Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Lista acte din hotarare aprilie 2022 Twitter Facebook

Acte hotarare aprilie 2022





Monitorul Oficial 415 din 29 Aprilie 2022 (M. Of. 415/2022)

 HOTĂRÂRE nr. 563 din 28 aprilie 2022 pentru constituirea, organizarea şi funcţionarea Comitetului interministerial privind schimbările climatice EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 415 din 29 aprilie 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 24 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1(1) se constituie comitetul interministerial privind schimbările climatice, denumit în continuare comitetul, organism consultativ fără personalitate juridică. (2) comitetul este condus de prim-ministrul româniei, în calitate de preşedinte. În situaţiile în care prim-ministrul nu poate participa la reuniunile comitetului, conducerea acestuia este realizată de către şeful cancelariei prim-ministrului, în calitate de vicepreşedinte.(3) comitetul are trei vicepreşedinţi, şeful cancelariei prim-ministrului, demnitarul care conduce departamentul climă ...

Monitorul Oficial 417 din 29 Aprilie 2022 (M. Of. 417/2022)

 HOTĂRÂRE nr. 561 din 28 aprilie 2022 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2022 al Companiei Naţionale "Aeroporturi Bucureşti" - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 417 din 29 aprilie 2022

Având în vedere prevederile legii bugetului de stat pe anul 2022 nr. 317/2021,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 4 alin. (1) lit. a) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativteritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2022 al companiei naţionale „aeroporturi bucureşti“ - s.a., aflată sub autoritatea ministerului transporturilor şi infrastructurii, ...

 HOTĂRÂRE nr. 564 din 28 aprilie 2022 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2022 pentru Societatea Complexul Energetic Oltenia - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Energiei EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 417 din 29 aprilie 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 4 alin. (1) lit. a) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativteritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2022 pentru societatea complexul energetic oltenia - s.a., aflată sub autoritatea ministerului energiei, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.prim-ministrunicolae-ionel ciucĂcontrasemnează:ministrul energiei,virgil-daniel popescuministrul finanţelor,adrian ...

 HOTĂRÂRE nr. 570 din 28 aprilie 2022 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Ambulatoriu de specialitate şi spitalizare de zi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati, municipiul Botoşani, judeţul Botoşani" EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 417 din 29 aprilie 2022

În temeiul prevederilor art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 42 alin. (1) lit. a) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „ambulatoriu de specialitate şi spitalizare de zi la spitalul judeţean de urgenţă mavromati, municipiul botoşani, judeţul botoşani“, realizat prin compania naţională de investiţii „c.n.i.“ - s.a., prevăzuţi în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.art. 2finanţarea obiectivului de investiţii prevăzut la art. 1 se face de la bugetul de stat, prin bugetul ministerului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, în ...

Monitorul Oficial 418 din 29 Aprilie 2022 (M. Of. 418/2022)

 HOTĂRÂRE nr. 6 din 14 aprilie 2022 privind aprobarea documentelor prezentate spre dezbatere şi alegerea membrilor Consiliului superior al Camerei Consultanţilor Fiscali, Comisiei de auditori statutari şi Comisiei de apel în Conferinţa ordinară anuală a Camerei Consultanţilor Fiscali din 14 aprilie 2022 EMITENT: Camera Consultanţilor Fiscali PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 418 din 29 aprilie 2022

În temeiul prevederilor art. 22 alin. (2) şi ale art. 37 alin. (1) lit. c) şi d) din regulamentul de organizare şi funcţionare al camerei consultanţilor fiscali, aprobat prin hotărârea consiliului superior al camerei consultanţilor fiscali nr. 3/2022,conferinţa ordinară anuală a camerei consultanţilor fiscali, întrunită în şedinţa din 14 aprilie 2022, h o t ă r ă ş t e:art. 1se aprobă raportul anual de activitate al consiliului superior al camerei consultanţilor fiscali pe anul 2021, situaţiile financiare anuale ale camerei consultanţilor fiscali pe anul 2021 şi execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli a camerei consultanţilor fiscali pe anul 2021. art. ...

 HOTĂRÂRE nr. 7 din 19 aprilie 2022 privind alegerea preşedintelui, prim-vicepreşedintelui şi a vicepreşedinţilor Consiliului superior al Camerei Consultanţilor Fiscali EMITENT: Camera Consultanţilor Fiscali PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 418 din 29 aprilie 2022

În temeiul prevederilor art. 32 alin. (1) din regulamentul de organizare şi funcţionare al camerei consultanţilor fiscali, aprobat prin hotărârea consiliului superior al camerei consultanţilor fiscali nr. 3/2022, consiliul superior al camerei consultanţilor fiscali, întrunit în şedinţa din 19 aprilie 2022, h o t ă r ă ş t e:art. 1În urma votului valabil exprimat au fost aleşi în funcţiile de preşedinte, prim-vicepreşedinte şi vicepreşedinte următorii membri ai consiliului superior al camerei consultanţilor fiscali:- preşedinte - manolescu dan;– prim-vicepreşedinte - luca adrian;– vicepreşedinte - badea romulus-dimitrie;– vicepreşedinte - negrescu vasile-alin;– vicepreşedinte - robu sorin-adrian;– ...

Monitorul Oficial 412 din 29 Aprilie 2022 (M. Of. 412/2022)

 HOTĂRÂRE nr. 540 din 21 aprilie 2022 privind actualizarea valorii de inventar şi a datelor de identificare ale unor imobile aflate în domeniul public al statului şi administrarea Institutului Naţional de Neurologie şi Boli Neurovasculare, instituţie subordonată Ministerului Sănătăţii EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 412 din 29 aprilie 2022

Având în vedere prevederile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 288 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă actualizarea valorii de inventar şi a datelor de identificare ale unor imobile aflate în domeniul public al statului şi administrarea institutului naţional de neurologie şi boli neurovasculare, instituţie subordonată ministerului sănătăţii, potrivit anexei care ...

Monitorul Oficial 411 din 29 Aprilie 2022 (M. Of. 411/2022)

 HOTĂRÂRE nr. 759 din 19 aprilie 2022 pentru abrogarea Hotărârii Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 817/2019 pentru aprobarea Regulamentului privind transferul, detaşarea şi delegarea procurorilor EMITENT: Consiliul Superior al Magistraturii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 411 din 29 aprilie 2022

SecŢia pentru procuroriavând în vedere modificările şi completările aduse legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin legea nr. 313/2021, referitor la procedura de transfer al procurorilor,în temeiul dispoziţiilor art. 133 alin. (5) şi (7) din constituţia româniei, republicată, şi ale art. 23 alin. (1) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu unanimitatea voturilor membrilor prezenţi,secţia pentru procurori a consiliului superior al magistraturii hotărăşte:art. 1se abrogă hotărârea secţiei pentru procurori a consiliului superior al magistraturii nr. 817/2019 pentru aprobarea regulamentului privind transferul, detaşarea şi delegarea procurorilor, publicată în monitorul ...

Monitorul Oficial 412 din 29 Aprilie 2022 (M. Of. 412/2022)

 HOTĂRÂRE nr. 541 din 21 aprilie 2022 privind actualizarea valorii de inventar a unui imobil aflat în domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, precum şi trecerea unei construcţii din acest imobil din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, pentru scoaterea din funcţiune în vederea casării EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 412 din 29 aprilie 2022

Având în vedere prevederile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi prevederile art. 2 din ordonanţa guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, aprobată prin legea nr. 246/2001,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 288 şi art. 361 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, ...

 HOTĂRÂRE nr. 549 din 21 aprilie 2022 privind recunoaşterea Fundaţiei Bonus Pastor ca fiind de utilitate publică EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 412 din 29 aprilie 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 39 alin. (1) din ordonanţa guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse recunoaşte fundaţia bonus pastor, persoană juridică română, fără scop lucrativ, cu sediul în municipiul târgu mureş, str. mihai eminescu nr. 62/2b, judeţul mureş, ca fiind de utilitate publică.prim-ministrunicolae-ionel ciucĂcontrasemnează:p. ministrul muncii şi solidarităţii sociale,mădălin-cristian vasilcoiu,secretar de statbucureşti, 21 aprilie 2022.nr. 549.----

 HOTĂRÂRE nr. 550 din 21 aprilie 2022 privind aprobarea unor modificări şi completări în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, situate în judeţele Cluj, Prahova, Argeş, Timiş, Constanţa, Tulcea, Bistriţa-Năsăud şi municipiul Bucureşti, şi modificarea anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 412 din 29 aprilie 2022

Având în vedere prevederile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 288 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă actualizarea valorilor de inventar ale unor imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea ministerului apărării naţionale, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1, ca urmare a reevaluării acestora, conform prevederilor ...

 HOTĂRÂRE nr. 551 din 21 aprilie 2022 privind actualizarea valorii de inventar a unui imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Tribunalului Mureş şi transmiterea unei părţi din acesta în domeniul public al oraşului Luduş EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 412 din 29 aprilie 2022

Având în vedere prevederile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale ordinului ministrului economiei şi finanţelor nr. 3.471/2008 pentru aprobarea normelor metodologice privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe corporale aflate în patrimoniul instituţiilor publice, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 288 alin. (1) şi art. 292 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă actualizarea valorii de ...

Monitorul Oficial 406 din 28 Aprilie 2022 (M. Of. 406/2022)

 HOTĂRÂRE nr. 519 din 14 aprilie 2022 privind actualizarea caracteristicilor tehnice, adresei poştale şi valorii de inventar pentru unele imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Educaţiei, prin instituţii din subordinea ministerului EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 406 din 28 aprilie 2022

Având în vedere prevederile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 2 alin. (1) din hotărârea guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 288 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă actualizarea caracteristicilor tehnice, adresei poştale şi a valorilor ...

 HOTĂRÂRE nr. 520 din 14 aprilie 2022 privind actualizarea caracteristicilor tehnice şi a valorii de inventar ale unor bunuri imobile înscrise în anexa nr. 8 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 406 din 28 aprilie 2022

Având în vedere prevederile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 2 alin. (1) din hotărârea guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 288 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă actualizarea valorii de inventar şi a caracteristicilor tehnice ...

Monitorul Oficial 405 din 28 Aprilie 2022 (M. Of. 405/2022)

 HOTĂRÂRE nr. 142 din 15 aprilie 2022 pentru aprobarea Normei N3.3.2 "Asigurarea pe termen scurt, în numele şi în contul statului, a riscului de neplată la extern, riscuri nonpiaţă şi riscuri temporar nonpiaţă" (NI-ASR-07-XII/0) EMITENT: Comitetul Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 405 din 28 aprilie 2022

În baza hotărârii guvernului nr. 534/2007 privind înfiinţarea, atribuţiile, competenţele şi modul de funcţionare ale comitetului interministerial de finanţări, garanţii şi asigurări şi reglementarea operaţiunilor de finanţare, garantare şi asigurare efectuate de banca de export-import a româniei eximbank - s.a. în numele şi în contul statului, cu modificările şi completările ulterioare, luând în analiză propunerea de aprobare a normei n3.3.2 „asigurarea pe termen scurt, în numele şi în contul statului, a riscului de neplată la extern, riscuri nonpiaţă şi riscuri temporar nonpiaţă“ (ni-asr-07-xii/0) şi ţinând seama de:– legea nr. 96/2000 privind organizarea şi funcţionarea băncii de export-import a româniei eximbank - s.a., ...

Monitorul Oficial 406 din 28 Aprilie 2022 (M. Of. 406/2022)

 HOTĂRÂRE nr. 517 din 14 aprilie 2022 privind actualizarea valorilor de inventar, precum şi modificarea şi completarea descrierii tehnice ale unor imobile cuprinse în anexa nr. 40 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 406 din 28 aprilie 2022

Având în vedere prevederile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 288 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă actualizarea valorilor de inventar ca urmare a reevaluării, în condiţiile legii, precum şi modificarea şi completarea descrierii tehnice, după caz, ale unor bunuri imobile aflate în domeniul public al statului, prevăzute în anexa nr. 40 la ...

Monitorul Oficial 407 din 28 Aprilie 2022 (M. Of. 407/2022)

 HOTĂRÂRE nr. 513 din 14 aprilie 2022 privind aprobarea plăţii contribuţiei financiare voluntare a României la Fondul fiduciar al Curţii Penale Internaţionale (CPI) destinat sprijinirii activităţii Biroului Procurorului Curţii Penale Internaţionale pentru anul 2022 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 407 din 28 aprilie 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 5 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 40/2016 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă plata contribuţiei financiare voluntare a româniei la fondul fiduciar al curţii penale internaţionale destinat sprijinirii activităţii biroului procurorului curţii penale internaţionale pentru anul 2022, în sumă de 100.000 de euro. art. 2echivalentul în lei al contribuţiei financiare voluntare se calculează pe baza cursului oficial de schimb leu/euro al băncii naţionale a ...

Monitorul Oficial 408 din 28 Aprilie 2022 (M. Of. 408/2022)

 HOTĂRÂRE nr. 547 din 21 aprilie 2022 privind comasarea, modificarea denumirii, descrierii tehnice şi actualizarea valorilor de inventar ale unor bunuri aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Spitalului General Căi Ferate Ploieşti, precum şi înscrierea unor bunuri în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea acestora în administrarea Spitalului General Căi Ferate Ploieşti, unitate în subordinea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 408 din 28 aprilie 2022

Având în vedere art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 288 alin. (1) şi art. 299 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 867 alin. (1) din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă comasarea nr. mf 26496 cu nr. mf 26497 la poziţia nr. mf 26496, modificarea denumirii, ...

Monitorul Oficial 410 din 28 Aprilie 2022 (M. Of. 410/2022)

 HOTĂRÂRE nr. 22/149 din 4 aprilie 2022 privind iniţiativa legislativă PL-x nr. 596/2018 pentru reorganizarea activităţii de expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi EMITENT: Corpul Experţilor Contabili PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 410 din 28 aprilie 2022

În temeiul:- art. 27 alin. (1) şi art. 31 din ordonanţa guvernului nr. 65/1994 privind organizarea activităţii de expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;– art. 5 lit. aa) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;– pct. 3, 4, 7 şi 147 primul paragraf din regulamentul de organizare şi funcţionare a corpului experţilor contabili şi contabililor autorizaţi din românia, aprobat prin hotărârea conferinţei naţionale a experţilor contabili şi contabililor autorizaţi nr. 1/1995, republicat, cu modificările şi completările ulterioare,conferinţa naţională a corpului experţilor contabili şi contabililor autorizaţi din românia ...

Monitorul Oficial 408 din 28 Aprilie 2022 (M. Of. 408/2022)

 HOTĂRÂRE nr. 552 din 21 aprilie 2022 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2022 al Societăţii Naţionale de Radiocomunicaţii - S.A., care funcţionează sub autoritatea Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 408 din 28 aprilie 2022

Având în vedere prevederile legii bugetului de stat pe anul 2022 nr. 317/2021,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 4 alin. (1) lit. a) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unic se aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2022 al societăţii naţionale de radiocomunicaţii - s.a., care funcţionează sub autoritatea ministerului cercetării, inovării ...

 HOTĂRÂRE nr. 553 din 21 aprilie 2022 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2022 al Companiei Naţionale "Poşta Română" - S.A., care funcţionează sub autoritatea Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 408 din 28 aprilie 2022

Având în vedere prevederile legii bugetului de stat pe anul 2022 nr. 317/2021,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 4 alin. (1) lit. a) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unic se aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2022 al companiei naţionale "poşta română" - s.a., care funcţionează sub autoritatea ministerului cercetării, inovării ...

Monitorul Oficial 404 din 27 Aprilie 2022 (M. Of. 404/2022)

 HOTĂRÂRE nr. 35 din 27 aprilie 2022 privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 74/2020 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor EMITENT: Camera Deputaţilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 404 din 27 aprilie 2022

În temeiul prevederilor art. 41 alin. (4) şi ale art. 43, coroborate cu cele ale art. 46 alin. (6), (8) şi (11) din regulamentul camerei deputaţilor, aprobat prin hotărârea camerei deputaţilor nr. 8/1994, republicat, cu modificările şi completările ulterioare,camera deputaţilor adoptă prezenta hotărâre.articol unicanexa la hotărârea camerei deputaţilor nr. 74/2020 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale camerei deputaţilor, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1282 din 23 decembrie 2020, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:- domnul deputat axinia adrian-george, aparţinând grupului parlamentar aur, este desemnat în calitate de membru al comisiei pentru antreprenoriat şi turism în locul ...

