Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 545 din 4 noiembrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, şi ale art. I alin. (1) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 545 din 4 noiembrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, şi ale art. I alin. (1) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 190 din 12 martie 2026

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Cristian Deliorga  │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Asztalos           │- judecător       │
│Csaba-Ferenc       │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihai Busuioc      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dacian-Cosmin      │- judecător       │
│Dragoş             │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Claudia-Ilona      │-                 │
│Dascălu            │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Laurenţiu Sorescu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene şi ale art. I alin. (1) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, excepţie ridicată de Sindicatul „Acord“ Târgu Mureş, în numele membrilor de sindicat Ioana Băjenaru şi alţii, în Dosarul nr. 8.581/3/2021 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.043D/2021.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece reglementarea sporurilor pentru anumite categorii de salariaţi nu reprezintă un drept fundamental, iar modul de aplicare şi interpretare a acestor prevederi excedează controlului de constituţionalitate, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    4. Prin Încheierea din 30 septembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 8.581/3/2021, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene şi a dispoziţiilor art. I alin. (1) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene. Excepţia a fost ridicată de Sindicatul „Acord“ Târgu Mureş, în numele membrilor de sindicat Ioana Băjenaru şi alţii, într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii privind stabilirea şi plata unor drepturi salariale.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, care instituie măsura plafonării sporurilor pentru anumite categorii de salariaţi, nu răspund exigenţelor Constituţiei privind delegarea legislativă, astfel cum au fost dezvoltate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
    6. Astfel, se arată că nu există argumente în favoarea limitării aplicării anumitor prevederi ale legii salarizării, respectiv a plafonării sporurilor la un anumit nivel, atât timp cât se arată necesitatea aplicării devansate, în trei etape, a nivelului de salarizare stabilit pentru anul 2022 în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, pentru personalul didactic de predare, personalul didactic auxiliar, personalul didactic de conducere, de îndrumare şi control din învăţământ (art. 55 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018). Prin aplicarea devansată s-a considerat că nu se produc efecte suplimentare asupra bugetului din anul 2019, întrucât personalul didactic beneficiază, în mod similar cu toate celelalte categorii de personal bugetar, de creşterea salariilor de bază cu un procent din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie a anului 2018. Se invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 919 din 6 iulie 2011, nr. 64 din 9 februarie 2017, nr. 1.008 din 7 iulie 2009 şi nr. 421 din 9 mai 2007 şi se arată că în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 sunt reglementate o serie de aspecte care nu au legătură şi nici nu sunt interdependente cu motivele invocate de Guvern în susţinerea urgenţei şi a situaţiei extraordinare care motivează adoptarea unei asemenea ordonanţe de urgenţă.
    7. Se mai susţine că prevederile art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 contravin dispoziţiilor din Constituţie referitoare la criteriile de claritate, precizie, previzibilitate şi predictibilitate pe care un text normativ trebuie să le îndeplinească, astfel cum au fost analizate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Se arată că în procedura adoptării în Parlament a proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 trebuie avut în vedere şi Avizul Consiliului Legislativ nr. 712 din 28 decembrie 2019, care, deşi este unul favorabil, indică neconformitatea prevederilor art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 cu normele de tehnică legislativă şi, implicit, cu rigorile constituţionale. Ca urmare a utilizării unor sintagme precum „cel mult la nivelul“, respectiv „îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii“, dispoziţiile art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 sunt insuficient de clare, ceea ce afectează predictibilitatea acestora. În consecinţă, se consideră că măsura prevăzută de art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 se constituie într-o veritabilă limitare a dreptului constituţional la muncă, inclusiv în componenta referitoare la dreptul la un salariu echitabil, textul criticat fiind lipsit de previzibilitate/predictibilitate, claritate şi precizie, având în vedere: plafonarea sporurilor salariale, începând cu data de 1 ianuarie 2019, fără a se preciza cu exactitate care este perioada de aplicare a acestei măsuri, în contextul altor măsuri de aplicare etapizată deja prevăzute de art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017; lipsa de claritate a enunţului „cuantumul sporurilor [...] se menţine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2018“; omisiunea introducerii unei definiţii pentru sintagma „îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii“, în contextul în care pentru alte categorii de personal bugetar, pentru aceleaşi condiţii, se oferă alt tratament salarial.
