Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 12 din 28 ianuarie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 12 din 28 ianuarie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "de până la" din cuprinsul art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor şi a dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din aceeaşi ordonanţă, a sintagmei "de până la" din cuprinsul art. 14 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi a dispoziţiilor art. 14 alin. (5) din aceeaşi anexă, a sintagmei "structurile centrale ale instituţiilor" din cuprinsul art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 şi a dispoziţiilor art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, precum şi ale art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 213 din 19 martie 2026

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache      │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana      │- judecător       │
│Scântei            │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina       │- judecător       │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Fabian Niculae     │-                 │
│                   │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, ale art. 14 alin. (1) şi (5) şi ale art. 23 din anexa nr. VI a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, ale art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, precum şi ale art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, excepţie ridicată de Savu Florin şi alţii prin Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne (M.A.I.) în Dosarul nr. 32.236/3/2020 al Tribunalului Ilfov - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.251D/2022.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 2.858D/2022, nr. 2.863D/2022, nr. 2.909D/2022 şi nr. 2.955D/2022, având ca obiect reunit excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „de până la“ din cuprinsul art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 şi a prevederilor art. 21 alin. (2) din aceeaşi ordonanţă, a sintagmei „de până la“ din cuprinsul art. 14 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 şi a prevederilor art. 14 alin. (5) din aceeaşi anexă, a sintagmei „structurile centrale ale instituţiilor din“ din cuprinsul art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, a dispoziţiilor art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi a dispoziţiilor art. 1 alin. (5) cu privire la sintagma „fără ca prin acordarea lor să conducă la creşteri salariale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege“ din Legea nr. 285/2010, excepţie ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din cadrul M.A.I. în numele şi pentru membrii de sindicat Ghiţă Mădălin Valentin şi alţii, Dumitrescu Ionuţ Daniel şi alţii, Enescu Alina Mihaela şi alţii şi Stark Oscar Richard în Dosarul nr. 27.947/3/2019 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 23.826/3/2020 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 11.683/3/2021* al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi în Dosarul nr. 14.656/3/2019 al Curţii de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.
    4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    5. Având în vedere obiectul excepţiei de neconstituţionalitate din dosarele mai sus menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 2.858D/2022, nr. 2.863D/2022, nr. 2.909D/2022 şi nr. 2.955D/2022 la Dosarul nr. 2.251D/2022.
    6. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura propusă. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 2.858D/2022, nr. 2.863D/2022, nr. 2.909D/2022 şi nr. 2.955D/2022 la Dosarul nr. 2.251D/2022, care a fost primul înregistrat.
    7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. Arată că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat asupra prevederilor legale criticate prin Decizia nr. 184 din 26 martie 2024.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
    8. Prin Încheierea din 12 august 2022, pronunţată în Dosarul nr. 32.236/3/2020, Tribunalul Ilfov - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, ale art. 14 alin. (1) şi alin. (5) şi ale art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, ale art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, precum şi ale art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, excepţie ridicată de Savu Florin şi alţii prin Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din M.A.I. cu prilejul soluţionării unei cereri privind drepturi salariale (Dosarul nr. 2.251D/2022).
    9. Prin Decizia civilă nr. 2.832 din 16 noiembrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 27.947/3/2019, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, ale art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010, ale art. 14 alin. (1) şi (5) şi ale art. 23 din Anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, precum şi ale art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, excepţie ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din M.A.I. în numele şi pentru membrii de sindicat Ghiţă Mădălin Valentin şi alţii cu prilejul soluţionării unei cereri privind drepturi salariale (Dosarul nr. 2.858D/2022).
    10. Prin Decizia civilă nr. 2.591 din 2 noiembrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 23.826/3/2020, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, ale art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010, ale art. 14 alin. (1) şi (5) şi ale art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 şi ale art. 38 alin. (2) şi alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, excepţie ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din M.A.I. în numele şi pentru membrii de sindicat Dumitrescu Ionuţ Daniel şi alţii cu prilejul soluţionării unei cereri privind drepturi salariale (Dosarul nr. 2.863D/2022).
    11. Prin Încheierea din 25 noiembrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 11.683/3/2021*, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) cu privire la sintagma „de până la“ şi ale art. 21 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, ale art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 cu privire la sintagma „fără ca prin acordarea lor să conducă la creşteri salariale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege“, ale art. 14 alin. (1) cu privire la sintagma „de până la“ şi alin. (5), precum şi ale art. 23 cu privire la sintagma „structurile centrale ale instituţiilor din“ din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, raportat la dispoziţiile art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, excepţie ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din M.A.I. în numele şi pentru membrii de sindicat Enescu Alina Mihaela şi alţii cu prilejul soluţionării unei cereri privind drepturi salariale (Dosarul nr. 2.909D/2022).
