Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Lista acte din hotarare mai 2005 Twitter Facebook

Acte hotarare mai 2005





Monitorul Oficial 461 din 31 Mai 2005 (M. Of. 461/2005)

HOTARARE nr. 443 din 12 mai 2005 pentru aprobarea Programului national de securitate aeronautica EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 31 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 79 din ordonanţa guvernului nr. 29/1997 privind codul aerian, republicatã, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã programul naţional de securitate aeronauticã prevãzut în anexa*) care face parte integrantã din prezenta hotãrâre ale cãrui prevederi se vor realiza în conformitate cu legislaţia în vigoare aplicabilã.--------- *) anexa are caracter secret de serviciu şi se pune la dispoziţie operatorilor economici şi instituţiilor curesponsabilitãţi şi/sau obligaţii în domeniul securitãţii aeronautice, la cerere, de cãtre ministerul transporturilor, ...

HOTARARE nr. 450 din 19 mai 2005 privind transmiterea cu titlu gratuit a unui imobil din domeniul privat al statului si din administrarea Ministerului Economiei si Comertului in domeniul public al comunei Cacica si in administrarea Consiliului Local al Comunei Cacica, judetul Suceava EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 31 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, al art. 8 alin. (1) şi al art. 12 alin. (1) şi (2) din legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi al art. 11 lit. m) din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã transmiterea cu titlu gratuit a unui imobil situat în comuna cacica, judeţul suceava, având datele de identificare ...

Monitorul Oficial 462 din 31 Mai 2005 (M. Of. 462/2005)

HOTARARE nr. 459 din 19 mai 2005 privind reorganizarea si functionarea Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 462 din 31 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. cap. i dispoziţii generale art. 1 (1) agenţia naţionalã pentru protecţia mediului, instituţie publicã cu personalitate juridicã, finanţatã de la bugetul de stat, se reorganizeazã ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridicã, în subordinea ministerului mediului şi gospodãririi apelor, cu competenţe în implementarea politicilor şi legislaţiei în domeniul protecţiei mediului. (2) agenţia naţionalã pentru protecţia mediului exercitã, în condiţiile legii, atribuţii privind planificarea strategicã, monitorizarea ...

Monitorul Oficial 458 din 30 Mai 2005 (M. Of. 458/2005)

HOTARARE nr. 451 din 19 mai 2005 privind transmiterea unui imobil din domeniul public al statului si din administrarea Ministerului Apararii Nationale in domeniul public al comunei Dorna Candrenilor si in administrarea Consiliului Local al Comunei Dorna Candrenilor, judetul Suceava EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 458 din 30 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, al art. 9 alin. (1) şi al art. 12 alin. (1) şi (2) din legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã transmiterea unui imobil, având datele de identificare prevãzute în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre, din domeniul public al statului şi din administrarea ministerului apãrãrii naţionale în domeniul public al comunei dorna candrenilor şi în administrarea consiliului local al comunei dorna ...

HOTARARE nr. 452 din 19 mai 2005 privind transmiterea unei parti dintr-un imobil, proprietate publica a statului, din administrarea Ministerului Apararii Nationale in administrarea Ministerului Finantelor Publice - Agentia Nationala de Administrare Fiscala - Autoritatea Nationala a Vamilor EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 458 din 30 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 12 alin. (1) şi (2) din legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã transmiterea unei pãrţi dintr-un imobil, proprietate publicã a statului, având datele de identificare prevãzute în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre, din administrarea ministerului apãrãrii naţionale în administrarea ministerului finanţelor publice - agenţia naţionalã de administrare fiscalã - autoritatea naţionalã a vãmilor. art. ...

Monitorul Oficial 457 din 30 Mai 2005 (M. Of. 457/2005)

HOTARARE nr. 454 din 19 mai 2005 pentru aprobarea destinatiei excedentului rezultat din executia bugetara a Oficiului National al Registrului Comertului pe anul 2004 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 457 din 30 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 10 alin. (3) din legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. articol unic se aprobã utilizarea, în anul 2005, de cãtre oficiul naţional al registrului comerţului a excedentului în sumã de 215.979.042,6 mii lei, rezultat din execuţia bugetului sãu pe anul 2004, pentru înfiinţarea buletinului procedurilor de reorganizare judiciarã şi faliment, potrivit dispoziţiilor art. ii din legea nr. 149/2004 pentru modificarea şi completarea legii nr. 64/1995 ...

HOTARARE nr. 455 din 19 mai 2005 pentru autorizarea Ministerului Justitiei de a achizitiona tehnica de calcul si servicii aferente prin intermediul unei finantari de tip leasing financiar EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 457 din 30 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. xiii alin. (1) din ordonanţa guvernului nr. 86/2003 privind unele reglementãri în domeniul financiar, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 609/2003 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 pentru îndeplinirea obligaţiei de cofinanţare aferentã programului phare 2000 "întãrirea sistemului judiciar şi penitenciar", în scopul informatizãrii sistemului judiciar, se autorizeazã ministerul justiţiei sã contracteze o finanţare de tip leasing financiar pe o perioadã de 4 ani, cu valoarea de achiziţie de 12 ...

HOTARARE nr. 456 din 19 mai 2005 privind transmiterea unui imobil din domeniul public al statului si din administrarea Ministerului Apararii Nationale in domeniul public al comunei Doclin, judetul Caras-Severin, si in administrarea Consiliului Local al Comunei Doclin EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 457 din 30 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, al art. 9 alin. (1) şi al art. 12 alin. (1) şi (2) din legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã transmiterea unui imobil, având datele de identificare cuprinse în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre, din domeniul public al statului şi din administrarea ministerului apãrãrii naţionale în domeniul public al comunei doclin, judeţul caraşseverin, şi în administrarea consiliului local al comunei ...

HOTARARE nr. 457 din 19 mai 2005 privind transmiterea unui imobil din domeniul public al statului si din administrarea Ministerului Apararii Nationale in domeniul public al comunei Buchin si in administrarea Consiliului Local al Comunei Buchin, judetul Caras-Severin EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 457 din 30 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, al art. 9 alin. (1) şi al art. 12 alin. (1) şi (2) din legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã transmiterea unui imobil, având datele de identificare prevãzute în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre, din domeniul public al statului şi din administrarea ministerului apãrãrii naţionale în domeniul public al comunei buchin şi în administrarea consiliului local al comunei buchin, judeţul ...

HOTARARE nr. 453 din 19 mai 2005 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 1.223/1996 privind reorganizarea activitatii de coordonare si dezvoltare a patrimoniului genetic national din zootehnie EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 457 din 30 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. articol unic hotãrârea guvernului nr. 1.223/1996 privind reorganizarea activitãţii de coordonare şi dezvoltare a patrimoniului genetic naţional din zootehnie, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 310 din 27 noiembrie 1996, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã: 1. la articolul 1 alineatul (2), dupã litera h) se introduce o nouã literã, litera i), cu urmãtorul cuprins: "i) departamentul de administrare a cotelor de lapte (dacl), care ...

HOTARARE nr. 458 din 19 mai 2005 privind transmiterea unui imobil din domeniul public al statului si din administrarea Ministerului Administratiei si Internelor in domeniul public al orasului Targu Lapus si in administrarea Consiliului Local al Orasului Targu Lapus, judetul Maramures EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 457 din 30 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, al art. 9 alin. (1) şi al art. 12 alin. (1) şi (2) din legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã transmiterea unui imobil situat în oraşul târgu lãpuş, str. tineretului nr. 13, judeţul maramureş, având datele de identificare prevãzute în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre, din domeniul public al statului şi din administrarea ministerului administraţiei şi internelor în domeniul public ...

HOTARARE nr. 469 din 26 mai 2005 privind alocarea unei sume din Fondul de interventie la dispozitia Guvernului, pentru inlaturarea efectelor calamitatilor naturale produse de inundatii in bazinele hidrografice ale raurilor Timis, Bega si Barzava, judetele Timis si Caras-Severin, in perioada aprilie-mai 2005 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 457 din 30 mai 2005

În temeiul prevederilor art. 108 din constituţia româniei, republicatã, ale art. 30 alin. (4) şi (5) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificãrile ulterioare, şi ale art. 21 lit. b) din legea bugetului de stat pe anul 2005 nr. 511/2004 , guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 (1) se aprobã suplimentarea bugetului ministerului mediului şi gospodãririi apelor din fondul de intervenţie la dispoziţia guvernului, prevãzut în bugetul de stat pe anul 2005, cu suma de 35.000.000 mii lei la capitolul "mediu şi ape", tipul "cheltuieli de capital". ...

Monitorul Oficial 453 din 27 Mai 2005 (M. Of. 453/2005)

HOTARARE nr. 466 din 26 mai 2005 privind acordarea unui ajutor EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 27 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, al art. 1 din ordonanţa guvernului nr. 28/2003 privind trimiterea bolnavilor pentru tratament în strãinãtate, aprobatã cu modificãri prin legea nr. 119/2003 , al art. 5 alin. (1) lit. h) şi alin. (2) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 118/1999 privind înfiinţarea şi utilizarea fondului naţional de solidaritate, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 366/2001 , şi al ordonanţei de urgenţã a guvernului nr. 32/2001 pentru reglementarea unor probleme financiare, aprobatã şi modificatã prin legea nr. 374/2001 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ...

HOTARARE nr. 467 din 26 mai 2005 pentru modificarea si completarea anexei la Hotararea nr. 772/2003 pentru aprobarea Strategiei de privatizare a Bancii Comerciale Romane - S.A. EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 27 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. articol unic anexa la hotãrârea guvernului nr. 772/2003 pentru aprobarea strategiei de privatizare a bãncii comerciale române - s.a., publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 506 din 14 iulie 2003, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã: 1. la articolul 3, litera c) va avea urmãtorul cuprins: "c) vânzarea cãtre un investitor strategic, instituţie financiar-bancarã internaţionalã reputatã sau cãtre un grup (consorţiu) de investitori strategici din ...

HOTARARE nr. 468 din 26 mai 2005 privind aprobarea infiintarii pe langa Ministerul Apararii Nationale a unei activitati finantate integral din venituri proprii EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 27 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 67 din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã înfiinţarea pe lângã ministerul apãrãrii naţionale a unei activitãţi finanţate integral din venituri proprii, efectuatã de structurile abilitate prin reglementãrile în vigoare, constând în achiziţionarea unor echipamente şi servicii de comunicaţii radioelectronice noi, necesare înlocuirii echipamentelor radioelectronice militare care lucreazã în benzile de frecvenţe cedate de ministerul apãrãrii naţionale, conform legislaţiei în vigoare. art. 2 ...

