Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:  DECIZIA nr. 683 din 4 decembrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1.024 alin. (2) din Codul de procedură civilă Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 683 din 4 decembrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1.024 alin. (2) din Codul de procedură civilă

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 299 din 15 aprilie 2026
Comenteaza legea

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Elena-Simina       │- preşedinte      │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Asztalos           │- judecător       │
│Csaba-Ferenc       │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihai Busuioc      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dacian-Cosmin      │- judecător       │
│Dragoş             │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana      │- judecător       │
│Scântei            │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela-Carmen     │-                 │
│Munteanu           │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Laurenţiu Sorescu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1.024 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Cabe Trucks - S.R.L din Voluntari, judeţul Ilfov, în Dosarul nr. 39.320/3/2019 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 130D/2021.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere că regimul juridic al căilor de atac este de competenţa exclusivă a legiuitorului ordinar, aspect reţinut de jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 582 din 14 aprilie 2009, în care Curtea a reţinut că există posibilitatea creditorului, în cazul în care i se respinge cererea, să formuleze o acţiune în pretenţii în condiţiile dreptului comun. De asemenea, cu privire la cererea în anulare, s-a reţinut faptul că aceasta reprezintă o cale de atac cu o fizionomie juridică diferită de aceea a căilor de atac de drept comun, care este în concordanţă cu prevederile art. 129 din Constituţie.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 22 septembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 39.320/3/2019, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1.024 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea Cabe Trucks - S.R.L din Voluntari, judeţul Ilfov, într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii în anulare formulate de creditoare împotriva unei încheieri prin care cererea de emitere a unei ordonanţe de plată a fost respinsă cu menţiunea „fără cale de atac“, ca urmare a admiterii excepţiei lipsei capacităţii de folosinţă a debitoarei, precum şi a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 1.024 alin. (2) din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale, deoarece încheierile pronunţate în cauze având ca obiect ordonanţe de plată în care instanţele nu analizează temeinicia cererii şi se dezînvestesc prin soluţionarea unor excepţii sunt încheieri împotriva cărora nu se poate formula nicio cale de atac. Se arată că dispoziţiile criticate încalcă principiul egalităţii întrucât instituie un tratament diferit pentru situaţii identice. Astfel, conform dispoziţiilor art. 1.024 alin. (2) din Codul de procedură civilă, creditorul poate formula cerere în anulare împotriva încheierilor prevăzute de art. 1.021 alin. (1) şi (2) şi art. 1.022 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Însă, în situaţia în care respingerea cererii de ordonanţă de plată se face în urma admiterii unei excepţii, cererea nefiind analizată pe fond, conform dispoziţiilor art. 1.021 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă, creditorul nu are deschisă calea cererii în anulare, situaţie care presupune un tratament discriminatoriu faţă de cazurile în care poate fi exercitată calea de atac („cererea în anulare“), fără a exista o motivare obiectivă şi rezonabilă. Or, acest criteriu, al soluţionării cauzei pe fond, iar nu pe excepţie, este subiectiv şi discriminatoriu, accesul la calea de atac fiind dat în funcţie de motivarea soluţiei de respingere a cererii de emitere a ordonanţei de plată.
    6. Se apreciază că dispoziţiile criticate încalcă accesul liber la justiţie şi dreptul la apărare, întrucât restricţiile nu sunt proporţionale cu scopul urmărit de instituirea lor, fiind suficient de grave, şi nu au o justificare obiectivă, creditorul fiind lipsit de o cale de atac efectivă. De asemenea, se susţine că se încalcă şi art. 129 din Constituţie, având în vedere că hotărârea pronunţată prin soluţionarea pe calea excepţiei a cererii de emitere a ordonanţei de plată nu este susceptibilă de nicio cale de atac. Se mai arată că existenţa căii de atac a fost lăsată, în mod subiectiv, la latitudinea instanţei faţă de reglementarea, în modalitatea prevăzută de dispoziţiile art. 1.024 alin. (2) din Codul de procedură civilă, a cazurilor în care creditorul poate exercita acţiunea în anulare.
