Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 52 din 18 februarie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală şi ale art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 52 din 18 februarie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală şi ale art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 515 din 3 iunie 2025

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache      │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana      │- judecător       │
│Scântei            │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina       │- judecător       │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Oana-Cristina Puică│-                 │
│                   │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală şi ale art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, excepţie ridicată de Elena Gabriela Udrea în Dosarul nr. 309/1/2019/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 108D/2020.
    2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 17 septembrie 2024, în prezenţa reprezentantului autoarei excepţiei, avocat Veronel Rădulescu, şi cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea din acea dată când Curtea, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul prevederilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a amânat pronunţarea pentru data de 19 septembrie 2024 şi, ulterior, pentru acelaşi temei legal, pentru data de 15 octombrie 2024, când a constatat că nu sunt prezenţi toţi judecătorii care au participat la dezbateri, astfel că, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992, a dispus amânarea pronunţării pentru 7 noiembrie 2024. La data menţionată, în temeiul prevederilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea a amânat pronunţarea pentru 17 decembrie 2024, când, potrivit dispoziţiilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992, a dispus amânarea pronunţării pentru 4 februarie 2025. La această dată, având în vedere imposibilitatea constituirii legale a completului de judecată potrivit prevederilor art. 51 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992, în temeiul dispoziţiilor art. 14 şi 57 din Legea nr. 47/1992, Curtea a amânat pronunţarea pentru 18 februarie 2025, dată la care a pronunţat prezenta decizie.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    3. Prin Încheierea din 15 octombrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 309/1/2019/a1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală şi ale art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale. Excepţia a fost ridicată de Elena Gabriela Udrea cu ocazia verificării admisibilităţii în principiu a unei cereri de recurs în casaţie întemeiate pe prevederile art. 438 alin. (1) pct. 7 din Codul de procedură penală.
    4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală şi ale art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 încalcă principiile fundamentale privind statul de drept, calitatea legii, egalitatea în drepturi, accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, înfăptuirea justiţiei, legalitatea incriminării şi a pedepsei, realizarea justiţiei prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti, asigurarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a interpretării şi aplicării unitare a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, folosirea căilor de atac şi dreptul la un recurs efectiv, întrucât limitează sfera cazurilor de recurs în casaţie. Arată că această cale extraordinară de atac a fost, practic, golită de conţinut, întrucât au fost abrogate mare parte din cazurile de recurs în casaţie. Consideră că, din această cauză, nu mai poate fi îndeplinit scopul căii de atac a recursului în casaţie, aşa cum este acesta reglementat de dispoziţiile art. 433 din Codul de procedură penală, şi anume judecarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. De asemenea, apreciază că se ajunge la o imposibilitate de îndreptare a erorilor de judecată comise de instanţa de apel în materie penală, având în vedere că aplicarea greşită a legii nu mai poate fi înlăturată prin intermediul niciunei alte căi de atac (contestaţie în anulare, revizuire sau contestaţie la executare). Arată că, în speţă, instanţa de control judiciar a omis să examineze şi să se pronunţe asupra tuturor motivelor