Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Lista acte din ordin ianuarie 2016 Twitter Facebook

Acte ordin ianuarie 2016





Monitorul Oficial 67 din 29 Ianuarie 2016 (M. Of. 67/2016)

 ORDIN nr. 93 din 26 ianuarie 2016 privind completarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 810/2015 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor utilizate/comercializate de către furnizorii de servicii medicale sau medicamente aflaţi în relaţie contractuală cu Ministerul Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România şi a preţurilor de referinţă generice ale acestora EMITENT: MINISTERUL SĂNĂTĂŢII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 67 din 29 ianuarie 2016

Văzând referatul de aprobare nr. acp 642/2016 al direcţiei politica medicamentului şi a dispozitivelor medicale,având în vedere prevederile art. 890 din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările ulterioare,ţinând cont de prevederile ordinului ministrului sănătăţii nr. 75/2009 pentru aprobarea normelor privind modul de calcul al preţurilor la medicamentele de uz uman, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii emite următorul ordin:art. iÎn anexa nr. 1 la ordinul ministrului sănătăţii nr. 810/2015 pentru aprobarea preţurilor maximale ale ...

 ORDIN nr. 14 din 14 ianuarie 2016 privind dispunerea radierii din Registrul general al instituţiilor financiare nebancare a S.C. AVANTAJ EXPERT CREDIT IFN - S.A. EMITENT: BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 67 din 29 ianuarie 2016

Având în vedere solicitarea privind radierea din registrul general a s.c. avantaj expert credit ifn - s.a. formulată în baza art. 28 alin. (1) lit. a) din legea nr. 93/2009 privind instituţiile financiare nebancare, cu modificările şi completările ulterioare, prin scrisoarea înregistrată la banca naţională a româniei - direcţia supraveghere cu nr. 18.155 din 14 decembrie 2015, şi îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 113 alin. (1) din regulamentul băncii naţionale a româniei nr. 20/2009 privind instituţiile financiare nebancare, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 35 din legea nr. 312/2004 privind statutul băncii naţionale a româniei şi al prevederilor hotărârii ...

 ORDIN nr. 15 din 14 ianuarie 2016 privind dispunerea radierii din Registrul general şi Registrul special ale instituţiilor financiare nebancare a S.C. INTESA SANPAOLO LEASING ROMANIA IFN - S.A. EMITENT: BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 67 din 29 ianuarie 2016

Având în vedere solicitarea privind radierea din registrul general şi registrul special a s.c. intesa sanpaolo leasing romania ifn - s.a., formulată în baza art. 28 alin. (1) lit. a) din legea nr. 93/2009 privind instituţiile financiare nebancare, cu modificările şi completările ulterioare, prin scrisoarea înregistrată la banca naţională a româniei - direcţia supraveghere cu nr. 18.795 din 24 decembrie 2015, şi îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 113 alin. (1) din regulamentul băncii naţionale a româniei nr. 20/2009 privind instituţiile financiare nebancare, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 35 din legea nr. 312/2004 privind statutul băncii naţionale a româniei ...

Monitorul Oficial 66 din 29 Ianuarie 2016 (M. Of. 66/2016)

 ORDIN nr. 2 din 27 ianuarie 2016 privind modificarea şi completarea Metodologiei de stabilire a cotelor anuale obligatorii de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie care beneficiază de sistemul de promovare prin certificate verzi şi a celor de achiziţie de certificate verzi, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 101/2015 EMITENT: AUTORITATEA NAŢIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 66 din 29 ianuarie 2016

Având în vedere prevederile art. 8 alin. (1) din legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 36 alin. (2), precum şi ale art. 45 alin. (3) din legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 5 alin. (1) lit. c) şi alin. (5) şi ale art. 9 alin. (1) lit. x) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei, aprobată cu modificări şi ...

Monitorul Oficial 67 din 29 Ianuarie 2016 (M. Of. 67/2016)

 ORDIN nr. 10 din 20 ianuarie 2016 privind stabilirea procedurilor de selecţie în vederea trimiterii în misiune a personalului Jandarmeriei Române la Centrul de Excelenţă NATO pentru Operaţii de Stabilitate, a celor specifice gestionării raporturilor de serviciu şi alte aspecte organizatorice EMITENT: MINISTERUL AFACERILOR INTERNE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 67 din 29 ianuarie 2016

Având în vedere prevederile art. 3 alin. (3) din ordonanţa guvernului nr. 36/2015 pentru aprobarea participării ministerului afacerilor interne, prin jandarmeria română, la centrul de excelenţă nato pentru operaţii de stabilitate, aprobată cu completări prin legea nr. 328/2015,în temeiul art. 7 alin. (5) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea ministerului afacerilor interne, aprobată cu modificări prin legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul afacerilor interne emite următorul ordin:cap. idispoziţii generaleart. 1prin prezentul ordin se stabilesc următoarele:a) procedurile de selecţie a personalului care urmează să fie trimis în misiune la centrul de excelenţă nato ...

Monitorul Oficial 68 din 29 Ianuarie 2016 (M. Of. 68/2016)

 ORDIN nr. 131 din 28 ianuarie 2016 privind prospectul de emisiune a obligaţiunilor de stat cu cupon denominate în euro lansate în luna februarie 2016 EMITENT: MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 68 din 29 ianuarie 2016

În temeiul:- ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 109/2008, cu modificările şi completările ulterioare, al normelor metodologice de aplicare a prevederilor ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 1.470/2007, cu modificările şi completările ulterioare;- regulamentului privind operaţiunile cu titluri de stat emise în formă dematerializată, aprobat prin ordinul ministrului economiei şi finanţelor nr. 2.509/2008, cu modificările şi completările ulterioare, al regulamentului băncii naţionale a româniei nr. 11/2012 privind piaţa primară a titlurilor de stat administrată de banca naţională a româniei ...

 ORDIN nr. 132 din 28 ianuarie 2016 privind prospectele de emisiune a certificatelor de trezorerie cu discont şi a obligaţiunilor de stat de tip benchmark aferente lunii februarie 2016 EMITENT: MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 68 din 29 ianuarie 2016

În temeiul:- ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 109/2008, cu modificările şi completările ulterioare, al normelor metodologice de aplicare a prevederilor ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 1.470/2007, cu modificările şi completările ulterioare;- regulamentului privind operaţiunile cu titluri de stat emise în formă dematerializată, aprobat prin ordinul ministrului economiei şi finanţelor nr. 2.509/2008, cu modificările şi completările ulterioare, al regulamentului băncii naţionale a româniei nr. 11/2012 privind piaţa primară a titlurilor de stat administrată de banca naţională a româniei ...

Monitorul Oficial 67 din 29 Ianuarie 2016 (M. Of. 67/2016)

 ORDIN nr. 3.069 din 14 ianuarie 2016 privind organizarea şi desfăşurarea simulării evaluării naţionale pentru elevii clasei a VIII-a şi a simulării probelor scrise ale examenului de bacalaureat naţional, în anul şcolar 2015-2016 EMITENT: MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 67 din 29 ianuarie 2016

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (5) şi ale art. 94 alin. (2) lit. e) din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare,în baza prevederilor ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 3.753/2011 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii în sistemul naţional de învăţământ, cu modificările ulterioare,în conformitate cu hotărârea guvernului nr. 1.401/2009 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea centrului naţional de evaluare şi examinare, cu modificările ulterioare,în temeiul prevederilor hotărârii guvernului nr. 26/2015 privind organizarea şi funcţionarea ministerului educaţiei naţionale şi cercetării Ştiinţifice şi al ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 55/2015 privind stabilirea unor măsuri de ...

 ORDIN nr. 90 din 14 ianuarie 2016 privind modificarea Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 2.284/2015 pentru aprobarea manualelor de proceduri aferente activităţii specifice Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale de finanţare privind submăsurile, măsurile şi schemele de ajutor de stat sau de minimis din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 67 din 29 ianuarie 2016

Având în vedere referatul de aprobare nr. 594 din 7 ianuarie 2016 al agenţiei pentru finanţarea investiţiilor rurale,în baza prevederilor:- art. 18 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 41/2014 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea agenţiei pentru finanţarea investiţiilor rurale, prin reorganizarea agenţiei de plăţi pentru dezvoltare rurală şi pescuit, aprobată prin legea nr. 43/2015;- regulamentului (ue) nr. 1.305/2013 al parlamentului european şi al consiliului din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (feadr) şi de abrogare a regulamentului (ce) nr. 1.698/2005 al consiliului, cu modificările şi completările ulterioare;- ...

Monitorul Oficial 63 din 28 Ianuarie 2016 (M. Of. 63/2016)

 ORDIN nr. 6 din 19 ianuarie 2016 pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului internelor şi reformei administrative nr. 490/2008 privind însemnele heraldice ale structurilor Ministerului Afacerilor Interne EMITENT: MINISTERUL AFACERILOR INTERNE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 63 din 28 ianuarie 2016

În temeiul art. 7 alin. (5) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea ministerului afacerilor interne, aprobată cu modificări prin legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul afacerilor interne emite următorul ordin:art. iordinul ministrului internelor şi reformei administrative nr. 490/2008 privind însemnele heraldice ale structurilor ministerului afacerilor interne, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 430 din 9 iunie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 1, după punctul 176 se introduc nouă noi puncte, punctele 177-185, cu următorul cuprins:"177. inspectoratul de jandarmi ...

 ORDIN nr. 8 din 19 ianuarie 2016 privind aprobarea Normelor metodologice pentru stabilirea atribuţiilor structurilor Ministerului Afacerilor Interne în vederea aplicării prevederilor Legii nr. 105/2012 privind detaşarea experţilor naţionali la instituţiile şi organismele Uniunii Europene EMITENT: MINISTERUL AFACERILOR INTERNE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 63 din 28 ianuarie 2016

În temeiul art. 7 alin. (5) şi art. 12 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea ministerului afacerilor interne, aprobată cu modificări prin legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 17 din legea nr. 105/2012 privind detaşarea experţilor naţionali la instituţiile şi organismele uniunii europene,ministrul afacerilor interne emite următorul ordin:art. 1se aprobă normele metodologice pentru stabilirea atribuţiilor structurilor ministerului afacerilor interne în vederea aplicării prevederilor legii nr. 105/2012 privind detaşarea experţilor naţionali la instituţiile şi organismele uniunii europene, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.art. 2prezentul ...