    7. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată întrucât dispoziţiile art. 1.024 alin. (2) din Codul de procedură prevăd o cale de atac pentru creditorii cărora li s-a respins cererea de ordonanţă de plată după o analiză a temeiniciei acesteia, însă în cazul în care cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca urmare a admiterii unei excepţii nu poate fi promovată cererea în anulare.
    8. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    9. Guvernul arată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1.024 alin. (2) din Codul de procedură civilă este neîntemeiată, având în vedere că legiuitorul are competenţa de a adopta reglementări cu caracter general sau cu caracter special, derogatoriu, cu aplicabilitate în anumite situaţii. Se menţionează Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994. De asemenea, se menţionează Decizia nr. 582 din 14 aprilie 2009 privind reglementarea anterioară în materie, în care creditorul era complet exclus de la promovarea unei căi de atac în respectiva procedură a ordonanţei de plată, aceasta fiind rezervată doar debitorului, conformitatea acestei soluţii cu prevederile constituţionale fiind recunoscută în jurisprudenţa Curţii.
    10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele:
    11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1.024 alin. (2) din Codul de procedură civilă, care au următorul conţinut: „(2) Cererea în anulare poate fi introdusă de creditor împotriva încheierilor prevăzute la art. 1.021 alin. (1) şi (2), precum şi împotriva ordonanţei de plată prevăzute la art. 1.022 alin. (2), în termenul prevăzut la alin. (1).“
    13. Dispoziţiile la care trimit prevederile legale criticate au următorul conţinut:
    - Art. 1.021 alin. (1) şi (2):
    "Contestarea creanţei
(1) Dacă debitorul contestă creanţa, instanţa verifică dacă contestaţia este întemeiată, în baza înscrisurilor aflate la dosar şi a explicaţiilor şi lămuririlor părţilor. În cazul în care apărarea debitorului este întemeiată, instanţa va respinge cererea creditorului prin încheiere.
(2) Dacă apărările de fond formulate de debitor presupun administrarea altor probe decât cele prevăzute la alin. (1), iar acestea ar fi admisibile, potrivit legii, în procedura de drept comun, instanţa va respinge cererea creditorului privind ordonanţa de plată prin încheiere."


    14. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor din Constituţie cuprinse art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 16 alin. (1) privind principiul egalităţii în drepturi, art. 21 - Accesul liber la justiţie, art. 24 alin. (1) privind garantarea dreptului la apărare, art. 124 alin. (2) privind caracterul unic, imparţial şi egal al justiţiei şi art. 129 - Folosirea căilor de atac.
    15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autoarea acesteia critică faptul că încheierea de respingere a cererii de ordonanţă de plată, atunci când cauza a fost soluţionată prin admiterea unei excepţii, nu poate face obiectul cererii în anulare formulate de creditoare. În prezenta cauză, cererea autoarei excepţiei a fost respinsă cu menţiunea „fără cale de atac“, ca urmare a admiterii a două excepţii dirimante de către instanţa care a soluţionat cererea de emitere a ordonanţei de plată. Rezultă, faţă de dispoziţiile art. 1.024 alin. (2) din Codul de procedură civilă, că nu se poate formula calea de atac a cererii în anulare împotriva încheierii prin care cererea de emitere a ordonanţei de plată a fost respinsă ca urmare a admiterii unei excepţii dirimante.
    16. În jurisprudenţa Curţii Constituţionale, dispoziţiile criticate au mai format obiectul controlului de constituţionalitate în raport cu critici similare, prin Decizia nr. 413 din 18 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 805 din 2 septembrie 2020, Decizia nr. 86 din 2 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 24 martie 2004, Decizia nr. 582 din 14 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 23 iunie 2009, şi Decizia nr. 768 din 7 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 963 din 30 noiembrie 2006.
