Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizia nr 16 din 13 septembrie 2021

‹‹ Pagina 6 din 295

Monitorul Oficial 901 din 01 Octombrie 2025 (M. Of. 901/2025)

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 50 din 1 octombrie 2025 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2025 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 901 din 1 octombrie 2025

Având în vedere:a) analiza execuţiei bugetare derulată pe parcursul primelor opt luni ale anului 2025;b) corelarea planificării bugetare cu evoluţia prognozată a indicatorilor macroeconomici şi cu execuţia bugetară pe primele opt luni ale anului;c) asigurarea fondurilor necesare unor ordonatori principali de credite în vederea desfăşurării normale a activităţii acestora până la finele anului;d) asigurarea fondurilor pentru plata drepturilor salariale;e) alocarea de fonduri suplimentare pentru asigurarea cu prioritate a cheltuielilor obligatorii;f) prevederile legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora legile bugetare anuale pot fi modificate în cursul exerciţiului bugetar prin legi de rectificare;g) asigurarea fondurilor necesare ...

Monitorul Oficial 896 din 01 Octombrie 2025 (M. Of. 896/2025)

 DECIZIA nr. 290 din 29 mai 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 alin. (3) din Codul de procedură penală EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 896 din 1 octombrie 2025

┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...

Monitorul Oficial 895 din 30 Septembrie 2025 (M. Of. 895/2025)

 DECIZIA nr. 293 din 29 mai 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (2) lit. a) din Codul penal EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 895 din 30 septembrie 2025

┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...

Monitorul Oficial 891 din 29 Septembrie 2025 (M. Of. 891/2025)

 DECIZIA nr. 107 din 27 februarie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 891 din 29 septembrie 2025

┌─────────────────┬──────────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├─────────────────┼──────────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│cristian deliorga│- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├─────────────────┼──────────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ...

Monitorul Oficial 889 din 29 Septembrie 2025 (M. Of. 889/2025)

 DECIZIA nr. 239 din din 16 iunie 2025 referitoare la interpretarea art. 120 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic privind indemnizaţia de grad profesional EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 889 din 29 septembrie 2025

Dosar nr. 2.761/1/2024 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│carmen elena ...

Monitorul Oficial 886 din 29 Septembrie 2025 (M. Of. 886/2025)

 SCHEMĂ DE AJUTOR DE MINIMIS din 18 septembrie 2025 Ajutor de minimis pentru vouchere (cecuri) de inovare, aferentă Planului naţional de cercetare, dezvoltare şi inovare 2022-2027 EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 886 din 29 septembrie 2025

──────────aprobată prin ordinul nr. 6.376 din 18 septembrie 2025, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 886 din 29 septembrie 2025.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1(1) prezenta procedură instituie o schemă transparentă de ajutor de minimis pentru beneficiarii imm-uri, din cadrul proiectelor de cercetare, dezvoltare, inovare (cdi) „vouchere (cecuri) de inovare“, aferente planului naţional de cercetare, dezvoltare şi inovare 2022-2027 (pncdi iv), aprobat prin hotărârea guvernului nr. 1.188/2022 privind aprobarea planului naţional de cercetare, dezvoltare şi inovare 2022-2027, cu modificările şi completările ulterioare. acordarea ajutorului de minimis în cadrul prezentei scheme se va face numai cu respectarea criteriilor privind ajutorul de minimis ...

Monitorul Oficial 887 din 29 Septembrie 2025 (M. Of. 887/2025)

 DECIZIA nr. 292 din 30 iunie 2025 referitoare la sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare în procent de 15% din salariul de bază, prevăzut de art. 1 capitolul I lit. B - Reglementări specifice funcţionarilor publici din anexa nr. VIII - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Administraţie" la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 887 din 29 septembrie 2025

Dosar nr. nr. 93/1/2025 ┌───────────────┬──────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu │casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├───────────────┼──────────────────────┤│carmen ...

 ORDIN nr. 1.180 din 24 septembrie 2025 pentru aprobarea unei finanţări pentru plata aferentă lucrărilor de închidere şi punere în siguranţă executate la minele de cărbune necompetitive în luna iulie 2025 şi a plăţilor preliminate pentru luna august 2025 la minele necompetitive Lonea, Lupeni, Livezeni şi Vulcan din cadrul Societăţii Complexul Energetic "Valea Jiului" - S.A., în conformitate cu Planul de închideri mine, actualizat aferent perioadei 2023-2032, autorizat de către Comisia Europeană prin Decizia C (2024) 7.896 final, şi cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2025 privind instituirea cadrului legal pentru acordarea unui ajutor de stat Complexului Energetic "Valea Jiului" - S.A. pentru închiderea şi punerea în siguranţă a minelor de huilă necompetitive Lonea, Lupeni, Livezeni şi Vulcan EMITENT: Ministerul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 887 din 29 septembrie 2025

Având în vedere:- prevederile art. 3 şi art. 5 alin. (4) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 13/2025 privind instituirea cadrului legal pentru acordarea unui ajutor de stat complexului energetic „valea jiului“ - s.a. pentru închiderea şi punerea în siguranţă a minelor de huilă necompetitive lonea, lupeni, livezeni şi vulcan;– necesitatea implementării planului de închideri mine, actualizat aferent perioadei 2023-2032, autorizat de către comisia europeană prin decizia c (2024) 7.896 final din 15.11.2024 privind ajutorul de stat sa 111282 (2024/nn) - românia - ajutor pentru închiderea minelor necompetitive din valea jiului; – normele metodologice privind aspectele procedurale pentru acordarea ...

 DECIZIA nr. 202 din 8 aprilie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 alin. (1) lit. c) teza a doua prima ipoteză din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, în redactarea ulterioară Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2018 privind prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi în redactarea ulterioară Legii nr. 93/2019 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2018 privind prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 887 din 29 septembrie 2025

┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana ...

‹‹ Pagina 6 din 295
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016