Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 598 din 5 noiembrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1), ale art. 7 alin. (1), ale art. 8, 9, 10, 11, 12 şi 33, ale art. 74 alin. (1) şi ale art. 84 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 598 din 5 noiembrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1), ale art. 7 alin. (1), ale art. 8, 9, 10, 11, 12 şi 33, ale art. 74 alin. (1) şi ale art. 84 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 514 din 2 iunie 2025

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache      │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana      │- judecător       │
│Scântei            │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina       │- judecător       │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Bianca Drăghici    │-                 │
│                   │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1), ale art. 7 alin. (1), ale art. 8, 9, 10, 11, 12 şi 33, ale art. 74 alin. (1) şi ale art. 84 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, excepţie ridicată din oficiu de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă în Dosarul nr. 25.257/301/2020 şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.482D/2020.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât dispoziţiile legale criticate nu reglementează în domeniul justiţiei, ci competenţa instanţelor judecătoreşti în materia înfiinţării asociaţiilor şi fundaţiilor. Raportat la art. 1 alin. (5) din Constituţie, se arată că art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 precizează elementele care trebuie prevăzute în actul constitutiv, iar art. 7 din acelaşi act normativ arată ce documente se ataşează cererii de înscriere. Cu privire la invocarea art. 21, 124 şi 126 din Constituţie, faptul că judecătorul solicită, înainte de a se pronunţa asupra cererii, înlăturarea unor neregularităţi nu înseamnă că acesta devine un avocat al părţii şi că nu mai este imparţial în cauză, aşa încât susţinerile autoarei excepţiei sunt neîntemeiate.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    4. Prin Încheierea din 9 decembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 25.257/301/2020, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1), ale art. 7 alin. (1), ale art. 8, 9, 10, 11, 12 şi 33, ale art. 74 alin. (1) şi ale art. 84 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii. Excepţia a fost ridicată din oficiu de instanţa de judecată într-o cauză având ca obiect acordarea personalităţii juridice unei asociaţii.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, cu privire la invocarea art. 73 alin. (3) lit. l) şi a art. 108 alin. (1) şi (3) din Constituţie, instanţa judecătorească susţine, în esenţă, că, fiind vorba despre aspecte ce privesc organizarea şi funcţionarea instanţelor judecătoreşti, era necesară reglementarea prin lege organică. Mai mult, art. 1 lit. S pct. 1 din Legea nr. 206/1999 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe nu permitea Guvernului să emită o ordonanţă cu privire la organizarea şi funcţionarea instanţelor judecătoreşti, iar art. 1 lit. M din aceeaşi lege prevedea o posibilitate a Guvernului de a emite ordonanţe în domeniul justiţiei, însă doar cu privire la organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară, precum şi la organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală. Se menţionează că prin Decizia nr. 474 din 28 iunie 2016, paragraful 28, Curtea Constituţională a statuat că art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituţie cuprinde toată sfera de relaţii sociale privitoare la justiţie, respectiv organizare, funcţionare, statut.
    6. Cu privire la invocarea art. 1 alin. (5) din Constituţie, se susţine că dispoziţiile art. 9 alin. (1) şi (2) şi ale art. 10 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 nu descriu care sunt neregularităţile necesar a fi constatate de judecător. Astfel, termenul „neregularităţi“ este neclar, neputându-se şti care sunt cerinţele legale pentru constituirea asociaţiei, neîndeplinite, pe care judecătorul este obligat să le comunice petentului şi, eventual, parchetului de pe lângă judecătorie.
    7. Se apreciază că trebuie avut în vedere că, în afara numeroaselor cerinţe prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, există şi alte acte normative ce stipulează condiţii în privinţa unei cereri formulate în domeniul înfiinţării şi funcţionării asociaţiilor [de exemplu, art. 82 alin. (1) şi art. 151 alin. (2) din Codul de procedură civilă, art. 40 alin. (1) din Legea nr. 196/2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor, art. 8 alin. (1) lit. b) şi f) din Ordonanţa Guvernului nr. 39/2015 privind cazierul fiscal, art. 12 lit. c), art. 31 alin. (1), art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru]. Pentru a face o comparaţie cu regularizarea din procedura contencioasă, art. 200 alin. (1) din Codul de procedură civilă prevede expres care sunt cerinţele ce trebuie verificate de judecător în etapa prealabilă. Acest aspect lipseşte în cazul art. 9 alin. (1) şi (2) şi al art. 10 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000.
