2017 pentru modificarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Complex Sportiv Craiova - Stadion de fotbal", prevăzuţi în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 900/2014 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Complex Sportiv Craiova - Stadion de fotbal", bd. Ştirbei Vodă nr. 34, municipiul Craiova, judeţul Dolj, realizat prin Compania Naţională de Investiţii "C.N.I." - S.A. EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 600 din 26 iulie 2017

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 42 alin. (2) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicindicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „complex sportiv craiova - stadion de fotbal“, prevăzuţi în anexa la hotărârea guvernului nr. 900/2014 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „complex sportiv craiova - stadion de fotbal“, bd. Ştirbei vodă nr. 34, municipiul craiova, judeţul dolj, realizat prin compania naţională de investiţii „c.n.i.“ - s.a., publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 767 din 22 octombrie 2014, se modifică şi se înlocuiesc ...

Monitorul Oficial 603 din 26 Iulie 2017 (M. Of. 603/2017)

 PROCEDURĂ din 20 iulie 2017 privind modulul "Completarea şi depunerea formularelor din sfera raportării situaţiilor financiare ale instituţiilor publice" EMITENT: Ministerul Finanţelor Publice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 603 din 26 iulie 2017

──────────*) aprobată prin ordinul nr. 1.026 din 20 iulie 2017, publicat în monitorul oficial nr. 603 din 26 iulie 2017.────────── cap. iprevederi cu caracter general privind structura formularelor din sfera raportării situaţiilor financiare, întocmirea, aprobarea şi depunerea acestora în sistemul naţional de raportare - forexebugart. 1(1) autorităţile publice, ministerele şi celelalte organe ale administraţiei publice centrale şi locale, instituţiile publice autonome şi instituţiile publice subordonate au obligaţia, potrivit legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, să întocmească situaţii financiare trimestriale şi anuale.(2) În vederea generării în mod automat din sistemul naţional de raportare a ...

Monitorul Oficial 604 din 26 Iulie 2017 (M. Of. 604/2017)

 HOTĂRÂRE nr. 513 din 20 iulie 2017 pentru aprobarea amendamentului convenit prin schimbul de scrisori semnate la Bucureşti la 13 iunie 2017 şi la Paris la 23 iunie 2017 între Guvernul României şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei la Acordul-cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru finanţarea Proiectului privind dezvoltarea la nivel local de servicii comunitare de prevenire a separării copilului de familia sa, precum şi instruirea personalului aferent, semnat la Bucureşti la 29 ianuarie 2007 şi la Paris la 9 februarie 2007 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 604 din 26 iulie 2017

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi având în vedere art. 6 alin. (2) din hotărârea guvernului nr. 928/2007 privind aprobarea acordului-cadru de împrumut dintre românia şi banca de dezvoltare a consiliului europei pentru finanţarea proiectului privind dezvoltarea la nivel local de servicii comunitare de prevenire a separării copilului de familia sa, precum şi instruirea personalului aferent, semnat la bucureşti la 29 ianuarie 2007 şi la paris la 9 februarie 2007, cu completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă amendamentul convenit prin schimbul de scrisori*) semnate la bucureşti la 13 iunie 2017 şi la paris la 23 iunie 2017 între ...

 HOTĂRÂRE nr. 517 din 20 iulie 2017 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 185/2011 privind stabilirea unor măsuri în vederea finanţării unor proiecte şi programe din bugetul Fondului pentru mediu EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 604 din 26 iulie 2017

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unichotărârea guvernului nr. 185/2011 privind stabilirea unor măsuri în vederea finanţării unor proiecte şi programe din bugetul fondului pentru mediu, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 167 din 9 martie 2011, cu completările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. la articolul 1, alineatul (2) va avea următorul cuprins:"(2) finanţarea programului prevăzut la alin. (1) lit. a) se acordă exclusiv beneficiarului ministerul mediului, iar finanţarea proiectelor şi programelor prevăzute la alin. (1) lit. b) se acordă ministerului mediului şi ministerului apelor şi pădurilor."2. la articolul 2, ...

Monitorul Oficial 602 din 26 Iulie 2017 (M. Of. 602/2017)

 HOTĂRÂRE nr. 508 din 20 iulie 2017 pentru modificarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 977/2016 privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2016, pentru judeţul Neamţ EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 602 din 26 iulie 2017

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicanexa la hotărârea guvernului nr. 977/2016 privind alocarea unei sume din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2016, pentru judeţul neamţ, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1.039 din 22 decembrie 2016, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa la prezenta hotărâre.prim-ministrumihai tudosecontrasemnează:viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene,sevil shhaidehp. ministrul finanţelor publice,daniela pescaru,secretar de statbucureşti, 20 iulie 2017.nr. 508.anexĂ repartizarea sumelor pentru judeţul neamţ*font 8*┌────┬─────────────────────────┬─────────────────────────────────────────────────┬────────────┐│nr. │ unitatea ...

Monitorul Oficial 604 din 26 Iulie 2017 (M. Of. 604/2017)

 HOTĂRÂRE nr. 516 din 20 iulie 2017 privind suplimentarea pe anul 2017 a sumei prevăzute ca justă despăgubire, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 399/2014 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al obiectivului de investiţii "Autostrada Sebeş-Turda", precum şi modificarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 399/2014 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 604 din 26 iulie 2017

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, precum şi al art. 5 alin. (1), al art. 8 alin. (3) şi al art. 11 alin. (7) din legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1(1) se aprobă suplimentarea sumei prevăzute ca justă despăgubire pentru imobilele proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică/obiectivului de investiţii „autostrada sebeş-turda“, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 399/2014 , cu suma de 397 mii lei, care se alocă de la bugetul de ...

Monitorul Oficial 598 din 25 Iulie 2017 (M. Of. 598/2017)

 ORDONANŢĂ nr. 4 din 20 iulie 2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 598 din 25 iulie 2017

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 1 pct. i.10 din legea nr. 161/2017 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe,guvernul româniei adoptă prezenta ordonanţă.art. ilegea nr. 227/2015 privind codul fiscal, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. articolul 140 se modifică şi va avea următorul cuprins:"art. 140baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale datorate de angajatori sau persoane asimilate acestora, prevăzute la art. 136 lit. c)(1) pentru persoanele prevăzute la art. 136 lit. c), baza lunară ...

Monitorul Oficial 597 din 25 Iulie 2017 (M. Of. 597/2017)

 HOTĂRÂRE nr. 503 din 13 iulie 2017 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2017 privind lansarea în cadrul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat a Programului de susţinere a internaţionalizării operatorilor economici români, cu finanţare de la bugetul de stat, pentru perioada 2017-2020 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 597 din 25 iulie 2017

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 8 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 8/2017 privind lansarea în cadrul ministerului pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat a programului de susţinere a internaţionalizării operatorilor economici români, cu finanţare de la bugetul de stat, pentru perioada 2017-2020, aprobată cu modificări prin legea nr. 83/2017,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă normele metodologice de aplicare a prevederilor ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 8/2017 privind lansarea în cadrul ministerului pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat a programului de susţinere a internaţionalizării operatorilor economici români, cu finanţare de la bugetul ...

 NORME METODOLOGICE din 13 iulie 2017 de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2017 privind lansarea în cadrul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat a Programului de susţinere a internaţionalizării operatorilor economici români, cu finanţare de la bugetul de stat, pentru perioada 2017-2020 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 597 din 25 iulie 2017

──────────*) aprobate prin hotărârea guvernului nr. 503 din 13 iulie 2017, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 597 din 25 iulie 2017.────────── art. 1 scopul prezentelor norme metodologice îl reprezintă reglementarea modului de instituire a unei scheme de ajutor de minimis, denumită în continuare schemă, pentru susţinerea accesului pe pieţe externe a operatorilor economici români eligibili conform art. 5 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 8/2017, denumiţi în continuare imm-uri, prin acordarea de ajutoare de minimis pentru acoperirea unor categorii de cheltuieli în vederea internaţionalizării.art. 2(1) obiectivul programului de susţinere a internaţionalizării operatorilor economici ...

Monitorul Oficial 594 din 25 Iulie 2017 (M. Of. 594/2017)

 HOTĂRÂRE nr. 488 din 13 iulie 2017 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Inspecţiei Muncii EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 594 din 25 iulie 2017

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. iii alin. (1) din legea nr. 51/2012 privind modificarea şi completarea legii nr. 108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea inspecţiei muncii,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1(1) se aprobă regulamentul de organizare şi funcţionare a inspecţiei muncii, prevăzut în anexa nr. 1.(2) instituţiile publice care funcţionează în subordinea inspecţiei muncii, respectiv activitatea care funcţionează pe lângă inspecţia muncii sunt prevăzute în anexa nr. 2.art. 2anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.art. 3(1) prezenta hotărâre intră în vigoare la 60 de zile de la publicarea în monitorul oficial al româniei, partea ...

 HOTĂRÂRE nr. 511 din 20 iulie 2017 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2017 al Regiei Autonome "Autoritatea Aeronautică Civilă Română", aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 594 din 25 iulie 2017

Având în vedere prevederile legii bugetului de stat pe anul 2017 nr. 6/2017,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 4 din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2017 al regiei autonome „autoritatea aeronautică civilă română“, aflată sub autoritatea ministerului transporturilor, prevăzut în anexa care face parte integrantă ...

Monitorul Oficial 596 din 25 Iulie 2017 (M. Of. 596/2017)

 HOTĂRÂRE nr. 502 din 13 iulie 2017 privind organizarea şi funcţionarea comisiei pentru protecţia copilului EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 596 din 25 iulie 2017

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 115 alin. (2) din legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1(1) comisia pentru protecţia copilului, denumită în continuare comisia, prevăzută la art. 115 din legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, este organul de specialitate, fără personalitate juridică, al consiliului judeţean, respectiv al consiliului local al sectorului municipiului bucureşti, cu activitate decizională în materia protecţiei şi promovării drepturilor copilului. (2) comisia respectă, promovează şi garantează drepturile copilului în toate activităţile ...

