Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Monitorul Oficial 344 din 29 Aprilie 2026 Twitter Facebook

Monitorul Oficial 344 din 29 Aprilie 2026

Monitorul Oficial 344 din 29 Aprilie 2026 (M. Of. 344/2026)

1.  RAPORT nr. 436 din 13 ianuarie 2026 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Socialist Român EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 344 din 29 aprilie 2026

- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2025, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 1.10.2025-30.12.2025 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul socialist român în anul 2023 şi în anul 2024, perioada verificată fiind 1.01.2023-31.12.2024.i. constatări ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la ...

2.  RAPORT nr. 22.080 din 30 decembrie 2025 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Uniunea Creştin Democrată din România în anul 2025 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 344 din 29 aprilie 2026

- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2025, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 15.09.2025-11.12.2025 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul uniunea creştin democrată din românia în anii 2023 şi 2024, perioada verificată fiind 1.01.2023-31.12.2024.i. constatărica urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la ...

3.  RAPORT nr. 21.704 din 23 decembrie 2025 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Popular din România EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 344 din 29 aprilie 2026

- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2025, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 15.09.2025-15.12.2025 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul popular din românia în anul 2023 şi în anul 2024, perioada verificată fiind 1.01.2023-31.12.2024.i. constatări Întrucât partidul popular din românia nu a comunicat în ...

4.  RAPORT nr. 21.702 din 23 decembrie 2025 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Stângii Unite EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 344 din 29 aprilie 2026

- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2025, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 15.09.2025-15.12.2025 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul stângii unite în anul 2023 şi în anul 2024, perioada verificată fiind 1.01.2023-31.12.2024.i. constatăriÎntrucât partidul stângii unite nu a comunicat în termen de 15 ...

5.  RAPORT nr. 21.405 din 18 decembrie 2025 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Patrioţii Poporului Român în anul 2025 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 344 din 29 aprilie 2026

- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2025, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 15.09.2025-8.12.2025 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul patrioţii poporului român în anii 2023 şi 2024, perioada verificată fiind 1.01.2023-31.12.2024.i. constatărica urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziţia echipei de ...

6.  RAPORT nr. 20.876 din 10 decembrie 2025 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Naţional Ţărănesc Maniu-Mihalache EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 344 din 29 aprilie 2026

- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2025, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 15.09.2025-2.12.2025 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul naţional Ţărănesc maniu-mihalache în anii 2023 şi 2024.i. constatărica urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat că:- ...

7.  RAPORT nr. 20.780 din 9 decembrie 2025 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Solidarităţii Sociale în anul 2025 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 344 din 29 aprilie 2026

- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2025, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 15.09.2025-25.11.2025 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul solidarităţii sociale în anii 2023 şi 2024, perioada verificată fiind 1.01.2023-31.12.2024.i. constatărica urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziţia echipei de control ...

8.  RAPORT nr. 20.629 din 8 decembrie 2025 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Naţional Vatra Românească EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 344 din 29 aprilie 2026

- extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2025, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 11.09.2025-14.11.2025 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul naţional vatra românească în anul 2023 şi în anul 2024, perioada verificată fiind 1.01.2023-31.12.2024.i. constatărica urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziţia ...

9.  ORDIN nr. 1.124 din 23 aprilie 2026 pentru aprobarea listei unităţilor sanitare publice nominalizate să desfăşoare AP-ROBOTICĂ în condiţiile prevăzute de Ordinul ministrului sănătăţii nr. 991/2026 privind aprobarea modului de administrare, finanţare şi implementare a acţiunilor prioritare pentru asigurarea tratamentului, monitorizării şi îngrijirii pacienţilor care beneficiază de chirurgie robotică - "AP-ROBOTICĂ" EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 344 din 29 aprilie 2026

Văzând referatul de aprobare nr. 1.124r din 23.04.2026 al direcţiei medicină de urgenţă din cadrul ministerului sănătăţii,având în vedere prevederile art. 24 din ordinul ministrului sănătăţii nr. 991/2026 privind aprobarea modului de administrare, finanţare şi implementare a acţiunilor prioritare pentru asigurarea tratamentului, monitorizării şi îngrijirii pacienţilor care beneficiază de chirurgie robotică - „ap-roboticĂ“,în temeiul art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii emite următorul ordin:art. 1se aprobă lista unităţilor sanitare publice nominalizate să desfăşoare ap-roboticĂ în condiţiile prevăzute de ordinul ministrului sănătăţii nr. 991/2026 privind aprobarea modului de administrare, finanţare ...

10.  ORDIN nr. 140 din 24 aprilie 2026 privind aprobarea Sistemului de sancţiuni administrative pentru condiţionalitate socială prevăzută în Planul strategic PAC 2023-2027 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 344 din 29 aprilie 2026

Având în vedere referatul de aprobare nr. 11.489/2026 al agenţiei de plăţi şi intervenţie pentru agricultură (apia), ţinând seama de prevederile: - regulamentului (ue) 2021/2.115 al parlamentului european şi al consiliului din 2 decembrie 2021 de stabilire a normelor privind sprijinul pentru planurile strategice care urmează a fi elaborate de statele membre în cadrul politicii agricole comune (planurile strategice pac) şi finanţate de fondul european de garantare agricolă (fega) şi de fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (feadr) şi de abrogare a regulamentelor (ue) nr. 1.305/2013 şi (ue) nr. 1.307/2013, cu modificările şi completările ulterioare; – regulamentului (ue) ...

11.  HOTĂRÂRE nr. 269 din 23 aprilie 2026 privind abrogarea Hotărârii Guvernului nr. 603/2011 pentru aprobarea Normelor privind supravegherea de către Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor a modului de punere în aplicare a sancţiunilor internaţionale EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 344 din 29 aprilie 2026

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1hotărârea guvernului nr. 603/2011 pentru aprobarea normelor privind supravegherea de către oficiul naţional de prevenire şi combatere a spălării banilor a modului de punere în aplicare a sancţiunilor internaţionale, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 426 din 17 iunie 2011, cu modificările ulterioare, se abrogă.art. 2raporturile şi situaţiile juridice născute în temeiul hotărârii guvernului nr. 603/2011, cu modificările ulterioare, dar care nu şi-au produs în întregime efectele până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri rămân valabile pe toată perioada derulării lor.prim-ministruilie-gavril bolojancontrasemnează:ministrul finanţelor,alexandru nazarepreşedintele oficiului ...

12.  DECIZIA nr. 477 din 16 octombrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) coroborat cu art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 344 din 29 aprilie 2026

┌───────────────────┬──────────────────┐│elena-simina │- preşedinte ││tănăsescu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│asztalos │- judecător ││csaba-ferenc │ │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga ...

Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

 5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "
5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016