    8. Se consideră că art. 7 alin. (2) lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 nu prevede care sunt actele doveditoare ale sediului şi patrimoniului iniţial, necesar a fi depuse de petent. Astfel, nu se poate stabili dacă trebuie un drept de proprietate sau folosinţă în privinţa spaţiului, precum şi ce înscrisuri sunt necesar a fi depuse, în concret, sub acest aspect (titlul de proprietate al asociaţiei, extrasul de carte funciară, contract privind folosinţa imobilului însoţit de titlul de proprietate/folosinţă al celui ce pune la dispoziţie spaţiul etc.). În plus, legiuitorul nu a prevăzut expres care sunt actele doveditoare ale patrimoniului iniţial.
    9. Cu privire la invocarea art. 21 alin. (3), a art. 124, a art. 125 şi a art. 126 alin. (1) din Constituţie, se susţine că dreptul la un proces echitabil implică faptul ca, în situaţia în care Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 impune o procedură judiciară, un judecător imparţial să decidă cu privire la constituirea asociaţiei ori modificarea actului constitutiv/statutului acesteia. O astfel de cerinţă constituţională - imparţialitatea - nu ar exista în situaţia în care atribuţiile prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 nu ar aparţine puterii judecătoreşti.
    10. Se afirmă că dispoziţiile art. 9 şi ale art. 10 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 impun judecătorului să identifice, anterior închiderii dezbaterilor şi deliberării [conform art. 395 alin. (1) din Codul de procedură civilă], toate cerinţele legale ce nu sunt îndeplinite pentru constituirea asociaţiei ori modificarea actului constitutiv/statutului acesteia. Practic, încă de la momentul când judecătorul primeşte cererea, acesta este obligat să se pronunţe cu privire la fondul cererii, identificând toate motivele ce ar atrage respingerea acesteia. Astfel, el trebuie să identifice toate neregularităţile necesar a fi înlăturate de petent. Dacă petentul nu le înlătură, judecătorul respinge cererea. Imparţialitatea judecătorului este iluzorie, el exprimându-şi părerea cu privire la cerinţele legale ce nu sunt îndeplinite cu mult înainte de deliberarea în secret asupra hotărârii pe care urmează să o pronunţe, conform art. 395 alin. (1) din Codul de procedură civilă. De altfel, judecătorul este obligat să se comporte ca un avocat al petentului, arătându-i toate neregularităţile (de fond şi formă) necesar a fi înlăturate pentru ca cererea sa să fie admisă.
    11. Se mai afirmă că dispoziţiile art. 9 şi ale art. 10 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 nu se referă la simple condiţii de formă [similar art. 200 alin. (3) din Codul de procedură civilă] care să permită judecătorului să înţeleagă care este cadrul procesual şi care sunt limitele învestirii, ci asigură petentului îndrumările pentru admiterea cererii sale, îndrumări venite chiar din partea instanţei ce soluţionează cauza. Practic, judecătorul îl sfătuieşte pe petent despre modul cum trebuie să îi modifice actul constitutiv şi/sau statutul, pentru ca cererea sa să fie admisă.
    12. Se menţionează că rolul judecătorilor este de a înfăptui justiţia, nu de a oferi consultanţă juridică în dosarele pe care le judecă. Dacă ar exista o astfel de obligaţie în procedura contencioasă, atunci judecătorul ar trebui să îi dea reclamantului toate indicaţiile pentru ca cererea sa să fie admisă, cu vătămarea evidentă a intereselor părţii adverse. Este de remarcat faptul că Guvernul nu a impus judecătorilor să ofere consultanţă juridică terţilor ce contestă constituirea unei asociaţii ori modificarea actului constitutiv/statutului acesteia.
    13. Se consideră că, în cazul în care un petent are dubii cu privire la modul de interpretare şi aplicare a Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, nimic nu îl împiedică să apeleze la serviciile oricărui avocat, partener indispensabil al justiţiei, conform art. 38 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat. Dacă Guvernul ar fi dorit să asigure mai mult sprijin petenţilor, avea posibilitatea de a reglementa nişte formulare tipizate pentru act constitutiv şi statut, cu câmpuri predefinite, care să poată fi completate cu uşurinţă de cei interesaţi, nu de a le impune judecătorilor să ofere consultanţă juridică.
    14. Se arată că, în cazul analizat, imparţialitatea judecătorului este iluzorie, atât timp cât Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 îl obligă să îşi precizeze opinia privind neregularităţile cererii. În plus, în baza aceloraşi neregularităţi constatate, judecătorul este obligat să respingă cererea, dacă acestea nu sunt remediate.