 HOTĂRÂRE nr. 535 din 21 aprilie 2022 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2022 pentru Regia Autonomă Tehnologii pentru Energia Nucleară, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 404 din 27 aprilie 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 4 alin. (1) lit. a) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2022 pentru regia autonomă tehnologii pentru energia nucleară, aflată sub autoritatea ministerului energiei, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.prim-ministrunicolae-ionel ciucĂcontrasemnează:p. ministrul energiei,george-sergiu niculescu,secretar ...

Monitorul Oficial 403 din 27 Aprilie 2022 (M. Of. 403/2022)

 HOTĂRÂRE nr. 7 din 23 februarie 2022 privind modificarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, aprobat prin Hotărârea Consiliului pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia nr. 22/2009 EMITENT: Consiliul pentru Dezvoltare Regională Sud Vest Oltenia PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 403 din 27 aprilie 2022

Având în vedere:- nota de fundamentare nr. 10, precum şi anexele ataşate la această notă;– dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi ale art. 18 din legea nr. 315/2004 privind dezvoltarea regională în românia, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 10 alin. (1) lit. o) din regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului pentru dezvoltare regională sud-vest oltenia, aprobat prin hotărârea consiliului pentru dezvoltare regională sud-vest oltenia nr. 22/2009, cu modificările ulterioare,consiliul pentru dezvoltare regională sud-vest oltenia h o t ă r ă ş t e:art. iregulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului pentru dezvoltare regională sud-vest oltenia, aprobat prin hotărârea ...

Monitorul Oficial 402 din 27 Aprilie 2022 (M. Of. 402/2022)

 HOTĂRÂRE nr. 538 din 21 aprilie 2022 privind aprobarea plăţii cotizaţiei anuale a României ce decurge din calitatea de membru în cadrul Fundaţiei Europene pentru Tineret EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 402 din 27 aprilie 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. ii alin. (1^1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 116/2020 pentru completarea ordonanţei guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care românia este parte, precum şi pentru aprobarea plăţii cotizaţiei anuale ce decurge din calitatea de membru a româniei în cadrul fundaţiei europene pentru tineret, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 43/2021,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă plata cotizaţiei anuale, în valoare de 43.108,95 euro, fundaţiei europene pentru tineret, aferentă anului 2022.art. 2contravaloarea în lei a cotizaţiei prevăzute la art. 1 se ...

Monitorul Oficial 400 din 27 Aprilie 2022 (M. Of. 400/2022)

 HOTĂRÂRE nr. 521 din 14 aprilie 2022 privind înscrierea imobilelor situate în municipiul Iaşi, strada Codrescu nr. 6 şi Strada Sărăriei nr. 189, în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea acestora în administrarea Ministerului Educaţiei pentru Universitatea Naţională de Arte "George Enescu" din Iaşi EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 400 din 27 aprilie 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 288 alin. (1), art. 293 şi 299 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 867 din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se declară bunuri de interes public naţional şi se aprobă înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea în administrarea ministerului educaţiei pentru universitatea naţională de arte „george enescu“ din iaşi a imobilelor situate în municipiul iaşi, strada codrescu nr. 6 şi strada sărăriei nr. ...

Monitorul Oficial 401 din 27 Aprilie 2022 (M. Of. 401/2022)

 HOTĂRÂRE nr. 522 din 14 aprilie 2022 privind trecerea unor construcţii din domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Direcţia Generală de Protecţie Internă în domeniul privat al acestuia pentru scoaterea din funcţiune în vederea casării, precum şi actualizarea anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 401 din 27 aprilie 2022

Având în vedere prevederile art. 2 din ordonanţa guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, aprobată prin legea nr. 246/2001,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 288 şi art. 361 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, pentru scoaterea din funcţiune în vederea casării, a două construcţii din cadrul imobilului cu nr. ...

Monitorul Oficial 396 din 26 Aprilie 2022 (M. Of. 396/2022)

 HOTĂRÂRE nr. 22/152 din 4 aprilie 2022 privind revocarea domnului Mihu Ştefan din funcţia de preşedinte al Consiliului superior al Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România EMITENT: Corpul Experţilor Contabili PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 396 din 26 aprilie 2022

În temeiul:- art. 27 alin. (1) şi al art. 31 din ordonanţa guvernului nr. 65/1994 privind organizarea activităţii de expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;– pct. 3, 4, 7 şi 147 primul paragraf din regulamentul de organizare şi funcţionare a corpului experţilor contabili şi contabililor autorizaţi din românia, aprobat prin hotărârea conferinţei naţională a experţilor contabili şi contabililor autorizaţi nr. 1/1995, republicat, cu modificările şi completările ulterioare;– hotărârii conferinţei naţionale a corpului experţilor contabili şi contabililor autorizaţi din românia nr. 22/150/2022*);– hotărârii conferinţei naţionale a corpului experţilor contabili şi contabililor autorizaţi din românia nr. 22/151/2022*);*) ...

 HOTĂRÂRE nr. 22/154 din 4 aprilie 2022 privind aprobarea rezultatului alegerilor pentru funcţia de membru în Consiliul superior al Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România EMITENT: Corpul Experţilor Contabili PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 396 din 26 aprilie 2022

În temeiul:- art. 27 alin. (1) şi al art. 31 din ordonanţa guvernului nr. 65/1994 privind organizarea activităţii de expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;– pct. 3, 4,7 şi 147 primul paragraf din regulamentul de organizare şi funcţionare a corpului experţilor contabili şi contabililor autorizaţi din românia, aprobat prin hotărârea conferinţei naţională a experţilor contabili şi contabililor autorizaţi nr. 1/1995, republicat, cu modificările şi completările ulterioare;– procesului-verbal nr. 2.285 din 4.04.2022 al operaţiunii de numărare a voturilor şi de stabilire a rezultatului votării privind alegerile pentru funcţia de membru în consiliul superior al corpului experţilor ...

 HOTĂRÂRE nr. 22/155 din 4 aprilie 2022 privind modificarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină de pe lângă consiliile filialelor şi Consiliul superior al Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, aprobat prin Hotărârea Conferinţei naţionale a Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România nr. 07/58/2007 EMITENT: Corpul Experţilor Contabili PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 396 din 26 aprilie 2022

În temeiul:- art. 27 alin. (1) şi art. 31 din ordonanţa guvernului nr. 65/1994 privind organizarea activităţii de expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;– pct. 3, 4, 7 şi pct. 147 primul paragraf din regulamentul de organizare şi funcţionare a corpului experţilor contabili şi contabililor autorizaţi din românia, aprobat prin hotărârea conferinţei naţionale a experţilor contabili şi contabililor autorizaţi nr. 1/1995, republicat, cu modificările şi completările ulterioare,conferinţa naţională a corpului experţilor contabili şi contabililor autorizaţi din românia hotărăşte:art. iregulamentul de organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină de pe lângă consiliile filialelor şi consiliul ...

Monitorul Oficial 395 din 26 Aprilie 2022 (M. Of. 395/2022)

 HOTĂRÂRE nr. 516 din 14 aprilie 2022 pentru aprobarea plăţii contribuţiei financiare a Poliţiei Române la proiectul "Continuarea implementării Strategiei multianuale a EUCPN şi a Reţelei informale de abordare administrativă - Secretariatul EUCPN al Reţelei Europene de Prevenire a Criminalităţii" EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 395 din 26 aprilie 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 2 din legea nr. 263/2020 pentru aprobarea plăţii contribuţiei financiare la reţeaua europeană de prevenire a criminalităţii - eucpn de către poliţia română, precum şi pentru completarea anexei nr. 2.2 la ordonanţa guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care românia este parte,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă plata contribuţiei financiare a poliţiei române la proiectul „continuarea implementării strategiei multianuale a eucpn şi a reţelei informale de abordare administrativă - secretariatul eucpn al reţelei europene de prevenire a criminalităţii“, în valoare de 1.547,37 euro.art. 2echivalentul ...

 HOTĂRÂRE nr. 518 din 14 aprilie 2022 privind înscrierea imobilului, teren în suprafaţă de 28 mp, situat în municipiul Dorohoi, strada Grigore Ghica FN, judeţul Botoşani, în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea acestuia în administrarea Ministerului Educaţiei, prin Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani şi Clubul Copiilor Dorohoi EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 395 din 26 aprilie 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 288 alin. (1), al art. 293 alin. (5) şi al art. 299 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 867 din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se declară bun de interes public naţional şi se aprobă înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a imobilului, teren, cu destinaţia de extindere a spaţiului pentru activităţi extraşcolare, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă ...

 HOTĂRÂRE nr. 533 din 21 aprilie 2022 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1.279/2001 privind transmiterea complexului "Palat Cotroceni" din administrarea Ministerului Culturii şi Cultelor şi a Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" în administrarea Administraţiei Prezidenţiale EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 395 din 26 aprilie 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unichotărârea guvernului nr. 1.279/2001 privind transmiterea complexului „palat cotroceni“ din administrarea ministerului culturii şi cultelor şi a regiei autonome „administraţia patrimoniului protocolului de stat“ în administrarea administraţiei prezidenţiale, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 840 din 27 decembrie 2001, se modificădupă cum urmează:1. la articolul 1, sintagma „municipiul bucureşti, şos. cotroceni nr. 1-3, sectorul 5“ se modifică şi se înlocuieşte cu sintagma „municipiul bucureşti, bulevardul prof. dr. gheorghe marinescu nr. 2, sectorul 5“.2. În anexa „date de identificare a complexului arhitectural, cultural, de reprezentare şi ...

 HOTĂRÂRE nr. 534 din 21 aprilie 2022 pentru reaprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii "Autostrada Sibiu-Făgăraş", judeţele Sibiu şi Braşov EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 395 din 26 aprilie 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 42 alin. (2) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se reaprobă indicatorii tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii „drum expres sibiu-făgăraş“ şi redenumirea obiectivului sub titulatura „autostrada sibiu-făgăraş“, judeţele sibiu şi braşov, prevăzuţi în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.art. 2finanţarea obiectivului de investiţii, prevăzut la art. 1, se realizează din fonduri externe nerambursabile în cadrul perioadei de programare a programului operaţional infrastructură mare (poim) 2014-2020 şi de la bugetul de stat, prin bugetul ministerului transporturilor şi infrastructurii, ...

 HOTĂRÂRE nr. 536 din 21 aprilie 2022 pentru aprobarea Metodologiei de raportare, monitorizare şi calcul al pierderilor de vaccin împotriva COVID-19 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 395 din 26 aprilie 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 8 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 3/2021 privind unele măsuri pentru recrutarea şi plata personalului implicat în procesul de vaccinare împotriva covid-19 şi stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă metodologia de raportare, monitorizare şi calcul al pierderilor de vaccin împotriva covid-19, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.prim-ministrunicolae-ionel ciucĂcontrasemnează:ministrul sănătăţii,alexandru rafilaministrul apărării naţionale,vasile dîncuministrul afacerilor interne,lucian nicolae bode bucureşti, 21 aprilie 2022.nr. 536.anexa 1 metodologie

 HOTĂRÂRE nr. 537 din 21 aprilie 2022 privind stabilirea cadrului instituţional şi a măsurilor pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2019/787 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 aprilie 2019 privind definirea, descrierea, prezentarea şi etichetarea băuturilor spirtoase, utilizarea denumirilor băuturilor spirtoase în prezentarea şi etichetarea altor produse alimentare, protecţia indicaţiilor geografice ale băuturilor spirtoase, utilizarea alcoolului etilic şi a distilatelor de origine agricolă în băuturile alcoolice şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 110/2008 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 395 din 26 aprilie 2022

Având în vedere prevederile regulamentului (ue) 2019/787 al parlamentului european şi al consiliului din 17 aprilie 2019 privind definirea, descrierea, prezentarea şi etichetarea băuturilor spirtoase, utilizarea denumirilor băuturilor spirtoase în prezentarea şi etichetarea altor produse alimentare, protecţia indicaţiilor geografice ale băuturilor spirtoase, utilizarea alcoolului etilic şi a distilatelor de origine agricolă în băuturile alcoolice şi de abrogare a regulamentului (ce) nr. 110/2008,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1(1) prezenta hotărâre stabileşte autorităţile competente cu verificarea documentaţiei pentru obţinerea protecţiei indicaţiilor geografice ale băuturilor spirtoase şi a etichetării şi utilizării logoului naţional sau european, ...

Monitorul Oficial 396 din 26 Aprilie 2022 (M. Of. 396/2022)

 HOTĂRÂRE nr. 22/145 din 4 aprilie 2022 pentru aprobarea rezultatului procesului electoral privind alegerile pentru consiliile filialelor, funcţia de preşedinte al comisiei de disciplină şi membrii comisiilor de disciplină ale filialelor Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, mandat 2022-2026 EMITENT: Corpul Experţilor Contabili PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 396 din 26 aprilie 2022

În temeiul:- art. 27 alin. (1) şi al art. 31 din ordonanţa guvernului nr. 65/1994 privind organizarea activităţii de expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;– pct. 3, 4,7 şi 147 primul paragraf din regulamentul de organizare şi funcţionare a corpului experţilor contabili şi contabililor autorizaţi din românia, aprobat prin hotărârea conferinţei naţionale a experţilor contabili şi contabililor autorizaţi nr. 1/1995, republicat, cu modificările şi completările ulterioare,conferinţa naţională a corpului experţilor contabili şi contabililor autorizaţi din românia h o t ă r ă ş t e:art. 1se ia act de raportul direcţiei juridice, resurse umane ...

Monitorul Oficial 389 din 21 Aprilie 2022 (M. Of. 389/2022)

 HOTĂRÂRE nr. 362 din 16 martie 2022 privind aprobarea stemei comunei Dumbrăviţa, judeţul Timiş EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 389 din 21 aprilie 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 10 din legea nr. 102/1992 privind stema ţării şi sigiliul statului, cu modificările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unic(1) se aprobă stema comunei dumbrăviţa, judeţul timiş, prevăzută în anexa nr. 1.(2) descrierea şi semnificaţiile elementelor însumate ale stemei comunei dumbrăviţa, judeţul timiş, sunt prevăzute în anexa nr. 2. (3) anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.prim-ministru nicolae-ionel ciucĂcontrasemnează:viceprim-ministru,kelemen hunor p. ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei,marin Ţole,secretar de statbucureşti, 16 martie 2022.nr. 362.anexa 1 *) anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil.stemacomunei dumbrăviţa, judeţul ...

 HOTĂRÂRE nr. 363 din 16 martie 2022 privind aprobarea modelului steagului comunei Lemnia, judeţul Covasna EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 389 din 21 aprilie 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 2 alin. (2) şi art. 3 alin. (4) din legea nr. 141/2015 privind arborarea şi folosirea de către unităţile administrativ-teritoriale a steagurilor proprii, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unic(1) se aprobă modelul steagului comunei lemnia, judeţul covasna, prevăzut în anexa nr. 1.(2) descrierea şi semnificaţiile elementelor însumate ale modelului steagului comunei lemnia, judeţul covasna, sunt prevăzute în anexa nr. 2.(3) anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.prim-ministru nicolae-ionel ciucĂcontrasemnează:viceprim-ministru,kelemen hunor p. ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei,marin Ţole,secretar de statbucureşti, 16 martie 2022.nr. 363.anexa 1 ...

 HOTĂRÂRE nr. 525 din 14 aprilie 2022 privind aprobarea modelului steagului comunei Ernei, judeţul Mureş EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 389 din 21 aprilie 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 2 alin. (2) şi art. 3 alin. (4) din legea nr. 141/2015 privind arborarea şi folosirea de către unităţile administrativ-teritoriale a steagurilor proprii,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unic(1) se aprobă modelul steagului comunei ernei, judeţul mureş, prevăzut în anexa nr. 1.(2) descrierea şi semnificaţiile elementelor însumate ale modelului steagului comunei ernei, judeţul mureş, sunt prevăzute în anexa nr. 2.(3) anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.prim-ministrunicolae-ionel ciucĂcontrasemnează:p. viceprim-ministru,mihaela-ioana kaitor,secretar de statministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei,cseke attila-zoltánbucureşti, 14 aprilie 2022.nr. 525.anexa 1 *) anexa nr. ...