    12. Prin Încheierea din 11 noiembrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 14.656/3/2019, Curtea de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) cu privire la sintagma „de până la“ şi ale art. 21 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, ale art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 cu privire la sintagma „fără ca prin acordarea lor să conducă la creşteri salariale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege“, ale art. 14 alin. (1) cu privire la sintagma „de până la“ şi alin. (5), precum şi ale art. 23 cu privire la sintagma „structurile centrale ale instituţiilor din“ din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 şi ale art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, excepţie ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din M.A.I. în numele şi pentru membrul de sindicat Stark Oscar Richard cu prilejul soluţionării unei cereri privind drepturi salariale (Dosarul nr. 2.955D/2022).
    13. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că elementele principale care vizează naşterea, executarea şi încetarea raportului de serviciu al poliţistului se referă la statutul acestei categorii socioprofesionale, care este reglementat prin lege organică, potrivit art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie. Art. 28 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului prevede că poliţistul are dreptul la salariu lunar, compus din salariul de bază, indemnizaţii, sporuri, premii şi prime, ale căror cuantumuri se stabilesc prin lege. Dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 prevăd acordarea unui spor (a unor compensaţii) de risc/pericol deosebit de până la 30%, care se calculează la solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază.
    14. Art. 21 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 prevede că unităţile, categoriile de personal şi cuantumul sporului se stabilesc prin ordin al ministrului de interne, respectiv printr-un act cu o putere juridică inferioară legii organice. Astfel, în aplicarea dispoziţiilor art. 21 alin. (2), ordonatorul principal de credite este abilitat să emită reglementări subsecvente, prin care va stabili, în mod concret, care sunt unităţile şi categoriile de personal cărora li se acordă acest drept, ca urmare a îndeplinirii condiţiilor legale, precum şi cuantumul sporului. Altfel spus, prin actul pe care îl va emite, ordonatorul de credite nu se va rezuma doar la un act de aplicare a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 38/2003, ci va putea să le completeze, instituind condiţii şi criterii de acordare a compensaţiei suplimentare faţă de cele stabilite prin ordonanţa menţionată.
    15. Ordonatorul de credite a stabilit în sarcina ordonatorilor secundari această abilitate, iar la nivelul structurilor M.A.I. - Inspectoratul General al Poliţiei Române sau Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră au fost aprobate cuantumuri prin note-raport.
    16. De asemenea, ordinul ministrului de interne privind drepturile salariale ale poliţiştilor a fost clasificat ca secret, în aceste condiţii persoana îndreptăţită să primească sporul necunoscând regulile după care se stabileşte acest drept, având în vedere că actul administrativ nu este accesibil şi nici opozabil. Normele privind stabilirea categoriilor de personal şi cuantumul sporului de pericol deosebit trebuie să respecte cerinţele de stabilitate şi previzibilitate a legii, însă dispoziţiile de lege criticate nu îi permit poliţistului să îşi adapteze comportamentul în mod corespunzător şi să aibă reprezentarea corectă a alcătuirii drepturilor sale salariale.
    17. Prin urmare, autorii excepţiei consideră că dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, precum şi sintagma „de până la“ din cuprinsul alin. (1) al aceluiaşi articol contravin prevederilor art. 1 alin. (4) şi (5), ale art. 31 şi ale art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie.
    18. Dispoziţiile criticate, prin puterea acordată ministrului de interne de a stabili drepturile salariale ale poliţiştilor, îi permit acestuia să adauge la Legea fundamentală, de vreme ce aceasta prevede că drepturile salariale ale poliţiştilor se stabilesc numai prin lege.
    19. Totodată, puterea acordată ministrului de interne de a stabili noi criterii nu poate fi justificată nici prin raportare la o eventuală diferenţiere obiectivă între diversele niveluri de risc sau pericol pe care le implică munca desfăşurată de beneficiarii sporurilor. Aceasta pentru că însuşi art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 stabileşte sfera personalului şi a activităţilor care justifică acordarea compensaţiei.
    20. De asemenea, întrucât reglementarea are efecte impredictibile, depinzând de condiţii şi criterii a căror natură nu poate fi anticipată, este contrară art. 1 alin. (5) din Constituţie.
    21. Cu privire la sintagma „de până la“ cuprinsă în art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 se susţine că, în lipsa unei diferenţieri legale între poliţiştii care îndeplinesc condiţiile din art. 21 alin. (1), această sintagmă ar putea crea premisa unor discriminări salariale între funcţionari publici aflaţi în situaţii identice şi astfel s-ar încălca principiul constituţional referitor la interzicerea discriminării.
    22. Aceleaşi motive de neconstituţionalitate sunt invocate şi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 14 alin. (5) dinanexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017. Se arată că toate reglementările legale care au statuat, începând cu Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, cu privire la sporurile reglementate de textele normative criticate în prezenta cauză sunt neconstituţionale. De altfel, prin Decizia nr. 318 din 21 mai 2019, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 14 alin. (4) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice sunt neconstituţionale. Se solicită Curţii Constituţionale să înlăture „dispoziţiile neconstituţionale din întreaga reglementare succesivă a acestei componente salariale, cu influenţă asupra salarizării poliţiştilor“.
