Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 665 din 25 noiembrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 55/2021 privind modificarea şi completarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 665 din 25 noiembrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 55/2021 privind modificarea şi completarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 301 din 16 aprilie 2026

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Elena-Simina       │- preşedinte      │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Asztalos           │- judecător       │
│Csaba-Ferenc       │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihai Busuioc      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dacian-Cosmin      │- judecător       │
│Dragoş             │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana      │- judecător       │
│Scântei            │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Andrei Grigoraş    │-                 │
│                   │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Farkas Janos în Dosarul nr. 2.186/112/2014 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.966D/2021.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Se susţine că prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie nu sunt incidente în cauză, întrucât norma supusă controlului constituţional are natura unei reglementări de drept substanţial. Totodată, se invocă Decizia nr. 459 din 25 iunie 2020, reţinându-se, sub aspectul dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4)-(5) şi ale art. 11 şi 20, că dreptul organului fiscal de a stabili baza de impozitare şi creanţa fiscală nu se confundă cu obligaţia contribuabilului de a furniza informaţiile necesare determinării situaţiei fiscale de fapt. Cu privire la sintagma „rea-credinţă“ se arată că aceasta a constituit deja obiect al analizei instanţei de contencios constituţional, fiind indicată în acest sens Decizia nr. 358 din 16 iunie 2020.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 8 aprilie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 2.186/112/2014, Tribunalul Bistriţa-Năsăud - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale. Excepţia a fost ridicată de Farkas Janos într-o cauză penală având ca obiect stabilirea vinovăţiei autorului excepţiei sub aspectul comiterii infracţiunilor de complicitate la obţinerea fără drept de rambursări de TVA, în formă continuată, prevăzută de art. 26 din Codul penal din 1969, raportat la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, şi tentativă la obţinerea fără drept de rambursări de TVA, prevăzută de art. 20 din Codul penal din 1969, raportat la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că dispoziţiile legale criticate contravin art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât nu respectă exigenţele de claritate, precizie şi previzibilitate ale legii, astfel încât o persoană să poată înţelege dacă acţiunea sau inacţiunea sa reprezintă o faptă prohibită şi întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005. Se susţine că legiuitorul a instituit o incriminare cu caracter general şi că, din modalitatea de reglementare, nu rezultă într-un mod suficient de clar şi de precis care este elementul material al infracţiunii. Totodată, se arată că din cuprinsul normei criticate nu se poate deduce dacă fapta constituie infracţiune doar în cazul săvârşirii cu intenţie sau dacă este incriminată şi ipoteza în care stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor ori contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate aceluiaşi buget, poate fi săvârşită şi din culpă. Legat de acest aspect se arată că, potrivit art. 19 din Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, adoptată la New York la 31 octombrie 2003, fapta incriminată trebuie să fie săvârşită cu intenţie calificată prin scop, iar nu cu intenţie indirectă.
    6. Totodată, autorul formulează critici sub aspectul clarităţii şi previzibilităţii noţiunii „rea-credinţă“ din cuprinsul normei de incriminare. Se apreciază că aceasta nu este adecvată pentru stabilirea conţinutului constitutiv al unei infracţiuni, cu atât mai mult cu cât termenul nu este definit în Legea nr. 241/2005. De asemenea, autorul excepţiei susţine că, reglementând art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, legiuitorul nu a respectat principiul ultima ratio, arătând că, potrivit normei de incriminare, orice acţiune sau inacţiune a persoanei care întruneşte calităţile cerute pentru subiectul activ, indiferent de gravitatea faptei, poate intra în sfera de aplicare a infracţiunii. În continuare, se arată că noţiunea „rea-credinţă“ din sintagma „stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor“ din cuprinsul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 nu descrie în mod concret conduita sancţionată penal de legiuitor, aspect ce lasă la aprecierea altor autorităţi, într-o manieră subiectivă, stabilirea conţinutului infracţiunii. În consecinţă, această modalitate de reglementare contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4), ale art. 61 alin. (1) şi ale art. 73 alin. (3), din perspectiva reglementării prin lege organică a faptelor care constituie infracţiuni, precum şi dispoziţiilor art. 21 alin. (3) şi ale art. 124 alin. (2), din perspectiva dreptului la un proces echitabil, desfăşurat în cadrul unei justiţii unice, imparţiale şi egale.
