Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Lista acte din hotarare aprilie 2025 Twitter Facebook

Acte hotarare aprilie 2025





Monitorul Oficial 385 din 30 Aprilie 2025 (M. Of. 385/2025)

 HOTĂRÂRE nr. 421 din 24 aprilie 2025 privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea acestora în administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi în concesiunea Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 385 din 30 aprilie 2025

Având în vedere prevederile art. 3 din hotărârea guvernului nr. 1.176/2024 privind aprobarea normelor tehnice pentru întocmirea şi actualizarea inventarului bunurilor din domeniul public al statului şi ale inventarului bunurilor imobile din domeniul privat al statului,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 867 şi 868 din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 288, 299 şi 315 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1(1) se aprobă înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea ...

Monitorul Oficial 387 din 30 Aprilie 2025 (M. Of. 387/2025)

 HOTĂRÂRE nr. 1 din 26 aprilie 2025 privind aprobarea materialelor prezentate în cadrul Conferinţei Camerei Auditorilor Financiari din România, organizată în format fizic în data de 26 aprilie 2025 EMITENT: Camera Auditorilor Financiari din România PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 387 din 30 aprilie 2025

În temeiul prevederilor:- art. 6 alin. (3) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;- art. 4, 5, art. 6 alin. (2), (7) şi (9) din regulamentul de organizare şi funcţionare a camerei auditorilor financiari din românia, aprobat prin hotărârea conferinţei camerei auditorilor financiari din românia nr. 2/2018, cu modificările ulterioare;- hotărârii consiliului camerei auditorilor financiari din românia nr. 96/2024 privind organizarea conferinţei camerei auditorilor financiari din românia în ziua de 26 aprilie 2025 şi a congresului camerei auditorilor financiari din românia în data de 24 octombrie 2025;- hotărârii consiliului camerei auditorilor ...

 HOTĂRÂRE nr. 2 din 26 aprilie 2025 privind rezultatul votului pentru alegerea membrilor Comisiei de disciplină a Camerei Auditorilor Financiari din România EMITENT: Camera Auditorilor Financiari din România PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 387 din 30 aprilie 2025

În temeiul prevederilor:- art. 6 alin. (3)-(7) şi (9) şi ale art. 32 şi 32^1 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;– art. 4, 5, art. 6 alin. (2), (6)-(8) şi (9) din regulamentul de organizare şi funcţionare a camerei auditorilor financiari din românia, aprobat prin hotărârea conferinţei camerei auditorilor financiari din românia nr. 2/2018, cu modificările ulterioare;– hotărârii consiliului camerei auditorilor financiari din românia nr. 84/2018 pentru aprobarea regulamentului privind organizarea şi funcţionarea comisiei de disciplină a camerei auditorilor financiari din românia;– hotărârii consiliului camerei auditorilor financiari din românia nr. ...

Monitorul Oficial 390 din 30 Aprilie 2025 (M. Of. 390/2025)

 HOTĂRÂRE nr. 432 din 30 aprilie 2025 pentru modificarea unor acte normative în domeniul protecţiei persoanelor cu dizabilităţi EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 390 din 30 aprilie 2025

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. iÎn anexa la hotărârea guvernului nr. 798/2016 privind aprobarea programului de interes naţional în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor persoanelor cu dizabilităţi „Înfiinţarea de servicii sociale de tip centre de zi, centre respiro/centre de criză şi locuinţe protejate în vederea dezinstituţionalizării persoanelor cu dizabilităţi aflate în instituţii de tip vechi şi pentru prevenirea instituţionalizării persoanelor cu dizabilităţi din comunitate“, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 869 din 31 octombrie 2016, cu modificările ulterioare, secţiunea „buget“ se modifică şi va avea următorul cuprins:"bugetbugetul aferent acestui program de interes ...

 HOTĂRÂRE nr. 433 din 30 aprilie 2025 pentru aprobarea Notei de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente obiectivului de investiţii "Trenuri de metrou pentru Magistrala 4 de metrou: Gara de Nord-Străuleşti" EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 390 din 30 aprilie 2025

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 42 alin. (1) lit. a) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă nota de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente obiectivului de investiţii „trenuri de metrou pentru magistrala 4 de metrou: gara de nord-străuleşti“, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.art. 2finanţarea obiectivului de investiţii prevăzut la art. 1 se realizează din fonduri alocate româniei prin fondul pentru modernizare, alocaţii de la bugetul de stat, prin bugetul ministerului transporturilor şi infrastructurii, precum şi din ...

Monitorul Oficial 391 din 30 Aprilie 2025 (M. Of. 391/2025)

 HOTĂRÂRE nr. 26 din 30 aprilie 2025 privind modificarea poziţiei nr. 535 din Lista sediilor secţiilor de votare din străinătate la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025, aprobată prin Hotărârea Autorităţii Electorale Permanente nr. 19/2025, precum şi unele măsuri pentru buna organizare a acestora EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 391 din 30 aprilie 2025

Având în vedere prevederile art. 2 alin. (1), art. 3 alin. (2) şi ale art. 21 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 1/2025 privind unele măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru preşedintele româniei din anul 2025 şi alegerilor locale parţiale din anul 2025, luând în considerare dispoziţiile art. 10 şi 23 din legea nr. 370/2004 pentru alegerea preşedintelui româniei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de prevederile art. 23 din legea nr. 208/2015 privind alegerea senatului şi a camerei deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea autorităţii electorale permanente, cu modificările şi completările ulterioare,văzând dispoziţiile art. 11 alin. (3) din hotărârea guvernului ...

Monitorul Oficial 394 din 30 Aprilie 2025 (M. Of. 394/2025)

 HOTĂRÂRE nr. 422 din 24 aprilie 2024 privind actualizarea valorii de inventar a unui imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Gruparea de Jandarmi Mobilă "Burebista" Braşov (UM 0758 Braşov) EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 394 din 30 aprilie 2025

Având în vedere art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 288 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă actualizarea valorii de inventar a unui imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea ministerului afacerilor interne - gruparea de jandarmi mobilă „burebista“ braşov (um 0758 braşov), înregistrat la poziţia cu număr m.f. ...

Monitorul Oficial 387 din 30 Aprilie 2025 (M. Of. 387/2025)

 HOTĂRÂREA nr. 37 din 8 aprilie 2025 privind contestaţia formulată împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr. 22D din 14 martie 2025 privind unele măsuri pentru exercitarea dreptului de vot la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025, în condiţii de legalitate, egalitate şi integritate EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 387 din 30 aprilie 2025

┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...