 HOTĂRÂRE nr. 526 din 14 aprilie 2022 privind aprobarea modelului steagului oraşului Deta, judeţul Timiş EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 389 din 21 aprilie 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 2 alin. (2) şi art. 3 alin. (4) din legea nr. 141/2015 privind arborarea şi folosirea de către unităţile administrativ-teritoriale a steagurilor proprii,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unic(1) se aprobă modelul steagului oraşului deta, judeţul timiş, prevăzut în anexa nr. 1.(2) descrierea şi semnificaţiile elementelor însumate ale modelului steagului oraşului deta, judeţul timiş, sunt prevăzute în anexa nr. 2.(3) anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.prim-ministrunicolae-ionel ciucĂcontrasemnează:p. viceprim-ministru,mihaela-ioana kaitor,secretar de statministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei,cseke attila-zoltánbucureşti, 14 aprilie 2022.nr. 526.anexa 1 *) anexa nr. ...

Monitorul Oficial 391 din 21 Aprilie 2022 (M. Of. 391/2022)

 HOTĂRÂRE nr. 54 din 14 aprilie 2022 pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind modul de organizare şi desfăşurare a concursului pentru recrutarea grefierilor arhivari, a grefierilor registratori şi a personalului conex, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 185/2007 EMITENT: Consiliul Superior al Magistraturii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 391 din 21 aprilie 2022

În temeiul dispoziţiilor art. 133 alin. (5) şi (7) din constituţia româniei, republicată, şi ale art. 23 alin. (1) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere dispoziţiile art. 9 din legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul institutului naţional de expertize criminalistice, cu modificările şi completările ulterioare, cu majoritatea voturilor exprimate (15 voturi „da“, 2 voturi „nu“, 1 vot nul),plenul consiliului superior al magistraturii h o t ă r ă ş t e:art. ...

Monitorul Oficial 394 din 21 Aprilie 2022 (M. Of. 394/2022)

 HOTĂRÂRE nr. 531 din 21 aprilie 2022 privind recunoaşterea Fundaţiei Hospice "Casa Speranţei" ca fiind de utilitate publică EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 394 din 21 aprilie 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 39 alin. (1) din ordonanţa guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse recunoaşte fundaţia hospice „casa speranţei“, persoană juridică de drept privat fără scop patrimonial, cu sediul în municipiul braşov, str. sitei nr. 17a, judeţul braşov, ca fiind de utilitate publică.prim-ministru nicolae-ionel ciucĂcontrasemnează:ministrul sănătăţii,alexandru rafilabucureşti, 21 aprilie 2022.nr. 531.----

 HOTĂRÂRE nr. 532 din 21 aprilie 2022 privind modificarea art. 2 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 315/2022 pentru aprobarea valorii maxime a costurilor aferente cazării în locaţiile stabilite de comitetele judeţene/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă pentru cetăţenii străini sau apatrizii aflaţi în situaţii deosebite care provin din zona conflictului armat din Ucraina şi care nu solicită o formă de protecţie potrivit Legii nr. 122/2006 privind azilul în România, precum şi pentru alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2022, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Afacerilor Interne EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 394 din 21 aprilie 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicla articolul 2 din hotărârea guvernului nr. 315/2022 pentru aprobarea valorii maxime a costurilor aferente cazării în locaţiile stabilite de comitetele judeţene/al municipiului bucureşti pentru situaţii de urgenţă pentru cetăţenii străini sau apatrizii aflaţi în situaţii deosebite care provin din zona conflictului armat din ucraina şi care nu solicită o formă de protecţie potrivit legii nr. 122/2006 privind azilul în românia, precum şi pentru alocarea unei sume din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2022, pentru suplimentarea bugetului ministerului afacerilor interne, ...

 HOTĂRÂRE nr. 530 din 21 aprilie 2022 privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investiţiilor cu impact major în economie EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 394 din 21 aprilie 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. ihotărârea guvernului nr. 807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investiţiilor cu impact major în economie, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 714 din 30 septembrie 2014, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. articolul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins: "art. 1scopul prezentei hotărâri îl reprezintă instituirea unei scheme de ajutor de stat cu impact major în economie, denumită în continuare schemă, având ca obiectiv dezvoltarea regională prin realizarea de ...

Monitorul Oficial 387 din 20 Aprilie 2022 (M. Of. 387/2022)

 HOTĂRÂRE nr. 26 din 15 martie 2022 pentru aprobarea Normelor privind procedura de alegeri, prin vot la distanţă, a membrilor Comisiei de disciplină a Camerei Auditorilor Financiari din România EMITENT: Camera Auditorilor Financiari din România PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 387 din 20 aprilie 2022

Având în vedere:- art. 6 alin. (3)-(7) şi (9) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;– art. 8 alin. (9) şi (10) din regulamentul de organizare şi funcţionare a camerei auditorilor financiari din românia, aprobat prin hotărârea conferinţei camerei auditorilor financiari din românia nr. 2/2018;– hotărârea consiliului camerei auditorilor financiari din românia nr. 84/2018 pentru aprobarea regulamentului privind organizarea şi funcţionarea comisiei de disciplină a camerei auditorilor financiari din românia;– hotărârea consiliului camerei auditorilor financiari din românia nr. 13/2022 privind stabilirea datei conferinţei camerei auditorilor financiari din românia în ziua de ...

 HOTĂRÂRE nr. 22/153 din 4 aprilie 2022 privind validarea alegerii domnului Bunea Alexandru pentru funcţia de preşedinte al Consiliului superior al Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România EMITENT: Corpul Experţilor Contabili PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 387 din 20 aprilie 2022

În temeiul:- art. 27 alin. (1) şi al art. 31 din ordonanţa guvernului nr. 65/1994 privind organizarea activităţii de expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;– pct. 3, 4, 7 şi pct. 147 primul paragraf din regulamentul de organizare şi funcţionare a corpului experţilor contabili şi contabililor autorizaţi din românia, aprobat prin hotărârea conferinţei naţionale a experţilor contabili şi contabililor autorizaţi nr. 1/1995, republicat, cu modificările şi completările ulterioare;– art. 4 din hotărârea consiliului superior al corpului experţilor contabili şi contabililor autorizaţi din românia nr. 22/635/2022*;* hotărârea consiliului superior al corpului experţilor contabili şi contabililor autorizaţi din ...

 HOTĂRÂRE nr. 510 din 14 aprilie 2022 pentru modificarea anexei nr. 3 la Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2004 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 387 din 20 aprilie 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicanexa nr. 3 la normele metodologice pentru aplicarea legii nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 1.294/2004, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 794 din 27 august 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa la prezenta hotărâre.prim-ministrunicolae-ionel ciucĂcontrasemnează:p. ministrul educaţiei,gigel paraschiv,secretar de statministrul finanţelor,adrian câciubucureşti, 14 aprilie 2022.nr. 510.anexa 1 (anexa nr. 3 la normele metodologice)modelul*)bonului valoric pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea achiziţionării de calculatoare**)*) modelul bonului valoric ...

 HOTĂRÂRE nr. 514 din 14 aprilie 2022 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2022 al Regiei Autonome "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 387 din 20 aprilie 2022

Având în vedere prevederile legii bugetului de stat pe anul 2022 nr. 317/2021,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 4 alin. (1) lit. a) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2022 al regiei autonome „administraţia fluvială a dunării de jos“ galaţi, aflată sub autoritatea ministerului ...

 HOTĂRÂRE nr. 523 din 14 aprilie 2022 privind recunoaşterea Asociaţiei Futball Klub Csikszereda Miercurea-Ciuc ca fiind de utilitate publică EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 387 din 20 aprilie 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 38 şi art. 39 alin. (1^1) din ordonanţa guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 264/2005, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse recunoaşte asociaţia futball klub csikszereda miercurea-ciuc, persoană juridică română de drept privat, fără scop lucrativ, cu sediul în str. lunca mare nr. 32, municipiul miercurea-ciuc, judeţul harghita, ca fiind de utilitate publică.prim-ministrunicolae-ionel ciucĂcontrasemnează:p. viceprim-ministru,mihaela-ioana kaitor,secretar de statp. ministrul sportului,nicoleta hancia,secretar generalbucureşti, 14 aprilie 2022.nr. 523.----

Monitorul Oficial 388 din 20 Aprilie 2022 (M. Of. 388/2022)

 HOTĂRÂRE nr. 48 din 19 aprilie 2022 privind vacantarea unui mandat de senator EMITENT: Senatul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 388 din 20 aprilie 2022

Având în vedere demisia din calitatea de senator a domnului gheorghe carp, ales în circumscripţia electorală nr. 5 bihor,în temeiul prevederilor art. 70 alin. (2) din constituţia româniei, republicată, ale art. 7 alin. (2) lit. a) din legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 204 şi 206 din regulamentul senatului, aprobat prin hotărârea senatului nr. 28/2005, republicat, cu modificările şi completările ulterioare,senatul adoptă prezenta hotărâre.articol unicsenatul ia act de încetarea prin demisie a mandatului de senator al domnului gheorghe carp, începând cu data de 1 mai 2022, şi declară vacant ...

 HOTĂRÂRE nr. 49 din 19 aprilie 2022 pentru aprobarea Raportului de activitate al Consiliului de monitorizare a implementării Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi pe anul 2021 EMITENT: Senatul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 388 din 20 aprilie 2022

În temeiul dispoziţiilor art. 67 din constituţia româniei, republicată, precum şi ale art. 14 alin. (8) din legea nr. 8/2016 privind înfiinţarea mecanismelor prevăzute de convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, cu modificările şi completările ulterioare, senatul adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă raportul anual de activitate al consiliului de monitorizare a implementării convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi pe anul 2021. această hotărâre a fost adoptată în şedinţa senatului din 19 aprilie 2022, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din constituţia româniei, republicată. preŞedintele senatuluiflorin-vasile cÎŢubucureşti, 19 aprilie 2022.nr. 49.----

Monitorul Oficial 386 din 20 Aprilie 2022 (M. Of. 386/2022)

 HOTĂRÂRE nr. 512 din 14 aprilie 2022 pentru modificarea şi completarea Normelor referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund, precum şi a celor privind provenienţa şi circulaţia materialelor lemnoase destinate consumului propriu al proprietarului şi a unor măsuri de aplicare a prevederilor Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligaţiilor care revin operatorilor care introduc pe piaţă lemn şi produse din lemn, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 497/2020 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 386 din 20 aprilie 2022

Având în vedere prevederile regulamentului (ue) nr. 995/2010 al parlamentului european şi al consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligaţiilor care revin operatorilor care introduc pe piaţă lemn şi produse din lemn, precum şi ale art. 68-72 din legea nr. 46/2008 - codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. inormele referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund, precum şi cele privind provenienţa şi circulaţia materialelor lemnoase destinate consumului propriu al proprietarului ...

Monitorul Oficial 388 din 20 Aprilie 2022 (M. Of. 388/2022)

 HOTĂRÂRE nr. 509 din 14 aprilie 2022 pentru suplimentarea sumei prevăzute ca justă despăgubire, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 399/2014 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al obiectivului de investiţii "Autostrada Sebeş-Turda", precum şi pentru modificarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 399/2014 şi a anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 947/2016 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul suplimentar, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional "Autostrada Sebeş-Turda" - Lot 1 secţiunea A, km 0 + 300 - km 14 + 000 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 388 din 20 aprilie 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, precum şi al art. 8 alin. (3), art. 9 alin. (8), art. 11 alin. (7) şi art. 32 din legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. ise aprobă suplimentarea sumei prevăzute ca justă despăgubire, aprobată prin hotărârea guvernului nr. 399/2014 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al obiectivului de investiţii „autostrada sebeş-turda“, cu modificările ulterioare, cu suma totală de 266,69 mii lei, care se alocă ...

Monitorul Oficial 383 din 19 Aprilie 2022 (M. Of. 383/2022)

 HOTĂRÂRE nr. 492 din 6 aprilie 2022 privind aprobarea stemei comunei Lopătari, judeţul Buzău EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 383 din 19 aprilie 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 10 din legea nr. 102/1992 privind stema ţării şi sigiliul statului, cu modificările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unic(1) se aprobă stema comunei lopătari, judeţul buzău, prevăzută în anexa nr. 1.(2) descrierea şi semnificaţiile elementelor însumate ale stemei comunei lopătari, judeţul buzău, sunt prevăzute în anexa nr. 2.(3) anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.prim-ministrunicolae-ionel ciucĂcontrasemnează:viceprim-ministru, kelemen hunorministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, cseke attila-zoltánbucureşti, 6 aprilie 2022.nr. 492.anexa 1 *) anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil.stemacomunei lopătari, judeţul buzău (a se vedea imaginea asociată) ...

 HOTĂRÂRE nr. 493 din 6 aprilie 2022 privind aprobarea modelului steagului comunei Chibed, judeţul Mureş EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 383 din 19 aprilie 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 2 alin. (2) şi art. 3 alin. (4) din legea nr. 141/2015 privind arborarea şi folosirea de către unităţile administrativ-teritoriale a steagurilor proprii,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unic(1) se aprobă modelul steagului comunei chibed, judeţul mureş, prevăzut în anexa nr. 1.(2) descrierea şi semnificaţiile elementelor însumate ale modelului steagului comunei chibed, judeţul mureş, sunt prevăzute în anexa nr. 2.(3) anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.prim-ministrunicolae-ionel ciucĂcontrasemnează:viceprim-ministru, kelemen hunorministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, cseke attila-zoltánbucureşti, 6 aprilie 2022.nr. 493.anexa 1 *) anexa nr. 1 este ...

 HOTĂRÂRE nr. 482 din 6 aprilie 2022 privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.412/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 383 din 19 aprilie 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. iv din legea nr. 179/2021 pentru modificarea legii recunoştinţei pentru victoria revoluţiei române din decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din valea jiului - lupeni - august 1977 nr. 341/2004, precum şi al legii recunoştinţei pentru victoria revoluţiei române din decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din valea jiului - lupeni - august 1977 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. ihotărârea guvernului nr. 1.412/2004 pentru ...

Monitorul Oficial 382 din 19 Aprilie 2022 (M. Of. 382/2022)

 HOTĂRÂRE nr. 477 din 6 aprilie 2022 pentru aprobarea cuantumului şi a plăţii contribuţiei anuale de participare a României la Conferinţa de la Haga de Drept Internaţional Privat, pentru anul financiar 1 iulie 2021- 30 iunie 2022 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 382 din 19 aprilie 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. i alin. (4) din ordonanţa guvernului nr. 25/2015 privind aprobarea plăţii contribuţiilor ministerului justiţiei la organisme internaţionale, precum şi pentru modificarea şi completarea ordonanţei guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care românia este parte, aprobată prin legea nr. 332/2015,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă cuantumul şi plata contribuţiei anuale de participare a româniei la conferinţa de la haga de drept internaţional privat, pentru anul financiar 1 iulie 2021-30 iunie 2022, reprezentând echivalentul în lei al sumei de 19.387,04 euro.art. 2echivalentul în lei al sumei ...

Monitorul Oficial 384 din 19 Aprilie 2022 (M. Of. 384/2022)

 HOTĂRÂRE nr. 498 din 14 aprilie 2022 privind rectificarea bugetului Trezoreriei Statului pe anul 2022 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 384 din 19 aprilie 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 11 alin. (5) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 146/2002 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unic(1) bugetul trezoreriei statului pe anul 2022, aprobat prin hotărârea guvernului nr. 1.259/2021, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1205 din 20 decembrie 2021, se majorează la venituri cu suma de 100.000 mii lei şi la cheltuieli cu suma de 100.000 mii lei, iar influenţa pe rezultat este zero.(2) influenţele asupra veniturilor detaliate pe capitole şi ...

 HOTĂRÂRE nr. 501 din 14 aprilie 2022 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2022 al Societăţii Naţionale "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 384 din 19 aprilie 2022

Având în vedere prevederile legii bugetului de stat pe anul 2022 nr. 317/2021,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 4 alin. (1) lit. a) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2022 al societăţii naţionale „aeroportul internaţional timişoara - traian vuia“ - s.a., aflată sub autoritatea ...

 HOTĂRÂRE nr. 504 din 14 aprilie 2022 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2022 pentru Compania Naţională Romarm - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Economiei EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 384 din 19 aprilie 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 4 alin. (1) lit. a) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2022 pentru compania naţională romarm - s.a., aflată sub autoritatea ministerului economiei, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.prim-ministrunicolae-ionel ciucĂcontrasemnează:ministrul economiei,florin marian spătarup. ministrul ...