    23. Referitor la dispoziţiile art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, autorii excepţiei arată că sintagma „structurile centrale ale instituţiilor din“ introduce o limitare imprecisă a destinatarilor articolului. De pildă, printr-un ordin de ministru clasificat, s-a dispus ca aceste prevederi să fie aplicate doar angajaţilor din structura centrală a M.A.I., modificându-se, astfel, textul legal. Totodată, angajaţii din structura centrală a M.A.I. sunt privilegiaţi faţă de angajaţii din Inspectoratul General al Poliţiei Române sau din inspectoratele de poliţie judeţene care desfăşoară aceeaşi activitate şi care, astfel, sunt discriminaţi. Cu alte cuvinte, pentru aceleaşi condiţii de muncă se stabilesc salarii diferenţiate.
    24. Dispoziţiile art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 sunt contrare standardelor de calitate a legii întrucât acest text legal stabileşte o majorare salarială de 12,5% pentru o serie de instituţii publice. Potrivit art. 7 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române şi art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 104/2001 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de Frontieră Române, Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră reprezintă instituţii publice şi, ca atare, angajaţii acestora ar fi trebuit să beneficieze de majorarea salarială prevăzută de art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017. Însă, din cauza neclarităţii acestui text de lege, a fost posibilă excluderea angajaţilor celor două instituţii publice anterior evocate din câmpul său de aplicare. Chiar şi în situaţia în care ar fi fost acordată majorarea salarială, tot ar fi existat o discriminare faţă de angajaţii din structurile aflate în subordine/coordonare, din cauza lipsei unei criteriu obiectiv al diferenţierii. În structurile poliţieneşti, funcţiile în care se încadrează poliţiştii sunt diferenţiate raportat la eşalon, iar prin acest text se introduce o dublă diferenţiere.
    25. Cu privire la dispoziţiile art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 se arată că acestea sunt discriminatorii, întrucât nu cuprind în enumerarea categoriilor de personal excluse de la aplicarea etapizată a legii şi funcţionarii cu statut special din M.A.I. De asemenea, anumite componente salariale, începând cu salariul de funcţie şi continuând cu sporuri şi alte drepturi salariale, încalcă principiile egalităţii în drepturi, echităţii, egalităţii de tratament şi caracterului unitar al unei legi de salarizare unice în sistemul bugetar. Prin urmare, nu poate fi acceptată o situaţie defavorabilă pentru unele categorii de personal din sistemul bugetar, în sensul că unora li se aplică salariul de funcţie şi sporurile, iar altora nu, în condiţiile în care cei cărora nu li se aplică au şi coeficienţii mai mici.
    26. În legătură cu art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010, se arată că aceste prevederi legale nu fac nicio referire la ceea ce se întâmplă cu sporurile, compensaţiile şi alte drepturi care apar/sunt introduse de noua lege (Legea-cadru nr. 284/2010). Este cazul compensaţiei pentru pericol deosebit, prevăzută pentru poliţişti, care ar fi trebuit aplicată la salariul de funcţie începând cu 1 ianuarie 2011, întrucât nu există nicio dispoziţie legală care să blocheze aplicarea acesteia. Compunerea salariului de funcţie şi îngheţarea acestuia în perioada de aplicare a Legii-cadru nr. 284/2010 nu trebuie să se confunde cu sporurile/indemnizaţiile/compensaţiile prevăzute de acest act normativ şi care trebuiau aplicate începând cu 1 ianuarie 2011. Începând cu 1 ianuarie 2011 s-a introdus în legislaţia aplicabilă poliţiştilor acest drept salarial - compensaţia pentru pericol deosebit, iar despre situaţia sporurilor nou-apărute nu se face nicio referire. Se arată că o lege este edictată pentru a produce efecte juridice, nu pentru a nu le produce.
    27. Compensaţia pentru pericol deosebit nu fusese prevăzută de legislaţia în materia salarizării aplicabilă în 2010 şi nu trebuie să se confunde suma compensatorie reprezentând foste sporuri, introduse în salariul de funcţie începând cu 1 ianuarie 2010, între care şi sporul de pericol deosebit prevăzut de Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, cu compensaţia pentru pericol deosebit introdusă prin art. 14 din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010. Ea face parte într-adevăr din salariul de funcţie tocmai pentru ca acesta să aibă un nivel minim corespunzător salariului minim brut pe ţară. Acest drept salarial (compensaţie) aplicabil ca spor la salariul de funcţie trebuia să se acorde începând cu 1 ianuarie 2011.
    28. Tribunalul Ilfov - Secţia civilă apreciază, în Dosarul nr. 2.251D/2022, că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată.
