Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:  DECIZIA nr. 190 din 19 mai 2025 cu privire la principiul reparării proporţionale a prejudiciilor cauzate de nereguli cu privire la fonduri europene Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 190 din 19 mai 2025 cu privire la principiul reparării proporţionale a prejudiciilor cauzate de nereguli cu privire la fonduri europene

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 504 din 29 mai 2025
Comenteaza legea
    Dosar nr. 226/1/2025
    Completul compus din:

┌─────────┬────────────────────────────┐
│Eleni    │- preşedintele Secţiei      │
│Cristina │penale a Înaltei Curţi de   │
│Marcu    │Casaţie şi Justiţie -       │
│         │preşedintele completului    │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Lucia    │                            │
│Tatiana  │- judecător la Secţia penală│
│Rog      │                            │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Alin     │                            │
│Sorin    │- judecător la Secţia penală│
│Nicolescu│                            │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Elena    │- judecător la Secţia penală│
│Barbu    │                            │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Mircea   │                            │
│Mugurel  │- judecător la Secţia penală│
│Şelea    │                            │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Adriana  │- judecător la Secţia penală│
│Ispas    │                            │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Valerica │- judecător la Secţia penală│
│Voica    │                            │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Lia      │- judecător la Secţia penală│
│Savonea  │                            │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Isabelle │- judecător la Secţia penală│
│Tocan    │                            │
└─────────┴────────────────────────────┘

    1. Pe rol se află soluţionarea cauzei având ca obiect sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie în Dosarul nr. 8.208/118/2017*, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
    "Dacă principiul reparării proporţionale a prejudiciilor cauzate de nereguli cu privire la fonduri europene prevăzut de art. 17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 presupune restituirea doar a sumelor pentru suprafeţele cu privire la care sau constatat nereguli sau pentru toate suprafeţele ce fac obiectul cererilor de subvenţii."

    2. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost legal constituit, conform dispoziţiilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi ale art. 34 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul).
    3. Şedinţa a fost prezidată de preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Eleni Cristina Marcu.
    4. La şedinţa de judecată a participat doamna Elena-Mihaela Mustaţă, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.
    5. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna procuror Nicoleta Eucarie, procuror în cadrul Secţiei judiciare.
    6. Judecător-raportor a fost desemnat, conform art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, doamna judecător Valerica Voica, judecător în cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    7. Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, arătând că au fost transmise hotărâri relevante pronunţate în materie şi opiniile magistraţilor din cadrul curţilor de apel Alba Iulia, Bacău, Bucureşti, Cluj, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Suceava, Târgu Mureş şi Timişoara.
    8. Reprezentantul Ministerului Public a susţinut, în principal, că prezenta sesizare este inadmisibilă, nefiind îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală.
    9. Astfel, a arătat că nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate a sesizării privind existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei în care a fost invocată, susţinând că întrebarea formulată de instanţa de trimitere priveşte latura civilă a cauzei cu care este învestită, însă nu sub aspectul îndeplinirii condiţiilor privind răspunderea civilă delictuală, ci al întinderii prejudiciului, în ipoteza în care fapta ilicită constă într-o neregulă cu privire la fonduri europene.
    10. În subsidiar, în ipoteza în care se va aprecia ca fiind admisibilă prezenta sesizare, a solicitat a se avea în vedere că prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 18^1 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie (Legea nr. 78/2000) este reprezentat de fondurile obţinute pe nedrept din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele asimilate, însă obligaţia de restituire trebuie să vizeze restituirea integrală a acestora.
    11. A menţionat că se impune a se realiza, prioritar, delimitarea celor două forme de ilicit care pot afecta interesele financiare ale Uniunii Europene, respectiv neregula şi frauda.
    12. A subliniat că noţiunea de fraudă este definită prin regulamentele Uniunii Europene, care au fost preluate, ca definiţie, în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora (O.U.G. nr. 66/2011), însă principiul proporţionalităţii prevăzut de art. 17 din acest act normativ se referă doar la procedura de stabilire a creanţelor bugetare pe cale administrativă, fiind specific corecţiilor financiare pe care le aplică autoritatea contractantă în procedura administrativă, şi nu pe tărâmul fraudei.
    13. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Eleni Cristina Marcu, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, reţinându-se dosarul în pronunţare privind sesizarea formulată.
    ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE -
    COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂ,
    deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
    I. Titularul şi obiectul sesizării
    14. Prin Încheierea din data de 13 ianuarie 2025, pronunţată în Dosarul nr. 8.208/118/2017*, Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Dacă principiul reparării proporţionale a prejudiciilor cauzate de nereguli cu privire la fonduri europene prevăzut de art. 17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 presupune restituirea doar a sumelor pentru suprafeţele cu privire la care s-au constatat nereguli sau pentru toate suprafeţele ce fac obiectul cererilor de subvenţii.“

    II. Expunerea succintă a cauzei
    15. Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie este învestită, în ultimul grad de jurisdicţie, cu soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, de inculpaţii N.M., N.T. şi S.C. L.T.F. - S.R.L. şi de partea civilă A.P.I.A. împotriva Sentinţei penale nr. 78 din data de 4 martie 2024, pronunţată de Tribunalul Constanţa - Secţia penală în Dosarul nr. 8.208/118/2017*.
    16. Prin sentinţa penală atacată, prima instanţă a dispus, printre altele, condamnarea inculpaţilor N.M., S.C. L.T.F. - S.R.L. şi N.T. pentru comiterea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu reţinerea dispoziţiilor art. 48 alin. (1) din Codul penal în ceea ce îl priveşte pe inculpatul N.T.
    17. Pe latură civilă a fost admisă, în parte, acţiunea civilă formulată de A.P.I.A. Bucureşti în contradictoriu cu inculpaţii N.T., N.M. şi S.C. L.T.F. - S.R.L., iar în baza art. 25 şi 397 din Codul de procedură penală raportat la art. 1.349 şi 1.357 din Codul civil aceştia au fost obligaţi, în solidar, către partea civilă A.P.I.A. Bucureşti, după cum urmează:
    - în solidar, inculpaţii N.T., N.M. şi S.C. L.T.F. - S.R.L., la plata sumei de 1.240.603,14 lei pentru campaniile 2015 şi 2016 şi la plata accesoriilor aferente, dobânzi şi penalităţi de întârziere, calculate potrivit legislaţiei fiscale aferente acestei sume;
    – în solidar, inculpatele N.M. şi S.C. L.T.F. - S.R.L., la plata sumei de 307.286,30 lei, reprezentând despăgubiri civile, daune materiale - sprijin agricol pentru campania din 2017 şi la plata accesoriilor aferente, dobânzi şi penalităţi de întârziere, calculate potrivit legislaţiei fiscale aferente acestei sume.

    18. Au fost respinse, ca nefondate, celelalte pretenţii civile formulate de A.P.I.A. Bucureşti, în contradictoriu cu inculpaţii, pentru suma de 17.693 lei, aferentă Schemei naţionale de plată - Accize motorină pentru campania 2017, în raport cu limitele judecăţii din cauză stabilite prin actul de sesizare.
    19. În sarcina inculpatelor N.M. şi S.C. L.T.F. - S.R.L. s-a reţinut, în esenţă, că în campaniile agricole 2015, 2016 şi 2017, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în realizarea obiectului de activitate, în numele şi interesul societăţii, cu concursul inculpatului N.T., primar al comunei Bărăganu, judeţul Constanţa, au formulat cu rea-credinţă la A.P.I.A. - Centrul Judeţean Constanţa cereri unice de sprijin pentru suprafaţă (SAPS), folosind declaraţii şi documente false, inexacte sau incomplete cu privire la suprafeţele de: 157,4 ha (din suprafaţa totală utilizată de 634,46 ha) - 2015; 141,7 ha (din suprafaţa totală utilizată de 649,97 ha) - 2016 şi 112,7 ha (din suprafaţa totală utilizată de 639,88 ha), care au condus la obţinerea pe nedrept, de către S.C. L.T.F. - S.R.L., de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, în sumă totală de 1.547.889,44 lei (587.493,87 lei pe anul 2015, 653.109,27 lei pe anul 2016 şi 307.286,3 lei pe anul 2017), ce reprezintă prejudiciu adus A.P.I.A.
    20. De asemenea, în sarcina inculpatului N.T. s-a reţinut că, în calitate de primar al comunei Bărăganu, judeţul Constanţa, a fost complice la săvârşirea infracţiunilor de către inculpatele N.M. şi S.C. L.T.F. - S.R.L., relativ la declaraţiile şi documentele false prezentate/folosite cu ocazia cererilor SAPS formulate la A.P.I.A. - Centrul Judeţean Constanţa, în campaniile agricole 2015 şi 2016, de către S.C. L.T.F. - S.R.L., prin emiterea de către primar a adeverinţelor de suprafaţă nr. 1.790 din 5.06.2015 şi nr. 1.367 din 18.04.2016, eliberate de comuna Bărăganu.
    21. Sub aspectul laturii civile, prima instanţă a reţinut că, deşi cererea de sprijin viza mai multe terenuri, alături de parcelele A477 şi A478 ce au făcut obiectul cercetărilor în cauză, iar constituirea de parte civilă s-a făcut pentru întreaga sumă acordată inculpatei S.C. L.T.F. - S.R.L. de către A.P.I.A., în mod temeinic şi legal se impune acordarea întregii sume, şi nu doar a ajutoarelor aferente parcelelor A477 şi A478, având în vedere că există o legislaţie specială în acest domeniu, care este aplicabilă în cazul de faţă, respectiv art. 35 alin. (6) din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014 al Comisiei din 11 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte Sistemul Integrat de Administrare şi Control şi condiţiile pentru refuzarea sau retragerea plăţilor şi pentru sancţiunile administrative aplicabile în cazul plăţilor directe, al sprijinului pentru dezvoltare rurală şi al ecocondiţionalităţii [Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014], unde se prevede că, în cazul în care se stabileşte că beneficiarul a furnizat dovezi false pentru a primi sprijinul sau nu a furnizat informaţii necesare din motive de neglijenţă, sprijinul se retrage în întregime. Mai mult, activitatea infracţională presupune inserarea în fals, în adeverinţele puse la dispoziţie şi în declaraţiile completate de depunător, a unor aspecte cu caracter nereal, inexact, pentru întreaga suprafaţă, ceea ce presupune că acest caracter fals are repercusiuni asupra întregului dosar depus la A.P.I.A., cu documentaţia aferentă.
    22. Împotriva sentinţei penale anterior menţionate au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, inculpaţii N.M., N.T. şi S.C. L.T.F. - S.R.L. şi partea civilă A.P.I.A.
    23. La termenul din data de 2 decembrie 2024, acordat de instanţa de apel, apelanta inculpată N.M., prin apărător ales, a solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: Dacă principiul reparării proporţionale a prejudiciilor cauzate de nereguli cu privire la fonduri europene prevăzut de art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011 presupune restituirea doar a sumelor pentru suprafeţele cu privire la care s-au constatat nereguli sau pentru toate suprafeţele ce fac obiectul cererilor de subvenţii.