Monitorul Oficial 452 din 27 Mai 2005 (M. Of. 452/2005)

HOTARARE din 29 aprilie 2003 in cauza Ghitescu impotriva Romaniei (Cererea nr. 32.915/96) EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 452 din 27 mai 2005

Definitivã la ------------- 29 iulie 2003 În cauza ghiţescu împotriva româniei, curtea europeanã a drepturilor omului (secţia a ii-a), statuând în cadrul unei camere formate din: domnii j.-p. costa, preşedinte, a.b. baka, l. loucaides, c. bîrsan, k. jungwiert, m. ugrekhelidze, doamna a. mularoni, judecãtori, şi doamna s. dolle, grefier de secţie, dupã ce a deliberat în camera de consiliu în zilele de 10 octombrie 2000 şi 8 aprilie 2003, pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceastã din urmã datã: procedurĂ ...

HOTARARE din 12 octombrie 2004 in cauza Bursuc impotriva Romaniei (Cererea nr. 42.066/98) EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 452 din 27 mai 2005

Definitivã la ------------- 12 ianuarie 2005 În cauza bursuc împotriva româniei, curtea europeanã a drepturilor omului (secţia a ii-a), statuând în cadrul unei camere formate din domnii j.-p. costa, preşedinte, a. b. baka, l. loucaides, c. bîrsan, k. junwiert, v. butkevych, doamna w. thomassen, judecãtori, şi doamna s. dolle, grefier de secţie, dupã deliberare în camera de consiliu la datele de 4 noiembrie 2003 şi 21 septembrie 2004, pronunţã hotãrârea pe care a adoptat-o la data de 21 septembrie 2004. ...

Monitorul Oficial 441 din 25 Mai 2005 (M. Of. 441/2005)

HOTARARE nr. 438 din 12 mai 2005 privind actualizarea taxelor prevazute in anexa nr. 2 la Legea nr. 139/2000 privind activitatea de meteorologie EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 25 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 8 alin. (1) şi (2) din legea nr. 139/2000 privind activitatea de meteorologie, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. articol unic nivelul taxelor pentru emiterea atestatelor de competenţã şi eliberarea avizelor prevãzute în anexa nr. 2 la legea nr. 139/2000 privind activitatea de meteorologie, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 360 din 2 august 2000, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se actualizeazã potrivit anexei care face parte integrantã din prezenta ...

Monitorul Oficial 438 din 24 Mai 2005 (M. Of. 438/2005)

HOTARARE nr. 441 din 12 mai 2005 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 334/2000 privind reorganizarea Societatii Nationale de Gaze Naturale "Romgaz" - S.A. EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 24 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. articol unic hotãrârea guvernului nr. 334/2000 privind reorganizarea societãţii naţionale de gaze naturale "romgaz" - s.a., publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 194 din 4 mai 2000, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã: 1. dupã alineatul (2) al articolului 37 se introduc trei noi alineate, alineatele (2^1), (2^2) şi (2^3), cu urmãtorul cuprins: "(2^1) ratele de capital, dobânzile, comisioanele şi cota de 1/10 rambursate şi, ...

HOTARARE nr. 14 din 19 mai 2005 privind prorogarea termenului prevazut la art. 2 alin. (1) din Hotararea Senatului nr. 8/2005 privind infiintarea Comisiei speciale pentru modificarea si completarea Regulamentului Senatului EMITENT: SENATUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 24 mai 2005

În temeiul prevederilor art. 64 alin. (4) din constituţia româniei, republicatã, şi ale art. 70 din regulamentul senatului, republicat, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, senatul adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 termenul prevãzut la art. 2 alin. (1) din hotãrârea senatului nr. 8/2005 privind înfiinţarea comisiei speciale pentru modificarea şi completarea regulamentului senatului, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 168 din 25 februarie 2005, se prorogã pânã la data de 16 iunie 2005. art. 2 comisia specialã pentru modificarea şi completarea regulamentului ...

Monitorul Oficial 436 din 24 Mai 2005 (M. Of. 436/2005)

HOTARARE nr. 424 din 12 mai 2005 privind transmiterea unui imobil din domeniul public al statului si din administrarea Ministerului Apararii Nationale in domeniul public al comunei Gavojdia si in administrarea Consiliului Local al Comunei Gavojdia, judetul Timis EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 436 din 24 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, al art. 9 alin. (1) şi al art. 12 alin. (1) şi (2) din legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã transmiterea unui imobil, având datele de identificare prevãzute în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre, din domeniul public al statului şi din administrarea ministerului apãrãrii naţionale în domeniul public al comunei gavojdia şi în administrarea consiliului local al comunei gavojdia, judeţul ...

HOTARARE nr. 426 din 12 mai 2005 privind transmiterea unui imobil din domeniul public al statului si din administrarea Ministerului Apararii Nationale in domeniul public al judetului Ialomita si in administrarea Consiliului Judetean Ialomita EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 436 din 24 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, al art. 9 alin. (1) şi al art. 12 alin. (1) şi (2) din legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã transmiterea unui imobil, având datele de identificare prevãzute în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre, din domeniul public al statului şi din administrarea ministerului apãrãrii naţionale în domeniul public al judeţului ialomiţa şi în administrarea consiliului judeţean ialomiţa. ...

Monitorul Oficial 440 din 24 Mai 2005 (M. Of. 440/2005)

HOTARARE nr. 387 din 28 aprilie 2005 privind aprobarea bazei de calcul pentru stabilirea taxelor privind furnizarea datelor din Registrul permanent de evidenta a populatiei EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 440 din 24 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 22 din ordonanţa guvernului nr. 84/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare de evidenţã a persoanelor, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 372/2002 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã baza de calcul pentru stabilirea taxelor privind furnizarea, la nivel teritorial şi central, a datelor din registrul permanent de evidenţã a populaţiei, prevãzutã în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre. art. 2 ...

HOTARARE nr. 427 din 12 mai 2005 privind transmiterea unor suprafete de teren din proprietatea publica a orasului Otopeni si din administrarea Consiliului Local al Orasului Otopeni in proprietatea publica a statului si in administrarea Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului, in vederea realizarii activitatilor de interes national de catre Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania - S.A. EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 440 din 24 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, al art. 9 alin. (2) şi al art. 12 alin. (1) şi (2) din legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi al art. 1 alin. (6) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 84/2003 pentru înfiinţarea companiei naţionale de autostrãzi şi drumuri naţionale din românia - s.a. prin reorganizarea regiei autonome "administraţia naţionalã a drumurilor din românia", aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 47/2004 , guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 ...

HOTARARE nr. 428 din 12 mai 2005 privind transmiterea unui imobil din domeniul public al statului si din administrarea Ministerului Apararii Nationale in domeniul public al municipiului Dej, judetul Cluj, si in administrarea Consiliului Local al Municipiului Dej EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 440 din 24 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, al art. 9 alin. (1) şi al art. 12 alin. (1) şi (2) din legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã transmiterea unui imobil, având datele de identificare prevãzute în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre, din domeniul public al statului şi din administrarea ministerului apãrãrii naţionale în domeniul public al municipiului dej, judeţul cluj, şi în administrarea consiliului local al municipiului ...

HOTARARE nr. 429 din 12 mai 2005 privind transmiterea unui imobil, proprietate publica a statului, din administrarea Ministerului Apararii Nationale in administrarea Ministerului Culturii si Cultelor, pentru Protopopiatul Ortodox Roman Fagaras EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 440 din 24 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, al art. 12 alin. (1) şi (2) din legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã transmiterea unui imobil, proprietate publicã a statului, având datele de identificare prevãzute în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre, din administrarea ministerului apãrãrii naţionale în administrarea ministerului culturii şi cultelor, pentru protopopiatul ortodox român fãgãraş. art. 2 predarea-preluarea imobilului transmis potrivit ...

HOTARARE nr. 430 din 12 mai 2005 privind sistarea obiectivelor de investitii aferente capacitatilor aprobate prin Decretul Consiliului de Stat nr. 80/1984 , nepuse in functiune pana la data de 31 decembrie 2004 la filialele Societatii Comerciale "Uzina Mecanica Cugir" - S.A. si Societatii Comerciale "Uzina Mecanica Mija" - S.A. din cadrul Companiei Nationale "Romarm" - S.A. EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 440 din 24 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã sistarea obiectivelor de investiţii aferente capacitãţilor aprobate prin decretul consiliului de stat nr. 80/1984 , nepuse în funcţiune pânã la data de 31 decembrie 2004 la filialele societãţii comerciale "uzina mecanicã cugir" - s.a. şi societãţii comerciale "uzina mecanicã mija" - s.a. din cadrul companiei naţionale "romarm" - s.a., prevãzute în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre. art. 2 fondurile rezultate din valorificarea lucrãrilor şi utilajelor ...

Monitorul Oficial 432 din 23 Mai 2005 (M. Of. 432/2005)

HOTARARE nr. 415 din 5 mai 2005 privind inchiderea Punctului de control pentru trecerea frontierei de stat si Biroului vamal Giurgiu (Romania)-Ruse (Bulgaria) km 489+500 (Ostrovul Mocanasul) pentru traficul international de calatori si marfuri EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 432 din 23 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, al art. 9 alin. (1) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a româniei, aprobatã cu modificãri prin legea nr. 243/2002 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi al art. 6 alin. (2) din legea nr. 141/1997 privind codul vamal al româniei, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 pe data intrãrii în vigoare a prezentei hotãrâri se închide punctul de control pentru trecerea frontierei de stat şi biroul vamal giurgiu ...

HOTARARE nr. 444 din 19 mai 2005 privind acordarea unor ajutoare de urgenta EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 432 din 23 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 28 alin. (1) din legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã acordarea de ajutoare de urgenţã pentru familiile afectate de inundaţiile care au avut loc în perioada aprilie-mai 2005 în judeţele braşov, buzãu, covasna, dâmboviţa, olt, prahova, timiş, tulcea, vaslui şi vrancea, în limita a 10 miliarde lei. art. 2 (1) sumele care se acordã cu titlu de ajutoare ...

HOTARARE nr. 446 din 19 mai 2005 privind declararea starii de calamitate naturala in agricultura pentru culturile insamantate in toamna anului 2004 si in primavara anului 2005 si stabilirea nivelului maxim al sumei ce poate fi acordata ca despagubire, ca urmare a fenomenelor meteorologice din perioada aprilie-mai 2005 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 432 din 23 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, al art. 14 din legea nr. 381/2002 privind acordarea despãgubirilor în caz de calamitãţi naturale în agriculturã, cu modificãrile ulterioare, al art. 30 alin. (4) şi (5) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificãrile ulterioare, şi al art. 21 lit. b) din legea bugetului de stat pe anul 2005 nr. 511/2004 , guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 (1) se declarã stare de calamitate naturalã în agriculturã în zonele în care culturile însãmânţate în toamna anului 2004 şi ...

