Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
protocol din 1 octombrie 2012
Monitorul Oficial 942 din 19 Septembrie 2024 (M. Of. 942/2024)
SENTINŢA CIVILĂ nr. 416 din 20 septembrie 2022 referitoare la soluţionarea acţiunii în contencios-administrativ şi fiscal formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Secretariatul General al Guvernului şi Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Timiş, pentru anulare act administrativ EMITENT: Curtea de Apel Timisoara-Sc.Cnt.Ad+Fisc PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 942 din 19 septembrie 2024
Dosar nr. 591/59/2022preşedinte - răzvan pătrugrefier - elena mihuţas-a luat în examinare, în vederea pronunţării, acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta a. în contradictoriu cu pârâţii guvernul româniei, secretariatul general al guvernului şi agenţia judeţeană pentru plăţi şi inspecţie socială timiş, pentru anulare act administrativ. cererea este timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 150 lei, în temeiul art. 16 lit. a) din o.u.g. nr. 80/2013 (fila 20 dosar). procedura este legal îndeplinită, pronunţarea s-a făcut fără citare.s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care, văzând că mersul dezbaterilor este consemnat în Încheierea de şedinţă din 6.09.2022, ...
Monitorul Oficial 884 bis din 03 Septembrie 2024 (M. Of. 884 bis/2024)
PROTOCOL din 30 mai 2024 al Sesiunii a XXXV-a a Comisiei hidrotehnice româno-ungare EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 884 bis din 3 septembrie 2024
──────────aprobat prin hotĂrÂrea nr. 1.058 din 28 august 2024, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 884 din 3 septembrie 2024.────────── În baza prevederilor "acordului între guvernul româniei şi guvernul republicii ungare privind colaborarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a apelor de frontieră", semnat la budapesta, la 15 septembrie 2003, intrat în vigoare la 17 mai 2004, a avut loc la vasarosnameny, pe teritoriul ungariei, în perioada 28-30 mai 2024, sesiunea a xxxv-a a comisiei hidrotehnice româno-ungare (denumită în continuare comisie).au participat:delegaţia părţii române:┌───────────┬──────────────────────────┐│simona │supleant al ...
Monitorul Oficial 893 din 04 Septembrie 2024 (M. Of. 893/2024)
DECIZIA nr. 244 din 25 aprilie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 893 din 4 septembrie 2024
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- ...
Monitorul Oficial 869 din 29 August 2024 (M. Of. 869/2024)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 102 din 28 august 2024 pentru ratificarea celui de-al doilea Protocol de amendare, semnat la Bucureşti la 24 mai 2024, a Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind cooperarea în domeniul militar, semnat la Chişinău la 20 aprilie 2012 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 869 din 29 august 2024
Având în vedere necesitatea asigurării stabilităţii şi securităţii frontierei estice a româniei,subliniind importanţa sporirii poziţiei româniei ca pol regional de stabilitate, prin contribuţia sa la consolidarea cooperării regionale şi a mediului de securitate din imediata sa vecinătate,luând în considerare caracterul special al relaţiei bilaterale dintre românia şi republica moldova,reconfirmând susţinerea fermă a guvernului româniei pentru avansarea parcursului european al republicii moldova,reafirmând obiectivele declaraţiei privind instituirea unui parteneriat strategic între românia şi republica moldova pentru integrarea europeană a republicii moldova, semnată la bucureşti la 27 aprilie 2010,reiterând principiile rezoluţiei parlamentului româniei nr. 1/2023 privind perspectiva europeană a republicii moldova, ucrainei, georgiei şi ...
Monitorul Oficial 866 din 29 August 2024 (M. Of. 866/2024)
DECIZIA nr. 749 din 14 decembrie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), ale art. 4 alin. (1^1)-(1^3), (3) şi (4), ale art. 5 alin. (3) şi (3^1), ale art. 7 alin. (4) şi (5^1), ale art. 8 alin. (5), ale art. 10 alin. (1) şi ale art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi ale Legii nr. 52/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, în ansamblul său EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 866 din 29 august 2024
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 859 din 27 August 2024 (M. Of. 859/2024)
DECIZIA nr. 73 din 1 februarie 2024 asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 859 din 27 august 2024
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│elena-simina │- ...
Monitorul Oficial 844 din 23 August 2024 (M. Of. 844/2024)
HOTĂRÂRE nr. 1.033 din 21 august 2024 pentru stabilirea specificaţiilor tehnice privind prelevarea şi stocarea electronică a datelor biometrice colectate potrivit dispoziţiilor Legii cetăţeniei române nr. 21/1991, a măsurilor necesare pentru asigurarea securităţii şi confidenţialităţii acestora, a procedurii de prelevare a impresiunilor digitale, a cerinţelor privind calitatea şi standardele tehnice pentru amprente şi imaginea facială, a formei şi conţinutului, specificaţiilor tehnice şi elementelor de siguranţă ale cardului de cetăţenie română, a procedurii de eliberare a cardului de cetăţenie română, precum şi declararea pierderii, furtului şi deteriorării acestuia EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 844 din 23 august 2024
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 13^2 alin. (9), art. 20 alin. (10) şi al art. 22^1 alin. (10) din legea cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. x alin. (8) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 100/2024 privind modificarea şi completarea legii cetăţeniei române nr. 21/1991, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1prezenta hotărâre stabileşte specificaţiile tehnice privind prelevarea şi stocarea electronică a datelor biometrice colectate potrivit dispoziţiilor legii cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare ...
Monitorul Oficial 835 din 21 August 2024 (M. Of. 835/2024)
DECIZIA nr. 93 din 5 martie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 68 şi 74 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 835 din 21 august 2024
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 786 din 09 August 2024 (M. Of. 786/2024)
DECIZIA nr. 379 din 11 iulie 2024 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind protecţia consumatorilor cu privire la costul total al creditării şi la cesiunea de creanţe, în ansamblul său, şi, în mod special, a dispoziţiilor art. 1, ale art. 2 lit. b), ale art. 6, ale art. 10 alin. (1) şi ale art. 12 din aceeaşi lege EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 786 din 9 august 2024
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei │ ...
Monitorul Oficial 697 din 18 Iulie 2024 (M. Of. 697/2024)
DECIZIA nr. 37 din 17 iunie 2024 referitoare la sesizarea formulată de Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 475 din Codul de procedură penală, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept în materie penală EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 697 din 18 iulie 2024
Dosar nr. 681/1/2024 ┌────────────┬─────────────────────────┐│eleni │- preşedintele secţiei ││cristina │penale a Înaltei curţi de││marcu │casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele completului │├────────────┼─────────────────────────┤│constantin │- judecător la secţia ││epure │penală │├────────────┼─────────────────────────┤│andrei │- judecător la secţia ...