    III. Opinia completului care a dispus sesizarea şi punctele de vedere exprimate de părţi şi de reprezentantul Ministerului Public
    III.1. Cu privire la admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    24. Completul de judecată care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi apelanţii inculpaţi N.M. şi S.C. L.T.F. - S.R.L. au opinat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală.

    III.2. Cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării
    25. Completul de judecată care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu pronunţarea unei hotărâri prealabile a apreciat că problema de drept ar trebui dezlegată în sensul că principiul reparării proporţionale a prejudiciilor cauzate de nereguli cu privire la fonduri europene, prevăzut de art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011, presupune restituirea doar a sumelor pentru suprafeţele cu privire la care s-au constatat nereguli, în argumentare fiind invocate dispoziţiile art. 63 alin. (1) şi art. 77 alin. (5) lit. a), b) şi c) din Regulamentul (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanţarea, gestionarea şi monitorizarea politicii agricole comune şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2.799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1.290/2005 şi (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului [Regulamentul (UE) nr. 1.306/2013].
    26. Apelanta inculpată N.M., prin apărător, a susţinut, în esenţă, că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 35 alin. (6) din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014. A opinat că articolul menţionat, care are denumirea Neconformitate cu criteriile de eligibilitate, altele decât dimensiunea suprafeţei sau numărul de animale, angajamentele sau alte obligaţii, nu este incident în prezenta cauză, unde neregularitatea priveşte, potrivit acuzării, tocmai dimensiunea suprafeţelor de teren cuprinse în schema de ajutor financiar. În concluzie, a apreciat că, şi în ipoteza constatării unor nereguli cu privire la obţinerea unor subvenţii europene, trebuie analizată proporţia acestora în totalul suprafeţelor declarate, având în vedere şi dispoziţiile art. 1.357 alin. (1) şi (2) din Codul civil.
    27. Apelanţii inculpaţi N.T. şi S.C. L.T.F. - S.R.L. au susţinut cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea dezlegării chestiunii de drept, în sensul arătat de apelanta inculpată N.M.
    28. Reprezentantul Ministerului Public, pe fondul chestiunii de drept invocate, a arătat că articolul indicat în cererea de sesizare are în vedere alte neconformităţi, care nu sunt legate de suprafaţă, şi, întrucât nu a identificat o dispoziţie clară privind restituirea întregii sume, a opinat că ar putea fi solicitată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dezlegarea înţelesului art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011.


    IV. Examenul jurisprudenţei în materie
    IV.1. Jurisprudenţa naţională relevantă
    29. S-a solicitat punctul de vedere al instanţelor de judecată asupra chestiunii de drept supuse dezlegării.
    30. În urma consultării materialelor transmise de către instanţele de judecată, s-a constatat că punctele de vedere nu sunt unitare, fiind identificate două orientări:
    31. Într-o primă orientare, majoritară, se consideră că principiul reparării proporţionale a prejudiciilor cauzate de nereguli cu privire la fondurile europene, prevăzut de art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011, presupune restituirea doar a sumelor pentru suprafeţele cu privire la care s-au constatat nereguli.
    32. În acest sens au fost exprimate puncte de vedere de către: curţile de apel Alba Iulia, Bacău, Bucureşti (opinie majoritară), Cluj (opinie majoritară), Craiova (opinie majoritară), Iaşi (opinie majoritară), Oradea, Piteşti, Suceava (opinie majoritară), Târgu Mureş şi Timişoara.
    33. În argumentarea opiniei exprimate, instanţele au arătat, în esenţă, că art. 17 din O.U.G nr. 66/2011, act normativ care reglementează activităţile de prevenire, de constatare a neregulilor, de stabilire şi de recuperare a creanţelor bugetare rezultate din neregulile apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, prevede că orice acţiune întreprinsă în sensul constatării unei nereguli şi stabilirii creanţelor bugetare rezultate din nereguli se realizează cu aplicarea principiului proporţionalităţii. Or, prin legislaţia specială nu se creează o formă de răspundere necorelată cu întinderea reală a prejudiciului cauzat, principiul reparării integrale neavând semnificaţia acoperirii unui prejudiciu mai mare decât cel efectiv cauzat. Astfel, retragerea sprijinului financiar nu poate opera în întregime, deoarece ar echivala cu impunerea restituirii unei sume care nu face obiectul prejudiciului generat de fapta ilicită.
    34. S-a făcut referire la denumirea marginală a art. 35 din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014, respectiv „Neconformitate cu criteriile de eligibilitate altele decât dimensiunea suprafeţei sau numărul de animale, angajamentele sau alte obligaţii“, la prevederile alin. (2) al articolului menţionat anterior, care fac vorbire despre posibilitatea refuzării sau retragerii parţiale a sprijinului acordat, dar şi la dispoziţiile art. 63 din regulamentul anterior menţionat, din care rezultă, între altele, că, în cazul în care un beneficiar nu îndeplineşte alte obligaţii legate de condiţiile pentru acordarea sprijinului, plata ajutorului nu se efectuează sau se retrage în întregime sau parţial. În sprijinul acestei opinii a fost invocată şi Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (C.J.U.E.) din data de 8 iunie 2023, pronunţată în Cauza C-545/21 Azienda Nazionale Autonoma Strade SpA (ANAS) împotriva Ministero delle Infrastrutture e dei Trasporti.
    35. S-a mai arătat că, în ipoteza constatării unor nereguli cu privire la suprafeţele pentru care au fost obţinute subvenţii europene, trebuie analizată proporţia acestora din totalul suprafeţelor declarate, având în vedere dispoziţiile art. 371 din Codul de procedură penală privind limitele sesizării instanţei şi dispoziţiile art. 1.357 alin. (1) şi (2) din Codul civil.
    36. În cea de-a doua orientare, minoritară, se consideră că principiul reparării proporţionale a prejudiciilor cauzate de nereguli cu privire la fonduri europene, prevăzut de art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011, presupune restituirea sumelor pentru toate suprafeţele ce fac obiectul cererilor de subvenţii, şi nu doar pentru suprafeţele cu privire la care s-au constatat nereguli.
    37. În acest sens a fost exprimat punctul de vedere al Curţii de Apel Galaţi, fără însă a fi prezentate argumente.
    38. Curtea de Apel Ploieşti a opinat în sensul că dispoziţiile art. 35 alin. (6) din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014 nu se aplică dacă în cauza în care s-a formulat sesizarea s-a reţinut o situaţie de fapt exceptată de la aplicarea art. 35 din regulament. În acest din urmă caz, faţă de dispoziţiile regulamentare invocate de Curtea de Apel Constanţa în cuprinsul încheierii de sesizare, în argumentarea propriului punct de vedere, plata se retrage în întregime sau parţial, după cum documentele sau declaraţiile false, inexacte sau incomplete ar fi fost de natură să atragă respingerea, de către autoritatea competentă în gestionarea fondurilor europene, a cererii de încheiere a contractului de finanţare sau respingerea efectuării tuturor plăţilor care, în concret, s-au efectuat în temeiul acestui contract, respectiv ar fi avut drept efect respingerea efectuării uneia sau unora dintre plăţile efectuate în temeiul contractului.
    39. Curţile de apel Braşov şi Constanţa nu au exprimat un punct de vedere, arătând doar că nu a fost identificată jurisprudenţă cu privire la problema de drept invocată de instanţa de trimitere.

    IV.2. Jurisprudenţa relevantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    IV.2.1. 40. Cu referire la problema de drept ce face obiectul sesizării nu au fost identificate decizii obligatorii, menite să asigure unificarea practicii judiciare.
    IV.2.2. 41. În ceea ce priveşte deciziile de speţă, în urma examenului de jurisprudenţă efectuat la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu au fost identificate hotărâri relevante în problema de drept supusă analizei, cu excepţia unei hotărâri care prezintă relevanţă sub aspectul infracţiunii în discuţie, respectiv Decizia penală nr. 170/A din 6 iunie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, în considerentele căreia s-a reţinut: „Deşi a stabilit în mod riguros că toată documentaţia necesară accesării finanţării solicitării a fost conformă cu prevederile legii, îndreptăţită potrivit condiţiilor activităţilor derulate, curtea de apel a considerat că o eroare de crotaliere, în sensul că în carnetul stupinei figura un anumit interval al unei serii de cifre, iar plăcuţele stupilor indicau intervale diferite, a fost suficientă pentru a se considera că suntem în ipoteza unei fraude ce antrenează răspunderea penală pentru infracţiunea prev. de art. 18^1 din Legea nr. 78/2000, pentru echivalentul întregii sume cât reprezenta tranşa a II-a (aprox. 10.000 euro).
    În acest context, Înalta Curte evidenţiază jaloanele fixate prin orientările oferite de organismele Uniunii Europene, cât şi prin jurisprudenţa Curţii Constituţionale în ceea ce priveşte componenta de necesitate, proporţionalitate, respectiv ultima ratio, cu referire la recurgerea la instrumentele penale pentru refacerea echilibrului în ipoteza unei fapte ilicite, inclusiv a celor care se referă la gestiunea fondurilor europene.
    În primul rând, reţinem că, aşa cum s-a evidenţiat anterior, graniţa dintre fraudă şi neregulă este extrem de sensibilă.
    Întrucât norma de incriminare (art. 18^1) nu circumstanţiază, pare că orice folosire/prezentare a unui document/declaraţie chiar incomplet(e) sau inexact(e), dacă generează obţinerea pe nedrept de fonduri, este infracţiune.
    Caracteristica de generalitate a reglementării este regăsită în privinţa noţiunii de neregulă, aceasta fiind orice abatere de la legalitate/regularitate/conformitate dacă prejudiciază sau poate prejudicia bugetul UE şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit.
    În al doilea rând, aşa cum rezultă atât din legislaţia internă, cât şi din normele Uniunii, consecinţele constatării unei nereguli, cu atât mai mult a unei fraude, sunt considerabile asupra bugetului statului beneficiarului programului/proiectului. Se aplică corecţii financiare, ceea ce semnifică excluderea totală/parţială de la finanţarea de fonduri europene şi recuperarea sumelor de către Comisa Europeană de la bugetul intern, iar, în cazul fraudei (când este vorba despre infracţiune), prejudiciul se repară cu mare întârziere. Prin urmare, calificarea corectă a acestor acte/fapte prezintă o importanţă deosebită din această perspectivă.
    În al treilea rând, atunci când sunt în analiză astfel de evaluări, chiar Comisia Europeană, Parlamentul European şi Consiliul subliniază nevoia respectării principiului proporţionalităţii. Potrivit art. 85 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013, «atunci când ia o decizie cu privire la o corecţie financiară, Comisia respectă principiul proporţionalităţii, ţinând seama de natura şi de gravitatea încălcării legislaţiei aplicabile şi de implicaţiile financiare ale acesteia pentru bugetul Uniunii», aspect regăsit şi în O.U.G. nr. 66/2011, în art. 2 lit. n). Prin urmare, doar în astfel de circumstanţe se aplică corecţiile financiare.“


    IV.3. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale
    42. În urma examenului de jurisprudenţă la nivelul Curţii Constituţionale a României nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept supusă analizei.

