Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizia nr 129 din 7 aprilie 2025
Monitorul Oficial 114 din 07 Februarie 2025 (M. Of. 114/2025)
DECIZIE nr. 67 din 7 februarie 2025 privind numirea domnului Cristian-Victor Popescu Piedone în funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor EMITENT: Prim-Ministrul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 114 din 7 februarie 2025
În temeiul art. 29 şi al art. 31 lit. a) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 5 alin. (1) din hotărârea guvernului nr. 700/2012 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale pentru protecţia consumatorilor, cu modificările şi completările ulterioare,prim-ministrul emite prezenta decizie.art. 1Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul cristian-victor popescu piedone se numeşte în funcţia de preşedinte al autorităţii naţionale pentru protecţia consumatorilor.art. 2la data prevăzută la art. 1, prevederile art. 2 din decizia prim-ministrului nr. 129/2024 privind eliberarea domnului horia-miron constantinescu, la cerere, din funcţia de preşedinte ...
Monitorul Oficial 112 din 07 Februarie 2025 (M. Of. 112/2025)
DECIZIA nr. 468 din 15 octombrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 alin. (1) prin raportare la art. 53 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 112 din 7 februarie 2025
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- ...
Monitorul Oficial 109 din 06 Februarie 2025 (M. Of. 109/2025)
DECIZIA nr. 104 din 9 decembrie 2024 referitoare la pronuntarea unei hotărâri prealabile privind condiţiile de acordare a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut de art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 109 din 6 februarie 2025
Dosar nr. 2.013/1/2024┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│carmen elena │- preşedintele secţiei ...
Monitorul Oficial 101 din 04 Februarie 2025 (M. Of. 101/2025)
DECIZIA nr. 107 din 9 decembrie 2024 referitoare la acordarea drepturilor băneşti prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice şi a drepturilor de diurnă, cazare şi hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 101 din 4 februarie 2025
Dosar nr. 1.975/1/2024 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│carmen elena ...
Monitorul Oficial 103 din 04 Februarie 2025 (M. Of. 103/2025)
DECIZIA nr. 458 din 15 octombrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 101 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali şi ale art. 149 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 103 din 4 februarie 2025
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- ...
Monitorul Oficial 93 din 31 Ianuarie 2025 (M. Of. 93/2025)
DECIZIA nr. 407 din 24 septembrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 160 alin. (10) teza finală din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 93 din 31 ianuarie 2025
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei │ ...
Monitorul Oficial 85 din 30 Ianuarie 2025 (M. Of. 85/2025)
DECIZIA nr. 88 din 18 noiembrie 2024 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 8 alin. (5) din Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 85 din 30 ianuarie 2025
Dosar nr. 1.867/1/2024 ┌─────────────┬────────────────────────┐│ │- preşedintele secţiei ││elena diana │de contencios ││tămagă │administrativ şi fiscal ││ │- preşedintele ││ │completului │├─────────────┼────────────────────────┤│gabriela ...
Monitorul Oficial 80 din 30 Ianuarie 2025 (M. Of. 80/2025)
DECIZIA nr. 398 din 17 septembrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 169^1 alin. (3) teza finală şi ale art. 169^2 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 80 din 30 ianuarie 2025
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 70 din 28 Ianuarie 2025 (M. Of. 70/2025)
DECIZIA nr. 25 din 27 ianuarie 2025 referitoare la infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive, prevăzută de art. 336 alin. (2) din Codul penal EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 70 din 28 ianuarie 2025
Dosar nr. 620/1/2024completul compus din: ┌───────────────┬──────────────────────┐│ │- preşedintele secţiei││eleni cristina │penale a Înaltei curţi││marcu │de casaţie şi justiţie││ │- preşedintele ││ │completului │├───────────────┼──────────────────────┤│lucia tatiana │- judecător la secţia ...
Monitorul Oficial 57 din 23 Ianuarie 2025 (M. Of. 57/2025)
DECIZIA nr. 103 din 25 noiembrie 2024 referitoare la art. 129 alin. (12) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 57 din 23 ianuarie 2025
Dosar nr. 810/1/2024┌─────────────┬────────────────────────┐│ │- preşedintele secţiei ││elena diana │de contencios ││tămagă │administrativ şi fiscal ││ │- preşedintele ││ │completului │├─────────────┼────────────────────────┤│gabriela │- ...