    7. În ceea ce priveşte fundamentarea criticilor de neconstituţionalitate raportate la dispoziţiile art. 23 alin. (12) din Constituţie, astfel cum aceasta se interpretează potrivit art. 20 alin. (1) din Constituţie, şi prin prisma exigenţelor art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, autorul excepţiei susţine, în esenţă, că prin modalitatea de reglementare a infracţiunii prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 conţinutul acesteia este stabilit, în fapt, de procuror sau de organele judiciare, care, prin interpretarea subiectivă a noţiunii „rea-credinţă“, determină care dintre elementele materiale - acţiuni ori inacţiuni ale contribuabilului - se subsumează conţinutului constitutiv al infracţiunii. În acest sens, se arată că este încălcat principiul legalităţii incriminării în materie penală.
    8. Se reiterează că principiul nullum crimen, nulla poena sine lege obligă legiuitorul să definească în mod clar infracţiunile şi pedepsele aplicabile, fiind invocată, în acest sens, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, printre care Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 33 şi 34, şi Hotărârea din 17 septembrie 2009, pronunţată în Cauza Scoppola împotriva Italiei, paragrafele 93, 94 şi 99. De asemenea, se susţine că se impune ca prin decizia pe care urmează să o pronunţe Curtea să precizeze dacă incriminarea infracţiunii prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 este de sine stătătoare sau dacă principiul incriminării impune ca aceasta să fie o infracţiune conexă celei prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din aceeaşi lege.
    9. Tribunalul Bistriţa-Năsăud - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că, prin Decizia nr. 456 din 24 iunie 2020, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) şi (3), precum şi a celor din art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, reţinând că normele cuprinse în art. 8 alin. (1) sunt constituţionale prin raportare la criterii similare celor invocate în prezenta cauză. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate privind sintagma „rea-credinţă“ se reiterează că aceasta a fost deja definită în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, fiind invocată în acest sens Decizia nr. 459 din 25 iunie 2020. În esenţă, se arată că norma criticată sub aspectul constituţionalităţii este suficient de clară şi precisă pentru a permite cetăţeanului să îşi adapteze conduita în conformitate cu exigenţele normei de incriminare a infracţiunii prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005.
    10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005, care, la data invocării excepţiei, aveau următorul conţinut: „Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 ani la 10 ani şi interzicerea unor drepturi stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat.“
    14. Ulterior sesizării Curţii Constituţionale cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate, prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 au fost modificate prin art. I pct. 1 din Legea nr. 55/2021 privind modificarea şi completarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 332 din 1 aprilie 2021, având în prezent următorul cuprins: „Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 ani la 10 ani şi interzicerea unor drepturi sau cu amendă stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat.“
    15. Având în vedere cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care s-a decis că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, Curtea reţine ca obiect al prezentei excepţii de neconstituţionalitate dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, în forma anterioară modificării prin Legea nr. 55/2021 privind modificarea şi completarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.
    16. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) şi (5) care consacră principiul separaţiei şi echilibrul puterilor în stat, respectiv calitatea legii, ale art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (12) privind principiul legalităţii incriminării şi a pedepsei, astfel cum acesta se interpretează, potrivit art. 20 alin. (1) din Constituţie, şi prin prisma exigenţelor art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ale art. 61 alin. (1) referitoare la rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării, ale art. 73 alin. (3) referitoare la stabilirea numai prin lege organică a infracţiunilor, ale art. 124 alin. (2) referitoare la unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei, precum şi ale art. 148 alin. (2) şi (4) referitoare la aplicarea cu prioritate a prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene şi a celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu şi garantarea aducerii la îndeplinire a acestora.
    17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, Curtea reţine că principala critică se referă la lipsa calităţii textului supus controlului constituţional, atât în ansamblul său, cât şi prin prisma folosirii în textul normei de incriminare a noţiunii „rea-credinţă“.