Monitorul Oficial 379 din 29 Aprilie 2025 (M. Of. 379/2025)

 HOTĂRÂRE nr. 102 din 11 aprilie 2025 pentru aprobarea Normei N3.5 "Garanţii Exim Banca Românească în numele şi în contul statului" (ediţia VII/0) EMITENT: Comitetul Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 379 din 29 aprilie 2025

În baza hotărârii guvernului nr. 534/2007 privind înfiinţarea, atribuţiile, competenţele şi modul de funcţionare ale comitetului interministerial de finanţări, garanţii şi asigurări şi reglementarea operaţiunilor de finanţare, garantare şi asigurare efectuate de banca de export-import a româniei eximbank - s.a. în numele şi în contul statului, cu modificările şi completările ulterioare, luând în analiză propunerea de aprobare a normei n3.5 „garanţii exim banca românească în numele şi în contul statului“ (ediţia vii/0) şi ţinând seama de: - legea nr. 96/2000 privind organizarea şi funcţionarea exim banca românească - s.a., republicată, cu modificările şi completările ulterioare;– nota de aprobare nr. 73.174 din ...

 HOTĂRÂRE nr. 103 din 11 aprilie 2025 pentru aprobarea Normei N3.9 "Contragaranţii Exim Banca Românească în numele şi în contul statului" (ediţia V/0) EMITENT: Comitetul Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 379 din 29 aprilie 2025

În baza hotărârii guvernului nr. 534/2007 privind înfiinţarea, atribuţiile, competenţele şi modul de funcţionare ale comitetului interministerial de finanţări, garanţii şi asigurări şi reglementarea operaţiunilor de finanţare, garantare şi asigurare efectuate de banca de export - import a româniei eximbank - s.a. în numele şi în contul statului, cu modificările şi completările ulterioare, luând în analiză propunerea de aprobare a normei n3.9 „contragaranţii exim banca românească în numele şi în contul statului“ (ediţia v/0) şi ţinând seama de:- legea nr. 96/2000 privind organizarea şi funcţionarea exim banca românească - s.a., republicată, cu modificările şi completările ulterioare;– nota de aprobare nr. ...

 HOTĂRÂRE nr. 25/243 din 7 aprilie 2025 privind validarea alegerii domnului Şova Robert-Aurelian pentru funcţia de preşedinte al Consiliului superior al Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, mandat 2026-2030 EMITENT: Corpul Experţilor Contabili PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 379 din 29 aprilie 2025

În temeiul:- art. 27 alin. (1) şi art. 31 din ordonanţa guvernului nr. 65/1994 privind organizarea activităţii de expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;- pct. 3, 4, 7 şi pct. 147 alin. (1) din regulamentul de organizare şi funcţionare a corpului experţilor contabili şi contabililor autorizaţi din românia, aprobat prin hotărârea conferinţei naţionale a experţilor contabili şi contabililor autorizaţi nr. 1/1995, republicat, cu modificările şi completările ulterioare;- procesului-verbal nr. 2.084 din 7.04.2025 al operaţiunii de numărare a voturilor şi de stabilire a rezultatului votării privind alegerile pentru funcţia de preşedinte al consiliului superior al corpului experţilor contabili şi ...

Monitorul Oficial 382 din 29 Aprilie 2025 (M. Of. 382/2025)

 HOTĂRÂRE nr. 423 din 24 aprilie 2025 privind trecerea unei construcţii aflate în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - U.M. 0827 Cluj-Napoca (Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca) din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcţiune şi casării, precum şi pentru actualizarea anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 382 din 29 aprilie 2025

Având în vedere dispoziţiile art. 1 şi 2 din ordonanţa guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, aprobată prin legea nr. 246/2001,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 864 şi 869 din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 288 alin. (1) şi art. 361 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1(1) se aprobă trecerea din domeniul public al statului ...

 HOTĂRÂRE nr. 424 din 24 aprilie 2025 privind înscrierea unui imobil în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea acestuia în administrarea Tribunalului Argeş EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 382 din 29 aprilie 2025

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 288 alin. (1), art. 293 alin. (5), art. 297 şi 299 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 867 alin. (1) şi art. 868 alin. (1) din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1(1) se aprobă înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea în administrarea tribunalului argeş a imobilului - teren având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ...

Monitorul Oficial 380 din 29 Aprilie 2025 (M. Of. 380/2025)

 HOTĂRÂRE nr. 430 din 24 aprilie 2025 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 576/2023 privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Agenţiei Naţionale pentru Sport EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 380 din 29 aprilie 2025

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. ihotărârea guvernului nr. 576/2023 privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile agenţiei naţionale pentru sport, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 630 din 10 iulie 2023, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. la articolul 9, alineatul (1) va avea următorul cuprins: "art. 9(1) agenţia are un secretar general, înalt funcţionar public, numit în condiţiile legii."2. la articolul 9, alineatul (4) se abrogă.3. articolul 10 va avea următorul cuprins: "art. 10preşedintele poate delega, prin ordin, unele dintre atribuţiile sale vicepreşedinţilor, secretarului general sau, după caz, altor persoane ...

Monitorul Oficial 371 din 28 Aprilie 2025 (M. Of. 371/2025)

 HOTĂRÂRE nr. 389 din 16 aprilie 2025 privind trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului şi în administrarea Companiei Naţionale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. a unor bunuri aflate în administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. - Sucursala Regională CF Braşov, în vederea reutilizării şi refolosirii, respectiv scoaterii din funcţiune, casării şi valorificării, după caz EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 371 din 28 aprilie 2025

În conformitate cu prevederile art. 2-4 din ordonanţa guvernului nr. 32/2007 privind reglementarea unor aspecte legate de modernizarea şi reabilitarea unor părţi din infrastructura feroviară publică, aprobată cu modificări prin legea nr. 178/2008, cu modificările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 864 şi 869 din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 288 şi art. 361 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului ...

 HOTĂRÂRE nr. 391 din 16 aprilie 2025 privind actualizarea valorilor de inventar ale bunurilor imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Direcţiei pentru Agricultură Judeţene Buzău, instituţie subordonată Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 371 din 28 aprilie 2025

Având în vedere prevederile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 3 alin. (1) din hotărârea guvernului nr. 1.176/2024 privind aprobarea normelor tehnice pentru întocmirea şi actualizarea inventarului bunurilor din domeniul public al statului şi ale inventarului bunurilor imobile din domeniul privat al statului,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 288 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările si completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. ...

 HOTĂRÂRE nr. 413 din 24 aprilie 2025 privind acceptarea de către statul român a donaţiei unui bun mobil, ca operaţiune compensatorie, din partea Harris Global Communications, Inc. şi darea în administrarea Ministerului Apărării Naţionale a acestui bun EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 371 din 28 aprilie 2025

Având în vedere prevederile art. 362 alin. (1) şi (3) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 1.011 din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 291 alin. (1) lit. b) şi alin. (2), art. 299 şi art. 364^1 alin. (1) şi (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se acceptă pentru statul român donaţia bunului mobil cu valoarea totală de piaţă de 6.015.120,00 usd, ...

