Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

$Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 189 din 19 mai 2025 referitoare la infracţiunea de agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor, prevăzută de dispoziţiile art. 219^1 alin. (1), (1^2) şi (3) lit. a) şi b) din Codul penal$

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 189 din 19 mai 2025 referitoare la infracţiunea de agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor, prevăzută de dispoziţiile art. 219^1 alin. (1), (1^2) şi (3) lit. a) şi b) din Codul penal

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 522 din 4 iunie 2025

Comenteaza legea

Dosar nr. 77/1/2025


┌─────────┬────────────────────────────┐
│Eleni    │- preşedintele Secţiei      │
│Cristina │penale a Înaltei Curţi de   │
│Marcu    │Casaţie şi Justiţie -       │
│         │preşedintele completului    │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Rodica   │- judecător la Secţia penală│
│Aida Popa│                            │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Leontina │- judecător la Secţia penală│
│Şerban   │                            │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Mircea   │                            │
│Mugurel  │- judecător la Secţia penală│
│Şelea    │                            │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Simona   │                            │
│Elena    │- judecător la Secţia penală│
│Cîrnaru  │                            │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Alin     │                            │
│Sorin    │- judecător la Secţia penală│
│Nicolescu│                            │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Elena    │- judecător la Secţia penală│
│Barbu    │                            │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Gheorghe │                            │
│Valentin │- judecător la Secţia penală│
│Chitidean│                            │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Valerica │- judecător la Secţia penală│
│Voica    │                            │
└─────────┴────────────────────────────┘

    1. S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală în Dosarul nr. x/4/2023, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a chestiunii de drept: „Dacă în cazul infracţiunii de agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor, prevăzută de dispoziţiile art. 219^1 alin. (1), (1^2) şi (3) lit. a) şi b) din Codul penal, pentru întrunirea elementelor de tipicitate a faptei este necesară şi îndeplinirea condiţiei privind urmărirea scopului obţinerii unei satisfacţii sexuale?“
    2. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi ale art. 34 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul).
    3. Şedinţa a fost prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Eleni-Cristina Marcu.
    4. Judecător-raportor a fost desemnat, conform prevederilor art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, doamna Elena Barbu, judecător în cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    5. La şedinţa de judecată a participat doamna Monica Eugenia Ungureanu, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.
    6. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna procuror Eucarie Ecaterina Nicoleta, procuror în cadrul Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
    7. Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului nr. 77/1/2025, aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, precum şi faptul că au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuţie curţile de apel, departamentele de Drept public din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti, al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi Centrul de Cercetări în Ştiinţe Penale al Facultăţii de Drept a Universităţii de Vest din Timişoara.
    8. În continuare, s-a învederat că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, la data de 11 aprilie 2025, care a fost comunicat procurorului şi părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală.
    9. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, constatând că nu sunt alte cereri de formulat sau excepţii de invocat, a solicitat doamnei procuror să susţină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema supusă dezbaterii în Dosarul nr. 77/1/2025.
    10. Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având cuvântul referitor la chestiunea de drept supusă dezlegării, a susţinut că o apreciază ca admisibilă, fiind îndeplinite condiţiile cumulative din art. 475 din Codul de procedură penală şi, pe cale de consecinţă, a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie admiterea sesizării şi pronunţarea unei decizii obligatorii, în sensul că, în cazul infracţiunii de agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor, prevăzută de art. 219^1 alin. (1), alin. (1^2) şi alin. (3) lit. a) şi b) din Codul penal, pentru întrunirea elementelor de tipicitate ale infracţiunii nu este necesară şi îndeplinirea condiţiei privind urmărirea scopului obţinerii unei satisfacţii sexuale.
    11. A argumentat că legiuitorul a reorganizat practic aceste infracţiuni şi a prevăzut în mod expres şi distinct agresiunea sexuală asupra unui minor, iar din analiza dispoziţiilor art. 219^1 din Codul penal se observă că nu a prevăzut în conţinutul incriminării o condiţie referitoare la scopul care trebuie urmărit de făptuitor, respectiv acela de a obţine o satisfacţie sexuală.
    12. Nefiind prevăzut în textul legal ca infracţiunea să fie comisă în scopul obţinerii unei satisfacţii sexuale, reţinerea pe cale jurisprudenţială a unei astfel de cerinţe de tipicitate reprezintă o adăugare nepermisă la lege, o interpretare ce excedează voinţei legiuitorului.
    13. Singura menţiune referitoare la existenţa unui scop se regăseşte în conţinutul formei agravate prevăzute la art. 219^1 alin. (3) lit. d) din Codul penal, când fapta de agresiune sexuală este comisă în scopul producerii de materiale pornografice, dar şi în acest caz scopul obţinerii unei satisfacţii sexuale este irelevant, deci cu atât mai mult nu este relevant în cazul formei tip.
    14. A mai susţinut că întrebarea instanţei de trimitere se referă şi la stabilirea semnificaţiei sintagmei „act de natură sexuală“ din conţinutul infracţiunii de agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor. În acest sens, doctrina este în sensul că esenţial pentru a atrage calificarea ca act de natură sexuală este ca actul de executare respectiv să pună în discuţie lezarea libertăţii sexuale a victimei, care este constrânsă la o conduită ce, în sens larg, poate fi calificată ca o conduită sexuală.
    15. Pentru întrunirea condiţiilor de tipicitate obiectivă a acestei infracţiuni este necesară întreţinerea unui act de natură sexuală, altul decât cele prevăzute la art. 218^1 din Codul penal privind infracţiunea de viol săvârşită asupra unui minor. Din această perspectivă, infracţiunea de agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor este una cu conţinut deschis şi reflectă opţiunea legiuitorului de a stabili actele ce realizează conţinutul acestei infracţiuni, prin excluderea celor incriminate în cazul violului săvârşit asupra unui minor. Prin această manieră de reglementare a actelor de natură sexuală au fost incriminate toate formele de agresiune sexuală, intenţia legiuitorului fiind de a asigura o protecţie cât mai largă a libertăţii sexuale a persoanei.
    16. A concluzionat că, pentru a stabili natura sexuală a actului comis este necesar ca din toate circumstanţele faptei să reiasă, pe de o parte, că actul comis este un act de satisfacere a instinctului sexual, un act cu conotaţie sexuală, indiferent dacă făptuitorul a urmărit sau nu să obţină o satisfacţie sexuală prin acesta şi, pe de altă parte, că acel act a lezat libertatea sexuală a persoanei.
    17. În concluzie, pentru argumentele expuse pe larg şi în scris, a solicitat, în temeiul art. 475-477 din Codul de procedură penală, admiterea sesizării.
    18. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a declarat dezbaterile închise, reţinându-se dosarul în pronunţare.
    ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
    deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
    I. Titularul şi obiectul sesizării
    19. Prin Încheierea din data de 4 decembrie 2024, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, în temeiul art. 476 alin. (1) raportat la art. 475 din Codul de procedură penală, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
    "Dacă în cazul infracţiunii de agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor, prevăzută de dispoziţiile art. 219^1 alin. (1), (1^2) şi (3) lit. a) şi b) din Codul penal, pentru întrunirea elementelor de tipicitate a faptei este necesară şi îndeplinirea condiţiei privind urmărirea scopului obţinerii unei satisfacţii sexuale?"

    II. Dispoziţiile legale relevante
    Codul penal
    Agresiunea sexuală săvârşită asupra unui minor
    Art. 219^1    (paragraful a fost introdus în ianuarie 2024 prin Legea nr. 217/2023)
    (1) Actul de natură sexuală, altul decât cele prevăzute la art. 218^1, comis de un major asupra unui minor care nu a împlinit vârsta de 16 ani se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 9 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
    (…)

    (1^2) Actul de natură sexuală, altul decât cele prevăzute la art. 218^1, comis de un major asupra unui minor prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
    (…)

    (3) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) sunt comise în una din următoarele împrejurări:
    a) fapta a fost comisă de către un membru de familie al minorului sau de către o persoană care convieţuieşte cu minorul;
    b) minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau acesta a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situaţia vădit vulnerabilă a acestuia cauzată de boală, handicap psihic sau fizic, de o situaţie de dependenţă ori de o stare de incapacitate fizică sau psihică;
    (…) maximul special al pedepsei se majorează cu 3 ani.