 ORDIN nr. 50 din 14 ianuarie 2016 privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 50/2011 pentru reglementarea modalităţii de plată şi recuperare a cheltuielilor de judecată ocazionate de procedurile judiciare iniţiate împotriva persoanelor care ocupă sau au ocupat funcţii de demnitate publică, înalţi funcţionari publici, funcţionari publici şi personal contractual în cadrul Ministerului Finanţelor Publice, al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi al unităţilor aflate în subordinea acesteia EMITENT: MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 63 din 28 ianuarie 2016

În temeiul art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:art. iordinul ministrului finanţelor publice nr. 50/2011 pentru reglementarea modalităţii de plată şi recuperare a cheltuielilor de judecată ocazionate de procedurile judiciare iniţiate împotriva persoanelor care ocupă sau au ocupat funcţii de demnitate publică, înalţi funcţionari publici, funcţionari publici şi personal contractual în cadrul ministerului finanţelor publice, al agenţiei naţionale de administrare fiscală şi al unităţilor aflate în subordinea acesteia, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 47 din 19 ianuarie ...

Monitorul Oficial 65 din 28 Ianuarie 2016 (M. Of. 65/2016)

 ORDIN nr. 111 din 26 ianuarie 2016 privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului finanţelor publice şi al ministrului întreprinderilor mici şi mijlocii, comerţului şi mediului de afaceri nr. 2.225/994/2009 pentru aprobarea Convenţiei privind implementarea programului "Prima casă" şi a Convenţiei de garantare şi pentru reglementarea unor măsuri necesare pentru aplicarea prevederilor art. 10 din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului "Prima casă" EMITENT: MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 65 din 28 ianuarie 2016

În vederea reglementării condiţiilor necesare pentru aplicarea prevederilor ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului "prima casă", aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 368/2009, cu modificările şi completările ulterioare, şi a hotărârii guvernului nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului "prima casă", cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul:- art. 24 din anexa nr. 1 la hotărârea guvernului nr. 717/2009, cu modificările şi completările ulterioare;- art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul finanţelor publice emite următorul ...

Monitorul Oficial 58 din 27 Ianuarie 2016 (M. Of. 58/2016)

 ORDIN nr. M.6 din 7 ianuarie 2016 pentru aprobarea Instrucţiunilor privind organizarea şi funcţionarea Cercului Militar Naţional EMITENT: Ministerul Apărării Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 58 din 27 ianuarie 2016

Pentru aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) din hotărârea guvernului nr. 567/2003 privind aprobarea înfiinţării pe lângă ministerul apărării naţionale şi unităţile din subordinea sa a unor activităţi finanţate integral din venituri proprii,având în vedere prevederile art. 26 alin. 1 şi art. 105 din legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 24 din legea nr. 384/2006 privind statutul soldaţilor şi gradaţilor profesionişti, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 8^5 alin. (1) lit. c) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi ...

Monitorul Oficial 60 din 27 Ianuarie 2016 (M. Of. 60/2016)

 ORDIN nr. 10 din 18 ianuarie 2016 privind actualizarea Catalogului naţional cu pachete, produse şi profile de protecţie INFOSEC, versiunea mai 2014 EMITENT: OFICIUL REGISTRULUI NAŢIONAL AL INFORMAŢIILOR SECRETE DE STAT PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 60 din 27 ianuarie 2016

În temeiul:- art. 1 alin. (4) lit. b) şi art. 3 alin. (6) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 153/2002 privind organizarea şi funcţionarea oficiului registrului naţional al informaţiilor secrete de stat, aprobată prin legea nr. 101/2003, cu modificările şi completările ulterioare:- art. 55 alin. (1) din regulamentul privind procedurile, la nivelul guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, aprobat prin hotărârea guvernului nr. 561/2009,directorul general al oficiului registrului naţional al informaţiilor secrete de stat emite prezentul ordin.art. 1 (1) catalogul ...

 ORDIN nr. 24 din 13 ianuarie 2016 pentru instituirea perimetrului de protecţie sanitară a zăcământului de apă minerală naturală din perimetrul Valea Spumoasă, izvoarele Buşteni 1 şi Buşteni 2, judeţul Prahova EMITENT: MINISTERUL SĂNĂTĂŢII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 60 din 27 ianuarie 2016

Având în vedere prevederile art. 5 alin. (1) din legea apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 13 alin. (1) din ordonanţa guvernului nr. 109/2000 privind staţiunile balneare, climatice şi balneoclimatice şi asistenţa medicală balneară şi de recuperare, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 343/2002, cu modificările ulterioare, ale art. 25 alin. (1) şi (2) şi ale art. 26 alin. (1) lit. a) din normele tehnice unitare pentru realizarea documentaţiilor complexe de atestare a funcţionării staţiunilor balneare, climatice şi balneoclimatice şi de organizare a întregii activităţi de utilizare a factorilor naturali, aprobate prin hotărârea guvernului ...

Monitorul Oficial 61 din 27 Ianuarie 2016 (M. Of. 61/2016)

 ORDIN nr. 373 din 16 decembrie 2015 privind aprobarea Contractului-cadru pentru transportul ţiţeiului, gazolinei, condensatului şi etanului pentru anul 2016 EMITENT: AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 61 din 27 ianuarie 2016

În temeiul prevederilor art. 4 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 1.419/2009 privind organizarea şi funcţionarea agenţiei naţionale pentru resurse minerale, cu modificările ulterioare, şi ale art. 5.9 şi 7.2 din anexa la hotărârea guvernului nr. 793/2002 privind aprobarea acordului petrolier de concesiune a activităţii de exploatare a sistemului naţional de transport al ţiţeiului, gazolinei, condensatului şi etanului, inclusiv a conductelor magistrale şi a instalaţiilor, echipamentelor şi dotărilor anexe, aferente sistemului, încheiat între agenţia naţională pentru resurse minerale şi societatea comercială "conpet" - s.a. ploieşti, cu modificările ulterioare,preşedintele agenţiei naţionale pentru resurse minerale emite prezentul ordin.art. 1se aprobă contractul-cadru pentru ...

Monitorul Oficial 59 din 27 Ianuarie 2016 (M. Of. 59/2016)

 ORDIN nr. M.10 din 11 ianuarie 2016 pentru modificarea şi completarea Regulamentului de organizare şi desfăşurare a activităţilor la bordul navelor şi ambarcaţiunilor din Forţele Navale, aprobat prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.57/2013 EMITENT: Ministerul Apărării Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 59 din 27 ianuarie 2016

Pentru aplicarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. j) şi o) din legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea ministerului apărării naţionale, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 33 alin. (1) din legea nr. 346/2006, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul apărării naţionale emite prezentul ordin.art. iregulamentul de organizare şi desfăşurare a activităţilor la bordul navelor şi ambarcaţiunilor din forţele navale, aprobat prin ordinul ministrului apărării naţionale nr. m.57/2013, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 422 şi 422 bis din 11 iulie 2013, se modifică şi se completează după cum urmează:1. articolul 8 se modifică şi va avea ...

Monitorul Oficial 56 din 26 Ianuarie 2016 (M. Of. 56/2016)

 ORDIN nr. 371 din 20 ianuarie 2016 privind modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.698/2015 pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor şi a tipurilor de obligaţii fiscale care formează vectorul fiscal EMITENT: AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 56 din 26 ianuarie 2016

Având în vedere dispoziţiile:- art. 86, 88, art. 91 alin. (4) şi art. 342 alin. (1) din legea nr. 207/2015 privind codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare;- art. 80 alin. (2) lit. d) din legea nr. 227/2015 privind codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 11 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea agenţiei naţionale de administrare fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele agenţiei naţionale de administrare fiscală emite următorul ordin:art. iordinul preşedintelui agenţiei naţionale de administrare fiscală nr. 3.698/2015 pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor şi a ...

Monitorul Oficial 57 din 26 Ianuarie 2016 (M. Of. 57/2016)

 ORDIN nr. 82 din 18 ianuarie 2016 pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare ale instituţiilor publice la 31 decembrie 2015, pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice, Planul de conturi pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.917/2005, precum şi pentru modificarea şi completarea altor norme metodologice în domeniul contabilităţii publice EMITENT: MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 57 din 26 ianuarie 2016

Având în vedere dispoziţiile art. 19 lit. d) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 80 alin. (2) şi ale art. 84 din legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 4 alin. (1) din legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:art. 1 se aprobă normele metodologice privind întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare ale instituţiilor publice ...

 ORDIN nr. 7 din 19 ianuarie 2016 pentru completarea Ordinului ministrului administraţiei şi internelor nr. 176/2012 privind atribuirea de denumiri onorifice şi stabilirea de zile aniversare pentru unele structuri din Ministerul Afacerilor Interne EMITENT: MINISTERUL AFACERILOR INTERNE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 57 din 26 ianuarie 2016

În temeiul art. 7 alin. (5) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea ministerului afacerilor interne, aprobată cu modificări prin legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul afacerilor interne emite următorul ordin:art. iordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 176/2012 privind atribuirea de denumiri onorifice şi stabilirea de zile aniversare pentru unele structuri din ministerul afacerilor interne, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 507 din 24 iulie 2012, cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează:- la articolul 2 alineatul (1), după punctul 20 se introduc patru noi puncte, punctele ...

Monitorul Oficial 53 din 25 Ianuarie 2016 (M. Of. 53/2016)

 ORDIN nr. M.115 din 26 noiembrie 2015 pentru aprobarea Procedurii de notificare a infracţiunilor săvârşite de către un membru al forţelor armate străine pe teritoriul României EMITENT: MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 53 din 25 ianuarie 2016

În temeiul prevederilor art. 46 alin. (3) din legea nr. 291/2007 privind intrarea, staţionarea, desfăşurarea de operaţiuni sau tranzitul forţelor armate străine pe teritoriul româniei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al prevederilor art. 33 alin. (1) din legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea ministerului apărării naţionale, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 7 alin. (5) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea ministerului afacerilor interne, aprobată cu modificări prin legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 13 din hotărârea guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea ...

 ORDIN nr. 61 din 14 ianuarie 2016 privind aprobarea Metodologiei de selectare şi finanţare a proiectelor în domeniul protecţiei persoanelor cu dizabilităţi pentru anul 2016 EMITENT: MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTECŢIEI SOCIALE ŞI PERSOANELOR VÂRSTNICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 53 din 25 ianuarie 2016

Având în vedere:- art. 99 alin. (2) din legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;- hotărârea guvernului nr. 268/2007 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările şi completările ulterioare;- legea nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, cu modificările şi completările ulterioare;- ordonanţa guvernului nr. 68/2003 privind serviciile sociale, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 515/2003, cu modificările şi completările ulterioare;- hotărârea guvernului nr. 867/2015 ...