HOTARARE nr. 447 din 19 mai 2005 privind stabilirea unor masuri pentru operationalizarea Agentiei de Compensare pentru Achizitii de Tehnica Speciala EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 432 din 23 mai 2005

Având în vedere prevederile art. 9 alin. (1) din hotãrârea guvernului nr. 1.515/2004 privind organizarea şi funcţionarea agenţiei de compensare pentru achiziţii de tehnicã specialã, în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, al art. 30 alin. (2) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificãrile ulterioare, şi al art. 21 lit. a) din legea bugetului de stat pe anul 2005 nr. 511/2004 , guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 pentru asigurarea efectuãrii cheltuielilor determinate de începerea, de la data de 28 februarie 2005, ...

HOTARARE nr. 445 din 19 mai 2005 privind aprobarea repartizarii sumei de 52 miliarde lei de la bugetul de stat pe anul 2005, destinata finantarii unor cheltuieli pentru protejarea patrimoniului genetic al animalelor, precum si stabilirea numarului de animale pentru care se acorda aceasta suma EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 432 din 23 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 4 din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 33/2000 privind finanţarea de la bugetul de stat a unor mãsuri pentru protejarea patrimoniului genetic al animalelor, aprobatã prin legea nr. 362/2001 , guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã repartizarea pe specii, rase şi linii a sumei de 52 miliarde lei, alocatã de la bugetul de stat pe anul 2005 în bugetul ministerului agriculturii, pãdurilor şi dezvoltãrii rurale, destinatã finanţãrii cheltuielilor pentru întreţinerea, conservarea şi perpetuarea patrimoniului genetic ...

Monitorul Oficial 427 din 20 Mai 2005 (M. Of. 427/2005)

HOTARARE nr. 363 din 28 aprilie 2005 pentru aprobarea Intelegerii dintre Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei din Romania si Agentia Federala a Muncii din Republica Federala Germania cu privire la medierea lucratorilor romani pentru prestarea unei activitati cu durata determinata in Republica Federala Germania, semnata la Nurnberg la 3 februarie 2005 si la Bucuresti la 11 februarie 2005 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 427 din 20 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 20 din legea nr. 590/2003 privind tratatele, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. articol unic se aprobã Înţelegerea dintre ministerul muncii, solidaritãţii sociale şi familiei din românia şi agenţia federalã a muncii din republica federalã germania cu privire la medierea lucrãtorilor români pentru prestarea unei activitãţi cu duratã determinatã în republica federalã germania, semnatã la nurnberg la 3 februarie 2005 şi la bucureşti la 11 februarie 2005. ...

Monitorul Oficial 430 din 20 Mai 2005 (M. Of. 430/2005)

HOTARARE nr. 435 din 12 mai 2005 privind constituirea stocurilor minime de siguranta pentru produse petroliere in anul 2005 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 430 din 20 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 10 alin. (4) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 54/2002 privind constituirea şi menţinerea stocurilor minime de siguranţã pentru ţiţei şi produse petroliere, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 677/2002 , guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 constituirea stocurilor minime de siguranţã pentru produse petroliere în anul 2005, denumite în continuare stocuri minime, se face de cãtre administraţia naţionalã a rezervelor de stat şi persoanele juridice prevãzute în anexa nr. 1. art. ...

Monitorul Oficial 427 din 20 Mai 2005 (M. Of. 427/2005)

HOTARARE nr. 412 din 5 mai 2005 privind organizarea si functionarea Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 427 din 20 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi având în vedere prevederile art. 12 din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 17/2005 pentru stabilirea unor mãsuri organizatorice la nivelul administraţiei publice centrale, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. cap. i dispoziţii generale şi principalele atribuţii art. 1 ministerul muncii, solidaritãţii sociale şi familiei se organizeazã şi funcţioneazã ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, în subordinea guvernului, cu personalitate juridicã, având rol de sintezã pentru asigurarea şi coordonarea aplicãrii strategiei şi politicilor guvernului ...

Monitorul Oficial 422 din 19 Mai 2005 (M. Of. 422/2005)

HOTARARE nr. 413 din 5 mai 2005 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investitii "Marirea gradului de siguranta a Sistemului Energetic National prin retehnologizarea statiei 220 kV Paroseni" EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 422 din 19 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 42 alin. (2) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "mãrirea gradului de siguranţã a sistemului energetic naţional prin retehnologizarea staţiei 220 kv paroşeni", prevãzuţi în anexa*) care face parte integrantã din prezenta hotãrâre.------- *) anexa se comunicã ministerului economiei şi comerţului. art. 2 finanţarea obiectivului de investiţii prevãzut la ...

HOTARARE din 5 octombrie 2004 in cauza Barbu Anghelescu impotriva Romaniei*) (Cererea nr. 46.430/99) EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 422 din 19 mai 2005

------ *) traducere În cauza barbu anghelescu împotriva româniei, curtea europeanã a drepturilor omului (secţia a ii-a), statuând în cazul unei camere formate din: domnii j.-p. costa, preşedinte; a.b. baka, l. loucaides, c. bîrsan, k. jungwiert, m. ugrekhelidze, doamna a. mularoni, judecãtori; şi doamna s. dolle, grefier de secţie, dupã ce a deliberat în camera de consiliu la data de 2 decembrie 2003 şi 14 septembrie 2004, pronunţã hotãrârea urmãtoare, adoptatã la aceastã ultimã datã: procedura 1. la originea ...

Monitorul Oficial 424 din 19 Mai 2005 (M. Of. 424/2005)

HOTARARE nr. 405 din 5 mai 2005 privind emiterea autorizatiei de mediu pentru Societatea Nationala "Nuclearelectrica" - S.A. Sucursala "Fabrica de Combustibil Nuclear" Pitesti EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 424 din 19 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 31 din legea protecţiei mediului nr. 137/1995 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. articol unic se emite autorizaţia de mediu pentru societatea naţionalã "nuclearelectrica" - s.a. - sucursala "fabrica de combustibil nuclear" piteşti, prevãzutã în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre. ...

Monitorul Oficial 421 din 19 Mai 2005 (M. Of. 421/2005)

HOTARARE nr. 354 din 21 aprilie 2005 pentru completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societatilor comerciale ce detin in administrare terenuri proprietate publica si privata a statului cu destinatie agricola si infiintarea Agentiei Domeniilor Statului, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 626/2001 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 19 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. articol unic dupã articolul 77 din normele metodologice de aplicare a legii nr. 268/2001 privind privatizarea societãţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publicã şi privatã a statului cu destinaţie agricolã şi înfiinţarea agenţiei domeniilor statului, aprobate prin hotãrârea guvernului nr. 626/2001 , publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 390 din 17 iulie 2001, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se introduc douã noi articole, articolul 77^1 şi articolul 77^2, cu urmãtorul cuprins: ...

HOTARARE nr. 421 din 12 mai 2005 pentru continuarea finantarii proiectului "Institutul Japoniei pentru Investitii Straine - oportunitati de afaceri pentru Romania" din fondurile pentru promovarea imaginii externe a Romaniei pe anul 2005 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 19 mai 2005

Având în vedere prevederile art. iii alin. (11) lit. c) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 163/2001 privind reglementarea unor mãsuri financiare, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 364/2002 , precum şi ale hotãrârii nr. 5/2005 a consiliului interministerial pentru imagine externã, în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã finanţarea în continuare în anul 2005 a proiectului "institutul japoniei pentru investiţii strãine-oportunitãţi de afaceri pentru românia", reprezentând plata cotizaţiei în calitate de membru special ...

HOTARARE nr. 422 din 12 mai 2005 pentru aprobarea platii contributiilor financiare anuale ale Romaniei, determinate de participarea la faza de proiectare si dezvoltare a Programului NATO de realizare a Sistemului de Supraveghere Terestra a Aliantei EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 19 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al legii nr. 22/2004 pentru aderarea româniei la tratatul atlanticului de nord, semnat la washington la 4 aprilie 1949, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 (1) Începând cu anul 2005 se aprobã plata contribuţiilor financiare anuale ale româniei, determinate de participarea la faza de proiectare şi dezvoltare a programului nato de realizare a sistemului de supraveghere terestrã a alianţei. (2) nivelul contribuţiilor financiare anuale se stabileşte de organismele nato cu atribuţii şi responsabilitãţi în domeniu. ...

Monitorul Oficial 424 din 19 Mai 2005 (M. Of. 424/2005)

HOTARARE nr. 411 din 5 mai 2005 privind modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 461/2001 pentru aprobarea normelor de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 60/2001 privind achizitiile publice si pentru modificarea art. 3 din Hotararea Guvernului nr. 841/1995 privind procedurile de transmitere fara plata si de valorificare a bunurilor apartinand institutiilor publice EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 424 din 19 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, guvernul româniei adopta prezenta hotãrâre. art. i hotãrârea guvernului nr. 461/2001 pentru aprobarea normelor de aplicare a ordonanţei de urgenta a guvernului nr. 60/2001 privind achiziţiile publice, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 268 din 24 mai 2001, cu modificãrile ulterioare, se modifica şi se completeazã dupã cum urmeazã: 1. alineatul (2) al articolului 2 va avea urmãtorul cuprins: "(2) autoritatea contractantã are obligaţia, atunci când stabileşte programul anual al achiziţiilor publice, ...

Monitorul Oficial 425 din 19 Mai 2005 (M. Of. 425/2005)

HOTARARE nr. 423 din 12 mai 2005 privind transmiterea cu titlu gratuit a obiectivului de investitii in curs de executie "Spital 150 paturi si policlinica in orasul Alesd, judetul Bihor", din domeniul public al statului si din administrarea Ministerului Sanatatii in domeniul public al orasului Alesd si in administrarea Consiliului Local al Orasului Alesd, judetul Bihor EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 425 din 19 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, al art. 9 alin. (1) şi al art. 12 alin. (1) şi (2) din legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã transmiterea cu titlu gratuit a obiectivului de investiţii în curs de execuţie "spital 150 paturi şi policlinicã în oraşul aleşd, judeţul bihor", având datele de identificare prevãzute în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre, din domeniul public al statului şi din ...

Monitorul Oficial 417 din 18 Mai 2005 (M. Of. 417/2005)

HOTARARE nr. 414 din 5 mai 2005 pentru modificarea anexelor la Hotararea Guvernului nr. 1.367/2002 privind schimbarea titularului dreptului de administrare a unor imobile proprietate publica a statului EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 417 din 18 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. articol unic hotãrârea guvernului nr. 1.367/2002 privind schimbarea titularului dreptului de administrare a unor imobile proprietate publicã a statului, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 893 din 10 decembrie 2002, se modificã dupã cum urmeazã: 1. caracteristicile tehnice ale imobilului prevãzut la poziţia nr. 4 din anexa nr. 1 se modificã potrivit anexei nr. 1 la prezenta hotãrâre. 2. anexa nr. 2 se modificã şi se înlocuieşte ...