    15. Judecătorul nu poate fi transformat, prin dispoziţiile art. 9 şi ale art. 10 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, într-un veritabil avocat al petentului, deoarece imparţialitatea judecătorului implică, printre altele, faptul că acesta nu poate oferi părţilor consultanţă juridică în cauzele pe care le soluţionează. Singurele momente când judecătorul ar putea constata că cerinţele legale pentru constituirea asociaţiei nu sunt îndeplinite sunt pronunţarea minutei şi motivarea hotărârii de respingere a cererii, doar atunci fiind permisă exteriorizarea opiniilor judecătorului cu privire la fondul cauzei. În plus, principiul imparţialităţii instanţei se opune ca aceasta să îşi exprime opinia, într-o procedură prealabilă, cu privire la faptul că neregularităţile constatate privesc dispoziţiile art. 40 alin. (2) din Constituţie, pentru a se cita parchetul de pe lângă judecătorie. Încălcarea acestei norme constituţionale ar putea fi reţinută de judecător doar în cadrul considerentelor hotărârii de respingere a cererii, nu într-o etapă prealabilă. Realizarea justiţiei de către instanţele judecătoreşti, conform art. 126 alin. (1) din Constituţie, nu include asigurarea de către judecător a consultanţei juridice, în beneficiul petentului sau procurorului.
    16. Ca atare, afectarea imparţialităţii instanţei aduce atingere statutului judecătorilor, prevăzut de art. 125 din Constituţie. Elocvent este faptul că art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, prevede că judecătorii trebuie să fie imparţiali, având libertate deplină în soluţionarea cauzelor deduse judecăţii, în conformitate cu legea şi în mod imparţial, cu respectarea egalităţii de arme şi a drepturilor procesuale ale părţilor. Însă dispoziţiile art. 9 şi ale art. 10 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 îi impun judecătorului să se pronunţe cu privire la fondul cererii, chiar înainte de a se discuta concludenţa ori utilitatea probelor. Este greu de crezut că, după ce identifică în etapa administrativă toate neregularităţile cererii, judecătorul va reveni în privinţa vreunei obligaţii stabilite în acest sens în sarcina petentului. De altfel, art. 10 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 prevede că judecătorul se raportează, pentru a respinge cererea, la neînlăturarea neregularităţilor ce au fost comunicate în prealabil.
    17. Astfel, nu se poate reţine absenţa oricărei prejudecăţi a judecătorului în cauza pe care o soluţionează. Practic, există elemente obiective care conduc în mod întemeiat la îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorului. Imparţialitatea este esenţială pentru îndeplinirea adecvată a funcţiei judiciare. Ea priveşte nu doar hotărârea însăşi, ci şi întregul proces prin care se ajunge la aceasta. Trebuie remarcat că asigurarea consultanţei juridice de către judecător nici nu se impune, întrucât art. 40 alin. (1) din Constituţie prevede un drept de asociere, nu o obligaţie. Deci persoanele interesate pot să apeleze la serviciile unui avocat, conform art. 24 alin. (2) din Constituţie, în cazul în care au nevoie de asistenţă specializată.
    18. Instanţa face propuneri de lege ferenda, în sensul că aplicarea art. 396 alin. (1), art. 426 alin. (5) şi art. 456 teza întâi, art. 532 din Codul de procedură civilă ar putea fi suficientă pentru judecarea cererilor, citarea petentului şi a procurorului rămânând la aprecierea instanţei. În plus, prin comunicarea hotărârii către petent şi Ministerul Public s-ar asigura cunoaşterea de cei interesaţi a motivelor de admitere/respingere a cererii, pentru a fi formulat apel. Bineînţeles că, în cazul unei respingeri, petentul s-ar putea mulţumi să formuleze o nouă cerere, având în vedere art. 535 din Codul de procedură civilă. De asemenea, instanţa face propuneri de lege ferenda, în sensul că, pentru a asigura un mai mare ajutor petenţilor, legiuitorul ar putea stabili competenţa unui funcţionar public (de exemplu, din cadrul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului ori al unui alt oficiu similar organizat în subordinea Ministerului Justiţiei) în domeniul înfiinţării şi funcţionării asociaţiilor şi fundaţiilor. Bineînţeles că eventualele căi de atac împotriva soluţiilor de respingere ale respectivului funcţionar public ar fi soluţionate de instanţele judecătoreşti competente.
    19. Se menţionează că art. 21 alin. (3) din Constituţie impune obligaţia judecătorului de a motiva în mod corespunzător hotărârile pronunţate. Acest principiu implică, în prealabil, asigurarea unui termen rezonabil pentru judecător, pentru ca acesta să aibă posibilitatea să pronunţe o soluţie temeinică, pe care să o motiveze corespunzător. Prin urmare, termenele impuse de art. 10 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 (pronunţare a minutei în cel mult 24 de ore de la închiderea dezbaterilor şi redactarea hotărârii în cel mult 48 de ore de la pronunţare) încalcă dreptul părţilor la un proces echitabil, neexistând posibilitatea pronunţării de hotărâri motivate, în care judecătorii să poată analiza temeinic absolut toate cerinţele legale pentru constituirea asociaţiei.