Monitorul Oficial 592 din 24 Iulie 2017 (M. Of. 592/2017)

 ORDONANŢĂ nr. 3 din 20 iulie 2017 privind unele măsuri pentru administraţia publică centrală EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 592 din 24 iulie 2017

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 1 pct. iii.4. din legea nr. 161/2017 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe,guvernul româniei adoptă prezenta ordonanţă.art. 1(1) pentru realizarea unei analize a organizării instituţionale şi a eficienţei utilizării resurselor umane la nivelul guvernului, ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi instituţiilor din subordinea/coordonarea/sub autoritatea acestora, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv a activităţilor finanţate integral din venituri proprii, se constituie comitetul pentru analiza organizării instituţionale şi a resurselor umane din administraţia publică centrală, organism consultativ, fără personalitate juridică, denumit în continuare ...

 HOTĂRÂRE nr. 512 din 20 iulie 2017 privind stabilirea zilei de 14 august 2017 ca zi liberă EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 592 din 24 iulie 2017

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1(1) pentru salariaţii din sectorul public, ziua de 14 august 2017 se stabileşte ca zi liberă.(2) pentru ziua stabilită ca zi liberă potrivit alin. (1), instituţiile publice îşi vor desfăşura activitatea în regim de program normal în ziua de 19 august 2017 sau vor prelungi corespunzător timpul de lucru, până la data de 25 august 2017, potrivit planificărilor stabilite.(3) prestarea activităţii potrivit alin. (2) nu conferă acordarea de timp liber corespunzător.art. 2prevederile art. 1 nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă ...

Monitorul Oficial 585 din 21 Iulie 2017 (M. Of. 585/2017)

 HOTĂRÂRE nr. 497 din 13 iulie 2017 pentru modificarea şi completarea unor anexe la Hotărârea Guvernului nr. 1.358/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Teleorman, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Teleorman EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 585 din 21 iulie 2017

 În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 21 alin. (3) din legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare,  guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre. art. i hotărârea guvernului nr. 1.358/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului teleorman, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul teleorman, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 620 şi 620 bis din 22 august 2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. anexa nr. 1 "inventarul bunurilor care aparţin domeniului ...

Monitorul Oficial 588 din 21 Iulie 2017 (M. Of. 588/2017)

 HOTĂRÂRE nr. 505 din 20 iulie 2017 privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, în condiţiile legii, a funcţiei publice de prefect al judeţului Caraş-Severin de către doamna Albu Florenţa-Maria EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 588 din 21 iulie 2017

Având în vedere prevederile art. 19 alin. (1) lit. a) din legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicla data intrării în vigoare a prezentei hotărâri încetează exercitarea, cu caracter temporar, în condiţiile legii, a funcţiei publice de prefect al judeţului caraş-severin de către doamna albu florenţa-maria.prim-ministrumihai tudosecontrasemnează:ministrul afacerilor interne,carmen daniela danbucureşti, 20 iulie 2017.nr. 505.----

 HOTĂRÂRE nr. 506 din 20 iulie 2017 privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, a funcţiei publice de prefect al judeţului Caraş-Severin de către domnul Lupu Matei EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 588 din 21 iulie 2017

Având în vedere prevederile art. 19 alin. (1) lit. a), art. 89 alin. (2^1) şi ale art. 92 alin. (1^1) din legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicdomnul lupu matei exercită, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, funcţia publică de prefect al judeţului caraş-severin.prim-ministrumihai tudosecontrasemnează:ministrul afacerilor interne,carmen daniela danbucureşti, 20 iulie 2017.nr. 506.----

 HOTĂRÂRE nr. 507 din 20 iulie 2017 privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, a funcţiei publice de subprefect al judeţului Hunedoara de către domnul Bretean Dorel-Ovidiu EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 588 din 21 iulie 2017

Având în vedere prevederile art. 19 alin. (1) lit. a), art. 89 alin. (2^1) şi ale art. 92 alin. (1^1) din legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicdomnul bretean dorel-ovidiu exercită, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, funcţia publică de subprefect al judeţului hunedoara.prim-ministrumihai tudosecontrasemnează:ministrul afacerilor interne,carmen daniela danbucureşti, 20 iulie 2017.nr. 507.----

Monitorul Oficial 577 din 19 Iulie 2017 (M. Of. 577/2017)

 HOTĂRÂRE nr. 492 din 13 iulie 2017 privind înfiinţarea unui post de ofiţer de legătură al Ministerului Apărării Naţionale la Agenţia NATO pentru comunicaţii şi informatică - NCIA, cu sediul la Bruxelles, Belgia EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 577 din 19 iulie 2017

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 6 alin. (5) din legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea ministerului apărării naţionale, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1(1) se aprobă înfiinţarea unui post de ofiţer de legătură al ministerului apărării naţionale la agenţia nato pentru comunicaţii şi informatică - ncia, cu sediul la bruxelles, belgia.(2) postul prevăzut la alin. (1) se încadrează cu personal militar în limita numărului maxim de posturi care se finanţează din fonduri publice pentru ministerul apărării naţionale, conform legislaţiei în vigoare.art. 2salarizarea, fondurile necesare cazării şi alte drepturi în valută ...

 HOTĂRÂRE nr. 498 din 13 iulie 2017 privind trecerea unei părţi dintr-un imobil, aflat în administrarea Societăţii Române de Televiziune, din domeniul public al statului în domeniul privat al statului, în vederea scoaterii din funcţiune, casării şi valorificării EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 577 din 19 iulie 2017

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 10 alin. (2) şi al art. 20 din legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, şi având în vedere prevederile art. 2 din ordonanţa guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, aprobată prin legea nr. 246/2001,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă actualizarea datelor de identificare ale unui imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea societăţii române de televiziune, conform datelor din anexa nr. 1.art. 2se ...

 HOTĂRÂREA din 28 februarie 2017 în Cauza Timar şi alţii împotriva României EMITENT: Curtea Europeană a Drepturilor Omului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 577 din 19 iulie 2017

(cererile nr. 26.856/06 şi alte şapte - a se vedea lista anexată)strasbourgprezenta hotărâre este definitivă, dar poate suferi modificări de formă.În cauza timar şi alţii împotriva româniei,curtea europeană a drepturilor omului (secţia a patra), reunită într-un comitet compus din:paulo pinto de albuquerque, preşedinte, iulia motoc,marko bošnjak, judecători, şi andrea tamietti, grefier adjunct de secţie,după ce a deliberat în camera de consiliu la 7 februarie 2017,pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:procedura1. la originea cauzei se află opt cereri îndreptate împotriva româniei, prin care cinci resortisanţi români, două societăţi române şi o parohie calvinistă din românia au sesizat curtea la datele ...

Monitorul Oficial 575 din 19 Iulie 2017 (M. Of. 575/2017)

 HOTĂRÂRE nr. 499 din 13 iulie 2017 privind trecerea unor drumuri forestiere şi a terenurilor aferente acestora din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al comunei Zamostea, judeţul Suceava EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 575 din 19 iulie 2017

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 1 alin. (1) şi al art. 2 din legea nr. 192/2010 privind trecerea unor drumuri forestiere şi a lucrărilor de corectare a torenţilor din domeniul public al statului şi din administrarea regiei naţionale a pădurilor - romsilva în domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale şi în administrarea consiliilor locale ale acestora, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 9 alin. (1) şi al art. 20 din legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă trecerea cu titlu gratuit a drumurilor forestiere, având ...

 CIRCULARĂ nr. 11 din 3 iulie 2017 privind lansarea în circuitul numismatic a unei monede din aur dedicate împlinirii a 20 de ani de parteneriat strategic între România şi Statele Unite ale Americii EMITENT: Banca Nationala a Romaniei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 575 din 19 iulie 2017

Art. 1În conformitate cu prevederile legii nr. 312/2004 privind statutul băncii naţionale a româniei, începând cu data de 4 iulie 2017, banca naţională a româniei va lansa în circuitul numismatic o monedă din aur dedicată împlinirii a 20 de ani de parteneriat strategic între românia şi statele unite ale americii.art. 2caracteristicile monedei sunt următoarele: ┌─────────────────┬───────┐│valoare nominală │100 lei│├─────────────────┼───────┤│metal │aur │├─────────────────┼───────┤│titlu │900‰ │├─────────────────┼───────┤│formă ...

 HOTĂRÂRE nr. 493 din 13 iulie 2017 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2017 al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 575 din 19 iulie 2017

Având în vedere prevederile legii bugetului de stat pe anul 2017 nr. 6/2017, în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 4 din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificări şi completări ulterioare, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2017 al companiei naţionale de administrare a infrastructurii rutiere - s.a., aflată sub autoritatea ministerului transporturilor, prevăzut în anexa ...

 HOTĂRÂRE nr. 494 din 13 iulie 2017 pentru modificarea anexei nr. 22 la Hotărârea Guvernului nr. 971/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Botoşani, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Botoşani EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 575 din 19 iulie 2017

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 21 alin. (3) din legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicanexa nr. 22 „inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei dersca“ la hotărârea guvernului nr. 971/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului botoşani, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul botoşani, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 692 şi 692 bis din 20 septembrie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:- la poziţia 301, coloana 4 va avea următorul cuprins: „dersca ...