Monitorul Oficial 420 din 18 Mai 2005 (M. Of. 420/2005)

HOTARARE nr. 163 din 4 mai 2005 pentru modificarea si completarea Regulamentului de organizare si functionare a Consiliului Superior al Magistraturii EMITENT: CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 420 din 18 mai 2005

Având în vedere dispoziţiile art. 155 alin. (2) din constituţia româniei, republicatã, în temeiul dispoziţiilor art. 39 alin. (1) şi ale art. 63 din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, plenul consiliului superior al magistraturii hotãrãşte: art. i regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului superior al magistraturii, aprobat prin hotãrârea consiliului superior al magistraturii nr. 166 din 30 septembrie 2004 , publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 890 din 30 septembrie 2004, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã: ...

Monitorul Oficial 415 din 17 Mai 2005 (M. Of. 415/2005)

HOTARARE nr. 385 din 28 aprilie 2005 pentru aprobarea Calendarului de desfasurare in anul 2005 a procedurii de atribuire a ajutorului financiar in vederea stimularii achizitionarii de calculatoare si pentru modificarea anexelor nr. 3 si 4 la Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar in vederea stimularii achizitionarii de calculatoare, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 1.294/2004 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 415 din 17 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 10 alin. (2) din legea nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulãrii achiziţionãrii de calculatoare, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. i se aprobã calendarul de desfãşurare în anul 2005 a procedurii de atribuire a ajutorului financiar în vederea stimulãrii achiziţionãrii de calculatoare, prevãzut în anexa nr. 1 care face parte integrantã din prezenta hotãrâre. art. ii anexele nr. 3 şi 4 la normele metodologice ...

Monitorul Oficial 409 din 16 Mai 2005 (M. Of. 409/2005)

HOTARARE nr. 358 din 28 aprilie 2005 pentru aprobarea Amendamentului convenit prin scrisoarea semnata la Luxemburg la 1 decembrie 2004 si la Bucuresti la 18 ianuarie 2005, intre Guvernul Romaniei, prin Ministerul Finantelor Publice, Banca Europeana de Investitii si Consiliul General al Municipiului Bucuresti, la Contractul de finantare dintre Romania, Banca Europeana de Investitii si Consiliul General al Municipiului Bucuresti pentru finantarea Proiectului privind infrastructura urbana in Bucuresti, semnat la Luxemburg la 18 decembrie 2000 si la Bucuresti la 19 decembrie 2000 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 409 din 16 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, al art. 20 din legea nr. 590/2003 privind tratatele şi al art. 6 din legea nr. 489/2001 privind ratificarea contractului de finanţare dintre românia, banca europeanã de investiţii şi consiliul general al municipiului bucureşti pentru finanţarea proiectului privind infrastructura urbanã în bucureşti, semnat la luxemburg la 18 decembrie 2000 şi la bucureşti la 19 decembrie 2000, cu modificãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. articol unic se aprobã amendamentul convenit prin scrisoarea semnatã la luxemburg la 1 decembrie 2004 şi ...

HOTARARE nr. 401 din 5 mai 2005 privind infiintarea Consiliului Contabilitatii si Raportarilor Financiare prin reorganizarea Colegiului Consultativ al Contabilitatii EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 409 din 16 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 48 din legea contabilitãţii nr. 82/1991 , republicatã, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se înfiinţeazã consiliul contabilitãţii şi raportãrilor financiare prin reorganizarea colegiului consultativ al contabilitãţii, care se desfiinţeazã. art. 2 se aprobã regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului contabilitãţii şi raportãrilor financiare, prevãzut în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre. art. 3 pe data intrãrii în vigoare a prezentei hotãrâri se abrogã ...

Monitorul Oficial 412 din 16 Mai 2005 (M. Of. 412/2005)

HOTARARE nr. 382 din 28 aprilie 2005 privind introducerea specificatiilor detaliate pentru dispozitivele medicale produse prin utilizarea tesuturilor de origine animala EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 412 din 16 mai 2005

HotĂ?rÂre nr. 382 din 28 aprilie 2005 privind introducerea specificatiilor detaliate pentru dispozitivele medicale produse prin utilizarea tesuturilor de origine animala emitent: guvernul publicat În: monitorul oficial nr. 412 din 16 mai 2005 În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 5 din legea nr. 608/2001 privind evaluarea conformitatii produselor, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adopta prezenta hotãrâre. art. 1 ...

HOTARARE nr. 383 din 28 aprilie 2005 privind transmiterea unui teren in suprafata de 20 ha, proprietate publica a statului, din administrarea Ministerului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale - Institutul de Stat pentru Testarea si inregistrarea Soiurilor in administrarea Ministerului Educatiei si Cercetarii - Grupul -colar "Apor Peter", judetul Covasna EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 412 din 16 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, al art. 9 alin. (1) şi al art. 12 alin. (1) şi (2) din legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã transmiterea unui teren în suprafaţã de 20 ha, situat în municipiul târgu secuiesc, str. kanta nr. 14, judeţul covasna, identificat potrivit anexei care face parte integrantã din prezenta hotãrâre, proprietate publicã a statului, din administrarea ministerului agriculturii, pãdurilor şi dezvoltãrii rurale - institutul ...

HOTARARE nr. 404 din 5 mai 2005 pentru aprobarea contributiei financiare a Romaniei la Conventia privind evaluarea impactului asupra mediului in context transfrontiera, adoptata la Espoo la 25 februarie 1991, ratificata prin Legea nr. 22/2001 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 412 din 16 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, al art. 65 lit. i) şi k) din legea protecţiei mediului nr. 137/1995 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi având în vedere prevederile art. 3 alin. (1) pct. 29 şi 30 şi ale art. 4 pct. i.5 din hotãrârea guvernului nr. 408/2004 privind organizarea şi funcţionarea ministerului mediului şi gospodãririi apelor, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 (1) se aprobã plata în limita echivalentului în lei al sumei de 5.000 dolari s.u.a., reprezentând contribuţia ...

Monitorul Oficial 409 din 16 Mai 2005 (M. Of. 409/2005)

HOTARARE nr. 408 din 5 mai 2005 privind aprobarea stemelor unor orase din judetul Caras-Severin EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 409 din 16 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 10 alin. 2 din legea nr. 102/1992 privind stema ţãrii şi sigiliul statului, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. articol unic (1) se aprobã stemele oraşelor bãile herculane, bocşa, oţelu roşu, din judeţul caraş-severin, prevãzute în anexele nr. 1.1-1.3. (2) descrierea elementelor stemelor şi semnificaţiile acestora sunt prevãzute în anexele nr. 2.1-2.3. (3) anexele nr. 1.1-1.3 şi 2.1-2.3 fac parte integrantã din prezenta hotãrâre. ...

HOTARARE nr. 409 din 5 mai 2005 privind aprobarea stemelor unor comune din judetul Caras-Severin EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 409 din 16 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 10 alin. 2 din legea nr. 102/1992 privind stema ţãrii şi sigiliul statului, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. articol unic (1) se aprobã stemele comunelor bolvaşniţa, bozovici, brebu, brebu nou, buchin, constantin daicoviciu, domaşnea, fârliug, mehadica, naidãş, obreja, ocna de fier, pojejena, prigor, rãcãşdia, sicheviţa din judeţul caraş-severin, prevãzute în anexele nr. 1.1-1.16. (2) descrierea elementelor stemelor şi semnificaţiile acestora sunt prevãzute în anexele nr. 2.1.-2.16. (3) anexele nr. 1.1-1.16 şi 2.1-2.16 ...

Monitorul Oficial 411 din 16 Mai 2005 (M. Of. 411/2005)

HOTARARE nr. 419 din 12 mai 2005 privind revocarea si numirea unor membri in Consiliul director al Fondului Roman de Dezvoltare Sociala EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 411 din 16 mai 2005

În temeiul art. 108 din constitutia româniei, republicatã, si al art. 14 din legea nr. 129/1998 privind înfiintarea, organizarea si functionarea fondului român de dezvoltare socialã, republicatã, cu modificãrile si completãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 (1) se revocã din functia de membru al consiliului director al fondului român de dezvoltare socialã domnul cãtãlin zamfir, reprezentant al primului-ministru. (2) se numeste în functia de membru al consiliului director al fondului român de dezvoltare socialã doamna valentina contescu, reprezentant al primului-ministru. art. ...

HOTARARE nr. 420 din 12 mai 2005 privind infiintarea si functionarea Punctului National de Contact pentru aplicarea recomandarilor propuse de Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE) in Ghidul pentru Intreprinderi Multinationale EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 411 din 16 mai 2005

În temeiul art. 108 din constitutia româniei, republicatã, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se înfiinteazã punctul national de contact - element obligatoriu în functionarea mecanismelor specifice legate de aplicarea ghidului organizatiei pentru cooperare si dezvoltare economicã (ocde) pentru Întreprinderi multinationale, denumit în continuare ghid. Înfiintarea punctului national de contact este conformã cu statutul româniei de tarã aderantã la declaratia ocde pentru investitii internationale si întreprinderi multinationale, denumitã în continuare declaratie. art. 2 (1) atributiile punctului national de contact sunt prezentate în ghid si ...

Monitorul Oficial 404 din 13 Mai 2005 (M. Of. 404/2005)

HOTARARE nr. 386 din 28 aprilie 2005 privind aprobarea platii unui procent de 50% din contributia Romaniei pe anul 2005 la bugetul Agentiei Mondiale Antidoping EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 404 din 13 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 38 lit. a) din statutul consiliului europei, la care românia a aderat prin legea nr. 64/1993 , guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 (1) se aprobã plata unui procent de 50% din contribuţia româniei pe anul 2005 la bugetul agenţiei mondiale antidoping, prin intermediul consiliului europei, în limita echivalentului în lei al sumei de 20.900 dolari s.u.a. (2) echivalentul în lei al sumei prevãzute la alin. (1) va fi calculat pe baza raportului de schimb leu/dolar ...

HOTARARE nr. 388 din 5 mai 2005 privind recunoasterea Fundatiei de Sprijin Comunitar ca fiind de utilitate publica EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 404 din 13 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 39 alin. (1) din ordonanţa guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. articol unic se recunoaşte fundaţia de sprijin comunitar, persoanã juridicã românã de drept privat, fãrã scop patrimonial, cu sediul în municipiul bacãu, str. livezilor nr. 1, judeţul bacãu, ca fiind de utilitate publicã. ...

