Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Lista acte din lege octombrie 2010 Twitter Facebook

Acte lege octombrie 2010





Monitorul Oficial 723 din 29 Octombrie 2010 (M. Of. 723/2010)

LEGE nr. 196 din 22 octombrie 2010 pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 85/2004 privind protectia consumatorilor la incheierea si executarea contractelor la distanta privind serviciile financiare EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 723 din 29 octombrie 2010

Parlamentul româniei adoptã prezenta lege.  articol unic ordonanţa guvernului nr. 85/2004 privind protecţia consumatorilor la încheierea şi executarea contractelor la distanţã privind serviciile financiare, republicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 365 din 13 mai 2008, cu modificãrile ulterioare, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã: 1. la articolul 6, dupã alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu urmãtorul cuprins: "(4) În cazul în care serviciilor financiare ce fac obiectul prezentei ordonanţe le sunt aplicabile şi prevederile ordonanţei de urgenţã a guvernului nr. 113/2009 privind serviciile de platã, cu modificãrile ulterioare, dispoziţiile privind informarea prevãzute la art. ...

Monitorul Oficial 724 din 29 Octombrie 2010 (M. Of. 724/2010)

LEGE nr. 197 din 22 octombrie 2010 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 113/2009 privind serviciile de plata EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 724 din 29 octombrie 2010

Parlamentul româniei adoptã prezenta lege.  articol unic se aprobã ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 113 din 12 octombrie 2009 privind serviciile de platã, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 685 din 12 octombrie 2009, cu urmãtoarele modificãri: 1. la articolul 5, punctul 19 se abrogã. 2. la articolul 80 alineatul (2), litera c) va avea urmãtorul cuprins: "c) alte autoritãţi relevante desemnate în conformitate cu prezenta ordonanţã de urgenţã, cu legislaţia în domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, al protecţiei datelor cu caracter personal, cu legislaţia în domeniul prevenirii şi combaterii spãlãrii banilor şi finanţãrii terorismului ori cu alte acte normative aplicabile ...

Monitorul Oficial 719 din 28 Octombrie 2010 (M. Of. 719/2010)

LEGE nr. 198 din 22 octombrie 2010 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 49/2010 privind aprobarea scoaterii din rezervele de stat a unor cantitati de benzina, motorina si petrol pentru turboreactoare, care vor fi acordate, cu titlu gratuit, Ministerului Apararii Nationale si Ministerului Administratiei si Internelor, si stabilirea regimului taxei pe valoarea adaugata si al accizelor pentru aceste cantitati EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 719 din 28 octombrie 2010

Parlamentul româniei adoptã prezenta lege.  articol unic se aprobã ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 49 din 7 iunie 2010 privind aprobarea scoaterii din rezervele de stat a unor cantitãţi de benzinã, motorinã şi petrol pentru turboreactoare, care vor fi acordate, cu titlu gratuit, ministerului apãrãrii naţionale şi ministerului administraţiei şi internelor, şi stabilirea regimului taxei pe valoarea adãugatã şi al accizelor pentru aceste cantitãţi, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 389 din 11 iunie 2010. aceastã lege a fost adoptatã de parlamentul româniei, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din constituţia româniei, republicatã.   p. preŞedintele ...

LEGE nr. 183 din 14 octombrie 2010 pentru ratificarea Acordului in domeniul securitatii sociale dintre Romania si Canada, semnat la Ottawa la 19 noiembrie 2009 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 719 din 28 octombrie 2010

Parlamentul româniei adoptã prezenta lege.  articol unic se ratificã acordul în domeniul securitãţii sociale dintre românia şi canada, semnat la ottawa la 19 noiembrie 2009. aceastã lege a fost adoptatã de parlamentul româniei, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din constituţia româniei, republicatã. preŞedintele camerei deputaŢilor  roberta alma anastase  preŞedintele senatului    mircea-dan geoanĂ bucureşti, 14 octombrie 2010. nr. 183.  acord în domeniul securitãţii sociale între românia şi canada românia şi canada, denumite în continuare pãrţi, hotãrâte sã coopereze în domeniul securitãţii sociale, au decis sã încheie un acord în acest scop şi au convenit dupã cum urmeazã: partea i dispoziţii generale art. 1 definiţii 1. În scopul aplicãrii prezentului acord: legislaţie desemneazã, pentru fiecare parte, legile, ...