 HOTĂRÂRE din 10 martie 2009 în Cauza Ichim împotriva României EMITENT: Curtea Europeană a Drepturilor Omului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 575 din 19 iulie 2017

 secŢia a treiastrasbourg(cererea nr. 9.164/02)definitivă10 iunie 2009această hotărâre poate suferi modificări de formă.În cauza ichim împotriva româniei,curtea europeană a drepturilor omului (secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din:josep casadevall, preşedinte,elisabet fura-sandström,corneliu bîrsan,boštjan m. zupančič,alvina gyulumyan,egbert myjer,luis lópez guerra, judecători,şi santiago quesada, grefier de secţie,după ce a deliberat în camera de consiliu la 17 februarie 2009,pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:p r o c e d u r a1. la originea cauzei se află o cerere (nr. 9.164/02) îndreptată împotriva româniei prin care un cetăţean al acestui stat, domnul petru ichim („reclamantul“), a sesizat curtea la 14 aprilie 2001, ...

Monitorul Oficial 563 bis din 17 Iulie 2017 (M. Of. 563 bis/2017)

 ANEXĂ din 7 iulie 2017 cuprinzând Catalogul oficial al soiurilor de plante de cultură din România pentru anul 2017 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 563 bis din 17 iulie 2017

──────────catalog aprobat prin ordinul nr. 233 din 7 iulie 2017, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 563 din 17 iulie 2017.────────── notĂ: catalogul oficial al soiurilor de plante de cultură din românia pentru anul 2017 cuprinde soiurile pentru cultură în românia în anul 2017. În catalogul oficial sunt înscrise soiurile examinate în reţeaua istis şi înregistrate în registrul soiurilor. pentru fiecare soi sunt indicate: ● coloana 1 - denumirea soiului; ● coloana 2 - menţinătorul soiului; ● coloana 3 - anul înregistrării; ● coloana 4 - anul reînscrierii sau al radierii; ● coloana 5 - data până când este permisă comercializarea după radiere; ● coloana 6 - observaţii (menţiuni ...

Monitorul Oficial 563 din 17 Iulie 2017 (M. Of. 563/2017)

Monitorul Oficial 566 din 17 Iulie 2017 (M. Of. 566/2017)

 HOTĂRÂRE nr. 48 din 26 iunie 2017 privind aprobarea auditorilor financiari care au fost autorizaţi în alt stat membru al Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European ori în Confederaţia Elveţiană EMITENT: Camera Auditorilor Financiari din România PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 566 din 17 iulie 2017

Având în vedere prevederile:- art. 6 alin. (3) şi ale art. 12 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;– art. 15 alin. (1) şi (3) şi art. 38 din hotărârea guvernului nr. 433/2011 pentru aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare a camerei auditorilor financiari din românia; – hotărârea consiliului camerei auditorilor financiari din românia nr. 164/2010 pentru adoptarea normelor privind aprobarea auditorilor financiari şi a firmelor de audit din alte state membre ale uniunii europene sau aparţinând spaţiului economic european ori confederaţiei elveţiei şi din terţe ţări, cu modificările şi completările ulterioare;– ...

Monitorul Oficial 568 din 17 Iulie 2017 (M. Of. 568/2017)

 ORDONANŢĂ nr. 2 din 13 iulie 2017 pentru modificarea Legii nr. 329/2003 privind exercitarea profesiei de detectiv particular EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 568 din 17 iulie 2017

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 1 pct. vi.2 din legea nr. 161/2017 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe,guvernul româniei adoptă prezenta ordonanţă.art. ilegea nr. 329/2003 privind exercitarea profesiei de detectiv particular, republicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 178 din 12 martie 2014, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. la articolul 5, alineatul (2) va avea următorul cuprins:"(2) Îndeplinirea condiţiei prevăzute la alin. (1) lit. b), în ceea ce priveşte îndeplinirea funcţiei de poliţist, şi a condiţiilor prevăzute la lit. d) şi f), inclusiv de către persoanele prevăzute la art. ...

 HOTĂRÂRE nr. 500 din 13 iulie 2017 privind aprobarea schemei "Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii" EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 568 din 17 iulie 2017

 În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al prevederilor regulamentului (ue) nr. 1.408/2013 al comisiei din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 şi 108 din tratatul privind funcţionarea uniunii europene ajutoarelor de minimis în sectorul agricol,  guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre. cap. idispoziţii generale art. 1(1) prezenta hotărâre stabileşte o schemă transparentă de ajutor de minimis, potrivit prevederilor regulamentului (ue) nr. 1.408/2013 al comisiei din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 şi 108 din tratatul privind funcţionarea uniunii europene ajutoarelor de minimis în sectorul agricol, denumit în continuare regulamentul de minimis ...

Monitorul Oficial 563 din 17 Iulie 2017 (M. Of. 563/2017)

 NORME METODOLOGICE din 31 mai 2017 pentru aplicarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 617/2014 privind stabilirea cadrului instituţional şi a unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 22 mai 2012 privind punerea la dispoziţie pe piaţă şi utilizarea produselor biocide EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 563 din 17 iulie 2017

──────────*) aprobate de ordinele nr. 629/900/82/2017, publicate în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 563 din 17 iulie 2017.────────── cap. idispoziţii generaleart. 1 prezentele norme metodologice, denumite în continuare norme, stabilesc procedura administrativă pentru aplicarea prevederilor hotărârii guvernului nr. 617/2014 privind stabilirea cadrului instituţional şi a unor măsuri pentru punerea în aplicare a regulamentului (ue) nr. 528/2012 al parlamentului european şi al consiliului din 22 mai 2012 privind punerea la dispoziţie pe piaţă şi utilizarea produselor biocide, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare hotărârea guvernului nr. 617/2014.art. 2 În aplicarea prezentelor norme se utilizează definiţiile prevăzute în regulamentul ...

Monitorul Oficial 559 din 14 Iulie 2017 (M. Of. 559/2017)

 HOTĂRÂRE nr. 490 din 13 iulie 2017 privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, a funcţiei publice de subprefect al judeţului Dâmboviţa de către domnul Pasailă Ciprian Constantin EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 559 din 14 iulie 2017

Având în vedere prevederile art. 19 alin. (1) lit. a) din legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicla data intrării în vigoare a prezentei hotărâri încetează exercitarea, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, a funcţiei publice de subprefect al judeţului dâmboviţa de către domnul pasailă ciprian constantin.prim-ministrumihai tudosecontrasemnează: ministrul afacerilor interne,carmen daniela danbucureşti, 13 iulie 2017.nr. 490.----

 HOTĂRÂRE nr. 491 din 13 iulie 2017 privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, a funcţiei publice de subprefect al judeţului Dâmboviţa de către doamna Mureşan Florina-Ramona EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 559 din 14 iulie 2017

Având în vedere prevederile art. 19 alin. (1) lit. a), art. 89 alin. (2^1) şi ale art. 92 alin. (1^1) din legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicdoamna mureşan florina-ramona exercită, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, funcţia publică de subprefect al judeţului dâmboviţa.prim-ministrumihai tudosecontrasemnează: ministrul afacerilor interne,carmen daniela danbucureşti, 13 iulie 2017.nr. 491.----

Monitorul Oficial 562 din 14 Iulie 2017 (M. Of. 562/2017)

 ORDONANŢĂ nr. 1 din 13 iulie 2017 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 562 din 14 iulie 2017

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 1 pct. iv.1 din legea nr. 161/2017 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe,guvernul româniei adoptă prezenta ordonanţă.articol unicordonanţa guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 601 din 31 august 2009, aprobată prin legea nr. 103/2012, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. articolul 13 va avea următorul cuprins:"art. 13(1) cheltuielile de personal aferente medicilor rezidenţi, medicilor dentişti rezidenţi şi farmaciştilor rezidenţi, medicilor rezidenţi încadraţi în direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului bucureşti, în alte unităţi cu ...

Monitorul Oficial 553 din 13 Iulie 2017 (M. Of. 553/2017)

 HOTĂRÂRE nr. 483 din 6 iulie 2017 privind actualizarea valorii de inventar a unui bun imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Justiţiei şi transmiterea unei părţi din acesta în domeniul public al municipiului Rădăuţi EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 553 din 13 iulie 2017

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 9 alin. (1) şi art. 20 din legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 869 din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările ulterioare,având în vedere prevederile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă actualizarea valorii de inventar a unui bun imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea ministerului justiţiei, înregistrat ...

 HOTĂRÂRE nr. 485 din 6 iulie 2017 privind înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea în administrarea Serviciului Român de Informaţii a unui teren fără construcţii aflat în domeniul public al statului EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 553 din 13 iulie 2017

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 20 alin. (1) din legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 867-869 din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1(1) se aprobă înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea în administrarea serviciului român de informaţii a unui teren fără construcţii trecut în domeniul public al statului prin hotărârea consiliului local al municipiului galaţi nr. 218 din 24 noiembrie 2016, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă ...

 HOTĂRÂRE nr. 486 din 6 iulie 2017 privind trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului a unor construcţii aflate în administrarea Serviciului Român de Informaţii, în vederea scoaterii din funcţiune şi desfiinţării acestora EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 553 din 13 iulie 2017

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 10 alin. (2) din legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere prevederile art. 2 din ordonanţa guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, aprobată prin legea nr. 246/2001, şi ale art. 22 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă trecerea din ...

Monitorul Oficial 554 din 13 Iulie 2017 (M. Of. 554/2017)

 HOTĂRÂRE nr. 482 din 6 iulie 2017 privind modificarea şi completarea anexei nr. 14 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 554 din 13 iulie 2017

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 20 din legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere prevederile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. ianexa nr. 14 la hotărârea guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1.020 şi 1.020 bis din 21 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se ...