    IV.4. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului
    43. În urma examenului de jurisprudenţă la nivelul Curţii Europene a Drepturilor Omului nu au fost identificate hotărâri care să prezinte relevanţă pentru problema de drept analizată.

    IV.5. Jurisprudenţa relevantă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene
    44. În urma examenului de jurisprudenţă la nivelul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene a fost identificată Hotărârea din 8 iunie 2023 pronunţată în Cauza C-545/21 Azienda Nazionale Autonoma Strade SpA (ANAS) împotriva Ministero delle Infrastrutture e dei Trasporti, prin care s-a declarat că:
    "1) Articolul 2 punctul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european şi Fondul de coeziune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.260/1999, trebuie interpretat în sensul că: noţiunea de «neregularitate», în sensul acestei dispoziţii, include comportamente care pot fi calificate drept «acte de corupţie» practicate în cadrul unei proceduri de atribuire a unui contract de achiziţii publice având ca obiect realizarea unor lucrări cofinanţate de un fond structural al Uniunii Europene şi pentru care a fost iniţiată o procedură administrativă sau judiciară, inclusiv atunci când nu se dovedeşte că aceste comportamente au avut o incidenţă reală asupra procedurii de selecţie a ofertantului şi nu s-a constatat nicio atingere efectivă adusă bugetului Uniunii.
2) Articolul 98 alineatele (1) şi (2) din Regulamentul nr. 1.083/2006 trebuie interpretat în sensul că, în cazul unei «neregularităţi», astfel cum este definită la articolul 2 punctul 7 din acest regulament, acesta impune statelor membre, pentru a determina corecţia financiară aplicabilă, să efectueze o apreciere de la caz la caz, cu respectarea principiului proporţionalităţii, ţinând seama în special de natura şi de gravitatea neregularităţilor constatate, precum şi de impactul lor financiar asupra fondului în cauză.“ (www.curia.europa.eu)"



    V. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării
    45. S-a apreciat că prezenta sesizare este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite cumulativ cele trei condiţii prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, lipsind condiţia ca de lămurirea chestiunii de drept să depindă soluţionarea pe fond a cauzei în care a fost invocată.
    46. S-a susţinut că tehnica de redactare a întrebării nu permite înţelegerea conţinutului ori a sensului demersului, chestiune care determină imposibilitatea identificării problematicii şi formulării unui răspuns circumstanţiat interesului vizat.
    47. S-a mai arătat că infracţiunea ce face obiectul cauzei cu care a fost învestită instanţa de trimitere este prevăzută de art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, astfel încât faptul generator de răspundere civilă este frauda, şi nu neregula, aspect ce prezintă relevanţă întrucât forma de ilicit incidentă în speţă atrage consecinţe importante inclusiv în ceea ce priveşte întinderea obligaţiei de restituire a beneficiarilor de fonduri europene, iar distincţia dintre neregulă şi fraudă este realizată în chiar actul normativ la care instanţa de trimitere face referire în cuprinsul întrebării.
    48. Pe fond s-a opinat că prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 18^1 din Legea nr. 78/2000 este reprezentat de fondurile obţinute pe nedrept din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele asimilate, astfel încât obligaţia de restituire trebuie să vizeze restituirea integrală a acestora.
    49. În argumentare, în esenţă, s-a arătat că, având în vedere conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 18^1 din Legea nr. 78/2000, din care rezultă că acţiunea intenţionată a beneficiarului de fonduri europene implică, în esenţă, o inducere în eroare a autorităţii contractante, prin folosirea unor înscrisuri inexacte sau false, nu există îndoială că aceasta reprezintă o formă specială de fraudă regăsită în domeniul accesării fondurilor comunitare.
    50. Noţiunea de fraudă nu se suprapune însă peste noţiunea de neregulă, aspect ce rezultă din dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011, prin care legiuitorul a definit cele două noţiuni şi a reglementat în detaliu o procedură specială pentru recuperarea fondurilor nerambursabile cu privire la a căror accesare sau utilizare s-au constatat nereguli, iar în continuarea argumentării au fost prezentate definiţiile vizând neregula şi frauda, astfel cum acestea rezultă din O.U.G. nr. 66/2011 şi din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2.988/1995 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene [Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2.988/1995], prin care s-a adoptat o reglementare generală referitoare la controalele uniforme, măsurile şi sancţiunile administrative vizând abaterile de la dreptul comunitar.
    51. Referitor la consecinţele săvârşirii unei abateri s-a arătat că, indiferent de natura sa, regula generală stabilită conform art. 4 alin. (1) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2.988/1995, în considerarea principiului proporţionalităţii, enunţat în preambulul regulamentului, este retragerea avantajului obţinut nejustificat. Cu toate acestea, conform art. 4 alin. (3) din acelaşi regulament, în cazul actelor despre care se stabileşte că au drept scop obţinerea unui avantaj care contravine obiectivelor dreptului comunitar aplicabil în situaţia în cauză, prin crearea în mod artificial a condiţiilor necesare pentru obţinerea avantajului, consecinţa este, după caz, fie neacordarea avantajului respectiv, fie retragerea acestuia.
    52. De asemenea, s-a arătat că, prin Regulamentul (UE) nr. 1.306/2013, neregula a fost definită prin trimitere la definiţia din art. 1 alin. (2) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2.988/1995, incluzând, aşadar, atât orice încălcare a unei dispoziţii de drept comunitar, cât şi conduitele frauduloase. Regula prevăzută de art. 4 alin. (3) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2.988/1995 este reluată de art. 60 din Regulamentul (UE) nr. 1.306/2013, care prevede că nu se acordă niciun avantaj persoanelor fizice sau juridice în privinţa cărora s-a stabilit că au fost create în mod artificial condiţiile cerute în vederea obţinerii acelor avantaje, situaţie pe care legiuitorul european o consideră o eludare a legislaţiei agricole sectoriale.
    53. S-a învederat, deopotrivă, că, în ceea ce priveşte consecinţele săvârşirii unor nereguli sau a unor fraude în materia măsurilor de sprijin pentru dezvoltare rurală, acestea sunt dezvoltate prin Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014, respectiv în titlul III art. 35, fiind evidentă intenţia legiuitorului european de a distinge între eventualele disfuncţionalităţi care ar putea apărea în procesul de accesare a mecanismului de sprijin.
    54. Calificarea încălcării săvârşite de beneficiar în fraudă sau simplă neregulă (accepţiunea strico sensu a neregulii) atrage consecinţe importante în ceea ce priveşte răspunderea acestuia, inclusiv cu privire la întinderea obligaţiei de restituire a fondurilor europene.
    55. Astfel, în cazul fraudei, beneficiarul este tras la răspundere penală, iar fondurile obţinute nelegal sunt restituite integral, aspect stabilit imperativ la nivelul legislaţiei europene, pe când în cazul unei simple nereguli răspunderea beneficiarului este administrativă şi presupune, în esenţă, obligaţia de restituire a fondurilor obţinute, însă întinderea acesteia variază în funcţie de natura, gravitatea, amploarea şi implicaţiile financiare ale neregulii constatate.
    56. Având în vedere că O.U.G. nr. 66/2011 reglementează procedura de stabilire a creanţelor bugetare pe cale administrativă, Ministerul Public a opinat că principiul proporţionalităţii prevăzut de art. 17 din acest act normativ este specific corecţiilor financiare pe care le aplică autoritatea contractantă în procedura administrativă, incidente ori de câte ori nu suntem pe tărâmul fraudei.
    57. Mai mult, s-a precizat că O.U.G. nr. 66/2011 conţine şi o serie de reguli destinate stabilirii raportului dintre procedurile/sancţiunile administrative pe care le prevede şi procedurile/sancţiunile penale aplicabile în cazul fraudei, în conţinutul art. 8 fiind prevăzută, în principal, obligaţia de sesizare a organelor competente în ipoteza unor suspiciuni de fraudă. Or, instanţa de trimitere este învestită cu o fraudă săvârşită împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, şi nu cu o simplă neregulă, astfel încât latura civilă a cauzei trebuie soluţionată în considerarea dispoziţiilor specifice fraudei în acest domeniu, respectiv art. 4 alin. (3) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2.988/1995, art. 60 din Regulamentul (UE) nr. 1.306/2013 şi art. 35 alin. (6) din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014, din care rezultă că intenţia de a frauda atrage consecinţa retragerii în întregime a sprijinului.