 ORDIN nr. 158 din 21 decembrie 2015 pentru aprobarea Procedurii de notificare a infracţiunilor săvârşite de către un membru al forţelor armate străine pe teritoriul României EMITENT: MINISTERUL AFACERILOR INTERNE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 53 din 25 ianuarie 2016

În temeiul prevederilor art. 46 alin. (3) din legea nr. 291/2007 privind intrarea, staţionarea, desfăşurarea de operaţiuni sau tranzitul forţelor armate străine pe teritoriul româniei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al prevederilor art. 33 alin. (1) din legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea ministerului apărării naţionale, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 7 alin. (5) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea ministerului afacerilor interne, aprobată cu modificări prin legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 13 din hotărârea guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea ...

 ORDIN nr. 44/C din 12 ianuarie 2016 pentru aprobarea Procedurii de notificare a infracţiunilor săvârşite de către un membru al forţelor armate străine pe teritoriul României EMITENT: MINISTERUL JUSTIŢIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 53 din 25 ianuarie 2016

În temeiul prevederilor art. 46 alin. (3) din legea nr. 291/2007 privind intrarea, staţionarea, desfăşurarea de operaţiuni sau tranzitul forţelor armate străine pe teritoriul româniei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al prevederilor art. 33 alin. (1) din legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea ministerului apărării naţionale, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 7 alin. (5) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea ministerului afacerilor interne, aprobată cu modificări prin legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 13 din hotărârea guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea ...

Monitorul Oficial 52 din 25 Ianuarie 2016 (M. Of. 52/2016)

 ORDIN nr. 52 din 14 ianuarie 2016 privind aprobarea calculatorului pentru determinarea deducerilor personale lunare pentru contribuabilii care realizează venituri din salarii la funcţia de bază, începând cu luna ianuarie 2016, potrivit prevederilor art. 77 alin. (2) şi ale art. 66 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal EMITENT: MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 52 din 25 ianuarie 2016

În temeiul art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere prevederile art. 77 alin. (2) şi ale art. 66 din legea nr. 227/2015 privind codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:art. 1 se aprobă calculatorul pentru determinarea deducerilor personale lunare pentru contribuabilii care realizează venituri din salarii la funcţia de bază, începând cu luna ianuarie 2016, stabilit potrivit prevederilor art. 77 alin. (2) şi ale art. 66 din legea nr. 227/2016 privind codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.art. 2 ...

 ORDIN nr. 70 din 21 ianuarie 2016 privind modificarea şi completarea Normelor de aplicare a prevederilor art. 24 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2004 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitar, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii publice şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 886/218/2007 EMITENT: MINISTERUL SĂNĂTĂŢII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 52 din 25 ianuarie 2016

Având în vedere:- referatul de aprobare nr. acp 514/2016 al ministerului sănătăţii şi nr. dg 90/15.01.2016 al casei naţionale de asigurări de sănătate;- art. 100 alin. (1) şi (2) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările ulterioare;- art. 24 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 115/2004 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitar, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 125/2005, cu modificările şi completările ulterioare;- hotărârea guvernului nr. 400/2014 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei ...

 ORDIN nr. 38 din 15 ianuarie 2016 privind modificarea şi completarea Normelor de aplicare a prevederilor art. 24 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2004 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitar, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii publice şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 886/218/2007 EMITENT: CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 52 din 25 ianuarie 2016

Având în vedere:- referatul de aprobare nr. acp 514/2016 al ministerului sănătăţii şi nr. dg 90/15.01.2016 al casei naţionale de asigurări de sănătate;- art. 100 alin. (1) şi (2) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările ulterioare;- art. 24 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 115/2004 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitar, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 125/2005, cu modificările şi completările ulterioare;- hotărârea guvernului nr. 400/2014 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei ...

Monitorul Oficial 48 din 21 Ianuarie 2016 (M. Of. 48/2016)

 ORDIN nr. 2.543 din 18 decembrie 2015 privind intrarea în vigoare a unor tratate internaţionale EMITENT: MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 21 ianuarie 2016

În temeiul art. 25 alin. (9) din legea nr. 590/2003 privind tratatele,constatând că au fost îndeplinite condiţiile pentru intrarea în vigoare a tratatelor internaţionale enumerate mai jos,ministrul afacerilor externe emite prezentul ordin:art. 1la data de 15 aprilie 2015 a intrat în vigoare acordul dintre ministerul apărării naţionale din românia şi ministerul federal al apărării al republicii germania privind cooperarea militară în domeniul pregătirii, semnat la berlin la 24 septembrie 2014, aprobat prin hotărârea guvernului nr. 233/2015, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 240 din 8 aprilie 2015.art. 2la data de 19 iunie 2015 a intrat în vigoare ...

Monitorul Oficial 43 din 20 Ianuarie 2016 (M. Of. 43/2016)

 ORDIN nr. 1 din 18 ianuarie 2016 privind stabilirea unor măsuri provizorii referitoare la implementarea Codului reţelei pentru Sistemul naţional de transport al gazelor naturale, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 16/2013 EMITENT: AUTORITATEA NAŢIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 43 din 20 ianuarie 2016

Având în vedere prevederile art. 10 alin. (1) lit. a) şi q) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 160/2012,în temeiul prevederilor art. 5 alin. (1) lit. c) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 33/2007, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 160/2012,preşedintele autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei emite prezentul ordin.art. 1 (1) prin derogare de la prevederile art. 63 şi 64 din codul reţelei pentru sistemul naţional de transport al gazelor naturale, aprobat prin ordinul ...

 ORDIN nr. 3.051 din 12 ianuarie 2016 privind aprobarea Metodologiei de organizare şi desfăşurare a evaluărilor naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a EMITENT: MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 43 din 20 ianuarie 2016

În baza prevederilor art. 74 alin. (2), (3) şi (4) din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare,în conformitate cu hotărârea guvernului nr. 1.401/2009 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea centrului naţional de evaluare şi examinare, cu modificările ulterioare,în temeiul prevederilor hotărârii guvernului nr. 26/2015 privind organizarea şi funcţionarea ministerului educaţiei şi cercetării Ştiinţifice şi ale ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 55/2015 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative,ministrul educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice emite prezentul ordin.art. 1se aprobă metodologia de organizare şi desfăşurare a evaluărilor naţionale ...

Monitorul Oficial 46 din 20 Ianuarie 2016 (M. Of. 46/2016)

 ORDIN nr. 9 din 20 ianuarie 2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul resurselor umane în Ministerul Afacerilor Interne EMITENT: MINISTERUL AFACERILOR INTERNE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 46 din 20 ianuarie 2016

În temeiul prevederilor art. 7 alin. (5) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea ministerului afacerilor interne, aprobată cu modificări prin legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul afacerilor interne emite următorul ordin:art. iordinul ministrului internelor şi reformei administrative nr. 665/2008 privind unele activităţi de management resurse umane în unităţile ministerului afacerilor interne, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 833 din 11 decembrie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 2, litera f^1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"f^1) recrutarea din ...

 ORDIN nr. 43 din 19 ianuarie 2016 pentru modificarea şi completarea Normelor de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 60/32/2006 EMITENT: MINISTERUL SĂNĂTĂŢII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 46 din 20 ianuarie 2016

Având în vedere:- titlul viii din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările ulterioare;- ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare;- referatul de aprobare nr. acp 400 din 19 ianuarie 2016 al ministerului sănătăţii şi nr. dg/67 din 13 ianuarie 2016 al casei naţionale de asigurări de sănătate,în temeiul dispoziţiilor art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 291 ...

 ORDIN nr. 8 din 13 ianuarie 2016 pentru modificarea şi completarea Normelor de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 60/32/2006 EMITENT: CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 46 din 20 ianuarie 2016

Având în vedere:- titlul viii din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările ulterioare;- ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare;- referatul de aprobare nr. acp 400 din 19 ianuarie 2016 al ministerului sănătăţii şi nr. dg/67 din 13 ianuarie 2016 al casei naţionale de asigurări de sănătate,în temeiul dispoziţiilor art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 291 ...

Monitorul Oficial 45 din 20 Ianuarie 2016 (M. Of. 45/2016)

 ORDIN nr. 90 din 14 ianuarie 2016 pentru aprobarea conţinutului cererii de acordare a eşalonării la plată şi a documentelor justificative anexate acesteia, precum şi a Procedurii de aplicare a acordării eşalonării la plată de către organul fiscal central EMITENT: AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 45 din 20 ianuarie 2016

Având în vedere prevederile art. 187 alin. (2), ale art. 209 şi ale art. 352 alin. (8) din legea nr. 207/2015 privind codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 11 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea agenţiei naţionale de administrare fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele agenţiei naţionale de administrare fiscală emite următorul ordin:art. 1 (1) se aprobă conţinutul cererii de acordare a eşalonării la plată şi documentele justificative anexate acesteia, prevăzute în anexa nr. 1.(2) se aprobă procedura de aplicare a acordării eşalonării la plată de către organul fiscal ...

Monitorul Oficial 44 din 20 Ianuarie 2016 (M. Of. 44/2016)

 ORDIN nr. 3.048 din 11 ianuarie 2016 privind înregistrarea instituţiilor de învăţământ superior acreditate din România, a Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti şi a inspectoratelor şcolare judeţene în Sistemul de informare al pieţei interne - IMI ca autorităţi competente în gestionarea modulului de alerte pentru diplomele false EMITENT: MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 44 din 20 ianuarie 2016

În baza art. 148 alin. (2) din constituţia româniei, republicată,având în vedere:- regulamentul (ue) nr. 1.024/2012 al parlamentului european şi al consiliului din 25 octombrie 2012 privind cooperarea administrativă prin intermediul sistemului de informare al pieţei interne şi de abrogare a deciziei 2008/49/ce a comisiei ("regulamentul imi");- regulamentul de punere în aplicare (ue) nr. 983/2015 al comisiei din 24 iunie 2015 privind procedura de eliberare a cardului profesional european şi aplicarea mecanismului de alertă în temeiul directivei 2005/36/ce a parlamentului european şi a consiliului;- legea nr. 13/2008 pentru ratificarea tratatului de la lisabona de modificare a tratatului privind uniunea europeană ...

 ORDIN nr. 3.049 din 11 ianuarie 2016 privind înregistrarea Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti şi a inspectoratelor şcolare judeţene în Sistemul de informare al pieţei interne - IMI ca autorităţi competente în verificarea autenticităţii actelor de studii emise de către unităţile de învăţământ preuniversitar acreditate din România EMITENT: MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 44 din 20 ianuarie 2016

În baza art. 148 alin. (2) din constituţia româniei, republicată,având în vedere:- regulamentul (ue) nr. 1.024/2012 al parlamentului european şi al consiliului din 25 octombrie 2012 privind cooperarea administrativă prin intermediul sistemului de informare al pieţei interne şi de abrogare a deciziei 2008/49/ce a comisiei ("regulamentul imi");- regulamentul de punere în aplicare (ue) nr. 983/2015 al comisiei din 24 iunie 2015 privind procedura de eliberare a cardului profesional european şi aplicarea mecanismului de alertă în temeiul directivei 2005/36/ce a parlamentului european şi a consiliului;- legea nr. 13/2008 pentru ratificarea tratatului de la lisabona de modificare a tratatului privind uniunea europeană ...