    8. De asemenea, se susţine încălcarea art. 16, 20, 41 şi 53 din Constituţie, deoarece pentru aceleaşi condiţii de desfăşurare a activităţii norma legală criticată creează o poziţie de inferioritate a salariaţilor - autori ai excepţiei de neconstituţionalitate, de inegalitate în faţa prevederilor legii salarizării faţă de alţi salariaţi din instituţie sau alte categorii de personal din sectorul bugetar, spre exemplu: medicii şi asistenţii medicali, pentru care sporurile sunt calculate ca procent la salariul de bază, neoperând plafonarea instituită de dispoziţiile art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018; şefii de centre/contabilii din unităţile de asistenţă socială, care, ca efect al implementării în anul 2018 a măsurii privind transferul contribuţiilor de la angajator la angajat, au depăşit grila din anul 2022 (în privinţa acestora, legiuitorul a procedat la acordarea corectă a salariilor de bază, dar şi a sporurilor specifice activităţii, prin raportarea acestora la salariile de bază, sub forma unui procent din valoarea salariilor de bază). Aceste măsuri au fost şi sunt valabile atât pentru anul 2018, cât şi pentru anul 2019, dând naştere unei inechităţi profunde care afectează salariaţii ale căror sporuri nu sunt calculate ca procent la salariul de bază, aceştia beneficiind, pentru fiecare tip de spor, doar de suma acordată în luna decembrie 2018, înregistrând astfel substanţiale pierderi salariale. O asemenea plafonare operează în mod neconstituţional inclusiv în privinţa sporurilor salariale care se calculează prin raportare la un tarif orar. Plafonarea sporurilor pentru anumite categorii de salariaţi, raportat la un calcul corect în cazul altor lucrători, la aceleaşi condiţii de prestare a activităţii, generează încălcarea principiului egalităţii de tratament şi interzicerii discriminării, a principiului „la muncă egală, salariu egal“, principii care fac obiectul mai multor reglementări internaţionale şi comunitare, precum: Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, Carta socială europeană revizuită.
    9. Din modul de formulare confuz şi defectuos al art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 se pot desprinde şi o serie de concluzii care privesc lipsa predictibilităţii normei legale din punctul de vedere al aplicării sale în timp. Astfel, contrar principiilor constituţionale şi celor prevăzute în legea salarizării, textul legal criticat nu este previzibil nici din punctul de vedere al aplicării sale în timp - „începând cu 1 ianuarie 2019“, fără a se preciza un termen când măsura de austeritate va înceta - şi nici din punctul de vedere al sumei efective de care unii salariaţi vor fi privaţi ca efect al aplicării acesteia. În acest fel este afectat dreptul de proprietate al salariatului asupra unei părţi a salariului (cea referitoare la sporuri), măsură incompatibilă cu dreptul la o protecţie adecvată şi cu exigenţele constituţionale în care restrângerea exerciţiului dreptului la salariu poate interveni potrivit art. 53 din Constituţie. Măsura plafonării sporurilor nu îndeplineşte niciuna dintre condiţiile prevăzute expres în art. 53 din Constituţie, neexistând un reper temporar fix în care aceasta să fie aplicată, devenind astfel, în lipsa altui text sau termen, o măsură definitivă. Se mai invocă neconcordanţa cu definiţiile/terminologia regăsite/regăsită în dispoziţiile art. 7 din Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv definiţia „salariului lunar“, care cuprinde salariul de bază ori, după caz, indemnizaţia lunară sau indemnizaţia de încadrare, compensaţiile, indemnizaţiile, sporurile, adaosurile, primele, premiile, precum şi celelalte elemente ale sistemului de salarizare corespunzătoare fiecărei categorii de personal din sectorul bugetar, şi definiţia „sporului“, care reprezintă un element al salariului lunar/soldei lunare, acordat ca procent la salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare, în condiţiile legii, pentru fiecare categorie de personal. Nu se poate accepta o soluţie legislativă profund discriminatorie, prin care se schimbă modalitatea de calcul şi care generează grave şi condamnabile inechităţi între categorii de salariaţi (medici, asistenţi medicali, şefi de centre, contabili) care au sporurile calculate ca procent şi salariaţii în numele cărora a fost ridicată prezenta excepţie, beneficiari ai unui cuantum care nu mai corespunde cu nivelul rezultat prin aplicarea procentului la salariul de bază.