    20. Se susţine că în cauzele urgente (de exemplu, având ca obiect arestarea preventivă ori ordonanţa preşedinţială) este justificată reglementarea unor termene foarte scurte pentru pronunţarea şi motivarea hotărârilor, fiind în joc libertatea individuală şi, respectiv, măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor care s-ar ivi cu prilejul unei executări. Însă în domeniul asociaţiilor şi fundaţiilor, în care pot exista încălcări ale legislaţiei inclusiv din prisma art. 40 alin. (2) din Constituţie, o astfel de urgenţă nu există, instanţele fiind învestite să analizeze şi să verifice aspecte ce ţin de dreptul de asociere, decise de organele asociaţiei/fundaţiei cu mult înainte de momentul pronunţării unei soluţii pe fond. De altfel, art. 9 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 impune să se acorde petentului un timp rezonabil, pentru ca acesta să aibă efectiv posibilitatea să remedieze neregularităţile constatate de instanţă.
    21. Se afirmă că parcurgerea tuturor etapelor, pentru a obţine doar înscrisurile prevăzute de art. 7 alin. (2)-(3^2) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, presupune un interval destul de mare de timp, ce arată că nu există extrema urgenţă reglementată de art. 10 alin. (3). Sub aspectul termenului necesar pentru pronunţarea şi redactarea hotărârilor, trebuie avut în vedere şi numărul mare de cauze în domeniul înfiinţării şi funcţionării asociaţiilor şi fundaţiilor, insuficienţa personalului sistemului judiciar, competenţa judecătorilor de a soluţiona şi cauze diferite de cele reglementate de Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, obligativitatea programării şedinţelor (în doi timpi de lucru) chiar şi la 2-3 săptămâni pentru a exista o sală de judecată liberă, posibilitatea de a avea şedinţă de judecată programată doar joia sau vinerea etc. De altfel, obligativitatea motivării efective e impusă chiar de art. 10 alin. (2) teza finală din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, fără ca art. 10 alin. (3) din aceeaşi ordonanţă să acorde şi timpul efectiv necesar judecătorului pentru a realiza un astfel de lucru. În acest sens, se menţionează Avizul nr. 11 (2008) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE).
    22. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    23. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    24. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    25. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 5 alin. (1), ale art. 7 alin. (1), ale art. 8, 9, 10, 11, 12 şi 33, ale art. 74 alin. (1) şi ale art. 84 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 31 ianuarie 2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 656 din 25 iulie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul cuprins:
    - Art. 5 alin. (1): „Asociaţia dobândeşte personalitate juridică prin înscrierea în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are sediul.“;
    – Art. 7 alin. (1): „Oricare dintre membrii asociaţi, pe baza împuternicirii date în condiţiile art. 6 alin. (2) lit. h), poate formula o cerere de înscriere a asociaţiei în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripţie teritorială urmează să-şi aibă sediul.“;
    – Art. 8:
    "(1) Asociaţia devine persoană juridică din momentul înscrierii ei în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor.
(2) În termen de 3 zile de la depunerea cererii de înscriere şi a documentelor prevăzute la art. 7 alin. (2) judecătorul desemnat de preşedintele instanţei verifică legalitatea acestora şi dispune, prin încheiere, înscrierea asociaţiei în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor.
(2^1) În cadrul procedurii de verificare a legalităţii cererii de înscriere şi a documentelor prevăzute la art. 7 alin. (2), judecătorul desemnat de preşedintele instanţei verifică respectarea dispoziţiilor art. 7 alin. (3) şi poate dispune, prin încheiere motivată, înscrierea asociaţiei în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, chiar dacă există un refuz motivat al Ministerului Justiţiei de a elibera dovada disponibilităţii denumirii, pe care îl apreciază ca neîntemeiat.
(3) Odată cu efectuarea înscrierii, încheierea prin care s-a dispus înscrierea se comunică din oficiu, pentru evidenţa fiscală, organului financiar local în a cărui rază teritorială se află sediul asociaţiei, cu menţionarea numărului de înscriere în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor."

    – Art. 9:
    "(1) În cazul în care cerinţele legale pentru constituirea asociaţiei nu sunt îndeplinite, judecătorul, la expirarea termenului prevăzut la art. 8 alin. (2), îl va cita, în camera de consiliu, pe reprezentantul asociaţiei, punându-i în vedere, în scris, să remedieze neregularităţile constatate.
