Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 186 din 8 aprilie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene şi ale art. I alin. (1) şi ale art. VI alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi a celor două acte normative, în integralitatea lor

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 186 din 8 aprilie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene şi ale art. I alin. (1) şi ale art. VI alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi a celor două acte normative, în integralitatea lor

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 791 din 25 august 2025

Comenteaza legea


┌───────────────┬──────────────────────┐
│Marian Enache  │- preşedinte          │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mihaela        │- judecător           │
│Ciochină       │                      │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Cristian       │- judecător           │
│Deliorga       │                      │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan│- judecător           │
│Licu           │                      │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Laura-Iuliana  │- judecător           │
│Scântei        │                      │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan  │- judecător           │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina    │- judecător           │
│Stanciu        │                      │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Elena-Simina   │- judecător           │
│Tănăsescu      │                      │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila   │- judecător           │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Claudia        │-                     │
│Margareta      │magistrat-asistent-şef│
│Krupenschi     │delegat               │
└───────────────┴──────────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, în integralitatea lor, excepţie ridicată de Sindicatul Naţional Pro Lex, în numele şi pentru unii membri de sindicat (Coman Constantin şi alţii), în Dosarul nr. 14.353/3/2022 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.422D/2022.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în dosarele Curţii Constituţionale nr. 2.719D/2022, nr. 2.857D/2022, nr. 2.859D/2022, nr. 107D/2023, nr. 168D/2023, nr. 459D/2023, nr. 510D/2023, nr. 511D/2023, nr. 572D/2023, nr. 584D/2023, nr. 721D/2023, nr. 797D/2023, nr. 869D/2023, nr. 1.001D/2023, nr. 1.023D/2023, nr. 1.236D/2023, nr. 1.300D/2023, nr. 1.341D/2023, nr. 1.557D/2023, nr. 1.558D/2023, nr. 2.464D/2023, nr. 2.465D/2023, nr. 2.612D/2023, nr. 2.627D/2023, 2.659D/2023, nr. 2.866D/2023, nr. 2.867D/2023, nr. 3.009D/2023, 3.178D/2023, nr. 3.281D/2023, nr. 3.390D/2023, nr. 3.460D/2023, nr. 3.622D/2023, nr. 623D/2024, nr. 3.372D/2024, nr. 3.624D/2024 şi nr. 387D/2025, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate sau, după caz, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 şi ale art. I alin. (1) şi ale art. VI alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021, precum şi a celor două acte normative, în integralitatea lor, excepţii ridicate de acelaşi autor, în numele şi pentru unii membri de sindicat.
    4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    5. Având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate, preşedintele Curţii pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura procesuală propusă. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 2.719D/2022, nr. 2.857D/2022, nr. 2.859D/2022, nr. 107D/2023, nr. 168D/2023, nr. 459D/2023, nr. 510D/2023, nr. 511D/2023, nr. 572D/2023, nr. 584D/2023, nr. 721D/2023, nr. 797D/2023, nr. 869D/2023, nr. 1.001D/2023, nr. 1.023D/2023, nr. 1.236D/2023, nr. 1.300D/2023, nr. 1.341D/2023, nr. 1.557D/2023, nr. 1.558D/2023, nr. 2.464D/2023, nr. 2.465D/2023, nr. 2.612D/2023, nr. 2.627D/2023, 2.659D/2023, nr. 2.866D/2023, nr. 2.867D/2023, nr. 3.009D/2023, 3.178D/2023, nr. 3.281D/2023, nr. 3.390D/2023, nr. 3.460D/2023, nr. 3.622D/2023, nr. 623D/2024, nr. 3.372D/2024, nr. 3.624D/2024 şi nr. 387D/2025 la Dosarul nr. 2.422D/2022, care a fost primul înregistrat.