Monitorul Oficial 43 din 20 Ianuarie 2016 (M. Of. 43/2016)

 ORDIN nr. 36 din 5 ianuarie 2016 pentru publicarea Rezoluţiei Consiliului de Securitate al ONU 2246 (2015) EMITENT: MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 43 din 20 ianuarie 2016

În baza art. 5 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a sancţiunilor internaţionale, aprobată cu modificări prin legea nr. 217/2009, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 5 alin. (7) din hotărârea guvernului nr. 8/2013 privind organizarea şi funcţionarea ministerului afacerilor externe, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul afacerilor externe emite prezentul ordin.articol unicse dispune publicarea în monitorul oficial al româniei, partea i, a rezoluţiei consiliului de securitate al onu 2246 (2015), prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.p. ministrul afacerilor externe, george ciamba,secretar de statbucureşti, 5 ianuarie 2016.nr. 36.anexĂ  organizaţia naţiunilor ...

Monitorul Oficial 36 din 19 Ianuarie 2016 (M. Of. 36/2016)

 ORDIN nr. 6.020 din 22 decembrie 2015 privind modificarea anexei la Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice nr. 3.170/2015 privind aprobarea modelului de Standard ocupaţional pentru educaţie şi formare profesională EMITENT: MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 36 din 19 ianuarie 2016

Având în vedere prevederile hotărârii guvernului nr. 918/2013 privind aprobarea cadrului naţional al calificărilor, cu modificările ulterioare,în temeiul dispoziţiilor hotărârii guvernului nr. 26/2015 privind organizarea şi funcţionarea ministerului educaţiei şi cercetării Ştiinţifice şi ale ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 55/2015 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative,ministrul educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice emite prezentul ordin.art. ianexa la ordinul ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice nr. 3.170/2015 privind aprobarea modelului de standard ocupaţional pentru educaţie şi formare profesională, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 184 din 18 ...

 ORDIN nr. 30 din 8 ianuarie 2016 privind aprobarea Manualului de procedură pentru implementarea proiectelor finanţate prin măsura 20 "Asistenţă tehnică" descrisă în capitolul 15.6 din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 36 din 19 ianuarie 2016

Având în vedere referatul de aprobare nr. 83.343 din 23 decembrie 2015, întocmit de direcţia generală dezvoltare rurală - autoritatea de management pentru pndr,în baza prevederilor:- art. 65 şi 66 din regulamentul (ue) nr. 1.305/2013 al parlamentului european şi al consiliului din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (feadr) şi de abrogare a regulamentului (ce) nr. 1.698/2005 al consiliului;- programului naţional de dezvoltare rurală 2014-2020 aprobat prin decizia de punere în aplicare a comisiei europene nr. 3.508/26 mai 2015;- ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 41/2014 privind înfiinţarea, organizarea şi ...

Monitorul Oficial 34 din 18 Ianuarie 2016 (M. Of. 34/2016)

 ORDIN nr. 374 din 28 decembrie 2015 pentru aprobarea Normelor de securitate nucleară privind managementul îmbătrânirii pentru instalaţiile nucleare EMITENT: COMISIA NAŢIONALĂ PENTRU CONTROLUL ACTIVITĂŢILOR NUCLEARE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 34 din 18 ianuarie 2016

Având în vedere art. 5 din legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor nucleare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,luând în considerare referatul direcţiei ciclul combustibilului nuclear nr. 15.488 din 28 decembrie 2015,în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (7) din regulamentul de organizare şi funcţionare a comisiei naţionale pentru controlul activităţilor nucleare, aprobat prin hotărârea guvernului nr. 1.627/2003, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele comisiei naţionale pentru controlul activităţilor nucleare emite următorul ordin:art. 1se aprobă normele de securitate nucleară privind managementul îmbătrânirii pentru instalaţiile nucleare, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.art. ...

 ORDIN nr. 4.354/C din 24 decembrie 2015 pentru modificarea şi completarea Normelor de acordare a drepturilor de hrană, în timp de pace, personalului din sistemul administraţiei penitenciare, aprobate prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 1.318/C/2012 EMITENT: MINISTERUL JUSTIŢIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 34 din 18 ianuarie 2016

Având în vedere prevederile ordonanţei guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,potrivit prevederilor art. 4 din hotărârea guvernului nr. 1.848/2004 privind stabilirea drepturilor de hrană, în timp de pace, ale personalului din sistemul administraţiei penitenciare, cu modificările ulterioare,în temeiul art. 13 din hotărârea guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul justiţiei emite următorul ordin:art. inormele de acordare a drepturilor de hrană, în timp de pace, personalului din sistemul administraţiei penitenciare, aprobate ...

 ORDIN nr. 7 din 7 ianuarie 2016 pentru aprobarea Planului de acţiuni preventive şi a Planului de urgenţă EMITENT: MINISTERUL ENERGIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 34 din 18 ianuarie 2016

Având în vedere prevederile art. 3 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 55/2015 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative,în temeiul:- prevederilor art. 102 lit. l) din legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare;- prevederilor regulamentului (ue) nr. 994/2010 al parlamentului european şi al consiliului din 20 octombrie 2010 privind măsurile de garantare a securităţii aprovizionării cu gaze naturale şi de abrogare a directivei 2004/67/ce a consiliului;- prevederilor art. 3 alin. (1) pct. 2 şi ale art. 8 alin. (6) din hotărârea ...

Monitorul Oficial 33 din 18 Ianuarie 2016 (M. Of. 33/2016)

 ORDIN nr. 4.146 din 30 decembrie 2015 pentru aprobarea Normelor privind aplicarea scutirii de taxă pe valoarea adăugată prevăzute la art. 294 alin. (1) lit. j), k), l), m) şi n) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi la art. X şi XI din Acordul dintre România şi Statele Unite ale Americii privind statutul forţelor Statelor Unite ale Americii în România, semnat la Washington la 30 octombrie 2001, ratificat prin Legea nr. 260/2002 EMITENT: Ministerul Finanţelor Publice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 33 din 18 ianuarie 2016

În baza prevederilor art. 294 alin. (1) lit. j), k), l), m) şi n) şi alin. (3), precum şi ale art. 303 alin. (12) din legea nr. 227/2015 privind codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. x paragraful 1 din acordul dintre românia şi statele unite ale americii privind statutul forţelor statelor unite ale americii în românia, semnat la washington la 30 octombrie 2001, ratificat prin legea nr. 260/2002, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul finanţelor publice ...

Monitorul Oficial 31 din 15 Ianuarie 2016 (M. Of. 31/2016)

 ORDIN nr. 3.002 din 6 ianuarie 2016 privind aprobarea domeniului de doctorat "Ingineria produselor alimentare" în cadrul şcolii doctorale organizate în Universitatea "Ştefan cel Mare" din Suceava EMITENT: MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 31 din 15 ianuarie 2016

Având în vedere prevederile art. 138, 158, 159, 168 şi 169 din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare,în baza prevederilor hotărârii guvernului nr. 681/2011 privind aprobarea codului studiilor universitare de doctorat,conform prevederilor ordinului ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice nr. 5.125/2015 privind aprobarea de noi domenii în cadrul şcolilor doctorale organizate în instituţiile de învăţământ superior, organizatoare de studii universitare de doctorat,ca urmare a validării domeniului de către consiliul general al consiliului naţional de atestare a titlurilor, diplomelor şi certificatelor universitare (cnatdcu) în data de 4 decembrie 2015,în baza raportului agenţiei române de asigurare a calităţii în ...

 ORDIN nr. 3.003 din 6 ianuarie 2016 privind aprobarea domeniului de doctorat "Geografie" în cadrul şcolii doctorale organizate în Universitatea din Craiova EMITENT: MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 31 din 15 ianuarie 2016

Având în vedere prevederile art. 138, 158, 159, 168 şi 169 din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare,în baza prevederilor hotărârii guvernului nr. 681/2011 privind aprobarea codului studiilor universitare de doctorat,conform prevederilor ordinului ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice nr. 5.125/2015 privind aprobarea de noi domenii în cadrul şcolilor doctorale organizate în instituţiile de învăţământ superior, organizatoare de studii universitare de doctorat,ca urmare a validării domeniului de către consiliul general al consiliului naţional de atestare a titlurilor, diplomelor şi certificatelor universitare (cnatdcu) în data de 4 decembrie 2015,în baza raportului agenţiei române de asigurare a calităţii în ...

Monitorul Oficial 30 din 15 Ianuarie 2016 (M. Of. 30/2016)

 ORDIN nr. 3.019 din 11 ianuarie 2016 privind modificarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.644/2012 privind unele măsuri de organizare şi funcţionare a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare EMITENT: MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 30 din 15 ianuarie 2016

În conformitate cu prevederile legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale legii nr. 319/2003 privind statutul personalului de cercetare-dezvoltare,luând în considerare prevederile art. 8 alin. (3) din regulamentul de organizare şi funcţionare al consiliului naţional de atestare a titlurilor, diplomelor şi certificatelor universitare, aprobat prin ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.644/2012 privind unele măsuri de organizare şi funcţionare ale consiliului naţional de atestare a titlurilor, diplomelor şi certificatelor universitare, cu modificările ulterioare,având în vedere propunerile membrilor consiliului general al consiliului naţional de atestare a titlurilor, diplomelor şi certificatelor universitare privind modificarea şi ...

Monitorul Oficial 29 din 15 Ianuarie 2016 (M. Of. 29/2016)

 ORDIN nr. 7 din 7 ianuarie 2016 privind aprobarea Metodologiei de alocare a fondurilor pentru activitatea sportivă de excelenţă a federaţiilor sportive naţionale pentru anul 2016 EMITENT: MINISTERUL TINERETULUI ŞI SPORTULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 29 din 15 ianuarie 2016

Având în vedere:- ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 71/2013, cu modificările şi completările ulterioare;- legea bugetului de stat pe anul 2016 nr. 339/2015;- legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare;- hotărârea guvernului nr. 11/2013 privind organizarea şi funcţionarea ministerului tineretului şi sportului, cu modificările şi completările ulterioare;- hotărârea guvernului nr. 884/2001 pentru aprobarea regulamentului de punere în aplicare a dispoziţiilor legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000;- hotărârea ...