(2) Dacă neregularităţile constatate privesc dispoziţiile art. 40 alin. (2) din Constituţie, pentru termenul fixat va fi citat şi parchetul de pe lângă instanţa sesizată, căruia i se vor comunica, în copie, cererea de înscriere, împreună cu statutul asociaţiei. În acest caz punerea concluziilor de către procuror este obligatorie."

    – Art. 10:
    "(1) În situaţia în care, la termenul fixat, neregularităţile sunt înlăturate, judecătorul, ascultând şi concluziile procurorului, dacă este cazul, va lua act despre aceasta prin încheiere, dispunând înscrierea asociaţiei în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor.
(2) În cazul în care neregularităţile nu au fost înlăturate sau, deşi legal citat, reprezentantul asociaţiei lipseşte în mod nejustificat, judecătorul va respinge cererea de înscriere prin încheiere motivată.
(3) Încheierile prevăzute în acest articol se vor pronunţa în cel mult 24 de ore de la închiderea dezbaterilor şi se vor redacta în termen de cel mult 48 de ore de la pronunţare."

    – Art. 11:
    "(1) Încheierile de admitere sau de respingere a cererii de înscriere sunt supuse numai apelului.
(2) În cazul în care procurorul nu a participat la soluţionarea cererii, parchetului pe de lângă instanţa sesizată i se vor comunica şi copii de pe statutul asociaţiei, împreună cu încheierea de admitere ori de respingere a cererii de înscriere, după caz.
(3) Termenul de apel este de 5 zile şi curge de la data pronunţării, pentru cei care au fost prezenţi, şi de la data comunicării, pentru cei care au lipsit.
(4) Apelul se soluţionează cu citarea părţilor, în camera de consiliu, de urgenţă şi cu precădere. Dispoziţiile art. 10 alin. (3) cu privire la pronunţarea şi redactarea hotărârii se aplică în mod corespunzător."

    – Art. 12:
    "(1) Înscrierea în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, în conformitate cu art. 8, se efectuează în ziua rămânerii definitive a încheierii de admitere, eliberându-se, la cerere, reprezentantului asociaţiei sau mandatarului acesteia un certificat de înscriere care va cuprinde: denumirea asociaţiei, sediul acesteia, durata de funcţionare, numărul şi data înscrierii în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor.
(2) În relaţiile cu terţii dovada personalităţii juridice se face cu certificatul de înscriere."

    – Art. 33:
    "(1) Modificarea statutului asociaţiei se face prin înscrierea modificării în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripţie îşi are sediul asociaţia, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 8-12.
(2) Cererea de înscriere a modificării va fi însoţită de hotărârea adunării generale, iar în cazul modificării sediului, de hotărârea consiliului director. Hotărârile se depun în copie certificată pentru conformitate cu originalul de persoana sau persoanele împuternicite prin hotărârea adunării generale sau, după caz, a consiliului director să desfăşoare procedura de înregistrare a modificării.
(3) Despre schimbarea sediului se va face menţiune, dacă este cazul, atât în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor aflat la grefa judecătoriei vechiului sediu, cât şi în cel aflat la grefa judecătoriei noului sediu. în acest scop, o copie a încheierii prin care s-a dispus schimbarea sediului va fi comunicată din oficiu judecătoriei în circumscripţia căreia asociaţia urmează să-şi aibă noul sediu."

    – Art. 74 alin. (1): „În scopul constituirii şi funcţionării Registrului naţional, instanţele judecătoreşti sunt obligate ca, din oficiu, să comunice electronic Ministerului Justiţiei copii de pe hotărârile judecătoreşti rămase definitive privind constituirea, modificarea şi încetarea oricărei asociaţii, fundaţii sau federaţii, precum şi de pe înscrisurile doveditoare, în termen de 3 zile de la data rămânerii definitive a fiecărei hotărâri judecătoreşti. În acelaşi termen, instanţele judecătoreşti vor efectua transferul înscrierilor cuprinse în registrele speciale ţinute de acestea către serverul central instalat la sediul Ministerului Justiţiei.“;
    – Art. 84 alin. (3): „În vederea constituirii Registrului naţional prevăzut la art. 73, în termenul menţionat la alin. (1), instanţele judecătoreşti sunt obligate să transmită Ministerului Justiţiei copii de pe registrele asociaţiilor şi fundaţiilor, precum şi de pe registrele uniunilor şi federaţiilor, aflate la grefa acestora.“

    26. Instanţa de judecată consideră că prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) sub aspectul criteriilor de calitate a legii, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 73 alin. (3) lit. l) potrivit căruia prin lege organică se reglementează organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanţelor judecătoreşti, a Ministerului Public şi a Curţii de Conturi, art. 108 alin. (1) şi (3) referitor la actele Guvernului, art. 124 privind înfăptuirea justiţiei, art. 125 referitor la statutul judecătorilor şi în art. 126 alin. (1) privind instanţele judecătoreşti.