    10. Se mai susţine că prevederile art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 aduc atingere şi principiilor cuprinse în Legea-cadru nr. 153/2017, deoarece generează pentru aceleaşi condiţii de desfăşurare a activităţii remuneraţii diferite, de natură să îi priveze pe unii salariaţi de o parte însemnată din drepturile salariale - componentă a dreptului de proprietate, conform Constituţiei.
    11. Cu privire la dispoziţiile art. I alin. (1) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020, autorul excepţiei învederează că sunt anumite categorii de salariaţi care au atins nivelul salariilor de bază aferente anului 2022 prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv personalul ce ocupă funcţiile de medici, asistenţi medicali şi ambulanţieri/şoferi autosanitară ş.a., care au sporurile stabilite prin raportarea acestora la salariile de bază. Astfel, pentru aceleaşi condiţii de desfăşurare a activităţii, normele legale criticate creează o poziţie de inferioritate a salariaţilor reclamanţi, de inegalitate în faţa prevederilor legii salarizării, faţă de alţi salariaţi din instituţiile publice.
    12. Se consideră că, prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020, Guvernul şi-a exercitat abuziv dreptul de apreciere, substituindu-se legislativului prin modificarea arbitrară a dispoziţiilor dintr-o lege prin intermediul unei ordonanţe de urgenţă. Mai mult, motivarea prezentată de Guvern nu justifică urgenţa emiterii ordonanţei, în sensul art. 115 alin. (4) din Constituţie, executivul adoptând o măsură de contracarare a unei măsuri legislative din domeniul salarizării adoptate de Parlament şi, în acest mod, intrând în conflict cu prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei puterilor în stat şi ale art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului.
    13. De asemenea, autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile criticate înfrâng dispoziţiile art. 115 alin. (6) din Constituţie, întrucât afectează drepturi fundamentale, precum dreptul la muncă, dreptul la protecţie socială, precum şi dreptul la un nivel de trai decent.
    14. Se mai arată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 a fost adoptată fără consultarea prealabilă a Consiliului Economic şi Social, ceea ce încalcă art. 141 din Constituţie privind Consiliul Economic şi Social.
    15. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că dispoziţiile legale criticate nu contravin art. 16 din Constituţie, fiind apanajul statului să stabilească drepturile salariale ale bugetarilor.
    16. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1116 din 29 decembrie 2018, precum şi ale art. I alin. (1) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1332 din 31 decembrie 2020, care au următorul cuprins:
    - Art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018: „Începând cu 1 ianuarie 2019, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, se menţine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2018, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.“;
    – Art. I alin. (1) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020:
    "(1) Prin derogare de la prevederile art. 38 alin. (4) şi (4^1) lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2021, începând cu data de 1 ianuarie, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor de funcţie/salariilor de funcţie/indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2020 în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. [...]
(3) În anul 2021, începând cu luna ianuarie, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2020, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

    20. Curtea observă că dispoziţiile legale criticate au avut aplicabilitate limitată în timp. De asemenea, instanţa constituţională observă că dispoziţiile art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 au fost modificate prin art. I pct. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 11 din 9 ianuarie 2020. Curtea mai observă că, în cauză, autorul excepţiei formulează atât critici de neconstituţionalitate extrinsecă, cât şi critici de neconstituţionalitate intrinsecă, vizând strict prevederile art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 şi ale art. I alin. (1) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020, disociabile în sine de celelalte prevederi ale acestor ordonanţe de urgenţă.