 HOTĂRÂRE nr. 505 din 14 aprilie 2022 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli aferent activităţii de privatizare al Ministerului Economiei pe anul 2022 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 384 din 19 aprilie 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 9 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor, aprobată prin legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare, al ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 121/2021 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 11 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 20/2014 privind stabilirea unor măsuri de eficientizare a activităţii de privatizare pentru dezvoltarea în condiţii de profitabilitate a activităţii operatorilor economici cu capital de stat, pentru exercitarea drepturilor ...

 HOTĂRÂRE nr. 506 din 14 aprilie 2022 privind acceptarea de către statul român a donaţiei unor bunuri mobile, ca operaţiune compensatorie, din partea companiei Lockheed Martin Overseas, LLC şi darea în administrarea Ministerului Apărării Naţionale a acestor bunuri EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 384 din 19 aprilie 2022

Având în vedere prevederile art. 362 alin. (1) şi (3) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 1.011 din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 291 alin. (1) lit. b) şi alin. (2), art. 299 şi art. 364^1 alin. (1) şi (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 867 din legea nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se acceptă, pentru statul român, donaţia ...

 HOTĂRÂRE nr. 508 din 14 aprilie 2022 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Refacţie totală linia 116 Livezeni-Simeria între staţiile Merişor-Crivadia Fir I km 61 + 300-km 57 + 185 şi staţia Merişor liniile III directă Fir I şi II directă Fir II km 62 + 150-km 61 + 300", lucrare de utilitate publică de interes naţional EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 384 din 19 aprilie 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 42 alin. (1) lit. a) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „refacţie totală linia 116 livezeni-simeria între staţiile merişor-crivadia fir i km 61 + 300-km 57 + 185 şi staţia merişor liniile iii directă fir i şi ii directă fir ii km 62 + 150-km 61 + 300“, lucrare de utilitate publică de interes naţional, prevăzuţi în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.art. 2finanţarea obiectivului de investiţii prevăzut la art. ...

Monitorul Oficial 385 din 19 Aprilie 2022 (M. Of. 385/2022)

 HOTĂRÂRE nr. 502 din 14 aprilie 2022 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2022 al Administraţiei Naţionale de Meteorologie, care funcţionează sub autoritatea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 385 din 19 aprilie 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 4 alin. (1) lit. a) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2022 al administraţiei naţionale de meteorologie, care funcţionează sub autoritatea ministerului mediului, apelor şi pădurilor, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.prim-ministrunicolae-ionel ciucĂcontrasemnează:p. viceprim-ministru,mihaela-ioana ...

 HOTĂRÂRE nr. 515 din 14 aprilie 2022 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1.433/2009 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Laboratorului Central pentru Calitatea Seminţelor şi a Materialului Săditor, ca urmare a comasării prin absorbţie şi a preluării activităţii Băncii de Resurse Genetice Vegetale Suceava EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 385 din 19 aprilie 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unichotărârea guvernului nr. 1.433/2009 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea laboratorului central pentru calitatea seminţelor şi a materialului săditor, ca urmare a comasării prin absorbţie şi a preluării activităţii băncii de resurse genetice vegetale suceava, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 857 din 9 decembrie 2009, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. titlul va avea următorul cuprins:"hotĂrÂreprivind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea laboratorului central pentru calitatea seminţelor şi a materialului săditor"2. la articolul 1, alineatul (1) va avea următorul cuprins:"art. 1(1) laboratorul central pentru calitatea seminţelor ...

Monitorul Oficial 379 din 18 Aprilie 2022 (M. Of. 379/2022)

 HOTĂRÂRE nr. 485 din 6 aprilie 2022 privind modificarea elementelor-cadru de descriere tehnică şi a valorii de inventar a unui imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Penitenciarului Aiud din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, precum şi trecerea acestuia din domeniul public în domeniul privat al statului, în vederea scoaterii din funcţiune şi demolării EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 379 din 18 aprilie 2022

Având în vedere prevederile art. 2 din ordonanţa guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, aprobată prin legea nr. 246/2001, precum şi dispoziţiile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 288 alin. (1) şi al art. 361 alin. (1) şi (3) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi ...

 HOTĂRÂRE nr. 503 din 14 aprilie 2022 pentru aprobarea repartizării sub formă de vărsăminte la bugetul de stat a cotei din profitul contabil rămas după deducerea impozitului pe profit, realizat de Regia Autonomă "Imprimeria Băncii Naţionale a României" pentru exerciţiul financiar al anului 2021 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 379 din 18 aprilie 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. iv alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 3/2022 pentru modificarea şi completarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022, precum şi pentru completarea ordonanţei guvernului nr. 27/1996 privind acordarea de facilităţi persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localităţi din munţii apuseni şi în rezervaţia biosferei „delta dunării“, şi al art. 1 alin. (1) lit. f) din ordonanţa guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile cu capital ...

Monitorul Oficial 381 din 18 Aprilie 2022 (M. Of. 381/2022)

 HOTĂRÂRE nr. 511 din 14 aprilie 2022 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 339/2020 privind aprobarea Programului naţional apicol pentru perioada 2020-2022, a normelor de aplicare, precum şi a valorii sprijinului financiar EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 381 din 18 aprilie 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unichotărârea guvernului nr. 339/2020 privind aprobarea programului naţional apicol pentru perioada 2020-2022, a normelor de aplicare, precum şi a valorii sprijinului financiar, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 362 din 6 mai 2020, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. articolul 3 se modifică şi va avea următorul cuprins:"art. 3valoarea sprijinului financiar alocat din bugetul ministerului agriculturii şi dezvoltării rurale pentru programul naţional apicol pentru perioada 2020-2022 este de 169.621 mii lei, din care suma de 84.810,5 mii lei reprezintă contribuţia uniunii europene ...

Monitorul Oficial 375 din 15 Aprilie 2022 (M. Of. 375/2022)

 HOTĂRÂRE nr. 471 din 6 aprilie 2022 privind înscrierea unor bunuri imobile de natura corecţiilor de torenţi în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea în administrarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor - Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 375 din 15 aprilie 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 867 alin. (1) şi art. 868 alin. (1) din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi al art. 288 alin. (1) şi art. 299 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă înscrierea unor bunuri imobile de natura corecţiilor de torenţi în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea în administrarea ministerului mediului, apelor şi pădurilor - regia naţională a pădurilor - romsilva a bunurilor ale căror date de ...

 HOTĂRÂRE nr. 472 din 6 aprilie 2022 pentru reaprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Complex Sportiv Stadion Municipal", municipiul Alexandria, judeţul Teleorman EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 375 din 15 aprilie 2022

În temeiul prevederilor art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi ale art. 42 alin. (2) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre. art. 1se reaprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „complex sportiv stadion municipal“, municipiul alexandria, judeţul teleorman, realizat prin compania naţională de investiţii „c.n.i.“ - s.a., prevăzuţi în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.art. 2finanţarea obiectivului de investiţii prevăzut la art. 1 se face de la bugetul de stat, prin bugetul ministerului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, din bugetul ...

Monitorul Oficial 376 din 15 Aprilie 2022 (M. Of. 376/2022)

 HOTĂRÂRE nr. 499 din 14 aprilie 2022 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1.326/2021 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 376 din 15 aprilie 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unichotărârea guvernului nr. 1.326/2021 privind organizarea şi funcţionarea ministerului economiei, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 3 din 3 ianuarie 2022, se modifică după cum urmează:1. la articolul 8, alineatul (4) va avea următorul cuprins:"(4) numărul maxim de posturi aprobat pentru aparatul propriu al ministerului este de 275 de posturi finanţate de la bugetul de stat, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetelor acestora."2. la articolul 11, alineatul (1) va avea următorul cuprins:"art. 11(1) ministrul economiei este ajutat în activitatea sa de 4 secretari de stat, precum ...

Monitorul Oficial 377 din 15 Aprilie 2022 (M. Of. 377/2022)

 HOTĂRÂRE nr. 500 din 14 aprilie 2022 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2022 al Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", regie autonomă de interes naţional aflată sub autoritatea Secretariatului General al Guvernului EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 377 din 15 aprilie 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, precum şi al art. 1 lit. a) şi art. 4 alin. (1) lit. a) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2022 al regiei autonome „administraţia patrimoniului protocolului de stat“, regie autonomă de interes naţional aflată sub autoritatea secretariatului general al guvernului, prevăzut ...

Monitorul Oficial 375 din 15 Aprilie 2022 (M. Of. 375/2022)

 HOTĂRÂRE nr. 490 din 6 aprilie 2022 pentru aprobarea Strategiei naţionale privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi "O Românie echitabilă" 2022-2027 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 375 din 15 aprilie 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 25 lit. e) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă strategia naţională privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi „o românie echitabilă“ 2022-2027, prevăzută în anexa*) care face parte integrantă din prezenta hotărâre.*) anexa se publică în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 375 bis, care se poate achiziţiona de la biroul pentru relaţii cu publicul din str. parcului nr. 65, intrarea a, sectorul 1, bucureşti.art. 2finanţarea măsurilor cuprinse în planul operaţional privind implementarea strategiei naţionale ...

Monitorul Oficial 368 din 14 Aprilie 2022 (M. Of. 368/2022)

 HOTĂRÂRE nr. 32 din 13 aprilie 2022 privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Comunicarea din 2021 privind politica de extindere a UE-COM(2021) 644 EMITENT: Camera Deputaţilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 368 din 14 aprilie 2022

În temeiul prevederilor art. 67 şi 148 din constituţia româniei, republicată, ale legii nr. 373/2013 privind cooperarea dintre parlament şi guvern în domeniul afacerilor europene şi ale art. 163-188 din regulamentul camerei deputaţilor, aprobat prin hotărârea camerei deputaţilor nr. 8/1994, republicat, cu modificările şi completările ulterioare,camera deputaţilor adoptă prezenta hotărâre.articol unicluând în considerare opinia nr. 4c-22/199, adoptată de comisia pentru afaceri europene în şedinţa din 5 aprilie 2022, camera deputaţilor:1. susţine obiectivele şi acţiunile politicii de extindere a uniunii europene, aşa cum sunt prevăzute de comunicare, şi împărtăşeşte abordarea comisiei europene privind rolul pozitiv al acestei politici, prin investiţia strategică pe care o ...

 HOTĂRÂRE nr. 33 din 13 aprilie 2022 privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Asumarea responsabilităţii pentru deşeurile produse: expedierile de deşeuri într-o economie curată şi mai circulară - COM(2021) 708 EMITENT: Camera Deputaţilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 368 din 14 aprilie 2022

În temeiul prevederilor art. 67 şi 148 din constituţia româniei, republicată, ale legii nr. 373/2013 privind cooperarea dintre parlament şi guvern în domeniul afacerilor europene şi ale art. 163-188 din regulamentul camerei deputaţilor, aprobat prin hotărârea camerei deputaţilor nr. 8/1994, republicat, cu modificările şi completările ulterioare,camera deputaţilor adoptă prezenta hotărâre.articol unicluând în considerare opinia nr. 4c-22/200, adoptată de comisia pentru afaceri europene în şedinţa din 5 aprilie 2022, camera deputaţilor:1. susţine obiectivele şi acţiunile prevăzute, referitoare la asumarea responsabilităţii pentru deşeurile produse şi gestionarea expedierilor de deşeuri într-o economie curată şi mai circulară;2. subliniază că restricţiile privind comerţul cu deşeuri de plastic, impuse ...

 HOTĂRÂRE nr. 467 din 6 aprilie 2022 pentru aprobarea Metodologiei de elaborare şi execuţie a programelor bugetare EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 368 din 14 aprilie 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 25 lit. e) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 28^5 alin. (2) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1(1) se aprobă metodologia de elaborare şi execuţie a programelor bugetare, denumită în continuare metodologia, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.(2) prin metodologia prevăzută la alin. (1) se stabileşte forma de prezentare a programelor bugetare, conţinutul acestora şi modalitatea de elaborare a indicatorilor de rezultat şi/sau eficienţă, ...

Monitorul Oficial 369 din 14 Aprilie 2022 (M. Of. 369/2022)

 HOTĂRÂRE nr. 487 din 6 aprilie 2022 privind actualizarea valorii de inventar şi, după caz, modificarea şi completarea datelor de identificare ale unor bunuri imobile din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Sănătăţii sau în administrarea Ministerului Sănătăţii prin unităţi aflate în subordinea sa EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 369 din 14 aprilie 2022

Având în vedere prevederile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 2 alin. (1) din hotărârea guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 288 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă actualizarea valorii de inventar şi, după caz, modificarea ...

 HOTĂRÂRE nr. 488 din 6 aprilie 2022 privind înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a unui imobil şi darea acestuia în administrarea Direcţiei Judeţene pentru Cultură Bacău EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 369 din 14 aprilie 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 288 alin. (1), art. 293 alin. (5) şi art. 299 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 867 alin. (1) şi art. 868 alin. (1) din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1(1) se aprobă înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea în administrarea direcţiei judeţene pentru cultură bacău a unui teren în suprafaţă de 237 mp, transmis în domeniul public al statului în baza hotărârii consiliului ...

 HOTĂRÂRE nr. 489 din 6 aprilie 2022 privind actualizarea valorii de inventar a unui imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Sănătăţii, precum şi transmiterea unei părţi a acestuia din administrarea Ministerului Sănătăţii în administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, pentru Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 369 din 14 aprilie 2022

Având în vedere prevederile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 288 alin. (1) şi art. 299 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 867 alin. (1), art. 868 şi 869 din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă actualizarea valorii de inventar a unui imobil aflat în domeniul public al statului ...

Monitorul Oficial 372 din 14 Aprilie 2022 (M. Of. 372/2022)

 HOTĂRÂRE nr. 4 din 23 martie 2022 privind radierea Societăţii PROCAPITAL ALLIANCE IFN - S.A. din Registrul general şi din Registrul special Instituţii Financiare Nebancare şi, implicit, interzicerea desfăşurării activităţii de creditare EMITENT: Banca Nationala a Romaniei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 372 din 14 aprilie 2022

Luând în considerare aspectele consemnate în nota nr. vi/5/2.890 din 24.02.2022 privind propunerea de radiere din registrul general şi din registrul special instituţii financiare nebancare a societăţii procapital alliance ifn - s.a. şi, implicit, interzicerea desfăşurării activităţii de creditare, întocmită în baza constatărilor consemnate în raportul de supraveghere nr. vi/5/18.352 din 17.12.2021, încheiat în urma acţiunii de supraveghere desfăşurate în perioada 1.11.2021-5.11.2021,luând act de faptul că societatea procapital alliance ifn - s.a. nu a respectat prevederile:- art. 6 din legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 22 alin. (1) din legea nr. ...

Monitorul Oficial 373 din 14 Aprilie 2022 (M. Of. 373/2022)

 HOTĂRÂRE nr. 497 din 14 aprilie 2022 privind suplimentarea bugetelor Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, Secretariatului General al Guvernului, Consiliului Naţional al Audiovizualului şi Consiliului Economic şi Social pe anul 2022 din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzute în bugetul de stat pe anul 2022 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 373 din 14 aprilie 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 30 alin. (2) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1(1) se aprobă suplimentarea bugetului ministerului transporturilor şi infrastructurii pe anul 2022 cu suma de 200.000 mii lei, credite de angajament şi credite bugetare, din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2022, la capitolul 84.01 „transporturi“, titlul 51 „transferuri între unităţi ale administraţiei publice“, alineatul 51.01.55 „Întreţinerea şi funcţionarea/exploatarea infrastructurii feroviare publice“.(2) compania naţională de căi ferate „cfr“ - s.a., în calitate ...

Monitorul Oficial 370 din 14 Aprilie 2022 (M. Of. 370/2022)

 HOTĂRÂRE nr. 484 din 6 aprilie 2022 pentru modificarea şi completarea anexelor nr. 4 şi 5 la Hotărârea Guvernului nr. 60/2005 privind organizarea şi funcţionarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" şi a anexei nr. 3 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 101/2011 privind reglementarea condiţiilor pentru vânzarea unor imobile, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", a imobilelor proprietatea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile, pentru reglementarea cheltuielilor de cazare în unele situaţii speciale, precum şi pentru modificarea unor acte normative EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 370 din 14 aprilie 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 14 alin. (3) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 101/2011 privind reglementarea condiţiilor pentru vânzarea unor imobile, proprietate privată a statului, aflate în administrarea regiei autonome „administraţia patrimoniului protocolului de stat“, a imobilelor proprietatea regiei autonome „administraţia patrimoniului protocolului de stat“, pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile, pentru reglementarea cheltuielilor de cazare în unele situaţii speciale, precum şi pentru modificarea unor acte normative, aprobată cu completări prin legea nr. 382/2013, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. ihotărârea guvernului nr. 60/2005 privind organizarea şi funcţionarea regiei autonome ...