    29. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază, în dosarele nr. 2.858D/2022 şi nr. 2.863D/2022, că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    30. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal apreciază, în Dosarul nr. 2.909D/2022, că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    31. Curtea de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal apreciază, în Dosarul nr. 2.955D/2022, că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    32. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    33. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    34. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    35. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, aşa cum reiese din actele de sesizare şi din criticile de neconstituţionalitate formulate, îl constituie sintagma „de până la“ din cuprinsul art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 2 februarie 2003, şi dispoziţiile art. 21 alin. (2) din aceeaşi ordonanţă, sintagma „de până la“ din cuprinsul art. 14 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, şi dispoziţiile art. 14 alin. (5) din aceeaşi anexă, sintagma „structurile centrale ale instituţiilor“ din cuprinsul art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 şi dispoziţiile art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, precum şi dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010, care au următorul conţinut:
    - Art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003:
    "(1) Poliţiştii care execută, conduc, coordonează sau contribuie la realizarea misiunilor operative de protecţie a demnitarilor, a acţiunilor de gardare, protecţie şi control antiterorist, supraveghere operativă, a procedurilor speciale şi activităţilor de pază, supraveghere, escortare, reeducare, integrare şi asistenţă medicală pentru persoanele arestate preventiv sau condamnate cu pedepse privative de libertate ori care au solicitat sau au dobândit o formă de protecţie în România, culegere, prelucrare, verificare şi valorificare a informaţiilor, investigări, acţiuni şi intervenţie cu un grad ridicat de risc ori în condiţii de pericol deosebit beneficiază de un spor de până la 30% din salariul de bază.
    (...)
(2) Unităţile, categoriile de personal şi cuantumul sporului se stabilesc prin ordin al ministrului de interne.;"

    – Art. 14 alin. (1) şi (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017:
    "(1) Pentru munca cu grad ridicat de risc sau, după caz, în condiţii de pericol deosebit, desfăşurată în exercitarea atribuţiilor funcţionale, stabilite potrivit domeniilor de responsabilitate ale unităţii, personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil care execută, conduc, coordonează sau contribuie la realizarea misiunilor de operaţii speciale, misiunilor şi/sau activităţilor deosebite ori de specialitate, misiunilor operative de protecţie a demnitarilor, a acţiunilor de gardare, protecţie şi control antiterorist, supraveghere operativă, a procedurilor speciale şi activităţilor de pază, supraveghere, escortare, reeducare, integrare şi asistenţă medicală şi psihologică pentru persoanele arestate preventiv sau condamnate cu pedepse privative de libertate ori care au solicitat sau au dobândit o formă de protecţie în România, culegere, prelucrare, centralizare, verificare şi valorificare a informaţiilor sau datelor/situaţiilor/documentelor/ actelor, investigaţii, acţiuni şi intervenţie, efectuarea actelor de cercetare penală specială, beneficiază de o compensaţie de risc/pericol deosebit de până la 30% calculată la solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază.
    (...)
(5) Unităţile, categoriile de personal, condiţiile, criteriile şi mărimea compensaţiei se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite.;"

    – Art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017: „Personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil care sunt încadraţi în structurile centrale ale instituţiilor din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională sau în structuri militare ale NATO sau UE dislocate pe teritoriul României, beneficiază de majorarea soldei de funcţie/salariului de funcţie/salariului de bază cu 12,5%.“;
    – Art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 reglementează modul de aplicare în timp a legii, respectiv în perioada 1 iulie 2017-31 decembrie 2018;
    – Art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010: „În salariul de bază, indemnizaţia lunară de încadrare, respectiv în solda funcţiei de bază/salariul funcţiei de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizaţiile, care potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizaţia de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcţiei de bază, precum şi sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, şi care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizaţia de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcţie, fără ca prin acordarea lor să conducă la creşteri salariale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege.“;

    36. Curtea constată că dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 38/2003 au fost abrogate prin art. 48 alin. (1) pct. 9 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, iar dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 au avut o aplicare limitată în timp, fiind apoi abrogate prin art. 44 alin. (1) pct. 30 din Legea-cadru nr. 153/2017. De asemenea, Curtea constată că sunt criticate dispoziţiile art. 14 alin. (5) dinanexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, în redactarea anterioară modificării prin art. LVII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1186 din 9 decembrie 2022, Curtea urmând să aibă în vedere acest conţinut al reglementării. Având în vedere însă că dispoziţiile de lege criticate produc efecte juridice în cauzele în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, în acord cu cele reţinute prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit cărora sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, Curtea urmează să analizeze aceste texte de lege, aşa cum a fost sesizată.
    37. Autorii excepţiei susţin că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) şi (5) privind separaţia puterilor în stat şi obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, ale art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 3^1 - Dreptul la informaţie şi art. 73 alin. (3) lit. j) referitor la reglementarea prin lege organică a statutului funcţionarilor publici. De asemenea, se mai invocă prevederile art. 23 alin. (2) privind dreptul la salarizare egală pentru muncă egală din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
    38. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor legale criticate, instanţa de contencios constituţional reţine că s-a mai pronunţat asupra prevederilor legale criticate, prin raportare la critici asemănătoare, prin Decizia nr. 184 din 26 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 749 din 31 iulie 2024, prin Decizia nr. 733 din 14 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 12 aprilie 2024, şi prin Decizia nr. 429 din 29 septembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 28 februarie 2023.