 HOTĂRÂRE nr. 414 din 24 aprilie 2025 privind acceptarea de către statul român a donaţiei unui bun mobil, ca operaţiune compensatorie, din partea Harris Global Communications, Inc. şi darea în administrarea Ministerului Apărării Naţionale a acestui bun EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 371 din 28 aprilie 2025

Având în vedere prevederile art. 362 alin. (1) şi (3) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 1.011 din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 291 alin. (1) lit. b) şi alin. (2), art. 299 şi art. 364^1 alin. (1) şi (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se acceptă pentru statul român donaţia bunului mobil cu valoarea totală de piaţă de 2.001.586,00 usd, ...

 HOTĂRÂRE nr. 415 din 24 aprilie 2025 privind acceptarea de către statul român a donaţiei unui bun mobil, ca operaţiune compensatorie, din partea Harris Global Communications, Inc. şi darea în administrarea Ministerului Apărării Naţionale a acestui bun EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 371 din 28 aprilie 2025

Având în vedere prevederile art. 362 alin. (1) şi (3) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 1.011 din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 291 alin. (1) lit. b) şi alin. (2), art. 299 şi art. 364^1 alin. (1) şi (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se acceptă pentru statul român donaţia bunului mobil cu valoarea totală de piaţă de 1.406.693,00 usd, ...

 HOTĂRÂRE nr. 416 din 24 aprilie 2025 privind acceptarea de către statul român a donaţiei unor bunuri mobile, ca operaţiune compensatorie, din partea Harris Global Communications, Inc. şi darea în administrarea Ministerului Apărării Naţionale a acestor bunuri EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 371 din 28 aprilie 2025

Având în vedere prevederile art. 362 alin. (1) şi (3) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 1.011 din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 291 alin. (1) lit. b) şi alin. (2), art. 299 şi art. 364^1 alin. (1) şi (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se acceptă pentru statul român donaţia bunurilor mobile cu valoarea totală de piaţă de 126.000,00 usd, prevăzute în ...

 HOTĂRÂRE nr. 417 din 24 aprilie 2025 privind aprobarea declanşării procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată, aprobarea listei imobilelor proprietate publică a statului, precum şi a listei imobilelor proprietate publică a unităţii administrativ-teritoriale, situate pe amplasamentul suplimentar care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional "Reabilitarea liniei de cale ferată BraşovSimeria, componentă a Coridorului Rin-Dunăre, pentru circulaţia trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h, tronsonul Braşov-Sighişoara, subsecţiunile: 1. Braşov-Apaţa şi 3. Caţa-Sighişoara", aflate pe raza unităţii administrativ-teritoriale: Feldioara - judeţul Braşov EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 371 din 28 aprilie 2025

Având în vedere hotărârea guvernului nr. 340/2018 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „reabilitarea liniei de cale ferată braşov-simeria, componentă a coridorului rin-dunăre, pentru circulaţia trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h, tronsonul braşov-sighişoara“, în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată şi al art. 5 alin. (1) şi (1^1) şi art. 11 alin. (6) din legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă amplasamentul suplimentar al lucrării de utilitate publică de interes naţional „reabilitarea liniei de cale ferată braşov-simeria, ...

Monitorul Oficial 377 din 28 Aprilie 2025 (M. Of. 377/2025)

 HOTĂRÂRE nr. 25 din 28 aprilie 2025 pentru modificarea anexei la Hotărârea Autorităţii Electorale Permanente nr. 12/2025 privind numerotarea secţiilor de votare organizate pe teritoriul României EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 377 din 28 aprilie 2025

Având în vedere prevederile art. 3 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 1/2025 privind unele măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru preşedintele româniei din anul 2025 şi alegerilor locale parţiale din anul 2025,văzând dispoziţiile art. 20-22 şi ale art. 120 alin. (1) din legea nr. 208/2015 privind alegerea senatului şi a camerei deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea autorităţii electorale permanente, cu modificările şi completările ulterioare, ţinând cont de prevederile art. 10 din legea nr. 370/2004 pentru alegerea preşedintelui româniei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în considerarea faptului că, ulterior adoptării hotărârii autorităţii electorale permanente nr. 12/2025 privind ...

Monitorul Oficial 373 din 28 Aprilie 2025 (M. Of. 373/2025)

 HOTĂRÂRE nr. 427 din 24 aprilie 2025 pentru aprobarea Programului naţional de achiziţii ecologice 2025-2030 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 373 din 28 aprilie 2025

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, precum şi al art. 25 lit. e) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă programul naţional de achiziţii ecologice 2025-2030, denumit în continuare pnae, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.art. 2În sensul prezentei hotărâri, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:a) achiziţie publică ecologică - procesul prin care entitatea achizitoare achiziţionează produse, servicii şi lucrări care au un impact redus asupra mediului, pe durata întregului ciclu de viaţă al acestora, care îndeplinesc ...

Monitorul Oficial 372 din 28 Aprilie 2025 (M. Of. 372/2025)

 HOTĂRÂRE nr. 390 din 16 aprilie 2025 pentru adoptarea Strategiei de dezvoltare a sistemului judiciar şi a justiţiei ca serviciu public 2025-2029 şi a planului de acţiune aferent acesteia EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 372 din 28 aprilie 2025

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 25 lit. e) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă strategia de dezvoltare a sistemului judiciar şi a justiţiei ca serviciu public 2025-2029 şi planul de acţiune aferent acesteia, prevăzute în anexa*) care face parte integrantă din prezenta hotărâre.*) anexa se publică în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 372 bis, care se poate achiziţiona de la centrul pentru relaţii cu publicul din şos. panduri nr. 1, bloc p33, parter, sectorul 5, bucureşti.art. 2la ...

Monitorul Oficial 367 din 25 Aprilie 2025 (M. Of. 367/2025)

 HOTĂRÂRE nr. 24 din 24 aprilie 2025 privind modificarea poziţiei nr. 467 din Lista sediilor secţiilor de votare din străinătate la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025, aprobată prin Hotărârea Autorităţii Electorale Permanente nr. 19/2025, precum şi unele măsuri pentru buna organizare a acestora EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 367 din 25 aprilie 2025

Având în vedere prevederile art. 2 alin. (1), art. 3 alin. (2) şi ale art. 21 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 1/2025 privind unele măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru preşedintele româniei din anul 2025 şi alegerilor locale parţiale din anul 2025, luând în considerare dispoziţiile art. 10 şi 23 din legea nr. 370/2004 pentru alegerea preşedintelui româniei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de prevederile art. 23 din legea nr. 208/2015 privind alegerea senatului şi a camerei deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea autorităţii electorale permanente, cu modificările şi completările ulterioare, văzând dispoziţiile art. 11 alin. (3) din hotărârea ...