    18. Curtea reţine că, prin Decizia nr. 1.359 din 27 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 859 din 10 decembrie 2009, şi Decizia nr. 459 din 25 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 926 din 9 octombrie 2020, au fost analizate critici de neconstituţionalitate similare celor formulate în prezenta cauză, sub aspectul clarităţii, preciziei şi previzibilităţii normei de incriminare, iar excepţia de neconstituţionalitate a fost respinsă ca neîntemeiată. Astfel, procedând la verificarea constituţionalităţii prin analiza conţinutului textului infracţiunii prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, sub aspectul calităţii legii, Curtea a constatat că textul legal criticat este suficient de precis şi de clar pentru a se observa cu uşurinţă că sancţiunea penală se aplică doar în condiţiile în care organele competente stabilesc că sumele de bani dobândite de către contribuabil de la bugetul de stat au fost rezultatul unei acţiuni de stabilire cu rea-credinţă a impozitelor, a taxelor sau a contribuţiilor de către acesta (a se vedea Decizia nr. 459 din 25 iunie 2020, precitată, paragraful 14).
    19. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei citate, soluţia şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
    20. Având în vedere că în prezenta cauză, pe lângă cele analizate în deciziile anterior menţionate, sunt formulate critici şi cu privire la înţelesul noţiunii „rea-credinţă“ din cuprinsul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, Curtea, analizând motivele de neconstituţionalitate invocate, constată că şi acestea sunt neîntemeiate. În acest sens, Curtea reţine că, prin jurisprudenţa sa, a statuat că sintagma „rea-credinţă“ are un înţeles juridic consacrat, suficient pentru a permite destinatarilor normei să îşi conformeze conduita. Noţiunea „rea-credinţă“ a mai format obiectul analizei instanţei de contencios constituţional prin Decizia nr. 469 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 18 august 2017, şi prin Decizia nr. 358 din 16 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 902 din 5 octombrie 2020. Astfel, s-a concluzionat că reaua-credinţă este o formă a vinovăţiei, expresia dolului, fraudei şi culpei grave, având ca numitor comun viclenia, înşelăciunea şi omisiunea vădit intenţionată. Totodată, având în vedere aceste aspecte, Curtea a apreciat că reaua-credinţă poate fi calificată drept atitudinea unei persoane care săvârşeşte un fapt sau un act contrar legii ori celorlalte norme de convieţuire socială, pe deplin conştientă de caracterul ilicit al conduitei sale (a se vedea Decizia nr. 856 din 26 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 1 martie 2021, paragraful 18). În continuare, Curtea reţine că, tot prin Decizia nr. 856 din 26 noiembrie 2020, paragraful 19, a arătat că, deşi sintagma „rea-credinţă“ nu este definită în mod expres în legislaţia penală sau procesual penală, sensul acesteia poate fi dedus din semnificaţia uzuală a termenilor care o compun şi din interpretarea normelor juridice constituţionale şi infraconstituţionale care fac referire la buna-credinţă a persoanelor în săvârşirea anumitor fapte sau în desfăşurarea anumitor activităţi. În consecinţă, critica autorului cu privire la faptul că noţiunea utilizată în Legea nr. 241/2005 nu este definită în cuprinsul acesteia nu poate reprezenta un motiv de neconstituţionalitate. Prin urmare, Curtea reţine că textul legal criticat, în cuprinsul căruia legiuitorul a utilizat sintagma „rea-credinţă“, nu aduce atingere principiilor constituţionale prevăzute de art. 1 alin. (4) şi (5) din Constituţie, ci, dimpotrivă, reprezintă o transpunere a dispoziţiilor art. 57 din Constituţie, care prevăd că cetăţenii trebuie să îşi exercite drepturile cu bună-credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi.
    21. Referitor la susţinerea autorului excepţiei în sensul că, din textul legal criticat, nu reiese cu exactitate elementul material al infracţiunii, reprezentând o incriminare cu caracter general, Curtea reţine că, din perspectiva standardelor de calitate a legii, s-a statuat că, având în vedere principiul aplicabilităţii generale a legilor, formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută şi că una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea la categorii generale, mai degrabă decât la liste exhaustive. Astfel, Curtea a arătat că numeroase legi folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi, ale căror interpretare şi aplicare depind de practică. În acest context s-a constatat că oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal, iar nevoia de elucidare a punctelor neclare şi de adaptare la circumstanţele schimbătoare va exista întotdeauna. Totodată, Curtea a reţinut că, deşi certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situaţie (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 717 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 216 din 23 martie 2016, paragrafele 30 şi 31, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunţată în Cauza S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 şi 37, şi Hotărârea din 12 februarie 2008, pronunţată în Cauza Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 141).