 ORDIN nr. 51 din 14 ianuarie 2016 privind repartizarea fondului anual de premiere pentru extragerile lunare ale Loteriei bonurilor fiscale aferente anului 2016, precum şi pentru organizarea unor extrageri ocazionale ale Loteriei bonurilor fiscale EMITENT: MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 29 din 15 ianuarie 2016

Având în vedere prevederile art. 7 alin. (1), art. 2 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din ordonanţa guvernului nr. 10/2015 pentru organizarea loteriei bonurilor fiscale, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 166/2015,în temeiul dispoziţiilor art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 4 alin. (1) din ordonanţa guvernului nr. 10/2015, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 166/2015,ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:art. 1(1) se repartizează fondul anual de premiere pentru extragerile lunare ale loteriei bonurilor fiscale aferente anului ...

Monitorul Oficial 25 din 14 Ianuarie 2016 (M. Of. 25/2016)

 ORDIN nr. 1.287 din 25 august 2015 privind aprobarea Planului de management al sitului de importanţă comunitară ROSCI0007 Bazinul Ciucului de Jos EMITENT: MINISTERUL MEDIULUI, APELOR ŞI PĂDURILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 25 din 14 ianuarie 2016

Având în vedere referatul de aprobare nr. 104.098/ac din 8 iulie 2015 al direcţiei biodiversitate,ţinând cont de decizia de încadrare nr. 15 din 25 februarie 2014 emisă de agenţia pentru protecţia mediului harghita, avizul ministerului culturii nr. 7.151 din 10 martie 2015, adresa ministerului dezvoltării regionale şi administraţiei publice nr. 29.871 din 8 aprilie 2015, adresa ministerului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 208.447 din 14 aprilie 2015, adresa direcţiei generale păduri nr. 152.950/i.m. din 25 martie 2015,în temeiul prevederilor art. 21 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a ...

Monitorul Oficial 26 din 14 Ianuarie 2016 (M. Of. 26/2016)

 ORDIN nr. 44 din 12 ianuarie 2016 privind regimul de depunere a cererilor de rambursare finale de către beneficiarii Programului operaţional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane" EMITENT: MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 26 din 14 ianuarie 2016

În baza hotărârii guvernului nr. 398/2015 pentru stabilirea cadrului instituţional de coordonare şi gestionare a fondurilor europene structurale şi de investiţii şi pentru asigurarea continuităţii cadrului instituţional de coordonare şi gestionare a instrumentelor structurale 2007-2013, a ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, aprobată cu modificări prin legea nr. 362/2009, cu modificările şi completările ulterioare, şi a legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare,în conformitate cu prevederile hotărârii guvernului nr. 218/2012 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor ordonanţei de urgenţă a guvernului ...

 ORDIN nr. 3.432 din 31 decembrie 2015 pentru modificarea alin. (3) al art. 1 din Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 143/2010 privind componenţa şi funcţionarea Comitetului pentru Organizaţiile Interprofesionale pentru Produsele Agroalimentare, precum şi procedurile de recunoaştere, monitorizare şi control, retragere a recunoaşterii, extindere a acordurilor interprofesionale şi delegare de atribuţii pentru organizaţiile interprofesionale pentru produsele agroalimentare EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 26 din 14 ianuarie 2016

Văzând referatul de aprobare nr. 327.029 din 18 decembrie 2015 al comitetului pentru organizaţiile interprofesionale pentru produsele agroalimentare,în baza prevederilor ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 103/2008 privind înfiinţarea organizaţiilor interprofesionale pentru produsele agroalimentare, aprobată cu modificări prin legea nr. 29/2009,în temeiul art. 10 alin. (5) din hotărârea guvernului nr. 1.185/2014 privind organizarea şi funcţionarea ministerului agriculturii şi dezvoltării rurale, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite următorul ordin:art. ialineatul (3) al articolului 1 din ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 143/2010 privind componenţa şi funcţionarea comitetului pentru organizaţiile interprofesionale pentru produsele agroalimentare, precum şi procedurile ...

 ORDIN nr. 4.147 din 30 decembrie 2015 privind aprobarea Normelor de aplicare a scutirilor de taxă pe valoarea adăugată pentru traficul internaţional de bunuri, prevăzute la art. 295 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal EMITENT: Ministerul Finanţelor Publice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 26 din 14 ianuarie 2016

În temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare,în baza prevederilor art. 295 din legea nr. 227/2015 privind codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:art. 1se aprobă normele de aplicare a scutirilor de taxă pe valoarea adăugată pentru traficul internaţional de bunuri, prevăzute la art. 295 alin. (1) din legea nr. 227/2015 privind codul fiscal, cuprinse în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.art. 2scutirile de taxă pe valoarea adăugată cu drept de deducere adăugată pentru traficul internaţional de bunuri prevăzute la art. 295 ...

Monitorul Oficial 23 din 13 Ianuarie 2016 (M. Of. 23/2016)

 ORDIN nr. 1.598 din 30 decembrie 2015 pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli rectificat pe anul 2015 pentru Societatea FABRICA DE ARME CUGIR - S.A. - filiala Companiei Naţionale ROMARM - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri EMITENT: MINISTERUL ECONOMIEI, COMERŢULUI ŞI RELAŢIILOR CU MEDIUL DE AFACERI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 23 din 13 ianuarie 2016

Având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) lit. b) şi art. 10 alin. (2) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 9 alin. (6) din hotărârea guvernului nr. 957/2015 privind organizarea şi funcţionarea ministerului economiei, comerţului şi relaţiilor cu mediul de afaceri, al art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, ...

 ORDIN nr. 1.599 din 30 decembrie 2015 pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli rectificat pe anul 2015 pentru Societatea ELECTROMECANICA PLOIEŞTI - S.A. - filiala Companiei Naţionale ROMARM - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri EMITENT: MINISTERUL ECONOMIEI, COMERŢULUI ŞI RELAŢIILOR CU MEDIUL DE AFACERI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 23 din 13 ianuarie 2016

Având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) lit. b) şi art. 10 alin. (2) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 9 alin. (6) din hotărârea guvernului nr. 957/2015 privind organizarea şi funcţionarea ministerului economiei, comerţului şi relaţiilor cu mediul de afaceri, al art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, ...

 ORDIN nr. 1.788 din 18 decembrie 2015 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2015 pentru Societatea HIDRO TARNIŢA - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Energiei EMITENT: MINISTERUL ENERGIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 23 din 13 ianuarie 2016

Având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) lit. b) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 8 alin. (6) din hotărârea guvernului nr. 980/2015 privind organizarea şi funcţionarea ministerului energiei, ale art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 18 alin. (3) ...

 ORDIN nr. 4 din 4 ianuarie 2016 privind metodologia de decontare, modelul cererii şi al declaraţiilor pe propria răspundere pentru plata tratamentului în străinătate al persoanelor a căror stare de sănătate a fost afectată în urma tragicului eveniment din data de 30 octombrie 2015 produs în clubul Colectiv din municipiul Bucureşti EMITENT: MINISTERUL SĂNĂTĂŢII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 23 din 13 ianuarie 2016

Văzând referatul de aprobare nr. acp 1.752 din 30 decembrie 2015, întocmit de direcţia generală de asistenţă medicală şi sănătate publică şi serviciul medicină de urgenţă din cadrul ministerului sănătăţii,având în vedere prevederile art. 3 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 56/2015 privind plata tratamentului în străinătate al persoanelor a căror stare de sănătate a fost afectată în urma tragicului eveniment din data de 30 octombrie 2015 produs în clubul colectiv din municipiul bucureşti,în temeiul art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii emite ...

 ORDIN nr. 32 din 12 ianuarie 2016 pentru completarea Normelor metodologice privind încheierea exerciţiului bugetar al anului 2015, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 4.075/2015 EMITENT: MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 23 din 13 ianuarie 2016

În temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:art. ila capitolul xii "dispoziţii finale" din normele metodologice privind încheierea exerciţiului bugetar al anului 2015, aprobate prin ordinul ministrului finanţelor publice nr. 4.075/2015, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 950 din 22 decembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, după punctul 12.4 se introduc patru noi puncte, punctele 12.4^1-12.4^4, cu următorul cuprins:"12.4^1. eventualele sume aflate la finele anului 2015 în conturile instituţiilor publice, indiferent de subordonare, ...

 ORDIN nr. 4.156 din 30 decembrie 2015 pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli rectificat pe anul 2015 pentru Societatea FABRICA DE ARME CUGIR - S.A. - filiala Companiei Naţionale ROMARM - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri EMITENT: MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 23 din 13 ianuarie 2016

Având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) lit. b) şi art. 10 alin. (2) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 9 alin. (6) din hotărârea guvernului nr. 957/2015 privind organizarea şi funcţionarea ministerului economiei, comerţului şi relaţiilor cu mediul de afaceri, al art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, ...

 ORDIN nr. 3.152 din 30 decembrie 2015 pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli rectificat pe anul 2015 pentru Societatea FABRICA DE ARME CUGIR - S.A. - filiala Companiei Naţionale ROMARM - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri EMITENT: MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTECŢIEI SOCIALE ŞI PERSOANELOR VÂRSTNICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 23 din 13 ianuarie 2016

Având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) lit. b) şi art. 10 alin. (2) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 9 alin. (6) din hotărârea guvernului nr. 957/2015 privind organizarea şi funcţionarea ministerului economiei, comerţului şi relaţiilor cu mediul de afaceri, al art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, ...

 ORDIN nr. 4.155 din 30 decembrie 2015 pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli rectificat pe anul 2015 pentru Societatea ELECTROMECANICA PLOIEŞTI - S.A. - filiala Companiei Naţionale ROMARM - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri EMITENT: MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 23 din 13 ianuarie 2016

Având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) lit. b) şi art. 10 alin. (2) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 9 alin. (6) din hotărârea guvernului nr. 957/2015 privind organizarea şi funcţionarea ministerului economiei, comerţului şi relaţiilor cu mediul de afaceri, al art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, ...

 ORDIN nr. 3.153 din 30 decembrie 2015 pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli rectificat pe anul 2015 pentru Societatea ELECTROMECANICA PLOIEŞTI - S.A. - filiala Companiei Naţionale ROMARM - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri EMITENT: MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTECŢIEI SOCIALE ŞI PERSOANELOR VÂRSTNICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 23 din 13 ianuarie 2016

Având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) lit. b) şi art. 10 alin. (2) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 9 alin. (6) din hotărârea guvernului nr. 957/2015 privind organizarea şi funcţionarea ministerului economiei, comerţului şi relaţiilor cu mediul de afaceri, al art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, ...

