Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 598 din 11 noiembrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 328 alin. (1) fraza întâi şi ale art. 347 alin. (4) din Codul de procedură penală

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 598 din 11 noiembrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 328 alin. (1) fraza întâi şi ale art. 347 alin. (4) din Codul de procedură penală

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 294 din 14 aprilie 2026

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Elena-Simina       │- preşedinte      │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Asztalos           │- judecător       │
│Csaba-Ferenc       │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihai Busuioc      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dacian-Cosmin      │- judecător       │
│Dragoş             │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu    │-                 │
│                   │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 347 alin. (4) teza finală din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ruxandra-Viorica Stănculescu în Dosarul nr. 24.280/300/2020/a1 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.716D/2021.
    2. La apelul nominal se prezintă autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, asistată de domnii avocaţi Doru Cosmin Ursu şi Alexandru Popescu, având împuterniciri avocaţiale depuse la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că autoarea excepţiei a depus la dosar un înscris prin care formulează o serie de solicitări, respectiv: depunerea integrală a punctului de vedere al Guvernului formulat în Dosarul nr. 2.716D/2021 şi încărcarea lui în dosarul electronic; prezentarea de către Guvern, prin Ministerul Justiţiei, a raţiunilor care au condus la modificarea art. 347 alin. (4) din Codul de procedură penală; resolicitarea de către instanţa de control constituţional a punctelor de vedere ale preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului; solicitarea de către Curtea Constituţională a punctelor de vedere ale facultăţilor de drept de la principalele universităţi din ţară, în vederea exprimării opiniei experţilor în drept procesual penal cu privire la necesitatea, utilitatea şi acurateţea ştiinţifică a intervenţiei de modificare a dispoziţiilor art. 347 alin. (4) din Codul de procedură penală, respectiv cu privire la armonizarea acestor norme cu alte norme incidente. Prin acelaşi înscris, autoarea arată că Tribunalul Bucureşti nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate formulată şi, totodată, concluzionează că, în funcţie de punctele de vedere care vor fi formulate de către instituţiile menţionate anterior, îşi rezervă dreptul de a completa argumentele aduse în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 347 alin. (4) din Codul de procedură penală. Magistratul-asistent precizează că în Dosarul nr. 2.716D/2021 nu a fost formulat un punct de vedere de către Guvern cu privire la excepţia ridicată, iar punctul de vedere al Guvernului la care se face referire în raportul redactat de către judecătorul-raportor a fost comunicat în Dosarul nr. 3.330D/2021.
    4. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 3.330D/2021, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 328 alin. (1) şi ale art. 347 alin. (4) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Adriana Ana Nicolaescu în Dosarul nr. 32.059/215/2019/a1 al Tribunalului Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori.
    5. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    6. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor, iar apărătorii părţii prezente se opun, având în vedere că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate din dosarele menţionate nu este identic. Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, deliberând, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 3.330D/2021 la Dosarul nr. 2.716D/2021, care a fost primul înregistrat.
    7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul apărătorilor părţii prezente, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, reiterând criticile formulate prin notele scrise aflate la dosar. Totodată, depun concluzii scrise în susţinerea criticilor formulate oral în faţa instanţei de control constituţional.
    8. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii, în principal, de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât autorii solicită completarea normelor procesual penale ce fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate şi, totodată, criticile sunt formulate din perspectiva comparării normelor procesual penale ale art. 347 alin. (4) cu dispoziţiile art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală. În subsidiar, pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 328 alin. (1) din Codul de procedură penală, invocând, în acest sens, Decizia nr. 27 din 28 ianuarie 2025.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
    9. Prin Încheierea nr. 212/CP din 5 august 2021, pronunţată în Dosarul nr. 24.280/300/2020/a1, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 347 alin. (4) teza finală din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Ruxandra-Viorica Stănculescu într-o cauză penală având ca obiect soluţionarea contestaţiei formulate împotriva încheierii de cameră preliminară prin care s-a dispus începerea judecăţii, în cadrul căreia a formulat şi o cerere de constatare a nulităţii relative a raportului de nouă expertiză, invocând critici noi, care nu au fost invocate în prima etapă a camerei preliminare.
    10. Prin Încheierea din 5 octombrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 32.059/215/2019/a1, Tribunalul Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 328 alin. (1) şi ale art. 347 alin. (4) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Adriana Ana Nicolaescu într-o cauză având ca obiect soluţionarea contestaţiei formulate cu privire la încheierea de cameră preliminară prin care s-a dispus începerea judecăţii. În cauză, autoarea excepţiei a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de fraudă informatică şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.