Monitorul Oficial 365 din 13 Aprilie 2022 (M. Of. 365/2022)

 HOTĂRÂRE nr. 473 din 6 aprilie 2022 privind modificarea anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 906/2020 pentru punerea în aplicare a unor prevederi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 365 din 13 aprilie 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. ianexa nr. 1 la hotărârea guvernului nr. 906/2020 pentru punerea în aplicare a unor prevederi ale ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 994 din 28 octombrie 2020, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.art. iiaplicarea procedurilor legale privind reorganizarea instituţiilor prefectului se realizează în termen de minimum 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, cu respectarea dispoziţiilor legale şi a regimului ...

 HOTĂRÂRE nr. 486 din 6 aprilie 2022 privind recunoaşterea Asociaţiei Grupul de Acţiune Locală Siret Bârlad Est, judeţul Galaţi, ca fiind de utilitate publică EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 365 din 13 aprilie 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 39 alin. (1) din ordonanţa guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse recunoaşte asociaţia grupul de acţiune locală siret bârlad est, persoană juridică română de drept privat, fără scop lucrativ, cu sediul în comuna pechea, str. suhurlui nr. 4, judeţul galaţi, ca fiind de utilitate publică.prim-ministrunicolae-ionel ciucĂcontrasemnează:ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,adrian-ionuţ chesnoiu ministrul mediului, apelor şi pădurilor,tánczos barnabucureşti, 6 aprilie 2022.nr. 486.-----

Monitorul Oficial 367 din 13 Aprilie 2022 (M. Of. 367/2022)

 HOTĂRÂRE nr. 31 din 13 aprilie 2022 privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 74/2020 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor EMITENT: Camera Deputaţilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 367 din 13 aprilie 2022

În temeiul prevederilor art. 41 alin. (4) şi ale art. 43, coroborate cu cele ale art. 46 alin. (6),(8) şi (11) din regulamentul camerei deputaţilor, aprobat prin hotărârea camerei deputaţilor nr. 8/1994, republicat, cu modificările şi completările ulterioare,camera deputaţilor adoptă prezenta hotărâre.articol unicanexa la hotărârea camerei deputaţilor nr. 74/2020 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale camerei deputaţilor, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1282 din 23 decembrie 2020, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:- domnul deputat Şandru cosmin, aparţinând grupului parlamentar al pnl, este desemnat în calitate de membru al comisiei pentru tehnologia informaţiei şi ...

 HOTĂRÂRE nr. 34 din 13 aprilie 2022 privind completarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 75/2021 pentru înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă privind achiziţiile publice efectuate în sectorul sanitar în timpul stărilor de urgenţă şi de alertă pe teritoriul României EMITENT: Camera Deputaţilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 367 din 13 aprilie 2022

În temeiul prevederilor art. 67 din constituţia româniei, republicată, precum şi ale art. 85 din regulamentul camerei deputaţilor, aprobat prin hotărârea camerei deputaţilor nr. 8/1994, republicat, cu modificările şi completările ulterioare,camera deputaţilor adoptă prezenta hotărâre.articol unicanexa la hotărârea camerei deputaţilor nr. 75/2021 pentru înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă privind achiziţiile publice efectuate în sectorul sanitar în timpul stărilor de urgenţă şi de alertă pe teritoriul româniei, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 105 din 2 februarie 2022, se completează după cum urmează:- la punctul i - „componenţa“, la poziţia 11 este desemnat membru al comisiei domnul deputat kolcsár ...

Monitorul Oficial 359 din 12 Aprilie 2022 (M. Of. 359/2022)

 HOTĂRÂRE nr. 491 din 6 aprilie 2022 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.516/2008 privind aprobarea Regulamentului-cadru de urbanism pentru Rezervaţia Biosferei Delta Dunării EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 359 din 12 aprilie 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. ihotărârea guvernului nr. 1.516/2008 privind aprobarea regulamentului-cadru de urbanism pentru rezervaţia biosferei delta dunării, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 838 din 12 decembrie 2008, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 9, litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:"a) structurile de primire turistice cu funcţiuni de cazare care îşi desfăşoară activitatea în clădiri cu mai mult de 20 de spaţii de cazare; aceste structuri trebuie divizate în subunităţi şi amplasate în sistem pavilionar;"2. articolul 13 se modifică şi va avea următorul cuprins:"art. ...

Monitorul Oficial 361 din 12 Aprilie 2022 (M. Of. 361/2022)

 HOTĂRÂRE nr. 457 din 30 martie 2022 privind actualizarea valorilor de inventar şi modificarea codului de clasificaţie ale unor bunuri imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Administraţiei Naţionale "Apele Române" prin Administraţia Bazinală de Apă Mureş, instituţie publică aflată în coordonarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, prevăzute în anexa nr. 12 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, ca urmare a reevaluării şi actualizării legislaţiei în domeniu EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 361 din 12 aprilie 2022

Având în vedere dispoziţiile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 288 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă actualizarea valorilor de inventar şi modificarea codului de clasificaţie ale unor bunuri imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea administraţiei naţionale „apele române“ prin administraţia bazinală de apă mureş, instituţie publică ...

 HOTĂRÂRE nr. 483 din 6 aprilie 2022 privind înscrierea unui imobil în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea acestuia în administrarea Ministerului Sănătăţii - Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Neamţ EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 361 din 12 aprilie 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 286 alin. (2), art. 288 alin. (1) şi (2), art. 293 şi 299 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 867 alin. (1) şi art. 868 din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1(1) se declară bun de interes public naţional şi se aprobă înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea în administrarea ministerului sănătăţii - direcţia de sănătate publică a judeţului neamţ a imobilului având datele ...

Monitorul Oficial 363 din 12 Aprilie 2022 (M. Of. 363/2022)

 HOTĂRÂRE nr. 474 din 6 aprilie 2022 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 522/2003 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 363 din 12 aprilie 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. inormele metodologice de aplicare a prevederilor ordonanţei guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 522/2003, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 346 din 21 mai 2003, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. după articolul 1^2 se introduc două noi articole, articolele 1^3 şi 1^4, cu următorul cuprins:"art. 1^3 prin programele definite la art. 8 alin. (3) lit. a) şi c) din ordonanţă se înţelege:a) iniţierea este programul care se organizează de un furnizor de formare ...

Monitorul Oficial 359 din 12 Aprilie 2022 (M. Of. 359/2022)

 HOTĂRÂRE nr. 440 din 30 martie 2022 pentru aprobarea Strategiei naţionale privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei pentru perioada 2022-2027 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 359 din 12 aprilie 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, precum şi al art. 25 lit. e) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă strategia naţională privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei pentru perioada 2022-2027, prevăzută în anexa*) care face parte integrantă din prezenta hotărâre.*) anexa se publică în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 359 bis, care se poate achiziţiona de la biroul pentru relaţii cu publicul din str. parcului nr. 65, intrarea a, sectorul 1, bucureşti.art. 2finanţarea obiectivelor şi a măsurilor prevăzute în planul de acţiune ...

Monitorul Oficial 357 din 11 Aprilie 2022 (M. Of. 357/2022)

 HOTĂRÂRE nr. 496 din 11 aprilie 2022 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 357 din 11 aprilie 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. ihotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 139 din 2 martie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 2, după litera k) se introduce o nouă literă, litera l), cu următorul cuprins:"l) implementează reformele şi investiţiile şi monitorizează stadiul de îndeplinire pentru fiecare jalon/ţintă cuprins(ă) în planul naţional de redresare şi rezilienţă al româniei, în calitate de coordonator de reformă şi investiţii, din domeniul sănătăţii, cu respectarea anexei la ...

Monitorul Oficial 358 din 11 Aprilie 2022 (M. Of. 358/2022)

 HOTĂRÂRE nr. 476 din 6 aprilie 2022 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 369/2021 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 358 din 11 aprilie 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unichotărârea guvernului nr. 369/2021 privind organizarea şi funcţionarea ministerului educaţiei, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 333 din 1 aprilie 2021, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 10, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (3^1), cu următorul cuprins:"(3^1) oi pocu îndeplineşte atribuţii de implementare a reformelor şi/sau investiţiilor stabilite în cadrul pnrr pe componenta 15 - educaţie, potrivit prevederilor art. 6 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru ...

Monitorul Oficial 353 din 11 Aprilie 2022 (M. Of. 353/2022)

 HOTĂRÂRE nr. 32 din 4 aprilie 2022 referitoare la propunerea de Directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind protecţia mediului prin intermediul dreptului penal şi de înlocuire a Directivei 2008/99/CE - COM(2021) 851 final EMITENT: Senatul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 353 din 11 aprilie 2022

În temeiul dispoziţiilor art. 67 şi ale art. 148 alin. (2) şi (3) din constituţia româniei, republicată, precum şi ale protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii, anexat tratatului de la lisabona de modificare a tratatului privind uniunea europeană şi a tratatului de instituire a comunităţii europene, semnat la lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin legea nr. 13/2008,în baza raportului comisiei pentru afaceri europene nr. lxii/140 din 30.03.2022,senatul adoptă prezenta hotărâre.art. 1senatul româniei constată că propunerea de directivă a parlamentului european şi a consiliului privind protecţia mediului prin intermediul dreptului penal şi de înlocuire a directivei 2008/99/ce - com(2021) 851 final respectă principiile ...

 HOTĂRÂRE nr. 33 din 4 aprilie 2022 referitoare la propunerea de Directivă a Consiliului de stabilire a dispoziţiilor detaliate de exercitare a dreptului de a vota şi de a candida la alegerile pentru Parlamentul European de către cetăţenii Uniunii care îşi au reşedinţa într-un stat membru şi care nu sunt resortisanţi ai acestuia (reformare) - COM(2021) 732 final EMITENT: Senatul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 353 din 11 aprilie 2022

În temeiul dispoziţiilor art. 67 şi ale art. 148 alin. (2) şi (3) din constituţia româniei, republicată, precum şi ale protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii, anexat tratatului de la lisabona de modificare a tratatului privind uniunea europeană şi a tratatului de instituire a comunităţii europene, semnat la lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin legea nr. 13/2008,în baza raportului comisiei pentru afaceri europene nr. lxii/139 din 30.03.2022,senatul adoptă prezenta hotărâre.art. 1senatul româniei constată că propunerea de directivă a consiliului de stabilire a dispoziţiilor detaliate de exercitare a dreptului de a vota şi de a candida la alegerile pentru parlamentul european de către ...

 HOTĂRÂRE nr. 34 din 4 aprilie 2022 referitoare la propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de modificare aRegulamentului (UE) nr. 600/2014 în ceea ce priveşte sporirea transparenţei datelor de piaţă, eliminarea obstacolelor din calea instituirii unui sistem centralizat de raportare, optimizarea obligaţiilor de tranzacţionare şi interzicerea primirii de plăţi pentru transmiterea ordinelor clienţilor - COM(2021) 727 final EMITENT: Senatul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 353 din 11 aprilie 2022

În temeiul dispoziţiilor art. 67 şi ale art. 148 alin. (2) şi (3) din constituţia româniei, republicată, precum şi ale protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii, anexat tratatului de la lisabona de modificare a tratatului privind uniunea europeană şi a tratatului de instituire a comunităţii europene, semnat la lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin legea nr. 13/2008,în baza raportului comisiei pentru afaceri europene nr. lxii/126 din 30.03.2022,senatul adoptă prezenta hotărâre.art. 1senatul româniei constată că propunerea de regulament al parlamentului european şi al consiliului de modificare a regulamentului (ue) nr. 600/2014 în ceea ce priveşte sporirea transparenţei datelor de piaţă, eliminarea obstacolelor din ...

 HOTĂRÂRE nr. 35 din 4 aprilie 2022 referitoare la propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE) 2020/1.429 în ceea ce priveşte durata perioadei de referinţă pentru aplicarea măsurilor temporare privind perceperea de tarife pentru utilizarea infrastructurii feroviare - COM(2021) 832 final EMITENT: Senatul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 353 din 11 aprilie 2022

În temeiul dispoziţiilor art. 67 şi ale art. 148 alin. (2) şi (3) din constituţia româniei, republicată, şi ale protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii, anexat tratatului de la lisabona de modificare a tratatului privind uniunea europeană şi a tratatului de instituire a comunităţii europene, semnat la lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin legea nr. 13/2008,în baza raportului comisiei pentru afaceri europene nr. lxii/121 din 30.03.2022,senatul adoptă prezenta hotărâre.art. 1senatul româniei constată că propunerea de regulament al parlamentului european şi al consiliului de modificare a regulamentului (ue) 2020/1.429 în ceea ce priveşte durata perioadei de referinţă pentru aplicarea măsurilor temporare privind perceperea ...

 HOTĂRÂRE nr. 36 din 4 aprilie 2022 referitoare la propunerea de Directivă a Parlamentului European şi a Consiliului de modificare a Directivei 2010/40/UE privind cadrul pentru implementarea sistemelor de transport inteligente în domeniul transportului rutier şi pentru interfeţele cu alte moduri de transport - COM(2021) 813 final EMITENT: Senatul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 353 din 11 aprilie 2022

În temeiul dispoziţiilor art. 67 şi ale art. 148 alin. (2) şi (3) din constituţia româniei, republicată, şi ale protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii, anexat tratatului de la lisabona de modificare a tratatului privind uniunea europeană şi a tratatului de instituire a comunităţii europene, semnat la lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin legea nr. 13/2008,în baza raportului comisiei pentru afaceri europene nr. lxii/120 din 30.03.2022,senatul adoptă prezenta hotărâre.art. 1senatul româniei constată că propunerea de directivă a parlamentului european şi a consiliului de modificare a directivei 2010/40/ue privind cadrul pentru implementarea sistemelor de transport inteligente în domeniul transportului rutier şi pentru interfeţele ...

 HOTĂRÂRE nr. 37 din 4 aprilie 2022 referitoare la propunerea de Directivă a Parlamentului European şi a Consiliului de modificare a Directivelor 2001/20/CE şi 2001/83/CE în ceea ce priveşte derogările de la anumite obligaţii privind anumite medicamente de uz uman puse la dispoziţie în Regatul Unit în ceea ce priveşte Irlanda de Nord, precum şi în Cipru, Irlanda şi Malta - COM(2021) 997 final EMITENT: Senatul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 353 din 11 aprilie 2022

În temeiul dispoziţiilor art. 67 şi ale art. 148 alin. (2) şi (3) din constituţia româniei, republicată, precum şi ale protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii, anexat tratatului de la lisabona de modificare a tratatului privind uniunea europeană şi a tratatului de instituire a comunităţii europene, semnat la lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin legea nr. 13/2008,în baza raportului comisiei pentru afaceri europene nr. lxii/118 din 30.03.2022,senatul adoptă prezenta hotărâre.art. 1senatul româniei constată că propunerea de directivă a parlamentului european şi a consiliului de modificare a directivelor 2001/20/ce şi 2001/83/ce în ceea ce priveşte derogările de la anumite obligaţii privind anumite medicamente ...

 HOTĂRÂRE nr. 38 din 4 aprilie 2022 referitoare la propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE) nr. 536/2014 în ceea ce priveşte o derogare de la anumite obligaţii referitoare la medicamentele pentru investigaţie clinică puse la dispoziţie în Regatul Unit în ceea ce priveşte Irlanda de Nord, precum şi în Cipru, Irlanda şi Malta - COM(2021) 998 final EMITENT: Senatul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 353 din 11 aprilie 2022

În temeiul dispoziţiilor art. 67 şi ale art. 148 alin. (2) şi (3) din constituţia româniei, republicată, precum şi ale protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii, anexat tratatului de la lisabona de modificare a tratatului privind uniunea europeană şi a tratatului de instituire a comunităţii europene, semnat la lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin legea nr. 13/2008,în baza raportului comisiei pentru afaceri europene nr. lxii/119 din 30.03.2022,senatul adoptă prezenta hotărâre.art. 1senatul româniei constată că propunerea de regulament al parlamentului european şi al consiliului de modificare a regulamentului (ue) nr. 536/2014 în ceea ce priveşte o derogare de la anumite obligaţii referitoare la ...