    21. Având în vedere însă cele reţinute în Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit cărora sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare şi având în vedere aplicabilitatea în cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor de lege cu care a fost sesizată, Curtea urmează să analizeze constituţionalitatea dispoziţiilor art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, şi ale art. I alin. (1) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020.
    22. În opinia autorului excepţiei, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (4) şi (5) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale şi principiul legalităţii, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 41 privind munca şi protecţia socială a muncii, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 47 alin. (1) privind nivelul de trai, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului, art. 115 alin. (4) şi (6) privind condiţiile de adoptare a ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului şi art. 141 privind Consiliul Economic şi Social.
    23. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că dispoziţiile criticate conţin, în esenţă, soluţii juridice similare, instituind măsuri de menţinere a veniturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice la un anumit nivel stabilit de Guvern, prin acte normative succesive.
    24. Referitor la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă formulate cu privire la art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, a constatat constituţionalitatea acestor dispoziţii legale (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 809 din 7 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 22 februarie 2022, sau Decizia nr. 359 din 27 iunie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1040 din 16 noiembrie 2023). Referindu-se la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă raportate la art. 115 alin. (4) din Constituţie, Curtea, prin Decizia nr. 809 din 7 decembrie 2021, precitată, paragraful 27, având în vedere cele menţionate în nota de fundamentare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, precum şi preambulul acesteia, în care s-a menţionat că neadoptarea în regim de urgenţă a măsurilor fiscal-bugetare propuse ar genera un impact suplimentar asupra deficitului bugetului general consolidat, afectând în mod semnificativ sustenabilitatea finanţelor publice, a constatat, pe de o parte, caracterul urgent al adoptării măsurilor, acestea fiind necesare la fundamentarea strategiei fiscal-bugetare pe perioada 2019-2021, a bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2019. Urgenţa este, aşadar, motivată în cuprinsul ordonanţei de urgenţă criticate. Pe de altă parte, Curtea a apreciat că situaţia care impune adoptarea acestor măsuri constituie o stare de fapt obiectivă, independentă de voinţa Guvernului, care poate fi încadrată în conceptul constituţional de „situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată“, astfel cum acesta a fost definit în jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
    25. Totodată, Curtea a amintit jurisprudenţa sa în care a statuat că legiuitorul trebuie să dispună, la punerea în aplicare a politicilor sale, mai ales a celor sociale şi economice, de o marjă de apreciere, pentru a se pronunţa atât asupra existenţei unei probleme de interes public, care necesită un act normativ, cât şi asupra alegerii modalităţilor de aplicare a acestuia. În consecinţă, Curtea, prin Decizia nr. 809 din 7 decembrie 2021, paragrafele 28 şi 29, a constatat că dispoziţiile art. 115 alin. (4) din Constituţie nu sunt încălcate.
    26. De asemenea, examinând excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020, în ansamblul său, prin prisma criticilor de neconstituţionalitate extrinsecă raportate la art. 115 alin. (4) din Constituţie, Curtea observă că în jurisprudenţa sa a mai analizat critici similare referitoare la acest act normativ (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 388 din 17 septembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1247 din 11 decembrie 2024, Decizia nr. 531 din 22 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 134 din 14 februarie 2025, Decizia nr. 631 din 7 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 28 martie 2025, sau Decizia nr. 653 din 21 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 569 din 19 iunie 2025).
    27. Curtea a reiterat jurisprudenţa sa referitoare la condiţiile de adoptare a unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului, prin care a statuat că Guvernul poate adopta o ordonanţă de urgenţă în următoarele condiţii, întrunite în mod cumulativ: existenţa unei situaţii extraordinare; reglementarea acesteia să nu poată fi amânată; urgenţa să fie motivată în cuprinsul ordonanţei (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005, sau Decizia nr. 598 din 10 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 946 din 26 noiembrie 2019).
    28. Pentru îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituţie, este necesară existenţa unei stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voinţa Guvernului, care pune în pericol un interes public (spre exemplu, Decizia nr. 1.008 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 23 iulie 2009).