Monitorul Oficial 368 din 25 Aprilie 2025 (M. Of. 368/2025)

 HOTĂRÂRE nr. 407 din 24 aprilie 2025 pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2025 al Fondului pentru mediu şi al Administraţiei Fondului pentru Mediu EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 368 din 25 aprilie 2025

Având în vedere dispoziţiile art. 12 alin. (1) şi (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 115/2011 privind stabilirea cadrului instituţional şi autorizarea guvernului, prin ministerul finanţelor publice, de a scoate la licitaţie certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite româniei la nivelul uniunii europene, aprobată prin legea nr. 163/2012, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, precum şi al art. 2^1 şi art. 13 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 196/2005 privind fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă ...

 HOTĂRÂRE nr. 409 din 24 aprilie 2025 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 957/2005 privind organizarea şi funcţionarea Institutului Naţional de Statistică EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 368 din 25 aprilie 2025

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. ihotărârea guvernului nr. 957/2005 privind organizarea şi funcţionarea institutului naţional de statistică, republicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 865 din 18 decembrie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. după articolul 3 se introduce un nou articol, art. 3^1, cu următorul cuprins:"art. 3^1(1) institutul naţional de statistică acţionează pentru formarea unei culturi statistice la nivel naţional, inclusiv prin acţiuni de cooperare cu ministerul educaţiei şi cercetării pentru organizarea şi desfăşurarea olimpiadei naţionale de statistică adresate elevilor din învăţământul liceal, ...

Monitorul Oficial 369 din 25 Aprilie 2025 (M. Of. 369/2025)

 HOTĂRÂRE nr. 410 din 24 aprilie 2025 privind completarea art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1.103/2022 pentru aprobarea Programului social de interes naţional de susţinere a cuplurilor şi a persoanelor singure, pentru creşterea natalităţii EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 369 din 25 aprilie 2025

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. ila articolul 1 din hotărârea guvernului nr. 1.103/2022 pentru aprobarea programului social de interes naţional de susţinere a cuplurilor şi a persoanelor singure, pentru creşterea natalităţii, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 883 din 7 septembrie 2022, cu modificările ulterioare, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alin. (4^1), cu următorul cuprins:"(4^1) sprijinul financiar se acordă pentru maximum 10.000 de beneficiari ai programului pentru efectuarea, pe teritoriul româniei, a procedurilor medicale de specialitate recomandate, în condiţiile legii."art. iiprevederile art. 1 alin. (4^1) din hotărârea guvernului nr. 1.103/2022 pentru ...

 HOTĂRÂRE nr. 411 din 24 aprilie 2025 privind reaprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Reabilitarea liniei de cale ferată Frontieră-Curtici-Simeria, parte componentă a Coridorului IV paneuropean, pentru circulaţia trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h: tronsonul 2: km 614-Gurasada şi tronsonul 3: Gurasada-Simeria" EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 369 din 25 aprilie 2025

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 42 alin. (2) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se reaprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „reabilitarea liniei de cale ferată frontieră-curtici-simeria, parte componentă a coridorului iv paneuropean, pentru circulaţia trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h: tronsonul 2: km 614-gurasada şi tronsonul 3: gurasada-simeria“, prevăzuţi în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.art. 2finanţarea obiectivului de investiţii prevăzut la art. 1 se realizează din fonduri externe nerambursabile (fen) şi de la bugetul de stat, prin bugetul ministerul ...

Monitorul Oficial 370 din 25 Aprilie 2025 (M. Of. 370/2025)

 HOTĂRÂRE nr. 426 din 24 aprilie 2025 privind aprobarea conversiei în acţiuni a obligaţiilor bugetare principale ale Companiei Naţionale "Unifarm" - S.A. EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 370 din 25 aprilie 2025

Având în vedere prevederile art. 1 şi art. 4 alin. (2^1) din ordonanţa guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale, aprobată prin legea nr. 216/2021, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 264 alin. (2) din legea nr. 207/2015 privind codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă conversia în acţiuni a obligaţiilor bugetare principale ale companiei naţionale „unifarm“ - s.a., companie de interes strategic naţional, care îşi desfăşoară activitatea în domeniul sanitar, la care statul este acţionar unic, reprezentând obligaţii bugetare principale în cuantum de ...

Monitorul Oficial 368 din 25 Aprilie 2025 (M. Of. 368/2025)

 HOTĂRÂRE nr. 408 din 24 aprilie 2025 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 688/2017 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Autorităţii Competente de Reglementare a Operaţiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 368 din 25 aprilie 2025

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. ihotărârea guvernului nr. 688/2017 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare a autorităţii competente de reglementare a operaţiunilor petroliere offshore la marea neagră, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 768 din 27 septembrie 2017, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. titlul va avea următorul cuprins:"hotĂrÂreprivind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare a autorităţii competente pentru reglementarea operaţiunilor offshore la marea neagră"2. articolul unic va avea următorul cuprins: "articol unicse aprobă regulamentul de organizare şi funcţionare a autorităţii competente pentru reglementarea operaţiunilor offshore la marea neagră, ...

Monitorul Oficial 359 din 24 Aprilie 2025 (M. Of. 359/2025)

 HOTĂRÂRE nr. 393 din 16 aprilie 2025 privind actualizarea datelor de identificare şi a valorilor de inventar ale unor imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Curţii de Conturi, ca urmare a finalizării unor lucrări de investiţii EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 359 din 24 aprilie 2025

Având în vedere prevederile art. 3 alin. (1) din hotărârea guvernului nr. 1.176/2024 privind aprobarea normelor tehnice pentru întocmirea şi actualizarea inventarului bunurilor din domeniul public al statului şi ale inventarului bunurilor imobile din domeniul privat al statului,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 288 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă actualizarea datelor de identificare şi a valorilor de inventar ale unor imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea curţii de conturi, ca urmare a finalizării unor ...

 HOTĂRÂRE nr. 394 din 16 aprilie 2025 pentru actualizarea valorii de inventar a unui imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Instituţiei Prefectului - Judeţul Bistriţa-Năsăud din subordinea Ministerului Afacerilor Interne EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 359 din 24 aprilie 2025

Având în vedere dispoziţiile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 288 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă actualizarea valorii de inventar a unui imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea instituţiei prefectului - judeţul bistriţa-năsăud din subordinea ministerului afacerilor interne, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta ...