 HOTĂRÂRE nr. 39 din 4 aprilie 2022 referitoare la propunerea de Decizie a Parlamentului European şi a Consiliului privind acordarea unei asistenţe macrofinanciare Republicii Moldova - COM(2022) 4 final EMITENT: Senatul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 353 din 11 aprilie 2022

În temeiul dispoziţiilor art. 67 şi ale art. 148 alin. (2) şi (3) din constituţia româniei, republicată, precum şi ale protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii, anexat tratatului de la lisabona de modificare a tratatului privind uniunea europeană şi a tratatului de instituire a comunităţii europene, semnat la lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin legea nr. 13/2008,în baza raportului comisiei pentru afaceri europene nr. lxii/116 din 30.03.2022,senatul adoptă prezenta hotărâre.art. 1senatul româniei constată că propunerea de decizie a parlamentului european şi a consiliului privind acordarea unei asistenţe macrofinanciare republicii moldova - com(2022) 4 final respectă principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii.art. 2senatul româniei susţine:1. ...

 HOTĂRÂRE nr. 40 din 4 aprilie 2022 referitoare la propunerea de Directivă a Consiliului de stabilire a dispoziţiilor detaliate de exercitare a dreptului de a vota şi de a candida la alegerile locale de către cetăţenii Uniunii care îşi au reşedinţa într-un stat membru a cărui cetăţenie nu o deţin (reformare) - COM(2021) 733 final EMITENT: Senatul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 353 din 11 aprilie 2022

În temeiul dispoziţiilor art. 67 şi ale art. 148 alin. (2) şi (3) din constituţia româniei, republicată, precum şi ale protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii, anexat tratatului de la lisabona de modificare a tratatului privind uniunea europeană şi a tratatului de instituire a comunităţii europene, semnat la lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin legea nr. 13/2008,în baza raportului comisiei pentru afaceri europene nr. lxii/138 din 30.03.2022,senatul adoptă prezenta hotărâre.art. 1senatul româniei constată că propunerea de directivă a consiliului de stabilire a dispoziţiilor detaliate de exercitare a dreptului de a vota şi de a candida la alegerile locale de către cetăţenii uniunii ...

 HOTĂRÂRE nr. 41 din 4 aprilie 2022 referitoare la propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind statutul şi finanţarea partidelor politice europene şi a fundaţiilor politice europene (reformare) - COM(2021) 734 final EMITENT: Senatul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 353 din 11 aprilie 2022

În temeiul dispoziţiilor art. 67 şi ale art. 148 alin. (2) şi (3) din constituţia româniei, republicată, precum şi ale protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii, anexat tratatului de la lisabona de modificare a tratatului privind uniunea europeană şi a tratatului de instituire a comunităţii europene, semnat la lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin legea nr. 13/2008,în baza raportului comisiei pentru afaceri europene nr. lxii/137 din 30.03.2022,senatul adoptă prezenta hotărâre.art. 1senatul româniei constată că propunerea de regulament al parlamentului european şi al consiliului privind statutul şi finanţarea partidelor politice europene şi a fundaţiilor politice europene (reformare) - com(2021) 734 final respectă principiile ...

 HOTĂRÂRE nr. 42 din 4 aprilie 2022 referitoare la propunerea de Directivă a Parlamentului European şi a Consiliului de modificare a Directivei 2013/36/UE în ceea ce priveşte competenţele de supraveghere, sancţiunile, sucursalele entităţilor din ţări terţe şi riscurile de mediu, sociale şi de guvernanţă, precum şi de modificare a Directivei 2014/59/UE - COM(2021) 663 final EMITENT: Senatul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 353 din 11 aprilie 2022

În temeiul dispoziţiilor art. 67 şi ale art. 148 alin. (2) şi (3) din constituţia româniei, republicată, precum şi ale protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii, anexat tratatului de la lisabona de modificare a tratatului privind uniunea europeană şi a tratatului de instituire a comunităţii europene, semnat la lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin legea nr. 13/2008,în baza raportului comisiei pentru afaceri europene nr. lxii/125 din 30.03.2022,senatul adoptă prezenta hotărâre.art. 1senatul româniei constată că propunerea de directivă a parlamentului european şi a consiliului de modificare a directivei 2013/36/ue în ceea ce priveşte competenţele de supraveghere, sancţiunile, sucursalele entităţilor din ţări terţe ...

 HOTĂRÂRE nr. 43 din 4 aprilie 2022 referitoare la propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind punerea la dispoziţie pe piaţa Uniunii a anumitor produse de bază şi produse asociate cu defrişările şi degradarea pădurilor, precum şi exportul acestora din Uniune şi de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 995/2010 - COM(2021) 706 final EMITENT: Senatul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 353 din 11 aprilie 2022

În temeiul dispoziţiilor art. 67 şi ale art. 148 alin. (2) şi (3) din constituţia româniei, republicată, precum şi ale protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii, anexat tratatului de la lisabona de modificare a tratatului privind uniunea europeană şi a tratatului de instituire a comunităţii europene, semnat la lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin legea nr. 13/2008,în baza raportului comisiei pentru afaceri europene nr. lxii/117 din 30.03.2022,senatul adoptă prezenta hotărâre.art. 1senatul româniei constată că propunerea de regulament al parlamentului european şi al consiliului privind punerea la dispoziţie pe piaţa uniunii a anumitor produse de bază şi produse asociate cu defrişările şi ...

 HOTĂRÂRE nr. 44 din 4 aprilie 2022 referitoare la propunerea de Decizie a Consiliului de modificare a Deciziei (UE, EURATOM) 2020/2.053 privind sistemul de resurse proprii al Uniunii Europene - COM(2021) 570 final EMITENT: Senatul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 353 din 11 aprilie 2022

În temeiul dispoziţiilor art. 67 şi ale art. 148 alin. (2) şi (3) din constituţia româniei, republicată, precum şi ale protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii, anexat tratatului de la lisabona de modificare a tratatului privind uniunea europeană şi a tratatului de instituire a comunităţii europene, semnat la lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin legea nr. 13/2008,în baza raportului comisiei pentru afaceri europene nr. lxii/125 din 30.03.2022,senatul adoptă prezenta hotărâre.art. 1senatul româniei constată că propunerea de decizie a consiliului de modificare a deciziei (ue, euratom) 2020/2.053 privind sistemul de resurse proprii al uniunii europene - com(2021) 570 final respectă principiile subsidiarităţii şi ...

 HOTĂRÂRE nr. 45 din 4 aprilie 2022 referitoare la propunerea de Directivă a Consiliului de modificare a Directivei 2008/118/CE şi a Directivei (UE) 2020/262 (reformare) în ceea ce priveşte magazinele duty-free situate în terminalul francez al tunelului de sub Canalul Mânecii - COM(2021) 817 final EMITENT: Senatul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 353 din 11 aprilie 2022

În temeiul dispoziţiilor art. 67 şi ale art. 148 alin. (2) şi (3) din constituţia româniei, republicată, precum şi ale protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii, anexat tratatului de la lisabona de modificare a tratatului privind uniunea europeană şi a tratatului de instituire a comunităţii europene, semnat la lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin legea nr. 13/2008,în baza raportului comisiei pentru afaceri europene nr. lxii/122 din 30.03.2022,senatul adoptă prezenta hotărâre.art. 1senatul româniei constată că propunerea de directivă a consiliului de modificare a directivei 2008/118/ce şi a directivei (ue) 2020/262 (reformare) în ceea ce priveşte magazinele duty-free situate în terminalul francez ...

 HOTĂRÂRE nr. 46 din 4 aprilie 2022 referitoare la propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind transparenţa şi vizarea unui public-ţintă în publicitatea politică - COM(2021) 731 final EMITENT: Senatul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 353 din 11 aprilie 2022

În temeiul dispoziţiilor art. 67 şi ale art. 148 alin. (2) şi (3) din constituţia româniei, republicată, precum şi ale protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii, anexat tratatului de la lisabona de modificare a tratatului privind uniunea europeană şi a tratatului de instituire a comunităţii europene, semnat la lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin legea nr. 13/2008,în baza raportului comisiei pentru afaceri europene nr. lxii/136 din 30.03.2022,senatul adoptă prezenta hotărâre.art. 1senatul româniei constată că propunerea de regulament al parlamentului european şi al consiliului privind transparenţa şi vizarea unui publicţintă în publicitatea politică - com(2021) 731 final respectă principiile subsidiarităţii şi ...

 HOTĂRÂRE nr. 47 din 4 aprilie 2022 referitoare la propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind expedierile de deşeuri şi de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1.257/2013 şi (UE) 2020/1.056 - COM(2021) 709 final EMITENT: Senatul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 353 din 11 aprilie 2022

În temeiul dispoziţiilor art. 67 şi ale art. 148 alin. (2) şi (3) din constituţia româniei, republicată, precum şi ale protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii, anexat tratatului de la lisabona de modificare a tratatului privind uniunea europeană şi a tratatului de instituire a comunităţii europene, semnat la lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin legea nr. 13/2008,în baza raportului comisiei pentru afaceri europene nr. lxii/127 din 30.03.2022,senatul adoptă prezenta hotărâre.art. 1senatul româniei constată că propunerea de regulament al parlamentului european şi al consiliului privind expedierile de deşeuri şi de modificare a regulamentelor (ue) nr. 1.257/2013 şi (ue) 2020/1.056 - ...

Monitorul Oficial 356 din 11 Aprilie 2022 (M. Of. 356/2022)

 HOTĂRÂRE nr. 475 din 6 aprilie 2022 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 892/1998 privind înfiinţarea Companiei Naţionale "Unifarm" - S.A. EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 356 din 11 aprilie 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unichotărârea guvernului nr. 892/1998 privind înfiinţarea companiei naţionale „unifarm“ - s.a., publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 487 din 17 decembrie 1998, se modifică după cum urmează:1. articolul 4 va avea următorul cuprins:"art. 4(1) obiectul de activitate al companiei naţionale «unifarm» - s.a. îl constituie, în principal, desfăşurarea, în domeniul sanitar, pe piaţa concurenţială, de activităţi comerciale cu medicamente, produse farmaceutice şi parafarmaceutice, produse tehnico-medicale, aparatură şi echipamente sanitare, seruri şi vaccinuri, reactivi şi cu alte produse din producţia internă şi din import.(2) compania naţională ...

Monitorul Oficial 347 din 08 Aprilie 2022 (M. Of. 347/2022)

 HOTĂRÂRE nr. 458 din 30 martie 2022 privind înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a unor imobile şi darea acestora în administrarea Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 347 din 8 aprilie 2022

Având în vedere prevederile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 2 alin. (1) din hotărârea guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 288 alin. (1) şi art. 299 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 863 lit. c) şi d), art. 867 alin. (1) şi art. ...

Monitorul Oficial 349 din 08 Aprilie 2022 (M. Of. 349/2022)

 HOTĂRÂRE nr. 445 din 30 martie 2022 privind actualizarea valorii de inventar şi a caracteristicilor tehnice ale unui bun imobil înscris în anexa nr. 8 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 349 din 8 aprilie 2022

Având în vedere prevederile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 2 alin. (1) din hotărârea guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 288 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă actualizarea valorii de inventar şi a caracteristicilor ...

 HOTĂRÂRE nr. 446 din 30 martie 2022 privind actualizarea valorii de inventar a unor bunuri imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Caraş-Severin EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 349 din 8 aprilie 2022

Având în vedere prevederile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 2 alin. (1) din hotărârea guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 288 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă actualizarea valorii de inventar a bunurilor imobile ...

 HOTĂRÂRE nr. 447 din 30 martie 2022 privind înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a unei construcţii şi darea acesteia în administrarea Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Brăila EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 349 din 8 aprilie 2022

Având în vedere prevederile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 2 alin. (1) din hotărârea guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 288 alin. (1) şi art. 299 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 867 alin. (1) şi art. 868 alin. (1) din ...

 HOTĂRÂRE nr. 449 din 30 martie 2022 privind înscrierea imobilului - clădire şi teren aferent, situat în municipiul Alba Iulia, str. Militari nr. 3, judeţul Alba, în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea acestuia în administrarea Ministerului Educaţiei, pentru Palatul Copiilor Alba Iulia, aflat în subordinea Inspectoratului Şcolar Judeţean Alba EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 349 din 8 aprilie 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 288 alin. (1), art. 293 şi 299 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 867 din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se declară bun de interes public naţional şi se aprobă înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea în administrarea ministerului educaţiei, pentru palatul copiilor alba iulia, aflat în subordinea inspectoratului Şcolar judeţean alba, a imobilului - clădire şi teren aferent, situat în municipiul ...

 HOTĂRÂRE nr. 450 din 30 martie 2022 privind înscrierea unei părţi din imobilul, teren şi construcţie, situat în municipiul Oradea, str. Piaţa 1 Decembrie 1918 nr. 10, în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea acestuia în administrarea Universităţii din Oradea EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 349 din 8 aprilie 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 288 alin. (1) şi art. 299 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 226 alin. (5) din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 867 din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a unei părţi din imobilul, teren şi construcţie, situat în municipiul oradea, str. piaţa 1 decembrie 1918 nr. 10, având ...

 HOTĂRÂRE nr. 459 din 30 martie 2022 privind actualizarea valorii de inventar şi a datelor de identificare ale imobilelor aflate în aflate domeniul public al statului şi în administrarea Instituţiei Prefectului - Judeţul Bistriţa-Năsăud din subordinea Ministerului Afacerilor Interne EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 349 din 8 aprilie 2022

Având în vedere dispoziţiile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 288 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă actualizarea valorii de inventar şi a datelor de identificare ale imobilelor cu numerele m.f. 164121 şi 164070, aflate în domeniul public al statului şi în administrarea instituţiei prefectului - judeţul bistriţa-năsăud din ...

 HOTĂRÂRE nr. 460 din 30 martie 2022 privind actualizarea anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, trecerea unor construcţii din domeniul privat al statului în domeniul public al acestuia, înscrierea lor în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea acestora în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Direcţia Generală Anticorupţie, precum şi trecerea unor construcţii din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia pentru scoaterea din funcţiune, în vederea valorificării şi, după caz, casării EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 349 din 8 aprilie 2022

Având în vedere prevederile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi prevederile art. 2 din ordonanţa guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, aprobată prin legea nr. 246/2001,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 288, art. 296 alin. (1), art. 299 şi 361 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi ...

 HOTĂRÂRE nr. 461 din 30 martie 2022 privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea acestora în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dâmboviţa EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 349 din 8 aprilie 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 288 alin. (1) şi (2), art. 293 alin. (5) şi art. 299 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 867 alin. (1) din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1(1) se aprobă înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea în administrarea ministerului afacerilor interne - inspectoratul de poliţie al judeţului dâmboviţa a imobilelor cu datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din ...

 HOTĂRÂRE nr. 462 din 30 martie 2022 privind actualizarea valorii de inventar a unui imobil aflat în domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Argeş, precum şi trecerea unor construcţii din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia pentru scoaterea din funcţiune în vederea casării EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 349 din 8 aprilie 2022

Având în vedere prevederile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi prevederile art. 1 şi 2 din ordonanţa guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, aprobată prin legea nr. 246/2001,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 288 şi art. 361 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei ...