Monitorul Oficial 720 din 28 Octombrie 2010 (M. Of. 720/2010)

LEGE nr. 199 din 22 octombrie 2010 privind aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 3/2010 pentru aprobarea scoaterii din rezerva de stat, sub forma de imprumut, a unor cantitati de combustibil pentru unii operatori economici EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 720 din 28 octombrie 2010

Parlamentul româniei adoptã prezenta lege.  articol unic se aprobã ordonanţa guvernului nr. 3 din 20 ianuarie 2010 pentru aprobarea scoaterii din rezerva de stat, sub formã de împrumut, a unor cantitãţi de combustibil pentru unii operatori economici, adoptatã în temeiul art. 1 pct. i.3 din legea nr. 9/2010 privind abilitatea guvernului de a emite ordonanţe şi publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 56 din 25 ianuarie 2010. aceastã lege a fost adoptatã de parlamentul româniei, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din constituţia româniei, republicatã.   p. preŞedintele camerei deputaŢilor,   ioan oltean  preŞedintele senatului    mircea-dan geoanĂ bucureşti, 22 octombrie 2010. nr. 199. -------

LEGE nr. 200 din 22 octombrie 2010 pentru completarea art. 35 din Legea nr. 111/1996 privind desfasurarea in siguranta, reglementarea, autorizarea si controlul activitatilor nucleare EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 720 din 28 octombrie 2010

Parlamentul româniei adoptã prezenta lege.  articol unic la articolul 35 din legea nr. 111/1996 privind desfãşurarea în siguranţã, reglementarea, autorizarea şi controlul activitãţilor nucleare, republicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 552 din 27 iunie 2006, cu modificãrile ulterioare, dupã litera g) se introduc douã noi litere, literele g^1) şi g^2), cu urmãtorul cuprins: "g^1) iniţiazã, în condiţiile legii, demersurile necesare încheierii de tratate la nivel guvernamental, în domeniul sãu de competenţã; g^2) încheie tratate, în condiţiile legii, la nivel departamental, în domeniul sãu de competenţã;". aceastã lege a fost adoptatã de parlamentul româniei, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 ...

Monitorul Oficial 718 din 28 Octombrie 2010 (M. Of. 718/2010)

LEGE nr. 195 din 22 octombrie 2010 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 24/2010 privind implementarea programului de incurajare a consumului de fructe in scoli EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 718 din 28 octombrie 2010

Parlamentul româniei adoptã prezenta lege.  articol unic se aprobã ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 24 din 24 martie 2010 privind implementarea programului de încurajare a consumului de fructe în şcoli, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 204 din 31 martie 2010, cu urmãtoarele modificãri: 1. titlul ordonanţei de urgenţã va avea urmãtorul cuprins: "ordonanŢÃ de urgenŢÃ privind implementarea programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în şcoli" 2. articolul 1 va avea urmãtorul cuprins: "art. 1. - (1) Începând cu anul şcolar 2009/2010 se acordã gratuit elevilor din clasele i-viii care frecventeazã învãţãmântul de stat şi privat autorizat/acreditat, pentru o perioadã ...

LEGE nr. 201 din 22 octombrie 2010 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 103/2006 privind unele masuri pentru facilitarea cooperarii politienesti internationale EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 718 din 28 octombrie 2010

Parlamentul româniei adoptã prezenta lege. art. i ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 103/2006 privind unele mãsuri pentru facilitarea cooperãrii poliţieneşti internaţionale, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1.019 din 21 decembrie 2006, aprobatã prin legea nr. 104/2007, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã: 1. la articolul 2, literele a), e), f) şi h) se modificã şi vor avea urmãtorul cuprins: "a) autoritate competentã - autoritate românã sau strãinã cu atribuţii în prevenirea, descoperirea şi cercetarea infracţiunilor sau activitãţilor infracţionale ori care desfãşoarã activitãţi specifice de cooperare şi asistenţã poliţieneascã internaţionalã; ................................................................ e) date şi informaţii operative - orice date, ...