    VI. Opinia specialiştilor consultaţi
    58. În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată specialiştilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept supuse examinării.
    59. Facultatea de Drept a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi a considerat că sesizarea este inadmisibilă, nefiind îndeplinită condiţia existenţei unei legături între chestiunea de drept invocată şi soluţionarea pe fond a cauzei din perspectiva unei veritabile chestiuni de drept care să fie supusă interpretării.
    60. Pe fondul chestiunii de drept a opinat că principiul reparării proporţionale a prejudiciilor cauzate de nereguli cu privire la fonduri europene prevăzut de art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011 presupune restituirea doar a sumelor pentru suprafeţele cu privire la care s-au constatat nereguli, nu pentru toate suprafeţele ce fac obiectul cererilor de subvenţii.
    61. S-a arătat, după analiza noţiunilor de neregulă şi fraudă şi a consecinţelor acestora prin prisma legislaţiei naţionale şi europene incidente, precum şi a jurisprudenţei C.J.U.E., că, în ipoteza unei cauze penale privind nereguli în derularea unui contract cu finanţare europeană, limitele răspunderii delictuale stabilite prin soluţionarea acţiunii penale sunt date de sumele aferente doar neregulilor constatate, care asigură conţinutul constitutiv al infracţiunii, şi nu la întreaga valoare a finanţării, cel responsabil fiind obligat a acoperi doar sumele de bani ce vizează acele nereguli, făcând trimitere la art. 19 alin. (1) din Codul de procedură penală şi art. 1.357 din Codul civil. În egală măsură s-a apreciat că instanţa penală este competentă subsidiar doar atunci când un titlu de creanţă nu a fost emis în prealabil de autoritatea contractantă, caz în care acţiunea civilă este rămasă fără obiect.
    62. Facultatea de Drept a Universităţii din Oradea a precizat, în esenţă, că refuzul sau retragerea în întregime a sprijinului acordat operează doar atunci când nu sunt îndeplinite condiţiile de eligibilitate, conform art. 35 alin. (1) din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014, iar singura ipoteză în care se poate discuta despre o restituire parţială a sprijinului acordat este cea reglementată de alin. (2) al art. 35 din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014, în această ipoteză fiind pus în discuţie principiul proporţionalităţii despre care se face vorbire în cuprinsul dispoziţiilor art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011.
    63. Facultatea de Drept din cadrul Academiei de Studii Economice Bucureşti a opinat în sensul că obligaţia de restituire a sumelor necuvenite, rezultate din nereguli cu fonduri europene, se referă la suprafeţele cu privire la care s-au constatat neregulile.
    64. S-a arătat, în esenţă, că restituirea ajutorului primit necuvenit se întemeiază pe principiul plăţii nedatorate, aspect ce rezultă din prevederile art. 2 alin. (1) lit. u) din O.U.G. nr. 66/2011. Ca atare, în raport şi cu dispoziţiile art. 1.341 alin. (1) din Codul civil, obligaţia de restituire se circumscrie sumei care a fost plătită nedatorat, adică cea aferentă suprafeţelor pentru care s-au constatat nereguli, concluzie întărită de analiza incidenţei principiului proporţionalităţii în ceea ce priveşte stabilirea creanţelor bugetare reprezentând restituiri ale sumelor primite nejustificat.
    65. S-a mai menţionat că, de manieră generală, principiul proporţionalităţii impune utilizarea unor mijloace strict proporţionale cu obiectivele urmărite, în aşa fel încât eventualele obligaţii să nu fie vizibil dezechilibrate în raport cu scopurile avute în vedere prin instituirea lor.
    66. De asemenea, s-a arătat că, referitor la principiul proporţionalităţii, art. 2 alin. (1) lit. n) din O.U.G. nr. 66/2011 consacră caracterul adecvat, necesar şi nedisproporţionat al măsurilor adoptate de autorităţile naţionale, inclusiv în ceea ce priveşte stabilirea creanţelor bugetare rezultate din nereguli, ceea ce implică o apreciere de la caz la caz, ţinând seama de natura, gravitatea şi frecvenţa abaterilor constatate, precum şi de impactul financiar al acestora asupra fondului respectiv.
    67. Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Nicolae Titulescu“ din Bucureşti, după analiza dispoziţiilor legale/regulamentare incidente, a precizat că instanţa de trimitere a formulat chestiunea de drept supusă dezlegării pornind de la ideea că art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011 consacră un „principiu al reparării proporţionale a prejudiciilor cauzate de nereguli cu privire la fonduri europene“, or, în realitate, dispoziţiile normative menţionate circumstanţiază principiul proporţionalităţii la stabilirea creanţelor bugetare - art. 2 alin. (1) lit. j) şi i) din O.U.G. nr. 66/2011.
    68. A opinat că problema de drept în discuţie ar putea fi dezlegată în două variante, şi anume: repararea prejudiciilor cauzate de nereguli cu privire la fonduri europene presupune restituirea doar a sumelor pentru suprafeţele cu privire la care s-au constatat nereguli (în măsura în care chestiunea supusă dezlegării va fi interpretată ca referindu-se la repararea prejudiciului rezultat din nereguli cu fonduri europene, ca obiect al acţiunii civile în procesul penal) sau principiul reparării proporţionale prevăzut de art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011 presupune restituirea sumelor menţionate în art. 16 sau 19 din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014, în funcţie de ipoteza concretă (în condiţiile în care chestiunea supusă dezlegării va fi interpretată ca referindu-se la cuantumul creanţelor bugetare care trebuie recuperate în urma unor nereguli cu fonduri europene).
    69. În argumentarea primei soluţii s-a arătat că, în materie penală, proporţionalitatea presupune că, pentru atingerea scopului legii penale, măsurile alese de legiuitor trebuie să fie adecvate, necesare şi echivalente cu gravitatea comportamentului sancţionat, în vreme ce, în materie civilă, mai exact când se analizează răspunderea civilă delictuală, principiul proporţionalităţii reparaţiei se referă la echivalenţa dintre paguba produsă prin fapta ilicită şi suma la care este obligat făptuitorul prin hotărârea judecătorească, în cadrul acţiunii civile.
    70. Prin urmare, dacă sancţiunii penale îi sunt caracteristice aflicţiunea şi prevenţia, răspunderii civile delictuale îi este ataşată particularitatea de a realiza acoperirea (repararea) integrală a prejudiciului produs prin fapta ilicită, fiind necesar a se avea în vedere şi dispoziţiile art. 1.349 alin. (2) din Codul civil, astfel că orice sumă în plus peste prejudiciul cauzat apare ca fiind „disproporţionată“.
    71. În argumentarea celei de-a doua soluţii s-a susţinut că şi aceasta se bazează tot pe aplicarea principiului proporţionalităţii în cazul unor nereguli cu privire la fonduri europene, diferenţa de abordare faţă de prima soluţie fiind dată însă de raportarea la obligaţia de plată ce se impune beneficiarului care a comis nereguli cu fonduri europene şi la cuantumul acesteia. Distincţia se justifică prin aceea că dispoziţiile art. 16 şi 19 din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014 impun un anumit cuantum al obligaţiei de plată, care diferă în funcţie de ipotezele faptice constatate.
    72. Facultatea de Drept din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara a considerat că sesizarea este admisibilă, iar pe fondul chestiunii de drept a opinat, după analiza dispoziţiilor legale/regulamentare incidente, că principiul reparării proporţionale a prejudiciilor cauzate de nereguli cu privire la fonduri europene prevăzut de art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011 presupune restituirea doar a sumelor pentru suprafeţele cu privire la care s-au constatat nereguli.
    73. S-a arătat că, în condiţiile în care neregulile constatate vizează numai o suprafaţă relativ redusă a terenurilor pentru care inculpatul a obţinut finanţarea, ţinând seama de efectele principiului proporţionalităţii, apare excesivă soluţia de obligare a inculpatului la restituirea întregii finanţări, aferentă admiterii acţiunii civile ce este exercitată.
    74. Deopotrivă, s-a apreciat că, în cazul în care prin faptele ce constituie obiectul acţiunii penale inculpatul a obţinut fonduri superioare celor pe care acesta avea posibilitatea să le obţină în mod legal faţă de suprafeţele deţinute în proprietate ori în arendă, s-a produs un prejudiciu limitat la nivelul acestei sume nedatorate în concret de partea civilă, ce va face obiectul restituirii cu titlu de despăgubiri materiale.
    75. Academia Română - Institutul de Cercetări Juridice a opinat că principiul reparării proporţionale a prejudiciilor impune restituirea doar a sumelor pentru suprafeţele afectate de nereguli, conform art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011 şi reglementărilor europene, restituirea integrală a subvenţiilor nefiind justificată în situaţia în care neregulile au fost constatate doar pentru o parte din suprafeţele declarate. Aplicarea acestui principiu trebuie să fie strict proporţională cu amploarea şi natura neregulilor constatate, limitând sancţiunea doar la acea parte din subvenţie afectată de nereguli.
    76. În contextul neregulilor privind suprafeţele agricole, principiul proporţionalităţii ar trebui să se aplice în sensul că, dacă doar o parte a suprafeţei declarate nu îndeplineşte cerinţele legale, restituirea fondurilor europene se va face proporţional cu suprafeţele afectate, nu cu întreaga suprafaţă solicitată pentru subvenţie. De altfel, restituirea integrală a sumelor solicitate pentru toată suprafaţa nu ar respecta principiul amintit, având un caracter disproporţionat faţă de gravitatea neregulii constatate.
    77. S-a făcut trimitere şi la dispoziţiile art. 77 din Regulamentul (UE) nr. 1.306/2013, care stabilesc că sancţiunile pentru nereguli în obţinerea fondurilor europene trebuie să fie proporţionale cu gravitatea neconformităţii constatate, acest regulament subliniind că restituirea fondurilor trebuie aplicată doar pentru sumele corespunzătoare suprafeţelor sau activităţilor afectate de nereguli, nu pentru întreaga cerere de subvenţie. Din aceste reglementări rezultă că principiul proporţionalităţii impune că, în cazul în care neregulile sunt constatate pentru o parte din suprafeţele declarate, restituirea fondurilor trebuie să fie limitată doar la acele suprafeţe, nefiind justificată restituirea întregii sume solicitate, mai ales dacă suprafeţele rămase sunt conforme.

    VII. Dispoziţii legale incidente
    Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie
    "ART. 18^1
    (1) Folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
    (2) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancţionează omisiunea de a furniza, cu ştiinţă, datele cerute potrivit prevederilor legale pentru obţinerea sau reţinerea de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept a acestor fonduri ori active.
    (3) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) au produs consecinţe deosebit de grave, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate."

    Codul de procedură penală
    "ART. 19
    (1) Acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale. (...)
    (5) Repararea prejudiciului material şi moral se face potrivit dispoziţiilor legii civile."

    Codul civil
    "ART. 1.349
    (1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.
    (2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.
    (...)
    ART. 1.357
    (1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare. "

    Ordonanţa de urgenţă nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora
    "ART. 17
    Orice acţiune întreprinsă în sensul constatării unei nereguli şi al stabilirii creanţelor bugetare rezultate din nereguli se realizează cu aplicarea principiului proporţionalităţii, ţinându-se seama de natura şi de gravitatea neregulii constatate, precum şi de amploarea şi de implicaţiile financiare ale acesteia."


    VIII. Opinia judecătorului-raportor
    78. Soluţia propusă de judecătorul-raportor a fost aceea de admitere a sesizării formulate de Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept invocate, urmând a se stabili că repararea prejudiciilor cauzate de nereguli cu privire la fonduri europene, ca obiect al acţiunii civile în procesul penal, presupune refuzarea sau retragerea doar a sumelor cu privire la care s-au constatat nereguli (neregularităţi).

    IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    A. Cu privire la admisibilitatea sesizării
    79. În conformitate cu dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“
    80. Raportând condiţiile legale de admisibilitate la sesizarea ce face obiectul prezentei cauze, se constată că acestea sunt îndeplinite.
    81. Astfel, este îndeplinită prima condiţie referitoare la existenţa unei cauze pendinte aflate în curs de judecată în ultimă instanţă, Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie fiind învestită, în Dosarul nr. 8.208/118/2017*, cu soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, de inculpaţii N.M., N.T. şi L.T.F. - S.R.L. şi de partea civilă A.P.I.A. împotriva Sentinţei penale nr. 78 din data de 4 martie 2024, pronunţată de Tribunalul Constanţa - Secţia penală în dosarul cu acelaşi număr, deci în ultimă instanţă.
    82. De asemenea, este îndeplinită şi condiţia ca soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării.
    83. În acest sens se reţine că, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală^1, s-a evidenţiat necesitatea ca dezlegarea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării să fie determinantă pentru rezolvarea acţiunii penale sau a acţiunii civile în procesul penal, ceea ce presupune ca respectiva chestiune de drept să vizeze, ca regulă, o problemă de drept material de care depinde soluţionarea pe fond a cauzei şi doar ca excepţie o problemă de drept procesual, aceasta din urmă în măsura în care soluţia dată respectivei probleme de drept s-ar repercuta semnificativ asupra rezolvării fondului cauzei.
    ^1 Decizia nr. 11 din 12 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 907 din 29 octombrie 2018.

    84. Între problema de drept a cărei lămurire se solicită - indiferent dacă ea vizează o normă de drept material sau o dispoziţie de drept procesual - şi soluţia ce urmează a fi dată de către instanţa de trimitere trebuie să existe o relaţie de dependenţă, în sensul în care decizia instanţei supreme să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal^2.
    ^2 Decizia nr. 11 din 2 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 7 iulie 2014; Decizia nr. 19 din 15 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 769 din 23 octombrie 2014.

    85. Or, prin sesizarea de faţă se solicită lămurirea unei chestiuni de drept ce vizează interpretarea principiului reparării proporţionale a prejudiciilor cauzate de nereguli cu privire la fonduri europene, în sensul de a se stabili dacă acesta presupune restituirea doar a sumelor pentru suprafeţele cu privire la care s-au constatat nereguli sau pentru toate suprafeţele ce fac obiectul cererilor de subvenţii, de lămurirea acestei chestiuni depinzând soluţia ce va fi pronunţată în cauză.
    86. Totodată, este îndeplinită şi cea de-a treia condiţie enunţată, întrucât chestiunea de drept ce face obiectul sesizării nu a primit o rezolvare printr-o hotărâre prealabilă anterioară sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs.

    B. Cu privire la chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită
    87. Aderarea României la Uniunea Europeană a deschis posibilitatea obţinerii şi utilizării fondurilor nerambursabile provenite din bugetul general al Uniunii Europene, dar în acelaşi timp a impus şi obligaţia instituirii/transpunerii unor măsuri de protecţie a intereselor financiare ale Uniunii Europene.
    88. Prin regulamentele europene, dar şi prin legislaţia naţională au fost instituite/transpuse măsuri de protecţie a intereselor financiare ale Uniunii Europene, în cadrul acestora făcându-se distincţie între noţiunile de eroare, neregulă şi fraudă.
    89. Pentru dezlegarea problemei de drept ce face obiectul prezentei sesizări este necesar a se face o analiză succintă a acestor noţiuni şi a efectelor pe care le produc din punctul de vedere al antrenării vreunei răspunderi a persoanei vinovate.
    90. Eroarea nu este definită, însă din dispoziţiile art. 59 alin. (6) şi art. 62 alin. (2) lit. h) din Regulamentul (UE) nr. 1.306/2013^3 rezultă că este vorba de erori materiale - „erori evidente“, recunoscute de autoritatea competentă, în cererile de ajutor şi de plată sau orice altă comunicare, solicitare sau cerere şi pot fi corectate şi ajustate după prezentarea lor.
    ^3 Regulamentul (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanţarea, gestionarea şi monitorizarea politicii agricole comune şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2.799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1.290/2005 şi (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului - J.O. nr. L 347, 20 decembrie 2013.

    91. Neregula este definită în art. 2 pct. 36 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013^4 ca fiind „orice încălcare a dreptului Uniunii sau a dreptului naţional în legătură cu aplicarea sa care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic implicat în implementarea fondurilor ESI, care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului Uniunii prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului Uniunii“.
    ^4 Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziţii comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime, precum şi de stabilire a unor dispoziţii generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului - J.O. nr. L 347, 20 decembrie 2013.

    92. Neregula este definită în mod similar şi în dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Regulamentul (UE) nr. 1.306/2013 ca fiind „orice neregulă în înţelesul articolului 1 alineatul (2) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2.988/95“, iar conform acestei din urmă dispoziţii „constituie abatere orice încălcare a unei dispoziţii de drept comunitar, ca urmare a unei acţiuni sau omisiuni a unui agent economic, care poate sau ar putea prejudicia bugetul general al Comunităţilor sau bugetele gestionate de acestea, fie prin diminuarea sau pierderea veniturilor acumulate din resurse proprii, colectate direct în numele Comunităţilor, fie prin cheltuieli nejustificate“.
    93. În legislaţia naţională, neregula este definită în dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011^5 ca fiind „orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii, ce rezultă dintr-o acţiune sau inacţiune a beneficiarului ori a autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit“.
    ^5Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 30 iunie 2011.

    94. Frauda, deşi este menţionată în regulamentele europene privind politicile agricole comune şi dezvoltare rurală (aplicabile în raport cu problema de drept supusă dezlegării), nu este definită de acestea, însă este definită noţiunea de „suspiciune de fraudă“ în art. 2 lit. a) din Regulamentul delegat (UE) 2015/1.971^6 ca fiind „o neregulă care determină iniţierea unei proceduri administrative sau judiciare la nivel naţional în vederea stabilirii existenţei unui comportament intenţionat, în special a unei fraude, astfel cum este prevăzută la articolul 1 alineatul (1) litera (a) din Convenţia elaborată în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, privind protejarea intereselor financiare ale Comunităţilor Europene“, iar conform acestei din urmă dispoziţii „constituie fraudă care aduce atingere intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, în materie de cheltuieli, orice acţiune sau omisiune intenţionată cu privire la:
    - folosirea sau prezentarea unor declaraţii sau documente false, inexacte sau incomplete care au ca efect perceperea sau reţinerea pe nedrept a unor fonduri care provin din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele gestionate de Comunităţile Europene sau în numele acestora;
    – necomunicarea unei informaţii prin încălcarea unei obligaţii specifice, având acelaşi efect;
    – deturnarea acestor fonduri în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate iniţial, având acelaşi efect. “
    ^6 Regulamentul delegat (UE) 2015/1.971 al Comisiei din 8 iulie 2015 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului cu dispoziţii specifice privind raportarea neregulilor legate de Fondul european de garantare agricolă şi Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.848/2006 al Comisiei - J.O. nr. L 293, 10 noiembrie 2015.

    95. În legislaţia naţională, frauda este definită în art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 66/2011 ca fiind „infracţiunea săvârşită în legătură cu obţinerea ori utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, încriminată de Codul penal ori de alte legi speciale.“
    96. Prin Legea nr. 78/2000^7, în secţiunea 4^1 denumită Infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, au fost incriminate mai multe infracţiuni săvârşite în legătură cu obţinerea ori utilizarea fondurilor europene, printre care şi cea prevăzută în dispoziţiile art. 18^1, incidentă în raport cu problema de drept supusă dezlegării.
    ^7 Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000.

    97. Conform art. 18^1 din Legea nr. 78/2000:
    "(1) Folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancţionează omisiunea de a furniza, cu ştiinţă, datele cerute potrivit prevederilor legale pentru obţinerea sau reţinerea de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept a acestor fonduri ori active.
(3) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) au produs consecinţe deosebit de grave, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate."

    98. Comparând definiţiile anterior expuse pentru neregulă şi fraudă se poate concluziona că frauda poate fi săvârşită, sub aspectul formei de vinovăţie, doar cu intenţie, în timp ce neregula poate fi săvârşită atât cu intenţie, cât şi din culpă.
    99. Totodată, din suprapunerea aceloraşi definiţii se poate concluziona şi că orice fraudă reprezintă o neregulă, însă nu orice neregulă constituie fraudă astfel încât să antreneze răspunderea penală pentru infracţiuni contra intereselor financiare ale Uniunii Europene sau a bugetelor din fondurile publice.
    100. Deşi prin art. 2 alin. (2) din Convenţia din 26 iulie 1995 elaborată în temeiul art. K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, privind protejarea intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, s-a instituit posibilitatea ca un stat membru să prevadă, pentru anumite cazuri (cazurile de fraudă minoră care implică o sumă totală mai mică de 4.000 ECU) şi care nu prezintă, în conformitate cu legislaţia sa, circumstanţe speciale grave, sancţiuni de altă natură decât cele penale, prevăzute la alin. (1) al aceluiaşi articol, legiuitorul naţional nu a uzat de această posibilitate atunci când a incriminat infracţiunile săvârşite în legătură cu obţinerea ori utilizarea fondurilor europene, inclusiv cea prevăzută de art. 18^1 din Legea nr. 78/2000.
    101. În aceste circumstanţe, distincţia dintre neregulă şi fraudă în obţinerea şi folosirea fondurilor europene este deosebit de importantă prin prisma consecinţelor pe care le produc nu doar asupra bugetelor Uniunii Europene/naţional, ci şi asupra drepturilor beneficiarilor şi autorităţilor cu competenţe în gestionarea acestor fonduri, şi cade în sarcina organelor judiciare.
    102. În cadrul acestui demers două criterii sunt esenţiale pentru a distinge între fraudă şi neregulă: cel care vizează intenţia beneficiarului de a frauda (de a induce în eroare) finanţatorul şi cel care vizează proporţionalitatea, prin raportare la elementele de ansamblu ale cauzei şi aptitudinea de a atinge scopul urmărit de prevenire/recuperare a prejudiciului prin celelalte mijloace expres reglementate de legislaţia extrapenală incidentă în materia fondurilor, respectiv pe cale administrativă sau contractuală.
    103. În cazul primului criteriu (intenţia de a frauda) nu sunt întâmpinate dificultăţi cu privire la verificarea acestuia într-o situaţie concretă, situaţie în care atenţia se va orienta către cel de-al doilea criteriu, cel al proporţionalităţii.
    104. Aşa cum s-a expus anterior, graniţa dintre fraudă şi neregulă este una extrem de sensibilă, întrucât legiuitorul, prin norma de incriminare (art. 18^1 din Legea nr. 78/2000) nu a înţeles să circumstanţieze, astfel că distincţia dintre cele două trebuie realizată pe baza principiilor regăsite în normele regulamentare şi legale, extrase de către organismele Uniunii Europene şi de către Curtea Constituţională.
    105. Un prim principiu ce se regăseşte atât în dispoziţiile regulamentare, cât şi în legislaţia naţională este cel al proporţionalităţii. Astfel, Comisia Europeană, Parlamentul European şi Consiliul subliniază nevoia respectării principiului proporţionalităţii. Potrivit art. 85 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013, „atunci când ia o decizie cu privire la o corecţie financiară în temeiul alineatului (1), Comisia respectă principiul proporţionalităţii, ţinând seama de natura şi de gravitatea încălcării legislaţiei aplicabile şi de implicaţiile financiare ale acesteia pentru bugetul Uniunii“. Nevoia respectării principiului proporţionalităţii se regăseşte şi în reglementările sectoriale aplicabile politicii agricole comune, cum ar fi art. 56, art. 58 alin. (1) lit. d), art. 64 alin. (5) din Regulamentul (UE) nr. 1.306/2013, precum şi în pct. 19 şi 31 din preambulul Regulamentului delegat (UE) nr. 640/2014^8.
    ^8 Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014 al Comisiei din 11 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte Sistemul Integrat de Administrare şi Control şi condiţiile pentru refuzarea sau retragerea plăţilor şi pentru sancţiunile administrative aplicabile în cazul plăţilor directe, al sprijinului pentru dezvoltare rurală şi al ecocondiţionalităţii - J.O. nr. L 181, 20 iunie 2014.