Monitorul Oficial 405 din 13 Mai 2005 (M. Of. 405/2005)

HOTARARE nr. 400 din 5 mai 2005 privind stabilirea tarifului de licentiere a Regiei Autonome "Administratia Romana a Serviciilor de Trafic Aerian" - ROMATSA pentru anul 2005 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 405 din 13 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 3 alin. (2) din ordonanţa guvernului nr. 46/1998 pentru stabilirea unor mãsuri în vederea îndeplinirii obligaţiilor asumate de românia prin aderarea la convenţia internaţionalã eurocontrol privind cooperarea pentru securitatea navigaţiei aeriene şi la acordul multilateral privind tarifele de rutã aerianã, republicatã, cu modificãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 tariful de licenţiere pentru anul 2005 a regiei autonome "administraţia românã a serviciilor de trafic aerian" - romatsa, ca operator economic aeronautic prestator de servicii de trafic aerian ...

HOTARARE nr. 402 din 5 mai 2005 privind atribuirea denumirii "Dimitrie Cantemir" Institutului Cultural Roman de la Istanbul, Republica Turcia EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 405 din 13 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 2 lit. a) din ordonanţa guvernului nr. 63/2002 privind atribuirea sau schimbarea de denumiri, aprobatã cu modificãri prin legea nr. 48/2003 , guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. articol unic (1) se atribuie denumirea "dimitrie cantemir" institutului cultural român de la istanbul, republica turcia. (2) litera m) a articolului 2 din hotãrârea guvernului nr. 492/2004 privind organizarea şi funcţionarea institutelor culturale româneşti din strãinãtate prin reorganizarea centrelor culturale din strãinãtate, precum şi înfiinţarea unor institute ...

HOTARARE nr. 359 din 28 aprilie 2005 privind derularea Programului CEEPUS II in Romania EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 405 din 13 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al legii nr. 59/2004 privind ratificarea acordului dintre republica austria, republica bulgaria, republica croaţia, republica cehã, republica ungarã, republica polonã, românia, republica slovacã şi republica slovenia pentru promovarea cooperãrii în domeniul învãţãmântului superior în cadrul programului de schimburi pentru studii universitare în europa centralã (ceepus ii), semnat la zagreb la 9 martie 2003, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 oficiul naţional ceepus asigurã gestionarea participãrii ministerului educaţiei şi cercetãrii la realizarea programului de schimburi pentru studii universitare în europa centralã ...

Monitorul Oficial 406 din 13 Mai 2005 (M. Of. 406/2005)

HOTARARE nr. 389 din 5 mai 2005 privind aprobarea participarii Agentiei Nationale pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii si Cooperatie la organizarea Conventiei Mondiale a Intreprinderilor Mici si Mijlocii si a contributiei la cheltuielile aferente EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 406 din 13 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 4 alin. (5) din ordonanţa guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autoritãţile administraţiei publice şi instituţiile publice, aprobatã cu modificãri prin legea nr. 247/2002 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 (1) se aprobã participarea agenţiei naţionale pentru Întreprinderi mici şi mijlocii şi cooperaţie la organizarea convenţiei mondiale a Întreprinderilor mici şi mijlocii, la bucureşti, în primul semestru al anului 2005, şi cuantumul cheltuielilor susţinute de la bugetul de ...

HOTARARE nr. 410 din 5 mai 2005 pentru modificarea si completarea Procedurilor privind accesul la masurile pentru stimularea ocuparii fortei de munca, modalitatile de finantare si instructiunile de implementare a acestora, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 377/2002 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 406 din 13 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. i procedurile privind accesul la mãsurile pentru stimularea ocupãrii forţei de muncã, modalitãţile de finanţare şi instrucţiunile de implementare a acestora, aprobate prin hotãrârea guvernului nr. 377/2002 , publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 310 din 10 mai 2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã: 1. articolul 59 va avea urmãtorul cuprins: "art. 59. - beneficiarii serviciilor de consultanţã şi asistenţã ...

HOTARARE nr. 416 din 12 mai 2005 privind alocarea unei sume din Fondul de interventie la dispozitia Guvernului, prevazut in bugetul de stat pe anul 2005, pentru inlaturarea unor efecte ale calamitatilor naturale produse in judetul Timis EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 406 din 13 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, al art. 30 alin. (4) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificãrile ulterioare, precum şi al art. 21 lit. b) din legea bugetului de stat pe anul 2005 nr. 511/2004 , guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã alocarea sumei de 10.000.000 mii lei din fondul de intervenţie la dispoziţia guvernului, prevãzut în bugetul de stat pe anul 2005, bugetului propriu al judeţului timiş, pentru realizarea mãsurilor urgente privind deratizarea şi dezinfectarea zonelor inundate în a doua jumãtate ...

HOTARARE nr. 417 din 12 mai 2005 privind acordarea unui ajutor umanitar de urgenta pentru judetul Timis EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 406 din 13 mai 2005

În temeiul prevederilor art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 8 alin. 5 din legea nr. 82/1992 privind rezervele de stat, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se acordã un ajutor umanitar de urgenţã, cu titlu gratuit, în limita sumei de 5 miliarde lei, constând în 150 tone motorinã necesarã funcţionãrii utilajelor de drenare a apelor din zonele afectate de inundaţii, în vederea creãrii condiţiilor necesare revenirii populaţiei sinistrate în localitãţile evacuate din judeţul timiş. art. 2 ...

HOTARARE nr. 418 din 12 mai 2005 privind alocarea unei sume din Fondul de rezerva bugetara la dispozitia Guvernului, prevazut in bugetul de stat pe anul 2005, pentru judetul Braila EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 406 din 13 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, al art. 30 alin. (2) şi (3) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificãrile ulterioare, şi al art. 21 lit. a) din legea bugetului de stat pe anul 2005 nr. 511/2004 , guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã suplimentarea sumelor defalcate din impozitul pe venit pentru susţinerea sistemului de protecţie a persoanelor cu handicap, culturã, culte şi echilibrarea bugetelor locale pe anul 2005 cu suma de 5.000.000 mii lei pentru judeţul brãila, din fondul de rezervã bugetarã ...

Monitorul Oficial 400 din 12 Mai 2005 (M. Of. 400/2005)

HOTARARE nr. 381 din 28 aprilie 2005 privind stabilirea datei alegerilor locale partiale pentru alegerea consiliilor locale si a primarilor in unele circumscriptii electorale EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 400 din 12 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 9 alin. (1) şi (2) din legea nr. 67/2004 pentru alegerea autoritãţilor administraţiei publice locale, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. articol unic se stabileşte data de duminicã, 12 iunie 2005, ca datã pentru organizarea şi desfãşurarea alegerilor consiliilor locale şi ale primarilor în circumscripţiile electorale prevãzute în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre. ...

Monitorul Oficial 401 din 12 Mai 2005 (M. Of. 401/2005)

HOTARARE nr. 380 din 28 aprilie 2005 pentru aprobarea Acordului dintre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Ungare privind aplicarea Conventiei dintre Romania si Republica Ungara privind controlul traficului de frontiera rutier si feroviar, semnat la Bucuresti la 27 aprilie 2004 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 401 din 12 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 20 din legea nr. 590/2003 privind tratatele, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã acordul dintre guvernul româniei şi guvernul republicii ungare privind aplicarea convenţiei dintre românia şi republica ungarã privind controlul traficului de frontierã rutier şi feroviar, semnat la bucureşti la 27 aprilie 2004. art. 2 acordul prevãzut la art. 1 intrã în vigoare pe data intrãrii în vigoare a convenţiei dintre românia şi republica ungarã privind controlul traficului de ...

Monitorul Oficial 400 din 12 Mai 2005 (M. Of. 400/2005)

HOTARARE nr. 398 din 5 mai 2005 pentru aprobarea Programului calendaristic privind realizarea actiunilor referitoare la organizarea si desfasurarea alegerilor partiale pentru autoritatile administratiei publice locale din data de 12 iunie 2005 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 400 din 12 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al legii nr. 67/2004 pentru alegerea autoritãţilor administraţiei publice locale, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã programul calendaristic privind realizarea acţiunilor referitoare la organizarea şi desfãşurarea alegerilor parţiale pentru autoritãţile administraţiei publice locale din data de 12 iunie 2005, potrivit anexei care face parte integrantã din prezenta hotãrâre. art. 2 pe baza programului calendaristic prevãzut la art. 1, prefecţii întocmesc şi aprobã prin ordin programe calendaristice proprii ...

Monitorul Oficial 447 din 12 Mai 2005 (M. Of. 447/2005)

HOTARARE nr. 439 din 12 mai 2005 privind trecerea laboratoarelor nationale de referinta din structura organizatorica si din administrarea Institutului National de Cercetare-Dezvoltare pentru Protectia Mediului - ICIM Bucuresti in structura organizatorica si in administrarea Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 447 din 12 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 12 alin. (1) şi (2) din legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, cu modificãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã trecerea laboratoarelor naţionale de referinţã pentru aer, radioactivitate, zgomot, vibraţii şi deşeuri din structura organizatoricã şi din administrarea institutului naţional de cercetare-dezvoltare pentru protecţia mediului - icim bucureşti, cu sediul în municipiul bucureşti, splaiul independenţei nr. 294, sectorul 6, în structura organizatoricã şi în administrarea agenţiei naţionale pentru protecţia mediului, ...

Monitorul Oficial 397 din 11 Mai 2005 (M. Of. 397/2005)

HOTARARE nr. 403 din 5 mai 2005 pentru aprobarea platii contributiei financiare a Romaniei la programele comunitare "Program comunitar referitor la strategia comunitara-cadru privind egalitatea intre femei si barbati" (2001-2005), "Program comunitar de actiune pentru combaterea excluziunii sociale" (2002-2006) si "Masuri comunitare de stimulare in domeniul ocuparii fortei de munca" pentru anul 2005 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 397 din 11 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã plata contribuţiei financiare a româniei pentru participarea la programele comunitare "program comunitar referitor la strategia comunitarã-cadru privind egalitatea între femei şi bãrbaţi" (2001-2005), "program comunitar de acţiune pentru combaterea excluziunii sociale" (2002-2006) şi "mãsuri comunitare de stimulare în domeniul ocupãrii forţei de muncã" pentru anul 2005, în limita echivalentului în lei al sumei totale de 455.000 euro, conform anexei care face parte integrantã din prezenta hotãrâre. art. 2 ...

HOTARARE nr. 399 din 5 mai 2005 pentru aprobarea Protocolului privind colaborarea dintre Ministerul Administratiei si Internelor din Romania si Ministerul Federal de Interne al Republicii Austria in domeniul combaterii coruptiei, semnat la Budapesta la 17 martie 2005 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 397 din 11 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 20 din legea nr. 590/2003 privind tratatele, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. articol unic se aprobã protocolul privind colaborarea dintre ministerul administraţiei şi internelor din românia şi ministerul federal de interne al republicii austria în domeniul combaterii corupţiei, semnat la budapesta la 17 martie 2005. prim-ministru ...