    17. Cu privire la procedura somaţiei de plată, prin Decizia nr. 413 din 18 iunie 2020, precitată, paragraful 15, Curtea a reţinut că aceasta a fost reglementată mai întâi prin Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 30 iulie 2001. Ulterior, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte între profesionişti, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 31 octombrie 2007, a fost reglementată procedura emiterii ordonanţei de plată, iar începând cu data de 15 februarie 2013, ca urmare a intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, aceasta se regăseşte în cuprinsul art. 1.014-1.025 (cartea a VI-a, titlul IX - Procedura ordonanţei de plată). Ordonanţa de plată este o procedură specială, simplificată şi accelerată, pentru recuperarea creanţelor al căror caracter cert, lichid şi exigibil rezultă din înscrisuri, care sunt singurele dovezi care se administrează în cadrul acestei proceduri în afară de lămuririle şi explicaţiile date de către părţi. Hotărârile pronunţate în cadrul acestei proceduri nu au autoritatea lucrului judecat asupra fondului raporturilor juridice dintre părţi. Legiuitorul are dreptul exclusiv de a reglementa procedura de judecată conform prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, evident, respectând condiţia ca nicio normă de procedură să nu contravină vreunei dispoziţii constituţionale. Specificul domeniului supus reglementării a impus adoptarea unor soluţii diferite faţă de cele din dreptul comun, una dintre acestea constituind-o consacrarea cererii în anulare, care reprezintă o cale de atac împotriva ordonanţei.
    18. De asemenea, cu privire la mijloacele procedurale puse la îndemâna părţilor în cadrul ordonanţei de plată, Curtea a stipulat că acestea diferă tocmai datorită caracterului special al procedurii, fără ca prin aceasta să se instituie vreo discriminare faţă de vreuna dintre părţi, care să contravină art. 16 alin. (1) din Constituţie. Curtea a constatat că dispoziţiile legale criticate nu instituie nici privilegii şi nici discriminări contrare principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice. Soluţia legislativă diferită în privinţa posibilităţii celor două părţi ale litigiului de a exercita anumite căi de atac este determinată de poziţia procesuală a acestora, de situaţia obiectiv diferită în care se află. Ordonanţa de plată emisă de judecător satisface cererea creditorului, fiind şi executorie, iar debitorul nemulţumit cu această soluţie poate formula cerere în anulare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 86 din 2 martie 2004, precitată). În situaţia respingerii cererii de emitere a ordonanţei de plată, creditorul are deschisă calea acţiunii în anulare în baza dispoziţiilor art. 1.024 alin. (2) din Codul de procedură civilă, în situaţia întrunirii condiţiilor prevăzute de art. 1.021 alin. (1) şi (2) şi art. 1.022 alin. (2) din acelaşi cod. Pe de altă parte, în situaţia în care nu sunt întrunite condiţiile de a accede la calea de atac, fondul pretenţiilor nefiind cercetat, creditorul are posibilitatea de a introduce cerere de chemare în judecată potrivit dreptului comun împotriva debitorului. De altfel, o soluţie legislativă mai restrictivă în ceea ce priveşte accederea creditorului la calea de atac în cadrul procedurii somaţiei/ordonanţei de plată decât cea existentă în prezent în Codul de procedură civilă a fost reglementată anterior prin art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001, prin care se stabilea că „Ordonanţa prin care judecătorul a respins cererea creditorului este irevocabilă. În acest caz, precum şi în cazul în care prin ordonanţă cererea sa a fost admisă în parte, creditorul poate introduce cerere de chemare în judecată potrivit dreptului comun“, precum şi prin art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007, conform căruia „În cazul în care instanţa, examinând probele cauzei, pronunţă o ordonanţă de plată numai pentru o parte din creanţa pretinsă, creditorul poate formula cerere de chemare în judecată potrivit dreptului comun pentru a obţine obligarea debitorului la plata restului datoriei“.