    6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere bogata jurisprudenţă prin care Curtea Constituţională a răspuns unor critici similare, de exemplu, Decizia nr. 531 din 22 octombrie 2024.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    7. Prin Sentinţa civilă nr. 4.936 din 11 octombrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 14.353/3/2022, prin Încheierea din 1 noiembrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 896/88/2022, prin Sentinţa civilă nr. 6.196 din 22 noiembrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 20.143/3/2022, prin Încheierea din 21 octombrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 895/91/2022, prin Încheierea din 16 ianuarie 2023, pronunţată în Dosarul nr. 20.695/3/2022, prin Încheierea din 18 noiembrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 17.075/3/2022, prin Încheierea nr. 697/CAF/2022 din 15 decembrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 2.921/107/2022, prin încheierile din 24 februarie 2023, pronunţate în dosarele nr. 838/91/2022 şi nr. 864/91/2022, prin Sentinţa civilă nr. 7.074 din 23 decembrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 20.141/3/2022, prin Sentinţa civilă nr. 484 din 28 februarie 2023, pronunţată în Dosarul nr. 2.073/93/2022, prin Încheierea din 21 octombrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 936/119/2022, prin Sentinţa civilă nr. 193 din 23 martie 2023, pronunţată în Dosarul nr. 2.449/121/2022, prin Sentinţa civilă nr. 371 din 3 aprilie 2023, pronunţată în Dosarul nr. 29.971/3/2022, prin Încheierea din 4 aprilie 2023, pronunţată în Dosarul nr. 950/91/2022, prin Sentinţa civilă nr. 7.082 din 23 decembrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 21.337/3/2022, prin Încheierea din 11 mai 2023, pronunţată în Dosarul nr. 29.361/3/2022, Sentinţa civilă nr. 215 din 30 martie 2023, pronunţată în Dosarul nr. 17.043/2022, Încheierea din 18 mai 2023, pronunţată în Dosarul nr. 3.157/105/2022, Încheierea din 23 mai 2023, pronunţată în Dosarul nr. 1.934/121/2022, Încheierea din 12 mai 2023, pronunţată în Dosarul nr. 2.446/121/2022, Sentinţa nr. 6.848 din 19 decembrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 18.061/3/2022, Sentinţa nr. 661 din 18 septembrie 2023, pronunţată în Dosarul nr. 7.217/3/2023, Încheierea din 6 octombrie 2023, pronunţată în Dosarul nr. 3.133/3/2023, Încheierea din 19 mai 2023, pronunţată în Dosarul nr. 29.969/3/2022, Sentinţa nr. 436/Fca din 9 octombrie 2023, pronunţată în Dosarul nr. 7.219/3/2023, Încheierea din 5 aprilie 2023, pronunţată în Dosarul nr. 29.360/3/2022, Sentinţa nr. 394 din 3 octombrie 2023, pronunţată în Dosarul nr. 7.226/3/2023, Sentinţa nr. 627 din 25 septembrie 2023, pronunţată în Dosarul nr. 29.973/3/2022, Sentinţa civilă nr. 6.176 din 22 noiembrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 14.025/3/2022, Încheierea din 21 septembrie 2023, pronunţată în Dosarul nr. 2.098/120/2023, Încheierea din 3 noiembrie 2023, pronunţată în Dosarul nr. 14.476/3/2022, Încheierea din 3 noiembrie 2023, pronunţată în Dosarul nr. 7.227/3/2023, Încheierea din 5 decembrie 2023, pronunţată în Dosarul nr. 7.215/3/2023, Încheierea din 22 septembrie 2023, pronunţată în Dosarul nr. 1.732/121/2023, Încheierea din 25 septembrie 2024, pronunţată în Dosarul nr. 7.228/3/2023, Sentinţa civilă nr. 572 din 11 octombrie 2024, pronunţată în Dosarul nr. 7.214/3/2023, Încheierea din 28 ianuarie 2025, pronunţată în Dosarul nr. 7.223/3/2023, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal (dosarele Curţii Constituţionale nr. 2.422D/2022, nr. 2.857D/2022, nr. 107D/2023, nr. 168D/2023, nr. 572D/2023, nr. 1.023D/2023, nr. 2.464D/2023 şi nr. 3.178D/2023), Tribunalul Tulcea - Secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal (Dosarul Curţii Constituţionale nr. 2.719D/2022), Tribunalul Vrancea - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ fiscal (dosarele Curţii Constituţionale nr. 2.859D/2022, nr. 1.001D/2023 şi nr. 623D/2024), Tribunalul Alba - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal (Dosarul Curţii Constituţionale nr. 459D/2023), Tribunalul Vrancea - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal (dosarele Curţii Constituţionale nr. 510D/2023 şi nr. 511D/2023), Tribunalul Ilfov - Secţia civilă (dosarele Curţii Constituţionale nr. 584D/2023, nr. 2.627D/2023 şi nr. 2.866D/2023), Tribunalul Vâlcea - Secţia a II-a civilă şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal (Dosarul Curţii Constituţionale nr. 721D/2023), Tribunalul Galaţi - Secţia de contencios administrativ şi fiscal (dosarele Curţii Constituţionale nr. 797D/2023, nr. 1.557D/2023 şi nr. 1.558D/2023), Tribunalul Gorj - Secţia de contencios administrativ şi fiscal (dosarele Curţii Constituţionale nr. 869D/2023 şi nr. 2.465D/2023), Tribunalul Argeş - Secţia civilă (dosarele Curţii Constituţionale nr. 1.236D/2023 şi nr. 3.624D/2024), Tribunalul Bacău - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal (Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.300D/2023), Tribunalul Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal (dosarele Curţii Constituţionale nr. 1.341D/2023, nr. 3.009D/2023, nr. 3.390D/2023 şi nr. 387D/2025), Tribunalul Teleorman - Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal (dosarele Curţii Constituţionale nr. 2.612D/2023 şi nr. 3.622D/2023), Tribunalul Brăila - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal (Dosarul Curţii Constituţionale nr. 2.659D/2023), Tribunalul Olt - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal (Dosarul Curţii Constituţionale nr. 2.867D/2023), Tribunalul Dâmboviţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal (Dosarul Curţii Constituţionale nr. 3.281D/2023), Tribunalul Mehedinţi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal (Dosarul Curţii Constituţionale nr. 3.460D/2023) şi Tribunalul Harghita - Secţia civilă (Dosarul Curţii Constituţionale nr. 3.372D/2024) au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene şi ale art. I alin. (1) şi ale art. VI alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi a celor două acte normative, în integralitatea lor. Excepţiile au fost ridicate de Sindicatul Naţional Pro Lex, în numele unor membri de sindicat (Coman Constantin şi alţii), în cauze privind funcţionarii publici cu statut special, prin care se solicită, în esenţă, plata unor drepturi salariale restante.
