Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Lista acte din altele ianuarie 2010 Twitter Facebook

Acte altele ianuarie 2010





Monitorul Oficial 63 din 28 Ianuarie 2010 (M. Of. 63/2010)

 NORME METODOLOGICE din 18 ianuarie 2010 privind întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare ale instituţiilor publice la 31 decembrie 2009 EMITENT: Ministerul Finanţelor Publice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 63 din 28 ianuarie 2010

Cap. iprevederi generale1.1. autorităţile publice, ministerele şi celelalte organe ale administraţiei publice centrale şi locale, instituţiile publice autonome şi instituţiile publice subordonate au obligaţia, potrivit legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată, să întocmească situaţii financiare trimestriale şi anuale.1.2. situaţiile financiare ale anului 2009 reprezintă documente oficiale de prezentare a situaţiei patrimoniului aflat în administrarea statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi a execuţiei bugetului de venituri şi cheltuieli la data de 31 decembrie 2009.1.3. situaţiile financiare anuale se compun din: bilanţ, contul de rezultat patrimonial, situaţia fluxurilor de trezorerie, situaţia modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii, conturile de execuţie bugetară şi ...

Monitorul Oficial 55 din 25 Ianuarie 2010 (M. Of. 55/2010)

MANUAL DE IDENTITATE VIZUALA din 6 ianuarie 2010 pentru instrumentele structurale 2007-2013 in Romania EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 55 din 25 ianuarie 2010

Introducere actualul manual de identitate vizualã şi regulile specifice stabilite de fiecare autoritate de management se aplicã tuturor programelor operaţionale şi proiectelor finanţate din instrumente structurale*1). dacã este cazul, autoritãţile de management pentru programele operaţionale pot stabili reguli mai detaliate, fãrã a le încãlca pe cele din acest manual.-------- *1) pentru programele/proiectele finanţate în cadrul obiectivului 3, prevaleazã manualele de identitate vizualã ale programelor operaţionale şi prevederile acestui manual. având în vedere specificitatea programelor din cadrul obiectivului "cooperare teritorialã europeanã", reprezentatã în special prin parteneriate multilaterale, prevederile manualelor de identitate proprii ...

Monitorul Oficial 41 bis din 19 Ianuarie 2010 (M. Of. 41 bis/2010)

 ANEXĂ din 16 decembrie 2009 la Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi locuinţei nr. 1.071/2009 privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 157/2007 pentru aprobarea reglementării tehnice "Metodologie de calcul al performanţei energetice a clădirilor" EMITENT: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 41 bis din 19 ianuarie 2010

Anexa nr. 2  la ordinul nr. 1071/2009  (anexa nr. 5 la omtct nr. 157/2007) metodologie de calcul al performanŢei energetice a clĂdirilor  partea a iv-a- model certificat de performanŢĂ energeticĂ al apartamentului  indicativ mc 001/5 - 2009 (a se vedea imaginea asociată)  - verso - (a se vedea imaginea asociată)  [] penalizări aplicate apartamentului şi motivarea acestora: p(0) = 1,302- după cum urmează:● corpuri statice sunt dotate cu armături de reglaj dar  unele nu funcţionează ...

 ANEXĂ din 16 decembrie 2009 la Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi locuinţei nr. 1.071/2009 privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 157/2007 pentru aprobarea reglementării tehnice "Metodologie de calcul al performanţei energetice a clădirilor" EMITENT: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 41 bis din 19 ianuarie 2010

Anexa nr. 1  la ordinul nr. 1071/2009  (anexa nr. 4 la omtct nr. 157/2007)  metodologie de calcul al performanŢei energetice a clĂdirilor  partea a iv-a - breviar de calcul al performanŢei energetice a clĂdirilor Şi apartamentelor  indicativ mc 001/4 - 2009  introducerebreviar de calcul al performanţei energetice a clădirilor şi apartamentelor1. domeniul de aplicare prevederile acestui breviar se referă la sistematizarea modului de aplicare a metodologiei de calcul privind performanţa energetică a clădirilor mc001-2006. domeniul de aplicare este cel privind: ● calculul indicatorilor de performanţă energetică a clădirilor; ● calculul consumurilor ...

Monitorul Oficial 33 din 15 Ianuarie 2010 (M. Of. 33/2010)

 HOTĂRÂRE nr. 38 din 15 ianuarie 2010 privind stabilirea modelului proceselor-verbale pentru consemnarea rezultatelor votării la alegerile parţiale pentru Camera Deputaţilor din Circumscripţia Electorală nr. 42 Municipiul Bucureşti, Colegiul uninominal pentru alegerea Camerei Deputaţilor nr. 1, din data de 17 ianuarie 2010 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 33 din 15 ianuarie 2010

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 48 alin. (16) şi al art. 69 alin. (1) din legea nr. 35/2008 pentru alegerea camerei deputaţilor şi a senatului şi pentru modificarea şi completarea legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a legii nr. 393/2004 privind statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă modelul proceselor-verbale utilizate de birourile electorale ale secţiilor de votare privind stabilirea rezultatului votării la alegerile parţiale din colegiul uninominal pentru alegerea camerei deputaţilor nr. 1 din circumscripţia electorală ...