 ORDIN nr. 4.154 din 30 decembrie 2015 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2015 pentru Societatea HIDRO TARNIŢA - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Energiei EMITENT: MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 23 din 13 ianuarie 2016

Având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) lit. b) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 8 alin. (6) din hotărârea guvernului nr. 980/2015 privind organizarea şi funcţionarea ministerului energiei, ale art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 18 alin. (3) ...

 ORDIN nr. 2.131 din 23 decembrie 2015 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2015 pentru Societatea HIDRO TARNIŢA - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Energiei EMITENT: MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTECŢIEI SOCIALE ŞI PERSOANELOR VÂRSTNICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 23 din 13 ianuarie 2016

Având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) lit. b) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 8 alin. (6) din hotărârea guvernului nr. 980/2015 privind organizarea şi funcţionarea ministerului energiei, ale art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 18 alin. (3) ...

Monitorul Oficial 24 din 13 Ianuarie 2016 (M. Of. 24/2016)

 ORDIN nr. 1.477 din 14 decembrie 2015 pentru modificarea anexei nr. 1 la Ordinul preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 280/2015 privind constituirea Comisiei de experţi pentru afecţiuni hepatice şi aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comisiei de experţi pentru afecţiuni hepatice EMITENT: CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 24 din 13 ianuarie 2016

Având în vedere:- referatul de aprobare al serviciului medical al casei naţionale de asigurări de sănătate nr. ms/sm/4.356 din 10 decembrie 2015;- art. 278 alin. (1) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările ulterioare;- art. 8 şi art. 37 alin. (1) din statutul casei naţionale de asigurări de sănătate, aprobat prin hotărârea guvernului nr. 972/2006, cu modificările şi completările ulterioare;- ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, aprobată prin legea nr. 184/2015;- ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 69/2014 privind stabilirea unor măsuri financiare ...

 ORDIN nr. 1.181 din 18 decembrie 2015 privind dispunerea radierii din Registrul general al instituţiilor financiare nebancare a Societăţii Comerciale DBR FACTOR IFN - S.A. EMITENT: BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 24 din 13 ianuarie 2016

Având în vedere solicitarea privind radierea din registrul general a societăţii comerciale dbr factor ifn - s.a., formulată în baza art. 28 alin. (1) lit. a) din legea nr. 93/2009 privind instituţiile financiare nebancare, cu modificările şi completările ulterioare, prin scrisoarea înregistrată la banca naţională a româniei - direcţia supraveghere cu nr. 15.902 din 27 octombrie 2015, şi îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 113 alin. (1) din regulamentul băncii naţionale a româniei nr. 20/2009 privind instituţiile financiare nebancare, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 35 din legea nr. 312/2004 privind statutul băncii naţionale a româniei,guvernatorul băncii naţionale a româniei ...

 ORDIN nr. 193 din 30 decembrie 2015 privind completarea anexei nr. 1 la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 96/2014 privind aprobarea tarifelor aplicabile în domeniul sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor EMITENT: Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 24 din 13 ianuarie 2016

Văzând referatul de aprobare nr. 5.662 din 5 octombrie 2015, întocmit de direcţia generală sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor din cadrul autorităţii naţionale sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor,având în vedere prevederile art. 10 lit. b) şi art. 48 alin. (5) şi (7) din ordonanţa guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 3 alin. (3) şi art. 4 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia, cu ...

Monitorul Oficial 21 din 12 Ianuarie 2016 (M. Of. 21/2016)

 ORDIN nr. 4.160 din 31 decembrie 2015 privind modificarea şi completarea unor reglementări contabile EMITENT: Ministerul Finanţelor Publice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 21 din 12 ianuarie 2016

În temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 4 alin. (1) şi ale art. 44 din legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:art. ireglementările contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate, aprobate prin ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.802/2014, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 963 din 30 decembrie 2014, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la punctul 12, alineatul (2) se modifică ...

Monitorul Oficial 17 din 11 Ianuarie 2016 (M. Of. 17/2016)

 ORDIN nr. 3.433 din 31 decembrie 2015 privind aprobarea schemei de ajutor de stat "Stimularea dezvoltării regionale prin realizarea de investiţii, inclusiv în sectorul pomicol, pentru procesarea şi marketingul produselor agricole în vederea obţinerii de produse neagricole" EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 17 din 11 ianuarie 2016

Având în vedere referatul de aprobare nr. 83.069 din 17 decembrie 2015, întocmit de direcţia generală dezvoltare rurală - autoritate de management pentru programul naţional de dezvoltare rurală şi avizul consiliului concurenţei nr. 13.411 din 2 decembrie 2015,în baza prevederilor:- art. 17 alin. (1) lit. b) din regulamentul (ue) nr. 1.305/2013 al parlamentului european şi al consiliului din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (feadr) şi de abrogare a regulamentului (ce) nr. 1.698/2005 al consiliului, cu modificările şi completările ulterioare;- cap. xiii din anexa i la regulamentul de punere în ...

Monitorul Oficial 15 din 08 Ianuarie 2016 (M. Of. 15/2016)

 ORDIN nr. 4 din 7 ianuarie 2016 pentru aprobarea componenţei şi Regulamentului de organizare şi funcţionare a Colegiului Ministerului Afacerilor Interne EMITENT: Ministerul Afacerilor Interne PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 15 din 8 ianuarie 2016

În temeiul art. 7 alin. (5) şi al art. 10 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea ministerului afacerilor interne, aprobată cu modificări prin legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul afacerilor interne emite următorul ordin:art. 1se aprobă regulamentul de organizare şi funcţionare a colegiului ministerului afacerilor interne, denumit în continuare colegiu, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.art. 2(1) persoanele care exercită funcţiile prevăzute la art. 4 alin. (1) din regulament sunt, fără vreo altă formalitate administrativă, membri ai colegiului.(2) membrul care, din motive obiective, nu poate participa la şedinţa colegiului ...

Monitorul Oficial 14 din 08 Ianuarie 2016 (M. Of. 14/2016)

 ORDIN nr. 3.846 din 30 decembrie 2015 pentru aprobarea procedurilor de aplicare a art. 92 din Codul de procedură fiscală, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare EMITENT: AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 14 din 8 ianuarie 2016

Având în vedere dispoziţiile art. 92 şi art. 342 alin. (1) din legea nr. 207/2015 privind codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 11 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea agenţiei naţionale de administrare fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele agenţiei naţionale de administrare fiscală emite următorul ordin:art. 1se aprobă procedura privind declararea ca inactivi a contribuabililor/plătitorilor, potrivit art. 92 alin. (1) din codul de procedură fiscală, prevăzută în anexa nr. 1.art. 2se aprobă procedura de reactivare a contribuabililor/plătitorilor declaraţi inactivi, prevăzută în anexa nr. 2.art. 3se aprobă procedura de ...

 ORDIN nr. 4.145 din 30 decembrie 2015 pentru aprobarea Normelor privind scutirea de la plata taxei pe valoarea adăugată pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii destinate realizării în România a proiectelor NSIP, prevăzută la art. 9 alin. (1) din Legea nr. 294/2007 privind derularea în România a proiectelor finanţate prin Programul NATO de Investiţii în Securitate EMITENT: MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 14 din 8 ianuarie 2016

În baza prevederilor art. 9 din legea nr. 294/2007 privind derularea în românia a proiectelor finanţate prin programul nato de investiţii în securitate, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:art. 1se aprobă normele privind scutirea de la plata taxei pe valoarea adăugată pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii destinate realizării în românia a proiectelor nsip, prevăzută la art. 9 alin. (1) din legea nr. 294/2007 privind derularea în românia a proiectelor finanţate ...

Monitorul Oficial 16 din 08 Ianuarie 2016 (M. Of. 16/2016)

 ORDIN nr. 20 din 7 ianuarie 2016 privind aprobarea formatului şi structurii bugetului de venituri şi cheltuieli, precum şi a anexelor de fundamentare a acestuia EMITENT: MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 16 din 8 ianuarie 2016

Având în vedere prevederile art. 5 din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:art. 1 se aprobă formatul şi structura bugetului de venituri şi cheltuieli, anexele de fundamentare a acestuia, precum şi instrucţiunile de completare, prevăzute ...

Monitorul Oficial 15 din 08 Ianuarie 2016 (M. Of. 15/2016)

 ORDIN nr. 3.845 din 30 decembrie 2015 pentru aprobarea procedurilor de înregistrare/modificare a domiciliului fiscal, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare EMITENT: AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 15 din 8 ianuarie 2016

Având în vedere dispoziţiile art. 32, art. 91 şi art. 342 alin. (1) din legea nr. 207/2015 privind codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 11 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea agenţiei naţionale de administrare fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele agenţiei naţionale de administrare fiscală emite următorul ordin:art. 1se aprobă procedura de înregistrare/modificare a domiciliului fiscal în cazul contribuabililor supuşi înregistrării în registrul comerţului, prevăzută în anexa nr. 1.art. 2se aprobă procedura de înregistrare/modificare a domiciliului fiscal în cazul contribuabililor care sunt supuşi înregistrării la organele fiscale, prevăzută ...

Monitorul Oficial 13 din 08 Ianuarie 2016 (M. Of. 13/2016)

 ORDIN nr. 1.486 din 21 decembrie 2015 privind modificarea Normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate curative pentru anii 2015 şi 2016, aprobate prin Ordinul preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 185/2015 EMITENT: CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 13 din 8 ianuarie 2016

Văzând referatul de aprobare nr. dg 2.306 din 21 decembrie 2015 al directorului general al casei naţionale de asigurări de sănătate,având în vedere art. 51 alin. (1) lit. b) şi alin. (5) lit. b) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi hotărârea guvernului nr. 206/2015 privind aprobarea programelor naţionale de sănătate pentru anii 2015 şi 2016, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 291 alin. (2) din legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi al art. 17 alin. (5) din statutul casei naţionale de asigurări de sănătate, aprobat prin hotărârea ...

Monitorul Oficial 15 din 08 Ianuarie 2016 (M. Of. 15/2016)

 ORDIN nr. 2.791 din 2 decembrie 2015 pentru reacreditarea Muzeului Naţional al Aviaţiei Române EMITENT: MINISTERUL CULTURII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 15 din 8 ianuarie 2016

În baza hotărârii comisiei naţionale a muzeelor şi colecţiilor nr. 5.289 din 24 noiembrie 2015,în conformitate cu prevederile art. 12 şi 18 din criteriile şi normele de acreditare a muzeelor şi a colecţiilor publice, aprobate prin ordinul ministrului culturii şi cultelor nr. 2.057/2007,în temeiul dispoziţiilor art. 18 alin. (4) din legea muzeelor şi a colecţiilor publice nr. 311/2003, republicată, şi al prevederilor art. 11 alin. (1) şi (4) din hotărârea guvernului nr. 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului culturii, cu modificările şi completările ulterioare; ministrul culturii emite prezentul ordin. art. 1 se reacreditează muzeul naţional al aviaţiei române cu sediul în bucureşti. art. 2 prezentul ...

