Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
instruc iune nr 1 din 16 mai 2018
Monitorul Oficial 648 din 30 Iunie 2022 (M. Of. 648/2022)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 97 din 29 iunie 2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 648 din 30 iunie 2022
Având în vedere importanţa definitivării sistemelor de management şi control aferente programelor operaţionale din perioada de programare 2021-2027, mai ales în contextul stadiului avansat de negociere şi aprobare de către comisia europeană a programelor operaţionale,luând în considerare faptul că, de la intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 66/2011 şi până în prezent, au avut loc modificări ale cadrului legal european şi naţional aplicabil fondurilor europene, inclusiv determinate de apariţia normelor aferente perioadei de programare 2021-2027,având în vedere necesitatea asigurării cadrului instituţional de gestionare a programelor operaţionale regionale pentru perioada de programare 2021-2027, precum şi asigurarea unei bune ...
Monitorul Oficial 623 bis din 24 Iunie 2022 (M. Of. 623 bis/2022)
GHID SPECIFIC din 24 iunie 2022 privind Condiţii de accesare a fondurilor europene aferente Planului naţional de redresare şi rezilienţă în cadrul apelului de proiecte PNRR/2022/C15/01, PNRR/2022/C15/02, componenta 15 - Educaţie, investiţia 1 - Construirea, echiparea şi operaţionalizarea a 110 creşe EMITENT: Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 623 bis din 24 iunie 2022
──────────aprobat prin ordinul nr. 1.254 din 24 iunie 2022, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 623 din 24 iunie 2022.────────── planul naŢional de redresare Şi rezilienŢĂ ghid - condiŢii de accesare a fondurilor europene aferente pnrr În cadrul apelului de proiectepnrr/2022/c15/01pnrr/2022/c15/02 componenta c15 - educaŢie investiŢia 1 - construirea, echiparea Şi operaŢionalizarea a 110 creŞepreambulacest document se aplică apelului de proiecte din componenta 15 - educaţie în cadrul planului naţional de redresare şi rezilienţă (pnrr).apelul de proiecte se lansează prin aplicaţia electronică de pe site-ul ministerului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei (mdlpa), www.mdlpa.ro/investitii/pnrr.prezentul document se adresează tuturor potenţialilor solicitanţi pentru apelul de proiecte ...
Monitorul Oficial 609 din 22 Iunie 2022 (M. Of. 609/2022)
DECIZIA nr. 79 din 3 martie 2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) lit. d), ale art. 6, ale art. 13 lit. a), ale art. 65 lit. h) şi ale art. 71 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 609 din 22 iunie 2022
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 599 din 20 Iunie 2022 (M. Of. 599/2022)
DECIZIA nr. 12 din 18 ianuarie 2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2, ale art. 4, ale art. 5 alin. (2) lit. d) şi ale art. 65 lit. h) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum şi pentru modificarea lit. a) a art. 7 din Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă, în ansamblu, şi a art. I pct. 1 din această ordonanţă, în special EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 599 din 20 iunie 2022
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 598 din 20 Iunie 2022 (M. Of. 598/2022)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 82 din 16 iunie 2022 privind unele măsuri pentru acordarea de granturi din fonduri externe nerambursabile pentru investiţii destinate capacităţilor de prestare de servicii şi retehnologizării, în vederea refacerii capacităţii de rezilienţă EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 598 din 20 iunie 2022
Întrucât 99,7% dintre companiile din românia sunt întreprinderi mici şi mijlocii care contribuie cu aproximativ 60% din produsul intern brut şi angajează 60% din forţa de muncă,ţinând cont de faptul că microîntreprinderile şi întreprinderile mici şi mijlocii, denumite în continuare imm-uri, s-au confruntat atât în pandemia de covid-19, cât şi în prezent, ca efect al consecinţelor macroeconomice generate de aceasta, cu probleme determinate de lipsa consumatorilor, situaţie în care activităţile imm-urilor au fost puternic afectate, precum şi de lipsa măsurilor de sprijin destinate retehnologizării liniilor de producţie, iar personalul angajat a fost trimis în şomaj tehnic ori a migrat către ...