Monitorul Oficial 555 din 13 Iulie 2017 (M. Of. 555/2017)

 NORMĂ nr. 18 din 6 iulie 2017 privind procedura de soluţionare a petiţiilor referitoare la activitatea societăţilor de asigurare şi reasigurare şi brokerilor de asigurare EMITENT: Autoritatea de Supraveghere Financiară PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 555 din 13 iulie 2017

 În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2),art. 2 alin. (1) lit. b), art. 3 alin. (1) lit. b), precum şi ale art. 6 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea autorităţii de supraveghere financiară, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 41^1 din legea nr. 32/2000 privind activitatea şi supravegherea intermediarilor în asigurări şi reasigurări, cu modificările şi completările ulterioare, şi al prevederilor art. 107 alin. (2) şi ale art. 173 alin. (1) lit. s) din legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare ...

 REZOLUŢIE nr. MEPC.274(69) din 22 aprilie 2016 privind amendamentele la anexa la Convenţia internaţională din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, aşa cum a fost modificată prin Protocolul din 1978 referitor la aceasta - Amendamente la anexa IV la MARPOL (Zona specială Marea Baltică şi modelul Certificatului ISPP) EMITENT: Organizaţia Maritimă Internaţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 555 din 13 iulie 2017

──────────conţinută de ordinul nr. 727 din 5 iulie 2017, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 555 din 13 iulie 2017.────────── amendamente la anexa la convenţia internaţională din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, aşa cum a fost modificată prin protocolul din 1978 referitor la aceasta amendamente la anexa iv la marpol (zona specială marea baltică şi modelul certificatului ispp)comitetul pentru protecţia mediului marin,amintind articolul 38(a) al convenţiei privind crearea organizaţiei maritime internaţionale referitor la funcţiile comitetului pentru protecţia mediului marin conferite acestuia prin convenţiile internaţionale pentru prevenirea şi controlul poluării marine de la nave,luând notă de articolul ...

Monitorul Oficial 556 din 13 Iulie 2017 (M. Of. 556/2017)

 HOTĂRÂRE nr. 487 din 6 iulie 2017 pentru modificarea pct. III. subpct. 2 lit. a) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 267/2016 privind aprobarea cifrelor de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar de stat şi pentru învăţământul superior de stat în anul şcolar/universitar 2016-2017 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 556 din 13 iulie 2017

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicÎn anexa la hotărârea guvernului nr. 267/2016 privind aprobarea cifrelor de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar de stat şi pentru învăţământul superior de stat în anul şcolar/universitar 2016-2017, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 289 din 15 aprilie 2016, la punctul iii subpunctul 2, litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:"2. Învăţământ liceala) numărul de locuri pentru clasa a ix-a, învăţământ cu frecvenţă zi - 176.038*1)"prim-ministrumihai tudosecontrasemnează:ministrul apărării naţionale,adrian Ţuţuianuministrul educaţiei naţionale,liviu-marian popministrul finanţelor publice,ionuţ mişabucureşti, 6 iulie 2017.nr. 487.----

 HOTĂRÂRE nr. 55 din 3 iulie 2017 privind stabilirea unor derogări de la Normele privind revizuirea calităţii activităţii de audit financiar şi a altor activităţi desfăşurate de auditorii financiari, aprobate prin Hotărârea Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 18/2016 EMITENT: Camera Auditorilor Financiari din România PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 556 din 13 iulie 2017

Având în vedere că prin art. 5 teza întâi din decizia consiliului concurenţei nr. 91/2016*) privind constatarea încălcării art. 5 alin. (1) lit. a) din legea concurenţei, republicată, şi a art. 101 alin. (1) lit. a) din tratatul privind funcţionarea uniunii europene de către camera auditorilor financiari din românia, comunicată la data de 6.04.2017, consiliul concurenţei a ordonat camerei auditorilor financiari din românia („camera“ sau „cafr“), în temeiul art. 46 alin. (1) lit. a) din legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare („legea nr. 21/1996“), să înceteze practica anticoncurenţială, astfel cum a fost constatată, în legătură cu verificarea de ...

 HOTĂRÂRE nr. 57 din 12 iulie 2017 pentru aprobarea remiterii scrisorii de garanţie bancară contractate la ING BANK, în favoarea Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale Sector 5 EMITENT: Camera Auditorilor Financiari din România PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 556 din 13 iulie 2017

Având în vedere prevederile:- art. 6 alin. (3) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;– art. 15 alin. (3) din regulamentul de organizare şi funcţionare a camerei auditorilor financiari din românia, aprobat prin hotărârea guvernului nr. 433/2011;– art. 7 şi 8 din hotărârea consiliului camerei auditorilor financiari din românia nr. 51/2015, privind modalitatea de adoptare a hotărârilor consiliului camerei auditorilor financiari din românia,consiliul camerei auditorilor financiari din românia, întrunit în şedinţa din data de 11 mai 2017, adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă remiterea scrisorii de garanţie bancară contractate ...

Monitorul Oficial 558 din 13 Iulie 2017 (M. Of. 558/2017)

 HOTĂRÂRE nr. 489 din 13 iulie 2017 privind exercitarea atribuţiilor preşedintelui Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 558 din 13 iulie 2017

Având în vedere încetarea, la data de 3 iulie 2017, a mandatului domnului neculae plăiaşu, preşedinte al oficiului naţional de prevenire şi combatere a spălării banilor, numit în funcţie potrivit prevederilor hotărârii guvernului nr. 633/2012 privind revocarea şi numirea unor membri ai plenului oficiului naţional de prevenire şi combatere a spălării banilor şi numirea preşedintelui oficiului naţional de prevenire şi combatere a spălării banilor, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 442 din 3 iulie 2012,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 26 alin. (7) din legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum ...

Monitorul Oficial 549 din 12 Iulie 2017 (M. Of. 549/2017)

 HOTĂRÂRE nr. 475 din 6 iulie 2017 privind actualizarea valorii de inventar a unor bunuri din domeniul public al statului aflate în administrarea direcţiilor de sănătate publică judeţene, instituţii subordonate Ministerului Sănătăţii EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 549 din 12 iulie 2017

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 20 alin. (1) din legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, şi având în vedere art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă actualizarea valorii de inventar a unor bunuri din domeniul public al statului aflate în administrarea direcţiilor de sănătate publică judeţene, potrivit datelor prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.art. 2ministerul sănătăţii îşi va actualiza ...

Monitorul Oficial 551 din 12 Iulie 2017 (M. Of. 551/2017)

 HOTĂRÂRE nr. 478 din 6 iulie 2017 privind transmiterea unei părţi dintr-un imobil aflat în domeniul public al statului din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în administrarea Aeroclubului României, instituţie publică care funcţionează în subordinea Ministerului Transporturilor, pentru actualizarea anexelor nr. 4 şi 16 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi pentru abrogarea art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 129/1996 privind transmiterea unor imobile proprietate publică a statului, situate în sectorul agricol Ilfov şi în judeţul Suceava EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 551 din 12 iulie 2017

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 867 alin. (1) şi art. 868 alin. (1) din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, al art. 20 din legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, şi având în vedere prevederile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi prevederile art. 3 pct. 3.24, art. 4 lit. p) şi art. 77 din ordonanţa guvernului nr. 29/1997 privind codul aerian civil, republicată, cu modificările ...

 HOTĂRÂRE nr. 484 din 6 iulie 2017 privind modificarea şi completarea anexei nr. 43 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 551 din 12 iulie 2017

 În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 8 alin. (1), art. 10 alin. (2), art. 20 alin. (1) şi art. 22 din legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 863 lit. c) şi d), art. 864 şi art. 867-869 din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările ulterioare,  guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre. art. 1 se aprobă înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea în administrarea serviciului român de informaţii a unor imobile dobândite de statul român în condiţiile legii, având ...

Monitorul Oficial 552 din 12 Iulie 2017 (M. Of. 552/2017)

 HOTĂRÂRE nr. 479 din 6 iulie 2017 privind actualizarea anexei nr. 15 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 552 din 12 iulie 2017

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 20 alin. (1) din legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă actualizarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, ca urmare a modificării codului de clasificare, a datelor de identificare şi actualizării valorilor de inventar ale bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea serviciilor judeţene de ...

 HOTĂRÂRE nr. 481 din 6 iulie 2017 privind transmiterea din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia a unor construcţii aflate în administrarea Penitenciarului Craiova, din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, în vederea scoaterii din funcţiune şi demolării EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 552 din 12 iulie 2017

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 10 alin. (2) şi art. 20 din legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 869 din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările ulterioare,având în vedere prevederile art. 2 din ordonanţa guvernului româniei nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, aprobată prin legea nr. 246/2001,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1(1) se aprobă transmiterea din domeniul public în domeniul privat al statului a unor construcţii ...

 HOTĂRÂRE nr. 480 din 6 iulie 2017 privind înscrierea unui imobil în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Tulcea EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 552 din 12 iulie 2017

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 867 alin. (1) din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, şi al art. 20 alin. (1) din legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului şi darea în administrarea ministerului afacerilor interne - inspectoratul de poliţie al judeţului tulcea a unui imobil constând în teren şi construcţii, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, trecut în domeniul public ...

Monitorul Oficial 547 din 11 Iulie 2017 (M. Of. 547/2017)

 REZOLUŢIE nr. MEPC.270(69) din 22 aprilie 2016 privind amendamentele la anexa la Convenţia internaţională din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, aşa cum a fost modificată prin Protocolul din 1978 referitor la aceasta - amendamente la anexa II la MARPOL (Procedura GESAMP revizuită pentru evaluarea pericolului EMITENT: Organizaţia Maritimă Internaţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 547 din 11 iulie 2017

──────────adoptată prin ordinul nr. 707 din 28 iunie 2017, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 547 din 11 iulie 2017.────────── amendamente la anexa la convenţia internaţională din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, aşa cum a fost modificată prin protocolul din 1978 referitor la aceasta - amendamente la anexa ii la marpol (procedura gesamp revizuită pentru evaluarea pericolului)comitetul pentru protecţia mediului marin,amintind articolul 38(a) al convenţiei privind crearea organizaţiei maritime internaţionale referitor la funcţiile comitetului pentru protecţia mediului marin conferite acestuia prin convenţiile internaţionale pentru prevenirea şi controlul poluării marine de la nave, luând notă de articolul 16 ...