    39. Curtea a amintit în Decizia nr. 733 din 14 decembrie 2023, precitată, că prin Decizia nr. 294 din 17 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 616 din 23 iunie 2022, a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (5) dinanexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 şi a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, ale art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, precum şi ale art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017.
    40. Curtea a reţinut că cele mai multe dintre prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, intrate în vigoare la 1 ianuarie 2004, au fost abrogate, începând cu data de 1 ianuarie 2010, prin Legea-cadru nr. 330/2009. Printre dispoziţiile abrogate se numără şi art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003.
    41. În vederea clarificării conţinutului normativ al art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, Curtea a considerat utilă prezentarea elementelor sale componente în funcţie de ipoteza sa de aplicare, pe de o parte, şi de dispoziţia normativă propriu-zisă a acestui articol, pe de altă parte. Astfel, în ceea ce priveşte sfera sa de aplicare, art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 vizează o categorie de subiecţi de drept determinată, respectiv poliţiştii care execută, conduc, coordonează sau contribuie la realizarea unui număr determinat de acţiuni, misiuni, operaţiuni etc., după cum urmează: (i) misiuni operative de protecţie a demnitarilor; (ii) acţiuni de gardare, protecţie şi control antiterorist; (iii) acţiuni de supraveghere operativă; (iv) proceduri speciale; (v) activităţi de pază, supraveghere, escortare, reeducare, integrare şi asistenţă medicală pentru persoanele arestate preventiv sau condamnate cu pedepse privative de libertate ori care au solicitat sau au dobândit o formă de protecţie în România; (vi) culegere, prelucrare, verificare şi valorificare a informaţiilor; şi (vii) investigări, acţiuni şi intervenţie cu un grad ridicat de risc ori în condiţii de pericol deosebit. Poliţiştii care realizează una dintre aceste 7 activităţi beneficiază de un spor de până la 30% din salariul de bază, denumit în continuare spor.
    42. Cu referire la natura juridică a acestui spor, Curtea Constituţională a amintit că s-a pronunţat prin Decizia nr. 728 din 24 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 990 din 12 decembrie 2006. În cauza soluţionată prin această decizie, s-a criticat art. I pct. 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 8/2004 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 30 ianuarie 2004, care prevedea că în anul 2004 sumele necesare acordării coeficienţilor de ierarhizare a funcţiilor să se asigure prin diminuarea cu 10% a sporului acordat conform art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003. Curtea Constituţională a reamintit, cu referire la această critică, faptul că sporurile, adaosurile şi alte drepturi salariale suplimentare nu reprezintă drepturi fundamentale. Instituirea şi/sau diminuarea acestora, acordarea într-o anumită perioadă de timp, modificarea lor ori încetarea acordării, stabilirea categoriilor de personal salarizat care beneficiază de acestea, precum şi a altor condiţii şi criterii de acordare ţin de competenţa şi de opţiunea exclusivă a legiuitorului, cu singura condiţie de ordin constituţional ca măsurile dispuse să vizeze deopotrivă toate categoriile de personal care se află într-o situaţie identică.
    43. Art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 a fost abrogat prin Legea-cadru nr. 330/2009. Cu toate acestea, sporul s-a menţinut şi în noua reglementare [potrivit art. 16 alin. (1) din anexa nr. IV Reglementări specifice personalului încadrat în instituţiile publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională la Legea-cadru nr. 330/2009]. În acelaşi timp, se observă şi o modificare a sferei de aplicare a normei de acordare a sporului, în sensul extinderii categoriei de beneficiari ai acestuia. Evident, acest lucru se datorează faptului că prin Legea-cadru nr. 330/2009 statul român a instituit o reglementare salarială unitară a personalului bugetar din România. Astfel, aşa cum rezultă din titlul anexei nr. IV la această lege-cadru, salarizarea personalului încadrat în instituţiile publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională s-a realizat în mod unitar începând cu această legecadru.
    44. La rândul ei, Legea-cadru nr. 330/2009 a fost abrogată de Legea-cadru nr. 284/2010, dar, din nou, sporul s-a menţinut [potrivit art. 14 alin. (1) din anexa nr. VII Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Apărare, ordine publică şi siguranţă naţională“ la Legea-cadru nr. 284/2010]. Curtea a reţinut că denumirea sporului a fost înlocuită cu noţiunea de compensaţie de risc/pericol deosebit, denumită în continuare compensaţia, fără a fi însă afectată natura acestui drept salarial sau fără a fi afectat, în mod esenţial, conţinutul reglementării.
    45. În sfârşit, Legea-cadru nr. 284/2010 a fost abrogată, începând cu 30 iunie 2017, prin Legea-cadru nr. 153/2017. Dar, o dată în plus, sporul/compensaţia a fost păstrat/păstrată în această lege, în vigoare şi în prezent, art. 14 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, criticat şi acesta în prezenta cauză, păstrând, în esenţă, conţinutul reglementării din art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003.