    III. Expunerea succintă a cauzei
    20. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală este învestită, în ultimul grad de jurisdicţie, cu soluţionarea apelului formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti împotriva Sentinţei penale nr. 1.935 din data de 16 iulie 2024, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală în Dosarul nr. x/4/2023.
    21. Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti s-a dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatei A pentru săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală în formă continuată (2 acte materiale, unul săvârşit la data de 9.11.2022 şi celălalt la data de 22.11.2022), faptă prevăzută de art. 219 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), c) şi alin. (2^1) teza I din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal şi art. 41 alin. (1) din Codul penal.
    22. Prin Încheierea de şedinţă din data de 5 iunie 2024, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, s-a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea de agresiune sexuală, prevăzută de art. 219 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), c) şi alin. (2^1) teza I din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal şi art. 41 alin. (1) din Codul penal, în infracţiunea de agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor, prevăzută de art. 219^1 alin. (1), (1^2) şi alin. (3) lit. a) şi b) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal şi art. 41 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, apreciindu-se că legea penală mai favorabilă este Codul penal în vigoare la momentul judecării cauzei.
    23. Prin Sentinţa penală nr. 1.935 din 16 iulie 2024, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală, în baza art. 396 alin. (1) şi (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi din Codul de procedură penală raportat la art. 219^1 alin. (1), alin. (1^2), alin. (3) lit. a) şi b) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal şi art. 41 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, a fost achitată inculpata A, pentru săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor în formă continuată (2 acte materiale, persoana vătămată B), întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală.
    24. În motivarea acestei soluţii s-a reţinut, în esenţă, că „din probele administrate în cauză rezultă cu certitudine că inculpata, la data de 9 noiembrie 2022, a determinat-o pe minoră să îi examineze vizual, îndeaproape, organul genital, precum şi să îl exploreze prin atingerea repetată a acestuia cu mâna, momente care au fost înregistrate de inculpată cu telefonul mobil, precum şi că, în data de 22 noiembrie 2022, inculpata i-a permis minorei să o sărute şi şi-a introdus limba în gura acesteia, însă instanţa apreciază că prin această conduită inadecvată inculpata nu a urmărit să obţină satisfacţie sexuală, neputând fi caracterizată ca reprezentând acte de agresiune sexuală în sensul legii penale.
    25. Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, iar criticile din cuprinsul motivelor de apel au vizat achitarea inculpatei A pentru infracţiunea de agresiune sexuală, susţinându-se că problema esenţială pe care o ridică soluţia de achitare constă în a stabili dacă, în cazul art. 219^1 din Codul penal, referirea la noţiunea de act de natură sexuală impune ca prin intermediul acestuia să se urmărească obţinerea unei satisfacţii sexuale.
    26. La termenul de judecată din data de 25 noiembrie 2024, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală a pus în discuţie, din oficiu, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea dezlegării de principiu a chestiunii de drept anterior menţionate.

    IV. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    27. Completul de judecată care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a opinat că sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală.
    28. Cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării:
    Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală a reţinut în cuprinsul încheierii de sesizare că problema de drept supusă dezbaterii vizează împrejurarea dacă art. 219^1 din Codul penal, atunci când face referire la noţiunea de act de natură sexuală, impune ca prin intermediul acestuia să se urmărească obţinerea unei satisfacţii sexuale, respectiv în ce măsură pentru reţinerea tipicităţii infracţiunii de agresiune sexuală asupra unui minor este necesară şi îndeplinirea condiţiei privind urmărirea scopului obţinerii unei satisfacţii sexuale.

    29. S-a apreciat că problema de drept suscită interpretări diferite şi, pentru a preîntâmpina o eventuală antepronunţare în privinţa apelului formulat, instanţa de sesizare a prezentat argumentele esenţiale care fundamentează două opinii conturate cu privire la acest aspect.
    30. Într-o opinie se susţine că, în raport cu modul în care legiuitorul a reglementat infracţiunea de agresiune sexuală, nu este necesar ca, în toate cazurile, pentru existenţa acestei fapte, agresorul să fi urmărit în mod expres obţinerea unei satisfacţii sexuale.
    31. Astfel, incriminarea infracţiunii de agresiune sexuală are ca scop sancţionarea penală a actelor de natură sexuală diferite de cele specifice infracţiunii de viol, prevăzută de art. 218 din Codul penal, săvârşite însă în aceleaşi modalităţi - constrângere, punerea victimei în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare.
    32. Deşi în mod obişnuit aceste acte sunt realizate pentru ca autorul lor să obţină, într-o formă sau alta, o satisfacţie ori excitaţie sexuală, infracţiunea de agresiune sexuală trebuie reţinută inclusiv în cazul în care acţiunile făptuitorului nu urmăresc această finalitate, ci alte scopuri injuste, cum ar fi, de exemplu, pedepsirea sau umilirea victimei, producerea de suferinţe etc., deoarece în caz contrar s-ar ajunge la situaţia în care încălcări grave ale libertăţii şi integrităţii sexuale să nu fie considerate agresiuni sexuale deoarece scopul urmărit de agresor nu a fost cel de a obţine satisfacţia ori excitaţia sexuală.
    33. Însă în practică sunt întâlnite frecvent situaţii în care acţiunile făptuitorului au un caracter echivoc, caz în care, pentru a stabili dacă acestea se circumscriu în concret elementului material al infracţiunii de agresiune sexuală, este necesară o analiză mai amplă, care presupune identificarea scopului urmărit de autor prin intermediul lor.
    34. Într-o altă opinie se apreciază că, în raport cu considerentele Deciziei nr. 92/2023^1, pronunţată de Curtea Constituţională, referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 219 alin. (1) şi (2) din Codul penal, prin care s-a reţinut că prin expresia „act de natură sexuală“, utilizată în conţinutul art. 219 din Codul penal, legiuitorul a avut în vedere orice act prin care se tinde la obţinerea excitaţiei sexuale ori a satisfacţiei sexuale prin alte procedee decât acţiunea de penetrare, aceasta din urmă fiind specifică infracţiunii de viol, prevăzută de art. 218 din Codul penal, rezultă că şi în cazul infracţiunii de agresiune sexuală, pentru întrunirea elementelor de tipicitate a faptei, este necesară îndeplinirea condiţiei privind urmărirea scopului obţinerii unei satisfacţii sexuale.
    ^1 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 15 iunie 2023.

    V. Examenul jurisprudenţei în materie
    A. Jurisprudenţa naţională relevantă
    35. S-a solicitat punctul de vedere al instanţelor de judecată asupra chestiunii de drept supuse dezlegării.
    36. În urma consultării materialelor transmise de către instanţele de judecată, s-a constatat că punctele de vedere nu sunt unitare, fiind identificate două orientări:
    37. Într-o primă orientare, majoritară, se consideră că, în cazul infracţiunii de agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor, prevăzută de dispoziţiile art. 219^1 alin. (1), (1^2) şi alin. (3) lit. a) şi b) din Codul penal, pentru întrunirea elementelor de tipicitate a faptei nu este necesară şi îndeplinirea condiţiei privind urmărirea scopului obţinerii unei satisfacţii sexuale.
    38. În argumentarea opiniei exprimate instanţele au apreciat, în esenţă, că analiza condiţiei privind urmărirea scopului obţinerii unei satisfacţii sexuale se poate realiza numai dacă acest scop este prevăzut expres de lege, ca element constitutiv al infracţiunii (de exemplu, infracţiunea de viol săvârşită asupra unui minor în scopul producerii de materiale pornografice, caz în care scopul este parte a elementului material al laturii obiective).
    39. Or, obţinerea unei satisfacţii sexuale poate fi unul dintre scopurile pentru care se săvârşeşte infracţiunea de agresiune sexuală, ca element al laturii subiective, alături de alte scopuri de săvârşire a infracţiunii, cum ar fi, de exemplu, răzbunarea, umilirea victimei etc., iar aceste aspecte se analizează de la caz la caz, în funcţie de circumstanţele reale de săvârşire a infracţiunii.
    40. De asemenea, s-a mai avut în vedere că obiectul juridic al infracţiunii este reprezentat de libertatea sexuală a persoanei, astfel că, din interpretarea teleologică a dispoziţiei legale rezultă că scopul reglementării nu poate fi condiţionat de resorturile intime pe care le-a avut făptuitorul la momentul săvârşirii infracţiunii, având în vedere că ar fi restrânse, în mod nepermis, cazurile în care libertatea sexuală a persoanei este protejată, doar la acele situaţii în care făptuitorul a obţinut sau a urmărit obţinerea unei satisfacţii sexuale.
    41. În acelaşi sens s-a conchis şi în cadrul Întâlnirii secţiilor penale ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi curţilor de apel, desfăşurată în perioada 31 octombrie-1 noiembrie 2024.
    42. Participanţii la întâlnire au agreat, în unanimitate, opinia Institutului Naţional al Magistraturii, în care s-a considerat că, deşi în mod obişnuit aceste acte sunt realizate pentru ca autorul lor să obţină, într-o formă sau alta, o satisfacţie ori excitaţie sexuală, infracţiunea de agresiune sexuală trebuie reţinută inclusiv în cazul în care acţiunile făptuitorului nu urmăresc această finalitate, ci alte scopuri injuste, cum ar fi, de exemplu, pedepsirea sau umilirea victimei, producerea de suferinţe etc., deoarece în caz contrar s-ar ajunge la situaţia nedorită în care încălcări grave ale libertăţii şi integrităţii sexuale să nu fie considerate agresiuni sexuale deoarece scopul urmărit de agresor nu a fost cel de a obţine satisfacţia ori excitaţia sexuală.
    43. De altfel, chiar legiuitorul a avut în vedere una din situaţiile în care actele de agresiune sexuală nu urmăresc obţinerea satisfacţiei ori excitaţiei sexuale, ci alt scop, la momentul când a incriminat ca variantă agravată a infracţiunii săvârşirea acesteia în scopul producerii de materiale pornografice [art. 219 alin. (2) lit. d) din Codul penal].
    44. În acelaşi timp însă, în practică sunt întâlnite frecvent situaţii în care acţiunile făptuitorului au un caracter echivoc, nereprezentând per se acte de natură sexuală - de exemplu, atingeri în zona coapsei, a feselor ori a abdomenului victimei, încercarea de a o săruta ori de a-i ridica bluza etc. -, caz în care, pentru a stabili dacă acestea se circumscriu în concret elementului material al infracţiunii de agresiune sexuală, este necesară o analiză mai amplă, care presupune identificarea scopului urmărit de autor prin intermediul lor.
    45. Tocmai aceasta este situaţia avută în vedere de instanţa constituţională prin pronunţarea deciziilor nr. 420/2017^2 şi nr. 92/2023, în cuprinsul cărora s-a reţinut că prin expresia „act de natură sexuală“, utilizată în cadrul art. 219 din Codul penal, legiuitorul a avut în vedere „orice act prin care se tinde la obţinerea excitaţiei sexuale ori a satisfacţiei sexuale prin alte procedee decât acţiunea de penetrare“, aceasta din urmă fiind specifică violului.
    ^2 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 801 din 10 octombrie 2017.