Monitorul Oficial 348 din 08 Aprilie 2022 (M. Of. 348/2022)

 HOTĂRÂRE nr. 1 din 30 martie 2022 pentru aprobarea raportului de activitate al Consiliului director aferent mandatului din perioada 2020-2021 şi a programului de activitate al Consiliului director aferent mandatului din perioada 2022-2023 EMITENT: Asociaţia Naţională a Evaluatorilor Autorizaţi PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 348 din 8 aprilie 2022

În temeiul art. 7 alin. (3) lit. c) din ordonanţa guvernului nr. 24/2011 privind unele măsuri în domeniul evaluării bunurilor, aprobată cu modificări prin legea nr. 99/2013, cu modificările şi completările ulterioare, conferinţa naţională a asociaţiei naţionale a evaluatorilor autorizaţi din românia adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă raportul de activitate al consiliului director aferent mandatului din perioada 2020-2021.art. 2se aprobă programul de activitate al consiliului director aferent mandatului din perioada 2022-2023.art. 3prezenta hotărâre se publică în monitorul oficial al româniei, partea i.preşedintele asociaţiei naţionale a evaluatorilor autorizaţi din românia,radu călin timbuş bucureşti, 30 martie 2022.nr. 1.----

 HOTĂRÂRE nr. 2 din 30 martie 2022 pentru aprobarea situaţiilor financiare pentru anul 2021 şi a bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul 2022 ale Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor Autorizaţi din România EMITENT: Asociaţia Naţională a Evaluatorilor Autorizaţi PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 348 din 8 aprilie 2022

În temeiul art. 7 alin. (3) lit. b) din ordonanţa guvernului nr. 24/2011 privind unele măsuri în domeniul evaluării bunurilor, aprobată cu modificări prin legea nr. 99/2013, cu modificările şi completările ulterioare,conferinţa naţională a asociaţiei naţionale a evaluatorilor autorizaţi din românia adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă situaţiile financiare pentru anul 2021 ale asociaţiei naţionale a evaluatorilor autorizaţi din românia.art. 2se aprobă descărcarea de gestiune a consiliului director al asociaţiei naţionale a evaluatorilor autorizaţi din românia pentru anul 2021.art. 3se aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul 2022 al asociaţiei naţionale a evaluatorilor autorizaţi din românia.art. 4prezenta hotărâre se publică în ...

 HOTĂRÂRE nr. 3 din 30 martie 2022 pentru revocarea actualului auditor statutar al Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor Autorizaţi din România şi numirea noului auditor statutar EMITENT: Asociaţia Naţională a Evaluatorilor Autorizaţi PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 348 din 8 aprilie 2022

În temeiul art. 7 alin. (3) lit. e) din ordonanţa guvernului nr. 24/2011 privind unele măsuri în domeniul evaluării bunurilor, aprobată cu modificări prin legea nr. 99/2013, cu modificările şi completările ulterioare, conferinţa naţională a asociaţiei naţionale a evaluatorilor autorizaţi din românia adoptă prezenta hotărâre.art. 1se revocă societatea confident expert cp - s.r.l., înmatriculată la oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul bucureşti cu nr. j40/2096/1995, din calitatea de auditor statutar al asociaţiei naţionale a evaluatorilor autorizaţi din românia.art. 2se aprobă numirea societăţii man co - s.r.l., înmatriculată la oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul bucureşti cu nr. j40/27278/1993, în ...

Monitorul Oficial 346 din 08 Aprilie 2022 (M. Of. 346/2022)

 HOTĂRÂRE nr. 478 din 6 aprilie 2022 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2022 pentru Societatea Naţională a Sării - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Economiei EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 346 din 8 aprilie 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 4 alin. (1) lit. a) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2022 pentru societatea naţională a sării - s.a., aflată sub autoritatea ministerului economiei, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.prim-ministrunicolae-ionel ciucĂcontrasemnează:ministrul economiei,florin marian spătaruministrul ...

 HOTĂRÂRE nr. 479 din 6 aprilie 2022 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2022 pentru Compania Naţională a Cuprului, Aurului şi Fierului MINVEST - S.A. Deva, aflată sub autoritatea Ministerului Economiei EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 346 din 8 aprilie 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 4 alin. (1) lit. a) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2022 pentru compania naţională a cuprului, aurului şi fierului minvest - s.a. deva, aflată sub autoritatea ministerului economiei, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta ...

 HOTĂRÂRE nr. 480 din 6 aprilie 2022 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2022 al Companiei Naţionale "Romtehnica" - S.A., aflată în coordonarea Ministerului Apărării Naţionale EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 346 din 8 aprilie 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 4 alin. (1) lit. a) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2022 al companiei naţionale „romtehnica“ - s.a., aflată în coordonarea ministerului apărării naţionale, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.prim-ministrunicolae-ionel ciucĂcontrasemnează:ministrul apărării naţionale,vasile dîncuministrul ...

Monitorul Oficial 352 din 08 Aprilie 2022 (M. Of. 352/2022)

 HOTĂRÂRE nr. 481 din 6 aprilie 2022 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Construire Stadion Municipiul Târgovişte, judeţul Dâmboviţa" EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 352 din 8 aprilie 2022

În temeiul prevederilor art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi ale art. 42 alin. (1) lit. a) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre. art. 1se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „construire stadion municipiul târgovişte, judeţul dâmboviţa“, realizat prin compania naţională de investiţii „c.n.i.“ - s.a., prevăzuţi în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.art. 2finanţarea obiectivului de investiţii prevăzut la art. 1 se face de la bugetul de stat, prin bugetul ministerului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, din bugetul local ...

Monitorul Oficial 351 din 08 Aprilie 2022 (M. Of. 351/2022)

 HOTĂRÂRE nr. 468 din 6 aprilie 2022 pentru aprobarea Notei de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor de investiţii aferente proiectului "Extinderea şi modernizarea infrastructurii de monitorizare şi control al calităţii aerului în scopul creşterii acurateţei informaţiilor şi a capacităţii de răspuns la episoadele de poluare" EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 351 din 8 aprilie 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 42 alin. (1) lit. a) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă nota de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor de investiţii aferente proiectului „extinderea şi modernizarea infrastructurii de monitorizare şi control al calităţii aerului în scopul creşterii acurateţei informaţiilor şi a capacităţii de răspuns la episoadele de poluare“, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.art. 2finanţarea proiectului prevăzut la art. 1 se realizează din fonduri externe nerambursabile, de la bugetul de stat, prin bugetul ...

 HOTĂRÂRE nr. 469 din 6 aprilie 2022 pentru reaprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii "Varianta ocolitoare Săcueni km 0 + 000-km 7 + 623", judeţul Bihor EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 351 din 8 aprilie 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 42 alin. (2) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se reaprobă indicatorii tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii „varianta ocolitoare săcueni km 0 + 000- km 7 + 623“, judeţul bihor, prevăzuţi în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.art. 2finanţarea obiectivului de investiţii, pentru restul rămas, se realizează din fonduri externe nerambursabile în cadrul perioadei de programare a programului operaţional infrastructură mare (poim) 2014-2020 şi de la bugetul de stat, prin bugetul ministerului transporturilor şi infrastructurii, în limita sumelor ...

Monitorul Oficial 350 din 08 Aprilie 2022 (M. Of. 350/2022)

 HOTĂRÂRE nr. 456 din 30 martie 2022 privind înscrierea unor bunuri imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea în administrarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor - Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 350 din 8 aprilie 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 288 alin. (1) şi art. 299 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1(1) se aprobă înscrierea unor bunuri imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea în administrarea ministerului mediului, apelor şi pădurilor - regia naţională a pădurilor - romsilva, ale căror date de identificare sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.(2) bunurile imobile prevăzute la alin. (1) se utilizează ca drumuri forestiere.art. 2ministerul mediului, apelor şi ...

Monitorul Oficial 351 din 08 Aprilie 2022 (M. Of. 351/2022)

 HOTĂRÂRE nr. 470 din 6 aprilie 2022 pentru suplimentarea pe anul 2022 a sumei prevăzute ca justă despăgubire, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 500/2020 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere situat pe amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes naţional privind obiectivul de investiţii "Amenajare bandă pistă şi R.E.S.A." la Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa, comuna Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa, precum şi modificarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 500/2020 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 351 din 8 aprilie 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, precum şi al art. 8 alin. (3),art. 9 alin. (8) şi al art. 11 alin. (7) din legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. ise aprobă suplimentarea pe anul 2022 a sumei prevăzute ca justă despăgubire, aprobată prin hotărârea guvernului nr. 500/2020 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere situat pe amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes naţional privind obiectivul de investiţii „amenajare bandă pistă ...

 HOTĂRÂRE nr. 494 din 8 aprilie 2022 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 336/2022 privind stabilirea mecanismului de decontare din bugetul inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă/Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov a cheltuielilor cu hrana cetăţenilor străini sau apatrizilor aflaţi în situaţii deosebite, proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina, găzduiţi de persoane fizice, precum şi pentru alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2022, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Afacerilor Interne EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 351 din 8 aprilie 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 1 alin. (10) şi art. 4 alin. (9) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 15/2022 privind acordarea de sprijin şi asistenţă umanitară de către statul român cetăţenilor străini sau apatrizilor aflaţi în situaţii deosebite, proveniţi din zona conflictului armat din ucraina, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. ihotărârea guvernului nr. 336/2022 privind stabilirea mecanismului de decontare din bugetul inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă/inspectoratului pentru situaţii de urgenţă bucureşti-ilfov a cheltuielilor cu hrana cetăţenilor străini sau apatrizilor aflaţi în situaţii deosebite, proveniţi din zona conflictului armat din ucraina, ...

Monitorul Oficial 340 din 07 Aprilie 2022 (M. Of. 340/2022)

 HOTĂRÂRE nr. 463 din 6 aprilie 2022 pentru modificarea art. 1 alin. (7) din Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 110/2017 privind Programul de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii şi a întreprinderilor mici cu capitalizare de piaţă medie - IMM INVEST ROMÂNIA, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 282/2020 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 340 din 7 aprilie 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicla articolul 1 alineatul (7) litera c) din normele metodologice de aplicare a ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 110/2017 privind programul de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii şi a întreprinderilor mici cu capitalizare de piaţă medie - imm invest romÂnia, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 282/2020, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 296 din 8 aprilie 2020, cu modificările şi completările ulterioare, nota de subsol se modifică şi va avea următorul cuprins:"^1) În anul acordării garanţiei, comisionul de administrare se calculează la valoarea maximă a garanţiei. ...

 HOTĂRÂRE nr. 464 din 6 aprilie 2022 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2022 pentru Societatea Naţională Plafar - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Economiei EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 340 din 7 aprilie 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 4 alin. (1) lit. a) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2022 pentru societatea naţională plafar - s.a., aflată sub autoritatea ministerului economiei, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.prim-ministrunicolae-ionel ciucĂcontrasemnează:ministrul economiei,florin marian spătaruministrul muncii ...

 HOTĂRÂRE nr. 465 din 6 aprilie 2022 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2022 al Regiei Autonome "Registrul Auto Român", aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 340 din 7 aprilie 2022

Având în vedere prevederile legii bugetului de stat pe anul 2022 nr. 317/2021,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 4 alin. (1) lit. a) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2022 al regiei autonome „registrul auto român“, aflată sub autoritatea ministerului transporturilor şi infrastructurii, prevăzut ...

 HOTĂRÂRE nr. 466 din 6 aprilie 2022 privind aprobarea scoaterii din rezervele de stat a unor cantităţi de produse şi acordarea acestora ca ajutoare umanitare interne de urgenţă, cu titlu gratuit, instituţiei prefectului din judeţele Alba, Arad, Argeş, Bistriţa-Năsăud, Dolj, Hunedoara, Teleorman şi Timiş pentru organizarea centrelor de evaluare, respectiv a unui centru de screening ambulatoriu, asigurarea asistenţei medicale, precum şi pentru organizarea triajului epidemiologic al pacienţilor infectaţi cu COVID-19 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 340 din 7 aprilie 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 5 alin. 1 lit. a) şi alin. 3, al art. 8 alin. 3, precum şi al art. 13 din legea nr. 82/1992 privind rezervele de stat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1(1) se aprobă scoaterea din rezervele de stat şi acordarea imediată ca ajutoare umanitare interne de urgenţă, cu titlu gratuit, a unor cantităţi de produse, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, în valoare de 416.956 lei, exclusiv tva, instituţiei prefectului din judeţele alba, arad, argeş, bistriţa-năsăud, dolj, hunedoara, teleorman şi timiş, pentru organizarea ...

Monitorul Oficial 342 din 07 Aprilie 2022 (M. Of. 342/2022)

 HOTĂRÂRE nr. 919 din 12 iulie 2021 pentru aprobarea modulelor componente ale Sistemului de informaţii asupra costurilor pentru proiectarea de arhitectură EMITENT: Ordinul Arhitecţilor din România PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 342 din 7 aprilie 2022

În temeiul prevederilor art. 20 lit. c) din legea nr. 184/2001 privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 30 alin. (1) lit. d) şi art. 31 alin. (7) din regulamentul de organizare şi funcţionare a ordinului arhitecţilor din românia nr. 1.403/1/2018, aprobat de conferinţa naţională ordinară a ordinului arhitecţilor din românia din 30 iunie-1 iulie 2018, consiliul naţional al ordinului arhitecţilor din românia, întrunit în şedinţă ordinară în data de 12 iulie 2021, emite următoarea hotărâre:art. 1se aprobă modulele componente ale sistemului de informaţii asupra costurilor pentru proiectarea de arhitectură^1, având următoarea structură:^1 ...

Monitorul Oficial 337 din 06 Aprilie 2022 (M. Of. 337/2022)

 HOTĂRÂRE nr. 435 din 30 martie 2022 privind aprobarea unor programe de interes naţional pentru dezvoltarea serviciilor sociale pentru persoanele vârstnice EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 337 din 6 aprilie 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 133 alin. (1) lit. a) din legea asistenţei sociale nr. 292/2011, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre. art. 1se aprobă următoarele programe de interes naţional pentru dezvoltarea serviciilor sociale pentru persoanele vârstnice:a) „servicii comunitare la domiciliu pentru persoanele vârstnice dependente“, prevăzut în anexa nr. 1;b) „servicii de acordare a hranei pentru persoanele vârstnice“, prevăzut în anexa nr. 2;c) „centre de zi de asistenţă şi recuperare pentru persoanele vârstnice“, prevăzut în anexa nr. 3;d) „servicii sociale de asistenţă comunitară pentru persoanele vârstnice“, prevăzut în anexa nr. 4.art. ...

Monitorul Oficial 338 din 06 Aprilie 2022 (M. Of. 338/2022)

 HOTĂRÂRE nr. 455 din 30 martie 2022 privind scoaterea din inventarul centralizat a unor bunuri ca urmare a restituirii acestora către persoanele îndreptăţite, în condiţiile legii, respectiv pentru îndreptarea unei erori de înregistrare şi actualizarea datelor de identificare şi a valorii de inventar a unor imobile care se transmit, pentru o perioadă de 24 de luni, din administrarea Ministerului Educaţiei prin Universitatea "Constantin Brâncuşi" din Târgu Jiu în administrarea Ministerului Afacerilor Interne pentru Inspectoratul de Poliţie Judeţean Gorj EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 338 din 6 aprilie 2022

Având în vedere prevederile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 867 alin. (1) şi art. 869 din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi al art. 288 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă scoaterea din inventarul centralizat al bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului a ...

 HOTĂRÂRE nr. 1.048 din 9 august 2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecţie la locul de muncă EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 338 din 6 aprilie 2022

*) republicată în temeiul art. ii din hotărârea guvernului nr. 1.315/2021 pentru modificarea şi completarea hotărârii guvernului nr. 1.048/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecţie la locul de muncă, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 32 din 11 ianuarie 2022, dându-se textelor o nouă numerotare. hotărârea guvernului nr. 1.048/2006 a fost publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 722 din 23 august 2006.cap. idispoziţii generaleart. 1prezenta hotărâre stabileşte cerinţele minime referitoare la echipamentul individual de protecţie utilizat de lucrători la locul de muncă.art. 2prevederile legii securităţii şi ...

Monitorul Oficial 332 din 05 Aprilie 2022 (M. Of. 332/2022)

 HOTĂRÂRE nr. 396 din 23 martie 2022 privind actualizarea valorii de inventar a imobilului aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Centrului Educativ Târgu Ocna din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, precum şi trecerea acestuia din domeniul public în domeniul privat al statului, în vederea scoaterii din funcţiune şi demolării EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 332 din 5 aprilie 2022

Având în vedere prevederile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi prevederile art. 2 din ordonanţa guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, aprobată prin legea nr. 246/2001, în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 288 alin. (1) şi al art. 361 alin. (1) şi (3) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările ...