    11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 328 alin. (1) din Codul de procedură penală, autoarea acesteia din Dosarul nr. 3.330D/2021 susţine, în esenţă, că, în ceea ce priveşte sintagma „datele privitoare la fapta reţinută în sarcina inculpatului şi încadrarea juridică a acesteia, probele şi mijloacele de probă“, normele procesual penale criticate sunt constituţionale doar în măsura în care prin noţiunea „faptă“ se înţelege, în cazul infracţiunii continuate, fiecare act material ce intră în conţinutul acesteia, cu privire la care trebuie prezentată o descriere în acord cu încadrarea juridică, probele şi mijloacele de probă aferente. Precizează că a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea în concurs a infracţiunilor de fraudă informatică şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, iar acuzaţia a fost formulată generic, nefiind indicate concret actele materiale, descrierea acestora şi numărul lor. Sesizarea instanţei s-a făcut printr-un rechizitoriu cu caracter general, în care „fapta“ a fost generic expusă, fără a fi indicate numărul de acte materiale şi cu atât mai puţin o descriere efectivă a acestora (în ce constă acţiunea/inacţiunea, când şi în ce condiţii a fost săvârşită, cu privire la ce persoane, când s-a făcut raportarea/înregistrarea scriptică, ce prejudiciu este aferent şi când s-a produs etc.). Arată că parchetul a apreciat că a îndreptat neregularităţile, prin ordonanţă, deşi a indicat doar cifre, un număr de acte materiale, nicidecum o descriere concretă a faptelor. În acest context procesual, apreciază că textul de lege criticat este echivoc şi nu îndeplineşte standardul de claritate care să corespundă exigenţelor de „lege“, în accepţiunea art. 1 alin. (5) din Constituţie. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 347 alin. (4) din Codul de procedură penală, autoarele susţin, în esenţă, că acestea exclud posibilitatea invocării în procedura de cameră preliminară, în etapa contestaţiei, a unor motive noi de nulitate relativă cu privire la încălcări produse în faza urmăririi penale, contrar dispoziţiilor constituţionale invocate. Totodată, susţin că normele procesual penale criticate instituie o soluţie legislativă contradictorie în raport cu prevederile art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, care stabilesc, ca moment-limită pentru invocarea nulităţii relative, „închiderea“ procedurii de cameră preliminară. De asemenea, apreciază că nu se poate invoca din oficiu o nulitate relativă, deşi, în condiţiile legislative actuale, nulitatea relativă poate fi invocată şi din oficiu. În acest sens, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 554 din 19 septembrie 2017.
    12. Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală, contrar dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu a comunicat opinia sa cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    13. Tribunalul Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 328 alin. (1) din Codul de procedură penală, reţine că literatura de specialitate şi practica judiciară au stabilit că prin sintagma „fapta reţinută în sarcina inculpatului“ nu se poate înţelege doar simpla referire la o anumită faptă menţionată în succesiunea activităţii inculpatului, ci descrierea detaliată a acelei fapte într-un mod susceptibil de a produce consecinţe juridice, respectiv de a învesti instanţa, o atare condiţie fiind îndeplinită doar în cazul în care fapta arătată prin rechizitoriu este însoţită de precizarea încadrării juridice şi de dispoziţia de trimitere în judecată pentru acea faptă, garanţii procesuale menite să asigure aflarea adevărului, dreptul la apărare al celui judecat şi, mai ales, dreptul la un proces echitabil. De asemenea, subliniază că, potrivit practicii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa judecătorească se va putea considera legal sesizată cu judecarea unei infracţiuni cu condiţia să fie precis determinată sub aspectul tuturor elementelor ce au relevanţă penală sub aspectul conţinutului unei infracţiuni, în aşa fel încât să rezulte cu certitudine caracterul ei penal şi voinţa neechivocă a procurorului de a-l trimite în judecată pe inculpat pentru acea faptă. În ceea ce priveşte descrierea faptei, aceasta trebuie să cuprindă actul, acţiunea, inacţiunea, atitudinea făptuitorului, astfel încât să rezulte cu certitudine actele reţinute în sarcina sa. În aceste condiţii, apreciază că, în cauza în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, descrierea faptelor pentru care inculpata a fost trimisă în judecată a fost prezentată într-o manieră suficient de clară încât să permită cunoaşterea şi înţelegerea acuzaţiilor formulate împotriva acesteia şi pregătirea unei apărări corespunzătoare în raport cu acestea.