    46. În cuprinsul Deciziei nr. 92/2023, Curtea Constituţională a precizat că, prin natura ei, incriminarea (art. 219 din Codul penal, n.n.) nu permite o enumerare exhaustivă a actelor de natură sexuală ce intră în sfera sa de aplicare, astfel că interpretarea este realizată de organele judiciare, şi că, în ceea ce priveşte conţinutul concret al sintagmei criticate, acesta urmează a fi stabilit, în fiecare caz în parte, de către organele judiciare, în funcţie de circumstanţele fiecărei cauze penale.
    47. În concluzie, se consideră că pentru existenţa infracţiunii de agresiune sexuală în varianta tip nu trebuie dovedită în mod necesar împrejurarea că prin săvârşirea acţiunii incriminate făptuitorul a urmărit obţinerea unei satisfacţii ori excitaţii sexuale, dar stabilirea acestui scop este necesară pentru reţinerea infracţiunii de agresiune sexuală în cazul unor acţiuni ale făptuitorului care pot avea o semnificaţie diferită în funcţie de finalitatea urmărită de acesta.
    48. În cea de a doua orientare, minoritară, se consideră că în cazul infracţiunii de agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor, prevăzută de dispoziţiile art. 219^1 alin. (1), (1^2) şi alin. (3) lit. a) şi b) din Codul penal, pentru întrunirea elementelor de tipicitate a faptei este necesară şi îndeplinirea condiţiei privind urmărirea scopului obţinerii unei satisfacţii sexuale.
    49. În motivarea acestei opinii s-a arătat că elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 219^1 din Codul penal (actul de natură sexuală, altul decât cele prevăzute la art. 218^1 din Codul penal) este reprezentat de acţiuni care nu au per se o semnificaţie vădită de natură sexuală cum sunt raportul sexual, actul sexual oral sau anal sau alte acte de penetrare vaginală sau anală.
    50. Ca atare, în absenţa descrierii explicite în textul de lege a actului de natură sexuală, este necesară existenţa unei diferenţieri din perspectiva laturii subiective a infracţiunii pentru a se distinge, în cazul unei acţiuni/inacţiuni determinate, între infracţiunea prevăzută de art. 219^1 din Codul penal şi orice altă infracţiune cu acelaşi element material.
    51. Or, în cazul unei astfel de acţiuni/inacţiuni cu caracter echivoc, se consideră că aceasta poate constitui o infracţiune de agresiune sexuală, dacă făptuitorul prefigurează şi urmăreşte o satisfacţie de natură sexuală a comportamentului său.
    52. Un alt argument avut în vedere în susţinerea acestei opinii este acela că, prin Decizia nr. 92/2023, Curtea Constituţională a reţinut, conform jurisprudenţei sale anterioare, că prin expresia „act de natură sexuală“, utilizată în cadrul art. 219 din Codul penal, legiuitorul a avut în vedere „orice act prin care se tinde la obţinerea excitaţiei sexuale ori a satisfacţiei sexuale prin alte procedee decât acţiunea de penetrare“, aceasta din urmă fiind specifică infracţiunii de viol prevăzute de art. 218 din Codul penal.

    B. Jurisprudenţa relevantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    53. Cu referire la problema de drept ce face obiectul sesizării, în cadrul deciziilor obligatorii, menite să asigure unificarea practicii judiciare, nu au fost identificate hotărâri care să prezinte relevanţă pentru problema de drept analizată.
    54. În ceea ce priveşte deciziile de speţă, în urma examenului de jurisprudenţă, Direcţia legislaţie, jurisprudenţă şi contencios - Serviciul pentru studiul şi unificarea jurisprudenţei din cadrul instanţei supreme, prin Adresa nr. 59 din 13 februarie 2025, a comunicat că au fost identificate o serie de hotărâri care prezintă relevanţă pentru problema de drept analizată.
    55. Se constată astfel că, prin considerentele relevate, deciziile identificate conturează cele două orientări jurisprudenţiale, respectiv, în sensul orientării majoritare: Decizia penală nr. 27/RC din 18 ianuarie 2024, pronunţată de Secţia penală, Decizia penală nr. 533/RC din 2 octombrie 2024, pronunţată de Secţia penală^3, Decizia nr. 137/RC din 28 februarie 2023, pronunţată de Secţia penală, şi în sensul opiniei minoritare: Decizia penală nr. 59/RC din 11 februarie 2021, pronunţată de Secţia penală.
    ^3 Decizia selectată nu acoperă ipoteza subiectului pasiv minor, însă prezintă relevanţă din perspectiva definirii scopului obţinerii unei satisfacţii sexuale.

    VI. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale
    56. În urma examenului de jurisprudenţă la nivelul Curţii Constituţionale a României au fost identificate decizii relevante în problema de drept supusă dezlegării:
    57. În considerentele Deciziei nr. 420/2017 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 221 alin. (1) din Codul penal, Curtea Constituţională a arătat că prin act de natură sexuală, altul decât cel prevăzut în art. 220 din Codul penal, se înţelege orice act prin care se tinde la obţinerea excitaţiei sexuale ori a satisfacţiei sexuale prin alte procedee decât acţiunea de penetrare (paragraful 17).
    58. În considerentele Deciziei nr. 92/2023 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 219 alin. (1) şi (2) din Codul penal s-a constatat că, în ceea ce priveşte actele de executare a infracţiunii de viol, legiuitorul le-a definit expres, prin utilizarea unei enumerări limitative a modalităţilor de comitere, ceea ce determină ca celelalte acte realizate sub forma unei agresiuni sexuale să intre sub incidenţa infracţiunii de agresiune sexuală. Astfel cum s-a reţinut în literatura de specialitate, raţiunea incriminării faptei prevăzute de dispoziţiile art. 219 din Codul penal este justificată având în vedere că aceasta constituie o altă modalitate brutală şi primitivă de a încălca libertatea sexuală a victimei, care poate fi lezată şi în altă manieră decât prin raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană sau alte acte de penetrare vaginală sau anală. Astfel, incriminarea infracţiunii de agresiune sexuală a fost determinată de dorinţa legiuitorului penal de a proteja libertatea sexuală a victimei împotriva oricăror alte forme de agresiune (paragraful 27).

    VII. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului
    59. În urma examenului de jurisprudenţă la nivelul Curţii Europene a Drepturilor Omului nu au fost identificate hotărâri care să prezinte relevanţă pentru problema de drept analizată.