    8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, sub aspectul viciilor de neconstituţionalitate extrinsecăa ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului nr. 226/2020 şi nr. 130/2021, autorul excepţiei susţine că Guvernul nu a respectat exigenţele impuse de art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie şi de jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, întrucât nu reflectă o reală urgenţă datorată unei situaţii extraordinare care să justifice acţiunea Executivului de legiferare în regim de urgenţă. Guvernul a ales să nu ţină cont de angajamentele statului asumate prin adoptarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, la care chiar Ministerul Finanţelor Publice şi-a dat avizul, şi a anulat (şi nu amânat) drepturile la diferenţele salariale aferente anilor 2021 şi 2022, fără ca această măsură să fie justificată de o situaţie extraordinară determinabilă în timp şi fără ca Executivul să fi intervenit ulterior prin legile bugetare următoare pentru plata respectivelor drepturi salariale restante. Starea de alertă nu reprezintă un motiv suficient pentru anularea acestor drepturi, dovadă că nici după încetarea acesteia Guvernul nu a revenit printr-un act normativ care să restabilească starea de legalitate. Inexistenţa fondurilor nu este decât o motivaţie invocată şi prezumată, dar neîntemeiată, deoarece România a alocat şi a acordat importante sume de bani altor obiective care nu puteau fi prevăzute în buget în condiţiile izbucnirii conflictului militar din Ucraina (de exemplu, către Republica Moldova, pentru ajutorul refugiaţilor din Ucraina, numărul excesiv de mare de vaccinuri anti-Covid achiziţionate), ceea ce înseamnă că statul român dispunea de suficiente resurse financiare, dar pe care le-a risipit nejustificat, plătind, în acelaşi timp, alte drepturi salariale neobligatorii, cum ar fi prime sau alte forme de recompense.
    9. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 şi ale art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021, se arată că acestea contravin principiului egalităţii în drepturi, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece instituie o derogare de la regula aplicării etapizate a creşterilor salariale, stabilită pentru perioada 2019-2022 de art. 38 alin. (4) şi alin. (4^1) lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017.
    10. Prin anularea drepturilor stabilite de Parlament prin Legea-cadru nr. 153/2017, Guvernul a încălcat şi prevederile art. 1 din Constituţie, cu referire la principiul separaţiei puterilor în stat, principiul loialităţii constituţionale, principiul securităţii juridice şi al calităţii legii, dar şi pe cele ale art. 53 din aceasta, întrucât drepturile reglementate sunt drepturi deja câştigate, astfel fiind diminuate drepturile salariale cuvenite, situaţie care nu a fost remediată nici după încetarea stării de urgenţă, iar drepturile salariale au rămas într-o stare de incertitudine, ce nu permite oamenilor să îşi planifice viaţa. De asemenea, sunt nesocotite normele constituţionale ale art. 41 alin. (1), (2) şi (5) şi ale art. 47 alin. (1) referitoare la dreptul la muncă, dreptul la salariu, la negocieri colective şi la dreptul la un nivel de trai decent. Sunt invocate în acest sens considerente din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la importanţa calităţii legislaţiei, de care depinde securitatea juridică, precum şi din jurisprudenţa Curţii Constituţionale privind dreptul la muncă şi dreptul la salariu şi la interdicţia constituţională ca Guvernul să afecteze drepturi fundamentale prin adoptarea unei ordonanţe de urgenţă.