    14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.
    15. Guvernul, formulând un punct de vedere în Dosarul nr. 3.330D/2021, consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, iar, în acest sens, face referire la considerentele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 521 din 24 septembrie 2019, nr. 135 din 10 martie 2020 şi nr. 22 din 19 ianuarie 2021.
    16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul (în Dosarul nr. 2.716D/2021) şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, înscrisurile depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierilor de sesizare, dispoziţiile art. 328 alin. (1) şi ale art. 347 alin. (4) din Codul de procedură penală. Având în vedere motivele de neconstituţionalitate formulate de autoare, Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 328 alin. (1) fraza întâi şi ale art. 347 alin. (4) din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut:
    - Art. 328 alin. (1) fraza întâi din Codul de procedură penală: „(1) Rechizitoriul se limitează la fapta şi persoana pentru care sa efectuat urmărirea penală şi cuprinde în mod corespunzător menţiunile prevăzute la art. 286 alin. (2), datele privitoare la fapta reţinută în sarcina inculpatului şi încadrarea juridică a acesteia, probele şi mijloacele de probă, cheltuielile judiciare, menţiunile prevăzute la art. 330 şi 331, dispoziţia de trimitere în judecată, precum şi alte menţiuni necesare pentru soluţionarea cauzei.“;
    – Art. 347 alin. (4) din Codul de procedură penală: „(4) În soluţionarea contestaţiei nu pot fi invocate sau ridicate din oficiu alte cereri sau excepţii decât cele invocate sau ridicate din oficiu în faţa judecătorului de cameră preliminară în procedura desfăşurată în faţa instanţei sesizate cu rechizitoriu, cu excepţia cazurilor de nulitate absolută.“

    19. Autoarele excepţiei susţin că normele procesual penale criticate sunt contrare atât dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3), (4) şi (5) referitoare la statul român, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 24 privind dreptul la apărare, astfel cum acestea sunt interpretate, în temeiul art. 20 alin. (1) din Constituţie, şi prin prisma exigenţelor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil. Totodată, în temeiul art. 148 alin. (2) din Constituţie, prin raportare la prevederile constituţionale corespondente, sunt invocate şi exigenţele art. 6 paragraful 3 referitor la dreptul la informare cu privire la acuzare din Directiva 2012/13/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 mai 2012 privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale.
    20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 328 alin. (1) fraza întâi din Codul de procedură penală au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, fiind analizate critici similare celor formulate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 133 din 21 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 3 iulie 2023, instanţa de control constituţional a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate.
    21. În decizia menţionată, în paragrafele 30-35, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 328 alin. (1) fraza întâi din Codul de procedură penală vizează elementele pe care trebuie să le conţină rechizitoriul, şi anume: fapta şi persoana pentru care sa efectuat urmărirea penală, cu menţiunile prevăzute la art. 286 alin. (2) din acelaşi cod referitor la cuprinsul ordonanţei procurorului; datele privitoare la fapta reţinută în sarcina inculpatului şi încadrarea juridică a acesteia; probele şi mijloacele de probă; cheltuielile judiciare; menţiunile prevăzute la art. 330 şi 331 din Codul de procedură penală cu privire la măsurile preventive sau asigurătorii şi la măsurile de siguranţă; dispoziţia de trimitere în judecată, precum şi alte menţiuni necesare pentru soluţionarea cauzei. Potrivit prevederilor art. 328 alin. (2) din Codul de procedură penală, rechizitoriul mai trebuie să cuprindă numele şi prenumele persoanelor care trebuie citate în instanţă, cu indicarea calităţii lor în proces, şi locul unde urmează să fie citate.