    27. Cu titlu preliminar, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 56 din 5 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 179 din 13 martie 2014, a statuat, cu valoare de principiu, că Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii se aplică asociaţiilor, fundaţiilor şi federaţiilor, în sens restrâns, constituite ca expresie a dreptului la liberă asociere, consacrat de art. 40 alin. (1) din Constituţie şi de art. 11 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Persoanele juridice nonprofit care intră sub incidenţa Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 sunt persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial, legiuitorul prevăzând formele asociative care nu intră sub incidenţa acesteia şi care beneficiază de reglementări cu caracter special, şi anume: partidele politice, sindicatele, cultele religioase [potrivit art. 1 alin. (3) din ordonanţă]; persoanele juridice de utilitate publică - asociaţii, fundaţii sau alte organizaţii de acest fel - înfiinţate prin legi, ordonanţe, decrete-lege, hotărâri ale Guvernului sau prin orice alte acte de drept public (potrivit art. 85 din ordonanţă).
    28. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, Curtea reţine că aceste texte de lege cuprind reglementări cu privire la modificarea statutului asociaţiei sau la schimbarea sediului acesteia. Or, astfel cum rezultă din analiza considerentelor încheierii de sesizare a Curţii Constituţionale, în cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate nu este vorba despre modificarea statutului sau schimbarea sediului asociaţiei, ipoteză prevăzută de art. 33 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, ci, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, de ipoteza juridică referitoare la acordarea personalităţii juridice asociaţiei. În aceste condiţii, Curtea constată că dispoziţiile art. 33 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 nu au aplicabilitate în cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate. Or, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.“ Legătura cu soluţionarea cauzei presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 303 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 8 iulie 2014, paragraful 24). În consecinţă, întrucât prevederile art. 33 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 nu au legătură cu soluţionarea cauzei, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare.
    29. Cu privire la celelalte dispoziţii legale contestate, sintetizând criticile de neconstituţionalitate formulate, Curtea reţine că autoarea excepţiei susţine, în esenţă, că, acestea sunt neconstituţionale întrucât, fiind vorba despre aspecte ce privesc organizarea şi funcţionarea instanţelor judecătoreşti, era necesară reglementarea prin lege organică, şi art. 1 lit. S pct. 1 din Legea nr. 206/1999 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 31 decembrie 1999, nu permitea Guvernului să emită o ordonanţă cu privire la organizarea şi funcţionarea instanţelor judecătoreşti; termenul „neregularităţi“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 9 alin. (1) şi (2) şi ale art. 10 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 este lipsit de claritate, întrucât nu se ştie care sunt cerinţele legale pentru constituirea asociaţiei, neîndeplinite, pe care judecătorul este obligat să le comunice petentului; procedura prevăzută de acest act normativ determină lipsa de imparţialitate a judecătorului care decide cu privire la constituirea asociaţiei ori modificarea actului constitutiv/statutului acesteia; şi formulează propuneri de lege ferenda.
    30. Referitor la susţinerea potrivit căreia prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor art. 73 alin. (3) lit. l) şi ale art. 108 alin. (1) şi (3) din Constituţie, întrucât, fiind vorba despre aspecte ce privesc organizarea şi funcţionarea instanţelor judecătoreşti, era necesară reglementarea prin lege organică şi art. 1 lit. S pct. 1 din Legea nr. 206/1999 nu permitea Guvernului să emită o ordonanţă cu privire la organizarea şi funcţionarea instanţelor judecătoreşti, Curtea constată netemeinicia acesteia.
    31. Astfel, Curtea observă că Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 a fost emisă în temeiul art. 1 lit. S pct. 2 din Legea nr. 206/1999 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, cu denumirea „Reglementări cu privire la asociaţii şi fundaţii“. Prin urmare, Guvernul a fost abilitat, în temeiul Legii nr. 206/1999, să reglementeze în domeniul asociaţiilor şi fundaţiilor, respectând astfel art. 108 alin. (3) din Constituţie.
    32. Din analiza dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000, Curtea reţine că acest act normativ, expresie a dreptului la libera asociere, reflectat atât la nivel constituţional prin art. 40, cât şi la nivel european prin art. 11 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, are ca scop, potrivit art. 2, crearea cadrului pentru exercitarea dreptului la liberă asociere, promovarea valorilor civice, ale democraţiei şi statului de drept, urmărirea realizării unui interes general, local sau de grup, facilitarea accesului asociaţiilor şi fundaţiilor la resurse private şi publice, parteneriatul dintre autorităţile publice şi persoanele juridice de drept privat fără scop patrimonial şi respectarea ordinii publice.
