Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 539 din 24 octombrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1^1)-(1^3), (3) şi (4), ale art. 5 alin. (3) şi (3^1), ale art. 7 alin. (4) şi (5^1) şi ale art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a Legii nr. 52/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, în ansamblul său

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 539 din 24 octombrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1^1)-(1^3), (3) şi (4), ale art. 5 alin. (3) şi (3^1), ale art. 7 alin. (4) şi (5^1) şi ale art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a Legii nr. 52/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, în ansamblul său

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 745 din 8 august 2025

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache      │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana      │- judecător       │
│Scântei            │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina       │- judecător       │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina-Cătălina  │-                 │
│Turcu              │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 52/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, respectiv a pct. 2, 3 şi 5 din articolul unic al Legii nr. 52/2020 cu referire la articolele astfel modificate din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de First Bank - S.A. din Bucureşti şi First Bank - S.A. - Sucursala Satu Mare în Dosarul nr. 5.350/296/2020 al Judecătoriei Satu Mare - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.404D/2020.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că apărătorul autoarelor excepţiei a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
    3. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 2.407D/2020, nr. 2.441D/2020, nr. 2.450D/2020, nr. 2.451D/2020, nr. 2.452D/2020, nr. 2.458D/2020, nr. 2.461D/2020, nr. 2.462D/2020, nr. 2.463D/2020, nr. 2.464D/2020, nr. 2.466D/2020, nr. 2.488D/2020, nr. 2.497D/2020, nr. 2.498D/2020, nr. 2.508D/2020 şi nr. 2.518D/2020, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a unor dispoziţii din Legea nr. 52/2020 şi a Legii nr. 52/2020, în ansamblul său, excepţie ridicată de Eurobank - S.A. (fostă Eurobank Ergasias) din Atena în Dosarul nr. 12.340/281/2020 al Judecătoriei Ploieşti - Secţia civilă, în Dosarul nr. 18.115/301/2020/A1 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă, în Dosarul nr. 4.082/327/2020 al Judecătoriei Tulcea - Secţia civilă şi penală şi în Dosarul nr. 7.298/320/2020/a1 al Judecătoriei Târgu Mureş - Secţia civilă; de Banca Transilvania - S.A din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 11.340/281/2020 al Judecătoriei Ploieşti - Secţia civilă şi în Dosarul nr. 6.319/311/2020 al Judecătoriei Slatina; de First Bank - S.A. din Bucureşti şi First Bank - S.A. - Sucursala Braşov în Dosarul nr. 12.135/197/2020 al Judecătoriei Braşov; de Banca Românească - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 16.130/300/2020 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă, în Dosarul nr. 12.143/197/2020 al Judecătoriei Braşov - Secţia civilă şi în Dosarul nr. 858/1.748/2020 al Judecătoriei Cornetu; de Banca Transilvania - S.A - Sucursala Oradea în Dosarul nr. 11.290/271/2020 al Judecătoriei Oradea - Secţia civilă; de Raiffeisen Bank - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 1.915/308/2020 al Judecătoriei Sighişoara - civil şi în Dosarul nr. 13.925/300/2020 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă; de Credit Europe Bank N.V. din Amsterdam în dosarele nr. 17.296/301/2020 şi nr. 14.311/301/2020 ale Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă şi de Credit Europe Bank România - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 13.824/211/2020 al Judecătoriei Cluj-Napoca - Secţia civilă.
    4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă că în Dosarul nr. 2.450D/2020 apărătorul autoarelor excepţiei a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
    5. Având în vedere obiectul excepţiei de neconstituţionalitate în dosarele mai sus menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 2.407D/2020, nr. 2.441D/2020, nr. 2.450D/2020, nr. 2.451D/2020, nr. 2.452D/2020, nr. 2.458D/2020, nr. 2.461D/2020, nr. 2.462D/2020, nr. 2.463D/2020, nr. 2.464D/2020, nr. 2.466D/2020, nr. 2.488D/2020, nr. 2.497D/2020, nr. 2.498D/2020, nr. 2.508D/2020, nr. 2.518D/2020 la Dosarul nr. 2.404D/2020.
    6. Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea dosarelor.
    7. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 2.407D/2020, nr. 2.441D/2020, nr. 2.450D/2020, nr. 2.451D/2020, nr. 2.452D/2020, nr. 2.458D/2020, nr. 2.461D/2020, nr. 2.462D/2020, nr. 2.463D/2020, nr. 2.464D/2020, nr. 2.466D/2020, nr. 2.488D/2020, nr. 2.497D/2020, nr. 2.498D/2020, nr. 2.508D/2020, nr. 2.518D/2020 la Dosarul nr. 2.404D/2020, care a fost primul înregistrat.
    8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca devenită inadmisibilă în ceea ce priveşte art. 8 alin. (5) tezele a doua şi a treia din Legea nr. 77/2016 şi ca neîntemeiată a celorlalte prevederi criticate, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 432 din 17 iunie 2021.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
    9. Prin Încheierea din 29 octombrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 5.350/296/2020, Judecătoria Satu Mare - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 52/2020, respectiv a dispoziţiilor pct. 2, 3 şi 5 din articolul unic al Legii nr. 52/2020 (Dosarul nr. 2.404D/2020).
    10. Prin Încheierea din 27 noiembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 12.340/281/2020, Judecătoria Ploieşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a articolului unic - pct. 2, 3 şi 8 din Legea nr. 52/2020, precum şi a Legii nr. 52/2020, în ansamblul ei (Dosarul nr. 2.407D/2020).
    11. Prin Încheierea din 23 noiembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 11.340/281/2020, Judecătoria Ploieşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 52/2020, în ansamblul său, şi a articolului unic pct. 2-8 din Legea nr. 52/2020 (Dosarul nr. 2.441D/2020).
    12. Prin Încheierea din 7 decembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 12.135/197/2020, Judecătoria Braşov a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic, pct. 2, 3 şi 5 din Legea nr. 52/2020, precum şi a Legii nr. 52/2020, în integralitatea sa (Dosarul nr. 2.450D/2020).
    13. Prin Încheierea din 17 decembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 16.130/300/2020, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic pct. 1-8 din Legea nr. 52/2020 (Dosarul nr. 2.451D/2020).
    14. Prin Încheierea din 10 decembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 11.290/271/2020, Judecătoria Oradea - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic pct. 2-8 şi a Legii nr. 52/2020, în ansamblul său (Dosarul nr. 2.452D/2020).
    15. Prin Încheierea din 12 noiembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 1.915/308/2020, Judecătoria Sighişoara - civil a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 52/2020 (Dosarul nr. 2.458D/2020).
    16. Prin Încheierea din 10 decembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 17.296/301/2020, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate „a articolului unic al Legii nr. 52/2020 cu privire la modificările şi completările art. 4 alin. (1^1)–(1^3), (3) şi (4) şi ale art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016“ (Dosarul nr. 2.461D/2020).
    17. Prin Încheierea din 4 decembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 14.311/301/2020, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 52/2020 (Dosarul nr. 2.462D/2020).
    18. Prin Încheierea din 8 decembrie 2020 al cărei dispozitiv a cuprins o eroare materială îndreptată prin Încheierea din 21 decembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 18.115/301/2020/A1, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor articolului unic - pct. 2, 3 şi 8 din Legea nr. 52/2020, precum şi a Legii nr. 52/2020, în ansamblul ei (Dosarul nr. 2.463D/2020).
    19. Prin Încheierea din 11 decembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 6.319/311/2020, Judecătoria Slatina a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului pct. 2, pct. 3-7 din Legea nr. 52/2020 şi a Legii nr. 52/2020, în ansamblul său (Dosarul nr. 2.464D/2020).
    20. Prin Încheierea din 4 decembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 12.143/197/2020, Judecătoria Braşov - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic pct. 1-7 din Legea nr. 52/2020 (Dosarul nr. 2.466D/2020).
    21. Prin Încheierea din 11 decembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 13.824/211/2020, Judecătoria Cluj-Napoca - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1^1) şi (1^2), art. 4 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 77/2016, precum şi a Legii nr. 52/2020 (Dosarul nr. 2.488D/2020).
    22. Prin Încheierea din 16 decembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 4.082/327/2020, Judecătoria Tulcea - Secţia civilă şi penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor articolului unic - pct. 2, pct. 3 şi pct. 8 din Legea nr. 52/2020, precum şi a Legii nr. 52/2020, în integralitatea sa (Dosarul nr. 2.497D/2020).
    23. Prin Încheierea din 17 decembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 13.925/300/2020, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 52/2020 (Dosarul nr. 2.498D/2020).
    24. Prin Încheierea din 17 noiembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 858/1.748/2020, Judecătoria Cornetu a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor articolului unic din Legea nr. 52/2020 (Dosarul nr. 2.508D/2020).
    25. Prin Încheierea din 21 decembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 7.298/320/2020/a1, Judecătoria Târgu Mureş - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor articolului unic pct. 3 şi 8 din Legea nr. 52/2020, precum şi a Legii nr. 52/2020, în integralitatea sa (Dosarul nr. 2.518D/2020).
    26. Excepţia a fost ridicată de First Bank - S.A. din Bucureşti, First Bank - S.A. - Sucursala Satu Mare din Satu Mare, First Bank - S.A. - Sucursala Braşov din Braşov, Eurobank - S.A. (fostă Eurobank Ergasias) din Atena, Credit Europe Bank NV din Olanda, Credit Europe Bank (România - S.A.) din Bucureşti, Banca Transilvania - S.A. din Cluj-Napoca, Banca Transilvania - S.A. - Sucursala Oradea din Oradea, Banca Românească - S.A. din Bucureşti şi Raiffeisen Bank - S.A. din Bucureşti în cauze având ca obiect contestaţiile formulate de creditoare la notificările de dare în plată sau acţiuni în constatarea dării în plată.