    22. Cu privire la modalitatea de descriere a faptei reţinute în sarcina inculpatului, Curtea a constatat că rechizitoriul trebuie să facă referire pe scurt atât la datele privitoare la faptă, cât şi la împrejurările în care aceasta a fost comisă, unde şi când a fost săvârşită, prin ce mijloace şi pentru ce motive etc., fiecare faptă expusă şi fiecare afirmaţie făcută în rechizitoriu fiind sprijinite pe referiri la probele existente. De asemenea, în rechizitoriu trebuie menţionate explicaţiile date de inculpat cu privire la învinuirea care i se aduce, atât atunci când acesta şia recunoscut vina, cât şi atunci când nu şi-a recunoscut-o, în acest ultim caz arătându-se obiecţiile şi probele pe care le-a prezentat în apărare. Curtea a observat că, deşi rechizitoriul trebuie să cuprindă descrierea faptei reţinute în sarcina acuzatului, încadrarea juridică şi probele pe care se întemeiază învinuirea, încadrarea juridică dată de procuror este una provizorie, fiind supusă cenzurii instanţei de judecată şi susceptibilă de a fi schimbată ori de câte ori aceasta constată că fapta reţinută în sarcina acuzatului a primit o încadrare juridică eronată din partea procurorului sau, chiar dacă a fost corectă încadrarea iniţială, se impune schimbarea ei în raport cu modificările intervenite cu privire la situaţia de fapt, ca urmare a administrării de probe. Aşadar, esenţial este ca fapta să fie prezentată în rechizitoriu cu toate elementele ce au relevanţă sub aspectul conţinutului unei infracţiuni, astfel încât să fie înlăturată orice îndoială cu privire la obiectul judecăţii şi inculpatul să nu fie împiedicat să se apere.
    23. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care - în lumina dreptului la un proces echitabil, garantat de prevederile art. 6 din Convenţie - a statuat că, în materie penală, o informare precisă şi completă asupra acuzaţiei formulate împotriva unei persoane reprezintă o condiţie esenţială a caracterului echitabil al procedurii. Astfel, prin reglementarea cuprinsă în dispoziţiile art. 6 paragraful 3 din Convenţie s-a urmărit ca o atenţie specială să fie acordată imperativului încunoştinţării inculpatului cu privire la acuzaţie, în condiţiile în care rechizitoriul joacă un rol determinant în legalitatea urmăririi penale, întrucât persoana trimisă în judecată este în mod oficial notificată cu privire la baza juridică şi factuală a acuzaţiei ce i se aduce. În numeroase cauze, Curtea de la Strasbourg a reţinut că prevederile art. 6 paragraful 3 lit. a) din Convenţie recunosc acuzatului dreptul de a fi informat, în mod detaliat, atât cu privire la cauza acuzării, adică faptele materiale de care este acuzat şi pe care este fondată acuzaţia, cât şi cu privire la natura acuzării, adică încadrarea juridică a faptelor (Hotărârea din 25 martie 1999, pronunţată în Cauza Pélissier şi Sassi împotriva Franţei, paragraful 51, Hotărârea din 1 martie 2001, pronunţată în Cauza Dallos împotriva Ungariei, paragraful 47, şi Hotărârea din 19 decembrie 2006, pronunţată în Cauza Mattei împotriva Franţei, paragraful 35). Aşa fiind, Curtea de la Strasbourg a constatat că informaţiile conţinute în acuzaţie cu privire la detaliile esenţiale referitoare la locul şi timpul săvârşirii infracţiunii erau vagi şi contradictorii, fiind încălcat dreptul la un proces echitabil, care ar fi trebuit să garanteze reclamantului oportunitatea şi posibilitatea de a se apăra într-o modalitate concretă şi efectivă (Hotărârea din 25 iulie 2000, pronunţată în Cauza Mattoccia împotriva Italiei, paragrafele 70 şi 71).
    24. Totodată, Curtea Constituţională a reţinut că rechizitoriul mai poate cuprinde şi orice alte precizări/menţiuni pe care procurorul le apreciază ca fiind necesare pentru soluţionarea cauzei, situaţie pentru care legiuitorul a utilizat, într-un mod clar şi neechivoc, în cuprinsul prevederilor art. 328 alin. (1) fraza întâi din Codul de procedură penală, sintagma „alte menţiuni necesare pentru soluţionarea cauzei“.
    25. În plus, Curtea a observat că autorul excepţiei este nemulţumit şi de modul de aplicare de către procuror a textelor de lege criticate, similar prezentei cauze. Or, eventualele greşeli de aplicare a legii nu pot constitui motive de neconstituţionalitate a normelor criticate şi, prin urmare, nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curte, ci sunt de competenţa instanţei de judecată învestite cu soluţionarea litigiului, respectiv a instanţelor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege. A răspunde criticilor autorului excepţiei din această perspectivă ar însemna o ingerinţă a Curţii Constituţionale în activitatea de judecată, ceea ce contravine prevederilor art. 126 din Constituţie, potrivit cărora justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.