Monitorul Oficial 16 bis din 11 Ianuarie 2010 (M. Of. 16 bis/2010)

Monitorul Oficial 11 bis din 08 Ianuarie 2010 (M. Of. 11 bis/2010)

 PRESCRIPŢIE TEHNICĂ din 11 decembrie 2009 PT CR 8-2009 - Ediţia 1 - "Autorizarea personalului de deservire a instalaţiilor/echipamentelor şi acceptarea personalului auxiliar de deservire" (Anexa nr. 2)*) EMITENT: Ministerul Economiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 11 bis din 8 ianuarie 2010

──────────*) aprobată prin ordinul nr. 2.154 din 11 decembrie 2009, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 11 din 8 ianuarie 2010──────────cap. igeneralitĂŢisecŢiunea 1scopart. 1prezenta prescripţie tehnică stabileşte cerinţele şi condiţiile aplicabile în vederea autorizării personalului de deservire şi a acceptării personalul auxiliar de deservire în scopul asigurării condiţiilor de exploatare în siguranţă a instalaţiilor/echipamentelor.secŢiunea a 2-adomeniu de aplicareart. 2prevederile prezentei prescripţii tehnice se aplică:a) personalului de deservire a instalaţiilor/echipamentelor prevăzut în tabelul 1, în vederea autorizării;tabelul 1┌────┬─────────────────────────────────┐│nr. │categorii de personal de ││crt.│deservire ...

Monitorul Oficial 2 din 04 Ianuarie 2010 (M. Of. 2/2010)

HOTARARE nr. 1.631 din 29 decembrie 2009 (*actualizata*) privind organizarea si functionarea Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului (actualizata pana la data de 3 februarie 2011*) EMITENT: GUVERNUL --------------     *) Forma actualizata a acestui act normativ pana la data de 3 februarie 2011 este realizata de catre Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamt prin includerea tuturor modificarilor si completarilor aduse de catre: HOTARAREA nr. 434 din 28 aprilie 2010; HOTARAREA nr. 808 din 4 august 2010; HOTARAREA nr. 904 din 25 august 2010; ORDONANTA nr. 16 din 21 iulie 2010; HOTARAREA nr. 75 din 26 ianuarie 2011.

Conţinutul acestui act aparţine exclusiv s.c. centrul teritorial de calcul electronic s.a. piatra-neamţ şi nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilor.**) nota c.t.c.e. s.a. piatra-neamţ:conform art. 10 din ordonanŢa nr. 16 din 21 iulie 2010, publicatã în monitorul oficial nr. 538 din 2 august 2010, hotãrârea guvernului nr. 1.398/2009 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea institutului naţional de cercetare-dezvoltare în construcţii, urbanism şi dezvoltare teritorialã durabilã "urban-incerc", publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 816 din 27 noiembrie 2009, şi hotãrârea guvernului nr. 1.631/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului dezvoltãrii regionale şi turismului, publicatã ...

HOTARARE nr. 1.631 din 29 decembrie 2009 (*actualizata*) privind organizarea si functionarea Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului (actualizata pana la data de 24 martie 2011*) EMITENT: GUVERNUL --------------     *) Forma actualizata a acestui act normativ pana la data de 24 martie 2011 este realizata de catre Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamt prin includerea tuturor modificarilor si completarilor aduse de catre: HOTARAREA nr. 434 din 28 aprilie 2010; HOTARAREA nr. 808 din 4 august 2010; HOTARAREA nr. 904 din 25 august 2010; ORDONANTA nr. 16 din 21 iulie 2010; HOTARAREA nr. 75 din 26 ianuarie 2011; HOTARAREA nr. 249 din 17 martie 2011.

Conţinutul acestui act aparţine exclusiv s.c. centrul teritorial de calcul electronic s.a. piatra-neamţ şi nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilor.**) nota c.t.c.e. s.a. piatra-neamţ:conform art. 10 din ordonanŢa nr. 16 din 21 iulie 2010, publicatã în monitorul oficial nr. 538 din 2 august 2010, hotãrârea guvernului nr. 1.398/2009 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea institutului naţional de cercetare-dezvoltare în construcţii, urbanism şi dezvoltare teritorialã durabilã "urban-incerc", publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 816 din 27 noiembrie 2009, şi hotãrârea guvernului nr. 1.631/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului dezvoltãrii regionale şi turismului, publicatã ...

Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016