    27. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că în procedura de elaborare a Legii nr. 52/2020 au fost nesocotite dispoziţiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative ce instituie mai multe principii/reguli ce trebuie respectate în procesul de legiferare, încălcându-se art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie. Astfel, deşi fundamentarea temeinică a iniţiativelor legislative reprezintă o exigenţă impusă de Constituţie, expunerea de motive actuală nu satisface exigenţele constituţionale deoarece fundamentează de fapt forma iniţială a proiectului.
    28. De asemenea, nu există vreun studiu de impact cu privire la actul normativ criticat, care a fost adoptat fără consultarea şi în lipsa avizului favorabil al Băncii Naţionale a României, ceea ce încalcă art. 3 alin. (2) din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României şi art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie.
    29. Lipsa unei temeinice motivări şi fundamentări se reflectă în special în articolul unic pct. 2 din legea criticată, unde primul caz de impreviziune - creşterea cu 52,6% a cursului de schimb valutar - a fost justificată de legiuitor prin trimitere la Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 24/2011 privind creditele destinate persoanelor fizice, abrogat în prezent. Cel de-al doilea caz de impreviziune - obligaţia lunară de plată să înregistreze o creştere de peste 50% ca urmare a majorării ratei de dobândă variabilă - este fundamentat pe o prevedere inexistentă, respectiv pe un proiect de Cod civil european. De asemenea, lipseşte fundamentarea persistenţei temporale a situaţiilor - premisă care dă naştere prezumţiilor absolute de impreviziune.
    30. Este criticată şi lipsa solicitării avizului Consiliului Economic şi Social şi al Consiliului Legislativ. Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 731 din 6 noiembrie 2019, deşi nu s-a constatat neconstituţionalitatea în ansamblu a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite - devenită după publicare Legea nr. 52/2020, au fost supuse controlului articole ce ţin de esenţa respectivei reglementări. Astfel, după comunicarea acestei decizii, în procedura de reexaminare a legii, Parlamentul ar fi trebuit să solicite din nou celor două instituţii avizele prevăzute de lege pentru deplina respectare a exigenţelor constituţionale.
    31. Se arată că Legea nr. 52/2020, în ansamblul său, este lipsită de claritate, precizie şi previzibilitate, întrucât prevederile articolului unic pct. 2 din Legea nr. 52/2020 [cu referire la art. 4 alin. (1^1) lit. b) din Legea nr. 77/2016] sunt apte de trei interpretări, în sensul că o creştere cu 50% a obligaţiei de plată poate fi raportată fie la prima astfel de obligaţie lunară, fie la cea din luna precedentă, fie la o obligaţie de plată intermediară. Prevederile articolului unic pct. 3 din Legea nr. 52/2020 [cu referire la art. 4 alin. (3) din Legea nr. 77/2016] nu disting între cazurile de impreviziune instituite de articolul unic pct. 2 şi 8, ajungându-se la o prezumţie absolută de impreviziune.
    32. Expresia „reprezintă impreviziune“ din cuprinsul articolului unic pct. 2 din Legea nr. 52/2020 [cu referire la art. 4 alin. (1^1) din Legea nr. 77/2016] este neclară şi echivocă, pentru că nu se înţelege ce condiţii a avut în vedere legiuitorul cu privire la impreviziune, respectiv dacă trebuie îndeplinite toate condiţiile care rezultă din cuprinsul art. 1.271 din Codul civil şi din deciziile Curţii Constituţionale sau dacă a avut în vedere numai unele dintre aceste condiţii.
    33. Cu toate că instanţa de contencios constituţional a statuat că este permisă reglementarea prin lege a unor evenimente care pot constitui cazuri de impreviziune, chiar şi din perspectiva riscului supraadăugat, în niciuna dintre deciziile nr. 623 din 25 octombrie 2016 şi nr. 731 din 6 noiembrie 2019 nu a stabilit că se poate prezuma absolut efectul impreviziunii, acesta urmând să fie stabilit de către instanţa de judecată de la caz la caz, potrivit principiului echităţii. Nu se poate discuta despre o prezumţie absolută de impreviziune aplicabilă ope legis contractelor de credit în derulare deoarece o astfel de prezumţie ar încălca dreptul creditorului la apărare, dreptul la un proces echitabil şi dreptul de acces la justiţie. De asemenea, nu se respectă nici Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 prin care sa admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, 7 şi 8 din Legea nr. 77/2016 şi s-a constatat că acestea sunt constituţionale în măsura în care instanţa judecătorească verifică condiţiile referitoare la existenţa impreviziunii deoarece prin art. 4 alin. (1^3) şi (3) din Legea nr. 77/2016 este prezumată impreviziunea. Înlăturarea atribuţiei judecătorilor de a verifica îndeplinirea condiţiilor impreviziunii aduce atingere principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat.
    34. Sintagma „pe durata executării contractului“ din cuprinsul articolului unic pct. 2 din Legea nr. 52/2020 [cu referire la art. 4 alin. (1^1) din Legea nr. 77/2016] ridică probleme de neconstituţionalitate câtă vreme nu rezultă dacă procentul de 52,6% se determină ca urmare a fluctuaţiilor de curs valutar intervenite pe întreaga durată a executării contractului de credit, până la momentul formulării notificării de dare în plată, cumulat, sau dacă se consideră impreviziune doar situaţia în care, la un moment dat, pe durata executării contractului de credit, spontan, excepţional şi imprevizibil, intervine o creştere bruscă a cursului valutar ce depăşeşte cursul de la încheierea contractului cu 52,6%.
    35. Preluarea procentului de 52,6% din Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 24/2011 prevăzut în legătură cu gradul de îndatorare aferent creditelor în franci elveţieni (potrivit menţiunilor din anexa la „Raportul asupra reexaminării Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite“), dincolo de împrejurarea că are la bază o prevedere abrogată la momentul adoptării reglementării criticate, dovedeşte inconsistenţa definiţiei impreviziunii şi confuzia nepermisă cu o altă instituţie, respectiv gradul de îndatorare, circumstanţă cu caracter personal, care nu poate fi transpusă într-o ipoteză obiectivă de impreviziune.
    36. Prevederile articolului unic pct. 3 din Legea nr. 52/2020 [cu referire la art. 4 alin. (4) din Legea nr. 77/2016] sunt neclare deoarece nu reglementează sfera de conţinut a noţiunii de „echilibrare a contractului“ sau cum ar putea fi determinată necesitatea echilibrării, iar exprimarea legiuitorului este echivocă atunci când se referă la „imposibilitatea vădită de continuare a contractului“.
    37. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate aduse prevederilor articolului unic pct. 2 al Legii nr. 52/2020 [cu referire la art. 4 alin. (1^3) din Legea nr. 77/2016], prin raportare la art. 16, 53, 57, 135 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie precum şi la art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, se arată că textul criticat instituie prezumţii absolute în favoarea consumatorilor, fără posibilitatea găsirii punctului de echilibru contractual. În aceste condiţii, excluderea controlului judecătoresc al contractului prin introducerea unor prezumţii absolute de impreviziune apare în mod evident ca o măsură disproporţionată, care aduce atingere, în mod nejustificat, dreptului de proprietate şi accesului la instanţă.
    38. Astfel, textul încalcă şi principiul contradictorialităţii, al egalităţii armelor şi pe cel al dreptului de dispoziţie al părţilor deoarece „echilibrarea contractului“ trebuie să aibă loc în cadrul contestaţiei introduse de creditor împotriva notificării de dare în plată. În cadrul acestei contestaţii, debitorii care nu formulează cerere prin care învestesc instanţa vor dobândi calitatea de reclamanţi. Creditorul nu are nici măcar posibilitatea să solicite, în cadrul procedurii prevăzute de lege, echilibrarea contractului deoarece este ţinut strict de contestarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate ale introducerii contestaţiei prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a)-d) din Legea nr. 77/2016. Mai mult, legea nu impune debitorului să respecte anumite condiţii de formă, astfel că acesta poate cere doar echilibrarea contractului, fără să precizeze în mod concret cum se poate echilibra.
    39. Cu privire la egalitatea armelor se arată că un creditor care sesizează instanţa este obligat să respecte toate normele procedurale privind formularea cererii sale, fiindu-i aplicabilă nulitatea sau decăderea, fără a beneficia de un termen pentru a depune întâmpinare, pe când debitorul nu are nicio obligaţie în acest sens, pretenţiile sale de echilibrare fiind analizate de către instanţă indiferent dacă au fost exprimate sau nu.
    40. Legea nr. 52/2020 nu precizează cum anume va putea judecătorul să echilibreze prestaţiile părţilor, dacă această „echilibrare“ va presupune modificarea clauzelor contractuale şi în ce temei va putea să modifice clauzele privind preţul contractului. Prin urmare, din această perspectivă, se încalcă art. 1 alin. (3) şi (5) coroborat cu art. 53 din Constituţie.
    41. Se mai susţine că Legea nr. 52/2020, în ansamblul său, încalcă art. 147 alin. (4) din Constituţie întrucât nu respectă Decizia Curţii Constituţionale nr. 731 din 6 noiembrie 2019 sub aspectul criteriului consistenţei valorice şi al persistenţei în timp a fluctuaţiilor de curs valutar.
    42. Se susţine că prevederile art. 1 alin. (1), ale art. 8 alin. (5), ale art. 10 alin. (1) şi ale art. 11 din Legea nr. 77/2016 (cu modificările aduse prin Legea nr. 52/2020) retroactivează, întrucât permit stingerea tuturor datoriilor. Atât creanţele băncilor, cât şi ale cesionarilor reprezintă un bun, un drept câştigat sub imperiul vechii legi, iar legea criticată încalcă principiul securităţii juridice, întrucât prevede posibilitatea aplicării sale retroactive, contrar principiului pacta sunt servanda.
    43. Totodată, se susţine că este încălcat principiul neretroactivităţii legii, deoarece prezumţiile absolute şi irefragabile de impreviziune în favoarea consumatorilor debitori reglementate prin textele de lege criticate se pot aplica contractelor de credit încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 52/2020.