    33. Faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 7 şi 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, instanţa competentă material şi teritorial, adică judecătoria în a cărei circumscripţie teritorială îşi are sediul, la înfiinţare, asociaţia, este sesizată de către oricare dintre membrii asociaţi sau persoanele împuternicite să desfăşoare procedura de dobândire a personalităţii juridice, cu o cerere de înscriere a asociaţiei în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, iar preşedintele instanţei deleagă un judecător care verifică legalitatea documentelor ce însoţesc cererea de înscriere nu are semnificaţia unei norme ce vizează organizarea şi funcţionarea instanţelor judecătoreşti. Mai mult, această înscriere este o aplicaţie a procedurii necontencioase. Prin Decizia nr. 56 din 5 februarie 2014, precitată, Curtea a statuat că cererea de înscriere a unei asociaţii sau fundaţii în registru se soluţionează de către instanţele judecătoreşti în cadrul procedurii necontencioase, prevăzută în Cartea a III-a - „Procedura necontencioasă judiciară“, cuprinzând art. 527-540, din noul Cod de procedură civilă, dispoziţii care stabilesc regulile generale pentru soluţionarea unei cereri atunci când nu se invocă încălcarea sau contestarea unui drept şi nu se urmăreşte stabilirea unui drept potrivnic faţă de o altă persoană. Astfel, art. 535 din noul Cod de procedură civilă - cu denumirea marginală „Efectele hotărârii“ - stabileşte că „Încheierile pronunţate în procedura necontencioasă nu au autoritatea lucrului judecat.“ Având în vedere aceste dispoziţii de lege, în cazul cererilor de înscriere a unei asociaţii sau fundaţii în registru, precum şi al cererilor de înscriere a modificării actului constitutiv şi al statutului asociaţiei sau fundaţiei în acelaşi registru, nu se aplică autoritatea de lucru judecat, deoarece aceste cereri se soluţionează în cadrul procedurii necontencioase. Prin urmare, dispoziţiile legale criticate nu reglementează aspecte ce privesc organizarea şi funcţionarea instanţelor judecătoreşti, aşa încât critica raportată la dispoziţiile art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituţie este neîntemeiată.
    34. Cu privire la pretinsa lipsă de claritate a termenului „neregularităţi“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 9 alin. (1) şi (2) şi al art. 10 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, întrucât nu se ştie care sunt cerinţele legale pentru constituirea asociaţiei, neîndeplinite, pe care judecătorul este obligat să le comunice petentului şi, eventual, parchetului de pe lângă judecătorie, Curtea constată netemeinicia acestei susţineri. Astfel, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu afectează însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013). Totodată, prin Decizia nr. 772 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 3 mai 2017, paragrafele 22 şi 23, Curtea Constituţională s-a referit la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a constatat că semnificaţia noţiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conţinutul textului despre care este vorba şi de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi de calitatea destinatarilor săi. Principiul previzibilităţii legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă (Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, şi Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunţată în Cauza Sud Fondi srl şi alţii împotriva Italiei, paragraful 109). Având în vedere principiul aplicabilităţii generale a legilor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi, a căror interpretare şi aplicare depind de practică. Rolul decizional conferit instanţelor urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor.
    35. Aplicând aceste considerente de principiu în cauza de faţă, Curtea observă că dispoziţiile criticate stabilesc cu claritate că „neregularităţile“ sunt consecinţa neîndeplinirii cerinţelor legale pentru constituirea asociaţiei. Astfel, potrivit art. 8 alin. (2) şi (2^1) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, în termen de 3 zile de la depunerea cererii de înscriere şi a documentelor prevăzute la art. 7 alin. (2) judecătorul desemnat de preşedintele instanţei verifică legalitatea acestora, precum şi respectarea dispoziţiilor art. 7 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, în ceea ce priveşte denumirea asociaţiei, ale art. 40 alin. (2) din Constituţie şi ale celorlalte condiţii expres prevăzute în lege. Documentele prevăzute la art. 7 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 sunt: „a) statutul asociaţiei, într-o singură copie certificată pentru conformitate cu originalul de persoana împuternicită în condiţiile art. 6 alin. (2) lit. h); b) actele doveditoare ale sediului, precum şi cele privind patrimoniul iniţial doar în cazul aportului în natură constând în bunuri imobile; c) copii certificate pentru conformitate cu originalul ale actelor doveditoare ale identităţii membrilor asociaţi; d) declaraţie pe propria răspundere a persoanei care, în temeiul alin. (1), formulează cererea de înscriere, care cuprinde datele de identificare ale beneficiarilor reali ai asociaţiei, în sensul reglementărilor din domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului. Datele de identificare ale beneficiarului real sunt: numele, prenumele, data naşterii, codul numeric personal, seria şi numărul actului de identitate, cetăţenia, domiciliul sau reşedinţa. În cazul asociaţiilor constituite/conduse doar de persoane fizice, nu este obligatorie depunerea declaraţiei pe propria răspundere atunci când singurii beneficiari reali sunt persoanele fizice ale căror date de identificare sunt cuprinse în documentele din dosar, caz în care completarea registrului central se va face din oficiu pe baza acestora şi conform regulilor prevăzute la art. 4 din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare; e) dovada disponibilităţii denumirii eliberată de Ministerul Justiţiei sau, după caz, refuzul motivat al eliberării acesteia; f) avizul consultativ al Secretariatului de Stat pentru Culte, în cazul în care asociaţia va desfăşura şi activităţi religioase.“ Având în vedere cele menţionate, dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrunind condiţiile de claritate, previzibilitate şi accesibilitate circumscrise principiului legalităţii.