    106. Principiul proporţionalităţii este confirmat şi în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Astfel, în Hotărârea din 8 iunie 2023, pronunţată în Cauza C-545/21, Azienda Nazionale Autonoma Strade SpA (ANAS) împotriva Ministero delle Infrastrutture e dei Trasporti, s-a declarat că: „Articolul 98 alineatele (1) şi (2) din Regulamentul nr. 1.083/2006 trebuie interpretat în sensul că, în cazul unei «neregularităţi», astfel cum este definită la articolul 2 punctul 7 din acest regulament, acesta impune statelor membre, pentru a determina corecţia financiară aplicabilă, să efectueze o apreciere de la caz la caz, cu respectarea principiului proporţionalităţii, ţinând seama în special de natura şi de gravitatea neregularităţilor constatate, precum şi de impactul lor financiar asupra fondului în cauză.“ Deşi regulamentul interpretat prin această hotărâre este abrogat, interpretarea îşi păstrează valabilitatea şi în privinţa dispoziţiilor din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013, întrucât acest din urmă regulament a preluat conţinutul normelor interpretate în dispoziţiile art. 143 alin. (1) şi (2) şi art. 2 pct. 36.
    107. În legislaţia naţională, principiul proporţionalităţii îşi găseşte reglementare în art. 2 lit. n) şi art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011. Este de remarcat faptul că dispoziţiile art. 17 fac trimitere la principiul proporţionalităţii şi în cazul constatării unei nereguli, nu doar în cel al stabilirii creanţelor bugetare rezultate din nereguli. Cum neregula include frauda, rezultă, în lumina acestor dispoziţii, că distincţia dintre cele două se realizează şi cu aplicarea principiului proporţionalităţii.
    108. Un alt principiu la care se poate apela pentru a determina distincţia dintre neregulă şi fraudă este cel conform căruia incriminarea unei fapte ca infracţiune trebuie să intervină ca ultim resort în protejarea unei valori sociale, cunoscut atât la nivel european, cât şi la nivel naţional sub denumirea de principiul „ultima ratio“.
    109. La nivel european, acest principiu a fost invocat în Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social şi Comitetul Regiunilor către o politică a Uniunii Europene în materie penală: asigurarea punerii în aplicare eficace a politicilor Uniunii Europene prin intermediul dreptului penal, COM/2011/0573, la pct. 2.2.1 - Necesitate şi proporţionalitate - dreptul penal ca măsură de ultimă instanţă (ultima ratio) - în care se precizează că „anchetele şi sancţiunile penale pot avea un impact semnificativ asupra drepturilor cetăţenilor şi au un efect stigmatizant. Prin urmare, dreptul penal trebuie să rămână întotdeauna o măsură la care se recurge în ultimă instanţă. Prin urmare, legiuitorul trebuie să analizeze dacă alte măsuri decât cele de drept penal, de exemplu regimuri de sancţiuni de natură administrativă sau civilă, nu ar putea asigura în mod suficient aplicarea politicii şi dacă dreptul penal ar putea aborda problemele mai eficace. “
    110. La nivel naţional, principiul ultima ratio a fost invocat de Curtea Constituţională, subliniind că, din „perspectiva principiului ultima ratio în materie penală, nu este suficient să se constate că faptele incriminate aduc atingere valorii sociale ocrotite, ci această atingere trebuie să prezinte un anumit grad de intensitate, de gravitate, care să justifice sancţiunea penală.“^9.
    ^9 Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, paragraful 69; Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 30 iunie 2017, paragraful 53; Decizia nr. 176 din 24 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 5 mai 2022, paragrafele 31-32; Decizia nr. 283 din 17 mai 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 488 din 6 iunie 2023, paragrafele 47, 50, 89.

    111. Mai mult, prin această jurisprudenţă, Curtea Constituţională a subliniat că sarcina aplicării principiului ultima ratio revine nu doar legiuitorului, ci şi instanţelor de judecată chemate să aplice legea. Astfel, în paragraful 89 al Deciziei nr. 283 din 17 mai 2023, Curtea Constituţională a reţinut că atribuţiile judecătorului implică identificarea normei aplicabile, analiza conţinutului său şi o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, astfel încât legiuitorul aflat în imposibilitate de a prevedea toate situaţiile juridice lasă judecătorului învestit cu puterea de a spune dreptul o parte din iniţiativă. Astfel, în activitatea sa de interpretare a legii, judecătorul trebuie să realizeze un echilibru între spiritul şi litera legii, între exigenţele de redactare şi scopul urmărit de legiuitor, fără a avea competenţa de a legifera, prin substituirea autorităţii competente în acest domeniu.
    112. Deşi jurisprudenţa constituţională invocată vizează alte infracţiuni, raţionamentul şi argumentele expuse în aceasta sunt aplicabile mutatis mutandis şi în cazul infracţiunilor săvârşite în legătură cu obţinerea ori utilizarea fondurilor europene, inclusiv cea prevăzută de art. 18^1 din Legea nr. 78/2000, atât timp cât legiuitorul naţional nu a înţeles să uzeze de posibilitatea instituită în prevederile art. 2 alin. (2) din Convenţia din 26 iulie 1995 elaborată în temeiul art. K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, privind protejarea intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, aşa cum s-a reţinut anterior.
    113. În concluzie, distincţia dintre neregulă şi fraudă în obţinerea şi folosirea fondurilor europene este deosebit de importantă prin prisma consecinţelor pe care le produc, organelor judiciare revenindu-le sarcina de a stabili graniţa dintre cele două printr-o atentă analiză a circumstanţelor faptice ale cauzei.
    114. În continuare vor fi analizate efectele pe care eroarea, neregula sau frauda le produc asupra angajării vreunei răspunderi a persoanei vinovate de comiterea acestora.
    115. În cazul erorii nu se aplică nicio sancţiune, conform dispoziţiilor art. 64 alin. (2) lit. b) din Regulamentul (UE) nr. 1.306/2013. Mai mult, conform art. 59 alin. (6) din acelaşi regulament, în anumite cazuri, cererile de ajutor şi de plată sau orice altă comunicare, solicitare sau cerere pot fi corectate şi ajustate după prezentarea lor în cazul producerii unor erori evidente recunoscute de autoritatea competentă.
    116. Neregula (neconformitatea) atrage aplicarea unor măsuri administrative şi, eventual, sancţiuni administrative, cu unele excepţii. Astfel, conform dispoziţiilor art. 64 alin. (2) lit. e) şi art. 77 alin. (2) lit. e) din Regulamentul (UE) nr. 1.306/2013, nu se aplică sancţiuni administrative în cazul în care neconformitatea este minoră, inclusiv în cazul în care aceasta priveşte un prag stabilit de Comisie.
    117. O altă excepţie, în care beneficiarul nu este sancţionat în niciun fel, este prevăzută în dispoziţiile art. 25 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, în situaţia în care neregulile sunt rezultatul aplicării de către beneficiar a unor prevederi cuprinse în normele metodologice de punere în aplicare a unei legi sau a unei ordonanţe de urgenţă care sunt în neconcordanţă cu prevederile legii sau ale ordonanţei de urgenţă pe care aceste norme metodologice de punere în aplicare o aplică sau dacă aceste nereguli rezultă din necorelarea prevederilor legislaţiei naţionale cu reglementările comunitare, neconcordanţele sau necorelările fiind constatate de către autorităţi ale statului abilitate în acest sens.
    118. Şi dispoziţiile art. 27 alin. (3) din O.U.G. nr. 66/2011 stabilesc o excepţie, în sensul că, pentru abaterile de la aplicarea prevederilor în domeniul achiziţiilor publice/achiziţiilor sectoriale/concesiunilor de lucrări şi servicii, care nu au un impact financiar, nu se aplică corecţii financiare.
    119. În celelalte situaţii, în conformitate cu dispoziţiile art. 63 alin. (1) şi (2) din Regulamentul (UE) nr. 1.306/2013, plata aferentă ajutorului sau sprijinului prevăzute de legislaţia agricolă sectorială nu se efectuează sau acesta se retrage în întregime sau parţial, dacă se constată că un beneficiar nu îndeplineşte criteriile de eligibilitate sau nu respectă angajamentele sau alte obligaţii legate de condiţiile pentru acordarea ajutorului sau sprijinului respectiv. În plus, în cazurile în care legislaţia agricolă sectorială prevede astfel, statele membre aplică, de asemenea, şi sancţiuni administrative, conform dispoziţiilor art. 77 din acelaşi regulament.
    120. În toate aceste cazuri, prin regulament, s-a prevăzut că sancţiunile administrative sunt proporţionale şi se aplică în trepte, în funcţie de gravitatea, amploarea, durata şi caracterul repetitiv al neconformităţii constatate - art. 64 alin. (5) şi (6) şi art. 77 alin. (5) şi (6).
    121. Ulterior, prin Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014, s-au adus modificări sancţiunilor administrative pentru a fi suficient de disuasive în vederea descurajării neconformităţii intenţionate.
    122. În preambulul acestui regulament, la punctul 31, s-a reţinut că „Refuzurile şi retragerile sprijinului şi sancţiunile administrative legate de măsurile de sprijin pentru dezvoltare rurală ar trebui stabilite ţinând cont de principiile disuasiunii şi proporţionalităţii. Refuzurile şi retragerile sprijinului ar trebui să varieze în funcţie de gravitatea, amploarea, durata şi caracterul repetitiv ale neconformităţii constatate. În ceea ce priveşte criteriile de eligibilitate, angajamentele şi alte obligaţii, refuzurile şi retragerile sprijinului şi sancţiunile administrative ar trebui să ţină cont de particularităţile diverselor măsuri de sprijin. În cazul unei neconformităţi grave sau în cazul în care beneficiarul a furnizat dovezi false în scopul primirii sprijinului, ar trebui să se refuze sprijinul şi să se impună o sancţiune administrativă. Sancţiunile administrative ar trebui să meargă până la excluderea totală din una sau mai multe măsuri de sprijin sau tipuri de operaţiuni pentru o anumită perioadă“.
    123. În acest context, prin dispoziţiile art. 16 şi 19 s-au prevăzut sancţiuni administrative aplicabile în caz de nedeclarare a tuturor suprafeţelor, respectiv de supradeclarare a suprafeţelor, iar prin dispoziţiile art. 35 s-au instituit sancţiuni administrative în cazul neconformităţii cu criteriile de eligibilitate, altele decât dimensiunea suprafeţei sau numărul de animale, angajamentele sau alte obligaţii.
    124. Aceste din urmă dispoziţii regulamentare au făcut distincţie între neconformitatea cu criteriile de eligibilitate [art. 35 alin. (1)], situaţie în care sprijinul solicitat se refuză sau se retrage în întregime, şi neconformitatea cu anumite angajamente sau alte obligaţii [art. 35 alin. (2)], situaţie în care sprijinul solicitat se refuză sau se retrage în întregime sau parţial. În alin. (3) s-a prevăzut că, la stabilirea proporţiei în care refuză sau retrage sprijinul în urma neîndeplinirii angajamentelor sau a altor obligaţii menţionate la alin. (2), statul membru ţine seama de gravitatea, amploarea, durata şi repetarea neconformităţii legate de condiţiile pentru sprijin menţionate la alin. (2), iar în alin. (6) s-a prevăzut că, în cazul în care se stabileşte că beneficiarul a furnizat dovezi false pentru a primi sprijinul sau nu a furnizat informaţiile necesare din motive de neglijenţă, sprijinul se refuză sau se retrage în întregime. Totodată, beneficiarul este exclus de la aceeaşi măsură sau de la acelaşi tip de operaţiune pentru anul calendaristic în care se face constatarea şi pentru anul calendaristic următor.
    125. O.U.G. nr. 66/2011 prevede, în cazul constatărilor unor neregularităţi, stabilirea unor corecţii financiare [conform art. 2 lit. o), corecţiile financiare sunt măsurile administrative luate de autorităţile competente, constând în excluderea totală sau parţială de la finanţarea din fonduri europene şi/sau fonduri publice naţionale aferente acestora a cheltuielilor pentru care a fost constatată o neregulă], cu respectarea principiului proporţionalităţii.
    126. Principiul proporţionalităţii prevăzut de dispoziţiile art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011 este, de altfel, aplicat şi în jurisprudenţa naţională în materie atât în ceea ce priveşte existenţa unei „nereguli“ care să atragă o măsură/sancţiune administrativă^10, cât şi în ceea ce priveşte individualizarea măsurii/sancţiunii administrative aplicabile în cazul concret.^11
    ^10 Decizia nr. 4.824 din 26 octombrie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
    ^11 Deciziile nr. 4.143 din 28 septembrie 2023, nr. 63 din 22 ianuarie 2016, nr. 197 din 23 ianuarie 2015 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