    11. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. VI din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021, prin care se eşalonează timp de 5 ani plata unor drepturi salariale stabilite prin hotărâre judecătorească devenită executorie, se susţine că acestea încalcă principiul egalităţii între stat şi persoanele fizice, deoarece doar în cazul statului este permisă, prin lege, plata în mod eşalonat a creanţei datorate, şi nu uno ictu, cum se întâmplă ca regulă în mediul privat. Astfel se încalcă şi prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, având în vedere că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, despăgubirea recunoscută printr-o decizie definitivă şi executorie constituie un bun în sensul normei invocate, precum şi ale art. 6 din Convenţie, sub aspectul prelungirii nerezonabile a termenului de executare a unei hotărâri judecătoreşti.
    12. Neacordarea drepturilor salariale la timp reprezintă, în fapt, o sancţiune a angajaţilor bugetari, fără vreo cauză de natură disciplinară, contravenţională sau penală şi fără a fi justificată de o situaţie extraordinară, statul fiind astfel încurajat să nu îşi plătească la timp şi integral drepturile salariale cuvenite angajaţilor din sectorul public.
    13. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Tulcea - Secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Vrancea - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ fiscal, Tribunalul Alba - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Ilfov - Secţia civilă, Tribunalul Vâlcea - Secţia a II-a civilă şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Galaţi - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Gorj - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Argeş - Secţia civilă, Tribunalul Bacău - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Teleorman - Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Brăila - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Olt - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Dâmboviţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Mehedinţi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalul Harghita - Secţia civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    15. Guvernul a transmis punctul său de vedere în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.001D/2023, prin care apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale incidentă în privinţa criticilor de neconstituţionalitate formulate.
    16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând actele de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1332 din 31 decembrie 2020, şi ale art. I alin. (1) şi ale art. VI alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1202 din 18 decembrie 2021. De asemenea, cele două acte normative sunt criticate integral, prin raportare la critici de neconstituţionalitate extrinsecă.
    19. Textele de lege criticate punctual au următorul conţinut normativ:
    - Art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020: „(1) Prin derogare de la prevederile art. 38 alin. (4) şi (4^1) lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2021, începând cu data de 1 ianuarie, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor de funcţie/salariilor de funcţie/indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2020 în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.“;
    – Art. I alin. (1) şi art. VI alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021:
    • Art. I alin. (1): „(1) Prin derogare de la prevederile art. 38 alin. (4) şi (4^1) lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2022, începând cu data de 1 ianuarie, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor de funcţie/salariilor de funcţie/indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2021 în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.“;
    • Art. VI alin. (1):
    "(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituţiile şi autorităţile publice, devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2022, se va realiza astfel:
    a) în primul an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 5% din valoarea titlului executoriu;
    b) în al doilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 10% din valoarea titlului executoriu;
    c) în al treilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu;
    d) în al patrulea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu;
    e) în al cincilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 35% din valoarea titlului executoriu."

    20. Dispoziţiile legale criticate au avut aplicabilitate limitată în timp, respectiv cele din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 doar pentru anul 2021, iar cele din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021, având un conţinut normativ similar, doar pentru anul 2022, însă, în considerarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, instanţa de contencios constituţional se va pronunţa asupra constituţionalităţii acestora în redactarea care continuă, şi după ieşirea lor din vigoare, să producă efecte juridice în cauzele în care excepţiile au fost invocate.
    21. Prevederile constituţionale indicate în motivarea excepţiei sunt cele ale art. 1 alin. (4) şi (5) referitoare la principiul separaţiei puterilor în stat, principiul legalităţii şi principiul securităţii juridice, ale art. 16 alin. (1) şi (2) cu privire la principiul nediscriminării şi egalitatea în drepturi, ale art. 41 cu referire la dreptul la muncă şi dreptul la salariu, ale art. 44 alin. (1) şi (2) privind protecţia dreptului de proprietate, ale art. 47 alin. (1) referitor la dreptul la un nivel de trai decent şi ale art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Sunt invocate, de asemenea, prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cu referire la respectarea unui termen rezonabil de executare a unei hotărâri judecătoreşti, şi ale art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, privind dreptul de proprietate şi semnificaţia noţiunii de „bun“.
    22. Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că în jurisprudenţa sa recentă, respectiv Decizia nr. 388 din 17 septembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1247 din 11 decembrie 2024, Decizia nr. 515 din 17 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 10 februarie 2025, Decizia nr. 531 din 22 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 134 din 14 februarie 2025, şi Decizia nr. 631 din 7 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 28 martie 2025, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiate, excepţii de neconstituţionalitate cu obiect şi critici asemănătoare.