Monitorul Oficial 544 din 11 Iulie 2017 (M. Of. 544/2017)

 HOTĂRÂRE nr. 477 din 6 iulie 2017 privind modificarea anexei nr. 9 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 544 din 11 iulie 2017

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 20 din legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, şi având în vedere art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 2 alin. (1) din hotărârea guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă modificarea datelor de identificare pentru imobilele aflate în domeniul public al statului şi în ...

 HOTĂRÂRE nr. 476 din 6 iulie 2017 privind actualizarea valorii de inventar a unor bunuri aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Spitalului General Căi Ferate Paşcani, unitate care funcţionează în subordinea Ministerului Transporturilor, prevăzute în anexa nr. 16 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 544 din 11 iulie 2017

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 20 alin. (1) din legea 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, şi având în vedere dispoziţiile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă actualizarea valorii de inventar a unor bunuri aflate în domeniul public al statului şi în administrarea spitalului general căi ferate paşcani, care funcţionează în subordinea ministerului transporturilor, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.art. 2ministerul ...

Monitorul Oficial 545 din 11 Iulie 2017 (M. Of. 545/2017)

 HOTĂRÂRE nr. 474 din 6 iulie 2017 pentru aprobarea Protocolului de amendare, semnat la Bucureşti la 4 noiembrie 2015 şi la Sofia la 14 decembrie 2015, a Protocolului dintre Ministerul Apărării Naţionale din România şi Ministerul Apărării din Republica Bulgaria privind pregătirea personalului militar şi civil pe bază de reciprocitate, semnat la Sofia la 29 martie 2000 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 545 din 11 iulie 2017

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 20 din legea nr. 590/2003 privind tratatele, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă protocolul de amendare, semnat la bucureşti la 4 noiembrie 2015 şi la sofia la 14 decembrie 2015, a protocolului dintre ministerul apărării naţionale din românia şi ministerul apărării din republica bulgaria privind pregătirea personalului militar şi civil pe bază de reciprocitate, semnat la sofia la 29 martie 2000, aprobat prin hotărârea guvernului nr. 817/2000.prim-ministrumihai tudosecontrasemnează:ministrul apărării naţionale,adrian Ţuţuianuministrul afacerilor externe,teodor-viorel meleşcanubucureşti, 6 iulie 2017.nr. 474.protocol de amendare din 4 noiembrie 2015

Monitorul Oficial 537 bis din 10 Iulie 2017 (M. Of. 537 bis/2017)

 MANUAL din 5 iulie 2017 de gradare pentru seminţe de consum EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 537 bis din 10 iulie 2017

──────────aprobat prin ordinul nr. 228 din 5 iulie 2017, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 537 din 10 iulie 2017.──────────cuprinslista instituţiilor şi organizaţiilor membre în comisia naţională de gradare a seminţelor de consumintroducerecapitolul 1 tehnici de eşantionarecapitolul 2 tehnici şi plan de gradare pentru grâu, ilustraţiicapitolul 3 tehnici şi plan de gradare pentru grâu durum, ilustraţiicapitolul 4 tehnici şi plan de gradare pentru secară, ilustraţiicapitolul 5 tehnici de gradare pentru orz, clasificare, planuri de gradare, ilustraţiicapitolul 6 tehnici şi plan de gradare pentru ovăz, ilustraţiicapitolul 7 tehnici şi plan de gradare pentru porumb, ilustraţiicapitolul 8 tehnici şi plan de ...

Monitorul Oficial 538 din 10 Iulie 2017 (M. Of. 538/2017)

 HOTĂRÂRE nr. 461 din 30 iunie 2017 privind aprobarea conţinutului şi formatului actelor de studii care vor fi eliberate absolvenţilor şi personalului didactic din sistemul naţional de învăţământ preuniversitar EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 538 din 10 iulie 2017

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 6 alin. (3) din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă conţinutul şi formatul actelor de studii care vor fi eliberate absolvenţilor şi personalului didactic din sistemul naţional de învăţământ preuniversitar, prevăzute în anexele nr. 1-27*), care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.──────────*) anexele nr. 1-27 sunt reproduse în facsimil.──────────art. 2(1) actele de studii care se eliberează absolvenţilor din sistemul naţional de învăţământ preuniversitar sunt următoarele:a) certificat de echivalare a examenului de capacitate, pentru absolvenţii învăţământului de 8 ani, promoţiile ...

Monitorul Oficial 541 din 10 Iulie 2017 (M. Of. 541/2017)

 HOTĂRÂRE nr. 463 din 30 iunie 2017 privind aprobarea prealabilă, în vederea recunoaşterii prin hotărâre judecătorească, a Asociaţiei "Consiliilor Americane pentru Educaţie Internaţională: ACTR/ACCELS, INC" din Statele Unite ale Americii EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 541 din 10 iulie 2017

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 76 din ordonanţa guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 2.582 alin. (2) din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă, în vederea recunoaşterii prin hotărâre judecătorească, funcţionarea în românia a asociaţiei „consiliilor americane pentru educaţie internaţională: actr/accels, inc“ (american councils for international education: actr/accels, inc), persoană juridică de drept privat, fără scop patrimonial, de naţionalitate americană, cu sediul în 7 st. ...

Monitorul Oficial 532 din 07 Iulie 2017 (M. Of. 532/2017)

 HOTĂRÂRE nr. 456 din 30 iunie 2017 privind declanşarea procedurii de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică, de interes naţional, "Reabilitarea liniei C.F. Frontieră - Curtici - Simeria, parte componentă a Coridorului IV Pan-European pentru circulaţia trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h, Tronsonul 2: km 614 - Gurasada şi Tronsonul 3: Gurasada - Simeria" pentru unităţile administrativ-teritoriale: Zam, Burjuc, Gurasada, Ilia, Brănişca, Veţel, Şoimuş, Deva şi Simeria - judeţul Hunedoara EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 532 din 7 iulie 2017

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 5 alin. (1) din legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare, şi având în vedere dispoziţiile hotărârii guvernului nr. 272/2016 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „reabilitarea liniei c.f. frontieră - curtici - simeria, parte componentă a coridorului iv pan-european pentru circulaţia trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h; tronsonul 2: km 614 - gurasada şi tronsonul 3: gurasada - simeria“,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă amplasamentul lucrării de utilitate publică, ...

Monitorul Oficial 533 din 07 Iulie 2017 (M. Of. 533/2017)

 HOTĂRÂRE nr. 466 din 6 iulie 2017 privind aplicarea mobilităţii pentru domnul Nicolaescu Adrian Viorel din funcţia publică de prefect al judeţului Constanţa în funcţia publică de inspector guvernamental EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 533 din 7 iulie 2017

Având în vedere prevederile art. 27 alin. (1) lit. a), art. 30 lit. a) şi art. 33 alin. (1) lit. c) din hotărârea guvernului nr. 341/2007 privind intrarea în categoria înalţilor funcţionari publici, managementul carierei şi mobilitatea înalţilor funcţionari publici, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 19 din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 19 alin. (1) lit. a) din legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1la data intrării în vigoare ...

 HOTĂRÂRE nr. 467 din 6 iulie 2017 privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, a funcţiei publice de prefect al judeţului Constanţa de către domnul Albu Ioan EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 533 din 7 iulie 2017

Având în vedere prevederile art. 19 alin. (1) lit. a), art. 89 alin. (2^1) şi ale art. 92 alin. (1^1) din legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicdomnul albu ioan exercită, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, funcţia publică de prefect al judeţului constanţa.prim-ministrumihai tudose contrasemnează: ministrul afacerilor interne,carmen daniela dan bucureşti, 6 iulie 2017.nr. 467.-----

 HOTĂRÂRE nr. 469 din 6 iulie 2017 privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, a funcţiei publice de subprefect al judeţului Bistriţa-Năsăud de către domnul Ciui Terente EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 533 din 7 iulie 2017

Având în vedere prevederile art. 19 alin. (1) lit. a) din legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicla data intrării în vigoare a prezentei hotărâri încetează exercitarea, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, a funcţiei publice de subprefect al judeţului bistriţa-năsăud de către domnul ciui terente.prim-ministrumihai tudosecontrasemnează: ministrul afacerilor interne,carmen daniela danbucureşti, 6 iulie 2017.nr. 469.-----

 HOTĂRÂRE nr. 471 din 6 iulie 2017 privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, a funcţiei publice de subprefect al judeţului Bistriţa-Năsăud de către domnul Ceclan-Oprea Ciprian EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 533 din 7 iulie 2017

Având în vedere prevederile art. 19 alin. (1) lit. a), art. 89 alin. (2^1) şi ale art. 92 alin. (1^1) din legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicdomnul ceclan-oprea ciprian exercită, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, funcţia publică de subprefect al judeţului bistriţa-năsăud.prim-ministrumihai tudosecontrasemnează: ministrul afacerilor interne,carmen daniela danbucureşti, 6 iulie 2017.nr. 471.-----

Monitorul Oficial 531 din 07 Iulie 2017 (M. Of. 531/2017)

 HOTĂRÂRE nr. 455 din 30 iunie 2017 privind declanşarea procedurii de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică, de interes naţional, "Reabilitarea liniei C.F. Frontieră-Curtici-Simeria, parte componentă a Coridorului IV Pan-European pentru circulaţia trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h, Tronsonul 2: km 614-Gurasada şi Tronsonul 3: Gurasada-Simeria" pentru unităţile administrativ-teritoriale: Petriş, Săvârşin, Vărădia de Mureş, Bata, Bârzava, Conop, Lipova, Păuliş, Ghioroc - judeţul Arad EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 531 din 7 iulie 2017

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 5 alin. (1) din legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare, şi având în vedere dispoziţiile hotărârii guvernului nr. 272/2016 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „reabilitarea liniei c.f. frontieră-curtici-simeria, parte componentă a coridorului iv pan-european pentru circulaţia trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h; tronsonul 2: km 614-gurasada şi tronsonul 3: gurasada-simeria“,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă amplasamentul lucrării de utilitate publică, de interes naţional, „reabilitarea liniei c.f. frontieră-curtici-simeria, parte ...