    26. Totodată, Curtea reţine că prevederile art. 347 alin. (4) din Codul de procedură penală au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici similare, fiind pronunţate, în acest sens, deciziile nr. 135 din 10 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 22 aprilie 2020, nr. 464 din 25 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921 din 9 octombrie 2020, nr. 749 din 20 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 22 ianuarie 2021, şi nr. 22 din 19 ianuarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 417 din 21 aprilie 2021, prin care excepţia de neconstituţionalitate a fost respinsă ca neîntemeiată.
    27. Prin Decizia nr. 135 din 10 martie 2020, precitată, paragrafele 13-20, dispoziţiile art. 347 alin. (4) din Codul de procedură penală au fost analizate prin raportare la prevederile art. 282 alin. (4) lit. a) din acelaşi act normativ, statuând că acestea din urmă reglementează nulitatea relativă, care este o nulitate virtuală, ce derivă din principiul fundamental al legalităţii şi din încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la desfăşurarea procesului penal, altele decât cele expres prevăzute de lege, care atrag nulitatea absolută. Aceasta poate fi invocată de către procuror, părţi şi subiecţii procesuali principali, atunci când au un interes procesual propriu în respectarea dispoziţiilor legale încălcate. Prin urmare, nulitatea relativă se caracterizează prin faptul că intervine atunci când prin încălcarea dispoziţiilor legale s-a produs o vătămare a drepturilor participanţilor la procesul penal, anterior enumeraţi, că aceasta trebuie invocată întro anumită etapă a procesului penal sau într-un anumit moment procesual, prevăzute de lege, că aceasta se acoperă atunci când titularii dreptului de a o invoca nu îşi exercită acest drept în termenul de decădere prevăzut de lege şi prin faptul că subiecţii procesuali care pot invoca nulitatea relativă trebuie să aibă calitatea prevăzută de lege, precum şi un interes procesual propriu în respectarea dispoziţiei legale pretins încălcate. Aşadar, cazurile în care poate fi invocată nulitatea relativă sunt, teoretic, foarte numeroase, fiind reprezentate de toate încălcările unor dispoziţii procesual penale, altele decât cele pentru care poate fi invocată nulitatea absolută.
    28. Totodată, Curtea a reţinut, prin decizia precitată, că limitarea în timp a momentului până la care pot fi invocate nulităţile relative corespunde noii structuri a procesului penal, caracterizată prin introducerea de către legiuitor în cadrul acestuia, prin dispoziţiile art. 342-348 din Codul de procedură penală, a camerei preliminare. Curtea a constatat ca fiind justificată limitarea momentului până la care pot fi invocate nulităţile relative, conform art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, la cel al închiderii acestei proceduri, urmând ca invocarea nulităţilor relative privind încălcări ce au avut loc după această dată să fie făcută potrivit lit. b) şi c) ale aceluiaşi alin. (4). În acest sens, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, că impunerea prin lege a unor exigenţe, cum ar fi instituirea unor termene sau condiţii procesuale, pentru valorificarea de către titular a dreptului său subiectiv, chiar dacă constituie condiţionări ale accesului liber la justiţie, are o solidă şi indiscutabilă justificare prin prisma finalităţii urmărite, constând în limitarea în timp a stării de incertitudine în derularea raporturilor juridice şi în restrângerea posibilităţilor de exercitare abuzivă a respectivului drept. Prin intermediul lor se asigură ordinea de drept, indispensabilă pentru valorificarea drepturilor proprii, cu respectarea atât a intereselor generale, cât şi a drepturilor şi a intereselor legitime ale celorlalţi titulari, cărora statul este ţinut, în egală măsură, să le acorde ocrotire.