    29. Cât priveşte condiţia urgenţei, prevăzută de art. 115 alin. (4) din Constituţie, Curtea Constituţională a statuat că urgenţa reglementării nu echivalează cu existenţa situaţiei extraordinare, reglementarea operativă putându-se realiza şi pe calea procedurii obişnuite de legiferare (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 421 din 9 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 30 mai 2007).
    30. Analizând nota de fundamentare ce însoţeşte Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020, Curtea a observat, prin Decizia nr. 388 din 17 septembrie 2024, precitată, paragraful 24, că acest act normativ instituie unele măsuri fiscal-bugetare, adoptate în contextul răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2 şi al pandemiei de COVID-19, măsuri care urmăresc, în esenţă, reducerea unor cheltuieli publice, pe de o parte, şi, pe de altă parte, utilizarea unor resurse financiare în scopuri impuse în mod special de acest context pandemic globalizat. Aşadar, Curtea constată că ordonanţa de urgenţă mai sus menţionată a fost adoptată într-o situaţie extraordinară, a cărei reglementare nu putea fi amânată fără riscul producerii unor consecinţe deosebit de grave şi insurmontabile la nivelul întregii societăţi, cerinţele impuse de art. 115 alin. (4) din Constituţie fiind astfel respectate.
    31. De asemenea, în ceea ce priveşte susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate referitoare la motivarea invocată de Guvern pentru a justifica urgenţa emiterii ordonanţei, precum şi la derogarea în sine de la regulile salarizării stabilite de Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 388 din 17 septembrie 2024, paragraful 31, că acestea nu reprezintă decât o simplă consideraţie de ordin subiectiv, ce nu poate constitui o reală demonstraţie de neconstituţionalitate.
    32. În ceea ce priveşte critica privind pretinsa încălcare a art. 1 alin. (4) şi (5) din Constituţie, Curtea a reţinut că legiuitorul delegat are competenţa constituţională să uzeze de instrumente normative şi procedee de reglementare, inclusiv de derogare de la o lege în vigoare, în temeiul dispoziţiilor cuprinse în art. 115 alin. (4)-(6) din Legea fundamentală. Prin esenţa ei, ordonanţa de urgenţă reflectă modalitatea constituţională excepţională de legiferare, prin care puterea executivă - reprezentată de Guvern - este abilitată să intervină rapid, cu măsuri ferme şi de aplicabilitate imediată, pentru îndepărtarea anumitor consecinţe negative sau riscuri generate de o situaţie neobişnuită, cu caracter extraordinar, astfel că, în acest context, este improprie invocarea aşteptărilor legitime ce decurg prin raportare la legile-cadru într-o materie sau alta, menite, de regulă, să implementeze pe termen mediu şi/sau lung politica legislativă în respectivul domeniu, în condiţii obişnuite, de normalitate (a se vedea Decizia nr. 653 din 21 noiembrie 2024, precitată, paragraful 30).
    33. Având în vedere cele de mai sus, nu au fost reţinute nici criticile referitoare la încălcarea rolului Parlamentului de către legiuitorul delegat, prin depăşirea competenţelor constituţionale de către Guvern, întrucât normele legale astfel criticate întrunesc exigenţele de constituţionale ale art. 1 alin. (4) şi (5), ale art. 61 alin. (1) şi ale art. 115 alin. (4).
    34. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează în mod corespunzător valabilitatea şi în prezenta cauză.
    35. În continuare, analizând criticile de neconstituţionalitate intrinsecă referitoare la încălcarea art. 16 din Constituţie, prin generarea de către normele supuse controlului de constituţionalitate a unei poziţii de inferioritate a salariaţilor reclamanţi, de inegalitate în faţa prevederilor legii salarizării, faţă de alţi salariaţi din instituţie sau alte categorii de personal din sectorul bugetar, Curtea reţine că prevederile legale criticate vizează, prin conţinutul lor normativ, personalul plătit din fonduri publice, fără a institui privilegii ori discriminări pe considerente arbitrare. Totodată, în acord cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale, instanţa de contencios constituţional reţine că, în cadrul analizei prezentei excepţii de neconstituţionalitate nu pot fi examinate criticile ce vizează instituirea unor excepţii de la regulile salarizării, întrucât nu Legea-cadru nr. 153/2017 constituie obiectul controlului de constituţionalitate în cauză. În plus, Curtea a subliniat în mod constant, în jurisprudenţa sa, competenţa suverană a legiuitorului în stabilirea politicii fiscal-bugetare a statului, deci inclusiv în materie de salarizare, acesta având, desigur, obligaţia respectării exigenţelor impuse de Constituţie, astfel încât un tratament juridic diferit să fie justificat prin condiţii în mod obiectiv şi rezonabil diferite (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 121 din 27 februarie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 755 din 12 august 2025, paragraful 71).