Monitorul Oficial 712 din 26 Octombrie 2010 (M. Of. 712/2010)

LEGE nr. 194 din 21 octombrie 2010 pentru aprobarea contului general anual de executie a bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2008, precum si a contului general anual de executie a bugetului asigurarilor pentru somaj pe anul 2008 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 712 din 26 octombrie 2010

Parlamentul româniei adoptã prezenta lege. art. 1 (1) se aprobã contul general anual de execuţie a bugetului asigurãrilor sociale de stat pe anul 2008, cuprinzând venituri în sumã de 32.832,6 milioane lei, cheltuieli în sumã de 33.704,6 milioane lei şi un deficit în sumã de 872,0 milioane lei. (2) structura contului general anual de execuţie a bugetului asigurãrilor sociale de stat pe anul 2008 este prezentatã în anexa nr. 1. art. 2 (1) se aprobã contul general anual de execuţie a bugetului asigurãrilor pentru şomaj pe anul 2008, cuprinzând venituri în sumã de 1.966,0 milioane lei, cheltuieli în sumã de 1.386,2 milioane lei şi un ...

Monitorul Oficial 714 din 26 Octombrie 2010 (M. Of. 714/2010)

 LEGE nr. 202 din 25 octombrie 2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 714 din 26 octombrie 2010

Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. icodul de procedură civilă, republicat în monitorul oficial nr. 45 din 24 februarie 1948, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 1, după punctul 1 se introduce un nou punct, punctul 1^1, cu următorul cuprins:"1^1 în primă şi ultimă instanţă, procesele şi cererile privind creanţe având ca obiect plata unei sume de bani de până la 2.000 lei inclusiv;"2. la articolul 20, punctul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:"2. când două sau mai multe instanţe s-au declarat necompetente de a judeca aceeaşi pricină."3. după articolul ...

Monitorul Oficial 699 din 20 Octombrie 2010 (M. Of. 699/2010)

LEGE nr. 188 din 14 octombrie 2010 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 155/2007 pentru modificarea alin. (4) si (5) ale art. 263 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 699 din 20 octombrie 2010

Lege nr. 188 din 14 octombrie 2010  privind aprobarea ordonanţei de urgenţã a guvernului nr. 155/2007 pentru modificarea alin. (4) şi (5) ale art. 263 din legea nr. 571/2003 privind codul fiscal emitent: parlamentul publicat În: monitorul oficial nr. 699 din 20 octombrie 2010  parlamentul româniei adoptã prezenta lege. art. i  se aprobã ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 155 din 19 decembrie 2007 pentru modificarea alin. (4) şi (5) ale art. 263 din legea nr. 571/2003 privind codul fiscal, cu ...

Monitorul Oficial 696 din 19 Octombrie 2010 (M. Of. 696/2010)

LEGE nr. 182 din 14 octombrie 2010 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Azerbaidjan privind cooperarea in domeniul prevenirii, limitarii si inlaturarii efectelor dezastrelor, semnat la Bucuresti la 28 septembrie 2009 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 696 din 19 octombrie 2010

Parlamentul româniei adoptã prezenta lege.  articol unic se ratificã acordul dintre guvernul româniei şi guvernul republicii azerbaidjan privind cooperarea în domeniul prevenirii, limitãrii şi înlãturãrii efectelor dezastrelor, semnat la bucureşti la 28 septembrie 2009. aceastã lege a fost adoptatã de parlamentul româniei, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din constituţia româniei, republicatã. preŞedintele camerei deputaŢilor  roberta alma anastase  preŞedintele senatului    mircea-dan geoanĂ bucureşti, 14 octombrie 2010. nr. 182.  acord  între guvernul româniei şi guvernul republicii  azerbaidjan privind cooperarea în domeniul prevenirii,  limitãrii şi înlãturãrii efectelor dezastrelor guvernul româniei şi guvernul republicii azerbaidjan, denumite în continuare pãrţi contractante, în dorinţa de a sprijini eforturile statelor lor şi ale organizaţiei naţiunilor unite ...

