Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 27 din 6 iunie 2011
Monitorul Oficial 819 din 04 Septembrie 2025 (M. Of. 819/2025)
ORDIN nr. 6.058 din 29 august 2025 privind organizarea şi desfăşurarea evaluării naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a în anul şcolar 2025-2026 EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 819 din 4 septembrie 2025
Având în vedere:- prevederile art. 101 alin. (1), art. 115 alin. (2) lit. h) şi ale art. 250 alin. (1) lit. a) din legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;– prevederile regulamentului (ue) 2016/679 al parlamentului european şi al consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a directivei 95/46/ce (regulamentul general privind protecţia datelor);– prevederile ordinului ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, ...
Monitorul Oficial 809 din 30 August 2025 (M. Of. 809/2025)
DECIZIE nr. 73 din 25 februarie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 194 pct. 13 şi 27 din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 809 din 30 august 2025
┌─────────────────┬─┬──────────────────┐│marian enache │-│preşedinte │├─────────────────┼─┼──────────────────┤│mihaela ciochină │-│judecător │├─────────────────┼─┼──────────────────┤│cristian deliorga│-│judecător │├─────────────────┼─┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │-│judecător ││licu │ │ │├─────────────────┼─┼──────────────────┤│gheorghe stan │-│judecător │├─────────────────┼─┼──────────────────┤│livia doina │-│judecător ...
Monitorul Oficial 805 din 29 August 2025 (M. Of. 805/2025)
DECIZIA nr. 12 din 23 iunie 2025 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 26 alin. (5) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 805 din 29 august 2025
Dosar nr. 2.775/1/2024 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- preşedintele Înaltei ││corina-alina │curţi de casaţie şi ││corbu │justiţie - preşedintele││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│elena diana │- preşedintele secţiei ││tămagă │de contencios ││ ...
Monitorul Oficial 797 din 27 August 2025 (M. Of. 797/2025)
ORDIN nr. 790 din 25 august 2025 pentru modificarea şi completarea anexei nr. 2 la Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 867/541/2011 privind aprobarea modelului unic al biletului de trimitere pentru servicii medicale clinice/biletului de internare utilizat în sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi a Instrucţiunilor privind utilizarea şi modul de completare a biletului de trimitere pentru servicii medicale clinice/biletului de internare utilizat în sistemul asigurărilor sociale de sănătate EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 797 din 27 august 2025
În temeiul prevederilor:- art. 291 alin. (2) din titlul viii „asigurările sociale de sănătate“ din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;– art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;– art. 17 alin. (5) din statutul casei naţionale de asigurări de sănătate, aprobat prin hotărârea guvernului nr. 972/2006, cu modificările şi completările ulterioare;având în vedere:- prevederile art. vi din ordonanţa guvernului nr. 12/2025 pentru modificarea şi completarea legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi a unor acte normative în ...
Monitorul Oficial 791 din 25 August 2025 (M. Of. 791/2025)
DECIZIA nr. 186 din 8 aprilie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene şi ale art. I alin. (1) şi ale art. VI alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi a celor două acte normative, în integralitatea lor EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 791 din 25 august 2025
┌───────────────┬──────────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│mihaela │- judecător ││ciochină │ │├───────────────┼──────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ ...
Monitorul Oficial 790 din 25 August 2025 (M. Of. 790/2025)
DECIZIA nr. 193 din 26 mai 2025 referitoare la art. 5 din Codul muncii şi art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 790 din 25 august 2025
Dosar nr. 2.714/1/2024 ┌───────────────┬──────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu │casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├───────────────┼──────────────────────┤│carmen elena ...
Monitorul Oficial 784 din 22 August 2025 (M. Of. 784/2025)
ORDONANŢĂ nr. 15 din 21 august 2025 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 784 din 22 august 2025
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 1 pct. vii.1 din legea nr. 134/2025 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe,guvernul româniei adoptă prezenta ordonanţă.art. iordonanţa guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 237 din 29 iunie 1998, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. la articolul 6 alineatul (1), litera d) va avea următorul cuprins:"d) drumuri naţionale principale:(i) drumuri naţionale care asigură legătura capitalei ţării cu oraşele reşedinţă de judeţ, legăturile dintre acestea, legăturile cu obiectivele militare, astfel cum sunt definite la art. 3 lit. h) din ...
Monitorul Oficial 786 din 22 August 2025 (M. Of. 786/2025)
DECIZIA nr. 284 din 30 iunie 2025 referitoare la salarizarea poliţiştilor de penitenciare care nu ocupă o funcţie similară, în accepţiunea prevederilor art. 7 lit. g) şi art. 39 alin. (1), (2) şi (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 786 din 22 august 2025
Dosar nr. 15/1/2025 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│carmen elena ...
Monitorul Oficial 774 din 20 August 2025 (M. Of. 774/2025)
SENTINŢĂ nr. 4 din 10 ianuarie 2024 referitoare la anulare act administrativ EMITENT: Curtea de Apel Tg. Mureş - Sc II CV+CA+FISC PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 774 din 20 august 2025
Cod ecli ecli:ro:catgm:2024:006.000004nr. de înregistrare ca operator de date cu caracter personal - 3132dosar nr. xx/43/2023completul compus din:preşedinte: xxgrefier: xxpe rol se află pronunţarea asupra acţiunii formulate de reclamanta asociaŢia a (cui x, înregistrată în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor cu nr. x), cu sediul în x, în contradictoriu cu pârâţii secretariatul general al guvernului, cu sediul în x, agenŢia naŢionalĂ pentru sport, cu sediul în x, consiliul local al municipiului x, cu sediul în x, municipiul x, cu sediul în x, având ca obiect anulare act administrativ.În lipsa părţilor.mersul dezbaterilor şi susţinerile părţilor au fost consemnate în încheierea de şedinţă ...
Monitorul Oficial 775 din 20 August 2025 (M. Of. 775/2025)
DECIZIA nr. 685 din 17 decembrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 347 alin. (2) din Codul de procedură penală EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 775 din 20 august 2025
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...