    44. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate aduse prevederilor articolului unic pct. 2 din Legea nr. 52/2020 [cu referire la art. 4 alin. (1^1)-alin. (1^3) din Legea nr. 77/2016] prin raportare la art. 44 şi 53 din Constituţie, la art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale coroborat cu art. 11 şi 20 din Constituţie, precum şi la art. 147 alin. (4) din Constituţie, se arată că procentul de 52,6% nu se încadrează în sfera impreviziunii, ci reprezintă o ingerinţă nejustificată în dreptul de proprietate al creditorului. O asemenea soluţie legislativă nu duce la o reechilibrare contractuală, ci la mutarea riscului inerent în sarcina exclusivă a creditorului, ipoteză care se constituie într-o încălcare a dreptului de proprietate.
    45. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a prevederilor articolului unic pct. 4-7 din Legea nr. 52/2020 [cu referire la art. 5 alin. (3) şi (3^1) şi art. 7 alin. (4) şi (5^1) din Legea nr. 77/2016] prin raportare la art. 16 şi 44 din Constituţie, la art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, coroborat cu art. 11 şi 20 din Constituţie, precum şi la art. 147 alin. (4) din Constituţie se arată că imixtiunea în dreptul de creanţă încă din momentul transmiterii notificării prin suspendarea automată ope legis a obligaţiilor de plată ale debitorului şi neînscrierea în Biroul de credit reprezintă o încălcare a dreptului acestuia de proprietate şi creează o stare de inegalitate. Lipsirea creditorului de un drept contractual, precum, de exemplu, dreptul la penalităţi de întârziere, constituie o lipsire de proprietate nejustificată.
    46. Articolul unic pct. 5 din Legea nr. 52/2020 [cu referire la art. 5 alin. (3^1) din Legea nr. 77/2016], încalcă art. 1 alin. (5) şi art. 16 din Constituţie sub aspectul securităţii juridice şi al egalităţii părţilor deoarece instituie o soluţie derogatorie de la legislaţia referitoare la înscrierea în Biroul de credit, în sensul că instituţiile de credit nu mai pot verifica situaţia reală a debitorilor pentru a vedea dacă se încadrează în gradul maxim de îndatorare.
    47. Textul criticat nu precizează dacă interdicţia înscrierii în Biroul de credit are în vedere strict debitul restant aferent contractului ce constituie obiectul procedurii dării în plată prevăzute de Legea nr. 77/2016, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 52/2020, sau interdicţia este aplicabilă oricărui debit restant aparţinând unui debitor care a formulat o notificare de dare în plată. De asemenea, nu clarifică situaţia înscrierilor negative efectuate în Biroul de credit anterior notificării de dare în plată, pentru ipoteza foarte frecventă a debitorilor care acumulează restanţe şi, ulterior, formulează notificarea. Efectul textului de lege supus controlului este acela că instituţiile bancare nu mai au posibilitatea să verifice dacă potenţialul consumator respectă sau nu cerinţele de bonitate prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010.
    48. Articolul unic pct. 8 din Legea nr. 52/2020 [cu referire la art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016] aduce atingere art. 1 alin. (4) coroborat cu art. 126 alin. (1) din Constituţie deoarece intervine asupra măsurilor stabilite de către instanţele de judecată în litigiile în care s-a pronunţat o hotărâre definitivă şi/sau irevocabilă, precum şi în executările silite.
    49. Articolul unic pct. 8 din Legea nr. 52/2020 [cu referire la art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016] prin raportare la art. 44, 53 şi 135 din Constituţie, la art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale coroborat cu art. 11 şi 20 din Constituţie precum şi la art. 147 alin. (4) din Constituţie este neconstituţional. Acesta instituie o prezumţie de impreviziune cu nerespectarea proporţionalităţii ingerinţei în dreptul de proprietate al creditorului. Este încălcată şi libertatea comerţului în ceea ce priveşte creditorul deoarece acesta suportă toată pierderea în cazul devalorizării imobilului care constituie doar garanţia sumei împrumutate prin contract.
    50. Se mai arată că art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 încalcă dreptul de proprietate al creditorului, întrucât anularea debitelor deja scadente ar echivala cu o expropriere fără niciun fel de despăgubire. Or, aceste debite intră în sfera drepturilor câştigate. Acelaşi text de lege încalcă principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, întrucât intervine, pe de o parte, asupra litigiilor asupra cărora instanţa a pronunţat o hotărâre definitivă şi/sau irevocabilă şi, pe de altă parte, asupra executărilor silite în cadrul cărora au fost pronunţate hotărâri judecătoreşti în soluţionarea unor contestaţii la executare. Or, legiuitorul nu poate interveni asupra raporturilor juridice consfinţite pe calea hotărârilor judecătoreşti, acestea bucurându-se de autoritate de lucru judecat.
    51. Articolul unic pct. 2 din Legea nr. 52/2020 [cu referire la art. 4 alin. (1^3) din Legea nr. 77/2016] raportat la pct. 8 din Legea nr. 52/2020 [cu referire la art. 8 alin. (5) teza finală din Legea nr. 77/2016] este neconstituţional, contravenind art. 21 alin. (3) şi art. 124 alin. (1) din Constituţie, câtă vreme consacră o prezumţie absolută care acoperă inclusiv condiţia legală a caracterului vădit injust al executării obligaţiei de către debitor.
    52. Legea nr. 52/2020 încalcă libertatea economică şi libertatea comerţului deoarece intervine în raporturile juridice încheiate între profesionişti şi consumatori, afectând în mod direct contraprestaţia la care creditorul este îndreptăţit prin încheierea contractelor de credit.
    53. Libertatea contractuală nu este înscrisă în prevederile Constituţiei, însă un contract de lungă durată este un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Art. 135 din Constituţie, care reglementează cu privire la libertatea comerţului, garantează şi protecţia libertăţii contractuale în domeniul economic. Restrângerile în acest caz trebuie să respecte art. 53 din Constituţie. Or, legea criticată restrânge dreptul de proprietate şi libertatea contractuală fără să existe niciuna dintre cauzele cuprinse în art. 53 din Constituţie.
    54. Legea criticată aduce atingere nu doar ordinii juridice, ci şi celei economice, respectiv economiei de piaţă în sens larg. Libertatea contractuală a părţilor nu presupune doar libertatea de a-şi asuma obligaţii şi de a dobândi drepturi într-un mecanism contractual agreat de acestea, ci şi libertatea de a-şi asuma riscuri ale contractului, care pot fi deopotrivă juridice şi economice. Odată cu asumarea riscului prin contracte se naşte şi obligaţia părţilor contractante de a respecta riscurile asumate, iar modificarea/reaşezarea riscurilor asumate prin contract sau chiar modificarea preţului agreat de părţi nu poate avea loc printr-o ingerinţă a legiuitorului în economia contractului.
    55. Legea nr. 52/2020 aduce atingere şi art. 148 din Constituţie deoarece, potrivit art. 127 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, obiectivul principal al Sistemului European al Băncilor Centrale este menţinerea stabilităţii preţurilor, astfel că autorităţile naţionale aveau obligaţia să consulte Banca Centrală Europeană cu privire la orice proiect de reglementare, însă autorităţile nu au solicitat acest aviz. Singurele menţiuni cu privire la dispoziţiile Directivei 2014/17/UE se regăsesc în cuprinsul expunerii de motive, iar nu în corpul legii, astfel că acestea nu pot fi considerate ca având efectul unei transpuneri.
    56. Se mai arată că Legea nr. 52/2020 este incompatibilă cu dreptul Uniunii Europene, respectiv cu jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în materia dreptului consumatorilor, care se referă la plenitudinea de competenţă a instanţei naţionale de drept comun în aprecierea asumării de către consumator a riscului valutar. Instituirea prezumţiei absolute de impreviziune prin textele criticate suprimă controlul jurisdicţional - singurul care putea stabili dacă riscul supraadăugat a fost sau nu asumat de consumator la încheierea contractului.
    57. Judecătoria Satu Mare - Secţia civilă, Judecătoria Târgu Mureş - Secţia civilă, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă (Dosarul nr. 2.462D/2020), Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă (Dosarul nr. 2.451D/2020) şi Judecătoria Sighişoara - civil apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată deoarece toate motivele de neconstituţionalitate formulate au fost analizate deja prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 731 din 6 noiembrie 2019.
    58. Judecătoria Ploieşti - Secţia civilă, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă (dosarele nr. 2.461D/2020 şi nr. 2.463D/2020), Judecătoria Cluj-Napoca - Secţia civilă, Judecătoria Tulcea - Secţia civilă şi penală, Judecătoria Oradea - Secţia civilă, Judecătoria Slatina, Judecătoria Braşov - Secţia civilă, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă (Dosar nr. 2.498D/2020) şi Judecătoria Cornetu apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată sau parţial întemeiată deoarece se încalcă prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie sub aspectul cerinţelor de calitate ale legii, precum şi dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie prin nerespectarea principiilor şi dezlegărilor date prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 623 din 25 octombrie 2016 şi nr. 731 din 6 noiembrie 2019. Se încalcă şi art. 44 din Constituţie, creditorul având o speranţă legitimă la restituirea împrumutului acordat împreună cu toate accesoriile sale.
    59. Judecătoria Braşov (Dosarul nr. 2.450D/2020) nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate, contrar prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
    60. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    61. Guvernul a comunicat punctul său de vedere în dosarele nr. 2.407D/2020, nr. 2.441D/2020, nr. 2.451D/2020, nr. 2.452D/2020, nr. 2.463D/2020, nr. 2.497D/2020 şi nr. 2.518D/2020, în care apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă faţă de criticile de neconstituţionalitate formulate prin prisma încălcării dispoziţiilor constituţionale ale art. 16, ale art. 21 alin. (3), ale art. 44, 45, 124 şi ale art. 136 alin. (5); neîntemeiată, prin prisma încălcării dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2), şi întemeiată, prin prisma încălcării art. 1 alin. (5) şi a art. 147 alin. (4) din Constituţie deoarece legea este neconstituţională, în ansamblul său, pentru lipsa avizului Băncii Naţionale a României. În plus, sunt neconstituţionale şi soluţiile normative cuprinse la articolul unic pct. 2 şi 8 din Legea nr. 52/2020 [cu referire la art. 4 alin. (1^1) lit. b) şi art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016].