Monitorul Oficial 697 din 19 Octombrie 2010 (M. Of. 697/2010)

LEGE nr. 181 din 14 octombrie 2010 pentru aderarea Romaniei la Acordul privind infiintarea si Statutul Organizatiei de Drept Public European, incheiat la Atena la 27 octombrie 2004 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 697 din 19 octombrie 2010

Parlamentul româniei adoptã prezenta lege. art. 1 românia aderã la acordul privind înfiinţarea şi statutul organizaţiei de drept public european, încheiat la atena la 27 octombrie 2004. art. 2 cu ocazia depunerii instrumentului de aderare, românia formuleazã urmãtoarea declaraţie: "În baza art. xxi alin. 2 teza a ii-a din acordul privind înfiinţarea şi statutul organizaţiei de drept public european, românia declarã cã devine parte la prezentul acord numai cu vot consultativ." aceastã lege a fost adoptatã de parlamentul româniei, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din constituţia româniei, republicatã. preŞedintele camerei deputaŢilor  roberta alma anastase  preŞedintele senatului    mircea-dan geoanĂ bucureşti, 14 octombrie 2010. nr. 181.  acord  privind înfiinţarea şi ...

Monitorul Oficial 694 din 18 Octombrie 2010 (M. Of. 694/2010)

LEGE nr. 185 din 14 octombrie 2010 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 13/2010 privind reglementarea unor masuri in vederea stimularii crearii de noi locuri de munca si diminuarii somajului in anul 2010 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 694 din 18 octombrie 2010

Parlamentul româniei adoptã prezenta lege.  articol unic se aprobã ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 13 din 23 februarie 2010 privind reglementarea unor mãsuri în vederea stimulãrii creãrii de noi locuri de muncã şi diminuãrii şomajului în anul 2010, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 136 din 1 martie 2010. aceastã lege a fost adoptatã de parlamentul româniei, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din constituţia româniei, republicatã.   p. preŞedintele camerei deputaŢilor,   ioan oltean  preŞedintele senatului    mircea-dan geoanĂ bucureşti, 14 octombrie 2010. nr. 185. -------

LEGE nr. 191 din 14 octombrie 2010 privind darea in administrarea Consiliului Local al Municipiului Tulcea, judetul Tulcea, a unor bunuri aflate in domeniul public al statului si in administrarea Administratiei Nationale "Apele Romane", prin Administratia Bazinala de Apa Dobrogea - Litoral EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 694 din 18 octombrie 2010

Parlamentul româniei adoptã prezenta lege. art. 1 se aprobã darea în administrarea consiliului local al municipiului tulcea, judeţul tulcea, a unor bunuri aflate în domeniul public al statului şi în administrarea administraţiei naţionale "apele române", prin administraţia bazinalã de apã dobrogea - litoral, având datele de identificare prevãzute în anexa care face parte integrantã din prezenta lege. art. 2 predarea-preluarea bunurilor prevãzute la art. 1 se face pe bazã de protocol încheiat între pãrţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi. aceastã lege a fost adoptatã de parlamentul româniei, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale ...