    29. De asemenea, Curtea a invocat considerente ale Deciziei nr. 840 din 8 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 16 februarie 2016, prin care a constatat că dispoziţiile art. 282 alin. (1)-(3), alin. (4) lit. a) şi c) şi alin. (5) lit. a) din Codul de procedură penală, referitoare la nulităţile relative, nu contravin prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, legiuitorul stabilind o distincţie clară în privinţa momentelor când pot fi invocate cele două categorii de nulităţi (absolute şi relative), reflectată în terminologia diferită utilizată în mod corespunzător, în cuprinsul art. 281 - Nulităţile absolute şi al art. 282 - Nulităţile relative din Codul de procedură penală. Curtea a observat, mai întâi, că, potrivit noului Cod de procedură penală, fazele procesului penal constau în urmărirea penală, camera preliminară, judecata şi punerea în executare a hotărârilor penale. Astfel, în ceea ce priveşte nulităţile absolute, art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală se referă la „încheierea procedurii în camera preliminară“ (cu sensul de încheiere completă a celor două etape aparţinând acestei faze a procesului penal), în timp ce art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, vizând nulităţile relative, se referă la „închiderea procedurii de cameră preliminară“ [cu sensul de finalizare a primei etape procesuale a fazei camerei preliminare, distinctă de cea a contestaţiei, reglementată de art. 347 alin. (4) din Codul de procedură penală]. Faptul că termenii utilizaţi de legiuitor nu sunt similari/identici sub aspectul sensului/efectelor juridice pe care le consacră, precum şi faptul că nu există o confuzie de ordin terminologic sub acest aspect sunt demonstrate de utilizarea lor, cu sens propriu, clar determinat, şi în alte dispoziţii ale Codului de procedură penală. Astfel, când se referă la finalizarea etapei judecăţii în primă instanţă din cadrul fazei procesuale a judecăţii, legiuitorul utilizează termenul „închidere“ [a se vedea art. 390 alin. (1) - „Instanţa poate cere părţilor, după închiderea dezbaterilor, să depună concluzii scrise.“ - sau art. 391 alin. (1) - „Deliberarea şi pronunţarea hotărârii se fac în ziua în care au avut loc dezbaterile sau la o dată ulterioară, dar nu mai târziu de 15 zile de la închiderea dezbaterilor.“]. În mod corespunzător, aceeaşi exprimare este utilizată de legiuitor pentru a marca finalizarea căii de atac a apelului, respectiv a celei de-a doua etape a judecăţii, în conţinutul art. 415 alin. (1), potrivit căruia „Până la închiderea dezbaterilor la instanţa de apel, persoana vătămată şi oricare dintre părţi îşi poate retrage apelul declarat (...)“. Aceasta demonstrează consecvenţa legiuitorului în utilizarea noţiunilor de „încheiere“, respectiv „închidere“, încheierea referindu-se la finalizarea unei faze procesuale (în speţă, a fazei procesuale a camerei preliminare), care presupune derularea mai multor etape cu o configuraţie proprie, în timp ce închiderea se referă la finalizarea unei astfel de etape în cadrul unei faze procesuale.
    30. Acest sens al sintagmei cuprinse în textul de lege criticat rezultă şi din interpretarea sa în corelaţie cu dispoziţiile art. 347 alin. (4) din Codul de procedură penală, care prevăd că în procedura contestaţiei nu pot fi invocate sau ridicate din oficiu alte cereri sau excepţii decât cele invocate sau ridicate din oficiu în faţa judecătorului de cameră preliminară în procedura desfăşurată în faţa instanţei sesizate cu rechizitoriu, cu excepţia cazurilor de nulitate absolută. Curtea a observat că art. 347 alin. (4) din Codul de procedură penală a fost introdus ulterior reglementării art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, prin dispoziţiile art. I pct. 14 din Legea nr. 75/2016 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 29 aprilie 2016, realizând corelarea în mod corespunzător cu prevederile din acelaşi act normativ referitoare la nulităţile absolute şi relative, respectiv întărind sensul art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală.
    31. Prin aceeaşi Decizie nr. 135 din 10 martie 2020, Curtea a constatat că susţinerea autorului excepţiei conform căreia părţile ar avea dreptul de a invoca nulităţi relative în orice etapă a procedurii camerei preliminare nu poate fi primită. În acest sens, Curtea a reţinut că, deşi prin Decizia nr. 554 din 19 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1013 din 21 decembrie 2017, a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 282 alin. (2) din Codul de procedură penală, care nu permite invocarea din oficiu a nulităţii relative, este neconstituţională, această soluţie nu este însă aplicabilă mutatis mutandis şi părţilor.