    62. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    63. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    64. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierile de sesizare şi din motivarea excepţiilor, îl constituie Legea nr. 52/2020, în ansamblul său, respectiv dispoziţiile articolului unic pct. 2-8 din Legea nr. 52/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 386 din 13 mai 2020. Având în vedere art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, potrivit căruia „Dispoziţiile de modificare şi de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta“, Curtea va reţine ca obiect al excepţiei dispoziţiile art. 4 alin. (1^1)-(1^3), (3) şi (4), ale art. 5 alin. (3) şi (3^1), ale art. 7 alin. (4) şi (5^1) şi ale art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 52/2020, sub aspectul criticilor de neconstituţionalitate intrinsecă, precum şi Legea nr. 52/2020, în ansamblul său, sub aspectul criticilor de neconstituţionalitate extrinsecă. Dispoziţiile criticate în mod punctual din Legea nr. 77/2016 au următorul cuprins:
    - Art. 4 alin. (1^1)-(1^3), (3) şi (4):
    "(1^1) Reprezintă impreviziune:
    a) pe durata executării contractului de credit, cursul de schimb valutar, aplicabil în vederea cumpărării monedei creditului, înregistrează la data transmiterii notificării de dare în plată o creştere de peste 52,6% faţă de data încheierii contractului de credit. În vederea calculării procentului de 52,6% se va avea în vedere cursul publicat de Banca Naţională a României la data transmiterii notificării de plată şi cursul de schimb publicat de Banca Naţională a României la data încheierii contractului de credit;
    b) pe durata executării contractului de credit, obligaţia de plată lunară înregistrează o creştere de peste 50% ca urmare a majorării ratei de dobândă variabilă.
(1^2) În scopul aplicării prevederilor prezentei legi este necesară menţinerea pragurilor valorice prevăzute la alin. (1^1) lit. a) şi b) în ultimele 6 luni anterioare transmiterii notificării de dare în plată.
(1^3) Prezumţiile prevăzute la alin. (1^1) au caracter absolut. Creditorul care formulează contestaţie, conform art. 7, are obligaţia de a dovedi omisiunea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a notificării de dare în plată, prevăzute la alin. (1) lit. a)-d).
    (...)
(3) Impreviziunea este prezumată în favoarea consumatorului, care formulează o notificare în condiţiile art. 5 sau art. 8 alin. (5).
(4) Echilibrarea şi continuarea contractului de credit sunt prioritare. Încetarea contractului de credit va putea fi dispusă doar în cazul imposibilităţii vădite a continuării sale."

    – Art. 5 alin. (3): „(3) Prima zi de convocare la notarul public nu poate fi stabilită la un termen mai scurt de 30 de zile libere şi nici mai lung de 90 de zile, perioadă în care se suspendă orice plată către creditor, precum şi orice procedură judiciară sau extrajudiciară demarată de un creditor sau de persoane care se subrogă în drepturile acestuia îndreptată împotriva consumatorului sau a bunurilor acestuia. Neprezentarea debitorului la termenele indicate în notificare echivalează cu renunţarea la notificarea de dare în plată şi părţile vor fi repuse de drept în situaţia anterioară.“;
    – Art. 5 alin. (3^1): „(3^1) Pe perioada notificării, precum şi pe perioada soluţionării cererilor prevăzute la art. 7 şi 8, este interzisă înscrierea în Biroul de credit sau în alte baze de date negative cu privire la debitorii riscanţi sau rău-platnici a debitorului care a efectuat notificarea prevăzută la art. 5 alin. (1), indiferent dacă înscrierea ar fi efectuată din iniţiativa creditorului sau a unei autorităţi centrale sau locale. Dispoziţiile prezentului alineat sunt aplicabile în mod corespunzător şi persoanelor şi procedurilor la care se referă art. 6 şi, respectiv, art. 8 alin. (5).“;
    – Art. 7 alin. (4): „(4) Până la soluţionarea definitivă a contestaţiei formulate de creditor se menţine suspendarea oricărei plăţi către acesta, precum şi a oricărei proceduri judiciare sau extrajudiciare demarate de creditor sau de persoanele care se subrogă în drepturile acestuia împotriva debitorului. De la data comunicării notificării de dare în plată, executările silite aflate în derulare, inclusiv popririle, se suspendă automat.“;
    – Art. 7 alin. (5^1): „(5^1) În cazul admiterii contestaţiei creditorului prin hotărâre definitivă, penalităţile şi orice daune-interese care ar rezulta din parcurgerea procedurii notificării prevăzute la art. 5 şi 6 vor putea fi pretinse doar dacă creditorul contestator probează că debitorul a fost de rea-credinţă la depunerea notificării.“;
    – Art. 8 alin. (5): „(5) Dreptul de a cere instanţei să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit aparţine şi consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, indiferent de titularul creanţei, de stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă contra debitorului. Se consideră că există impreviziune în cazul în care debitorul, care formulează notificare de dare în plată, a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, dar este în continuare executat silit, prin poprire sau alte forme de executare silită, pentru datoria iniţială şi pentru accesoriile acesteia, neacoperite prin executarea silită a imobilului ipotecat. Dispoziţiile art. 4 alin. (1^3) se aplică în mod corespunzător.“

    65. În opinia autoarelor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3)-(5) privind principiile statului de drept, separaţiei puterilor în stat, legalităţii, calităţii legii şi securităţii juridice, art. 11 - Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 24 - Dreptul la apărare, art. 44 - Dreptul de proprietate privată, art. 45 - Libertatea economică, art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 124 - Înfăptuirea justiţiei, art. 126 - Instanţele judecătoreşti, art. 135 - Economia, art. 136 alin. (5) privind proprietatea privată, art. 147 alin. (4) privind efectele deciziilor Curţii Constituţionale şi art. 148 - Integrarea în Uniunea Europeană. Se mai invocă şi art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 1 privind protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    66. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 8 alin. (5) tezele a doua şi a treia din Legea nr. 77/2016 au fost constatate ca fiind neconstituţionale prin Decizia nr. 432 din 17 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 21 septembrie 2021, deoarece încalcă art. 147 alin. (4) prin raportare la art. 1 alin. (5) şi art. 44 din Constituţie, fiind contrare deciziilor anterioare ale Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017, şi Decizia nr. 731 din 6 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 29 ianuarie 2020.
    67. În esenţă, Curtea a statuat că atât executarea silită a bunului imobil ipotecat, cât şi vânzarea la licitaţie publică a acestuia se pot datora fie unor situaţii de impreviziune intervenite, fie unor situaţii obişnuite, inerente derulării unui contract de credit (spre exemplu, neîndeplinirea culpabilă a obligaţiei de restituire a împrumutului contractat). Executarea silită prin vânzarea bunului imobil ipotecat poate reprezenta consecinţa impreviziunii, însă niciodată impreviziunea în sine. Or, norma juridică supusă controlului identifică executarea silită prin vânzarea bunului imobil ipotecat cu însăşi impreviziunea, ceea ce duce la o afectare a patrimoniului creditorului şi o reaşezare a valorii creanţei acestuia, respectiv la o ingerinţă a statului în dreptul de proprietate privată al creditorului, fără un scop legitim, consecinţa fiind privarea acestuia de o parte din creanţa sa.
    68. Având în vedere dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale“, precum şi faptul că încheierile de sesizare au fost pronunţate anterior publicării Deciziei nr. 432 din 17 iunie 2021 în Monitorul Oficial al României, Partea I, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 alin. (5) tezele a doua şi a treia din Legea nr. 77/2016 urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.
    69. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 52/2020, în ansamblul său, precum şi a prevederilor art. 4 alin. (1^1)-(1^3), (3) şi (4), ale art. 5 alin. (3) şi (3^1), ale art. 7 alin. (4) şi (5^1) şi ale art. 8 alin. (5) teza întâi din Legea nr. 77/2016, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin mai multe decizii respingând-o de fiecare dată ca neîntemeiată (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 431 din 17 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1027 din 27 octombrie 2021, Decizia nr. 432 din 17 iunie 2021, precitată, Decizia nr. 346 din 26 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1229 din 21 decembrie 2022, şi Decizia nr. 749 din 14 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 866 din 29 august 2024).
    70. În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate extrinsecă referitoare la încălcarea principiului legalităţii prin lipsa de fundamentare a Legii nr. 52/2020, Curtea a constatat că un viciu de neconstituţionalitate extrinsec al legii nu poate rezulta din chiar modul în care iniţiatorul ei şi-a motivat proiectul/propunerea legislativă, în condiţiile în care rezultatul activităţii de legiferare este legea adoptată de Parlament. Controlul de constituţionalitate vizează legea, şi nu opţiuni cuprinse în expunerea de motive a legii. Aşadar, exigenţele de calitate a legii şi cele privind modul de redactare a expunerii de motive sunt două chestiuni diferite între care nu se poate stabili o relaţie cauzală. În schimb, între acestea există o relaţie funcţională, în sensul că expunerea de motive poate ajuta la o mai bună înţelegere a dispoziţiilor normative, mai ales a celor tehnice, care, prin natura lor, au un limbaj mai greu accesibil (a se vedea Decizia nr. 346 din 26 mai 2022, precitată, paragraful 27).
