Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Lista acte din altele noiembrie 2010 Twitter Facebook

Acte altele noiembrie 2010





Monitorul Oficial 799 din 30 Noiembrie 2010 (M. Of. 799/2010)

 HOTĂRÂRE nr. 1.135 din 10 noiembrie 2010 privind reorganizarea unor instituţii aflate în subordinea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 799 din 30 noiembrie 2010

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. ialineatul (1) al articolului 5 din hotărârea guvernului nr. 1.365/1996 privind înfiinţarea muzeului carpaţilor răsăriteni, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 333 din 10 decembrie 1996, se modifică şi va avea următorul cuprins:"art. 5(1) numărul de posturi pentru muzeul carpaţilor răsăriteni se stabileşte cu încadrarea în numărul maxim de posturi prevăzut în nota de la pct. ii din anexa nr. 2 la hotărârea guvernului nr. 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului culturii şi patrimoniului naţional, cu modificările ulterioare. salarizarea personalului se asigură potrivit reglementărilor în vigoare pentru instituţiile ...

Monitorul Oficial 784 din 24 Noiembrie 2010 (M. Of. 784/2010)

 HOTĂRÂRE nr. 1.140 din 17 noiembrie 2010 privind transmiterea unei părţi dintr-un imobil aflat în domeniul public al statului din administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor - Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale - Unitatea Teritorială 350 în administrarea Societăţii Române de Radiodifuziune EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 784 din 24 noiembrie 2010

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 12 alin. (1) şi (2) din legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă transmiterea unei părţi dintr-un imobil aflat în domeniul public al statului din administrarea ministerului administraţiei şi internelor - administraţia naţională a rezervelor de stat şi probleme speciale - unitatea teritorială 350 în administrarea societăţii române de radiodifuziune, potrivit datelor de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.art. 2predarea-preluarea părţii din imobilul prevăzut la art. 1 se face pe bază ...

Monitorul Oficial 786 bis din 24 Noiembrie 2010 (M. Of. 786 bis/2010)

 ANEXE din 26 octombrie 2010 la Ordinul nr. 22/2010 privind raportarea cerinţelor minime de capital pentru instituţiile de credit EMITENT: BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 786 bis din 24 noiembrie 2010

Anexa idenumirea instituŢiei de credit:data raportĂrii:formular 1: ca  adecvarea capitalului la riscuri*font 7*┌─────────┬────────────┬───────────────────────────────────┬───────┬────────────────────────────────────────────────────────────────┐│indicativ│ nr. crt. │ eticheta │valoare│ referinţe şi comentarii ││ │ ...

Monitorul Oficial 783 din 23 Noiembrie 2010 (M. Of. 783/2010)

 PROCEDURĂ din 22 noiembrie 2010 de selectare a societăţilor profesionale civile de avocaţi din România sau din străinătate pentru acordarea de asistenţă juridică pentru Programul-cadru de emisiuni de titluri de stat pe termen mediu "Medium Term Notes" EMITENT: Ministerul Finanţelor Publice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 783 din 23 noiembrie 2010

──────────aprobată prin ordinul nr. 2.722 din 22 noiembrie 2010, publicat în monitorul oficial nr. 783 din 23 noiembrie 2010.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1(1) prezenta procedură asigură cadrul şi metodologia unitară pentru organizarea şi desfăşurarea achiziţiei de servicii de asistenţă juridică pentru programul-cadru de emisiuni de titluri de stat pe termen mediu "medium term notes", denumit în continuare program.(2) achiziţia serviciilor de asistenţă juridică se face de către ministerul finanţelor publice, prin aplicarea procedurii de cerere de oferte.(3) prin servicii de asistenţă juridică, în sensul prezentei proceduri, se înţelege totalitatea activităţilor de asistenţă juridică, în legătură cu:a) negocierea, pregătirea, revizuirea oricăror documente ...