    23. Curtea a reţinut, în esenţă, că cele două acte normative criticate - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 - conţin soluţii juridice de principiu asemănătoare în sensul că ambele prevăd măsuri de prorogare a unor creşteri salariale, prorogare stabilită anual de Guvern prin acte normative proprii succesive, astfel: pentru anul 2021 prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 şi, respectiv, pentru anul 2022 prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021.
    24. Examinând conformitatea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 cu exigenţele art. 115 alin. (4) din Constituţie, Curtea a reţinut că, potrivit expunerii de motive ce însoţeşte acest act normativ, ordonanţa de urgenţă criticată instituie unele măsuri fiscal-bugetare, adoptate în contextul răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2 şi al pandemiei de COVID-19, măsuri care urmăresc, în esenţă, reducerea unor cheltuieli publice, pe de o parte, şi, pe de altă parte, utilizarea unor resurse financiare în scopuri impuse în mod special de acest context pandemic globalizat. Curtea a reţinut că ordonanţa de urgenţă anterior menţionată a fost adoptată într-o situaţie extraordinară, a cărei reglementare nu putea fi amânată fără riscul producerii unor consecinţe deosebit de grave şi insurmontabile la nivelul întregii societăţi, cerinţele impuse de art. 115 alin. (4) din Constituţie fiind astfel respectate (Decizia nr. 388 din 17 septembrie 2024, precitată, paragraful 31).
    25. În ceea ce priveşte faptul că măsurile restrictive stabilite pentru anul 2021 prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 au fost prelungite, sub aspect temporal, şi pentru anul 2022, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021, Curtea a reţinut, din analiza notei de fundamentare ce însoţeşte acest din urmă act normativ, că limitarea creşterii cheltuielilor bugetare permanente (cu salarizarea personalului plătit din fonduri publice) a fost absolut necesară, alături de alte măsuri, pentru evitarea vulnerabilizării şi producerii unor consecinţe negative asupra bugetului de stat aferent anului 2022, cum ar fi un deficit al bugetului general consolidat de 6,2% din produsul intern brut, reducerea veniturilor bugetare în anul 2022 cu 0,5% din produsul intern brut sau fonduri insuficiente în bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, în contextul menţinerii crizei sanitare determinate de situaţia epidemiologică din România generată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2. Curtea a considerat că împrejurările expuse au caracter obiectiv, cuantificabil şi se constituie în situaţii extraordinare, care au impus urgent măsuri cu caracter excepţional, temporar şi derogatoriu de la legea generală a salarizării, astfel că nu s-a putut reţine susţinerea potrivit căreia motivele invocate la adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 nu sunt justificate (Decizia nr. 631 din 7 noiembrie 2024, precitată, paragraful 36).
    26. Prin urmare, în considerarea celor arătate de Curte în jurisprudenţa sa, nu pot fi reţinute criticile de neconstituţionalitate extrinsecă formulate în prezenta cauză, referitoare la nerespectarea condiţiilor prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituţie pentru adoptarea unei ordonanţe de urgenţă de către Guvern. Faptul că autorul excepţiei de neconstituţionalitate apreciază că motivele invocate de Guvern în preambulul ordonanţelor de urgenţă criticate nu sunt reale sau suficiente pentru a justifica măsurile astfel adoptate de Executiv reprezintă simple consideraţii de ordin subiectiv, ce nu pot avea valenţele unei reale demonstraţii de neconstituţionalitate.
    27. În aceste condiţii, Curtea va respinge şi criticile de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea principiilor separaţiei puterilor în stat, a principiului loialităţii constituţionale, a principiului securităţii juridice şi al calităţii legii, consacrate de art. 1 alin. (4) şi (5) din Constituţie, situaţie ce ar fi creată, în opinia autorului excepţiei, prin emiterea de către Guvern a unei reglementări derogatorii de la regulile stabilite printr-o lege adoptată de Parlament. Cu privire la acest aspect, Curtea a reţinut că scopul urmărit de legiuitor la adoptarea Legii-cadru nr. 153/2017 a fost acela de eliminare a disfuncţionalităţilor salariale existente în sistemul public de salarizare, prin stabilirea unor reguli de creştere etapizată a salariilor şi impunerea unui nivel maxim al salariului prin lege pentru toate categoriile de personal plătit din fonduri publice. Într-adevăr, în virtutea principiilor statului de drept şi securităţii juridice, Legea-cadru nr. 153/2017 reprezintă sursa aşteptărilor legitime în materie de salarizare pentru personalul plătit din fondurile publice, însă nu se poate nega dreptul şi, totodată, obligaţia constituţională a legiuitorului delegat - Guvernul - de a interveni în politica salarială a statului pe fondul apariţiei unor situaţii imprevizibile şi insurmontabile, care riscă să declanşeze efecte negative de amploare în societate. Astfel, a fost necesar ca măsurile preconizate de legiuitor în anul 2017 şi transpuse în Legea-cadru nr. 153/2017 să fie modificate printr-o ordonanţă de urgenţă emisă de Guvern la sfârşitul anului 2020, pe fondul unei situaţii de o gravitate fără precedent, cum a fost pandemia de COVID-19, context în care întreaga politică bugetară a trebuit să se adapteze pentru a răspunde unor noi imperative publice, impuse, în primul rând, de protecţia sănătăţii publice şi stabilitatea economiei naţionale. Prin urmare, nu se poate susţine în mod întemeiat că demersul Guvernului de a reglementa pe calea ordonanţei de urgenţă, în împrejurările expuse prin notele de fundamentare ce însoţesc cele două acte normative criticate, ar echivala cu o încălcare a principiului separaţiei puterilor în stat, al loialităţii constituţionale sau al securităţii juridice (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 388 din 17 septembrie 2024, paragrafele 29 şi 30).