HOTARARE nr. 406 din 5 mai 2005 privind transmiterea unui imobil, proprietate publica a statului, din administrarea Ministerului Apararii Nationale in administrarea Consiliului Judetean Tulcea EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 397 din 11 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 12 alin. (1) şi (2) din legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã transmiterea unui imobil, proprietate publicã a statului, având datele de identificare prevãzute în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre, din administrarea ministerului apãrãrii naţionale în administrarea consiliului judeţean tulcea. art. 2 predarea-preluarea imobilului transmis potrivit art. 1 se face pe ...

Monitorul Oficial 399 din 11 Mai 2005 (M. Of. 399/2005)

HOTARARE nr. 353 din 21 aprilie 2005 pentru modificarea unor dispozitii legale in domeniul serviciilor publice de gospodarie comunala EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 11 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. i regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor publice de salubrizare, aprobat prin hotãrârea guvernului nr. 433/2004 , publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 351 din 22 aprilie 2004, se modificã dupã cum urmeazã: 1. alineatul (3) al articolului 22 va avea urmãtorul cuprins: "(3) pentru determinarea numãrului de recipiente de precolectare a deşeurilor municipale se recomandã respectarea standardului sr 13387:1997." 2. la articolul 66, ...

Monitorul Oficial 398 din 11 Mai 2005 (M. Of. 398/2005)

HOTARARE nr. 352 din 21 aprilie 2005 privind modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 188/2002 pentru aprobarea unor norme privind conditiile de descarcare in mediul acvatic a apelor uzate EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 398 din 11 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. i hotãrârea guvernului nr. 188/2002 pentru aprobarea unor norme privind condiţiile de descãrcare în mediul acvatic a apelor uzate, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 187 din 20 martie 2002, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã: 1. articolul 5 va avea urmãtorul cuprins: "art. 5. - În sensul prezentei hotãrâri, prin autoritate publicã centralã cu atribuţii în domeniul gospodãririi apelor şi protecţiei mediului se înţelege ...

HOTARARE nr. 374 din 28 aprilie 2005 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 155/2005 privind organizarea si functionarea Ministerului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 398 din 11 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. i hotãrârea guvernului nr. 155/2005 privind organizarea şi funcţionarea ministerului agriculturii, pãdurilor şi dezvoltãrii rurale, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 211 din 14 martie 2005, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã: 1. la articolul 4 alineatul (1) punctul ii "În domeniul pãdurilor", punctele 30-32 vor avea urmãtorul cuprins: "30. organizeazã, coordoneazã şi exercitã controlul cu privire la respectarea prevederilor regimului silvic de cãtre deţinãtorii ...

Monitorul Oficial 392 din 10 Mai 2005 (M. Of. 392/2005)

HOTARARE nr. 367 din 28 aprilie 2005 pentru aprobarea contributiei financiare anuale a Romaniei, corespunzatoare anului 2005, la Programul comunitar de actiune in domeniul sanatatii publice (2003-2008) EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 10 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã plata contribuţiei financiare anuale a româniei, corespunzãtoare anului 2005, la programul comunitar de acţiune în domeniul sãnãtãţii publice (2003-2008), în valoare totalã de 266.000 euro, care se asigurã de la bugetul de stat prin bugetul ministerului sãnãtãţii (177.000 euro) şi din programul phare (89.000 euro). art. 2 echivalentul în lei al sumei de 177.000 euro se suportã din creditele bugetare aprobate ministerului sãnãtãţii pe anul 2005. ...

HOTARARE nr. 368 din 28 aprilie 2005 privind aprobarea Programului Cercetare de Excelenta - CEEX EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 10 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, al art. 3 alin. (3) lit. b) din ordonanţa guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţificã şi dezvoltarea tehnologicã, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 324/2003 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã programul cercetare de excelenţã - ceex, prevãzut în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre. art. 2 (1) programul cercetare de excelenţã - ceex, denumit în continuare programul, are caracter multianual şi se ...

HOTARARE nr. 369 din 28 aprilie 2005 pentru modificarea si completarea anexei la Hotararea Guvernului nr. 216/2005 privind redistribuirea de posturi si fonduri aferente in vederea intaririi structurilor cu atributii in procesul aderarii Romaniei la Uniunea Europeana din cadrul Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 10 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. articol unic anexa "repartizarea pe instituţii publice a posturilor care se distribuie" la hotãrârea guvernului nr. 216/2005 privind redistribuirea de posturi şi fonduri aferente în vederea întãririi structurilor cu atribuţii în procesul aderãrii româniei la uniunea europeanã din cadrul ministerului transporturilor, construcţiilor şi turismului, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 262 din 30 martie 2005, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã: 1. punctul 9 va avea urmãtorul cuprins:*t*────────────────────────────────────────────────────────────────── ...

HOTARARE nr. 364 din 28 aprilie 2005 privind aprobarea Strategiei Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor in perioada 2005-2008 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 10 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, având în vedere prevederile art. 3 alin. (1) pct. 1 şi 2 din hotãrârea guvernului nr. 755/2003 privind organizarea şi funcţionarea autoritãţii naţionale pentru protecţia consumatorilor, cu modificãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. articol unic se aprobã strategia autoritãţii naţionale pentru protecţia consumatorilor în perioada 2005-2008, prevãzutã în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre. ...

Monitorul Oficial 394 din 10 Mai 2005 (M. Of. 394/2005)

HOTARARE nr. 349 din 21 aprilie 2005 privind depozitarea deseurilor EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 394 din 10 mai 2005

HotĂ?rÂre nr. 349 din 21 aprilie 2005 privind depozitarea deşeurilor emitent: guvernul publicat În: monitorul oficial nr. 394 din 10 mai 2005 În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art 54 pct. 2 lit. b) din ordonanta de urgenta a guvernului nr. 78/2000 privind regimul deşeurilor, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 426/2001 , guvernul româniei adopta prezenta hotãrâre. cap. i ...

Monitorul Oficial 395 din 10 Mai 2005 (M. Of. 395/2005)

HOTARARE nr. 384 din 28 aprilie 2005 privind organizarea si functionarea Autoritatii Nationale pentru Tineret EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 395 din 10 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, al art. 10 din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 17/2005 pentru stabilirea unor mãsuri organizatorice la nivelul administraţiei publice centrale şi al art. 55 şi 56 din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 (1) autoritatea naţionalã pentru tineret este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridicã, în subordinea guvernului, finanţatã prin bugetul cancelariei primului-ministru. (2) autoritatea ...

HOTARARE nr. 407 din 5 mai 2005 privind schimbarea titularului dreptului de proprietate si de administrare asupra unor imobile situate in municipiul Bistrita, judetul Bistrita-Nasaud EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 395 din 10 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, al art. 9 alin. (1) şi al art. 12 alin. (1) şi (2) din legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã trecerea unui imobil situat în municipiul bistriţa, judeţul bistriţa-nãsãud, din domeniul public al statului şi din administrarea ministerului administraţiei şi internelor în domeniul public al municipiului bistriţa şi în administrarea consiliului local al municipiului bistriţa. art. 2 ...

Monitorul Oficial 387 din 09 Mai 2005 (M. Of. 387/2005)

HOTARARE nr. 376 din 28 aprilie 2005 privind aprobarea Listei cuprinzand echipamentul complex pentru procesarea deseurilor siderurgice, scutit de la plata taxelor vamale si a taxei pe valoarea adaugata EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 387 din 9 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, al art. 7 lit. d) din ordonanţa guvernului nr. 26/1993 privind tariful vamal de import al româniei, aprobatã cu modificãri prin legea nr. 102/1994 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi al art. 142 lit. j) din legea nr. 571/2003 privind codul fiscal, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã lista cuprinzând echipamentul complex pentru procesarea deşeurilor siderurgice, scutit de la plata taxelor vamale şi a taxei pe valoarea adãugatã, prevãzutã în anexa nr. ...

HOTARARE nr. 377 din 28 aprilie 2005 privind transmiterea unui imobil din domeniul public al statului si din administrarea Ministerului Apararii Nationale in domeniul public al orasului Breaza si in administrarea Consiliului Local al Orasului Breaza, judetul Prahova EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 387 din 9 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, al art. 9 alin. (1) şi al art. 12 alin. (1) şi (2) din legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã transmiterea unui imobil, având datele de identificare prevãzute în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre, din domeniul public al statului şi din administrarea ministerului apãrãrii naţionale în domeniul public al oraşului breaza şi în administrarea consiliului local al oraşului breaza, judeţul ...

HOTARARE nr. 146 din 26 aprilie 2005 privind modificarea Regulamentului de ordine interioara a instantelor judecatoresti EMITENT: CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 387 din 9 mai 2005

Având în vedere dispoziţiile art. 155 alin. (2) din constituţia româniei, republicatã, în temeiul dispoziţiilor art. 126 alin. (2), coroborat cu art. 132 din legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, având în vedere necesitatea informãrii continue a magistraţilor cu privire la modificãrile legislative, plenul consiliului superior al magistraturii hotãrãşte: art. i regulamentul de ordine interioarã a instanţelor judecãtoreşti, aprobat prin hotãrârea consiliului superior al magistraturii nr. 159/2004 , publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 881 din 27 septembrie 2004, modificat prin ...

Monitorul Oficial 385 din 06 Mai 2005 (M. Of. 385/2005)

HOTARARE nr. 15 din 3 mai 2005 privind modificarea Hotararii Camerei Deputatilor nr. 42/2004 pentru aprobarea componentei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputatilor EMITENT: CAMERA DEPUTATILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 385 din 6 mai 2005

În temeiul art. 38, 41 şi 59 din regulamentul camerei deputaţilor, republicat, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, camera deputaţilor adoptã prezenta hotãrâre. articol unic hotãrârea camerei deputaţilor nr. 42/2004 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale camerei deputaţilor, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se modificã în sensul cã domnul deputat mircea grosaru, aparţinând grupului parlamentar al minoritãţilor naţionale, trece de la comisia pentru administraţie publicã, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, în calitate de membru, la comisia juridicã, de disciplinã şi imunitãţi. aceastã hotãrâre a fost ...

Monitorul Oficial 386 din 06 Mai 2005 (M. Of. 386/2005)

HOTARARE nr. 391 din 5 mai 2005 privind suplimentarea bugetului Ministerului Culturii si Cultelor din Fondul de rezerva bugetara la dispozitia Guvernului pe anul 2005 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 386 din 6 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, al art. 30 alin. (2) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificãrile ulterioare, precum şi al art. 21 lit. a) din legea bugetului de stat pe anul 2005 nr. 511/2004 , guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã suplimentarea bugetului ministerului culturii şi cultelor pe anul 2005, din fondul de rezervã bugetarã la dispoziţia guvernului, prevãzut în bugetul de stat pe anul 2005, cu suma de 1.500.000.000 lei, la capitolul 59.01 "culturã, religie şi acţiuni privind activitatea sportivã ...