 HOTĂRÂRE nr. 395 din 16 aprilie 2025 privind actualizarea denumirii titularului dreptului de administrare şi a valorii de inventar ale imobilului cu nr. MF 40413, aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, trecerea unor construcţii din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcţiune şi casării, precum şi actualizarea anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 359 din 24 aprilie 2025

Având în vedere art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 864 şi 869 din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 288 alin. (1) şi art. 361 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 1, 2 şi 4 din ordonanţa guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare ...

Monitorul Oficial 362 din 24 Aprilie 2025 (M. Of. 362/2025)

 HOTĂRÂREA nr. 14 din 15 martie 2025 privind contestaţiile formulate împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr. 24D din 14 martie 2025 privind înregistrarea candidaturii independente a domnului Ponta Victor-Viorel şi a semnului electoral la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 362 din 24 aprilie 2025

┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...

 HOTĂRÂRE nr. 35 din 23 aprilie 2025 privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - O Europă mai simplă şi mai rapidă: comunicare privind punerea în aplicare şi simplificarea - COM (2025) 47 EMITENT: Camera Deputaţilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 362 din 24 aprilie 2025

În temeiul prevederilor art. 67 şi ale art. 148 din constituţia româniei, republicată, ale legii nr. 373/2013 privind cooperarea dintre parlament şi guvern în domeniul afacerilor europene şi ale art. 165-190 din regulamentul camerei deputaţilor, aprobat prin hotărârea camerei deputaţilor nr. 8/1994, republicat, cu modificările ulterioare,camera deputaţilor adoptă prezenta hotărâre.articol unicluând în considerare opinia nr. 4c-22/244, adoptată de comisia pentru afaceri europene în şedinţa din 15 aprilie 2025, camera deputaţilor:1. susţine agenda de simplificare şi punere în aplicare, promovată de comisia europeană, şi consideră că reducerea complexităţii cadrului normativ, prin raţionalizarea şi simplificarea sa, la nivelul uniunii europene (uniunea) şi al statelor ...

 HOTĂRÂRE nr. 34 din 23 aprilie 2025 privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Calea către următorul cadru financiar multianual - COM (2025) 46 EMITENT: Camera Deputaţilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 362 din 24 aprilie 2025

În temeiul prevederilor art. 67 şi ale art. 148 din constituţia româniei, republicată, ale legii nr. 373/2013 privind cooperarea dintre parlament şi guvern în domeniul afacerilor europene şi ale art. 165-190 din regulamentul camerei deputaţilor, aprobat prin hotărârea camerei deputaţilor nr. 8/1994, republicat, cu modificările ulterioare, camera deputaţilor adoptă prezenta hotărâre.articol unicluând în considerare opinia nr. 4c-22/243, adoptată de comisia pentru afaceri europene în şedinţa din 15 aprilie 2025, camera deputaţilor:1. apreciază interesul acordat de comisia europeană şi eforturile acesteia pentru realizarea unui viitor buget european adecvat, pentru atingerea obiectivelor prioritare ale uniunii europene (ue) în domeniul creşterii economice, coeziunii, securităţii şi ocupării ...

Monitorul Oficial 360 din 24 Aprilie 2025 (M. Of. 360/2025)

 HOTĂRÂRE nr. 392 din 16 aprilie 2025 privind actualizarea valorii de inventar a unor bunuri imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi modificarea anexei nr. 9 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 360 din 24 aprilie 2025

Având în vedere prevederile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 288 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă actualizarea valorii de inventar a unor bunuri imobile înregistrate cu nr. mf 154558, mf 154559, mf 165434, mf 150349, mf 155202, mf 150352, mf 165433, mf 165435, aflate în domeniul public al statului ...

Monitorul Oficial 361 din 24 Aprilie 2025 (M. Of. 361/2025)

 HOTĂRÂRE nr. 402 din 24 aprilie 2025 privind acordarea cetăţeniei române domnului M. K. O. F. EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 361 din 24 aprilie 2025

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 8^2 coroborat cu art. 13^1 alin. (1) din legea cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse acordă cetăţenia română domnului m. k. o. f., ──────────din cauza conţinutului mare de date cu caracter personal din cadrul acestui act, fapt care depăşeşte scopul prezentei aplicaţii legislative în contextul legislaţiei aplicabile, acesta nu este prezent în baza de date legislativă disponibilă aici. pentru a accesa acest conţinut vă puteţi adresa monitorului oficial sau emitentului actului.──────────prim-ministruion-marcel ciolacucontrasemnează:p. secretarul general al guvernului,mihnea-claudiu drumeaŞeful cancelariei prim-ministrului,Ştefan-radu opreapreşedintele agenţiei ...

Monitorul Oficial 364 din 24 Aprilie 2025 (M. Of. 364/2025)

 HOTĂRÂRE nr. 403 din 24 aprilie 2025 privind declararea zilei de 26 aprilie 2025 zi de doliu naţional pe teritoriul României EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 364 din 24 aprilie 2025

În memoria sanctităţii sale papa francisc,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 6 din legea nr. 75/1994 privind arborarea drapelului româniei, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema româniei de către autorităţile şi instituţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se declară ziua de 26 aprilie 2025 zi de doliu naţional pe teritoriul româniei.art. 2(1) În ziua de doliu naţional prevăzută la art. 1 toate instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale vor arbora drapelul româniei în bernă.(2) drapelul româniei în bernă se mai arborează:a) la sediile partidelor politice, sindicatelor, ...

 HOTĂRÂRE nr. 404 din 24 aprilie 2025 privind numirea unui consul general EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 364 din 24 aprilie 2025

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicdoamna corina creţu se numeşte în calitate de consul general, şef al consulatului general al româniei la salonic, republica elenă.prim-ministruion-marcel ciolacucontrasemnează:ministrul afacerilor externe,emilian-horaţiu hurezeanubucureşti, 24 aprilie 2025.nr. 404.-----

 HOTĂRÂRE nr. 405 din 24 aprilie 2025 pentru numirea reprezentanţilor Guvernului în Consiliul de administraţie al Casei Naţionale de Pensii Publice EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 364 din 24 aprilie 2025

Având în vedere prevederile art. 37 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 118 alin. (5) lit. b) şi alin. (6) din legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse numesc în calitatea de membri în consiliul de administraţie al casei naţionale de pensii publice, pe o perioadă de 4 ani:a) doamna georgeta jugănaru, director general adjunct, gradul ii - direcţia generală politici salariale, pensii şi asigurări sociale - ministerul muncii, familiei, tineretului şi solidarităţii sociale;b) domnul ...