    28. În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate intrinsecă formulate cu privire la dispoziţiile art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 şi ale art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021, Curtea observă, mai întâi, că aceste dispoziţii au un conţinut normativ identic, stabilind o derogare de la prevederile art. 38 alin. (4) şi alin. (4^1) lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017, şi au ca efect plafonarea, pentru anul 2021 şi anul 2022, a salariilor şi indemnizaţiilor previzionate de legea menţionată pentru această categorie de personal.
    29. Cu privire la pretinsa încălcare a principiului egalităţii şi nediscriminării, consacrat de art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, Curtea Constituţională a stabilit că prin derogarea de la prevederile art. 38 alin. (4) şi alin. (4^1) lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017, dispoziţiile mai sus menţionate nu operează niciun fel de discriminare faţă de nicio categorie socioprofesională vizată de Legea-cadru nr. 153/2017. Astfel, art. 38 alin. (4) din această lege conţine norme cu caracter general, care prescriu regula creşterii graduale pentru perioada 2019-2022 a tuturor veniturilor salariale provenite din fondurile publice, iar art. 38 alin. (4^1) lit. c) conţine norme cu titlu de excepţie, aplicabile personalului didactic de predare, personalului didactic auxiliar, personalului didactic de conducere şi personalului de îndrumare şi control din învăţământ, care ar fi beneficiat mai devreme, adică începând cu 1 septembrie 2021, de salariile de bază prevăzute de lege pentru anul 2022. Aşadar, măsura restrictivă prevăzută de art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 şi de art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021, având ca efect menţinerea veniturilor salariale din anul 2021 şi din anul 2022 la nivelul celor acordate pentru luna decembrie 2020, se aplică întregului personal plătit din fonduri publice a cărui salarizare este reglementată de Legea-cadru nr. 153/2017, fără niciun fel de discriminare, astfel că nu poate fi reţinută încălcarea art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie (Decizia nr. 388 din 17 septembrie 2024, paragraful 37).
    30. Cu privire la nivelul reglementat de salarizare a personalului plătit din fonduri publice, Curtea a arătat constant în jurisprudenţa sa că este dreptul autorităţii legiuitoare să elaboreze măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanţă cu condiţiile economice şi sociale existente la un moment dat, aspect reţinut şi în jurisprudenţa în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului. Statul este cel în măsură să stabilească valoarea sumelor care urmează să fie plătite angajaţilor săi din bugetul de stat. Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plăţii unor astfel de sume prin modificări legislative corespunzătoare (a se vedea, de exemplu, Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23), întrucât statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor lor în acest domeniu (spre exemplu, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunţată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, şi Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunţată în Cauza Aizpurua Ortiz şi alţii împotriva Spaniei, paragraful 57). Aşadar, stabilirea principiilor şi a condiţiilor concrete de acordare a drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice intră în atribuţiile exclusive ale legiuitorului (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 700 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 29 ianuarie 2020, paragrafele 38 şi 39).
    31. Constituţia prevede în art. 41 alin. (2), printre drepturile salariaţilor la protecţia socială a muncii, „instituirea unui salariu minim brut pe ţară“, fără să dispună cu privire la cuantumul acestuia (a se vedea, în acelaşi sens, Decizia nr. 706 din 11 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 23 octombrie 2007). Aşa fiind, măsurile legale criticate, prin care se suspendă efectul creşterii salariale etapizate preconizate pentru un anumit orizont de timp, nu pot afecta dreptul la salariu în sine, aşa cum este acesta consacrat la nivel constituţional.