 HOTĂRÂRE nr. 462 din 30 iunie 2017 pentru modificarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 909/2014 privind aprobarea Strategiei pentru consolidarea administraţiei publice 2014-2020 şi constituirea Comitetului naţional pentru coordonarea implementării Strategiei pentru consolidarea administraţiei publice 2014-2020 şi a pct. X din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.076/2014 pentru aprobarea Strategiei privind mai buna reglementare 2014-2020 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 531 din 7 iulie 2017

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. ianexa nr. 2 la hotărârea guvernului nr. 909/2014 privind aprobarea strategiei pentru consolidarea administraţiei publice 2014-2020 şi constituirea comitetului naţional pentru coordonarea implementării strategiei pentru consolidarea administraţiei publice 2014-2020, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 834 şi 834 bis din 17 noiembrie 2014, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 1 la prezenta hotărâre.art. iipunctul x din anexa la hotărârea guvernului nr. 1.076/2014 pentru aprobarea strategiei privind mai buna reglementare 2014-2020, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 917 din 17 decembrie 2014, se modifică ...

Monitorul Oficial 535 din 07 Iulie 2017 (M. Of. 535/2017)

 HOTĂRÂRE nr. 472 din 6 iulie 2017 privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2017, pentru judeţul Vrancea EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 535 din 7 iulie 2017

 În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 29 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare,  guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre. art. 1 se aprobă suplimentarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2017 cu suma de 19.361 mii lei din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe ...

Monitorul Oficial 536 din 07 Iulie 2017 (M. Of. 536/2017)

 HOTĂRÂRE nr. 473 din 6 iulie 2017 privind aprobarea normativelor de cheltuieli pentru activităţile organizate în cadrul zilelor distinşilor vizitatori pentru exerciţiul multinaţional SABER GUARDIAN-17, acţiune de protocol cu caracter deosebit, organizată de Ministerul Apărării Naţionale în colaborare cu Comandamentul American din Europa în România, în perioada 11-22 iulie 2017 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 536 din 7 iulie 2017

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 4 alin. (5) din ordonanţa guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice, aprobată cu modificări prin legea nr. 247/2002, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă normativele de cheltuieli şi devizul estimativ pentru activităţile organizate în cadrul zilelor distinşilor vizitatori pentru exerciţiul multinaţional saber guardian-17 cu partenerii militari strategici, acţiune de protocol cu caracter deosebit, organizată de ministerul apărării naţionale în colaborare cu comandamentul american din europa, în românia, în perioada 11-22 iulie 2017, prevăzute în anexa ...

Monitorul Oficial 534 din 07 Iulie 2017 (M. Of. 534/2017)

 HOTĂRÂRE nr. 460 din 30 iunie 2017 privind modificarea anexei nr. 2 la Strategia privind dezvoltarea funcţiei publice 2016-2020, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 525/2016, şi a anexei nr. 4 la Strategia privind formarea profesională pentru administraţia publică 2016-2020, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 650/2016 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 534 din 7 iulie 2017

 În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,  guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre. art. i anexa nr. 2 la strategia privind dezvoltarea funcţiei publice 2016-2020, aprobată prin hotărârea guvernului nr. 525/2016, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 700 şi 700 bis din 8 septembrie 2016, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 1 la prezenta hotărâre.art. ii anexa nr. 4 la strategia privind formarea profesională pentru administraţia publică 2016-2020, aprobată prin hotărârea guvernului nr. 650/2016, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 777 şi 777 bis din 4 octombrie 2016, se modifică şi se ...

Monitorul Oficial 3 din 07 Iulie 2017 (M. Of. 3/2017)

 CONTRACT COLECTIV DE MUNCĂ nr. 503 din 21 iunie 2017 la Nivel de Grup de Unităţi din Sectorul de Activitate "Învăţământ Superior" EMITENT: Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial (Partea a V-a) nr. 3 din 7 iulie 2017

 Înregistrat la m.c.p.d.s. - d.d.s. sub nr. 503 din data de 21.06.2017  În temeiul drepturilor garantate de constituţia româniei, a dispoziţiilor art. 128, 132, 137, 138 şi art. 141 din legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al pct. 26 din anexa la h.g. nr. 1260/2011 privind sectoarele de activitate stabilite conform legii dialogului social nr. 62/2011, a intervenit următorul contract colectiv de muncă la nivel de grup de unităţi din sectorul de activitate "Învăţământ superior" între:1. ministerul educaţiei naţionale şi2. federaţia naţională sindicală "alma mater", numită în continuare f.n.s. alma mater. cap. ...

Monitorul Oficial 526 din 06 Iulie 2017 (M. Of. 526/2017)

 HOTĂRÂRE nr. 447 din 30 iunie 2017 pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al compensaţiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 526 din 6 iulie 2017

Având în vedere decizia comisiei europene c(2016)8.769 final din 3.01.2017, precum şi prevederile orientărilor uniunii europene privind ajutoarele de stat în sectoarele agricol şi forestier şi în zonele rurale 2014-2020 şi art. 97 alin. (1) lit. b) din legea nr. 46/2008 - codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 99 din legea nr. 46/2008 - codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.cap. idispoziţii generaleart. 1(1) scopul prezentei hotărâri îl reprezintă instituirea schemei de ajutor de stat, denumită în continuare schemă, având ca ...

 HOTĂRÂRE nr. 446 din 30 iunie 2017 privind aprobarea nivelului cotizaţiilor şi taxei pentru realizarea interconectării cu instituţii similare internaţionale în domeniul donatorilor voluntari de celule stem hematopoietice, precum şi pentru acreditarea laboratoarelor de imunogenetică şi histocompatibilitate, în anul 2017 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 526 din 6 iulie 2017

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 143 alin. (9) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1nivelul cotizaţiilor şi taxei pentru realizarea interconectării cu instituţii similare internaţionale în domeniul donatorilor voluntari de celule stem hematopoietice, precum şi pentru acreditarea laboratoarelor de imunogenetică şi histocompatibilitate, aferente anului 2017, este de 10.127 euro.art. 2(1) cotizaţiile şi taxa pentru realizarea interconectării cu instituţii similare internaţionale sunt următoarele:a) cotizaţia de membru al asociaţiei mondiale a donatorilor de măduvă, în sumă de 6.977 euro;b) cotizaţia de membru al grupului ...

 HOTĂRÂRE nr. 451 din 30 iunie 2017 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2017 pentru Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale "Hidroelectrica" - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Energiei EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 526 din 6 iulie 2017

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 4 alin. (1) lit. a) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2017 pentru societatea de producere a energiei electrice în hidrocentrale „hidroelectrica“ - s.a., aflată sub autoritatea ministerului energiei, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta ...

 HOTĂRÂRE nr. 457 din 30 iunie 2017 privind modificarea şi completarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii locuinţei nr. 114/1996, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2000 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 526 din 6 iulie 2017

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. inormele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor legii locuinţei nr. 114/1996, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 1.275/2000, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 690 din 22 decembrie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. la articolul 1, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"art. 1(1) eliberarea autorizaţiilor de construire pentru locuinţe noi se face obligatoriu cu respectarea exigenţelor minimale privind suprafeţele şi nivelul de dotare a încăperilor ce compun locuinţele, cuprinse în anexa nr. 1 ...

Monitorul Oficial 529 din 06 Iulie 2017 (M. Of. 529/2017)

 HOTĂRÂRE nr. 459 din 30 iunie 2017 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul suplimentar, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional "Autostrada Lugoj-Deva", aflate pe raza localităţii Lăpugiu de Jos din judeţul Hunedoara EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 529 din 6 iulie 2017

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 5 alin. (1) din legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare, şi având în vedere dispoziţiile hotărârii guvernului nr. 563/2010 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „autostrada lugoj-deva“,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă amplasamentul suplimentar, care face parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional „autostrada lugoj-deva“, potrivit planului de amplasament/hărţii topografice prevăzut în anexa nr. 1*).──────────*) anexa nr. 1 se comunică persoanelor fizice şi juridice ...