    VIII. Opinia specialiştilor consultaţi
    60. În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată specialiştilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept supuse examinării.
    61. În cuprinsul opiniei juridice elaborate de Departamentul de drept public al Facultăţii de Drept a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca s-a arătat că în cazul infracţiunii de agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor, prevăzută de dispoziţiile art. 219^1 alin. (1), (1^2) şi alin. (3) lit. a) şi b) din Codul penal, pentru întrunirea elementelor de tipicitate a faptei nu este necesară şi îndeplinirea condiţiei privind urmărirea scopului obţinerii unei satisfacţii sexuale.
    62. Referitor la agresiunea sexuală săvârşită asupra unui minor, incriminată sub această denumire începând cu data de 1 ianuarie 2024, s-a apreciat că în formularea opiniei sunt determinante două aspecte: elementele constitutive ale infracţiunii şi analiza noţiunii de act de natură sexuală.
    63. Pentru întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii sunt necesare, în esenţă: constatarea existenţei unui act de natură sexuală, altul decât cel arătat la art. 218^1 din Codul penal; în funcţie de modalitatea de comitere incidentă, existenţa unei calităţi a subiectului activ, respectiv a subiectului pasiv (spre exemplu, major sau minor) sau a unei relaţii între aceştia (spre exemplu, o relaţie de dependenţă); în ceea ce priveşte alin. (1^2) al art. 219^1 din Codul penal, existenţa unui element de constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare a victimei.
    64. Aşadar, în norma de incriminare, scopul obţinerii unei satisfacţii sexuale nu este prevăzut ca element constitutiv. Astfel cum s-a arătat în doctrină^4, în ipoteza în care scopul nu se regăseşte menţionat în structura normei penale, el va fi avut în vedere doar ca element de individualizare sau, eventual, ca o circumstanţă atenuantă judiciară. Scopul infracţiunii devine însă element constitutiv atunci când este prevăzut în mod expres în norma de incriminare şi, în această situaţie, scopul urmărit de făptuitor determină existenţa unei intenţii calificate.
    ^4 F. Streteanu, D. Niţu, Drept penal. Partea generală, vol. I, Ed. Universul Juridic, 2014, p. 347.

    65. În cadrul analizei noţiunii de „act de natură sexuală“ s-a apreciat că această noţiune nu a primit o definiţie clară în Codul penal, tocmai pentru ca norma să poată acoperi toate conduitele cu caracter sexual care afectează libertatea sexuală a victimei (altele decât cele de la infracţiunea de viol săvârşit asupra unui minor).
    66. În plus, astfel cum s-a reţinut în doctrină^5, atât timp cât un act de natură sexuală pune în discuţie lezarea libertăţii sexuale a victimei, nu este obligatoriu să fie constatată existenţa scopului obţinerii satisfacţiei sexuale.
    ^5 S. Bogdan, D.A. Şerban, Drept penal. Partea specială. Infracţiuni contra persoanei şi contra înfăptuirii justiţiei, ed. a IV-A, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2024, p. 440.

    67. O astfel de interpretare a noţiunii de act de natură sexuală este necesară, întrucât calificarea actului trebuie, în primul rând, să pornească de la percepţia subiectivă a victimei, aceasta fiind subiectul pasiv al infracţiunii de agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor. În măsura în care prin actul comis autorul a lezat libertatea sexuală a victimei, infracţiunea ar trebui reţinută indiferent de scopul cu care a acţionat acesta.
    68. Prin opinia juridică elaborată în cadrul Departamentului de drept penal al Facultăţii de Drept a Universităţii Bucureşti s-a considerat că în cazul infracţiunii de agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor, prevăzută de dispoziţiile art. 219^1 alin. (1), (1^2) şi alin. (3) lit. a) şi b) din Codul penal, pentru întrunirea elementelor de tipicitate a faptei nu este necesară şi îndeplinirea condiţiei privind urmărirea scopului obţinerii unei satisfacţii sexuale.
    69. Referitor la înţelesul expresiei „act de natură sexuală“ în contextul jurisprudenţei constituţionale, s-a precizat că argumentele prezentate de către instanţa de sesizare în favoarea primei opinii (nu este necesar ca agresorul să fi urmărit în mod expres obţinerea unei satisfacţii sexuale) apar ca fiind corecte şi pertinente. Singurul „obstacol“ în calea acestor argumente este reprezentat de unele considerente prezente în jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
    70. Aşa cum s-a arătat anterior în doctrină^6, prin deciziile nr. 420/2017 şi nr. 92/2023, Curtea Constituţională face trimitere la Decizia nr. III/2005, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, prin care se explica noţiunea de „act sexual de orice natură“, folosită la vremea respectivă în Codul penal. În această din urmă decizie s-a reţinut, în esenţă, că prin actul sexual de orice natură (deci nu actul de natură sexuală), care reprezenta la vremea respectivă element material atât pentru viol, cât şi pentru actul sexual cu un minor, precum şi perversiunea sexuală se înţelege orice modalitate de obţinere a unei satisfacţii sexuale
    ^6 V. Cioclei, Drept penal partea specială. Infracţiuni contra persoanei şi infracţiuni contra patrimoniului, ed. 9, Ed. C.H. Beck, 2024, p. 232.

    71. S-a arătat că această decizie este criticabilă, pe de o parte pentru că explicarea actului sexual prin ideea „de obţinere a unei satisfacţii sexuale prin folosirea sexului sau acţionând asupra sexului“ este suficient de vagă pentru a produce confuzie, iar, pe de altă parte, pentru că prin preluarea acestor explicaţii de către Curtea Constituţională se creează în continuare confuzie, deoarece considerentele instanţei constituţionale pot conduce la concluzia eronată că scopul obţinerii unei satisfacţii sexuale ar reprezenta o condiţie pentru existenţa infracţiunii de agresiune sexuală.
    72. În primul rând, Curtea Constituţională a preluat o soluţie a instanţei supreme care se referea la alte noţiuni şi la un alt context legislativ. Această decizie se referea la actul sexual de orice natură şi la perversiunea sexuală, în timp ce Curtea Constituţională se referă la actul de natură sexuală.
    73. În al doilea rând, cele două decizii ale Curţii Constituţionale sunt decizii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. Prin urmare, considerentele din conţinutul deciziei au relevanţă (forţă obligatorie) doar în sensul susţinerii constituţionalităţii textului de lege, dar nu pot „remodela“ o infracţiune.
    74. De altfel, în cuprinsul Deciziei nr. 92/2023, Curtea Constituţională a precizat că, prin natura ei, incriminarea (art. 219 din Codul penal, n.n.) nu permite o enumerare exhaustivă a actelor de natură sexuală ce intră în sfera sa de aplicare, iar, în ceea ce priveşte conţinutul concret al sintagmei criticate, acesta urmează a fi stabilit, în fiecare caz în parte, de către organele judiciare, în funcţie de circumstanţele fiecărei cauze penale.
    75. În al treilea rând, Curtea Constituţională a avut intenţia de a furniza „un reper“ în identificarea actelor de natură sexuală.
    76. Ca atare, scopul obţinerii satisfacţiei sexuale reprezintă un simplu indiciu (printre multe altele posibile) cu privire la existenţa unui act de natură sexuală şi nu reprezintă un element indispensabil în definirea acestuia, nu este o condiţie sine qua non a acestuia şi, pe cale de consecinţă, nu este o condiţie privind existenţa infracţiunii.
    77. În conţinutul infracţiunii de agresiune sexuală legiuitorul nu a prevăzut niciun scop. Prin urmare, din punct de vedere subiectiv, pentru existenţa infracţiunii este necesar (doar) a se face dovada existenţei vinovăţiei, sub forma intenţiei, care poate fi directă sau indirectă, ca în cazul violului^7. Altfel spus, este necesar (şi suficient) ca făptuitorul să urmărească sau să accepte lezarea libertăţii sexuale a victimei. Scopul obţinerii unei satisfacţii sexuale de către subiectul activ nu are legătură cu conţinutul subiectiv al infracţiunii.
    ^7 Idem, p. 209.

    78. Prin opinia juridică elaborată de Centrul de Cercetări în Ştiinţe Penale al Facultăţii de Drept a Universităţii de Vest din Timişoara s-a apreciat că, în ceea ce priveşte sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti, nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate stabilite de art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv condiţia identificării unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei, având în vedere că întrebarea nu reprezintă o veritabilă problemă de drept care să aibă o înrâurire directă asupra elementelor de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de agresiune sexuală prevăzută de art. 219 Cod penal, ci, mai degrabă, are legătură cu modul de interpretare a gesturilor reţinute în sarcina inculpatei.
    79. Cu privire la fondul sesizării, s-a reţinut că infracţiunea de agresiune sexuală prezintă un conţinut deschis, exigenţa normei fiind natura sexuală a actelor săvârşite. Cerinţa esenţială pentru existenţa infracţiunii este ca actul sexual să fie de natură sexuală, victima fiind constrânsă la o conduită care poate fi calificată drept sexuală, fiindu-i lezată, în acest fel, libertatea. În plus, nu este necesar ca actul de natură sexuală să fie comis cu sexul sau asupra sexului, atât timp cât a fost lezată libertatea victimei.
    80. S-a apreciat că legiuitorul nu a urmărit, prin reglementarea agresiunii sexuale, incriminarea oricăror gesturi de natură frivolă care sunt condamnabile din punct de vedere moral, dar care nu reprezintă acte de natură sexuală. În acest sens, practica judiciară a evidenţiat ca fiind acte de natură sexuală doar actele explicite precum: atingeri ale sânilor, ale zonei intime, dar fără penetrare, sărutul prin constrângere etc.
    81. În plus, s-a arătat că literatura de specialitate^8 a apreciat că pentru a se reţine că o persoană a comis un act de natură sexuală asupra altei persoane, nu este obligatoriu ca, prin respectivul act, autorul să urmărească obţinerea unei satisfacţii sexuale ori ca acesta să fie comis cu sexul sau asupra sexului. Ceea ce este esenţial pentru a atrage calificarea ca act de natură sexuală este ca actul de executare respectiv să pună în discuţie lezarea libertăţii sexuale a victimei care este constrânsă la o conduită care, în sens larg, poate fi calificată ca o conduită sexuală. Într-o altă opinie^9, prin act de natură sexuală trebuie să se înţeleagă orice act aflat în legătură directă sau indirectă cu organele sexuale şi cu activitatea acestor organe.
    ^8 Sergiu Bogdan, Doris Alina Şerban, Drept penal. Partea specială. Infracţiuni contra persoanei şi contra înfăptuirii justiţiei, Editura Universul Juridic, 2017, p. 243.
    ^9 Valerian Cioclei, Infracţiuni contra persoanei şi infracţiuni contra patrimoniului, Ed. C.H. Beck, 2016, p. 193.