 ORDIN nr. 2.823 din 21 decembrie 2015 privind clasarea în Lista monumentelor istorice, categoria ansamblu, grupa valorică A, a Exploatării Miniere Petrila, ansamblu situat în Str. Minei nr. 2, oraşul Petrila, judeţul Hunedoara EMITENT: MINISTERUL CULTURII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 15 din 8 ianuarie 2016

Având în vedere referatul nr. 134 din 10 decembrie 2015 de aprobare a proiectului de ordin al ministrului culturii de clasare în lista monumentelor istorice, categoria ansamblu, grupa valorică a, a exploatării miniere petrila, situată în str. minei nr. 2, oraşul petrila, judeţul hunedoara,în conformitate cu dispoziţiile art. 13 alin. (1) pct. 2 lit. b) şi ale art. 33 alin. (1) lit. d) din legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 16 alin. (2) şi (3) din normele metodologice de clasare şi inventariere a monumentelor istorice, aprobate prin ordinul ministrului culturii şi cultelor ...

 ORDIN nr. 3.795 din 28 decembrie 2015 pentru aprobarea Normelor tehnice privind înfiinţarea, funcţionarea şi desfiinţarea punctelor vamale în cadrul birourilor vamale EMITENT: AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 15 din 8 ianuarie 2016

Având în vedere art. 5 alin. (2) din legea nr. 86/2006 privind codul vamal al româniei, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 11 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea agenţiei naţionale de administrare fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele agenţiei naţionale de administrare fiscală emite următorul ordin:art. 1 se aprobă normele tehnice privind înfiinţarea, funcţionarea şi desfiinţarea punctelor vamale în cadrul birourilor vamale, astfel cum sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.art. 2 direcţia generală a vămilor, direcţia generală de organizare şi resurse umane, direcţia tehnologia informaţiei, comunicaţii şi statistică ...

Monitorul Oficial 11 din 07 Ianuarie 2016 (M. Of. 11/2016)

 ORDIN nr. 1.736 din 30 decembrie 2015 pentru publicarea acceptării rectificărilor aduse Rezoluţiei MSC.370(93) prin documentul MSC 93/22/Add.1/Corr.3 al Organizaţiei Maritime Internaţionale din 5 noiembrie 2015 EMITENT: MINISTERUL TRANSPORTURILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 11 din 7 ianuarie 2016

Având în vedere ordinul ministrului transporturilor nr. 937/2015 privind publicarea acceptării amendamentelor la codul internaţional pentru construcţia şi echipamentul navelor pentru transportul în vrac al gazelor lichefiate (codul igc), adoptate de organizaţia maritimă internaţională prin rezoluţia msc.370(93) a comitetului de siguranţă maritimă din 22 mai 2014,în temeiul prevederilor art. 5 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 21/2015 privind organizarea şi funcţionarea ministerului transporturilor, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul transporturilor emite următorul ordin:art. 1se publică rectificările aduse rezoluţiei msc.370(93) prin documentul msc 93/22/add.1/corr.3 al organizaţiei maritime internaţionale din 5 noiembrie 2015, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.art. ...

 ORDIN nr. 3.769 din 23 decembrie 2015 privind declararea livrărilor/prestărilor şi achiziţiilor efectuate pe teritoriul naţional de persoanele înregistrate în scopuri de TVA şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului declaraţiei informative privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional de persoanele înregistrate în scopuri de TVA EMITENT: AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 11 din 7 ianuarie 2016

În temeiul art. 11 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea agenţiei naţionale de administrare fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 59 alin. (2) din legea nr. 207/2015 privind codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele agenţiei naţionale de administrare fiscală emite următorul ordin:art. 1persoanele impozabile înregistrate în scopuri de tva în românia sunt obligate să declare livrările de bunuri, prestările de servicii şi achiziţiile de bunuri şi servicii realizate pe teritoriul româniei către/de la orice persoană, aşa cum este definită la art. 266 alin. (1) pct. 24 din legea nr. ...

Monitorul Oficial 10 din 07 Ianuarie 2016 (M. Of. 10/2016)

 ORDIN nr. M.120 din 16 decembrie 2015 pentru folosirea căminelor militare, cabanelor militare, sanatoriilor şi a altor facilităţi recreative şi sportive aflate în patrimoniul Ministerului Apărării Naţionale EMITENT: MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 10 din 7 ianuarie 2016

Pentru aplicarea prevederilor art. 22 şi 26 alin. 1 şi 2 din legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 16 lit. o) din legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 41 alin. (1) din legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea ministerului apărării naţionale, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 6 alin. (3), art. 8^1 alin. (2) lit. b) şi art. 8^5 alin. (1) lit. d) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 82/2006 ...

Monitorul Oficial 9 din 07 Ianuarie 2016 (M. Of. 9/2016)

 ORDIN nr. 3.060 din 24 decembrie 2015 privind aprobarea criteriilor şi a condiţiilor pentru desemnarea administratorului cu atribuţii în organizarea şi gestionarea regimului certificatelor de depozit pe baza Registrului special al certificatelor de depozit, precum şi în verificarea la depozitari a respectării regimului acestora EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 9 din 7 ianuarie 2016

Văzând referatul de aprobare nr. 163.309 din 15 decembrie 2015 al direcţiei generale politici agricole şi strategii,având în vedere procesele-verbale ale comisiei pentru acordarea licenţelor de depozit, încheiate în datele de 9 septembrie 2015 şi 9 octombrie 2015,în temeiul art. 22 alin. (2) din legea nr. 101/2014 privind măsuri de reglementare a depozitării seminţelor de consum şi a regimului certificatelor de depozit pentru acestea şi al art. 10 alin. (5) din hotărârea guvernului nr. 1.185/2014 privind organizarea şi funcţionarea ministerului agriculturii şi dezvoltării rurale, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite următorul ordin:art. 1se aprobă criteriile riguroase ...

Monitorul Oficial 12 din 07 Ianuarie 2016 (M. Of. 12/2016)

 ORDIN nr. 180 din 22 decembrie 2015 privind aprobarea Metodologiei de stabilire a compensaţiilor băneşti între utilizatorii racordaţi în etape diferite, prin instalaţie comună, la reţele electrice de interes public EMITENT: AUTORITATEA NAŢIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 7 ianuarie 2016

Având în vedere prevederile art. 22 alin. (7) din regulamentul privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public, aprobat prin ordinul preşedintelui autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei nr. 59/2013, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 5 alin. (1) lit. c) şi ale art. 9 alin. (1) lit. h) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 160/2012,preşedintele autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei emite următorul ordin:art. 1 se aprobă metodologia de stabilire a compensaţiilor băneşti ...

Monitorul Oficial 6 din 06 Ianuarie 2016 (M. Of. 6/2016)

 ORDIN nr. 4.141 din 30 decembrie 2015 privind completarea anexei la Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 86/2005 pentru reglementarea datei plăţii salariilor la instituţiile publice EMITENT: MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 6 din 6 ianuarie 2016

În temeiul prevederilor art. 53 alin. (2) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:art. ianexa la ordinul ministrului finanţelor publice nr. 86/2005 pentru reglementarea datei plăţii salariilor la instituţiile publice, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 108 din 2 februarie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează:- după codul 55 "autoritatea naţională pentru restituirea proprietăţilor" se introduc două noi coduri, ...

 ORDIN nr. 4.142 din 30 decembrie 2015 privind abrogarea Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 2.281/2009 pentru aplicarea prevederilor art. 36 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale EMITENT: MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 6 din 6 ianuarie 2016

Având în vedere dispoziţiile art. iii din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 46/2015 pentru stabilirea unor măsuri financiare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative,în temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:art. 1se abrogă ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.281/2009 pentru aplicarea prevederilor art. 36 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 487 din ...

Monitorul Oficial 7 din 06 Ianuarie 2016 (M. Of. 7/2016)

 ORDIN nr. 401 din 8 decembrie 2015 privind abrogarea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor nr. 445/2009 privind informaţiile de interes public ce pot fi comunicate şi informaţiile exceptate de la comunicare, la nivelul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor EMITENT: AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 7 din 6 ianuarie 2016

În temeiul art. 5 alin. (5) din hotărârea guvernului nr. 700/2012 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale pentru protecţia consumatorilor, cu modificările ulterioare,preşedintele autorităţii naţionale pentru protecţia consumatorilor emite prezentul ordin.art. 1 ordinul preşedintelui autorităţii naţionale pentru protecţia consumatorilor nr. 445/2009 privind informaţiile de interes public ce pot fi comunicate şi informaţiile exceptate de la comunicare, la nivelul autorităţii naţionale pentru protecţia consumatorilor, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 469 din 7 iulie 2009, se abrogă.art. 2 prezentul ordin se publică în monitorul oficial al româniei, partea i.   preşedintele autorităţii naţionalepentru protecţia consumatorilor,marcel bogdan pandelicăbucureşti, 8 decembrie 2015.nr. ...

 ORDIN nr. 4.144 din 30 decembrie 2015 privind abrogarea unor ordine care cuprind reglementări în domeniul taxei pe valoarea adăugată EMITENT: MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 7 din 6 ianuarie 2016

În temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:art. 1la data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă:a) ordinul ministrului finanţelor publice nr. 172/2006 privind încadrarea produselor în categoria material lemnos pentru care se aplică taxare inversă, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 142 din 15 februarie 2006, cu modificările ulterioare;b) art. 1 şi anexele nr. 1, 2 şi 3 la ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.224/2006 pentru aprobarea unor proceduri privind înregistrarea şi gestiunea persoanelor ...

 ORDIN nr. 1.721 din 29 decembrie 2015 pentru modificarea şi completarea unor ordine ale ministrului sănătăţii EMITENT: MINISTERUL SĂNĂTĂŢII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 7 din 6 ianuarie 2016

Văzând referatul de aprobare nr. acp 1.703/2015 al direcţiei generale de asistenţă medicală şi sănătate publică din cadrul ministerului sănătăţii şi adresele agenţiei naţionale de transplant nr. 3.017 din 28 octombrie 2015, nr. 3.107 din 9 noiembrie 2015, respectiv nr. 3.306 din 25 noiembrie 2015, înregistrate la ministerul sănătăţii cu nr. 69.007 din 29 octombrie 2015, nr. 71.816 din 10 noiembrie 2015, respectiv nr. 75.871 din 26 noiembrie 2015,având în vedere titlul vi din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările ulterioare,ţinând cont de prevederile ordonanţei guvernului nr. 79/2004 pentru înfiinţarea agenţiei naţionale de transplant, aprobată cu ...