Monitorul Oficial 530 din 06 Iulie 2017 (M. Of. 530/2017)

 HOTĂRÂRE nr. 465 din 6 iulie 2017 privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, a funcţiei publice de prefect al judeţului Arad de către domnul Pribac Cosmin-Valentin EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 530 din 6 iulie 2017

Având în vedere prevederile art. 19 alin. (1) lit. a) din legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicla data intrării în vigoare a prezentei hotărâri încetează exercitarea, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, a funcţiei publice de prefect al judeţului arad de către domnul pribac cosmin-valentin.prim-ministrumihai tudose contrasemnează: ministrul afacerilor interne,carmen daniela dan bucureşti, 6 iulie 2017.nr. 465.----

 HOTĂRÂRE nr. 468 din 6 iulie 2017 privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, a funcţiei publice de subprefect al judeţului Arad de către doamna Horgea Florentina EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 530 din 6 iulie 2017

Având în vedere prevederile art. 19 alin. (1) lit. a) din legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicla data intrării în vigoare a prezentei hotărâri încetează exercitarea, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, a funcţiei publice de subprefect al judeţului arad de către doamna horgea florentina.prim-ministrumihai tudose contrasemnează: ministrul afacerilor interne,carmen daniela dan bucureşti, 6 iulie 2017.nr. 468.----

 HOTĂRÂRE nr. 470 din 6 iulie 2017 privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, a funcţiei publice de prefect al judeţului Arad de către doamna Horgea Florentina EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 530 din 6 iulie 2017

Având în vedere prevederile art. 19 alin. (1) lit. a), art. 89 alin. (2^1) şi ale art. 92 alin. (1^1) din legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicdoamna horgea florentina exercită, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, funcţia publică de prefect al judeţului arad.prim-ministrumihai tudose contrasemnează: ministrul afacerilor interne,carmen daniela dan bucureşti, 6 iulie 2017.nr. 470.----

Monitorul Oficial 2 din 05 Iulie 2017 (M. Of. 2/2017)

 ACT ADIŢIONAL nr. 1 din 26 ianuarie 2017 la Contractul Colectiv de Muncă la nivelul grupului de unităţi din sectorul de activitate Construcţii de Maşini pe anii 2016-2017 EMITENT: Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial (Partea a V-a) nr. 2 din 5 iulie 2017

 Înregistrat la m.m.f.p.s.p.v. - d.d.s. sub nr. 1946 din 20 ianuarie 2016, Înregistrat la m.c.p.d.s. - d.d.s. sub nr. 48 din data de 31.03.2017 art. 1 În conformitate cu prevederile legii nr. 62/2011, republicată, privind dialogul social, urmare a negocierilor între părţile semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivelul grupului de unităţi în sectorul de activitate construcţii de maşini, înregistrat la ministerul muncii, familiei şi egalităţii de Şanse sub nr. 1946/20.01.2016, acestea au convenit modificarea articolului 57, după cum urmează:- alineatul 2 al articolului 57 din contract se modifică şi va avea următorul cuprins:"(2) se stabilesc coeficienţii minimi de ...

Monitorul Oficial 522 din 05 Iulie 2017 (M. Of. 522/2017)

 HOTĂRÂRE nr. 449 din 30 iunie 2017 privind aprobarea normativelor de cheltuieli pentru Conferinţa Femeilor Francofone, organizată la Bucureşti în perioada 1-2 noiembrie 2017 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 522 din 5 iulie 2017

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 4 alin. (5) din ordonanţa guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice, aprobată cu modificări prin legea nr. 247/2002, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă normativele de cheltuieli pentru organizarea conferinţei femeilor francofone la bucureşti în perioada 1-2 noiembrie 2017, prevăzute în anexa nr. 1.art. 2(1) finanţarea cheltuielilor necesare pentru organizarea şi desfăşurarea acţiunii prevăzute la art. 1, în sumă totală de 1.242.100 lei, se asigură din bugetul aprobat ministerului afacerilor externe pe anul 2017, capitolul ...

 HOTĂRÂRE nr. 453 din 30 iunie 2017 pentru completarea anexei nr. 57 la Hotărârea Guvernului nr. 934/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Maramureş, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Maramureş EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 522 din 5 iulie 2017

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 21 alin. (3) din legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicla anexa nr. 57 „inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei săcălăşeni“ la hotărârea guvernului nr. 934/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului maramureş, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul maramureş, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 665 şi 665 bis din 9 septembrie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, după poziţia 20 se introduc trei noi poziţii, poziţiile 21-23, conform anexei la prezenta ...

 CIRCULARĂ nr. 9 din 15 iunie 2017 privind lansarea în circuitul numismatic şi punerea în circulaţie a unor monede cu tema 10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană EMITENT: Banca Nationala a Romaniei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 522 din 5 iulie 2017

Art. 1În conformitate cu prevederile legii nr. 312/2004 privind statutul băncii naţionale a româniei, începând cu data de 19 iunie 2017, banca naţională a româniei va lansa în circuitul numismatic un set de trei monede (din aur, argint şi tombac cuprat) şi o monedă din alamă pentru colecţionare şi, totodată, va pune în circulaţie o monedă din alamă, cu caracter comemorativ, având ca temă 10 ani de la aderarea româniei la uniunea europeană.art. 2caracteristicile tehnice ale monedelor sunt următoarele: *font 7*┌───────────────────────┬────────────────────────────────────┬───────────────────────┬───────────────────────┐│caracteristici tehnice │ set 3 ...

Monitorul Oficial 523 din 05 Iulie 2017 (M. Of. 523/2017)

 HOTĂRÂRE nr. 458 din 30 iunie 2017 privind transmiterea unui teren din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Transporturilor, aflat în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A., în domeniul public al municipiului Cluj-Napoca EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 523 din 5 iulie 2017

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 9 alin. (1) din legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1(1) se aprobă transmiterea unui teren, aferent „parcului feroviarilor“, situat în municipiul cluj-napoca, judeţul cluj, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din domeniul public al statului şi din administrarea ministerului transporturilor, aflat în concesiunea companiei naţionale de căi ferate „c.f.r.“ - s.a., în domeniul public al municipiului cluj-napoca, în vederea includerii în programul de reabilitare şi modernizare, precum şi declararea acestuia din bun ...

Monitorul Oficial 524 din 05 Iulie 2017 (M. Of. 524/2017)

 HOTĂRÂRE nr. 448 din 30 iunie 2017 pentru aprobarea Metodologiei privind contactarea părinţilor fireşti sau a rudelor biologice, accesul adoptatului la informaţii vizând originile sale şi propriul trecut, precum şi accesul părinţilor fireşti sau al rudelor biologice ale persoanelor adoptate la informaţii referitoare la persoana adoptată EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 524 din 5 iulie 2017

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 82 din legea nr. 273/2004 privind procedura adopţiei, republicată, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unic se aprobă metodologia privind contactarea părinţilor fireşti sau a rudelor biologice, accesul adoptatului la informaţii vizând originile sale şi propriul trecut, precum şi accesul părinţilor fireşti sau al rudelor biologice ale persoanelor adoptate la informaţii referitoare la persoana adoptată, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.prim-ministrumihai tudosecontrasemnează:ministrul muncii şi justiţiei sociale,lia-olguţa vasilescuviceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene,sevil shhaidehbucureşti, 30 iunie 2017.nr. 448.anexĂ metodologie din 30 iunie 2017

Monitorul Oficial 522 din 05 Iulie 2017 (M. Of. 522/2017)

 HOTĂRÂRE nr. 450 din 30 iunie 2017 pentru modificarea art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 1.104/2008 privind acceptarea unui legat cu sarcini în favoarea statului român EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 522 din 5 iulie 2017

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicarticolul 5 din hotărârea guvernului nr. 1.104/2008 privind acceptarea unui legat cu sarcini în favoarea statului român, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 666 din 25 septembrie 2008, se modifică şi va avea următorul cuprins:"art. 5toate cheltuielile aferente ducerii la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se asigură din sumele alocate cu această destinaţie prin bugetul aprobat anual ministerului afacerilor externe."prim-ministrumihai tudosecontrasemnează:ministrul afacerilor externe,teodor-viorel meleşcanuministrul finanţelor publice,ionuţ mişabucureşti, 30 iunie 2017.nr. 450.----

Monitorul Oficial 518 din 04 Iulie 2017 (M. Of. 518/2017)

 REZOLUŢIE nr. 2.317 din 10 noiembrie 2016 pentru publicarea Rezoluţiei Consiliului de Securitate al ONU 2317 (2016) EMITENT: Consiliul de Securitate PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 518 din 4 iulie 2017

──────────conţinută de ordinul nr. 881 din 15 iunie 2017, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 518 din 4 iulie 2017.────────── organizaŢia naŢiunilor unite s/res/2317 (2016)consiliul de securitate distribuţie: generală 10 noiembrie 2016consiliul de securitate,reamintind toate rezoluţiile sale anterioare şi declaraţiile preşedintelui său cu privire la situaţia din somalia şi eritreea, în special rezoluţiile 733 (1992), 1844 (2008), 1907 (2009), 2036 (2012), 2023 (2011), 2093 (2013), 2111 (2013), 2124 (2013), 2125 (2013), 2142 (2014), 2182 (2014) şi 2244 (2015),luând act de rapoartele finale ale grupului pentru monitorizarea somaliei şi a eritreei (semg) pentru somalia (s/2016/919) şi pentru eritreea ...

Monitorul Oficial 517 din 04 Iulie 2017 (M. Of. 517/2017)

 HOTĂRÂRE nr. 452 din 30 iunie 2017 privind modificarea şi completarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 517 din 4 iulie 2017

 În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,  guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre. art. unic În anexa la hotărârea guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 523 din 10 iulie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, sublista c "dci-uri corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii ...

Monitorul Oficial 515 din 04 Iulie 2017 (M. Of. 515/2017)

 HOTĂRÂRE nr. 28 din 26 aprilie 2017 privind acordarea unor derogări de la aplicarea dispoziţiilor art. 22 din Regulamentul de organizare şi desfăşurare a examenului de competenţă profesională, aprobat prin Hotărârea Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 60/2014 EMITENT: Camera Auditorilor Financiari din România PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 515 din 4 iulie 2017

Având în vedere:- art. 6 alin. (3) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;– art. 15 alin. (3) din regulamentul de organizare şi funcţionare a camerei auditorilor financiari din românia, aprobat prin hotărârea guvernului nr. 433/2011;– art. 7 şi 8 din hotărârea consiliului camerei auditorilor financiari din românia nr. 51/2015 privind modalitatea de adoptare a hotărârilor consiliului camerei auditorilor financiari din românia şi procesul-verbal nr. 3.029 din data de 25.04.2017 privind votul valabil exprimat de către membrii consiliului camerei auditorilor financiari din românia,consiliul camerei auditorilor financiari din românia h ...