    46. Curtea a reţinut deci că prevederile art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 şi ale art. 14 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 fac parte dintr-o succesiune de acte normative prin care, începând cu 1 ianuarie 2004 şi până în prezent, s-a acordat unor categorii de beneficiari un drept de natură salarială, denumit spor sau, după caz, compensaţie, prevăzându-se condiţiile de acordare.
    47. Complementar acestor norme substanţiale, legiuitorul a adoptat şi o serie de norme de implementare, în sensul că acestea servesc la punerea efectivă în aplicare a normelor constitutive de drepturi salariale. Astfel, fiecare dintre cele 4 norme juridice de instituire a sporului/compensaţiei a fost însoţită de câte o normă de implementare, care, în esenţă, a avut acelaşi conţinut, după cum urmează: (i) art. 21 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 - „Unităţile, categoriile de personal şi cuantumul sporului se stabilesc prin ordin al ministrului de interne“; (ii) art. 16 alin. (4) din anexa nr. IV la Legea-cadru nr. 330/2009 - „Unităţile, categoriile de personal, condiţiile, criteriile şi procentul de acordare a sporului se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite“; (iii) art. 14 alin. (4) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 - „Unităţile, categoriile de personal, condiţiile, criteriile şi mărimea compensaţiei se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite“; şi (iv) art. 14 alin. (5) dinanexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 - „Unităţile, categoriile de personal, condiţiile, criteriile şi mărimea compensaţiei se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite“.
    48. În prezenta cauză, desigur, având în vedere că dintre normele institutive ale sporului/compensaţiei sunt criticate exclusiv prevederile art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 şi ale art. 14 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, sunt criticate exclusiv normele de implementare a acestor două articole, respectiv art. 21 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 şi art. 14 alin. (5) dinanexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017.
    49. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, Curtea a apreciat, în mod similar celor reţinute prin Decizia nr. 294 din 17 mai 2022, precitată, că aceasta este inadmisibilă, întrucât aceste dispoziţii de lege nu sunt aplicabile în cauză. Astfel, aspectul că unele soluţii legislative au fost preluate succesiv în legislaţia ulterioară nu determină aplicarea actului normativ primar şi nici calificarea acestuia ca fiind în vigoare, fapt relevat prin prisma jurisprudenţei Curţii Constituţionale. În fapt, este vorba despre o serie de acte normative succesive prin care legiuitorul şi-a manifestat voinţa faţă de o anumită soluţie legislativă. Însă numai actul normativ aplicabil litigiului şi care continuă să îşi producă efecte juridice în cauză poate fi supus controlului de constituţionalitate.
    50. Trebuie precizat că Legea-cadru nr. 153/2017 are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului, începând cu data de 1 iulie 2017, data intrării în vigoare a legii-cadru. De la această dată, drepturile salariale ale personalului plătit din bugetul general consolidat al statului sunt şi rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute în lege, astfel cum prevede art. 1 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017.
    51. Indiferent care legislaţie ar fi fost aplicabilă în trecut, Legea-cadru nr. 153/2017 vine să unifice sistemul salarial bugetar până în anul 2022. Astfel, ca principiu, persoanele care au fost defavorizate sau discriminate vor primi în tranşe, potrivit legii, sumele de bani cuvenite, astfel încât până la 1 ianuarie 2023 să se ajungă, pe baza unor criterii clar definite, la egalizarea salarizării pentru persoanele care se află în aceeaşi situaţie. Aşadar, prin prisma elementelor subliniate, prevederile art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 nu mai au relevanţă şi, în consecinţă, nici nu mai sunt aplicabile în cauză, ceea ce antrenează lipsa de legătură cu soluţionarea cauzei.
    52. De altfel, ca o chestiune de principiu, în privinţa modului de stabilire a salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, art. 12 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 prevede că acestea se stabilesc potrivit dispoziţiilor acestei legi-cadru şi anexelor la aceasta, astfel încât, împreună cu celelalte elemente ale sistemului de salarizare, să se încadreze în fondurile aprobate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi bugetele fondurilor speciale pentru cheltuielile de personal, în vederea realizării obiectivelor, a programelor şi a proiectelor stabilite. Începând cu anul 2023, potrivit prevederilor art. 12 alin. (2) din legea-cadru anterior menţionată, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare se vor stabili, pentru toate funcţiile cuprinse în anexele nr. I-VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, prin înmulţirea coeficienţilor prevăzuţi în aceste anexe cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare.
    53. În vederea punerii în aplicare a dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017, prin art. 36 din acest act normativ s-a stabilit că, la data intrării în vigoare, 1 iulie 2017, trebuie să se procedeze la reîncadrarea personalului salarizat „pe noile funcţii, grade/trepte profesionale, gradaţie corespunzătoare vechimii în muncă şi vechime în specialitate/vechime în învăţământ avute, cu stabilirea salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare şi indemnizaţiilor lunare potrivit art. 38“.