    127. În aceste coordonate se poate concluziona că, în cazul constatării unei nereguli (neconformităţi), pe lângă rambursarea sau retragerea avantajelor primite nejustificat, în întregime sau parţial, în funcţie de natura şi gravitatea neconformităţii [„măsuri administrative“ definite în art. 4 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2.988/1995^12], se pot aplica şi „sancţiuni administrative“ anume prevăzute în normele regulamentare sau legale. Aşa cum rezultă, fără echivoc, din dispoziţiile art. 5 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2.988/1995, sancţiunile administrative sunt suplimentare sumelor stabilite cu titlu de măsuri administrative (sancţiuni administrative: plata unei amenzi administrative; plata unei sume mai mari decât sumele primite nejustificat sau sustrase, la care se adaugă dobânda, dacă este cazul; retragerea totală sau parţială a unui avantaj acordat prin norme comunitare, chiar dacă agentul economic a beneficiat în mod nejustificat numai de o parte din avantajul respectiv etc.).
    ^12 Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2.988/1995 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene - J.O. nr. L 312, 23 decembrie 1995.

    128. Frauda, în cazul concret, infracţiunea prevăzută de art. 18^1 din Legea nr. 78/2000, dacă sunt întrunite condiţiile legale, atrage angajarea răspunderii penale şi aplicarea sancţiunii penale, respectiv închisoarea în anumite limite în funcţie de forma simplă sau agravată şi interzicerea unor drepturi.
    129. În procesul penal, alături de răspunderea penală poate fi angajată şi răspunderea civilă a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale, iar repararea prejudiciului material se face potrivit dispoziţiilor legii civile, aşa cum se prevede în dispoziţiile art. 19 din Codul de procedură penală.
    130. Conform art. 1.349 alin. (1) din Codul civil, orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral. Deopotrivă, dispoziţiile art. 1.357 alin. (1) din Codul civil prevăd că cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare. Din aceste dispoziţii ale legii civile rezultă că răspunderea civilă a persoanei responsabile se angajează doar în limita prejudiciului creat prin fapta ilicită.
    131. Pe cale de consecinţă, în cazul acţiunii civile alăturate celei penale ce are ca obiect o infracţiune săvârşită în legătură cu obţinerea fondurilor europene, repararea prejudiciului constă în rambursarea sau retragerea plăţii sau a sprijinului (corecţii/ajustări financiare - măsuri administrative), în întregime sau parţial, în funcţie de natura şi gravitatea neconformităţii, respectiv în limita prejudiciului creat.
    132. În cadrul operaţiunilor sau programelor de dezvoltare rurală (situaţie regăsită în cauză), în conformitate cu dispoziţiile art. 56 din Regulamentul (UE) nr. 1.306/2013, atunci când sunt depistate nereguli, statele membre fac ajustări financiare prin anularea totală sau parţială a respectivei finanţări din partea Uniunii, ţinând cont de natura şi gravitatea neregulilor detectate, precum şi de nivelul pierderii financiare pentru Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală.
    133. Principiul proporţionalităţii este consacrat şi în dispoziţiile art. 143 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013, în care se prevede că statele sunt responsabile pentru investigarea neregulilor şi pentru efectuarea corecţiilor financiare necesare, precum şi pentru recuperarea creditelor [alin. (1)], iar în stabilirea corecţiilor financiare (anularea totală sau parţială a contribuţiei publice) statul membru ţine seama de natura şi de gravitatea neregulilor şi a pierderii financiare care rezultă pentru fonduri şi aplică o corecţie proporţională [alin. (2)].
    134. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, în jurisprudenţa sa, a constatat aplicabilitatea principiului proporţionalităţii şi în cazul unei neregularităţi constând într-o suspiciune de fraudă („acte de corupţie“).
    135. Astfel, prin Hotărârea din 8 iunie 2023, pronunţată în Cauza C-545/21, Azienda Nazionale Autonoma Strade SpA (ANAS) împotriva Ministero delle Infrastrutture e dei Trasporti, s-a declarat că:
    "1) Articolul 2 punctul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european şi Fondul de coeziune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.260/1999, trebuie interpretat în sensul că: noţiunea de «neregularitate», în sensul acestei dispoziţii, include comportamente care pot fi calificate drept «acte de corupţie» practicate în cadrul unei proceduri de atribuire a unui contract de achiziţii publice având ca obiect realizarea unor lucrări cofinanţate de un fond structural al Uniunii Europene şi pentru care a fost iniţiată o procedură administrativă sau judiciară, inclusiv atunci când nu se dovedeşte că aceste comportamente au avut o incidenţă reală asupra procedurii de selecţie a ofertantului şi nu s-a constatat nicio atingere efectivă adusă bugetului Uniunii.
2) Articolul 98 alineatele (1) şi (2) din Regulamentul nr. 1.083/2006 trebuie interpretat în sensul că, în cazul unei «neregularităţi», astfel cum este definită la articolul 2 punctul 7 din acest regulament, acesta impune statelor membre, pentru a determina corecţia financiară aplicabilă, să efectueze o apreciere de la caz la caz, cu respectarea principiului proporţionalităţii, ţinând seama în special de natura şi de gravitatea neregularităţilor constatate, precum şi de impactul lor financiar asupra fondului în cauză."