de apel formulate de inculpată, cum ar fi cele referitoare la neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunilor imputate, respingând, ca nefondată, calea ordinară de atac promovată împotriva hotărârii primei instanţe. Menţionează că sub imperiul vechiului Cod de procedură penală existau trei căi ordinare de atac, şi anume fond, apel şi recurs. În anul 2006 legiuitorul a abrogat dispoziţiile art. 385^9 alin. 1 pct. 171 din Codul de procedură penală din 1968, însă Curtea Constituţională a constatat, prin Decizia nr. 783 din 2009, că abrogarea pct. 171 al art. 385^9 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968, prin eliminarea posibilităţii criticării pe calea recursului a unei hotărâri judecătoreşti pe motiv că este contrară legii sau că s-a făcut o greşită aplicare a legii, închide părţii interesate calea valorificării efective a dreptului încălcat. Ca urmare a deciziei menţionate, acest motiv de recurs a fost reintrodus la pct. 172 al art. 385^9 alin. 1 din vechiul Cod de procedură penală. Consideră că evoluţia legislativă a instituţiei recursului poate fi pusă în legătură cu involuţia calităţii actului de justiţie şi a încrederii justiţiabililor în activitatea de judecată. Totodată, susţine că, deşi are aceeaşi natură juridică şi aceeaşi finalitate, prin sfera extinsă a cazurilor în care poate fi exercitată, calea extraordinară de atac a recursului din materie civilă oferă un standard de protecţie a dreptului de acces la justiţie şi la înfăptuirea dreptăţii superior celui din procesul penal, deşi consecinţele unei hotărâri penale nelegale sunt mult mai dramatice decât cele ale unei hotărâri civile nelegale.
    5. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, arată că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac ce are ca scop verificarea legalităţii hotărârilor judecătoreşti definitive. Prin intermediul acestei căi de atac se analizează conformitatea cu regulile de drept a hotărârilor definitive atacate, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege. În Codul de procedură penală sunt stabilite expres hotărârile ce pot fi atacate cu recurs în casaţie, precum şi cele care nu sunt supuse acestei căi extraordinare de atac. Faţă de specificul recursului în casaţie, legea impune condiţii stricte cu privire la termenul de declarare, la cuprinsul cererii, la titularii căii de atac, precum şi cu privire la procedura de verificare a admisibilităţii în principiu a căii de atac, în scopul asigurării unei rigori şi discipline procesuale şi al evitării introducerii, în mod abuziv, a unor recursuri care nu se încadrează în motivele prevăzute de lege. În raport cu criticile formulate, apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt în acord cu prevederile constituţionale şi cu reglementările internaţionale invocate de autoarea excepţiei, având în vedere că nu împiedică părţile interesate să apeleze la justiţie, să fie apărate şi să se prevaleze de garanţiile procesuale care condiţionează dreptul la un proces echitabil.
    6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    7. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susţinerile autoarei excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    8. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    9. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală şi ale art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Prevederile pct. 1 al art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală au fost modificate prin dispoziţiile art. 102 pct. 266 din Legea nr. 255/2013, iar prevederile pct. 2-6, 9, 10, 13 şi 14 ale art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală au fost abrogate prin dispoziţiile art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013. Textele de lege criticate au următorul cuprins:
    - Art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală:
    "(1) Hotărârile sunt supuse casării în următoarele cazuri:
    1. în cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente;
    2-6. abrogate
    7. inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală;
    8. în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal;
    9-10. abrogate
    11. nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată;
    12. s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege;
    13-14. abrogate."