    36. Referitor la susţinerea privind lipsa de imparţialitate a judecătorului care decide cu privire la constituirea asociaţiei ori modificarea actului constitutiv/statutului acesteia, întrucât dispoziţiile art. 9 şi ale art. 10 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 îi impun acestuia să identifice, anterior închiderii dezbaterilor şi deliberării, toate cerinţele legale ce nu sunt îndeplinite pentru constituirea asociaţiei ori modificarea actului constitutiv/statutului acesteia, Curtea constată netemeinicia acesteia. Astfel, Curtea reţine că cererea de înscriere a unei asociaţii sau fundaţii în registru se soluţionează de către instanţele judecătoreşti în cadrul procedurii necontencioase, procedură ce se caracterizează prin lipsa unui litigiu, deci prin inexistenţa unui conflict de interese. Totodată, art. 527-540 din Codul de procedură civilă conţin reglementarea cu caracter general al procedurii necontencioase judiciare, art. 527 stabilind că acestea sunt cererile pentru soluţionarea cărora este nevoie de intervenţia instanţei, fără însă a se urmări stabilirea unui drept potrivnic faţă de o altă persoană. Prin urmare, în cadrul procedurii necontencioase de înscriere a unei asociaţii sau fundaţii în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, judecătorul doar analizează îndeplinirea cerinţelor expres prevăzute în lege şi, ca atare, critica de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    37. În ceea ce priveşte propunerile de lege ferenda formulate de către autoarea excepţiei, Curtea constată că o asemenea solicitare nu intră în competenţa sa, întrucât, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, instanţa de control constituţional se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului şi, prin urmare, nu are competenţa de a cenzura o eventuală redactare defectuoasă a textului legal criticat şi nici de a face propuneri de lege ferenda. În acest sens, Curtea Constituţională a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa că nu îşi poate asuma rolul de a crea, de a abroga sau de a modifica o normă juridică, spre a îndeplini rolul de legislator pozitiv (în acest sens, a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 515 din 30 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 747 din 17 august 2020, paragraful 13, sau Decizia nr. 213 din 7 aprilie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 26 septembrie 2022, paragraful 12). Modificarea conţinutului unei norme juridice este o prerogativă exclusivă a autorităţii legislative în lumina dispoziţiilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării“. Curtea Constituţională, potrivit competenţei sale înscrise în art. 146 din Constituţie şi în Legea nr. 47/1992, verifică, în cadrul controlului de constituţionalitate a legilor, conformitatea acestora cu dispoziţiile constituţionale, fără a putea modifica sau completa prevederea legală supusă controlului. De aceea, Curtea Constituţională nu se poate substitui Parlamentului pentru a modifica dispoziţiile legale criticate din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, în sensul propunerilor formulate de către instanţa a quo - autoare a prezentei excepţii de neconstituţionalitate.
    38. În final, cu privire la celelalte susţineri ale autoarei excepţiei, Curtea constată că acestea reprezintă aprecieri subiective cu privire la rolul judecătorului în procedura necontencioasă a înscrierii unei asociaţii în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, fără a constitui veritabile critici de neconstituţionalitate.
    39. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, excepţie ridicată din oficiu de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă în Dosarul nr. 25.257/301/2020 al acestei instanţe.
    2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceeaşi autoare în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 5 alin. (1), ale art. 7 alin. (1), ale art. 8, 9, 10, 11, 12, art. 74 alin. (1) şi ale art. 84 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 5 noiembrie 2024.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    MARIAN ENACHE
                    Magistrat-asistent,
                    Bianca Drăghici

    -------

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 598 din 5 noiembrie 2024

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"