    22. În ceea ce priveşte critica referitoare la nerespectarea principiului ultima ratio, Curtea reţine că soluţia legislativă reglementată de legiuitor în cuprinsul textului analizat - incriminarea stabilirii cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, a taxelor sau a contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea fără drept a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat - constituie opţiunea legiuitorului, exprimată potrivit atribuţiei sale constituţionale prevăzute la art. 61 alin. (1) din Constituţie, în acord cu politica penală a statului. De altfel, prin Decizia nr. 1.359 din 27 octombrie 2009, precitată, Curtea a reţinut că legiuitorul, prin incriminarea realizată în redactarea în vigoare la momentul sesizării, a dorit tocmai prevenirea şi pedepsirea faptelor care au ca rezultat „obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat“, în alte situaţii legiuitorul putând alege aplicarea unei norme cu caracter contravenţional. Curtea a reţinut, în jurisprudenţa sa, că, în materie penală, principiul ultima ratio nu trebuie interpretat ca având semnificaţia că legea penală trebuie privită ca ultimă măsură aplicată din perspectivă cronologică, ci trebuie interpretat ca având semnificaţia că legea penală este singura în măsură să atingă scopul urmărit, alte măsuri de ordin civil, administrativ, fiind improprii în realizarea acestui deziderat (a se vedea Decizia nr. 283 din 17 mai 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 488 din 6 iunie 2023, paragraful 39).
    23. Cu privire la dreptul la un proces echitabil - statuat prin dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţie -, Curtea observă că, potrivit jurisprudenţei sale constante (de exemplu, Decizia nr. 788 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 8 martie 2018, paragraful 19, şi Decizia nr. 113 din 25 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 394 din 14 mai 2020, paragraful 37), aplicarea cerinţelor privind dreptul la un proces echitabil se impune numai în legătură cu procedura de desfăşurare a procesului, iar nu şi în ceea ce priveşte cadrul juridic sancţionator al faptelor, adică în domeniul dreptului substanţial, întrucât din prevederile art. 21 alin. (2) şi (3) din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţie, respectiv din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului nu se poate desprinde concluzia că aplicarea acestor cerinţe ar trebui să excedeze necesităţii asigurării garanţiilor procesuale, spre a se intra în materii din câmpul dreptului substanţial.
    24. Referitor la critica autorului excepţiei privind încadrarea juridică a infracţiunii prevăzute la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, în sensul de a stabili dacă aceasta constituie o infracţiune de sine stătătoare sau una conexă infracţiunii de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din acelaşi act normativ, Curtea reţine că, în realitate, aceasta echivalează cu o cerere adresată instanţei constituţionale de lămurire a modului de aplicare şi interpretare a legii. Însă prin art. 126 alin. (3) din Constituţie se atribuie Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar nu Curţii Constituţionale, competenţa de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti. În consecinţă, problema de drept invocată de autorul excepţiei de neconstituţionalitate şi dedusă spre soluţionare Curţii Constituţionale - referitoare la stabilirea raportului dintre infracţiunea prevăzută de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, pe de o parte, şi infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din aceeaşi lege - reprezintă, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a normelor de lege în cauza concretă, aspect ce excedează competenţei Curţii Constituţionale.
    25. Totodată, Curtea constată că, deşi autorul excepţiei de neconstituţionalitate invocă şi încălcarea art. 61 alin. (1), art. 73 alin. (3), art. 124 alin. (2) şi art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie, din analiza sesizării nu se poate desluşi în mod rezonabil vreo critică de neconstituţionalitate.
    26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Farkas Janos în Dosarul nr. 2.186/112/2014 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 55/2021 privind modificarea şi completarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Bistriţa-Năsăud - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 25 noiembrie 2025.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    Elena-Simina Tănăsescu
                    Magistrat-asistent,
                    Andrei Grigoraş

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, DECIZIA nr. 665 din 25 noiembrie 2025

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "
5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"