    82. Conform opiniei juridice exprimate, problema satisfacţiei sexuale ca condiţie de tipicitate (fie ea şi intrinsecă) a infracţiunii nu poate fi analizată strict prin prisma instituţiilor de drept penal, ci printr-o abordare multidisciplinară, de ordin criminologic şi psihologic. Astfel, teoriile moderne referitoare la cauzele comiterii infracţiunilor contra libertăţii şi integrităţii sexuale au fost amplu analizate de către psihologi şi criminologi, care au încercat să ofere explicaţii cuprinzătoare ale abuzului sexual, să identifice factorii individuali asociaţi cu abuzul sexual. Niciunul dintre studiile psihologice şi sociologice parcurse nu indică faptul că satisfacţia sexuală ar fi o condiţie pentru comiterea unei infracţiuni contra integrităţii şi libertăţii sexuale, ci că aceste conduite ar avea o cauzalitate diversă şi complexă, care combină factori multipli precum nevoia sau dorinţa de putere, control, tulburări psihologice, influenţe sociale şi, în unele cazuri, chiar tulburări parafilice.
    83. În consecinţă, cerinţa esenţială pentru existenţa infracţiunii de agresiune sexuală asupra unui minor este ca actul să fie de natură sexuală, iar victima să fie constrânsă la o conduită care poate fi calificată drept sexuală, satisfacţia sexuală neconstituind o condiţie pentru configurarea tipicităţii infracţiunii.

    IX. Opinia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    84. Din perspectiva dispoziţiilor art. 475 din Codul de procedură penală, s-a apreciat că sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate a sesizării formulate de către Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală.
    85. Cu privire la fondul problemei de drept care face obiectul sesizării, s-a apreciat că în cazul infracţiunii de agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor, prevăzută de dispoziţiile art. 219^1 alin. (1), (1^2) şi alin. (3) lit. a) şi b) din Codul penal, pentru întrunirea elementelor de tipicitate a faptei nu este necesară şi îndeplinirea condiţiei privind urmărirea scopului obţinerii unei satisfacţii sexuale.
    86. Prin Legea nr. 217/2023^10, modificată prin Legea nr. 424/2023^11, dorind să sporească gradul de protecţie acordat minorilor victime ale infracţiunilor împotriva libertăţii integrităţii sexuale, legiuitorul a prevăzut ca infracţiune distinctă agresiunea sexuală săvârşită asupra unui minor.
    ^10 Pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi a Legii audiovizualului nr. 504/2002.
    ^11 Privind modificarea şi completarea Legii nr. 217/2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi a Legii audiovizualului nr. 504/2002.

    87. În doctrină^12, s-a arătat că, dacă scopul nu este prevăzut în textul normei de incriminare, acesta poate fi avut în vedere, eventual, ca element de individualizare sau ca circumstanţă atenuantă judiciară.
    ^12 Florin Streteanu, Daniel Nitu - Drept penal. Partea generală, vol. I, Universul Juridic, Bucureşti, 2014, pag. 347.

    88. Însă, dacă scopul avut în vedere la comiterea unei infracţiuni este menţionat în structura incriminării tip, acesta reprezintă fie un element constitutiv al faptei de bază, fie un element al formei agravate. În acest caz, scopul reprezintă o cerinţă ataşată laturii subiective a infracţiunii, iar neîndeplinirea condiţiei referitoare la scopul urmărit prin comiterea infracţiunii atrage neîntrunirea condiţiilor de tipicitate subiectivă a infracţiunii ori determină înlăturarea formei agravate.
    89. Din analiza dispoziţiilor art. 219^1 din Codul penal se observă că legiuitorul nu a prevăzut în conţinutul incriminării o condiţie referitoare la scopul care să trebuiască urmărit de făptuitor, respectiv acela de a obţine o satisfacţie sexuală.
    90. Nefiind prevăzut în textul legal ca infracţiunea să fie comisă în scopul obţinerii unei satisfacţii sexuale, reţinerea pe cale jurisprudenţială a unei astfel de cerinţe de tipicitate reprezintă o adăugare nepermisă la lege, o interpretare ce excedează voinţei legiuitorului.
    91. Singura menţiune referitoare la existenţa unui scop se regăseşte în conţinutul formei agravate prevăzute la art. 219^1 alin. (3) lit. d) din Codul penal, când fapta de agresiune sexuală este comisă în scopul producerii de materiale pornografice.
    92. S-a apreciat că, analizând întrebarea formulată, reala dificultate cu care se confruntă instanţa de trimitere este reprezentată de stabilirea semnificaţiei sintagmei „act de natură sexuală“ din conţinutul infracţiunii de agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor.
    93. Pentru întrunirea condiţiilor de tipicitate obiectivă a acestei infracţiuni este necesară întreţinerea unui act de natură sexuală, altul decât cele prevăzute la art. 218^1 din Codul penal privind infracţiunea de viol săvârşită asupra unui minor. Din această perspectivă, infracţiunea de agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor este una cu conţinut deschis şi reflectă opţiunea legiuitorului de a stabili actele ce realizează conţinutul acestei infracţiuni, prin excluderea celor incriminate în cazul violului săvârşit asupra unui minor. Prin această manieră de reglementare a actelor de natură sexuală au fost incriminate toate formele de agresiune sexuală, intenţia legiuitorului fiind de a asigura o protecţie cât mai largă a libertăţii sexuale a persoanei.
    94. În doctrină, s-a menţionat că „esenţial pentru a atrage calificarea ca act de natură sexuală este ca actul de executare respectiv să pună în discuţie lezarea libertăţii sexuale a victimei care este constrânsă la o conduită ce, în sens larg, poate fi calificată ca o conduită sexuală“^13.
    ^13 Sergiu Bogdan, Doris Alina Şerban - Drept penal, Partea specială, Infracţiuni contra persoanei şi contra înfăptuirii justiţiei, Universul Juridic, Bucureşti, 2020, pag. 330.

    95. S-a concluzionat că, pentru a stabili natura sexuală a actului comis, este necesar ca din toate circumstanţele faptei să reiasă, pe de o parte, că actul comis este un act de satisfacere a instinctului sexual, un act cu conotaţie sexuală, indiferent dacă făptuitorul a urmărit sau nu să obţină o satisfacţie sexuală prin acesta şi, pe de altă parte, că acel act a lezat libertatea sexuală a persoanei.

    X. Raportul asupra chestiunii de drept
    96. Opinia judecătorului-raportor a fost în sensul admiterii sesizării formulate de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală în Dosarul nr. x/4/2023 şi al pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a chestiunii de drept supuse analizei, în sensul că „În cazul infracţiunii de agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor, prevăzută de art. 219^1 alin. (1), alin. (1^2) şi alin. (3) lit. a) şi b) din Codul penal, pentru întrunirea elementelor de tipicitate ale infracţiunii nu este necesară şi îndeplinirea condiţiei privind urmărirea scopului obţinerii unei satisfacţii sexuale.“

    XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    97. Examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală în Dosarul nr. x/4/2023 în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reţine următoarele:

    Cu privire la condiţiile de admisibilitate a sesizării
    98. Reglementând condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, legiuitorul a stabilit în art. 475 din Codul de procedură penală posibilitatea curţilor de apel sau a tribunalelor, învestite cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, care constată, în cursul judecăţii, existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei şi asupra căreia instanţa supremă nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, să sesizeze Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prin care să se dea o rezolvare de principiu respectivei probleme de drept.
    99. Faţă de cele arătate rezultă că, pentru a fi admisibilă sesizarea în baza dispoziţiilor art. 475 din Codul de procedură penală, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerinţe, respectiv existenţa unei cauze aflate în curs de judecată în ultimul grad de jurisdicţie pe rolul uneia dintre instanţele prevăzute expres de articolul anterior menţionat, soluţionarea pe fond a acelei cauze să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, iar problema de drept să nu fi fost încă dezlegată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin mecanismele legale ce asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către instanţele judecătoreşti sau să nu facă în prezent obiectul unui recurs în interesul legii.
    100. Or, în speţă, se constată că este îndeplinită condiţia privind existenţa unei cauze pendinte aflate în curs de judecată în ultimă instanţă, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală fiind învestită cu soluţionarea apelului declarat de Ministerul Public, prin care se critică soluţia de achitare a inculpatei pentru infracţiunea de agresiune sexuală asupra unui minor.
    101. De asemenea, rezolvarea dată chestiunii de drept ce face obiectul trimiterii preliminare este susceptibilă a avea consecinţe juridice directe asupra modului de soluţionare a fondului cauzei. Deopotrivă, problema de drept nu a fost dezlegată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin mecanismele legale ce asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către instanţele judecătoreşti şi nu face, în prezent, obiectul unui recurs în interesul legii.
    102. Prin urmare, în cauză sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de lege privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept privind interpretarea dispoziţiilor art. 219^1 din Codul penal.