    19. Prin Decizia nr. 582 din 14 aprilie 2009, precitată, Curtea a reţinut că reglementarea căii de atac a cererii în anulare constituie expresia aplicării în plan legislativ a garanţiei constituţionale privind dreptul la un proces echitabil. O garanţie similară în favoarea creditorului căruia i s-a respins cererea o reprezintă posibilitatea de a formula, potrivit dreptului comun, o acţiune în pretenţii prin care îşi poate valorifica dreptul, în virtutea egalităţii de arme care guvernează procesul civil, faţă de faptul că hotărârile pronunţate în cadrul procedurii ordonanţei de plată nu au autoritate de lucru judecat asupra fondului raporturilor juridice dintre părţi. Din această perspectivă, apare ca justă şi echitabilă punerea la dispoziţia debitorului a cererii în anularea ordonanţei de plată, iar la dispoziţia creditorului a posibilităţii de a accede la calea dreptului comun, mai cuprinzătoare din perspectivă probatorie.
    20. Prin urmare, având în vedere caracterul ordonanţei de plată de procedură specială, simplificată, accelerată, pentru recuperarea creanţelor al căror caracter cert, lichid şi exigibil rezultă din înscrisuri, Curtea constată că dispoziţiile art. 1.024 alin. (2) din Codul de procedură civilă nu încalcă principiul egalităţii în drepturi, mijloacele procedurale puse la dispoziţia părţilor, debitor şi creditor, fiind diferite tocmai faţă de caracterul special al procedurii, fără ca prin aceasta să se instituie vreo discriminare faţă de vreuna dintre părţi, care să contravină art. 16 alin. (1) din Constituţie, coroborat cu celelalte prevederi constituţionale invocate, astfel cum înţelesul principiului egalităţii a fost desluşit şi este dezvoltat pe cale jurisprudenţială, spre exemplu, prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, sau Decizia nr. 86 din 2 martie 2004, precitată.
    21. Cu privire la pretinsa încălcare a accesului liber la justiţie, consacrat de art. 21 din Constituţie, prin Decizia nr. 768 din 7 noiembrie 2006, precitată, pronunţându-se asupra unor soluţii legislative similare cuprinse în Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 şi în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007, Curtea a reţinut că, în condiţiile în care creditorul nu dovedeşte, pe calea ordonanţei de plată, că deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, are posibilitatea să îşi valorifice pretenţiile pe calea acţiunii intentate în temeiul normelor din dreptul comun, în cadrul căreia îşi poate dovedi susţinerile prin toate mijloacele legale de probă; tot în cadrul procedurii de drept comun, debitorul poate exercita toate căile legale de atac, fără ca soluţiile pronunţate în cadrul procedurii somaţiei de plată să prejudece şi să prejudicieze interesele sale legitime, ceea ce respectă întocmai principiul stabilit de prevederile constituţionale ale art. 129 referitoare la folosirea căilor de atac (a se vedea şi Decizia nr. 86 din 2 martie 2004, antemenţionată).
    22. Neexistând elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii în materie, soluţia şi considerentele deciziilor mai sus menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.
    23. Prin prisma aspectelor mai sus analizate, întrucât nu s-a constatat încălcarea prevederilor constituţionale menţionate în susţinerea excepţiei, nu poate fi reţinută nici pretinsa afectare a art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală cu privire la statul de drept.
    24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Cabe Trucks - S.R.L din Voluntari, judeţul Ilfov, în Dosarul nr. 39.320/3/2019 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 1.024 alin. (2) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 4 decembrie 2025.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
                    Magistrat-asistent,
                    Mihaela-Carmen Munteanu


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial,  DECIZIA nr. 683 din 4 decembrie 2025

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "
5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
x
DESCARCATI GRATUIT
Raportul Special
" 5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016