HOTARARE nr. 393 din 5 mai 2005 privind organizarea Reuniunii sefilor de stat si de guvern din statele participante la Procesul de cooperare in Europa de Sud-Est (Summitul S.E.E.C.P.) si a Reuniunii ministrilor afacerilor externe din statele participante la S.E.E.C.P. EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 386 din 6 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 4 alin. (5) din ordonanţa guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autoritãţile administraţiei publice şi instituţiile publice, aprobatã cu modificãri prin legea nr. 247/2002 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã organizarea de cãtre ministerul afacerilor externe a reuniunii şefilor de stat şi de guvern din statele participante la procesul de cooperare în europa de sud-est (summitul s.e.e.c.p.), din 11 mai 2005, precum şi a reuniunii miniştrilor ...

HOTARARE nr. 394 din 5 mai 2005 privind constituirea Comisiei de organizare a Reuniunii sefilor de stat si de guvern din statele participante la Procesul de cooperare in Europa de Sud-Est EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 386 din 6 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se înfiinţeazã comisia de organizare a reuniunii şefilor de stat şi de guvern din statele participante la procesul de cooperare în europa de sud-est, care va avea loc în data de 11 mai 2005, denumitã în continuare comisia de organizare. art. 2 comisia de organizare realizeazã demersurile şi ia mãsurile necesare pentru buna organizare şi desfãşurare a reuniunii. art. 3 (1) comisia de organizare ...

HOTARARE nr. 395 din 5 mai 2005 privind alocarea unei sume din Fondul de rezerva bugetara la dispozitia Guvernului, prevazut in bugetul de stat pe anul 2005, pentru judetul Botosani EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 386 din 6 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, al art. 30 alin. (2) şi (3) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificãrile ulterioare, şi al art. 21 lit. a) din legea bugetului de stat pe anul 2005 nr. 511/2004 , guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã suplimentarea sumelor defalcate din impozitul pe venit pentru susţinerea sistemului de protecţie a persoanelor cu handicap, culturã, culte şi echilibrarea bugetelor locale pe anul 2005 cu suma de 2.000.000 mii lei, din fondul de rezervã bugetarã la dispoziţia guvernului, ...

HOTARARE nr. 396 din 5 mai 2005 privind alocarea unei sume din Fondul de rezerva bugetara la dispozitia Guvernului, prevazut in bugetul de stat pe anul 2005, pentru judetul Botosani EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 386 din 6 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, al art. 30 alin. (2) şi (3) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificãrile ulterioare, şi al art. 21 lit. a) din legea bugetului de stat pe anul 2005 nr. 511/2004 , guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã suplimentarea sumelor defalcate din impozitul pe venit pentru susţinerea sistemului de protecţie a persoanelor cu handicap, culturã, culte şi echilibrarea bugetelor locale pe anul 2005 cu suma de 2.000.000 mii lei din fondul de rezervã bugetarã la dispoziţia guvernului, ...

HOTARARE nr. 397 din 5 mai 2005 privind alocarea unei sume din Fondul de rezerva bugetara la dispozitia Guvernului, prevazut in bugetul de stat pe anul 2005, pentru judetul Dambovita EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 386 din 6 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, al art. 30 alin. (2) şi (3) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificãrile ulterioare, şi al art. 21 lit. a) din legea bugetului de stat pe anul 2005 nr. 511/2004 , guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã suplimentarea sumelor defalcate din impozitul pe venit pentru susţinerea sistemului de protecţie a persoanelor cu handicap, culturã, culte şi echilibrarea bugetelor locale pe anul 2005 cu suma de 4 miliarde lei din fondul de rezervã bugetarã la dispoziţia guvernului, ...

Monitorul Oficial 382 din 06 Mai 2005 (M. Of. 382/2005)

HOTARARE nr. 390 din 5 mai 2005 privind acordarea unui ajutor umanitar de urgenta pentru populatia din judetul Caras-Severin, afectata de fenomenele meteorologice deosebit de periculoase care s-au produs in perioada 17-20 aprilie 2005 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 382 din 6 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 8 alin. 5 din legea nr. 82/1992 privind rezervele de stat, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se acordã un ajutor umanitar de urgenţã, cu titlu gratuit, în limita sumei de 1,6 miliarde lei, familiilor sinistrate din judeţul caraş-severin, afectate de fenomenele meteorologice deosebit de periculoase care s-au produs în perioada 17-20 aprilie 2005, constând în produse alimentare, conform anexei care face parte integrantã din prezenta hotãrâre. art. 2 ...

HOTARARE nr. 144 din 26 aprilie 2005 pentru aprobarea Codului deontologic al magistratilor EMITENT: CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII - PLENUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 382 din 6 mai 2005

În temeiul art. 133 alin. (5) şi (7) din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 28 alin. (3) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, având în vedere dispoziţiile art. 39 alin. (1) din legea nr. 317/2004 , plenul consiliului superior al magistraturii hotãrãşte: art. 1 se aprobã codul deontologic al magistraţilor, cuprins în anexa la prezenta hotãrâre. art. 2 codul prevãzut la art. 1 se trimite spre publicare în monitorul oficial al româniei, partea i. ...

HOTARARE nr. 145 din 26 aprilie 2005 pentru aprobarea Codului deontologic al personalului auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe langa acestea EMITENT: CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII - PLENUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 382 din 6 mai 2005

În temeiul art. 133 alin. (5) şi (7) din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 28 alin. (3) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, având în vedere dispoziţiile art. 94 alin. (1) din legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecãtoreşti şi al parchetelor de pe lângã acestea, plenul consiliului superior al magistraturii hotãrãşte: art. 1 se aprobã codul deontologic al personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecãtoreşti şi al parchetelor de pe lângã acestea, cuprins în anexa la ...

Monitorul Oficial 377 din 05 Mai 2005 (M. Of. 377/2005)

HOTARARE nr. 372 din 28 aprilie 2005 pentru aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli rectificat pe anul 2005 al Companiei Nationale "Unifarm" - S.A., aflata sub autoritatea Ministerului Sanatatii EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 377 din 5 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, al art. 38 alin. (1) din legea bugetului de stat pe anul 2005 nr. 511/2004 şi al art. 2 alin. (1) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 79/2001 privind întãrirea disciplinei economico-financiare şi alte dispoziţii cu caracter financiar, aprobatã cu modificãri prin legea nr. 59/2002 , guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã bugetul de venituri şi cheltuieli rectificat pe anul 2005 al companiei naţionale "unifarm" - s.a., aflatã sub autoritatea ministerului sãnãtãţii, prevãzut în anexa*) care ...

HOTARARE nr. 379 din 28 aprilie 2005 privind recunoasterea Asociatiei Proprietarilor de Paduri din Romania ca fiind de utilitate publica EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 377 din 5 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 39 alin. (1) din ordonanţa guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. articol unic se recunoaşte asociaţia proprietarilor de pãduri din românia, persoanã juridicã românã de drept privat, fãrã scop patrimonial, cu sediul în municipiul braşov, str. crişan nr. 7a, ca fiind de utilitate publicã. ...

HOTARARE nr. 373 din 28 aprilie 2005 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investitii "Biblioteca Nationala" EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 377 din 5 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 42 alin. (1) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "biblioteca naţionalã", prevãzuţi în anexa*) care face parte integrantã din prezenta hotãrâre. art. 2 finanţarea obiectivului de investiţii prevãzut la art. 1 se face de la bugetul de stat, prin bugetul ministerului culturii şi cultelor, conform programului de investiţii publice aprobat potrivit legii.------------ ...

HOTARARE nr. 378 din 28 aprilie 2005 privind trecerea cu titlu gratuit a unui imobil din domeniul privat al statului si din administrarea Administratiei Nationale "Apele Romane" in domeniul public al municipiului Bacau si in administrarea Consiliului Local al Municipiului Bacau, judetul Bacau EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 377 din 5 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, al art. 8 alin. (1) şi al art. 12 alin. (1) şi (2) din legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã trecerea cu titlu gratuit a unui imobil situat în municipiul bacãu, judeţul bacãu, având datele de identificare prevãzute în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre, din domeniul privat al statului şi din administrarea administraţiei naţionale "apele române" în domeniul public al ...

Monitorul Oficial 379 din 05 Mai 2005 (M. Of. 379/2005)

HOTARARE nr. 128 din 13 aprilie 2005 privind modificarea Hotararii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 157/2004 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea si desfasurarea concursului de admitere in magistratura EMITENT: CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII - PLENUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 379 din 5 mai 2005

În temeiul art. 37 alin. (1) şi al art. 39 alin. (1) şi (2) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, plenul consiliului superior al magistraturii adoptã prezenta hotãrâre. art. i regulamentul privind organizarea şi desfãşurarea concursului de admitere în magistraturã, aprobat prin hotãrârea consiliului superior al magistraturii nr. 157/2004 , publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 879 din 27 septembrie 2004, modificat şi completat prin hotãrârea consiliului superior al magistraturii nr. 276/2004 , publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 13 din ...

Monitorul Oficial 378 din 05 Mai 2005 (M. Of. 378/2005)

HOTARARE nr. 375 din 28 aprilie 2005 privind trecerea unei suprafete de teren din domeniul public al statului si din administrarea Aeroclubului Romaniei in domeniul public al judetului Hunedoara si in administrarea Consiliului Judetean Hunedoara EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 5 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, al art. 9 alin. (1) şi al art. 12 alin. (1) şi (2) din legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã trecerea unei suprafeţe de teren situate în satul Şãuleşti, judeţul hunedoara, având datele de identificare prevãzute în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre, din domeniul public al statului şi din administrarea aeroclubului româniei în domeniul public al judeţului hunedoara şi în ...

Monitorul Oficial 380 din 05 Mai 2005 (M. Of. 380/2005)

HOTARARE nr. 330 din 21 aprilie 2005 pentru modificarea Hotararii Guvernului nr. 1.201/2003 privind constituirea Comitetului interministerial pentru relatia cu administratia publica EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 380 din 5 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. articol unic hotãrârea guvernului nr. 1.201/2003 privind constituirea comitetului interministerial pentru relaţia cu administraţia publicã, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 738 din 22 octombrie 2003, se modificã dupã cum urmeazã: 1. articolul 3 va avea urmãtorul cuprins: "art. 3. - (1) comitetul interministerial este alcãtuit din reprezentanţii urmãtoarelor ministere, la nivel de ministru şi/sau de secretar de stat: 1. ministerul administraţiei şi internelor; ...