    Cu privire la chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită
    103. Infracţiunea de „agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor“, prevăzută de art. 219^1 din Codul penal, a fost introdusă în Codul penal prin Legea nr. 217/2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi a Legii audiovizualului nr. 504/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 634 din 11 iulie 2023, care a fost modificată şi completată prin Legea nr. 424/2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1194 din 29 decembrie 2023, aceste noi prevederi intrând în vigoare din 1.01.2024. Prin acelaşi act normativ a fost introdusă şi infracţiunea de „viol săvârşit asupra unui minor“, prevăzută de art. 218^1 din Codul penal. Totodată, prin act normativ menţionat au fost abrogate dispoziţiile art. 220 din Codul penal, referitoare la infracţiunea de „act sexual cu un minor“, şi dispoziţiile art. 221 alin. (1)-(2)^3, (5)-(6) din Cod penal, referitoare la „coruperea sexuală a minorilor“.
    104. Violul săvârşit asupra unui minor (art. 218^1 din Codul penal) preia din conţinutul constitutiv al infracţiunii de viol, prevăzută de art. 218 din Codul penal, şi al infracţiunii de act sexual cu minor, prevăzută de art. 220 din Codul penal. Elementul material este acelaşi cu al infracţiunii de viol, prevăzută de art. 218 din Codul penal, constând în realizarea unui raport sexual/act sexual oral sau anal/alt act de penetrare vaginală sau anală, modalităţile în care se poate realiza verbum regens fiind specifice ambelor infracţiuni, respectiv viol şi act sexual cu un minor.
    105. Urmând aceeaşi construcţie legislativă ca în cazul violului, legiuitorul a incriminat separat agresiunea sexuală săvârşită împotriva unui minor (art. 219^1 din Codul penal). Elementul material al infracţiunii este acelaşi cu cel al infracţiunii de agresiune sexuală, prevăzută de art. 219 din Codul penal, respectiv săvârşirea de acte de natură sexuală, altele decât cele ce intră în sfera de incriminare a violului, adică acte sau practici sexuale care nu presupun o penetrare cu caracter sexual, însă implică existenţa unui contact fizic de natură sexuală.
    106. În expunerea de motive a noului Cod penal^14 s-a precizat faptul că violul „acoperă toate actele de penetrare, indiferent dacă au fost comise de agresor asupra victimei sau dacă victima a fost obligată să facă acest lucru“, iar infracţiunea de agresiune sexuală va fi incidentă în cazul altor acte de natură sexuală decât cele prevăzute de art. 218 din Codul penal, cu alte cuvinte acte care nu presupun penetrare sau act sexual oral, săvârşite sub imperiul constrângerii sau al stărilor asimilate acesteia.
    ^14 https://www.cdep.ro/proiecte/2009/300/00/4/em304.pdf.

    107. Criteriul de distincţie între actul sexual cu un minor şi coruperea sexuală a minorilor, sub aspectul elementului material, constă în aceea că, în cazul actului sexual cu un minor, elementul material constă într-un act de penetrare sau act sexual oral, în timp ce în cazul coruperii sexuale de minori, elementul material constă în alte acte de natură sexuală.
    108. Din expunerea de motive cu privire la modificările aduse infracţiunilor contra libertăţii şi integrităţii sexuale prin Legea nr. 217/2023, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 424/2023, rezultă că principalul argument care a stat la baza modificării legii a fost lipsa unei protecţii corespunzătoare a minorilor împotriva abuzurilor şi a exploatării sexuale. Astfel, în cursul anului 2023, legiuitorul a operat cele două modificări semnificative ale dispoziţiilor Codului penal, prima prin Legea nr. 217/2023, iar cea de-a doua prin Legea nr. 424/2023, care a modificat Legea nr. 217/2023, ambele intrând în vigoare pe 1 ianuarie 2024, accentul fiind pus pe asigurarea incriminării faptelor care reprezintă abuzuri sexuale împotriva copiilor. Scopul acestor soluţii legislative cu privire la victimele minore este acela de a garanta o protecţie reală copiilor împotriva abuzurilor sexuale şi a violenţelor de orice fel.
    109. Tot în contextul evoluţiei modificărilor legislative cu privire la infracţiunile din domeniul vieţii sexuale trebuie menţionat faptul că, spre deosebire de vechea reglementare, în noul Cod penal obiectul juridic comun al acestor infracţiuni este reprezentat de relaţiile sociale referitoare la libertatea şi integritatea vieţii sexuale a persoanei, nu şi de relaţiile sociale privitoare la normalitatea sau moralitatea vieţii sexuale, valori incerte şi greu de definit.
    110. În ceea ce priveşte vechea reglementare, se observă că prin Decizia nr. 3/2005, pronunţată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că prin „act sexual de orice natură“, susceptibil a fi încadrat în infracţiunea de viol, prevăzută de art. 197 din Codul penal din 1968, şi, respectiv, în infracţiunea de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 198 din acelaşi cod, se înţelege orice modalitate de obţinere a unei satisfacţii sexuale prin folosirea sexului sau acţionând asupra sexului, între persoane de sex diferit sau de acelaşi sex, prin constrângere sau profitând de imposibilitatea persoanei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, iar prin „acte de perversiune sexuală“, în accepţiunea prevederilor art. 201 din Codul penal din 1968, care prevede infracţiunea de perversiune sexuală, se înţelege orice alte modalităţi de obţinere a unei satisfacţii sexuale.
    111. În interpretarea dată de instanţa supremă prin această decizie, atât elementul material al infracţiunilor de viol şi act sexual cu un minor, cât şi elementul material al infracţiunii de perversiune sexuală constau într-o modalitate de obţinere a unei satisfacţii sexuale, evident prin constrângere sau profitând de imposibilitatea persoanei respective de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, diferenţa dintre cele două categorii de infracţiuni, în ceea ce priveşte elementul material, fiind dată de sintagma „prin folosirea sexului sau acţionând asupra sexului“, specifică infracţiunilor de viol şi act sexual cu un minor.
    112. Decizia nr. 3/2005, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, nu poate fi avută în vedere pentru definirea elementului material specific atât infracţiunii de agresiune sexuală, prevăzută de art. 219 din Codul penal, cât şi infracţiunii de agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor, prevăzută de art. 219^1 din Codul penal, şi care constă în actul de natură sexuală, altul decât cele prevăzute la viol ori la viol săvârşit asupra unui minor. Având în vedere modificările legislative, regândirea integrală şi concomitentă a incriminării privitoare la viaţa sexuală, realizată prin Codul penal din 2009 şi modificările ulterioare ale acestuia, este evident că sintagma „act sexual de orice natură“ este diferită de cea prevăzută de art. 219 din Codul penal şi art. 219^1 din Codul penal, referitoare la „acte de natură sexuală, altele decât cele ce intră în sfera de incriminare a violului“.
    113. Elementul material al infracţiunii de corupere sexuală a minorilor, prevăzută de art. 221 alin. (1) din Codul penal, precum şi elementul material al infracţiunii de agresiune sexuală, prevăzută de art. 219 din Codul penal, constând în „actul de natură sexuală“, au fost analizate de Curtea Constituţională, din perspectiva îndeplinirii cerinţelor cu privire la calitatea legii, şi anume claritatea şi previzibilitatea, impuse de prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind principiul respectării legilor şi ale art. 23 alin. (12) referitor la legalitatea pedepsei. Prin deciziile nr. 420/2017 şi nr. 92/2023 pronunţate de Curtea Constituţională s-a stabilit că normele de incriminare au o formulare clară şi previzibilă, inclusiv pentru persoanele care nu dispun de pregătire juridică.
    114. În considerentele Deciziei nr. 420/2017 a Curţii Constituţionale se arată că prin „act de natură sexuală, altul decât cel prevăzut în art. 220“ se înţelege orice act prin care se tinde la obţinerea excitaţiei sexuale ori a satisfacţiei sexuale prin alte procedee decât acţiunea de penetrare. Totodată, Curtea a constatat că, prin natura ei, incriminarea prevăzută în dispoziţiile art. 221 alin. (1) din Codul penal nu permite o enumerare exhaustivă a actelor de natură sexuală ce intră în sfera sa de aplicare, astfel că, prin forţa lucrurilor, interpretarea depinde de practică, fiind realizată de organele judiciare.
    115. Curtea Constituţională a mai reţinut că fapta incriminată prin dispoziţiile art. 221 alin. (1) din Codul penal are ca urmare imediată o stare nouă - contrară celei iniţiale - cu privire la viaţa sexuală a minorului, care constă într-o vătămare a relaţiilor sociale ce asigură ocrotirea minorului sub aspectul dezvoltării sale morale şi al pregătirii pentru o viaţă sexuală normală. S-a arătat că prin norma de incriminare criticată legiuitorul a înţeles să ocrotească un climat de dezvoltare fizică şi psihică a minorilor, care să le asigure acestora posibilitatea de a păstra sentimentele de pudoare, de decenţă şi de moralitate cu privire la viaţa sexuală, fiind absolut necesar ca aceste valori să fie cultivate, întărite şi dezvoltate la minori în vederea pregătirii lor pentru o viaţă sexuală normală, care să nu le afecteze sănătatea şi integritatea fizică şi psihică.
    116. În considerentele Deciziei nr. 92/2023, Curtea Constituţională a reţinut că prin expresia „act de natură sexuală“, prevăzută în dispoziţiile art. 219 din Codul penal (care reglementează agresiunea sexuală), legiuitorul a avut în vedere anume orice act prin care se tinde la obţinerea excitaţiei sexuale ori a satisfacţiei sexuale prin alte procedee decât acţiunea de penetrare. A apreciat Curtea ca fiind aplicabile mutatis mutandis cele reţinute prin Decizia nr. 420 din 15 iunie 2017, iar conţinutul concret al sintagmei criticate urmează a fi stabilit, în fiecare caz în parte, de către organele judiciare, în funcţie de circumstanţele fiecărei cauze penale, în activitatea de aplicare a legii.
    117. Curtea Constituţională a subliniat că, spre deosebire de infracţiunea de viol pentru care legiuitorul a reglementat în mod exhaustiv modalităţile de realizare, din perspectiva laturii obiective, infracţiunea de agresiune sexuală prezintă un conţinut deschis, legiuitorul arătând că trăsătura esenţială ce trebuie îndeplinită este aceea referitoare la „natura sexuală“ a actelor săvârşite.
    118. Curtea a reţinut că legiuitorul a asociat elementului material al infracţiunii prevăzute de art. 219 din Codul penal o cerinţă esenţială, şi anume ca actele să fie comise prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori profitând de această stare.
    119. Referitor la cele două decizii menţionate, este important de observat că acestea nu sunt decizii de admitere sau interpretative şi deci nu au stabilit caracterul neconstituţional al normelor de incriminare analizate sau caracterul neconstituţional într-o anumită interpretare. Dimpotrivă, Curtea Constituţională a subliniat faptul că dispoziţiile penale analizate sunt constituţionale şi îndeplinesc exigenţele constituţionale de legalitate, claritate şi previzibilitate. Mai mult decât atât, instanţa de contencios constituţional a arătat că incriminarea nu permite o enumerare exhaustivă a actelor de natură sexuală ce intră în sfera sa de aplicare şi, astfel, conţinutul concret al sintagmei criticate urmează să fie stabilit, în fiecare caz în parte, de către organele judiciare, în funcţie de circumstanţele fiecărei cauze penale, în activitatea de aplicare a legii.
    120. Spre deosebire de deciziile de admitere a excepţiei şi implicit de declarare a neconstituţionalităţii ori de constatare a constituţionalităţii sau neconstituţionalităţii unui anumit text de lege, dar într-o anumită interpretare, deciziile de respingere au doar un efect obligatoriu inter partes, adică sunt obligatorii doar pentru instanţa în faţa căreia a fost invocată excepţia şi pentru părţile acelui proces^15. Potrivit art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţia României, deciziile de admitere a excepţiilor de neconstituţionalitate sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, fiind obligatorii erga omnes. Caracterul general obligatoriu al deciziilor de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate poate fi interpretat în sensul existenţei unei obligaţii a autorităţilor de a aplica în continuare dispoziţia a cărei constituţionalitate a fost confirmată prin decizia respectivă, nicio autoritate neputând refuza aplicarea legii controlate dacă excepţia a fost respinsă^16.
    ^15 Muraru, M. Constantinescu, Curtea Constituţională a României, Ed. Albatros, Bucureşti, 1997, p. 163.
    ^16 Muraru, M. Constantinescu, Curtea Constituţională a României, Ed. Albatros, Bucureşti, 1997, p. 162.