Monitorul Oficial 365 din 24 Aprilie 2025 (M. Of. 365/2025)

 HOTĂRÂRE nr. 58 din 15 aprilie 2025 pentru modificarea şi completarea Regulamentului Institutului Naţional al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 92/2023 EMITENT: Consiliul Superior al Magistraturii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 365 din 24 aprilie 2025

În temeiul dispoziţiilor art. 133 alin. (5) şi (7) din constituţia româniei, republicată, şi ale art. 23 alin. (1) din legea nr. 305/2022 privind consiliul superior al magistraturii,având în vedere dispoziţiile art. 37 lit. e) din legea nr. 305/2022, cu majoritatea voturilor membrilor prezenţi (12 voturi da, 3 voturi nu, 1 vot nul),plenul consiliului superior al magistraturii hotărăşte:art. iregulamentul institutului naţional al magistraturii, aprobat prin hotărârea plenului consiliului superior al magistraturii nr. 92/2023, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 499 din 8 iunie 2023, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 2 ...

Monitorul Oficial 363 din 24 Aprilie 2025 (M. Of. 363/2025)

 HOTĂRÂRE nr. 401 din 16 aprilie 2025 privind instituirea unei scheme de ajutor de minimis pentru susţinerea crescătorilor de porci de reproducţie din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa pentru anul 2025 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 363 din 24 aprilie 2025

Având în vedere prevederile regulamentului (ue) nr. 1.408/2013 al comisiei din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 şi 108 din tratatul privind funcţionarea uniunii europene ajutoarelor de minimis în sectorul agricol, astfel cum a fost modificat prin regulamentul (ue) 2024/3.118 al comisiei din 10 decembrie 2024,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1(1) prin prezenta hotărâre se instituie o schemă de ajutor de minimis pentru susţinerea crescătorilor de porci de reproducţie din rasele bazna şi/sau mangaliţa, pentru anul 2025, denumită în continuare schema de ajutor de minimis, derulată prin programul de susţinere a crescătorilor de porci ...

Monitorul Oficial 354 din 23 Aprilie 2025 (M. Of. 354/2025)

 HOTĂRÂRE nr. 383 din 16 aprilie 2025 privind declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul suplimentar, aprobarea listei imobilelor proprietate publică a statului, precum şi aprobarea listei imobilelor proprietate publică a unităţii administrativ-teritoriale, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional "Autostrada Braşov-Târgu Mureş-Cluj-Oradea", subsecţiunea 3A2 "Nădăşelu-Mihăieşti km 8 + 700-km 25 + 500" EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 354 din 23 aprilie 2025

Având în vedere dispoziţiile hotărârii guvernului nr. 739/2019 privind reaprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „autostrada braşov-târgu mureş-cluj-oradea“,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, precum şi al art. 5 alin. (1) şi (1^1) şi al art. 11 alin. (6) din legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă amplasamentul suplimentar al lucrării de utilitate publică de interes naţional „autostrada braşov-târgu mureş-cluj-oradea“, subsecţiunea 3a2 „nădăşelu-mihăieşti km 8 + 700-km 25 + 500“, conform anexei nr. 1. art. 2(1) ...

Monitorul Oficial 355 din 23 Aprilie 2025 (M. Of. 355/2025)

 HOTĂRÂREA nr. 5 din 8 martie 2025 privind contestaţia formulată împotriva candidaturii domnului Călin Georgescu la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 355 din 23 aprilie 2025

┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...

 HOTĂRÂREA nr. 9 din 12 martie 2025 privind contestaţiile formulate împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr. 20D din 11 martie 2025 privind înregistrarea candidaturii domnului George-Crin-Laurenţiu Antonescu şi a semnului electoral la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 355 din 23 aprilie 2025

┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...

 HOTĂRÂREA nr. 18 din 16 martie 2025 privind contestaţiile formulate împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr. 24D din 14 martie 2025 privind înregistrarea candidaturii independente a domnului Ponta Victor-Viorel şi a semnului electoral la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 355 din 23 aprilie 2025

┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...

 HOTĂRÂREA nr. 19 din 16 martie 2025 privind contestaţia formulată împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr. 28D din 15 martie 2025 privind respingerea înregistrării candidaturii independente a domnului Ispas Paul la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 355 din 23 aprilie 2025

┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...

 HOTĂRÂRE nr. 382 din 16 aprilie 2025 pentru modificarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 37/2021 privind declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional "Autostrada de centură Bucureşti", sector Centura Nord km 0 + 000-km 52 + 770, pe raza localităţilor Săbăreni din judeţul Giurgiu, Dragomireşti-Vale, Buftea, Mogoşoaia, Baloteşti, Tunari, Dascălu, Ştefăneştii de Jos, Găneasa, Pantelimon şi Cernica din judeţul Ilfov EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 355 din 23 aprilie 2025

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, precum şi al art. 9 alin. (8), art. 11 alin. (7) şi al art. 32 alin. (2) şi (3) din legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre. art. ianexa nr. 2 la hotărârea guvernului nr. 37/2021 privind declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional „autostrada de centură bucureşti“, sector centura nord km 0 + 000-km 52 + 770, pe ...

Monitorul Oficial 356 din 23 Aprilie 2025 (M. Of. 356/2025)

 HOTĂRÂRE nr. 385 din 16 aprilie 2025 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2025 al Regiei Autonome "Registrul Auto Român", aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 356 din 23 aprilie 2025

Având în vedere prevederile art. xxxiii din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 156/2024 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale legii bugetului de stat pe anul 2025 nr. 9/2025, în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 4 alin. (1) lit. a) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin ...

 HOTĂRÂRE nr. 386 din 16 aprilie 2025 privind aprobarea plăţii contribuţiei financiare voluntare a României la bugetul Secretariatului Consiliului Cooperării Regionale pentru anul 2025 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 356 din 23 aprilie 2025

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 5 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 40/2016 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată prin legea nr. 336/2023,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă plata contribuţiei financiare voluntare a româniei la bugetul secretariatului consiliului cooperării regionale pentru anul 2025, reprezentând echivalentul în lei al sumei de 140.000 euro.art. 2echivalentul în lei al contribuţiei financiare voluntare se calculează pe baza cursului oficial de schimb leu/euro al băncii naţionale a româniei, valabil la data efectuării plăţii. art. ...