    54. În acest context normativ, Curtea a constatat că stabilirea unei anumite valori a salariului de bază pentru funcţiile publice pentru anul 2022 are un caracter tehnic, integrat concepţiei legislative de creare a unui sistem de salarizare prin care să se regleze în timp disfuncţionalităţile existente în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, inclusiv prin limitarea creşterilor salariale la un nivel stabilit prin lege. Cu alte cuvinte, o asemenea soluţie legislativă este circumscrisă scopului urmărit de legiuitor, astfel cum acesta este enunţat în expunerea de motive a legii-cadru, şi anume acela de „eliminare a disfuncţionalităţilor salariale existente în sistemul public de salarizare“.
    55. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că stabilirea principiilor şi a condiţiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intră în atribuţiile exclusive ale legiuitorului. Constituţia prevede, la art. 41 alin. (2), printre drepturile salariaţilor la protecţia socială a muncii, „instituirea unui salariu minim brut pe ţară“, fără să dispună cu privire la cuantumul acestuia (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 706 din 11 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 23 octombrie 2007).
    56. De asemenea, Curtea a statuat că legiuitorul are dreptul să elaboreze măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanţă cu condiţiile economice şi sociale existente la un moment dat (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 707 din 29 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 127 din 17 februarie 2017, Decizia nr. 291 din 22 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 20 iunie 2014, şi Decizia nr. 31 din 5 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 13 mai 2013). În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează să fie plătite angajaţilor lor din bugetul de stat, şi anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunţată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunţată în Cauza Aizpurua Ortiz şi alţii împotriva Spaniei, paragraful 57, Decizia din 6 decembrie 2011, pronunţată în cauzele Felicia Mihăieş împotriva României şi Adrian Gavril Senteş împotriva României, paragraful 15.
    57. Totodată, Curtea a observat că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu se conferă dreptul de a primi în continuare un salariu într-un anumit cuantum (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 19 aprilie 2007, pronunţată în Cauza Vilho Eskelinen şi alţii împotriva Finlandei, paragraful 94). În consecinţă, stabilirea prin lege a unei anumite valori a salariilor de bază plătite managerilor publici, angajaţi plătiţi din fonduri publice, nu are semnificaţia încălcării dreptului fundamental la salariu.
    58. În plus, Curtea a reţinut că, pe fondul prevederilor legale anterioare privind salarizarea în sectorul bugetar, reglementarea salarizării personalului plătit din fonduri publice prin Legea-cadru nr. 153/2017 apare ca un proces complex, care, în mod necesar, presupune în timp o serie de corecţii şi corelări cu ansamblul actelor normative care fac parte din fondul activ al legislaţiei, aspecte care sunt de competenţa autorităţii legiuitoare.
    59. Legea-cadru nr. 153/2017 a fost adoptată tocmai pentru a corecta inegalităţile semnalate în sistemul bugetar, chiar dacă acest lucru înseamnă că finalitatea sa este atinsă după mai mulţi ani, etapizat.
    60. În continuare, cu referire la excepţia de neconstituţionalitate a art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, Curtea a observat, prin Decizia nr. 294 din 17 mai 2022, că, în realitate, autorii excepţiei erau nemulţumiţi de omisiunea legiuitorului de a-i include în enumerare şi pe funcţionarii cu statut special din Ministerul Afacerilor Interne. Dar, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, legiuitorul este cel care îşi asumă politica salarială cu privire la personalul plătit din fonduri publice, prin aceasta înţelegându-se stabilirea atât a sistemului de salarizare, cât şi a drepturilor salariale suplimentare. Curtea nu are nici rolul şi nici competenţa de a stabili ea însăşi elementele acestei politici, ci de a verifica respectarea exigenţelor constituţionale inerente actelor normative adoptate de legiuitor în acest domeniu, şi nu oportunitatea unei măsuri de politică salarială (a se vedea Decizia nr. 667 din 9 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 din 19 ianuarie 2017, paragraful 23, sau Decizia nr. 139 din 12 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 3 iunie 2020, paragraful 15). Prin urmare, Curtea a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, soluţie care se impune şi în prezenta cauză.
    61. Cu referire la criticile aduse art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, prin aceeaşi decizie (Decizia nr. 294 din 17 mai 2022), Curtea a observat, pe de o parte, că aceste dispoziţii legale sunt clare şi, pe de altă parte, că aduc în discuţie simple modalităţi de interpretare şi aplicare a lor. Aşa cum în mod repetat a subliniat Curtea Constituţională, dacă în privinţa normei de referinţă, şi anume Constituţia, Curtea este unica autoritate jurisdicţională ce are competenţa de a o interpreta, în privinţa normelor supuse controlului de constituţionalitate, interpretarea este realizată de instanţele judecătoreşti, conform art. 126 alin. (1) din Constituţie (a se vedea şi paragraful 18 al Deciziei nr. 548 din 7 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921 din 9 octombrie 2020).