    32. Totodată, Curtea a conchis că raţiunea Deciziei nr. 554 din 19 septembrie 2017, precitată, a fost aceea de a oferi şi judecătorului de cameră preliminară, pentru considerentele acolo arătate, posibilitatea de a invoca din oficiu nulitatea relativă, evident însă în condiţiile şi termenele aplicabile în materie, iar nu de a crea un regim juridic similar/identic celor două categorii de nulităţi. În privinţa acestora, chiar Curtea a distins clar în considerentele respectivei decizii, prin care a reţinut că în cazul nulităţilor absolute, vătămarea procesuală este prezumată iuris et de iure, neexistând o condiţie în sensul dovedirii existenţei acesteia, pe când în cazul nulităţilor relative vătămarea produsă prin nerespectarea legii trebuie dovedită de cel care invocă această sancţiune. Chiar şi dovedită fiind, se va constata incidenţa nulităţii relative numai dacă vătămarea nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului. Nulitatea relativă poate fi invocată de procuror, suspect, inculpat, celelalte părţi sau persoana vătămată, atunci când există un interes procesual propriu în respectarea dispoziţiei legale încălcate [art. 282 alin. (2) din Codul de procedură penală], pe când nulitatea absolută se constată din oficiu sau la cerere, fără a exista nicio circumstanţiere în ceea ce priveşte necesitatea existenţei unui interes procesual propriu. Totodată, momentul până la care nulitatea poate fi invocată este diferit reglementat, în ceea ce priveşte nulităţile relative fiind incidente dispoziţiile art. 282 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură penală, iar în ceea ce priveşte nulităţile absolute - dispoziţiile art. 281 alin. (3) şi (4) din acelaşi act normativ. Constatarea nulităţii, indiferent dacă aceasta este absolută sau relativă, determină lipsirea de efecte juridice a actului afectat, din momentul efectuării acestuia, iar nu din momentul constatării nulităţii. Aşa fiind, Curtea a constatat că a accepta criticile autorului excepţiei ar însemna o apropiere până la confuzie a regimului juridic al celor două categorii de nulităţi, câtă vreme neregularităţile care atrag nulitatea relativă - nefiind prestabilite de lege, ci derivând din principiul fundamental al legalităţii, sunt ataşate fiecărei norme ce reglementează desfăşurarea procesului penal, aşa încât o examinare exhaustivă a lor ar echivala cu analiza fiecărei dispoziţii a Codului de procedură penală - ar putea fi invocate oricând în cursul procesului penal şi indiferent în ce etapă a intervenit neregularitatea ce atrage incidenţa nulităţii relative.
    33. De altfel, tot prin Decizia nr. 135 din 10 martie 2020, Curtea a constatat că o reglementare similară a existat şi în vechiul Cod de procedură penală, care stabilea, în alin. 4 al art. 197 - Încălcările care atrag nulitatea - următoarele: „Încălcarea oricărei alte dispoziţii legale decât cele prevăzute în alin. 2 atrage nulitatea actului în condiţiile alin. 1, numai dacă a fost invocată în cursul efectuării actului când partea este prezentă sau la primul termen de judecată cu procedura completă când partea a lipsit la efectuarea actului. Instanţa ia în considerare din oficiu încălcările, în orice stare a procesului, dacă anularea actului este necesară pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei.“ Curtea a reţinut, totodată, că se poate observa distincţia similară realizată de legiuitor între cele două tipuri de nulităţi, numai că momentele temporale până la care se puteau invoca nulităţile relative de către părţi erau stabilite în raport cu fazele procesuale atunci reglementate. Pe de altă parte, numai instanţa judecătorească va putea lua în considerare, din oficiu, în orice stare a procesului, încălcările dispoziţiilor legale care constituiau motiv de nulitate relativă, dar numai dacă anularea actului era necesară pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei.
    34. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine modificarea jurisprudenţei mai sus menţionate, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor mai sus invocate sunt valabile şi în prezenta cauză.
    35. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ruxandra-Viorica Stănculescu în Dosarul nr. 24.280/300/2020/a1 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi de Adriana Ana Nicolaescu în Dosarul nr. 32.059/215/2019/a1 al Tribunalului Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi constată că dispoziţiile art. 328 alin. (1) fraza întâi şi ale art. 347 alin. (4) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi Tribunalului Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 11 noiembrie 2025.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
                    Magistrat-asistent,
                    Mihaela Ionescu

    ----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, DECIZIA nr. 598 din 11 noiembrie 2025

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "
5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"

﻿ DECIZIA nr. 598 din 11 noiembrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 328 alin. (1) fraza întâi şi ale art. 347 alin. (4) din Codul de procedură penală

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 598 din 11 noiembrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 328 alin. (1) fraza întâi şi ale art. 347 alin. (4) din Codul de procedură penală