Monitorul Oficial 358 din 23 Aprilie 2025 (M. Of. 358/2025)

 HOTĂRÂRE nr. 23 din 23 aprilie 2025 privind întocmirea, verificarea şi circuitul proceselor-verbale privind rezultatele alegerilor locale parţiale din data de 4 mai 2025 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 358 din 23 aprilie 2025

Având în vedere hotărârea guvernului nr. 5/2025 privind stabilirea datei alegerilor locale parţiale pentru preşedintele consiliului judeţean bihor şi pentru primari în unele circumscripţii electorale, cu completările ulterioare,văzând prevederile art. 3 alin. (1) şi (3), art. 18 alin. (1), (4), (5) şi (9) şi ale art. 21 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 1/2025 privind unele măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru preşedintele româniei din anul 2025 şi alegerilor locale parţiale din anul 2025,ţinând cont de prevederile art. 93-98 şi ale art. 132 alin. (1) din legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi ...

 HOTĂRÂRE nr. 33 din 23 aprilie 2025 privind aprobarea Procedurii de evaluare profesională a personalului din serviciile Camerei Deputaţilor EMITENT: Camera Deputaţilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 358 din 23 aprilie 2025

În temeiul prevederilor art. 67 din constituţia româniei, republicată, precum şi ale art. 32 alin. (1) lit. r) şi u) şi ale art. 85 din regulamentul camerei deputaţilor, aprobat prin hotărârea camerei deputaţilor nr. 8/1994, republicat, cu modificările ulterioare,având în vedere prevederile art. 9 alin. (3) din hotărârea camerei deputaţilor nr. 9/2025 privind reducerea numărului de posturi alocate compartimentelor din serviciile camerei deputaţilor,camera deputaţilor adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă procedura de evaluare profesională a personalului din serviciile camerei deputaţilor, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.această hotărâre a fost adoptată de camera deputaţilor în şedinţa din 23 aprilie 2025, cu respectarea ...

Monitorul Oficial 351 din 22 Aprilie 2025 (M. Of. 351/2025)

 HOTĂRÂRE nr. 384 din 16 aprilie 2025 privind cerinţele specifice pentru autorizarea laboratoarelor de încercări şi a atestării standurilor şi dispozitivelor speciale utilizate în activităţile de încercări şi verificări din domeniul feroviar, transportului cu metroul, metroul uşor, monorai şi transportului urban, suburban şi regional pe şine, pe linii ferate industriale şi pe căile ferate cu caracter de patrimoniu, de muzeu sau turistic şi verificarea respectării acestor cerinţe EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 351 din 22 aprilie 2025

Având în vedere prevederile art. 9 din ordonanţa guvernului nr. 16/2024 privind inspecţia tehnică şi supravegherea prin acţiuni de inspecţie tehnică în domeniul feroviar, al transportului cu metroul, metroul uşor, monorai şi al transportului urban, suburban şi regional pe şine, pe linii ferate industriale şi pe căile ferate cu caracter de patrimoniu, de muzeu sau turistic, aprobată prin legea nr. 225/2024,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 6 alin. (1) din ordonanţa guvernului nr. 30/2024 privind autorizarea operatorilor economici din domeniul feroviar, al transportului cu metroul, metroul uşor, monorai şi al transportului urban, suburban şi regional pe şine, ...

 HOTĂRÂRE nr. 398 din 16 aprilie 2025 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1.251/2023 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului pentru Licenţă Industrială, precum şi pentru completarea anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 832/2022 privind stabilirea atribuţiilor, organizarea şi funcţionarea Cancelariei Prim-Ministrului EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 351 din 22 aprilie 2025

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unichotărârea guvernului nr. 1.251/2023 privind organizarea şi funcţionarea oficiului pentru licenţă industrială, precum şi pentru completarea anexei nr. 1 la hotărârea guvernului nr. 832/2022 privind stabilirea atribuţiilor, organizarea şi funcţionarea cancelariei prim-ministrului, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1126 din 13 decembrie 2023, se modifică după cum urmează:1. la articolul 10, alineatul (4) va avea următorul cuprins:"(4) numărul maxim de posturi aprobat este de 82, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetelor demnitarilor."2. anexa nr. 1 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa la prezenta hotărâre.prim-ministruion-marcel ciolacucontrasemnează:viceprim-ministru,marian neacşuviceprim-ministru, ...

 HOTĂRÂRE nr. 399 din 16 aprilie 2025 privind alocarea unor sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2025, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Culturii EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 351 din 22 aprilie 2025

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 1 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 24/2025 privind unele măsuri bugetare în domeniul culturii şi al asigurării funcţionării structurii de coordonare în domeniul drogurilor şi al adicţiilor pentru anul 2025,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă suplimentarea bugetului ministerului culturii, la capitolul 67.01 „cultură, recreere şi religie“, titlul 51 „transferuri între unităţi ale administraţiei publice“, din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia guvernului pe anul 2025, cu suma de 31.000 mii lei credite bugetare, pentru gestionarea de către oficiul de film şi investiţii culturale a schemei de ajutor ...

Monitorul Oficial 352 din 22 Aprilie 2025 (M. Of. 352/2025)

 HOTĂRÂREA nr. 30 din 19 martie 2025 privind contestaţia formulată împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr. 39D din 17 martie 2025 privind respingerea înregistrării candidaturii independente a domnului Remus Pricopie la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 352 din 22 aprilie 2025

┌───────────────┬──────────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│mihaela │- judecător ││ciochină │ │├───────────────┼──────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ ...

 HOTĂRÂRE nr. 400 din 16 aprilie 2025 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind acordarea voucherelor de vacanţă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 215/2009 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 352 din 22 aprilie 2025

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicnormele metodologice privind acordarea voucherelor de vacanţă, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 215/2009, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 145 din 9 martie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 3, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(2) În cazul salariaţilor din instituţiile publice se acordă o singură indemnizaţie de vacanţă, sub formă de vouchere de vacanţă, în cuantumul şi condiţiile prevăzute la art. 1 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă, în limita sumelor prevăzute în ...

Monitorul Oficial 348 din 22 Aprilie 2025 (M. Of. 348/2025)

 HOTĂRÂRE nr. 387 din 16 aprilie 2025 pentru aprobarea metodologiei privind organizarea şi funcţionarea Programului naţional de reducere a abandonului universitar EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 348 din 22 aprilie 2025

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 121 alin. (7) din legea învăţământului superior nr. 199/2023, cu modificările şi completările ulterioare, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.cap. i dispoziţii generaleart. 1obiectul prezentei hotărâri îl constituie aprobarea metodologiei privind organizarea şi funcţionarea programului naţional de reducere a abandonului universitar, denumit în continuare pnrau, în vederea creşterii retenţiei studenţilor în mediul universitar.art. 2(1) pnrau este cuprins în programul educaţie universitară şi postuniversitară, cod program 2512 din legea bugetului de stat pe anul 2025 nr. 9/2025, şi are ca obiectiv principal reducerea semnificativă a ratei abandonului universitar în instituţiile de ...