    36. În acord cu jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională reiterează că sporurile, premiile şi alte stimulente reprezintă drepturi salariale suplimentare, nu drepturi fundamentale, consacrate şi garantate de Constituţie. Legiuitorul este în drept să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula (a se vedea Decizia nr. 809 din 7 decembrie 2021, precitată, paragraful 31, şi Decizia nr. 359 din 27 iunie 2023, precitată, paragraful 29).
    37. Referitor la critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 41 din Constituţie privind munca şi protecţia socială a muncii, Curtea constată că nu poate fi reţinută incidenţa acestor prevederi constituţionale, deoarece norma de referinţă invocată prevede instituirea unui salariu minim brut pe ţară garantat în plată, fără să dispună cu privire la drepturi salariale suplimentare, cum sunt sporurile.
    38. Curtea a respins, ca neîntemeiate, şi criticile de neconstituţionalitate formulate din perspectiva încălcării dreptului de proprietate, protejat de art. 44 alin. (1) şi (2) din Legea fundamentală. Curtea Constituţională a arătat în mod constant, în jurisprudenţa sa, că noţiunea de „bun“, consacrată de art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi analizată în accepţiunea conferită acesteia de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, nu este aplicabilă sumelor care urmează să fie plătite angajaţilor din bugetul de stat în viitor, în virtutea distincţiei dintre dreptul persoanei de a continua să primească, în viitor, un salariu într-un anumit cuantum şi dreptul de a primi efectiv salariul cuvenit pentru perioada în care munca a fost prestată (Decizia Curţii Constituţionale nr. 31 din 5 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 13 mai 2013; Hotărârea din 19 aprilie 2007, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Vilho Eskelinen şi alţii împotriva Finlandei, paragraful 94). Curtea Constituţională a reamintit, în acest context, dreptul autorităţii legiuitoare de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanţă cu condiţiile economice şi sociale existente la un moment dat, Curtea Europeană a Drepturilor Omului reţinând, în această privinţă, că statul este cel în măsură să stabilească valoarea sumelor care urmează să fie plătite angajaţilor săi din bugetul de stat. Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plăţii unor astfel de sume prin modificări legislative corespunzătoare (a se vedea, de exemplu, Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23), întrucât statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor lor în acest domeniu (spre exemplu, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunţată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, şi Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunţată în Cauza Aizpurua Ortiz şi alţii împotriva Spaniei, paragraful 57).
    39. În ceea ce priveşte critica cu privire la nerespectarea art. 47 privind nivelul de trai din Constituţie, Curtea reiterează jurisprudenţa sa în materie, prin care a statuat că obligaţia statului de a asigura un nivel de trai decent nu are un conţinut determinat, ci trebuie apreciată concret, în funcţie de împrejurările social-economice în care se manifestă acest rol al statului (a se vedea Decizia nr. 366 din 22 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 4 iulie 2011). Stabilirea acelui standard al nivelului de trai care poate fi considerat decent trebuie apreciată de la caz la caz, în funcţie de o serie de factori conjuncturali. Situaţia economică a ţării, resursele de care dispune statul în vederea atingerii acestui obiectiv, dar şi nivelul de dezvoltare a societăţii la un anumit moment şi modul de organizare a societăţii reprezintă deopotrivă coordonate care trebuie luate în considerare atunci când se evaluează nivelul „decent“ al vieţii, nefiind posibilă stabilirea unui standard fix, imuabil (a se vedea în acest sens Decizia nr. 765 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 6 iulie 2011). În acelaşi timp, obligaţia statului de a asigura un trai decent trebuie dusă la îndeplinire în mod egal, faţă de toţi cetăţenii săi, indiferent de ipostaza juridică în care se află aceştia (Decizia nr. 700 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 29 ianuarie 2020, paragraful 44).