 ORDIN nr. 2.544 din 21 decembrie 2015 pentru aprobarea Licenţei generale de import şi transfer de introducere definitive de produse militare pe teritoriul României, pentru destinatari finali din cadrul forţelor armate, LGIFA-RO-01 EMITENT: MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 7 din 6 ianuarie 2016

În conformitate cu prevederile art. 13 alin. (1) lit. c) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 158/1999 privind regimul de control al exporturilor, importurilor şi altor operaţiuni cu produse militare, republicată,în temeiul art. 5 alin. (7) din hotărârea guvernului nr. 8/2013 privind organizarea şi funcţionarea ministerului afacerilor externe, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul afacerilor externe emite următorul ordin:art. 1se aprobă licenţa generală de import şi transfer de introducere definitive de produse militare pe teritoriul româniei, pentru destinatari finali din cadrul forţelor armate, lgifa-ro-01, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.art. 2departamentul pentru controlul exporturilor va duce ...

Monitorul Oficial 8 din 06 Ianuarie 2016 (M. Of. 8/2016)

 ORDIN nr. 3.841 din 29 decembrie 2015 privind aprobarea modelului şi conţinutului formularului (088) "Declaraţie pe propria răspundere pentru evaluarea intenţiei şi a capacităţii de a desfăşura activităţi economice care implică operaţiuni din sfera TVA" EMITENT: AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 6 ianuarie 2016

Având în vedere dispoziţiile art. 56, 58, art. 342 alin. (1), art. 346 şi art. 352 alin. (1) şi (2) din legea nr. 207/2015 privind codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 11 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea agenţiei naţionale de administrare fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 316 din legea nr. 227/2015 privind codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele agenţiei naţionale de administrare fiscală emite următorul ordin:art. 1 se aprobă modelul şi conţinutul formularului (088) "declaraţie pe propria răspundere pentru evaluarea intenţiei şi a capacităţii ...

Monitorul Oficial 5 din 05 Ianuarie 2016 (M. Of. 5/2016)

 ORDIN nr. 3.076 din 17 decembrie 2015 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli rectificat pe anul 2015 pentru Societatea UZINA MECANICĂ BUCUREŞTI - S.A. - filiala Companiei Naţionale ROMARM - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri EMITENT: MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTECŢIEI SOCIALE ŞI PERSOANELOR VÂRSTNICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 5 din 5 ianuarie 2016

Având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) lit. b) şi ale art. 10 alin. (2) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 55/2015 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative şi ale art. 46 alin. (3) din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi ...

 ORDIN nr. 3.840 din 29 decembrie 2015 privind stabilirea criteriilor pentru condiţionarea înregistrării în scopuri de TVA EMITENT: AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 5 din 5 ianuarie 2016

Având în vedere dispoziţiile art. 56, 58, 346 şi art. 352 alin. (1) şi (2) din legea nr. 207/2015 privind codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 316 alin. (9) din legea nr. 227/2015 privind codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 11 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea agenţiei naţionale de administrare fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele agenţiei naţionale de administrare fiscală emite următorul ordin:art. 1prezentul ordin stabileşte criteriile pe baza cărora se condiţionează înregistrarea în scopuri de tva a societăţilor care sunt înfiinţate în baza ...

 ORDIN nr. 4.112 din 28 decembrie 2015 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli rectificat pe anul 2015 pentru Societatea UZINA MECANICĂ BUCUREŞTI - S.A. - filiala Companiei Naţionale ROMARM - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri EMITENT: MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 5 din 5 ianuarie 2016

Având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) lit. b) şi ale art. 10 alin. (2) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 55/2015 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative şi ale art. 46 alin. (3) din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi ...

 ORDIN nr. 1.530 din 15 decembrie 2015 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli rectificat pe anul 2015 pentru Societatea UZINA MECANICĂ BUCUREŞTI - S.A. - filiala Companiei Naţionale ROMARM - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri EMITENT: MINISTERUL ECONOMIEI, COMERŢULUI ŞI RELAŢIILOR CU MEDIUL DE AFACERI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 5 din 5 ianuarie 2016

Având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) lit. b) şi ale art. 10 alin. (2) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 55/2015 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative şi ale art. 46 alin. (3) din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi ...

Monitorul Oficial 3 din 05 Ianuarie 2016 (M. Of. 3/2016)

 ORDIN nr. 1.708 din 29 decembrie 2015 privind completarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 810/2015 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor utilizate/comercializate de către furnizorii de servicii medicale sau medicamente aflaţi în relaţie contractuală cu Ministerul Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România şi a preţurilor de referinţă generice ale acestora EMITENT: MINISTERUL SĂNĂTĂŢII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 3 din 5 ianuarie 2016

Văzând referatul de aprobare nr. acp 1.625 din 29 decembrie 2015 al direcţiei politica medicamentului şi a dispozitivelor medicale,având în vedere prevederile art. 890 din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările ulterioare,ţinând cont de prevederile ordinului ministrului sănătăţii nr. 75/2009 pentru aprobarea normelor privind modul de calcul al preţurilor la medicamentele de uz uman, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii emite următorul ordin:art. iÎn anexa nr. 1 la ordinul ministrului sănătăţii nr. 810/2015 pentru ...

Monitorul Oficial 4 din 05 Ianuarie 2016 (M. Of. 4/2016)

 ORDIN nr. 182 din 30 decembrie 2015 privind aprobarea Metodologiei pentru stabilirea venitului unitar aferent activităţii de furnizare reglementată, desfăşurată într-un an de reglementare, şi de aprobare a preţurilor reglementate în sectorul gazelor naturale, începând cu anul 2016 EMITENT: AUTORITATEA NAŢIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 4 din 5 ianuarie 2016

Având în vedere prevederile art. 179 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (4) şi (5) din legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. b) şi ale art. 10 alin. (1) lit. l) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 160/2012,preşedintele autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei emite prezentul ordin.art. 1 se aprobă metodologia pentru stabilirea venitului unitar aferent activităţii de furnizare reglementată, desfăşurată într-un ...

Monitorul Oficial 1 din 04 Ianuarie 2016 (M. Of. 1/2016)

 ORDIN nr. 1.656 din 8 decembrie 2015 pentru publicarea acceptării rectificării aduse Rezoluţiei MSC.269(85) prin documentul MSC 85/26/Add.1/Corr. 1 al Organizaţiei Maritime Internaţionale din 27 iulie 2015 EMITENT: MINISTERUL TRANSPORTURILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 1 din 4 ianuarie 2016

Având în vedere ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 676/2010 privind publicarea acceptării amendamentelor la convenţia internaţională din 1974 pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare, aşa cum a fost amendată, adoptate de organizaţia maritimă internaţională prin anexa nr. 1 la rezoluţia msc.269(85) a comitetului securităţii maritime din 4 decembrie 2008 şi a amendamentelor la protocolul din 1988 privind convenţia internaţională din 1966 asupra liniilor de încărcare, aşa cum a fost amendat, adoptate de organizaţia maritimă internaţională prin rezoluţia msc.270(85) a comitetului securităţii maritime din 4 decembrie 2008,în temeiul prevederilor art. 5 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 21/2015 privind organizarea ...

Monitorul Oficial 2 din 04 Ianuarie 2016 (M. Of. 2/2016)

 ORDIN nr. 1.711 din 21 decembrie 2015 pentru publicarea acceptării amendamentelor la anexa Protocolului din 1997 privind amendarea Convenţiei internaţionale din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, aşa cum a fost modificată prin Protocolul din 1978 referitor la aceasta - Amendamente la anexa VI la MARPOL (Amendamente la regulile 2 şi 13 şi la suplimentul la Certificatul IAPP), adoptate de Organizaţia Maritimă Internaţională prin Rezoluţia MEPC.258(67) a Comitetului pentru protecţia mediului marin din 17 octombrie 2014 EMITENT: MINISTERUL TRANSPORTURILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 2 din 4 ianuarie 2016

Având în vedere prevederile art. 16(2)(f)(iii) şi ale art. 16(2)(g)(ii) din convenţia internaţională din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, aşa cum a fost modificată prin protocolul din 1978 referitor la aceasta, la care românia a aderat prin legea nr. 6/1993, precum şi ale art. 4 al protocolului din 1997 privind amendarea convenţiei internaţionale din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, aşa cum a fost modificată prin protocolul din 1978 referitor la aceasta, la care românia a aderat prin legea nr. 269/2006,în temeiul prevederilor art. 4 alin. (1) din ordonanţa guvernului nr. 42/1997 privind transportul maritim şi pe ...

Monitorul Oficial 1 din 04 Ianuarie 2016 (M. Of. 1/2016)

 ORDIN nr. 1.506 din 29 decembrie 2015 pentru modificarea anexelor nr. 2 şi 3 la Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1.605/875/2014 privind aprobarea modului de calcul, a listei denumirilor comerciale şi a preţurilor de decontare ale medicamentelor care se acordă bolnavilor în cadrul programelor naţionale de sănătate şi a metodologiei de calcul al acestora EMITENT: Casa Naţională de Asigurări de Sănătate PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1 din 4 ianuarie 2016

Văzând referatul de aprobare nr. acp 1.748 din 30 decembrie 2015 al ministerului sănătăţii şi nr. mssm 4.612 din 29 decembrie 2015 al casei naţionale de asigurări de sănătate,având în vedere art. 58 alin. (4) şi (5), art. 221 alin. (1) lit. k) şi art. 291 alin. (2) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările ulterioare,ţinând cont de hotărârea guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale ...

 ORDIN nr. 1.750 din 30 decembrie 2015 pentru modificarea anexelor nr. 2 şi 3 la Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1.605/875/2014 privind aprobarea modului de calcul, a listei denumirilor comerciale şi a preţurilor de decontare ale medicamentelor care se acordă bolnavilor în cadrul programelor naţionale de sănătate şi a metodologiei de calcul al acestora EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1 din 4 ianuarie 2016

Văzând referatul de aprobare nr. acp 1.748 din 30 decembrie 2015 al ministerului sănătăţii şi nr. mssm 4.612 din 29 decembrie 2015 al casei naţionale de asigurări de sănătate,având în vedere art. 58 alin. (4) şi (5), art. 221 alin. (1) lit. k) şi art. 291 alin. (2) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările ulterioare,ţinând cont de hotărârea guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale ...

Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016