    136. Fiind chemată să aprecieze asupra unui aspect similar cu cel din prezenta cauză, în ipoteza fondurilor acordate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006, Curtea a arătat că, „în temeiul articolului 98 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1.083/2006, care priveşte în mod specific corecţiile financiare efectuate de statele membre, este de competenţa acestora, în primul rând, să caute neregularităţile, să ia măsuri atunci când se constată o schimbare importantă care afectează natura sau condiţiile de aplicare sau de control al operaţiunilor sau al programelor operaţionale şi să procedeze la corecţiile financiare necesare. Alineatul (2) al acestui articol precizează, pe de o parte, că statele membre trebuie să procedeze la aceste corecţii pentru neregularităţile individuale sau sistemice constatate în aceste operaţiuni sau programe operaţionale şi, pe de altă parte, că corecţiile menţionate constau în anularea totală sau parţială a participării publice pentru programul operaţional, ţinând seama de natura şi de gravitatea neregularităţilor şi a pierderii financiare care rezultă pentru fonduri. Aceste criterii sunt o expresie a principiului proporţionalităţii, care face parte dintre principiile generale ale dreptului Uniunii (Hotărârea din 18 noiembrie 1987, Maizena şi alţii, 137/85, EU:C:1987:493, punctul 15, Hotărârea din 10 iulie 2003, Comisia/BCE, C 11/00, EU:C:2003:395, punctul 156, precum şi Hotărârea din 11 ianuarie 2017, Spania/Consiliul, C 128/15, EU:C:2017:3, punctul 71).“
    137. În continuare, Curtea a precizat că de aici rezultă că o interpretare a art. 98 alin. (1) şi (2) din Regulamentul (CE) nr. 1.083/2006, în sensul că impune în mod sistematic statelor membre, în cazul în care se constată o neregularitate, în sensul art. 2 pct. 7 din acest regulament, să retragă integral finanţarea aprobată şi să recupereze sumele deja plătite, inclusiv atunci când această finanţare a fost utilizată în scopurile prevăzute şi pentru lucrări eligibile pentru finanţare europeană şi efectiv realizate, pe lângă faptul că nu îşi găseşte niciun sprijin în modul de redactare a acestor dispoziţii, ar echivala, în plus, cu instituirea în mod automat a unei rate de corecţie financiară de 100% , cu încălcarea criteriilor stabilite la alin. (2) al art. 98 şi a principiului proporţionalităţii. În acest context, orientările din 2013 ale Comisiei, menţionate de instanţa de trimitere, care definesc baremul ratelor de corecţie financiară aplicabile în special în temeiul art. 99 din Regulamentul (CE) nr. 1.083/2006, care priveşte criteriile aplicabile corecţiilor financiare efectuate de Comisie, pot fi luate în considerare pentru a concretiza criteriile prevăzute la art. 98 alin. (2) din acest regulament, cu alte cuvinte, criteriile aplicabile corecţiilor financiare efectuate de statele membre. Astfel, deşi aceste orientări nu sunt obligatorii pentru statele membre, acestora li se recomandă, totuşi, la punctul 1.1 din acestea, „să respecte aceleaşi criterii şi rate atunci când corectează [în special, în temeiul art. 98 din regulamentul menţionat] neregularităţile detectate de propriile servicii“ (paragrafele 42-45).
    138. În aceste condiţii, Curtea a arătat că art. 98 alin. (1) şi (2) din Regulamentul (CE) nr. 1.083/2006 trebuie interpretat în sensul că, în cazul unei „neregularităţi“, astfel cum este definită la art. 2 pct. 7 din acest regulament, acesta impune statelor membre, pentru a determina corecţia financiară aplicabilă, să efectueze o apreciere de la caz la caz, cu respectarea principiului proporţionalităţii, ţinând seama în special de natura şi de gravitatea neregularităţilor constatate, precum şi de impactul lor financiar asupra fondului în cauză (paragraful 49).
    139. Aşa cum s-a expus anterior, deşi regulamentul interpretat prin această hotărâre este abrogat, interpretarea îşi păstrează valabilitatea şi în privinţa dispoziţiilor din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013, întrucât acest din urmă regulament a preluat conţinutul normelor interpretate în dispoziţiile art. 143 alin. (1) şi (2) şi ale art. 2 pct. 36.
    140. Din normele regulamentare şi din jurisprudenţa C.J.U.E., în interpretarea acestora, se poate concluziona că principiul proporţionalităţii stă la baza stabilirii corecţiilor financiare, acestea trebuind să fie proporţionale cu gravitatea neregulii, adică se aplică corecţii financiare numai asupra părţii din fonduri afectate de fraudă, corupţie sau alte nereguli, iar atunci când nu se poate determina în concret partea afectată se pot aplica corecţii forfetare (de exemplu, 5%, 25%, 50%, chiar şi 100%) în funcţie de gravitate. Totuşi, atunci când întreaga procedură este frauduloasă sau neconformă (spre exemplu, afectează chiar criteriile de eligibilitate), se poate impune restituirea totală.
    141. Totodată, trebuie avut în vedere şi că infracţiunea prevăzută de art. 18^1 din Legea nr. 78/2000 este o infracţiune de rezultat, astfel cum rezultă din deciziile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cadrul mecanismului de asigurare a unei practici judiciare unitare^13, dar şi din jurisprudenţa sa constantă^14, precum şi din normele regulamentare şi jurisprudenţa C.J.U.E. privind interpretarea acestora, ceea ce presupune, pentru întrunirea elementelor de tipicitate, să se dovedească atât prejudiciul (existenţa şi întinderea sa), cât şi legătura de cauzalitate dintre elementul material (folosirea de documente sau declaraţii false, inexacte sau incomplete) şi prejudiciul creat.
    ^13 Decizia nr. 4 din 4 aprilie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 2 iunie 2016; Decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 138 din 21 februarie 2020.
    ^14 Deciziile nr. 816/RC din 19 decembrie 2024, nr. 170A din 6 iunie 2024, nr. 244A din 27 iulie 2023, nr. 311/RC din 21 iunie 2022, nr. 169/A din 26 iunie 2020, nr. 339/A din 14 decembrie 2018, nr. 389A din 29 octombrie 2015, nr. 144 din 28 ianuarie 2015 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.

    142. Deopotrivă, acţiunea civilă se soluţionează potrivit regulilor de drept comun, aşa cum rezultă şi din paragraful 45 al Hotărârii din 8 iunie 2023, pronunţată în Cauza C-545/21, Azienda Nazionale Autonoma Strade SpA (ANAS), în care Curtea, făcând trimitere la Orientările din 2013 ale Comisiei, a reţinut că, deşi aceste orientări nu sunt obligatorii pentru statele membre, acestora li se recomandă, totuşi, la punctul 1.1 din acestea, „să respecte aceleaşi criterii şi rate atunci când corectează (în special, în temeiul art. 98 din regulamentul menţionat) neregularităţile detectate de propriile servicii“.
    143. În concluzie, frauda (în concret, infracţiunea prevăzută de art. 18^1 din Legea nr. 78/2000) atrage răspunderea penală a persoanei vinovate şi, atunci când acţiunea civilă este alăturată acţiunii penale, este angajată şi răspunderea civilă a acesteia în limita prejudiciului creat prin infracţiune (faptă ilicită), care se suprapune cu măsura administrativă [corecţii/ajustări financiare definite în dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. o) din O.U.G. nr. 66/2011 şi care respectă principiul proporţionalităţii prevăzut de art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011], dar niciodată nu include sau cumulează sancţiunea administrativă.
    144. Deşi prin dispoziţiile art. 3 din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014 s-a prevăzut că aplicarea sancţiunilor administrative şi a refuzului sau a retragerii ajutoarelor sau sprijinului nu aduce atingere aplicării de sancţiuni penale, în cadrul procesului penal nu pot fi aplicate cele două tipuri de sancţiuni, administrativă şi penală, faţă de limitele în care instanţa de judecată este îndrituită de lege (art. 371 şi 19 din Codul de procedură penală). Aşa fiind, în cadrul soluţionării acţiunii civile alăturate celei penale, instanţa de judecată nu poate să aplice persoanei vinovate sancţiuni administrative [prevăzute de art. 5 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2.988/1995], cum sunt şi cele prevăzute de art. 64 alin. (4) şi art. 77 alin. (4) din Regulamentul (UE) nr. 1.306/2013 sau cele prevăzute la art. 16, 19 şi art. 35 alin. (6) din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014.
    145. Se mai impune a se face precizarea că acţiunea civilă poate fi alăturată acţiunii penale şi soluţionată în cadrul procesului penal doar atunci când nu a fost emis, în prealabil, un titlu de creanţă de către autoritatea contractantă, definitiv, fie prin necontestare, fie prin parcurgerea procedurii civile (administrative).
    146. Raportând aceste considerente la problema de drept ce face obiectul sesizării se poate concluziona că se impune, în cadrul acţiunii civile alăturate acţiunii penale ce are ca obiect o infracţiune săvârşită în legătură cu obţinerea fondurilor europene, refuzarea sau retragerea doar a sumelor cu privire la care s-au constatat nereguli (neregularităţi).
    147. O interpretare contrară ar conduce şi la încălcarea limitelor sesizării instanţei. Astfel, potrivit art. 371 din Codul de procedură penală, judecata se mărgineşte la faptele şi persoanele arătate în actul de sesizare a instanţei. Acţiunea civilă are ca obiect repararea prejudiciului produs prin fapta care face obiectul acţiunii penale. Or, în contextul în care trimiterea în judecată este circumscrisă utilizării unor documente false, inexacte sau incomplete raportat doar la anumite suprafeţe, acţiunea civilă nu poate fi admisă prin raportare şi la sumele primite cu privire la suprafeţele pentru care nu s-au constatat neregularităţi (neexistând o soluţie de trimitere în judecată şi cu privire la aceste suprafeţe).
    148. Şi în literatura de specialitate^15 s-a arătat că regula restituirii în întregime a finanţării primite nu trebuie absolutizată. Astfel, soluţia trebuie nuanţată în cazul în care nu întreaga finanţare a fost obţinută pe nedrept. De exemplu, dacă inculpatul foloseşte documente false, inexacte sau incomplete doar pentru a justifica, de exemplu, obţinerea ultimei tranşe, nu există nicio raţiune pentru a-l obliga şi la plata sumelor obţinute anterior în mod legal şi folosite potrivit destinaţiei.
    ^15 M. Udroiu, A.V. Iugan în M. Udroiu (coordonator), Codul de procedură penală. Comentariu pe articole, Ediţia 4, Ed. C.H. Beck, 2023, p. 307.



    149. Având în vedere toate aceste considerente, chestiunea de drept ce face obiectul prezentei sesizări prealabile se impune a fi dezlegată în sensul că repararea prejudiciilor cauzate de nereguli cu privire la fonduri europene, ca obiect al acţiunii civile în procesul penal, presupune refuzarea sau retragerea doar a sumelor cu privire la care s-au constatat nereguli (neregularităţi).
    150. În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 477 din Codul de procedură penală, va fi admisă sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie în Dosarul nr. 8.208/118/2017*.
    PENTRU ACESTE MOTIVE
    În numele legii
    DECIDE:
    Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie în Dosarul nr. 8.208/118/2017*, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
    "Dacă principiul reparării proporţionale a prejudiciilor cauzate de nereguli cu privire la fonduri europene prevăzut de art. 17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 presupune restituirea doar a sumelor pentru suprafeţele cu privire la care s-au constatat nereguli sau pentru toate suprafeţele ce fac obiectul cererilor de subvenţii."
    Stabileşte că:
    Repararea prejudiciilor cauzate de nereguli cu privire la fonduri europene, ca obiect al acţiunii civile în procesul penal, presupune refuzarea sau retragerea doar a sumelor cu privire la care s-au constatat nereguli (neregularităţi).


    Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.
    Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 mai 2025.


                    PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
                    ELENI CRISTINA MARCU
                    Magistrat-asistent,
                    Elena-Mihaela Mustaţă


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii,  DECIZIA nr. 190 din 19 mai 2025

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
x
DESCARCATI GRATUIT
Raportul Special
"5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016