    40. Prin urmare, în considerarea acestor statuări de principiu, Curtea reţine că măsurile criticate se integrează în ansamblul de acţiuni ale statului de adaptare la resursele financiare existente în raport cu necesităţile existente şi nu contravine obligaţiei statului de a institui, conform art. 41 alin. (2) din Constituţie, un salariu minim pe ţară, astfel că nu s-a putut reţine o afectare a nivelului de trai decent (a se vedea Decizia nr. 388 din 17 septembrie 2024, precitată, paragraful 44).
    41. Cât priveşte invocarea dispoziţiilor art. 53 din Legea fundamentală, Curtea constată că acestea nu au incidenţă în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale şi, prin urmare, nu este incidentă ipoteza prevăzută de norma constituţională antereferită, nefiind încălcate nici dispoziţiile art. 115 alin. (6) din Constituţie.
    42. Cu referire la critica de neconstituţionalitate extrinsecă raportată la art. 141 din Constituţie, respectiv lipsa consultării prealabile a Consiliului Economic şi Social în cadrul procesului de adoptare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020, Curtea apreciază ca fiind relevante considerentele Deciziei nr. 723 din 12 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 15 aprilie 2024, paragraful 128. Cu acel prilej, analizând invocarea art. 79 alin. (1) din Constituţie (care reglementează rolul Consiliului Legislativ), ca normă de referinţă în cadrul controlului concret de constituţionalitate, Curtea a stabilit că aceasta este admisibilă numai dacă se demonstrează existenţa unei relaţii directe între afectarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale şi nesolicitarea avizului consultativ al Consiliului Legislativ; numai în corelare cu dreptul sau libertatea fundamentală afectată, Curtea poate analiza constituţionalitatea actului normativ în raport cu art. 79 alin. (1) din Constituţie. Astfel, în evaluarea constituţionalităţii actului, mai întâi trebuie analizate criticile raportate la încălcarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale invocate şi, ulterior, concluzia astfel desprinsă să fie corelată cu exigenţele art. 79 alin. (1) din Constituţie. Aşadar, dacă nu există o încălcare a unui drept sau a unei libertăţi fundamentale, atunci art. 79 alin. (1) din Constituţie nu poate fi invocat şi analizat pentru că ar deveni standard de referinţă de sine stătător. În schimb, dacă ar exista o încălcare a unui drept sau a unei libertăţi fundamentale, atunci Curtea ar trebui să evalueze dacă afectarea s-a produs ca urmare a nesocotirii art. 79 alin. (1) şi numai în situaţia unui răspuns afirmativ se vor constata incidenţa acestui din urmă text şi, evident, încălcarea sa. Aşadar, în cadrul controlului concret de constituţionalitate, respectarea art. 79 alin. (1) din Constituţie reprezintă un standard de constituţionalitate care nu poate fi invocat de sine stătător, ci corelat cu o altă reglementare constituţională.
    43. Urmând acelaşi raţionament logic, întrucât în cauză nu s-a constatat încălcarea vreunui drept sau vreunei libertăţi fundamentale, Curtea reţine că art. 141 din Constituţie, care reglementează rolul Consiliului Economic şi Social, nu este incident în cauză (a se vedea în acelaşi sens Decizia nr. 216 din 9 aprilie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1162 din 21 noiembrie 2024, paragrafele 15 şi 16).
    44. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Sindicatul „Acord“ Târgu Mureş, în numele membrilor de sindicat Ioana Băjenaru şi alţii, în Dosarul nr. 8.581/3/2021 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, şi ale art. I alin. (1) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 4 noiembrie 2025.

                    PREŞEDINTE
                    CRISTIAN DELIORGA
                    Magistrat-asistent,
                    Claudia-Ilona Dascălu

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, DECIZIA nr. 545 din 4 noiembrie 2025

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "
5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"