    71. Cu referire la lipsa studiilor de impact în ceea priveşte adoptarea Legii nr. 52/2020, Curtea a observat că, în jurisprudenţa sa, lipsa studiilor de impact a fost considerată o critică de neconstituţionalitate intrinsecă, în sensul că reperul de constituţionalitate nu îl constituie numai lipsa studiilor de impact, ci aceasta se coroborează cu natura şi importanţa soluţiilor legislative reglementate în corpul legii incident, fiind incident art. 30 din Legea nr. 24/2000. În ceea ce priveşte necesitatea studiului de impact, prin prisma art. 1 alin. (5) din Constituţie şi prin raportare la Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, este incident art. 30 din această lege, care prevede următoarele: „(1) Proiectele de acte normative trebuie însoţite de următoarele documente de motivare: (...) d) studii de impact - în cazul proiectelor de legi de importanţă şi complexitate deosebită şi al proiectelor de legi de aprobare a ordonanţelor emise de Guvern în temeiul unei legi de abilitare şi supuse aprobării Parlamentului“. Or, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, paragraful 110, Curtea a stabilit că Legea nr. 77/2016 reglementează o soluţie normativă menită să rezolve o situaţie punctuală, respectiv impreviziunea, în ipoteza intervenirii unei „crize a contractului“ care nu se subsumează conţinutului normativ al art. 30 din Legea nr. 24/2000. Aceleaşi considerente sunt aplicabile şi în ceea ce priveşte Legea nr. 52/2020 care modifică şi completează Legea nr. 77/2016 (a se vedea Decizia nr. 346 din 26 mai 2022, paragraful 28).
    72. Referitor la critica potrivit căreia la adoptarea Legii nr. 52/2020 nu s-a solicitat avizul Băncii Naţionale a României, Curtea a reţinut că Banca Naţională a României nu este o instituţie fundamentală, reglementată prin Constituţie, astfel că solicitarea avizului său nu reprezintă un standard de constituţionalitate. În discuţie este o chestiune de drept civil, respectiv reglementarea ipotezelor de impreviziune care pot duce la încetarea contractului de credit prin darea în plată a imobilului ipotecat, astfel că nu intră în atribuţiile Băncii Naţionale a României avizarea cazurilor de impreviziune, operaţiune esenţialmente de drept civil. Prin urmare, Curtea a reţinut că Legea nr. 52/2020, în ansamblul său, nu încalcă art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie prin raportare la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 30 iunie 2004 (a se vedea Decizia nr. 346 din 26 mai 2022, paragraful 25).
    73. În ceea ce priveşte critica referitoare la nesolicitarea avizului Consiliului Economic şi Social şi, respectiv, a avizului Consiliului Legislativ ca urmare a formulării de amendamente în cadrul procedurii legislative parlamentare a propunerii legislative care a devenit Legea nr. 52/2020, Curtea a reţinut că avizul Consiliului Legislativ şi cel al Consiliului Economic şi Social au fost solicitate, astfel că nu a fost nesocotit principiul constituţional al obligativităţii respectării legii în cursul procedurilor parlamentare de legiferare. Totodată, cu privire la critica potrivit căreia în cadrul procedurilor parlamentare propunerea legislativă a fost modificată semnificativ şi nu s-au mai cerut avizele antereferite, Curtea a constatat, de asemenea, că nu este încălcat principiul obligativităţii respectării legii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 731 din 6 noiembrie 2019, paragraful 38).
    74. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate intrinseci formulate, Curtea observă că s-a mai pronunţat asupra acestora prin Decizia nr. 431 din 17 iunie 2021, paragrafele 52-81, şi Decizia nr. 432 din 17 iunie 2021, paragrafele 57-64, care vor fi în continuare redate în esenţă, precum şi prin jurisprudenţa anterior menţionată.
    75. Astfel, Curtea a observat că, în principal, criticile privesc reglementarea unor prezumţii absolute de impreviziune, reglementare care aduce atingere, în opinia autoarelor, art. 1 alin. (5) sub aspectul clarităţii, preciziei şi previzibilităţii legii. Cu privire la acest aspect, Curtea a făcut referire la cele reţinute în Decizia nr. 731 din 6 noiembrie 2019, paragraful 53, prin care a statuat că legiuitorul are competenţa de a reglementa el însuşi cazuri/criterii de impreviziune, cu condiţia ca acestea să se subsumeze riscului supraadăugat al contractului. Prin urmare, Curtea a verificat dacă aceste prezumţii se plasează în sfera riscului supraadăugat al contractului de credit.
    76. Astfel, Curtea a reţinut că art. 4 alin. (1^1) lit. a) din Legea nr. 77/2016 reglementează o prezumţie de impreviziune care valorifică diferenţa de curs valutar. Prin Decizia nr. 731 din 6 noiembrie 2019, paragrafele 66 şi 67, Curtea a stabilit că o fluctuaţie majoră de curs valutar a monedei creditului poate constitui o situaţie de impreviziune contractuală, însă ea trebuie să prezinte o situaţie continuă, să aibă o anumită constanţă în timp şi să reflecte o dezechilibrare majoră a prestaţiilor părţilor, cu consecinţa antrenării unei obligaţii mult prea oneroase în sarcina uneia dintre părţile contractante. Prin decizia antereferită, Curtea a considerat că diferenţele de curs valutar se pot circumscrie noţiunii de impreviziune, însă o diferenţă de curs valutar de 20% raportată la nivelul cursului din data contractării creditului nu poate constitui un caz de impreviziune. Prin urmare, legiuitorului i-a revenit sarcina ca în procesul de reexaminare a legii să identifice punctul de echilibru între dreptul de proprietate al debitorului şi al creditorului, pentru a stabili în mod corect situaţia în care intervine impreviziunea în cadrul contractului de credit, determinată de fluctuaţiile valutare. Pentru acest demers, legiuitorul a avut în vedere criteriile consistenţei valorice şi persistenţei temporale a fluctuaţiei. Pe baza acestor criterii, textele de lege supuse controlului au fixat consistenţa valorică a diferenţei de curs valutar dintre valoarea monedei naţionale şi a celei străine la un procent de 52,6% raportată la data contractării creditului şi persistenţa temporală la o perioadă de 6 luni anterioare transmiterii notificării de dare în plată, perioadă în care diferenţa de curs valutar antereferită trebuie să se menţină.
    77. Curtea a reţinut că o creştere a cursului valutar de peste 50% reprezintă o abatere de la obişnuitul unor fluctuaţii valutare. Este adevărat că, spre deosebire de contractele de credit încheiate pe perioade mai scurte de timp, în privinţa celor încheiate pe perioade mai lungi de timp o asemenea fluctuaţie se poate ivi după trecerea unui anumit interval temporal şi poate să fie percepută ca fiind un risc inerent contractului. Totuşi, o asemenea situaţie nu poate pune în discuţie constituţionalitatea legii, ci mai degrabă are rolul de a determina părţile contractului să identifice soluţii adaptate care să o prevină (încheierea contractelor de credit în monedă naţională/clauze de conversie a monedei creditului în monedă naţională/clauze de adaptare a contractului care să prevină invocarea impreviziunii/încheierea unor contracte de tranzacţie/novaţii). Trebuie subliniat că încheierea contractelor în monedă străină implică un risc valutar, risc care nu se poate transforma de plano într-o cauză de încetare a utilităţii sociale a contractului de credit. Prin urmare, riscul valutar nu are valenţe subiective, ci obiective, astfel că impreviziunea întemeiată pe acesta nu ţine seama de tipul sau durata contractului de credit ori de percepţia ulterioară sau în timp a debitorului/creditorului. Ceea ce contează este ca legea să prezume că un risc valutar de o anumită consistenţă nu a putut face obiectul in concreto al unei previzionări de către niciuna dintre părţile contractului, trecând dincolo de puterea de prevedere a acestora. Faptul că legiuitorul nu a reglementat în mod distinct diferenţele de risc valutar care se constituie în cazuri de impreviziune în funcţie de durata contractului de credit nu demonstrează decât că toate situaţiile trebuie tratate cu aceeaşi unitate de măsură, evitându-se, astfel, eventuale situaţii de inegalitate între debitori/creditori, după caz.
    78. Cu privire la consistenţa temporală a diferenţei de curs valutar, Curtea a reţinut că menţinerea pe o durată de 6 luni a diferenţei de 52,6% dintre cursul actual şi cel existent la data încheierii contractului de credit relevă un caracter constant, continuu, ireversibil al fluctuaţiei, care, aşadar, nu este una temporară/circumstanţială/particulară. În acest context este irelevant faptul că sursa de inspiraţie a creşterii de 52,6% a cursului de schimb valutar a fost Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 24/2011 privind creditele destinate persoanelor fizice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2011 (abrogat prin Regulamentul nr. 17/2012 privind unele condiţii de creditare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 18 decembrie 2012). Important este ca fluctuaţia reglementată să reflecte un grad mare de abatere faţă de cursul valutar existent la momentul încheierii contractului de credit. Aceleaşi consideraţii se impun şi cu privire la perioada în care trebuie să se menţină această fluctuaţie. Mai mult, apariţia ulterioară a acestei fluctuaţii este de natură să perturbe relaţia dintre consumator şi profesionist pentru că plasează o sarcină excesivă în privinţa consumatorului a cărui capacitate de rambursare a creditului este afectată, ceea ce duce la apariţia riscului supraadăugat.
    79. O altă chestiune invocată sub aspectul cerinţelor de calitate a legii a fost aceea referitoare la stabilirea procentului care se subsumează riscului inerent şi care intră în registrul celui supraadăugat. Textul analizat nu cuprinde însă vreo referire la un anumit procent care ar ţine de riscul inerent, ci stabileşte pur şi simplu că, dacă se atinge o asemenea diferenţă valorică între cursul monedei străine de la momentul contractării creditului şi cel de la momentul invocării impreviziunii, impreviziunea este prezumată, iar debitorul are opţiunea de a da în plată imobilul ipotecat.
    80. Raportat la criticile de neconstituţionalitate ce privesc faptul că instanţele naţionale s-au pronunţat deseori cu privire la imposibilitatea calificării fluctuaţiilor valutare drept caz de impreviziune, iar aceste constatări se bucură de autoritate de lucru judecat, Curtea a observat că, potrivit noului cadru normativ, fluctuaţiile valutare de peste 52,6% reprezintă impreviziune, astfel că instanţele judecătoreşti nu mai au competenţa să decidă ele însele dacă sau în ce măsură fluctuaţia valutară poate fi calificată drept impreviziune. Întrucât legea a reglementat, pe calea unei definiţii legale, o prezumţie absolută de impreviziune, instanţa judecătorească trebuie să o aplice în consecinţă.