Monitorul Oficial 695 din 18 Octombrie 2010 (M. Of. 695/2010)

LEGE nr. 192 din 14 octombrie 2010 privind trecerea unor drumuri forestiere din domeniul public al statului si din administrarea Regiei Nationale a Padurilor - Romsilva in domeniul public al unor unitati administrativ-teritoriale si in administrarea consiliilor locale ale acestora EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 695 din 18 octombrie 2010

Parlamentul româniei adoptã prezenta lege. art. 1 (1) prin derogare de la dispoziţiile art. 10 şi art. 34 alin. (1) din legea nr. 46/2008 - codul silvic, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se aprobã trecerea, cu titlu gratuit, a unor drumuri forestiere şi terenuri aferente acestora din domeniul public al statului şi din administrarea regiei naţionale a pãdurilor - romsilva în domeniul public al unor unitãţi administrativ-teritoriale şi în administrarea consiliilor locale ale acestora. (2) normele metodologice referitoare la criteriile şi modalitãţile practice de aplicare a prevederilor prezentei legi se stabilesc prin ordin al conducãtorului autoritãţii publice centrale care rãspunde de silviculturã. art. 2 drumurile ...

LEGE nr. 179 din 14 octombrie 2010 privind respingerea Ordonantei Guvernului nr. 25/2008 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 695 din 18 octombrie 2010

Parlamentul româniei adoptã prezenta lege.  articol unic se respinge ordonanţa guvernului nr. 25/2008 pentru modificarea şi completarea ordonanţei de urgenţã a guvernului nr. 196/2005 privind fondul pentru mediu, adoptatã în temeiul art. 1 pct. iii.5 din legea nr. 142/2008 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 628 din 29 august 2008. aceastã lege a fost adoptatã de parlamentul româniei, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din constituţia româniei, republicatã.   p. preŞedintele camerei deputaŢilor,   ioan oltean  preŞedintele senatului    mircea-dan geoanĂ bucureşti, 14 octombrie 2010. nr. 179.   ------------

LEGE nr. 184 din 14 octombrie 2010 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 38/2010 privind transmiterea unor bunuri mobile, proprietate privata a statului, din administrarea si evidenta proprie a Ministerului Apararii Nationale in administrarea unor operatori economici din industria de aparare, aflati sub autoritatea Ministerului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 695 din 18 octombrie 2010

Parlamentul româniei adoptã prezenta lege.  articol unic se aprobã ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 38 din 14 aprilie 2010 privind transmiterea unor bunuri mobile, proprietate privatã a statului, din administrarea şi evidenţa proprie a ministerului apãrãrii naţionale în administrarea unor operatori economici din industria de apãrare, aflaţi sub autoritatea ministerului economiei, comerţului şi mediului de afaceri, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 274 din 27 aprilie 2010, cu urmãtoarele modificãri: 1. la articolul 1 alineatul (1), partea introductivã se modificã şi va avea urmãtorul cuprins: "art. 1. - (1) prin derogare de la prevederile art. 50 din legea nr. 346/2006 ...

LEGE nr. 189 din 14 octombrie 2010 privind retrocedarea catre Biblioteca Academiei Romane a unor documente istorice retinute in mod abuziv la Arhivele Nationale ale Romaniei EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 695 din 18 octombrie 2010

Parlamentul româniei adoptã prezenta lege. art. 1 (1) În conformitate cu dispoziţiile legii, arhivele naţionale ale româniei din cadrul ministerului administraţiei şi internelor restituie bibliotecii academiei române colecţia de documente istorice preluate de la aceastã instituţie, în perioada iunie 1978-octombrie 1979, în conformitate cu inventarele întocmite la acea datã, cu excepţia celor produse de autoritãţile sau instituţiile statului. (2) pânã la predarea efectivã a documentelor, biblioteca academiei române va asigura condiţiile necesare depozitãrii şi conservãrii acestora, precum şi accesibilitãţii documentelor în vederea cercetãrii. art. 2 la data intrãrii în vigoare a prezentei legi orice alte dispoziţii contrare se abrogã. aceastã lege a fost adoptatã de parlamentul ...