    62. Tot prin Decizia nr. 294 din 17 mai 2022, cu referire la constituţionalitatea art. 14 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, Curtea a reiterat jurisprudenţa sa potrivit căreia sistemul de salarizare, indiferent de categoria profesională vizată, nu se regăseşte printre domeniile strict şi limitativ prevăzute care, conform art. 73 alin. (3) din Constituţie, fac obiectul de reglementare al legii organice (a se vedea în acest sens Decizia nr. 645 din 29 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1160 din 21 decembrie 2005, Decizia nr. 627 din 22 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2021, şi Decizia nr. 105 din 23 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 2 iunie 2021). Prin urmare, Curtea a respins, prin Decizia nr. 294 din 17 mai 2022, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017.
    63. Cu referire la constituţionalitatea prevederilor art. 14 alin. (5) dinanexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, prin aceeaşi decizie anterior menţionată, Curtea Constituţională a reţinut că aceste dispoziţii de lege sunt neconstituţionale. În concluzie, în prezenta cauză, faţă de data invocării excepţiei de neconstituţionalitate, care este ulterioară publicării Deciziei nr. 294 din 17 mai 2022, şi având în vedere soluţia de admitere pronunţată prin această decizie, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 alin. (5) dinanexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 urmează să fie respinsă, ca inadmisibilă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia nu pot constitui obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
    64. Referitor la prevederile criticate ale art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, Curtea s-a pronunţat asupra dispoziţiilor art. 1 din acest act normativ prin Decizia nr. 624 din 7 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 7 februarie 2022, paragrafele 28-31.
    65. Referitor la critica de neconstituţionalitate formulată cu privire la încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie, Curtea a reţinut, în acord cu jurisprudenţa sa, că „stabilirea sistemului de salarizare pentru sectorul bugetar este un drept şi o obligaţie a legiuitorului“ (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006) şi că „stabilirea principiilor şi a condiţiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intră în atribuţiile exclusive ale legiuitorului“ (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 706 din 11 septembrie 2007, precitată).
    66. Astfel, Curtea a reţinut că dispoziţiile legale criticate dau expresie opţiunii legiuitorului în materia salarizării personalului bugetar şi că aceste norme juridice clarifică pentru perioade precis determinate situaţia drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice, fiind lipsite de echivoc sub aspectul destinatarilor şi al efectelor juridice pe care le produc. Reţinând că, raportat la raţiuni ce ţin de politica economico-financiară a statului, legiuitorul are libertatea de a reglementa salarizarea în sistemul public, evident cu respectarea prevederilor Constituţiei, Curtea constată că, prin dispoziţiile legale criticate, legiuitorul a urmărit, în esenţă, garantarea cuantumului drepturilor salariale şi evitarea scăderii drepturilor salariale ale personalului bugetar.
    67. Ca tehnică de reglementare, textele de lege criticate nu au semnificaţia repunerii în vigoare a unor acte normative abrogate. Aşadar, modalitatea de reglementare prevăzută de textele de lege criticate este diferită de cea analizată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 654 din 17 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 7 martie 2018, prin care au fost supuse controlului dispoziţii de lege care făceau trimitere la norme anterior abrogate şi prin care s-a statuat că „prin adoptarea unei norme care face trimitere la o dispoziţie legală care nu mai este în vigoare se încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie“. Prin urmare, considerentele acestei decizii nu pot fi aplicate în prezenta cauză.
    68. În concluzie, Curtea a constatat că, prin dispoziţiile de lege criticate, legiuitorul normează un conţinut care întruneşte exigenţele de claritate, previzibilitate şi accesibilitate, fiind astfel respectate prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componentele referitoare la calitatea legii şi principiul securităţii juridice.
    69. Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile mai sus amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
    70. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „de până la“ din cuprinsul art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor şi a dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din aceeaşi ordonanţă, ale art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, ale art. 14 alin. (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, precum şi a sintagmei „structurile centrale ale instituţiilor“ din cuprinsul art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, excepţie ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din M.A.I. în numele şi pentru membrii de sindicat Savu Florin şi alţii, Ghiţă Mădălin Valentin şi alţii, Dumitrescu Ionuţ Daniel şi alţii, Enescu Alina Mihaela şi alţii şi Stark Oscar Richard în Dosarul nr. 32.236/3/2020 al Tribunalului Ilfov - Secţia civilă, Dosarul nr. 27.947/3/2019 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 23.826/3/2020 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 11.683/3/2021* al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi în Dosarul nr. 14.656/3/2019 al Curţii de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.
    2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceiaşi autori în aceleaşi dosare ale aceloraşi instanţe şi constată că sintagma „de până la“ din cuprinsul art. 14 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Ilfov - Secţia civilă, Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi Curţii de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 28 ianuarie 2025.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    pentru MARIAN ENACHE,

    în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, semnează

                    ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
                    Magistrat-asistent,
                    Fabian Niculae

    ------

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, DECIZIA nr. 12 din 28 ianuarie 2025

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "
5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"