    32. Cât priveşte pretinsa încălcare a dreptului de proprietate, garantat de art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie, este relevantă jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale, în acord cu cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin care s-a arătat că noţiunea de „bun“, consacrată de art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, nu este aplicabilă salariului care urmează să fie plătit în viitor, în virtutea distincţiei dintre dreptul persoanei de a continua să primească, în viitor, un salariu într-un anumit cuantum şi dreptul de a primi efectiv salariul cuvenit pentru perioada în care munca a fost prestată (Decizia nr. 700 din 31 octombrie 2019, precitată, paragraful 42, Decizia nr. 388 din 17 septembrie 2024, paragraful 40).
    33. Cu referire la criticile de neconstituţionalitate formulate prin raportare la art. 47 din Constituţie, este de menţionat că, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că obligaţia statului de a asigura un nivel de trai decent nu are un conţinut determinat, ci trebuie apreciată concret, în funcţie de împrejurările social-economice în care se manifestă acest rol al statului (a se vedea Decizia nr. 366 din 22 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 4 iulie 2011). Stabilirea acelui standard al nivelului de trai care poate fi considerat decent trebuie apreciată de la caz la caz, în funcţie de o serie de factori conjuncturali. Situaţia economică a ţării, resursele de care dispune statul în vederea atingerii acestui obiectiv, dar şi nivelul de dezvoltare a societăţii la un anumit moment şi modul de organizare a societăţii reprezintă deopotrivă coordonate care trebuie luate în considerare atunci când se evaluează nivelul „decent“ al vieţii, nefiind posibilă stabilirea unui standard fix, imuabil (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 765 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 6 iulie 2011). În acelaşi timp, obligaţia statului de a asigura un trai decent trebuie adusă la îndeplinire în mod egal, faţă de toţi cetăţenii săi, indiferent de ipostaza juridică în care se află aceştia (Decizia nr. 700 din 31 octombrie 2019, precitată, paragraful 44).
    34. Or, măsura stabilită prin art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 şi art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 se integrează ansamblului de acţiuni ale statului de adaptare la resursele financiare disponibile în raport cu necesităţile existente la momentul adoptării acestor acte normative şi nu contravine obligaţiei statului de a institui, conform art. 41 alin. (2) din Constituţie, un salariu minim pe ţară, astfel că nu se poate reţine nici o afectare a nivelului de trai decent.
    35. Având în vedere că în prezenta cauză nu au fost relevate elemente de noutate care să determine schimbarea jurisprudenţei în materie a Curţii, soluţia de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 şi ale art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021, pronunţată prin deciziile anterior menţionate, precum şi considerentele pe care aceasta se fundamentează îşi menţin valabilitatea şi cu privire la excepţia de faţă.
    36. Cu privire la dispoziţiile art. VI alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021, prin care se eşalonează pentru o perioadă de 5 ani plata sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti cu titlu de drepturi de natură salarială cuvenite personalului din instituţiile şi autorităţile publice, devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2022, Curtea observă că acestea nu au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, însă, în jurisprudenţa sa, Curtea a mai examinat conformitatea unor soluţii legislative identice, cuprinse în alte acte normative (cu aplicabilitate temporală diferită), prin raportare la normele constituţionale invocate şi în prezenta cauză şi faţă de critici similare (exemplificative sunt Decizia nr. 24 din 17 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 137 din 29 februarie 2012, Decizia nr. 384 din 1 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 699 din 14 noiembrie 2013, Decizia nr. 365 din 16 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 750 din 18 august 2020, Decizia nr. 393 din 10 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 863 din 9 septembrie 2021, Decizia nr. 6 din 18 ianuarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 3 mai 2022, Decizia nr. 60 din 28 februarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 7 iulie 2023, Decizia nr. 549 din 24 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 23 februarie 2024, sau Decizia nr. 205 din 9 aprilie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 843 din 23 august 2024).
    37. Curtea a statuat, în esenţă, că eşalonarea succesivă a plăţii sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar are în vedere rezolvarea unei situaţii extraordinare, prin reglementarea unor măsuri cu caracter temporar şi derogatorii de la dreptul comun în materia executării hotărârilor judecătoreşti. Măsurile instituite urmăresc un scop legitim - asigurarea stabilităţii economice a ţării - şi păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere - executarea eşalonată a hotărârilor judecătoreşti în cauză. Totodată, măsurile reglementate au un caracter pozitiv, în sensul că Guvernul recunoaşte obligaţia de plată a autorităţii statale şi se obligă la plata eşalonată a titlurilor executorii, modalitate de executare impusă de situaţia de excepţie pe care o reprezintă, pe de o parte, proporţia deosebit de semnificativă a creanţelor astfel acumulate împotriva statului şi, pe de altă parte, stabilitatea economică a statului român. Prin urmare, având în vedere că situaţia particulară ivită şi motivată prin existenţa unei situaţii extraordinare este una care reclamă o diferenţă evidentă de tratament juridic, Curtea a constatat că nu sunt încălcate prevederile art. 16 din Constituţie, deoarece nu se poate reţine existenţa niciunei discriminări între debitori, în sensul că statul ca debitor şi-ar aroga mai multe drepturi decât debitorii persoane de drept privat în ceea ce priveşte executarea hotărârilor judecătoreşti (Decizia nr. 6 din 18 ianuarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 3 mai 2022, paragrafele 17 şi 18, şi Decizia nr. 365 din 16 iunie 2020, precitată, paragraful 23).