Monitorul Oficial 516 din 04 Iulie 2017 (M. Of. 516/2017)

 HOTĂRÂRE nr. 443 din 30 iunie 2017 privind aprobarea Programului naţional apicol pentru perioada 2017-2019, a normelor de aplicare, precum şi a valorii sprijinului financiar EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 516 din 4 iulie 2017

Având în vedere prevederile regulamentului (ue) nr. 1.308/2013 al parlamentului european şi al consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a pieţelor produselor agricole şi de abrogare a regulamentelor (cee) nr. 922/72, (cee) nr. 234/79, (ce) nr. 1.037/2001 şi (ce) nr. 1.234/2007 ale consiliului, ale regulamentului delegat 2015/1.366 al comisiei din 11 mai 2015 de completare a regulamentului (ue) nr. 1.308/2013 al parlamentului european şi al consiliului în ceea ce priveşte ajutoarele din sectorul apicol, ale regulamentului de punere în aplicare (ue) 2015/1.368 al comisiei din 6 august 2015 de stabilire a normelor de aplicare a ...

 NORME din 30 iunie 2017 de aplicare a Programului naţional apicol pentru perioada 2017-2019 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 516 din 4 iulie 2017

──────────aprobate de hotărârea guvernului nr. 443 din 30 iunie 2017, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 516 din 4 iulie 2017.────────── art. 1(1) beneficiarii programului, astfel cum sunt definiţi la cap. iii din anexa nr. 1, pentru acţiunile prevăzute la cap. ii lit. a)-d) din anexa nr. 1, achiziţionează individual şi solicită anual, direct sau prin intermediul persoanei împuternicite notarial ajutorul financiar şi depun la sediul centrelor judeţene ale apia, respectiv al municipiului bucureşti cererea de solicitare a sprijinului însoţită de documentele justificative aferente fiecărei acţiuni.(2) În cazul în care beneficiarii solicită prin intermediul persoanei împuternicite notarial ...

 HOTĂRÂRE nr. 444 din 30 iunie 2017 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2017 al Societăţii Institutul de Proiectări Chimice "IPROCHIM" - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Economiei EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 516 din 4 iulie 2017

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 4 alin. (1) lit. a) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2017 al societăţii institutul de proiectări chimice „iprochim“ - s.a., aflată sub autoritatea ministerului economiei, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.prim-ministrumihai tudosecontrasemnează:ministrul ...

 HOTĂRÂRE nr. 445 din 30 iunie 2017 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2017 pentru Compania Naţională a Cuprului, Aurului şi Fierului "MINVEST" - S.A. Deva, aflată sub autoritatea Ministerului Economiei EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 516 din 4 iulie 2017

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 4 alin. (1) lit. a) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2017 al companiei naţionale a cuprului, aurului şi fierului „minvest“ - s.a. deva, aflată sub autoritatea ministerului economiei, prevăzut în anexa care face parte integrantă din ...

Monitorul Oficial 514 din 04 Iulie 2017 (M. Of. 514/2017)

 HOTĂRÂRE nr. 9 din 14 iunie 2017 privind modificarea Regulamentului pentru organizarea examenului de atribuire a calităţii de consultant fiscal sau de consultant fiscal asistent, aprobat prin Hotărârea Consiliului superior al Camerei Consultanţilor Fiscali nr. 7/2014 EMITENT: Camera Consultanţilor Fiscali PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 514 din 4 iulie 2017

În baza prevederilor art. 6 din ordonanţa guvernului nr. 71/2001 privind organizarea şi exercitarea activităţii de consultanţă fiscală, aprobată cu modificări prin legea nr. 198/2002, cu modificările şi completările ulterioare, consiliul superior al camerei consultanţilor fiscali, întrunit în şedinţa din 14 iunie 2017, h o t ă r ă ş t e:art. i regulamentul pentru organizarea examenului de atribuire a calităţii de consultant fiscal sau de consultant fiscal asistent, aprobat prin hotărârea consiliului superior al camerei consultanţilor fiscali nr. 7/2014, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 628 din 27 august 2014, se modifică după cum urmează:- la articolul ...

Monitorul Oficial 509 din 03 Iulie 2017 (M. Of. 509/2017)

 HOTĂRÂRE nr. 438 din 30 iunie 2017 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Reabilitare, creşterea eficienţei energetice, gestionarea eficientă a energiei la imobile existente corpurile C2 şi C20, modificări interioare, amenajare spaţii de lucru în pod existent (C2) amenajare incintă şi refacere împrejmuire la I.P.J. Cluj şi D.J.I. Cluj" EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 509 din 3 iulie 2017

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi art. 42 alin. (1) lit. a) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „reabilitare, creşterea eficienţei energetice, gestionarea eficientă a energiei la imobile existente corpurile c2 şi c20, modificări interioare, amenajare spaţii de lucru în pod existent (c2) amenajare incintă şi refacere împrejmuire la i.p.j. cluj şi d.j.i. cluj“, prevăzuţi în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.art. 2finanţarea obiectivului de investiţii prevăzut la art. 1 se realizează din fonduri alocate prin programul operaţional ...

 HOTĂRÂRE nr. 439 din 30 iunie 2017 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Lucrări de reabilitare termică şi modernizare spaţii de lucru la I.P.J. Arad şi U.M. 0556 Arad" EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 509 din 3 iulie 2017

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi art. 42 alin. (1) lit. a) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „lucrări de reabilitare termică şi modernizare spaţii de lucru la i.p.j. arad şi u.m. 0556 arad“, prevăzuţi în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.art. 2finanţarea obiectivului de investiţii prevăzut la art. 1 se realizează din fonduri alocate prin programul operaţional regional por/2016/3/3.1/b/1 - axa prioritară 3, precum şi de la bugetul de stat, prin bugetele ministerului afacerilor interne şi serviciului ...

 HOTĂRÂRE nr. 440 din 30 iunie 2017 privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, a funcţiei publice de subprefect al judeţului Călăraşi de către domnul Stoia Florin EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 509 din 3 iulie 2017

Având în vedere prevederile art. 19 alin. (1) lit. a) din legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicla data intrării în vigoare a prezentei hotărâri încetează exercitarea, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, a funcţiei publice de subprefect al judeţului călăraşi de către domnul stoia florin.prim-ministrumihai tudosecontrasemnează:ministrul afacerilor interne,carmen daniela danbucureşti, 30 iunie 2017.nr. 440.----

Monitorul Oficial 512 din 03 Iulie 2017 (M. Of. 512/2017)

 HOTĂRÂRE nr. 442 din 30 iunie 2017 privind numirea membrilor Consiliului director al Fondului Român de Dezvoltare Socială EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 512 din 3 iulie 2017

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 13 lit. a) şi b) şi art. 14 alin. (1) şi (2) din legea nr. 129/1998 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea fondului român de dezvoltare socială, republicată, cu modificările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se numesc în funcţia de membru în consiliul director al fondului român de dezvoltare socială, pentru un mandat de 4 ani, persoanele prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.art. 2la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, hotărârea guvernului nr. 350/2013 privind numirea membrilor consiliului director al fondului român de dezvoltare socială, publicată în monitorul oficial al româniei, ...

 NORME METODOLOGICE din 20 aprilie 2017 de acordare a majorării pentru lucrări de excepţie sau misiuni speciale, pentru funcţionarii publici cu statut special din Ministerul Justiţiei EMITENT: Ministerul Justiţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 512 din 3 iulie 2017

──────────aprobate de ordinul nr. 1.291/c din 20 aprilie 2017, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 512 din 3 iulie 2017.────────── art. 1funcţionarii publici cu statut special din ministerul justiţiei - aparatul central - care execută lucrări de excepţie sau misiuni speciale, apreciate ca atare de către conducătorul acestuia, beneficiază de o majorare de până la 50% din salariul de bază prevăzut de legislaţia în vigoare la data de 31 decembrie 2009, denumită în continuare majorare.art. 2sunt considerate lucrări de excepţie acele lucrări care presupun:a) contribuţia la elaborarea sau implementarea unor politici publice, strategii, documentaţii speciale şi ...

 NORME TEHNICE din 3 iulie 2017 de realizare a Programului pentru compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor pentru pensionarii care realizează venituri din pensii şi indemnizaţie socială pentru pensionari, de până la 900 lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 512 din 3 iulie 2017

──────────aprobate de ordinul nr. 726/507 din 3 iulie 2017, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 512 din 3 iulie 2017.────────── a. modul de prescriere a medicamentelor compensate cu 90% din preţul de referinţă, acordate în sistem ambulatoriu pensionarilor care realizează venituri din pensii şi indemnizaţie socială pentru pensionari de până la 900 lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri1. În cadrul programului pentru compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor, denumit în continuare program, se asigură medicamente compensate cu 90% din preţul de referinţă pentru tratamentul în ambulatoriu al pensionarilor care realizează ...

Monitorul Oficial 513 din 03 Iulie 2017 (M. Of. 513/2017)

 NORME din 21 iunie 2017 de securitate nucleară privind înregistrarea, raportarea, analiza evenimentelor şi utilizarea experienţei de exploatare pentru instalaţiile nucleare EMITENT: Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 513 din 3 iulie 2017

──────────aprobate de ordinul nr. 132 din 21 iunie 2017, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 513 din 3 iulie 2017.────────── cap. idomeniu, scop, definiţiisecŢiunea 1domeniu şi scopart. 1(1) prezentele norme sunt emise în conformitate cu prevederile legii nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor nucleare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.(2) prin prezentele norme se stabilesc cerinţele generale de securitate nucleară privind înregistrarea, raportarea şi analiza evenimentelor şi utilizarea experienţei de exploatare pentru instalaţiile nucleare. (3) Îndeplinirea prevederilor prezentelor norme constituie o condiţie necesară pentru autorizarea de către comisia naţională pentru controlul ...

Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016