Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Lista acte din ordonanta-de-urgenta aprilie 2014 Twitter Facebook

Acte ordonanta-de-urgenta aprilie 2014





Monitorul Oficial 308 din 25 Aprilie 2014 (M. Of. 308/2014)

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 19 din 23 aprilie 2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 308 din 25 aprilie 2014

Pentru a genera şi menţine ritmuri ridicate de creştere economică pe termen lung sunt necesare eforturi susţinute pentru dezvoltarea unei economii competitive, capabilă de performanţe tehnologice, în concordanţă cu condiţiile concurenţiale la nivel european şi global.În aceste condiţii se urmăreşte să se diminueze povara fiscală din economie, prin reducerea sau scutirea integrală a impozitului pe profit datorat de persoanele juridice. această măsură se înscrie în efortul general întreprins pentru stimularea competitivităţii şi inovării, atragerii investiţiilor, creşterii locurilor de muncă şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă.aplicarea măsurii conduce la diminuarea impozitului pe profit datorat de persoanele juridice care investesc profitul în activele ...

Monitorul Oficial 305 din 24 Aprilie 2014 (M. Of. 305/2014)

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 18 din 16 aprilie 2014 pentru reglementarea unor măsuri privind activitatea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", pentru schimbarea regimului juridic al unor imobile şi pentru modificarea unor acte normative EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 305 din 24 aprilie 2014

Situaţia extraordinară şi de urgenţă este generată de un complex de factori care justifică prezenta modalitate de reglementare.guvernul româniei implementează un program complex de reformare a întreprinderilor de stat menit să înlăture disfuncţionalităţile existente şi impactul negativ asupra bugetului de stat.Îmbunătăţirea performanţei financiare şi economice a sectorului întreprinderilor de stat este vitală pentru susţinerea efortului de creştere economică postcriză susţinută a româniei, de natură să reducă, treptat, dar sigur, decalajele dintre nivelul de trai al cetăţenilor româniei şi al cetăţenilor altor state membre ale uniunii europene.regia autonomă "administraţia patrimoniului protocolului de stat" parcurge un proces de eficientizare şi restructurare complex, ...

Monitorul Oficial 288 din 18 Aprilie 2014 (M. Of. 288/2014)

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 17 din 9 aprilie 2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2011 privind stabilirea cadrului instituţional şi autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanţelor Publice, de a scoate la licitaţie certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 288 din 18 aprilie 2014

Având în vedere necesitatea utilizării urgente şi eficiente a fondurilor provenite din vânzarea certificatelor de emisie de gaze cu efect de seră şi instituirea unui mecanism flexibil de finanţare a proiectelor din sumele obţinute în urma comercializării certificatelor de emisie de gaze cu efect de seră din sectorul aviaţiei, astfel încât şi această sursă de finanţare să contribuie la creşterea economică,având în vedere necesitatea asigurării transportului elevilor din localităţile izolate din mediul rural către unităţile de învăţământ din centrele de comună sau către cele mai apropiate unităţi de învăţământ din mediul urban,luând în considerare că, în multe cazuri, în mediul ...

Monitorul Oficial 266 din 10 Aprilie 2014 (M. Of. 266/2014)

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 16 din 9 aprilie 2014 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 266 din 10 aprilie 2014

Ţinând seama de necesitatea sprijinirii educaţiei, a creşterii calităţii sistemului de învăţământ şi a asigurării derulării în condiţii normale a procesului de învăţământ,luând în considerare decizia curţii constituţionale nr. 106/2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 253 alin. (1) lit. a) şi b) din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 238 din 3 aprilie 2014,întrucât în vederea asigurării funcţionării în condiţii optime a sistemului naţional de învăţământ se impune, de urgenţă, punerea în acord a dispoziţiilor art. 253 alin. (1) lit. a) şi b) din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, ...

Monitorul Oficial 241 din 04 Aprilie 2014 (M. Of. 241/2014)

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 14 din 2 aprilie 2014 pentru completarea art. 176 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 241 din 4 aprilie 2014

Având în vedere faptul că sectorul transporturilor de bunuri poate influenţa pe orizontală evoluţia preţurilor în întreaga economie naţională, precum şi necesitatea menţinerii competitivităţii la nivel internaţional a transportului de călători,pentru a preîntâmpina posibilele efecte negative ale creşterii nivelului de accize pentru motorină cu 70 euro/1.000 litri începând cu data de 1 aprilie 2014 pentru sectorul transporturilor de bunuri şi de persoane, se prevede acordarea unui nivel de accize diferenţiat cu 40 euro/1.000 litri faţă de nivelul standard, cu respectarea procedurilor specifice în domeniul ajutorului de stat.În considerarea faptului că această măsură este compatibilă cu prevederile art. 7 din directiva ...

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 15 din 2 aprilie 2014 pentru completarea art. 52 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 241 din 4 aprilie 2014

Statul român consideră instituţiile mass-media de limba română drept interfaţă necesară pentru menţinerea unui contact permanent cu românia al cetăţenilor şi etnicilor români aflaţi în afara graniţelor.românia susţine mass-media în limba română care promovează păstrarea şi afirmarea identităţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase a populaţiei româneşti. În mediul audiovizual din străinătate trebuie să apară noi actori pentru a crea proiecte şi concepţii care să asigure o piaţă media independentă, variată şi accesibilă. prezenţa consolidată românească în mass-media din străinătate va genera atitudini şi mentalităţi pozitive în rândul populaţiei, contribuind la dezvoltarea unui dialog eficient, de substanţă, între românia şi ţările ...

Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016