    38. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dreptului de proprietate privată, garantat de art. 44 din Constituţie şi de art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, Curtea a reţinut că instanţa de contencios al drepturilor omului a statuat că despăgubirea recunoscută printr-o decizie definitivă şi executorie constituie un „bun“ în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie şi că neexecutarea plăţii într-un termen rezonabil constituie, deci, o atingere a dreptului reclamantului la respectarea bunurilor, precum şi faptul că lipsa de lichidităţi nu poate justifica un asemenea comportament (Hotărârea din 19 octombrie 2000, pronunţată în Cauza Ambruosi împotriva Italiei, paragrafele 20 şi 21, Hotărârea din 7 mai 2002, pronunţată în Cauza Burdov împotriva Rusiei, paragraful 40). Însă Curtea Constituţională a reţinut că Guvernul, prin adoptarea reglementării ce a constituit obiectul controlului de constituţionalitate concretizat prin Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010 (art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 18 iunie 2009), nu neagă existenţa şi întinderea despăgubirilor constatate prin hotărâri judecătoreşti şi nu refuză punerea în aplicare a acestora, măsura criticată fiind mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate privată (Decizia nr. 365 din 16 iunie 2020, paragraful 25).
    39. Având în vedere această jurisprudenţă referitoare la dispoziţii cu conţinut normativ identic cu cel al art. VI alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021, însă aplicabile altor perioade de timp, Curtea constată că se impun mutatis mutandis aceleaşi considerente şi aceeaşi soluţie de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.
    40. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Sindicatul Naţional Pro Lex, în numele şi pentru unii membri de sindicat (Coman Constantin şi alţii), în dosarele nr. 14.353/3/2022, nr. 896/88/2022, nr. 20.143/3/2022, nr. 895/91/2022, nr. 20.695/3/2022, nr. 17.075/3/2022, nr. 2.921/107/2022, nr. 838/91/2022, nr. 864/91/2022, nr. 20.141/3/2022, nr. 2.073/93/2022, nr. 936/119/2022, nr. 2.449/121/2022, nr. 29.971/3/2022, nr. 950/91/2022, nr. 21.337/3/2022, nr. 29.361/3/2022, nr. 17.043/2022, nr. 3.157/105/2022, nr. 1.934/121/2022, nr. 2.446/121/2022, nr. 18.061/3/2022, nr. 7.217/3/2023, nr. 3.133/3/2023, nr. 29.969/3/2022, nr. 7.219/3/2023, nr. 29.360/3/2022, nr. 7.226/3/2023, nr. 29.973/3/2022, nr. 14.025/3/2022, nr. 2.098/120/2023, nr. 14.476/3/2022, nr. 7.227/3/2023, nr. 7.215/3/2023, nr. 1.732/121/2023, nr. 7.228/3/2023, nr. 7.214/3/2023, nr. 7.223/3/2023 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, Tribunalului Tulcea - Secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalului Vrancea - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ fiscal, Tribunalului Alba - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalului Ilfov - Secţia civilă, Tribunalului Vâlcea - Secţia a II-a civilă şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalului Galaţi - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalului Gorj - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalului Argeş - Secţia civilă, Tribunalului Bacău - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalului Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalului Teleorman - Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal, Tribunalului Brăila - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalului Olt - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalului Dâmboviţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalului Mehedinţi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi ale Tribunalului Harghita - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene şi ale art. I alin. (1) şi ale art. VI alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi cele două acte normative, în integralitatea lor, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, Tribunalului Tulcea - Secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalului Vrancea - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ fiscal, Tribunalului Alba - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalului Ilfov - Secţia civilă, Tribunalului Vâlcea - Secţia a II-a civilă şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalului Galaţi - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalului Gorj - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalului Argeş - Secţia civilă, Tribunalului Bacău - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalului Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalului Teleorman - Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal, Tribunalului Brăila - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalului Olt - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalului Dâmboviţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalului Mehedinţi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalului Harghita - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 8 aprilie 2025.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    pentru MARIAN ENACHE,

    în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, semnează

                    Elena-Simina Tănăsescu
                    Magistrat-asistent-şef delegat,
                    Claudia Margareta Krupenschi

    ------

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, DECIZIA nr. 186 din 8 aprilie 2025

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"