Monitorul Oficial 780 din 22 Noiembrie 2010 (M. Of. 780/2010)

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 103 din 22 noiembrie 2010 pentru rectificarea bugetului de stat pe anul 2010 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 780 din 22 noiembrie 2010

Având în vedere:- analiza execuţiei bugetare derulată pe parcursul primelor 9 luni ale anului 2010;– asigurarea fondurilor necesare unor ordonatori principali de credite în vederea desfăşurării normale a activităţii acestora până la finele anului,ţinând seama de faptul că nepromovarea prezentului act normativ ar putea avea drept consecinţe negative următoarele:- imposibilitatea asigurării fondurilor necesare unor ordonatori principali de credite în vederea desfăşurării activităţii acestora în bune condiţii până la finele anului;– imposibilitatea asigurării fondurilor necesare susţinerii proiectelor de investiţii;– imposibilitatea asigurării fondurilor necesare plăţii arieratelor în anumite domenii de activitate,în considerarea faptului că toate aceste elemente ...

Monitorul Oficial 737 din 04 Noiembrie 2010 (M. Of. 737/2010)

 HOTĂRÂRE nr. 1.072 din 24 octombrie 2010 privind modificarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 286/2010 pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2010 al Companiei Naţionale a Imprimeriilor CORESI - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 737 din 4 noiembrie 2010

Având în vedere prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 203/2009, precum şi dispoziţiile art. iv alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 55/2010 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 15 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări prin legea nr. 275/2008, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. unicanexa la hotărârea guvernului nr. 286/2010 pentru aprobarea bugetului ...

 HOTĂRÂRE nr. 1.062 din 20 octombrie 2010 privind modificarea Hotărârii Guvernului nr. 255/2010 pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2010 al Administraţiei Naţionale a Îmbunătăţirilor Funciare, aflată sub autoritatea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 737 din 4 noiembrie 2010

În temeiul prevederilor art. 108 din constituţia româniei, republicată, ale art. 3 lit. e) din hotărârea guvernului nr. 725/2010 privind reorganizarea şi funcţionarea ministerului agriculturii şi dezvoltării rurale, precum şi a unor structuri aflate în subordinea acestuia, ale art. 74 lit. l) din legea îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004, republicată, cu completările ulterioare, ale art. 15 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări prin legea nr. 275/2008, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. iv din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 55/2010 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor ...

Monitorul Oficial 733 din 03 Noiembrie 2010 (M. Of. 733/2010)

 HOTĂRÂRE nr. 1.057 din 20 octombrie 2010 pentru modificarea şi completarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă şi a serviciilor teritoriale de expertiză medicală a capacităţii de muncă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.229/2005 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 733 din 3 noiembrie 2010

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. iregulamentul de organizare şi funcţionare a institutului naţional de expertiză medicală şi recuperare a capacităţii de muncă şi a serviciilor teritoriale de expertiză medicală a capacităţii de muncă, aprobat prin hotărârea guvernului nr. 1.229/2005, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 940 din 21 octombrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. articolul 4 se modifică şi va avea următorul cuprins:"art. 4(1) activitatea de expertiză medicală a capacităţii de muncă se desfăşoară în cadrul cabinetelor teritoriale de expertiză medicală şi ...

Monitorul Oficial 731 din 03 Noiembrie 2010 (M. Of. 731/2010)

 HOTĂRÂRE nr. 1.016 din 6 octombrie 2010 pentru stabilirea Sistemului de informare şi monitorizare a traficului navelor maritime care intră/ies în/din apele naţionale navigabile ale României EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 731 din 3 noiembrie 2010

Având în vedere prevederile art. 2 din legea nr. 157/2005 pentru ratificarea tratatului dintre regatul belgiei, republica cehă, regatul danemarcei, republica federală germania, republica estonia, republica elenă, regatul spaniei, republica franceză, irlanda, republica italiană, republica cipru, republica letonia, republica lituania, marele ducat al luxemburgului, republica ungară, republica malta, regatul Ţărilor de jos, republica austria, republica polonă, republica portugheză, republica slovenia, republica slovacă, republica finlanda, regatul suediei, regatul unit al marii britanii şi irlandei de nord (state membre ale uniunii europene) şi republica bulgaria şi românia privind aderarea republicii bulgaria şi a româniei la uniunea europeană, semnat de românia la luxemburg la ...

Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016