HOTARARE nr. 318 din 14 aprilie 2005 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 111/1997 privind forma si continutul cartii de identitate, ale cartii de imobil si ale fisei de evidenta a populatiei, precum si pentru modificarea Hotararii Guvernului nr. 113/1997 privind continutul, actualizarea si valorificarea datelor din Registrul permanent de evidenta a populatiei EMITENT: GUVERNUL ublicata in : MONITORUL OFICIAL nr. 380 din 5 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. i hotãrârea guvernului nr. 111/1997 privind forma şi conţinutul cãrţii de identitate, ale cãrţii de imobil şi ale fişei de evidenţã a populaţiei, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 71 din 21 aprilie 1997, cu modificãrile ulterioare, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã: 1. alineatele (1), (2) şi (3) ale articolului 1 se renumeroteazã ca alineatele (2), (3) şi, respectiv, (4). 2. la articolul 1, ...

Monitorul Oficial 381 din 05 Mai 2005 (M. Of. 381/2005)

HOTARARE nr. 350 din 21 aprilie 2005 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 357/2004 privind aprobarea mecanismului de acordare a sprijinului financiar de la bugetul de stat prin Programul de crestere a competitivitatii produselor industriale EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 381 din 5 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. i hotãrârea guvernului nr. 357/2004 privind aprobarea mecanismului de acordare a sprijinului financiar de la bugetul de stat prin programul de creştere a competitivitãţii produselor industriale, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 283 din 31 martie 2004, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã: 1. alineatul (1) al articolului 4 va avea urmãtorul cuprins: "art. 4. - (1) beneficiarii programului sunt ...

HOTARARE nr. 365 din 28 aprilie 2005 privind aprobarea stemei orasului Azuga, judetul Prahova EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 381 din 5 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 10 alin. 2 din legea nr. 102/1992 privind stema ţãrii şi sigiliul statului, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. articol unic (1) se aprobã stema oraşului azuga, judeţul prahova, prevãzutã în anexa nr. 1. (2) descrierea elementelor stemei şi semnificaţiile acestora sunt prevãzute în anexa nr. 2. (3) anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantã din prezenta hotãrâre. ...

Monitorul Oficial 374 din 04 Mai 2005 (M. Of. 374/2005)

HOTARARE nr. 328 din 21 aprilie 2005 privind aprobarea Amendamentului nr. 1, convenit prin schimb de scrisori semnate la Luxemburg la 20 decembrie 2004 si la Bucuresti la 6 august 2004 si 24/25 ianuarie 2005 intre Guvernul Romaniei, prin Ministerul Finantelor Publice, si Compania Nationala de Cai Ferate "C.F.R." - S.A. si Banca Europeana de Investitii, la Contractul de finantare dintre Romania si Banca Europeana de Investitii si Compania Nationala de Cai Ferate "C.F.R." - S.A. pentru finantarea Proiectului de modernizare a cailor ferate, etapa a II-a, semnat la Bucuresti la 6 noiembrie 2000 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 374 din 4 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, al art. 20 din legea nr. 590/2003 privind tratatele şi al art. 5 din legea nr. 516/2001 privind ratificarea contractului de finanţare dintre românia şi banca europeanã de investiţii şi compania naţionalã de cãi ferate "c.f.r." - s.a. pentru finanţarea proiectului de modernizare a cãilor ferate, etapa a ii-a, semnat la bucureşti la 6 noiembrie 2000, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. articol unic se aprobã amendamentul nr. 1, convenit prin schimb de scrisori semnate la luxemburg la 20 decembrie 2004 ...

HOTARARE nr. 329 din 21 aprilie 2005 pentru aprobarea amendamentelor, convenite intre Guvernul Romaniei si Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare prin schimb de scrisori semnate la Zagreb la 17 decembrie 2004 si 3 februarie 2005 si la Bucuresti la 21 februarie 2005, la Acordul de imprumut (Proiectul privind reforma sectorului sanitar) dintre Romania si Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare, semnat la Bucuresti la 7 iulie 2000 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 374 din 4 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, al art. 20 din legea nr. 590/2003 privind tratatele şi al art. 5 din ordonanţa guvernului nr. 68/2000 pentru ratificarea acordului de împrumut (proiectul privind reforma sectorului sanitar) dintre românia şi banca internaţionalã pentru reconstrucţie şi dezvoltare, semnat la bucureşti la 7 iulie 2000, aprobatã prin legea nr. 222/2000 , guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. articol unic se aprobã amendamentele, convenite între guvernul româniei şi banca internaţionalã pentru reconstrucţie şi dezvoltare prin schimb de scrisori semnate la zagreb la 17 ...

Monitorul Oficial 373 din 04 Mai 2005 (M. Of. 373/2005)

HOTARARE nr. 23 din 27 aprilie 2005 privind constituirea unor grupuri parlamentare de prietenie EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 373 din 4 mai 2005

Parlamentul româniei adoptã prezenta hotãrâre. articol unic se aprobã constituirea unor grupuri parlamentare de prietenie în componenţa nominalã prevãzutã în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre. aceastã hotãrâre a fost adoptatã de camera deputaţilor şi de senat în şedinţa comunã din 27 aprilie 2005, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din constituţia româniei. p. preŞedintele camerei deputaŢilor, ...

Monitorul Oficial 376 din 04 Mai 2005 (M. Of. 376/2005)

HOTARARE nr. 323 din 14 aprilie 2005 privind aprobarea Planului de actiune pentru implementarea Strategiei nationale antidrog in perioada 2005-2008 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 376 din 4 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã planul de acţiune pentru implementarea strategiei naţionale antidrog în perioada 2005-2008, prevãzut în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre. art. 2 planul de acţiune prevãzut la art. 1 poate fi completat şi cu alte activitãţi, prin ordin, sau, dupã caz, prin ordin comun al conducãtorilor instituţiilor implicate. art. 3 ministerele şi instituţiile implicate vor asigura sumele necesare realizãrii obiectivelor cuprinse ...

Monitorul Oficial 369 din 03 Mai 2005 (M. Of. 369/2005)

HOTARARE nr. 26 din 27 aprilie 2005 privind alegerea membrilor Comisiei speciale a Camerei Deputatilor si Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activitatii Serviciului de Informatii Externe si a biroului acesteia EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 369 din 3 mai 2005

În temeiul art. 3 alin. (1) din legea nr. 1/1998 privind organizarea şi funcţionarea serviciului de informaţii externe, parlamentul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aleg membrii comisiei speciale a camerei deputaţilor şi senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activitãţii serviciului de informaţii externe, în componenţa prevãzutã în anexa nr. 1. art. 2 se alege biroul comisiei speciale a camerei deputaţilor şi senatului pentru exercitarea controlului activitãţii serviciului de informaţii externe, în componenţa prevãzutã în anexa nr. 2. aceastã hotãrâre ...

Monitorul Oficial 370 din 03 Mai 2005 (M. Of. 370/2005)

HOTARARE nr. 331 din 21 aprilie 2005 pentru aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2005 al Companiei Nationale de Administrare a Fondului Piscicol, aflata in subordinea Ministerului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 370 din 3 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, al art. 38 alin. (1) din legea bugetului de stat pe anul 2005 nr. 511/2004 , guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 (1) se aprobã bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2005 al companiei naţionale de administrare a fondului piscicol, aflatã în subordinea ministerului agriculturii, pãdurilor şi dezvoltãrii rurale, prevãzut în anexa*) care face parte integrantã din prezenta hotãrâre. (2) defalcarea pe trimestre a indicatorilor prevãzuţi în bugetul de venituri şi cheltuieli menţionat la alin. (1) se analizeazã ...

Monitorul Oficial 371 din 03 Mai 2005 (M. Of. 371/2005)

HOTARARE nr. 514 din 24 iunie 1999 (*republicata*) privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonantei Guvernului nr. 128/1998 pentru reglementarea modului si conditiilor de valorificare a bunurilor confiscate sau intrate, potrivit legii, in proprietatea privata a statului*) EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 371 din 3 mai 2005

------- *) republicatã în temeiul art. iv din hotãrârea guvernului nr. 2.175/2004 privind modificarea şi completarea normelor metodologice de aplicare a ordonanţei guvernului nr. 128/1998 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privatã a statului, aprobate prin hotãrârea guvernului nr. 514/1999 , publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 52 din 17 ianuarie 2005, dându-se textelor o nouã numerotare. hotãrârea guvernului nr. 514/1999 a fost publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 327 din 9 iulie 1999 şi ...

Monitorul Oficial 372 din 03 Mai 2005 (M. Of. 372/2005)

HOTARARE nr. 371 din 28 aprilie 2005 privind aprobarea bugetelor de venituri si cheltuieli pe anul 2005 ale operatorilor economici nemonitorizati, care functioneaza sub autoritatea Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 372 din 3 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 38 alin. (1) din legea bugetului de stat pe anul 2005 nr. 511/2004 , guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã bugetele de venituri şi cheltuieli pe anul 2005 ale operatorilor economici nemonitorizaţi, care funcţioneazã sub autoritatea ministerului transporturilor, construcţiilor şi turismului, prevãzute în anexele nr. 1-9*) care fac parte integrantã din prezenta hotãrâre.--------- *) anexele nr. 1-9 se comunicã ministerului transporturilor, construcţiilor şi turismului. art. 2 (1) cheltuielile ...

Monitorul Oficial 369 din 03 Mai 2005 (M. Of. 369/2005)

HOTARARE nr. 348 din 21 aprilie 2005 privind organizarea si functionarea Inspectoratului General pentru Comunicatii si Tehnologia Informatiei EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 369 din 3 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 6 alin. (1) din legea nr. 510/2004 privind reorganizarea inspectoratului general pentru comunicaţii şi tehnologia informaţiei, cu modificãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 (1) inspectoratul general pentru comunicaţii şi tehnologia informaţiei, denumit în continuare igcti, îşi desfãşoarã activitatea în baza legii nr. 510/2004 privind reorganizarea inspectoratului general pentru comunicaţii şi tehnologia informaţiei, cu modificãrile ulterioare, şi este instituţie publicã autonomã cu personalitate juridicã în domeniul radiocomunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei, în subordinea guvernului, finanţatã integral din ...

Monitorul Oficial 372 din 03 Mai 2005 (M. Of. 372/2005)

HOTARARE nr. 370 din 28 aprilie 2005 privind aprobarea structurii organizatorice a Autoritatii Nationale pentru Persoanele cu Handicap EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 372 din 3 mai 2005

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, al art. 8 alin. (4) din ordonanţa guvernului nr. 14/2003 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea autoritãţii naţionale pentru persoanele cu handicap, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 239/2003 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi al art. 2 din ordonanţa guvernului nr. 32/1998 privind organizarea cabinetului demnitarului din administraţia publicã centralã, aprobatã cu modificãri prin legea nr. 760/2001 , cu modificãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã structura organizatoricã a autoritãţii naţionale pentru persoanele cu ...

Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016