    121. Prin urmare, văzând că deciziile nr. 420/2017 şi nr. 92/2023 ale Curţii Constituţionalitate sunt decizii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, considerentele din conţinutul acestora au relevanţă şi forţă obligatorie doar în sensul susţinerii constituţionalităţii textului de lege, neputând reconfigura conţinutul unei infracţiuni. Elementele de tipicitate ale infracţiunii din norma de incriminare a cărei constituţionalitate a fost verificată sunt cele prevăzute de textul de lege şi revine organelor judiciare să stabilească conţinutul concret al elementului material, aşa cum a subliniat Curtea Constituţională în deciziile menţionate, care, totodată, a oferit un reper în identificarea actelor de natură sexuală, care nu este însă o condiţie privind existenţa infracţiunii.
    122. Revenind la norma de incriminare, se constată că, potrivit art. 219^1 din Codul penal, elementul material al infracţiunii de agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor îl constituie actul de natură sexuală, altul decât cele prevăzute de art. 218^1 din Codul penal, care reglementează infracţiunea de viol săvârşit asupra unui minor.
    123. În primul rând, se observă că legiuitorul nu a prevăzut în conţinutul incriminării o condiţie referitoare la scopul care să trebuiască urmărit de făptuitor, respectiv de a obţine satisfacţie sexuală, şi care să întregească elementul obiectiv sau subiectiv al infracţiunii. Or, astfel cum s-a menţionat în doctrină^17, scopul infracţiunii devine element constitutiv atunci când el este prevăzut în mod expres în norma de incriminare, iar dacă scopul nu este prevăzut în textul normei de incriminare, acesta poate fi avut în vedere eventual ca element de individualizare sau circumstanţă atenuantă judiciară.
    ^17 Florin Streteanu, Daniel Niţu - Drept penal. Partea generală, vol. I, Universul Juridic, Bucureşti, 2014, p. 347.

    124. Singurele cerinţe asociate elementului material, prevăzute de art. 219^1 alin. (1), (1^2) şi (2) din Codul penal (agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor), sunt acelea ca actul de natură sexuală să fie diferit de cele ce intră în sfera de incriminare a violului, adică să fie acte sau practici sexuale care nu presupun o penetrare cu caracter sexual, şi ca actele să fie comise prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori profitând de această stare.
    125. În doctrină s-a apreciat că prin act de natură sexuală trebuie să se înţeleagă orice act aflat în legătură directă sau indirectă cu organele sexuale şi cu activitatea acestor organe^18. Într-o altă definiţie s-a reţinut că elementul material al celor două infracţiuni de agresiune sexuală constă în săvârşirea de acte de natură sexuală, altele decât cele ce intră în sfera de incriminare a violului, adică acte sau practici sexuale care nu presupun o penetrare cu caracter sexual, însă implică existenţa unui contact fizic de natură sexuală^19.
    ^18 V. Cioclei, Drept penal partea specială. Infracţiuni contra persoanei şi infracţiuni contra patrimoniului, ed. 9, Ed. C.H. Beck, 2024, p. 231.
    ^19 Consideraţii privind modificările aduse infracţiunilor contra libertăţii şi integrităţii sexuale, de Luminiţa Criştiu-Ninu, în Universul Juridic Premium, nr. 3/2024,https://lege5.ro/

    126. În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a constatat că există acte a căror natură sexuală rezultă din chiar specificul lor (de exemplu, actele realizate cu organele sexuale sau asupra organelor sexuale), caz în care, atâta timp cât sunt realizate prin constrângere, punerea victimei în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare, condiţiile elementului material al infracţiunii de agresiune sexuală vor fi îndeplinite^20.
    ^20 Decizia nr. 533/RC din 2 octombrie 2024 pronunţată de Secţia penală.