    – Art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013:
    "Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 15 iulie 2010, se modifică şi se completează după cum urmează:
    (...)
    267. La articolul 438 alineatul (1), punctele 2-6, 9, 10, 13 şi 14 se abrogă."

    10. În susţinerea neconstituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate, autoarea excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul de drept şi principiul legalităţii, ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1) - (3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (12) referitor la legalitatea incriminării şi a pedepsei, ale art. 24 privind dreptul la apărare, ale art. 124 referitor la înfăptuirea justiţiei, ale art. 126 alin. (1) şi (3) privind realizarea justiţiei prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti şi, respectiv, asigurarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a interpretării şi aplicării unitare a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, ale art. 129 privind folosirea căilor de atac, precum şi ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, raportat la prevederile art. 6 paragraful 1 fraza întâi referitor la dreptul la un proces echitabil, ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv şi ale art. 14 referitor la interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 1 privind interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la Convenţie, respectiv ale art. 21 referitor la nediscriminare şi ale art. 47 paragraful 2 fraza întâi privind dreptul la un proces echitabil din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
    11. Cu privire la cadrul procesual în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta a fost invocată cu ocazia verificării admisibilităţii în principiu a unei cereri de recurs în casaţie întemeiate pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din Codul de procedură penală, potrivit cărora o hotărâre judecătorească este supusă casării în cazul în care inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală. Prin prisma acestui motiv de casare, autoarea excepţiei, în calitate de recurentă inculpată, a făcut trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 246 din Codul penal din 1969, ale art. 297 alin. (1) din Codul penal şi ale art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, şi a invocat - cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu pentru care a fost condamnată -, în principal, ieşirea din vigoare a normei care o incrimina, cu consecinţa neprevederii faptei de legea penală, iar, în subsidiar, neîntrunirea elementelor constitutive ale respectivei infracţiuni. Curtea reţine că în cauza de faţă nu se pune problema aplicării raţionamentului din Decizia nr. 50 din 18 februarie 2025, nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I - prin care Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă din cuprinsul art. 438 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură penală care exclude inculpatul de la dreptul de a formula recurs în casaţie în ipoteza în care în mod greşit nu a fost dispusă încetarea procesului penal este neconstituţională -, ci autoarea excepţiei invocă o omisiune de reglementare care tinde la transformarea căii extraordinare de atac a recursului în casaţie într-una ordinară.
    12. Referitor la acest aspect, Curtea constată că dispoziţiile art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală şi ale art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie, din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, invocate şi în prezenta cauză, criticile fiind similare. Astfel, prin Decizia nr. 553 din 17 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 30 martie 2023, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală şi ale art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013, pentru argumentele arătate în paragrafele 14 şi 15 din decizia menţionată.
    13. Curtea a reţinut prin Decizia nr. 553 din 17 noiembrie 2022, precitată, că, potrivit noului Cod de procedură penală, recursul a devenit o cale extraordinară de atac, denumită recurs în casaţie, ce are ca scop controlul legalităţii hotărârilor judecătoreşti definitive. Soluţionarea recursului în casaţie este de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Spre deosebire de contestaţia în anulare, care vizează îndreptarea erorilor de procedură, finalitatea recursului în casaţie este aceea de a înlătura erorile de drept comise de curţile de apel şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţe de apel, prin raportare la cazuri de casare expres şi limitativ prevăzute de lege. Curtea Constituţională a reţinut, totodată, că, potrivit dispoziţiilor art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală, motivele de recurs în casaţie sunt limitate. De asemenea, conform prevederilor art. 438 alin. (2) din Codul de procedură penală, situaţiile prevăzute la alin. (1) pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deşi au fost invocate, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor. Prin urmare, toate celelalte motive de netemeinicie ori nelegalitate a unei hotărâri judecătoreşti pot fi invocate doar prin intermediul apelului sau al contestaţiei. În continuare, Curtea a observat că, potrivit dispoziţiilor art. 436 alin. (1) din Codul de procedură penală, titularii dreptului de a promova calea extraordinară de atac analizată sunt: procurorul, în ceea ce priveşte latura penală şi latura civilă; inculpatul, în ceea ce priveşte latura penală şi latura civilă, împotriva hotărârilor prin care s-a dispus condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei ori încetarea procesului penal; partea civilă şi partea responsabilă civilmente, în ceea ce priveşte latura civilă, iar referitor la latura penală, în măsura în care soluţia din această latură a influenţat soluţia în latura civilă.
    14. Raportând prevederile de lege criticate la scopul recursului în casaţie, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 553 din 17 noiembrie 2022, mai sus citată, că restrângerea de către legiuitor a sferei hotărârilor ce pot fi supuse casării la cele prevăzute de dispoziţiile art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală, aşa cum acestea au fost modificate prin prevederile art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013, este justificată de finalitatea instituţiei analizate - aceea de verificare a conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile - şi de natura acesteia - de cale extraordinară de atac. Curtea a reţinut că, aşa cum reiese şi din expunerea de motive a Legii nr. 255/2013, prin reducerea numărului motivelor de recurs în casaţie prevăzute la art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală, legiuitorul a urmărit, pe de o parte, degrevarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar, pe de altă parte, asigurarea specificului căii extraordinare de atac a recursului în casaţie, astfel că mai multe dintre motivele de recurs din reglementarea anterioară au fost introduse de legea nouă drept cazuri de contestaţie în anulare, potrivit naturii acestei căi de atac. Totodată, Curtea a reţinut că - spre deosebire de situaţia analizată prin Decizia nr. 783 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 404 din 15 iunie 2009, care a vizat recursul drept cale ordinară de atac -, potrivit noului Cod de procedură penală, recursul a devenit o cale extraordinară de atac. Legea procesual penală a revenit astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicţie, constând în fond şi apel, ceea ce înseamnă că în recurs nu se rejudecă fondul cauzei, ci se apreciază dacă hotărârea dată corespunde sau nu legii.
    15. În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 709 din 5 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 16 martie 2020, Decizia nr. 207 din 7 aprilie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 966 din 4 octombrie 2022, şi Decizia nr. 632 din 21 noiembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 404 din 30 aprilie 2024.
    16. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat această soluţie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
    17. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Elena Gabriela Udrea în Dosarul nr. 309/1/2019/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători şi constată că dispoziţiile art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală şi ale art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 18 februarie 2025.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    MARIAN ENACHE
                    Magistrat-asistent,
                    Oana-Cristina Puică

    ------

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 52 din 18 februarie 2025

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"