 HOTĂRÂRE nr. 448 din 30 martie 2022 privind înfiinţarea Spitalului "George Emil Palade", unitate sanitară cu paturi în subordinea Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie "George Emil Palade" din Târgu Mureş EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 332 din 5 aprilie 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 172 alin. (2) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1(1) se înfiinţează spitalul „george emil palade“, instituţie cu personalitate juridică, ca spital public, unitate sanitară cu paturi, cu sediul social în municipiul târgu mureş, str. gheorghe marinescu nr. 38, judeţul mureş, în subordinea universităţii de medicină, farmacie, Ştiinţe şi tehnologie „george emil palade“ din târgu mureş, denumită în continuare universitatea. conducătorul spitalului „george emil palade“ va avea calitatea de ordonator terţiar de credite.(2) spitalul îşi ...

 HOTĂRÂRE nr. 442 din 30 martie 2022 pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli aferent activităţii de privatizare al Ministerului Energiei pe anul 2022 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 332 din 5 aprilie 2022

Având în vedere art. 4 pct. 48 din hotărârea guvernului nr. 316/2021 privind organizarea şi funcţionarea ministerului energiei, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 9 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, aprobată prin legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 51 din legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 2 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 39/2015 privind unele măsuri pentru consolidarea poziţiei de acţionar al statului la operatorii economici la care ministerul energiei, Întreprinderilor ...

 HOTĂRÂRE nr. 438 din 30 martie 2022 privind aprobarea caracteristicilor principale şi a indicatorilor tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii "Reducerea riscului la inundaţii în bazinul hidrografic Ialomiţa aval de acumularea Pucioasa - componenta I b.h. Ialomiţa Superioară" EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 332 din 5 aprilie 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 42 alin. (1) lit. a) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă caracteristicile principale şi indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „reducerea riscului la inundaţii în bazinul hidrografic ialomiţa aval de acumularea pucioasa - componenta i b.h. ialomiţa superioară“, prevăzuţi în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.art. 2finanţarea investiţiei prevăzute la art. 1 se realizează din fonduri externe nerambursabile prin fondul de coeziune - p.o.i.m. - axa prioritară 5 de la bugetul de stat, prin bugetul ministerului ...

Monitorul Oficial 331 din 05 Aprilie 2022 (M. Of. 331/2022)

 HOTĂRÂRE nr. 361 din 16 martie 2022 privind aprobarea stemei comunei Cernat, judeţul Covasna EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 331 din 5 aprilie 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 10 din legea nr. 102/1992 privind stema ţării şi sigiliul statului, cu modificările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unic(1) se aprobă stema comunei cernat, judeţul covasna, prevăzută în anexa nr. 1.(2) descrierea şi semnificaţiile elementelor însumate ale stemei comunei cernat, judeţul covasna, sunt prevăzute în anexa nr. 2.(3) anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.prim-ministrunicolae-ionel ciucĂcontrasemnează:viceprim-ministru,kelemen hunorp. ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei,marin Ţole,secretar de statbucureşti, 16 martie 2022.nr. 361.anexa 1 *) anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil.stemacomunei cernat, judeţul covasna (a se vedea ...

 HOTĂRÂRE nr. 451 din 30 martie 2022 privind aprobarea modelului steagului comunei Peregu Mare, judeţul Arad EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 331 din 5 aprilie 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 2 alin. (2) şi art. 3 alin. (4) din legea nr. 141/2015 privind arborarea şi folosirea de către unităţile administrativ-teritoriale a steagurilor proprii,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unic(1) se aprobă modelul steagului comunei peregu mare, judeţul arad, prevăzut în anexa nr. 1.(2) descrierea şi semnificaţiile elementelor însumate ale modelului steagului comunei peregu mare, judeţul arad, sunt prevăzute în anexa nr. 2.(3) anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.prim-ministrunicolae-ionel ciucĂcontrasemnează:viceprim-ministru,kelemen hunorministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei,cseke attila-zoltánbucureşti, 30 martie 2022.nr. 451.anexa 1 *) anexa nr. 1 ...

Monitorul Oficial 334 din 05 Aprilie 2022 (M. Of. 334/2022)

 HOTĂRÂRE nr. 2 din 24 februarie 2022 privind aprobarea publicării Tabloului executorilor judecătoreşti pe anul 2022 EMITENT: Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 334 din 5 aprilie 2022

Având în vedere dispoziţiile art. 16 alin. (2) şi ale art. 33 alin. (1) din legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,luând în considerare prevederile art. 10 din regulamentul de aplicare a legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, aprobat prin ordinul ministrului justiţiei nr. 210/2001, cu modificările şi completările ulterioare,în conformitate cu dispoziţiile art. 21 lit. b) din statutul uniunii naţionale a executorilor judecătoreşti şi al profesiei de executor judecătoresc, aprobat prin hotărârea congresului extraordinar al uniunii naţionale a executorilor judecătoreşti nr. 19/2010, cu modificările şi completările ulterioare, (statutul);în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din statut, consiliul uniunii naţionale ...

Monitorul Oficial 335 din 05 Aprilie 2022 (M. Of. 335/2022)

 HOTĂRÂRE nr. 29 din 5 aprilie 2022 privind validarea unui mandat de deputat EMITENT: Camera Deputaţilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 335 din 5 aprilie 2022

În temeiul prevederilor art. 70 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 94 alin. (13) din legea nr. 208/2015 privind alegerea senatului şi a camerei deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea autorităţii electorale permanente, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 2 din legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 231 din regulamentul camerei deputaţilor, aprobat prin hotărârea camerei deputaţilor nr. 8/1994, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, şi având în vedere raportul comisiei de validare,camera deputaţilor adoptă prezenta hotărâre.articol unicse validează mandatul de deputat al domnului grădinaru radu-vicenţiu, ...

Monitorul Oficial 333 din 05 Aprilie 2022 (M. Of. 333/2022)

 HOTĂRÂRE nr. 443 din 30 martie 2022 pentru aprobarea conţinutului instrumentului de prezentare şi motivare, a structurii raportului privind implementarea actelor normative, a instrucţiunilor metodologice pentru realizarea evaluării impactului, precum şi pentru înfiinţarea Consiliului consultativ pentru evaluarea impactului actelor normative EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 333 din 5 aprilie 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 31 alin. (4) şi art. 84 din legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 24 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.cap. ievaluarea impactului proiectelor de acte normativeart. 1(1) se aprobă conţinutul instrumentului de prezentare şi motivare care se elaborează potrivit structurii prevăzute în anexa nr. 1.(2) structura prevăzută la alin. (1) este utilizată în procesul de iniţiere a actelor normative de către autorităţile ...

Monitorul Oficial 335 din 05 Aprilie 2022 (M. Of. 335/2022)

 HOTĂRÂRE nr. 30 din 5 aprilie 2022 privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 74/2020 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor EMITENT: Camera Deputaţilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 335 din 5 aprilie 2022

În temeiul prevederilor art. 41 alin. (4) şi ale art. 43, coroborate cu cele ale art. 46 alin. (6), (8) şi (11) din regulamentul camerei deputaţilor, aprobat prin hotărârea camerei deputaţilor nr. 8/1994, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,camera deputaţilor adoptă prezenta hotărâre.articol unicanexa la hotărârea camerei deputaţilor nr. 74/2020 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale camerei deputaţilor, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1282 din 23 decembrie 2020, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:- domnul deputat popescu dan-cristian, aparţinând grupului parlamentar al psd, este desemnat în calitate de membru al comisiei pentru ...

Monitorul Oficial 334 din 05 Aprilie 2022 (M. Of. 334/2022)

 HOTĂRÂRE nr. 344 din 16 martie 2022 pentru aprobarea Strategiei naţionale în domeniul drogurilor 2022-2026 şi a Planului de acţiune pentru implementarea Strategiei naţionale în domeniul drogurilor 2022-2026 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 334 din 5 aprilie 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 25 lit. e) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 3 alin. (1) lit. a) din hotărârea guvernului nr. 461/2011 privind organizarea şi funcţionarea agenţiei naţionale antidrog, cu modificările ulterioare, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă strategia naţională în domeniul drogurilor 2022-2026, denumită în continuare strategia naţională, prevăzută în anexa*) care face parte integrantă din prezenta hotărâre.*) anexa se publică în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 334 bis, care se poate achiziţiona de la biroul pentru relaţii cu ...

Monitorul Oficial 333 din 05 Aprilie 2022 (M. Of. 333/2022)

 HOTĂRÂRE nr. 434 din 30 martie 2022 privind domeniile şi programele de studii universitare de master acreditate şi numărul maxim de studenţi ce pot fi şcolarizaţi în anul universitar 2022-2023 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 333 din 5 aprilie 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,în baza prevederilor art. 138 alin. (5), art. 140 alin. (2), art. 148 alin. (4), art. 154 şi ale art. 155 alin. (1) din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă domeniile şi programele de studii universitare de master, locaţiile geografice de desfăşurare, numărul de credite de studii transferabile pentru fiecare program de studii universitare, formă de învăţământ sau limbă de predare, precum şi numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi în anul universitar 2022-2023, în cadrul instituţiilor de învăţământ superior de stat, prevăzute ...

Monitorul Oficial 328 din 04 Aprilie 2022 (M. Of. 328/2022)

 HOTĂRÂRE nr. 437 din 30 martie 2022 privind recunoaşterea Fundaţiei Prison Fellowship România ca fiind de utilitate publică EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 328 din 4 aprilie 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 39 alin. (1) din ordonanţa guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre. articol unicse recunoaşte fundaţia prison fellowship românia, persoană juridică neguvernamentală cu caracter nonprofit, cu sediul în municipiul cluj-napoca, bd. 21 decembrie 1989 nr. 3, ap. 4, judeţul cluj, ca fiind de utilitate publică. prim-ministru nicolae-ionel ciucĂcontrasemnează:ministrul justiţiei,marian-cătălin predoiu bucureşti, 30 martie 2022.nr. 437.----

 HOTĂRÂRE nr. 433 din 30 martie 2022 privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare şi a structurii instituţiilor de învăţământ superior pentru anul universitar 2022-2023 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 328 din 4 aprilie 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 132 alin. (2) şi art. 138 alin. (5) din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 5 alin. (3) din legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, cu modificările şi completările ulterioare, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă nomenclatorul domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare, prevăzut în anexa nr. 1.art. 2se aprobă structura instituţiilor de învăţământ superior de stat, domeniile de studii universitare de licenţă şi specializările/programele de studii acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu, locaţiile geografice de desfăşurare, numărul de credite de studii ...

Monitorul Oficial 320 din 01 Aprilie 2022 (M. Of. 320/2022)

 HOTĂRÂRE nr. 31 din 29 martie 2022 referitoare la propunerea de Directivă a Parlamentului European şi a Consiliului de modificare a Directivei 2014/65/UE privind pieţele instrumentelor financiare - COM(2021) 726 EMITENT: Senatul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 320 din 1 aprilie 2022

În temeiul dispoziţiilor art. 67 şi art. 148 alin. (2) şi (3) din constituţia româniei, republicată, precum şi ale protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii, anexat tratatului de la lisabona de modificare a tratatului privind uniunea europeană şi a tratatului de instituire a comunităţii europene, semnat la lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin legea nr. 13/2008,în baza raportului comisiei pentru afaceri europene nr. lxii/88 din 16.03.2022,senatul adoptă prezenta hotărâre.art. 1senatul româniei constată că propunerea de directivă a parlamentului european şi a consiliului de modificare a directivei 2014/65/ue privind pieţele instrumentelor financiare - com(2021) 726 respectă principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii. art. 2senatul româniei:1. ...

 HOTĂRÂRE nr. 30 din 29 martie 2022 referitoare la propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE) nr. 575/2013 în ceea ce priveşte cerinţele referitoare la riscul de credit, riscul de ajustare a evaluării creditului, riscul operaţional, riscul de piaţă şi în ceea ce priveşte pragul minim al modelelor interne - COM(2021) 664 EMITENT: Senatul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 320 din 1 aprilie 2022

În temeiul dispoziţiilor art. 67 şi art. 148 alin. (2) şi (3) din constituţia româniei, republicată, precum şi ale protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii, anexat tratatului de la lisabona de modificare a tratatului privind uniunea europeană şi a tratatului de instituire a comunităţii europene, semnat la lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin legea nr. 13/2008,în baza raportului comisiei pentru afaceri europene nr. lxii/96 din 16.03.2022,senatul adoptă prezenta hotărâre.art. 1senatul româniei constată că propunerea de regulament al parlamentului european şi al consiliului de modificare a regulamentului (ue) nr. 575/2013 în ceea ce priveşte cerinţele referitoare la riscul de credit, riscul de ajustare ...

 HOTĂRÂRE nr. 432 din 30 martie 2022 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1.327/2021 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 320 din 1 aprilie 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unichotărârea guvernului nr. 1.327/2021 privind organizarea şi funcţionarea ministerului antreprenoriatului şi turismului, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 4 din 3 ianuarie 2022, se modifică după cum urmează:1. la articolul 11, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"art. 11(1) ministrul antreprenoriatului şi turismului este ajutat în activitatea sa de 5 secretari de stat, precum şi de secretarul general şi de 2 secretari generali adjuncţi, numiţi şi eliberaţi din funcţie prin decizie a prim-ministrului."2. anexa nr. 1 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa la prezenta ...

Monitorul Oficial 321 din 01 Aprilie 2022 (M. Of. 321/2022)

 HOTĂRÂRE nr. 397 din 23 martie 2022 privind modificarea şi completarea datelor de identificare a unui bun imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca, precum şi pentru închirierea unor spaţii din acest bun imobil EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 321 din 1 aprilie 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 288 alin. (1) şi art. 333 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 861 alin. (3) şi art. 868 alin. (2) din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, şi al art. 21 alin. (1) lit. e) din ordonanţa guvernului nr. 21/2007 privind instituţiile şi companiile de spectacole sau concerte, precum şi desfăşurarea activităţii de impresariat artistic, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 353/2007, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1(1) se aprobă închirierea de ...

 HOTĂRÂRE nr. 401 din 23 martie 2022 pentru aprobarea plăţii contribuţiei financiare voluntare a României la bugetul Comunităţii Democraţiilor EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 321 din 1 aprilie 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 5 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 40/2016 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă plata unei contribuţii financiare voluntare a româniei la bugetul comunităţii democraţiilor reprezentând echivalentul în lei al sumei de 100.000 de euro.art. 2echivalentul în lei al contribuţiei financiare voluntare se calculează pe baza cursului oficial de schimb leu/euro al băncii naţionale a româniei, valabil la data efectuării plăţii.art. 3contravaloarea în lei a ...

 HOTĂRÂRE nr. 402 din 25 martie 2022 privind înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea în administrarea Ministerului Energiei a unor bunuri imobile proprietate publică a statului, deţinute de Compania Naţională a Uraniului - S.A. Bucureşti EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 321 din 1 aprilie 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 288 alin. (1) şi art. 299 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 867 alin. (1) şi art. 868 din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1(1) se aprobă înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a unor bunuri imobile proprietate publică a statului, deţinute de compania naţională a uraniului - s.a. bucureşti, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.(2) ...

 HOTĂRÂRE nr. 403 din 25 martie 2022 privind înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea în administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii a unui imobil trecut în proprietatea publică a statului, în vederea realizării obiectivului de investiţie de utilitate publică şi interes naţional "Varianta de ocolire a oraşului Beclean" EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 321 din 1 aprilie 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 288, art. 293 alin. (5), art. 297 şi 299 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1(1) se aprobă înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea în administrarea ministerului transporturilor şi infrastructurii a unui imobil trecut în proprietatea publică a statului prin hotărârea consiliului local al oraşului beclean nr. 92 din data de 24 noiembrie 2021, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.(2) imobilul prevăzut ...

Monitorul Oficial 322 din 01 Aprilie 2022 (M. Of. 322/2022)

 HOTĂRÂRE nr. 436 din 30 martie 2022 privind aprobarea Strategiei de dezvoltare a sistemului judiciar 2022-2025 şi a planului de acţiune aferent acesteia EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 322 din 1 aprilie 2022

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 25 lit. e) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă strategia de dezvoltare a sistemului judiciar 2022-2025 şi planul de acţiune aferent acesteia, prevăzute în anexa*) care face parte integrantă din prezenta hotărâre.*) anexa se publică în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 322 bis, care se poate achiziţiona de la biroul pentru relaţii cu publicul din str. parcului nr. 65, intrarea a, sectorul 1, bucureşti.prim-ministrunicolae-ionel ciucĂcontrasemnează:ministrul justiţiei,marian-cătălin predoiuministrul afacerilor interne,lucian nicolae bodesecretarul general ...

Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016