    81. Totodată, Curtea a reţinut că autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti se raportează la norma aflată în vigoare, pe baza căreia a fost pronunţată. Prin urmare, Curtea a statuat că noua reglementare nu încalcă exigenţele de calitate a legii, din moment ce este evident că se aplică şi acelor contracte de credit în raport cu care instanţele judecătoreşti au considerat că nu sunt îndeplinite condiţiile impreviziunii sub imperiul vechii reglementări. Pentru aceste motive, Curtea reţine că nici critica privind încălcarea art. 1 alin. (4) referitor la principiul echilibrului şi separaţiei puterilor din Constituţie, invocată în prezenta cauză, nu este întemeiată. Legiuitorul, prin textele de lege criticate, nu lipseşte de efecte hotărârile judecătoreşti pronunţate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 52/2020, ci reglementează condiţiile în care poate interveni impreviziunea, condiţii pe care instanţa trebuie să le verifice în cazul sesizării sale după modificarea Legii nr. 77/2016.
    82. A doua prezumţie reglementată prin art. 4 alin. (1^1) lit. b) din Legea nr. 77/2016 se referă la o creştere a obligaţiei de plată lunare de peste 50% ca urmare a majorării ratei de dobândă variabilă. Întrucât obligaţia lunară de plată (rată lunară) constă din capital plus dobândă, rezultă că o creştere cu 50% a ratei lunare trebuie să fie determinată de creşterea dobânzii cu cel puţin acelaşi cuantum procentual. Această prezumţie valorifică în latura sa de consistenţă valorică două aspecte: ponderea dobânzii în cadrul obligaţiei lunare de plată şi, corelativ acesteia, creşterea cu minimum 50% a dobânzii, care duce la creşterea cu cel puţin 50% a ratei lunare. Aşadar, creşterea ratei dobânzii/ratei lunare de plată are drept premisă variabilitatea ponderii dobânzii în rata lunară de plată. Cu alte cuvinte, pentru ca obligaţia de plată lunară (rata lunară) să crească cu 50% este nevoie ca rata de dobândă variabilă să crească cel puţin cu 50%, indiferent de ponderea cuantumului dobânzii în corpul ratei. Aceasta este condiţia de consistenţă valorică, în timp ce criteriul persistenţei temporale este menţinerea pe o durată de 6 luni consecutive a acestei situaţii. Raportarea se face la rata precedentă perioadei de 6 luni consecutive în care trebuie să se menţină această creştere. Această prevedere indică o abatere de la riscul inerent contractului de credit şi ia în calcul o fluctuaţie raţională care previne arbitrarul. Prin urmare, pentru considerentele expuse la paragrafele 74-81 şi în prezentul paragraf, Curtea reţine că art. 4 alin. (1^1) lit. a) şi b), alin. (1^2) şi (1^3) din Legea nr. 77/2016 nu încalcă art. 1 alin. (5), art. 44 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie.
    83. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate aduse art. 4 alin. (1^3) şi (4) din Legea nr. 77/2016 în raport cu art. 16, 44, 53, 57, 135 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale din perspectiva faptului că textele criticate instituie prezumţii absolute de impreviziune fără posibilitatea găsirii punctului de echilibru contractual, ceea ce exclude controlul instanţei asupra contractului, Curtea reţine, cu acest prilej, că nici acestea nu pot fi primite.
    84. Aşa cum a constatat Curtea prin Decizia nr. 431 din 17 iunie 2021, antereferită, pentru îndeplinirea obiectului legii, a fost reglementată, potrivit art. 5 din lege, o fază premergătoare procesului (notificarea formulată de debitor) în care părţile pot negocia pentru a ajunge la un alt acord (a se vedea Decizia nr. 92 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 8 august 2017, paragraful 52). De abia după expirarea termenului menţionat la art. 5 se poate încheia actul de dare în plată. Cu alte cuvinte, în cazul în care părţile sunt de acord că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 4 alin. (1) din lege, acestea pot negocia pe toată perioada cuprinsă între data transmiterii notificării şi cea a încheierii actului de dare în plată pentru menţinerea utilităţii sociale a contractului de credit. În caz de neînţelegeri cu privire la îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 4 alin. (1) din lege, urmează faza procesuală, şi anume soluţionarea contestaţiei creditorului. Dacă este respinsă contestaţia deoarece instanţa judecătorească a stabilit că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 77/2016, părţile, pentru a evita darea în plată a bunului imobil ipotecat, pot negocia în sensul adaptării contractului. Astfel, contractul de credit nu încetează în mod automat, ci legea prevede şi o fază ulterioară contestaţiei, şi anume obligaţia părţilor de a încheia actul de dare în plată [art. 7 alin. (6) din Legea nr. 77/2016]. În cazul în care creditorul refuză semnarea actului de dare în plată, debitorul poate formula, în temeiul art. 8 alin. (1), o acţiune prin care cere instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să se constate stingerea obligaţiilor născute din contractul de credit ipotecar şi să se transmită dreptul de proprietate către creditor. În acest caz, instanţa, admiţând acţiunea, realizează stingerea oricărei datorii a debitorului faţă de creditor (art. 10 din lege).
    85. Curtea a reţinut, aşadar, că, de principiu, o cauză întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 77/2016 poate parcurge 4 faze (2 extrajudiciare şi 2 judiciare), iar, în cadrul acestei proceduri, se interpune art. 4 alin. (4) din această lege, care stabileşte că echilibrarea şi continuarea contractului de credit sunt prioritare şi că încetarea contractului de credit va putea fi dispusă doar în cazul imposibilităţii vădite a continuării sale. Rezultă astfel că întreaga procedură reglementată de Legea nr. 77/2016 include ideea de adaptare a contractului, astfel că fiecare fază a acestei proceduri implică aplicarea cu prioritate a soluţiei de adaptare a contractului în raport cu cea de încetare a acestuia.
    86. Astfel, în cele două faze extrajudiciare, cele două părţi pot negocia atât adaptarea, cât şi încetarea contractului de credit, iar dacă se ajunge la un acord în acest sens, fără intervenţia instanţei, fie creditorul nu mai formulează contestaţie, fie debitorul nu mai formulează acţiunea în stingerea creanţei, după caz. Optându-se pentru soluţia adaptării contractului, se ajunge la evitarea încetării contractului de credit prin darea în plată a bunului imobil ipotecat, ceea ce reprezintă o aplicare fidelă a art. 4 alin. (4) teza întâi din lege. Prin urmare, dacă art. 4 alin. (4) teza întâi din lege este o reglementare de principiu care priveşte relaţia dintre debitor şi creditor, atrăgându-le atenţia asupra necesităţii menţinerii utilităţii sociale a contractului de credit, teza a doua aduce în discuţie obligaţia instanţei judecătoreşti de a aplica - în mod prioritar - soluţia adaptării contractului.
    87. Astfel cum s-a arătat, învestirea instanţei nu se poate realiza decât prin contestaţie, care are ca obiect verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a procedurii reglementate, sau printr-o cerere, care are ca obiect pronunţarea unei hotărâri prin care să se constate stingerea obligaţiilor născute din contractul de credit ipotecar şi să se transmită dreptul de proprietate către creditor. Chiar dacă instanţa nu este învestită cu o cerere de adaptare a contractului, iar legea nu reglementează, în mod expres, adaptarea contractului ca soluţie pe care instanţa ar putea să o pronunţe nu înseamnă că efectele impreviziunii în mod inexorabil echivalează cu încetarea contractului. Din contră, odată stabilită existenţa impreviziunii conform art. 4 din Legea nr. 77/2016, instanţa judecătorească trebuie să fie preocupată de menţinerea utilităţii sociale a contractului chiar prin aplicarea în temeiul textului criticat a dispoziţiilor art. 969 şi 970 din Codul civil din 1864 sau ale art. 1.271 din Codul civil, după caz, astfel că aceasta va putea dispune fie adaptarea, fie încetarea contractului de credit.
    88. Prin urmare, astfel cum a reţinut Curtea, cererea formulată în temeiul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 are ca obiect pronunţarea unei hotărâri prin care să se constate stingerea obligaţiilor născute din contractul de credit ipotecar şi să se transmită dreptul de proprietate către creditor, ceea ce înseamnă că legiuitorul a indicat finalitatea extremă ce poate rezulta din constatarea impreviziunii. Cu alte cuvinte, interpretând în mod coroborat art. 4 alin. (4) teza a doua şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 77/2016, Curtea a admis că dispunerea soluţiei de încetare a contractului de credit, ca efect al impreviziunii, intervine numai atunci când acesta nu mai poate fi continuat, iar încetarea contractului este numai o soluţie de ultimă instanţă. Astfel, indiferent de existenţa sau nu a unei cereri distinct formulate de adaptare a contractului, mai întâi trebuie încercată adaptarea contractului, iar, în măsura în care această soluţie nu este posibilă, se recurge la încetarea contractului.
    89. Curtea a mai reţinut că atât debitorul, prin cerere reconvenţională în cadrul contestaţiei, cât şi creditorul, în cadrul acţiunii în stingerea creanţei, pot formula cereri de adaptare a contractului de credit. Posibilitatea formulării unor astfel de cereri trebuie recunoscută în fiecare fază procesuală în parte tocmai pentru că, pe de o parte, evită multiplicarea corespunzătoare a cererilor formulate de debitor şi creditor, iar, pe de altă parte, asigură egalitatea juridică între cele două părţi. Prin urmare, ca o exigenţă a dreptului la un proces echitabil, prin aplicarea art. 4 alin. (4) din lege, cererea de adaptare a contractului poate fi formulată atât în contestaţie, cât şi în acţiunea în stingerea obligaţiei.
    90. De aceea, ca regulă, instanţa trebuie să dispună adaptarea contractului de credit, cu excepţia situaţiei în care este demonstrată existenţa unei imposibilităţi vădite de continuare a acestuia. Această imposibilitate nu se analizează prin raportare la situaţia patrimonială a debitorului, pentru că nu există nicio relaţie între impreviziunea în contracte şi situaţia financiară a debitorului, impreviziunea exprimând o tensiune intracontractuală, şi nu una personală (a se vedea Decizia nr. 731 din 6 noiembrie 2019, paragraful 65). Aşadar, sintagma „imposibilitate vădită a continuării contractului de credit“ se raportează întotdeauna la drepturile şi obligaţiile rezultate din contractul de credit, instanţa judecătorească neputând realiza un inventar al situaţiei patrimoniale a debitorului pentru a decide adaptarea sau încetarea contractului.