LEGE nr. 190 din 14 octombrie 2010 pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 4/2010 privind instituirea Infrastructurii nationale pentru informatii spatiale in Romania EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 695 din 18 octombrie 2010

Parlamentul româniei adoptã prezenta lege.  articol unic se aprobã ordonanţa guvernului nr. 4 din 20 ianuarie 2010 privind instituirea infrastructurii naţionale pentru informaţii spaţiale în românia, adoptatã în temeiul art. 1 pct. v din legea nr. 9/2010 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 66 din 29 ianuarie 2010, cu urmãtoarele modificãri şi completãri: 1. la articolul 1, partea introductivã a alineatului (2) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins: "(2) pentru coordonarea realizãrii şi actualizãrii inis se constituie consiliul infrastructurii naţionale pentru informaţii spaţiale în românia, denumit în continuare consiliul inis, structurã fãrã personalitate ...

Monitorul Oficial 694 din 18 Octombrie 2010 (M. Of. 694/2010)

 LEGE nr. 186 din 14 octombrie 2010 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 35/2010 pentru modificarea şi completarea art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2006 privind utilizarea plajei Mării Negre şi controlul activităţilor desfăşurate pe plajă EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 694 din 18 octombrie 2010

Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. unicse aprobă ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 35 din 14 aprilie 2010 pentru modificarea şi completarea art. 2 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 19/2006 privind utilizarea plajei mării negre şi controlul activităţilor desfăşurate pe plajă, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 239 din 15 aprilie 2010, cu următoarea modificare:- la articolul unic punctul 2, alineatul (1^1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(1^1) utilizatorii plajelor în scop turistic prevăzuţi la alin. (1) încheie contracte de închiriere cu titularul dreptului de administrare a plajelor, pentru unul sau mai multe sezoane estivale, în ...

Monitorul Oficial 695 din 18 Octombrie 2010 (M. Of. 695/2010)

 LEGE nr. 187 din 14 octombrie 2010 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 30/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului "Prima casă" EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 695 din 18 octombrie 2010

Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. unicse aprobă ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 30 din 31 martie 2010 pentru modificarea şi completarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului "prima casă", publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 243 din 16 aprilie 2010, cu următoarele modificări:1. la articolul i punctul 1, alineatul (1) al articolului 1 va avea următorul cuprins:"art. 1(1) se aprobă programul «prima casă», denumit în continuare programul, ca program guvernamental care are ca obiect facilitarea accesului persoanelor fizice la achiziţia sau construirea unei locuinţe prin contractarea de credite garantate de stat. ...

Monitorul Oficial 676 din 05 Octombrie 2010 (M. Of. 676/2010)

LEGE nr. 178 din 1 octombrie 2010 parteneriatului public-privat EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 676 din 5 octombrie 2010

Cap. i dispoziţii generale secŢiunea 1 scop. principii art. 1 prezenta lege reglementeazã modul de realizare a unui proiect de parteneriat public-privat care are ca obiectiv public proiectarea, finanţarea, construcţia, reabilitarea, modernizarea, operarea, întreţinerea, dezvoltarea şi transferul unui bun sau serviciu public, dupã caz. art. 2 scopul prezentei legi îl constituie reglementarea iniţierii şi realizãrii de proiecte de parteneriat public-privat pentru lucrãri publice în diverse sectoare de activitate, cu finanţãri private. art. 3 ...

Monitorul Oficial 672 din 04 Octombrie 2010 (M. Of. 672/2010)

LEGE nr. 177 din 28 septembrie 2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, a Codului de procedura civila si a Codului de procedura penala al Romaniei EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 672 din 4 octombrie 2010

Parlamentul româniei adoptã prezenta lege. art. i legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea curţii constituţionale, republicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 643 din 16 iulie 2004, cu modificãrile ulterioare, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã: 1. la articolul 27, alineatul (1) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins: "art. 27. - (1) curtea constituţionalã se pronunţã asupra constituţionalitãţii regulamentelor parlamentului, a hotãrârilor plenului camerei deputaţilor, a hotãrârilor plenului senatului şi a hotãrârilor plenului celor douã camere reunite ale parlamentului, la sesizarea ...

Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016