    127. În al doilea rând, pentru a identifica actele de natură sexuală care constituie elementul material al infracţiunilor de agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor trebuie avut în vedere obiectul juridic al acestei infracţiuni, care constă în relaţiile sociale referitoare la libertatea şi inviolabilitatea sexuală, libertatea psihică, integritatea corporală sau chiar viaţa minorului. În cazul infracţiunii de agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor, obiectul juridic principal este reprezentat de libertatea şi inviolabilitatea sexuală a minorului, al cărui consimţământ este viciat din cauza imaturităţii psihice sau din cauza stării de dependenţă faţă de autorul adult, în scopul de a asigura protecţie deplină faţă de orice acte de natură sexuală.
    128. În doctrină s-a arătat că pentru a atrage calificarea ca act de natură sexuală este esenţial ca actul de executare respectiv să pună în discuţie lezarea libertăţii sexuale a victimei, care este constrânsă la o conduită care, în sens larg, poate fi calificată ca o conduită sexuală^21.
    ^21 Sergiu Bogdan, Doris Alina Şerban - Drept penal, Partea specială, Infracţiuni contra persoanei contra înfăptuirii justiţiei, Universul Juridic, Bucureşti, 2020, pag. 330.

    129. În al treilea rând, urmarea imediată a infracţiunii de agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor constă în lezarea libertăţii sexuale a acestuia, în periclitarea relaţiilor sociale care privesc viaţa sexuală a minorului şi dezvoltarea psihică şi fizică armonioasă a acestuia. Fiind o infracţiune de pericol, legătura de cauzalitate dintre acţiunea ce constituie elementul material al laturii obiective şi urmarea imediată nu trebuie dovedită, ci ea rezultă din însăşi materialitatea faptei (ex re).
    130. Astfel, văzând conţinutul incriminării infracţiunii de agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor şi faptul că nu este prevăzută în textul infracţiunii condiţia ataşată elementului material sau elementului subiectiv ca infracţiunea să fie comisă în scopul obţinerii unei satisfacţii sexuale, nu se poate reţine pe cale jurisprudenţială o astfel de cerinţă de tipicitate, întrucât ar reprezenta o adăugire nepermisă la lege, o interpretare care excedează voinţei legiuitorului. Or, aşa cum rezultă din expunerea de motive a modificărilor aduse infracţiunilor contra libertăţii şi integrităţii sexuale a minorilor, scopul legii constă în asigurarea protecţiei corespunzătoare a minorilor împotriva abuzurilor şi a exploatării sexuale.
    131. Pentru întrunirea condiţiilor de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor este necesară săvârşirea unui act de natură sexuală, prin această manieră de reglementare legiuitorul urmărind incriminarea tuturor formelor de agresiune sexuală, intenţia sa fiind de a asigura o protecţie cât mai largă libertăţii şi dezvoltării psihice şi fizice a minorului din perspectiva vieţii sexuale.
    132. Faptul că legiuitorul nu a avut intenţia de a introduce în conţinutul constitutiv al infracţiunii de agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor o cerinţă privind scopul de a obţine o satisfacţie sexuală reiese chiar din reglementarea infracţiunii, care în art. 219^1 alin. (3) lit. d) din Codul penal prevede comiterea infracţiunii de agresiune sexuală asupra unui minor în scopul producerii de materiale pornografice.
    133. Atunci când legiuitorul a considerat necesar a ataşa o condiţie referitoare la scopul elementului material, a prevăzut expres acest scop. Atât timp cât scopul avut în vedere de făptuitor este de a produce materiale pornografice, apare evident că legiuitorul a considerat irelevant dacă făptuitorul urmăreşte să obţină o satisfacţie sexuală în cazul formei agravate. Astfel, nu trebuie reţinut şi scopul obţinerii satisfacţiei sexuale pentru existenţa infracţiunii, reţinerea unui scop, respectiv a scopului producerii de materiale pornografice, fiind necesară doar pentru a constata întrunirea elementelor de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 219^1 alin. (1) şi alin. (3) lit. d) din Codul penal.
    134. Expresia folosită de legiuitor în descrierea elementului material al infracţiunii de agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor, prevăzută de art. 219^1 alin. (1), (1^2) şi (2) din Codul penal, are un caracter general, astfel încât să permită includerea unei varietăţi nelimitate de acte, care, în cazuri concrete, au aptitudinea de a aduce atingere libertăţii şi integrităţii sexuale a victimei.
    135. Prin urmare, singurul criteriu avut în vedere este libertatea şi integritatea sexuală a victimei şi nicidecum motivaţia, scopul urmărit de făptuitor. Dacă pentru reţinerea elementului material al infracţiunii de agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor s-ar avea în vedere ca actul de natură sexuală să aibă aptitudinea de a-l satisface pe autor, ar însemna să fie excluse faptele comise de persoanele care nu au capacitatea de a obţine o satisfacţie sexuală (impotenţă, frigiditate) ori faptele comise cu scopul de a chinui sau umili victima, fapte care pot exista în realitate. Or, în cazul unor asemenea fapte, din punct de vedere obiectiv, trebuie să se stabilească aptitudinea lor de a realiza urmarea imediată a infracţiunii, respectiv lezarea libertăţii sau a integrităţii sexuale a victimei minore, în cazul căreia trebuie luate în calcul consecinţele pe termen lung asupra libertăţii şi integrităţii sexuale, deoarece actele de natură sexuală suferite în copilărie pot produce traume care vor afecta dezvoltarea psihoemoţională armonioasă a persoanei.
    136. Prin urmare, scopul obţinerii unei satisfacţii sexuale de către făptuitor nu are legătură cu conţinutul obiectiv al infracţiunii de agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor şi nu reprezintă o condiţie ataşată elementului material reprezentat prin actul de natură sexuală.
    137. Nici din perspectiva elementului subiectiv, scopul obţinerii unei satisfacţii sexuale de către făptuitor, nu reprezintă o condiţie pentru reţinerea infracţiunii de agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor. Pentru existenţa infracţiunii este necesar doar să se facă dovada existenţei vinovăţiei sub forma intenţiei, care poate fi directă sau indirectă, fiind suficient ca făptuitorul să urmărească sau să accepte lezarea libertăţii sexuale a victimei. Se observă, astfel, că este necesar şi suficient ca făptuitorul să urmărească sau să accepte lezarea libertăţii sexuale a victimei minore, scopul obţinerii unei satisfacţii sexuale de către făptuitor neavând vreo legătură nici cu conţinutul subiectiv al infracţiunii.
    138. Scopul obţinerii unei satisfacţii sexuale, la care se referă Curtea Constituţională în deciziile nr. 420/2017 şi nr. 92/2023, poate constitui un indiciu, un reper cu privire la existenţa unui act de natură sexuală în circumstanţele concrete în care acesta a fost săvârşit, însă nu reprezintă un element indispensabil în definirea acestuia şi o condiţie privind existenţa infracţiunii de agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor.
    139. În concluzie, în cazul infracţiunii de agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor, prevăzută de art. 219^1 alin. (1), alin. (1^2) şi alin. (3) lit. a) şi b) din Codul penal, pentru întrunirea elementelor de tipicitate ale infracţiunii nu este necesară şi îndeplinirea condiţiei privind urmărirea scopului obţinerii unei satisfacţii sexuale.
    Faţă de cele ce preced, se impune admiterea sesizării formulate de către Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală în Dosarul nr. x/4/2023, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei probleme de drept:
    "Dacă în cazul infracţiunii de agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor, prevăzută de dispoziţiile art. 219^1 alin. (1), (1^2) şi (3) lit. a) şi b) din Codul penal, pentru întrunirea elementelor de tipicitate a faptei este necesară şi îndeplinirea condiţiei privind urmărirea scopului obţinerii unei satisfacţii sexuale?"

    Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 477 din Codul de procedură penală,
    ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
    În numele legii
    DECIDE:
    Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Dacă în cazul infracţiunii de agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor, prevăzută de dispoziţiile art. 219^1 alin. (1), (1^2) şi (3) lit. a) şi b) din Codul penal, pentru întrunirea elementelor de tipicitate a faptei este necesară şi îndeplinirea condiţiei privind urmărirea scopului obţinerii unei satisfacţii sexuale?“, şi stabileşte că:
    În cazul infracţiunii de agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor, prevăzută de art. 219^1 alin. (1), alin. (1^2) şi alin. (3) lit. a) şi b) din Codul penal, pentru întrunirea elementelor de tipicitate ale infracţiunii nu este necesară şi îndeplinirea condiţiei privind urmărirea scopului obţinerii unei satisfacţii sexuale.

    Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.
    Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 mai 2025.

                    PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
                    ELENI CRISTINA MARCU
                    Magistrat-asistent,
                    Monica Eugenia Ungureanu

    ----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 189 din 19 mai 2025

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIA nr. 189 din 19 mai 2025 referitoare la infracţiunea de agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor, prevăzută de dispoziţiile art. 219^1 alin. (1), (1^2) şi (3) lit. a) şi b) din Codul penal

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 189 din 19 mai 2025 referitoare la infracţiunea de agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor, prevăzută de dispoziţiile art. 219^1 alin. (1), (1^2) şi (3) lit. a) şi b) din Codul penal