    91. Prin urmare, odată constatată impreviziunea potrivit conţinutului matematic al art. 4 alin. (1^1)-(1^3) din Legea nr. 77/2016, instanţa judecătorească poate dispune adaptarea contractului de credit. În măsura în care executarea contractului este excesiv de oneroasă sub aspectul drepturilor şi obligaţiilor derivând din chiar prevederile sale, acesta îşi pierde utilitatea socială, fiind, aşadar, imposibilă/iraţională continuarea sa; în acest caz, instanţa va dispune stingerea obligaţiilor născute din contractul de credit ipotecar şi transmiterea dreptului de proprietate către creditor.
    92. Având în vedere cele expuse, Curtea constată că art. 4 alin. (1^1) şi (4) din Legea nr. 77/2016 nu încalcă cerinţele de calitate a legii prevăzute de art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât stabileşte în mod clar că soluţia adaptării contractului este prioritară încetării acestuia prin darea în plată a imobilului ipotecat, iar pentru a dispune una dintre cele două soluţii, oferă instanţei judecătoreşti un criteriu raţional, şi anume aprecierea posibilităţii continuării executării contractului de credit prin raportare strict la prestaţiile la care părţile s-au obligat. Totodată, textul criticat nu încalcă art. 21 alin. (3) din Constituţie pentru că atât debitorul, cât şi creditorul în faze procesuale distincte pot formula cereri de adaptare a contractului. De asemenea, cu acest prilej, Curtea reţine că pentru aceleaşi motive nu se încalcă nici egalitatea în faţa legii, nici egalitatea armelor şi dreptul la un proces echitabil.
    93. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate aduse art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (5), art. 10 alin. (1) şi art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 în raport cu art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, paragraful 115, a statuat că, indiferent de textul legal specific în baza căruia au fost încheiate contractele până la data de 1 octombrie 2011, ele se supun reglementării de drept comun, Codul civil din 1864, care, în mod evident, permitea aplicarea teoriei impreviziunii, în temeiul art. 969 şi 970. Având în vedere că Legea nr. 77/2016 reglementează o aplicare a teoriei impreviziunii la nivelul contractului de credit, prevederile acesteia nu retroactivează. Faptul că prin Legea nr. 52/2020 de modificare a Legii nr. 77/2016 sunt stabilite criteriile în funcţie de care intervine impreviziunea nu înseamnă că prevederile sale sunt retroactive. Înlocuirea unor criterii judiciare variabile şi subiective cu criterii legale, fixe şi obiective nu echivalează cu încălcarea principiului neretroactivităţii. Impreviziunea a fost şi este reglementată de Codul civil (atât de cel din 1864, cât şi de cel din 2009), cu consecinţa fie a adaptării, fie a încetării contractului, prin urmare, modul său de evaluare (judiciară între 2016-2019/legală în prezent) nu denotă o aplicare retroactivă a instituţiei în sine. De altfel, nici consecinţele intervenirii sale nu sunt novatoare faţă de regulile generale existente în materie (adaptarea/încetarea contractului).
    94. Curtea observă că prin Decizia nr. 432 din 17 iunie 2021, paragrafele 57-64, s-a constatat constituţionalitatea prevederilor art. 5 alin. (3) şi (3^1), precum şi a celor ale art. 7 alin. (4) şi (5^1) din Legea nr. 77/2016. Astfel, referindu-se, mai întâi, la criticile aduse art. 5 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, Curtea a observat că Legea nr. 52/2020 nu a operat nicio modificare asupra art. 5 alin. (3) din Legea nr. 77/2016, iar modificarea operată asupra art. 7 alin. (4) a vizat introducerea unei teze finale, potrivit căreia, „de la data comunicării notificării de dare în plată, executările silite aflate în derulare, inclusiv popririle, se suspendă automat“. Reglementările criticate vizează suspendarea automată a oricărei plăţi către creditor, precum şi a oricărei proceduri judiciare sau extrajudiciare demarate de creditor sau de persoanele care se subrogă în drepturile acestuia împotriva debitorului, iar constituţionalitatea lor a fost analizată prin Decizia nr. 95 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 656 din 9 august 2017, paragrafele 37-43 (în privinţa ambelor texte legale), precum şi prin Decizia nr. 731 din 6 noiembrie 2019, paragrafele 111-113 [în privinţa art. 7 alin. (4)].
    95. Cu privire la cele două texte, prin Decizia nr. 95 din 28 februarie 2017, Curtea a stabilit că, deşi creditorul obligaţiei deţine, în principiu, un bun, în sensul art. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, reprezentat de creanţa care constituie obiectul contractului de credit, intervenţia statului operată prin textele de lege criticate urmăreşte un scop legitim, respectiv protecţia consumatorului prin evitarea punerii acestuia în situaţia de a plăti sume de bani corespunzătoare contractului de credit, în condiţiile în care se invocă impreviziunea întemeiată pe art. 969 şi 970 din Codul civil din 1864. Aşadar, scopul legitim urmărit se circumscrie conceptului de protecţie a consumatorului prin înlăturarea pericolului ruinei sale contractuale iminente.
    96. În continuare, Curtea a analizat dacă măsura criticată este adecvată, necesară şi dacă respectă un just raport de proporţionalitate între interesele generale şi cele individuale. În acest sens, Curtea a reţinut că, în mod abstract, suspendarea executării plăţilor este o măsură capabilă să îndeplinească scopul legitim urmărit, neexistând nicio abatere între substanţa acesteia şi finalitatea pe care o are în vedere. Mai mult, măsura reglementată şi finalitatea avută în vedere se află într-un evident raport de consecvenţă logică, drept care se impune concluzia irefragabilă a caracterului său adecvat. De asemenea, Curtea a constatat că măsura legală criticată este necesară, legiuitorul având deplina competenţă constituţională, în temeiul art. 15 alin. (1), al art. 44 alin. (1) şi al art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, de a proteja într-un mod efectiv interesele patrimoniale ale cetăţenilor săi, atunci când în paradigma executării contractului - de credit în cazul de faţă - intervine un aspect care ţine de impreviziune. Curtea a observat că, din întregul arsenal de măsuri pe care legiuitorul le avea la îndemână, a apelat la suspendarea temporară a plăţilor rezultate din contractul de credit, măsură ce trebuie calificată ca având un grad de intruziune moderat asupra dreptului de proprietate al creditorului, aspect dedus atât din natura sa juridică de măsură vremelnică/provizorie, cât şi din posibilitatea creditorului de a-şi vedea executată creanţa întru totul, în măsura în care instanţa judecătorească admite contestaţia formulată. Desigur, astfel cum s-a precizat, această opţiune a legiuitorului nu este cel mai puţin intruzivă, ipoteză în care legiuitorul ar fi trebuit să lase instanţei judecătoreşti competenţa de a decide ea însăşi, eventual, prin procedura ordonanţei preşedinţiale sau suspendarea executării silite, după caz, dacă se impune măsura suspendării în mod temporar a plăţii sumelor de bani aferente contractului de credit. Totuşi, Curtea a constatat că această orientare legislativă a ţinut seama de realităţile socioeconomice existente, aspect cu privire la care legiuitorul are o largă marjă de apreciere, precum şi de particularităţile şi specificul circumstanţelor referitoare la iminenţa începerii sau continuării procedurii de executare silită cu efecte iremediabile asupra consumatorului, respectiv la relaţia profesionist-consumator, în care acesta din urmă se află într-o situaţie de inferioritate economică. De aceea, în cazul în care între părţi există o neînţelegere apărută cu privire la existenţa impreviziunii în contracte, legiuitorul, în mod corect, a apreciat ca fiind necesară o suspendare de drept a executării unui asemenea contract, până la pronunţarea hotărârii judecătoreşti definitive în cauză, care tranşează problema litigioasă dintre părţi.
    97. În continuare, Curtea a reţinut că măsura criticată configurează un just raport de proporţionalitate între interesele generale şi cele particulare, în sensul că pune în balanţă, pe de o parte, protecţia imediată şi nemijlocită a consumatorilor, aşadar, a unei largi sfere de persoane care, deşi situate într-un raport de egalitate juridică, formală cu profesioniştii, totuşi, sub aspectul puterii lor economice, apreciate în mod individual, se află într-o evidentă relaţie de inferioritate, şi, pe de altă parte, interesul profesioniştilor de a-şi vedea executate sumele de bani rezultate din contractele de credit. Intervenind în acest domeniu sensibil, legiuitorul, în marja sa de apreciere, derivată din prevederile art. 61 alin. (1) din Constituţie, a reglementat această măsură într-un domeniu limitat (contract de credit) şi în condiţii restrictive (condiţii de admisibilitate în marja impreviziunii), protejând, cu efect imediat şi provizoriu, persoanele expuse acestui risc major intervenit în executarea contractului, risc calificat de Curtea Constituţională ca fiind unul supraadăugat. Ar fi fost contrastant cu însăşi noţiunea de impreviziune ca, pe perioada în care notificarea de dare în plată este depusă, debitorul de bună-credinţă al obligaţiei să fie ţinut să plătească în continuare sume nominale de bani care, sub aspectul cuantumului lor, aduc în discuţie impreviziunea, întrucât Curtea, în analiza sa, a plecat de la premisa axiomatică a art. 57 din Constituţie. În aceste condiţii, nu este de admis ca o realitate juridică, formală, rezultată din contractul de credit să prevaleze asupra regulilor de echitate şi bună-credinţă care guvernează materia contractelor civile.
    98. De asemenea, Curtea a reţinut că, în condiţiile în care instanţa judecătorească admite contestaţia formulată de profesionist, prestaţiile băneşti datorate în temeiul contractului de credit trebuie executate întocmai, creditorul obligaţiei, în acest caz, având dreptul şi la repararea prejudiciului, în măsura în care instanţa judecătorească a constatat reaua-credinţă a debitorului în exercitarea dreptului său la notificarea prevăzută de art. 5 din Legea nr. 7/2016.