Monitorul Oficial 587 din 16 Iunie 2022 (M. Of. 587/2022)
NORMĂ din 26 mai 2022 privind cerinţele de securitate pentru activităţile de predepozitare a deşeurilor radioactive, surselor închise uzate şi a combustibilului nuclear uzat EMITENT: Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 587 din 16 iunie 2022
──────────aprobată prin ordinul nr. 103 din 26 mai 2022, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 587 din 16 iunie 2022.──────────cap. idispoziţii generalesecŢiunea 1scop şi domeniu de aplicareart. 1prezenta reglementare stabileşte:a) cerinţele de securitate pentru instalaţiile şi activităţile de predepozitare a deşeurilor radioactive, surselor închise uzate şi combustibilului nuclear uzat;b) cerinţele de autorizare pentru activităţi de predepozitare a deşeurilor radioactive, surselor închise uzate şi combustibilului nuclear uzat.art. 2prezenta reglementare se aplică la amplasarea, proiectarea, construcţia, punerea în funcţiune, exploatarea, modificarea şi oprirea definitivă a instalaţiilor de predepozitare a deşeurilor radioactive, surselor închise uzate şi combustibilului nuclear uzat.art. ...
NORMĂ din 26 mai 2022 privind cerinţele de securitate pentru dezafectarea instalaţiilor nucleare şi radiologice EMITENT: Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 587 din 16 iunie 2022
──────────aprobată prin ordinul nr. 102 din 26 mai 2022, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 587 din 16 iunie 2022.──────────cap. i dispoziţii generalesecŢiunea 1scop şi domeniu de aplicareart. 1prezenta normă stabileşte cerinţele de securitate şi de autorizare pentru dezafectarea instalaţiilor nucleare şi radiologice.art. 2(1) prezenta normă se aplică la dezafectarea unei instalaţii sau a unei părţi a acesteia aflate în una dintre următoarele situaţii:a) la sfârşitul perioadei proiectate de viaţă a instalaţiei;b) după o oprire definitivă neplanificată;c) după un accident care a avut loc sau într-o situaţie în care a rezultat o deteriorare severă sau ...
Monitorul Oficial 568 din 10 Iunie 2022 (M. Of. 568/2022)
DECIZIA nr. 295 din 18 mai 2022 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 pct. 27, cu referire la introducerea art. 10^2 în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice, ale art. 10, ale art. 13 şi ale art. 48 din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul comunicaţiilor electronice pentru stabilirea unor măsuri de facilitare a dezvoltării reţelelor de comunicaţii electronice EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 568 din 10 iunie 2022
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar ...
Monitorul Oficial 562 bis din 09 Iunie 2022 (M. Of. 562 bis/2022)
CONTRACT DE FINANŢARE din 31 martie 2022 dintre Guvernul României, reprezentat de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, şi Banca Europeană de Investiţii privind Fondul de Fonduri pentru digitalizare, acţiune climatică şi alte domenii de interes, finanţat din cadrul Planului naţional de redresare şi rezilienţă al României, semnat la Bucureşti la 31 martie 2022 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 562 bis din 9 iunie 2022
──────────aprobat prin hotĂrÂrea nr. 720 din 2 iunie 2022, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 562 din 9 iunie 2022.────────── guvernul romÂniei reprezentat de ministerul investiŢiilor Şi proiectelor europene Şi banca europeanĂ de investiŢii contract de finanŢareprezentul contract este încheiat de către şi între:- guvernul romÂniei, reprezentat în mod legal de ministerul investiţiilor şi proiectelor europene ("mipe", astfel cum este definit mai jos) în conformitate cu o.u.g. nr. 124/2021; şi– banca europeanĂ de investiŢii, bulevardul konrad adenauer nr. 100, l-2950, luxemburg, marele ducat al luxemburgului ("bei"),denumite în mod colectiv "părţile" şi individual o "parte", în funcţie de context.având în vedere regulamentul (ue) ...
Monitorul Oficial 522 din 27 Mai 2022 (M. Of. 522/2022)
NORME METODOLOGICE din 12 mai 2022 de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2022 privind regimul de control al operaţiunilor cu produse cu dublă utilizare EMITENT: Ministerul Afacerilor Externe PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 522 din 27 mai 2022
──────────aprobate prin ordinul nr. 1.205 din 12 mai 2022, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 522 din 27 mai 2022.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1prezentele norme stabilesc metodologia de control al operaţiunilor cu produse cu dublă utilizare prevăzute la art. 5 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 43/2022 privind regimul de control al operaţiunilor cu produse cu dublă utilizare, denumită în continuare ordonanţă, de către ministerul afacerilor externe, prin departamentul pentru controlul exporturilor - ancex, denumit în continuare ancex.art. 2(1) termenii utilizaţi în prezentele norme sunt cei prevăzuţi sau definiţi la art. 3 din ordonanţă.(2) ...