    99. În consecinţă, având în vedere cele anterior expuse, Curtea a constatat că mecanismul procedural reglementat de legiuitor nu pune în discuţie în niciun fel condiţiile de drept substanţial ce trebuie avute în vedere la depunerea notificării, ci stabileşte un echilibru procedural corect între părţile aflate în litigiu, cu respectarea principiului proporţionalităţii, ce trebuie să caracterizeze orice măsură etatică în domeniul proprietăţii private.
    100. Totodată, Curtea a reţinut că dispoziţiile Legii nr. 77/2016, în interpretarea obligatorie dată acestora prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, permit menţinerea suspendării plăţilor către creditori numai în măsura în care, în cazul fiecărui contract de credit în parte, sunt îndeplinite criterii obiective, respectiv condiţiile existenţei impreviziunii, şi care vor fi evaluate în condiţii de independenţă şi imparţialitate de către instanţele de judecată. În acest fel, creditorii beneficiază de suficiente garanţii că dreptul lor de proprietate nu poate fi atins, în substanţa sa, prin reglementarea, în favoarea debitorilor, a prerogativei prevăzute de art. 5 alin. (1), coroborat cu art. 5 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016.
    101. Cu privire la art. 7 alin. (4) teza a doua din Legea nr. 77/2016, Curtea a constatat că acest text este unul precizator, fără ca ipoteza sa normativă să dubleze art. 7 alin. (4) teza întâi din lege. Astfel, suspendarea executării silite, inclusiv a popririi, era deja prevăzută chiar de art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, în forma sa iniţială. Prin urmare, art. 7 alin. (4) teza a doua din lege nu încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie în componenta sa privind calitatea legii.
    102. În aceste condiţii, a arătat Curtea, art. 5 alin. (3^1) din Legea nr. 77/2016 nu este decât o consecinţă firească a art. 5 alin. (3), a art. 7 alin. (4) şi a art. 8 alin. (3) din aceeaşi lege, deoarece, în urma depunerii notificării şi a desfăşurării procedurilor judiciare imediat următoare acesteia, debitorii nu pot fi înscrişi în Biroul de credit sau în alte baze de date negative cu privire la debitorii rău-platnici. Curtea a subliniat că textul criticat este unul de strictă interpretare, care se referă la datoria/penalităţile rezultate din contractul de credit supus notificării, şi nu din alte acte/fapte juridice ale debitorului străine acestui contract.
    103. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate aduse prevederilor art. 7 alin. (5^1) din Legea nr. 77/2016, în raport cu art. 44 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, Curtea a observat că acesta a format obiectul controlului a priori de constituţionalitate concretizat prin Decizia nr. 731 din 6 noiembrie 2019, paragrafele 114-116, acest text fiind constatat ca neconstituţional. Redactarea actuală diferă însă în mod esenţial de cea constatată ca fiind neconstituţională, dispoziţia legală criticată fiind pusă de acord cu decizia Curţii Constituţionale. Noua reglementare se circumscrie ipotezei admiterii contestaţiei şi se referă exclusiv la penalităţile şi daunele-interese care ar rezulta din parcurgerea procedurii notificării, nu şi la rata plătită de debitor. Astfel, dacă se probează că debitorul a fost de rea-credinţă, acesta datorează, în ipoteza admiterii contestaţiei, pe lângă rată (capital şi dobândă), penalităţi şi daune-interese; în schimb, dacă a fost de bună-credinţă, va datora doar rata (capital şi dobândă).
    104. Având în vedere cele expuse, Curtea conchide, cu acest prilej, că prevederile art. 5 alin. (3) şi (3^1) şi ale art. 7 alin. (4) şi (5^1) din Legea nr. 77/2016 nu încalcă art. 44, 53, 135 şi 147 din Constituţie şi nici art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale prin prisma art. 11 şi 20 din Constituţie.
    105. Cu acest prilej, Curtea reţine că nu sunt încălcate nici prevederile art. 45 şi 135 din Constituţie. Astfel, art. 45 prevede că accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora sunt garantate în condiţiile legii. Or, dispoziţiile criticate introduse sau modificate prin Legea nr. 52/2020 se pot încadra în această categorie - în condiţiile legii -, legiuitorul constituant acordând legiuitorului ordinar prerogativa de a stabili condiţiile exercitării accesului liber al persoanei la o activitate economică, precum şi pe cel al liberei iniţiative. De altfel, Curtea Constituţională a stabilit în Decizia nr. 282 din 8 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 16 iulie 2014, paragraful 16, că principiul libertăţii economice nu este un drept absolut al persoanei, ci este condiţionat de respectarea limitelor stabilite de lege, limite ce urmăresc asigurarea unei anumite discipline economice ori protejarea unor interese generale, precum şi asigurarea respectării drepturilor şi intereselor legitime ale tuturor (a se vedea, ad similis, Decizia nr. 93 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 382 din 22 mai 2017, paragraful 37).
    106. Cu privire la încălcarea art. 148 alin. (2) din Constituţie, prin Decizia nr. 668 din 18 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 8 iulie 2011, Curtea Constituţională a statuat că folosirea unei norme de drept european în cadrul controlului de constituţionalitate ca normă interpusă celei de referinţă implică o condiţionalitate cumulativă: pe de o parte, această normă să fie suficient de clară, precisă şi neechivocă prin ea însăşi sau înţelesul acesteia să fi fost stabilit în mod clar, precis şi neechivoc de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi, pe de altă parte, norma trebuie să se circumscrie unui anumit nivel de relevanţă constituţională, astfel încât conţinutul său normativ să susţină posibila încălcare, de către legea naţională, a Constituţiei, unica normă directă de referinţă în cadrul controlului de constituţionalitate. În cauză, prevederile invocate ale art. 127 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi ale art. 1 din Decizia Consiliului din 29 iunie 1998 privind consultarea Băncii Centrale Europene de către autorităţile naţionale cu privire la proiectele de reglementare, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 42 din 3 iulie 1998, nu au însă legătură cu ipoteza normativă a legii criticate, acestea referindu-se la alte aspecte. Impreviziunea este o instituţie esenţialmente de drept civil, astfel că dispoziţiile art. 148 alin. (2) din Constituţie nu au incidenţă în cauză (a se vedea Decizia nr. 749 din 14 decembrie 2023, paragraful 134).
    107. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine modificarea jurisprudenţei mai sus invocate, atât soluţiile, cât şi considerentele deciziilor menţionate sunt valabile şi în prezenta cauză.
    108. În final, Curtea reţine că revine instanţelor de judecată competenţa de a stabili cadrul procesual în care se soluţionează litigiul dedus judecăţii, în funcţie de stadiul derulării contractului de credit şi de data încheierii acestuia, de existenţa unei executări silite, după caz, aplicând în mod corespunzător dispoziţiile legale specifice fiecărei faze procesuale în parte, împreună cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale asociată acestora.
    109. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (5) tezele a doua şi a treia din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de First Bank - S.A. din Bucureşti şi First Bank - S.A. - Sucursala Satu Mare în Dosarul nr. 5.350/296/2020 al Judecătoriei Satu Mare - Secţia civilă; de Eurobank - S.A. (fostă Eurobank Ergasias) din Atena în Dosarul nr. 12.340/281/2020 al Judecătoriei Ploieşti - Secţia civilă, în Dosarul nr. 18.115/301/2020/A1 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă, în Dosarul nr. 4.082/327/2020 al Judecătoriei Tulcea - Secţia civilă şi penală şi în Dosarul nr. 7.298/320/2020/a1 al Judecătoriei Târgu Mureş - Secţia civilă; de Banca Transilvania - S.A. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 11.340/281/2020 al Judecătoriei Ploieşti - Secţia civilă şi în Dosarul nr. 6.319/311/2020 al Judecătoriei Slatina; de First Bank - S.A. din Bucureşti şi First Bank - S.A. - Sucursala Braşov în Dosarul nr. 12.135/197/2020 al Judecătoriei Braşov; de Banca Românească - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 16.130/300/2020 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă, în Dosarul nr. 12.143/197/2020 al Judecătoriei Braşov - Secţia civilă şi în Dosarul nr. 858/1.748/2020 al Judecătoriei Cornetu; de Banca Transilvania - S.A - Sucursala Oradea în Dosarul nr. 11.290/271/2020 al Judecătoriei Oradea - Secţia civilă; de Raiffeisen Bank - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 1.915/308/2020 al Judecătoriei Sighişoara - civil şi în Dosarul nr. 13.925/300/2020 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă; de Credit Europe Bank N.V. din Amsterdam în dosarele nr. 17.296/301/2020 şi nr. 14.311/301/2020 ale Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă şi de Credit Europe Bank România - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 13.824/211/2020 al Judecătoriei Cluj-Napoca - Secţia civilă.
    2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceleaşi autoare în aceleaşi dosare ale aceloraşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 4 alin. (1^1) - (1^3), (3) şi (4), ale art. 5 alin. (3) şi (3^1), ale art. 7 alin. (4) şi (5^1) şi ale art. 8 alin. (5) teza întâi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi Legea nr. 52/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, în ansamblul său, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Ploieşti - Secţia civilă, Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă, Judecătoriei Tulcea - Secţia civilă şi penală, Judecătoriei Târgu Mureş - Secţia civilă, Judecătoriei Ploieşti - Secţia civilă, Judecătoriei Braşov, Judecătoriei Slatina, Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă, Judecătoriei Braşov - Secţia civilă, Judecătoriei Cornetu, Judecătoriei Oradea - Secţia civilă, Judecătoriei Sighişoara - civil, Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă, Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă şi Judecătoriei Cluj-Napoca - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 24 octombrie 2024.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    MARIAN ENACHE
                    Magistrat-asistent,
                    Cristina-Cătălina Turcu

    -------

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, DECIZIA nr. 539 din 24 octombrie 2024

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"