 HOTĂRÂRE nr. 388 din 16 aprilie 2025 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 272/2023 privind participarea României la Programul pentru evaluarea internaţională a elevilor - PISA 2025, inclusiv la opţiunile internaţionale, dezvoltate de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 348 din 22 aprilie 2025

Având în vedere prevederile art. 115 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi v) din legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 5 alin. (4) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 40/2016 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată prin legea nr. 336/2023,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unichotărârea guvernului nr. 272/2023 privind participarea româniei la programul pentru evaluarea internaţională a elevilor - pisa 2025, inclusiv la opţiunile internaţionale, dezvoltate de organizaţia pentru cooperare şi dezvoltare economică, publicată în monitorul ...

Monitorul Oficial 350 din 22 Aprilie 2025 (M. Of. 350/2025)

 HOTĂRÂREA nr. 11 din 13 martie 2025 privind contestaţia formulată împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr. 20D din 11 martie 2025 privind înregistrarea candidaturii domnului George-Crin-Laurenţiu Antonescu şi a semnului electoral la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 350 din 22 aprilie 2025

┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...

 HOTĂRÂREA nr. 13 din 14 martie 2025 privind contestaţia formulată împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr. 20D din 11 martie 2025 privind înregistrarea candidaturii domnului George-Crin-Laurenţiu Antonescu şi a semnului electoral la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 350 din 22 aprilie 2025

┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...

Monitorul Oficial 347 din 17 Aprilie 2025 (M. Of. 347/2025)

 HOTĂRÂRE nr. 22 din 17 aprilie 2025 privind modificarea Listei sediilor secţiilor de votare din străinătate la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025, aprobată prin Hotărârea Autorităţii Electorale Permanente nr. 19/2025, precum şi unele măsuri pentru buna organizare a acestora EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 347 din 17 aprilie 2025

Având în vedere prevederile art. 2 alin. (1), art. 3 alin. (2) şi ale art. 21 din ordonanţa de urgenţă a guvernului 1/2025 privind unele măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru preşedintele româniei din anul 2025 şi alegerilor locale parţiale din anul 2025, luând în considerare dispoziţiile art. 10 şi 23 din legea nr. 370/2004 pentru alegerea preşedintelui româniei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de prevederile art. 23 din legea nr. 208/2015 privind alegerea senatului şi a camerei deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea autorităţii electorale permanente, cu modificările şi completările ulterioare,văzând dispoziţiile art. 11 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. ...

Monitorul Oficial 346 din 17 Aprilie 2025 (M. Of. 346/2025)

 HOTĂRÂRE nr. 370 din 16 aprilie 2025 privind aprobarea scoaterii din rezervele de stat şi acordarea de către România a unor ajutoare umanitare externe de urgenţă, cu titlu gratuit, pentru Statul Libia şi pentru Republica Armenia EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 346 din 17 aprilie 2025

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 5 alin. 1 lit. a) şi alin. 3, art. 8 alin. 3 şi art. 13 din legea nr. 82/1992 privind rezervele de stat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1(1) se aprobă scoaterea din rezervele de stat şi acordarea de către românia a unui ajutor umanitar extern de urgenţă, cu titlu gratuit, pentru statul libia, în vederea protecţiei populaţiei afectate de inundaţiile de pe teritoriul statului libia, constând în cantităţile de produse prevăzute în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, în valoare de 2.905.200 ...

 HOTĂRÂRE nr. 371 din 16 aprilie 2025 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 346 din 17 aprilie 2025

Luând în considerare prevederile art. 1 şi 2 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 16/2025 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale, cu modificările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 62 alin. (3) şi (4) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. ihotărârea guvernului nr. 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului culturii, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 116 din 22 februarie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. la articolul 9, alineatul (2) va avea următorul cuprins:"(2) ...

 HOTĂRÂRE nr. 372 din 16 aprilie 2025 privind reaprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Reabilitarea liniei de cale ferată Braşov-Simeria, componentă a Coridorului Rin-Dunăre, pentru circulaţia cu viteza maximă de 160 km/h, secţiunea Braşov-Sighişoara, subsecţiunile 1. Braşov-Apaţa, 2. Apaţa-Caţa şi 3. Caţa-Sighişoara" EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 346 din 17 aprilie 2025

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 42 alin. (2) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se reaprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „reabilitarea liniei de cale ferată braşov-simeria, componentă a coridorului rin-dunăre, pentru circulaţia cu viteza maximă de 160 km/h, secţiunea braşov-sighişoara, subsecţiunile 1. braşov-apaţa, 2. apaţa-caţa şi 3. caţa-sighişoara“, prevăzuţi în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.art. 2finanţarea obiectivului de investiţii prevăzut la art. 1 se realizează din fonduri externe nerambursabile, conform contractelor de finanţare cef (no inea/cef/tran/m2014/1042049 şi no inea/cef/tran/m2015/1131642), de ...

 HOTĂRÂRE nr. 373 din 16 aprilie 2025 privind aprobarea Actului adiţional nr. 4/2025 la Licenţa de concesiune nr. 366/1999 a activităţii de exploatare a dacitului industrial şi de construcţie din perimetrul Bologa, judeţul Cluj EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 346 din 17 aprilie 2025

Având în vedere dispoziţiile art. 1 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 81/2024 pentru înfiinţarea autorităţii naţionale de reglementare în domeniul minier, petrolier şi al stocării geologice a dioxidului de carbon, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul resurselor minerale, petrolului şi stocării geologice a dioxidului de carbon, cu completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 20 alin. (2) şi art. 21^1 alin. (3) din legea minelor nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă actul adiţional nr. 4/2025*) la licenţa de concesiune nr. 366/1999 ...

 HOTĂRÂRE nr. 374 din 16 aprilie 2025 privind aprobarea Actului adiţional nr. 3/2025 la Licenţa de concesiune nr. 369/1999 a activităţii de exploatare a andezitului industrial şi de construcţie din perimetrul Bologa-Henţ, judeţul Cluj EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 346 din 17 aprilie 2025

Având în vedere dispoziţiile art. 1 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 81/2024 pentru înfiinţarea autorităţii naţionale de reglementare în domeniul minier, petrolier şi al stocării geologice a dioxidului de carbon, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul resurselor minerale, petrolului şi stocării geologice a dioxidului de carbon, cu completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 20 alin. (2) şi art. 21^1 alin. (3) din legea minelor nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă actul adiţional nr. 3/2025*) la licenţa de concesiune nr. 369/1999 ...

 HOTĂRÂRE nr. 375 din 16 aprilie 2025 privind înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a zăcământului de huilă din perimetrul de exploatare Şopot, judeţul Caraş-Severin EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 346 din 17 aprilie 2025

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 288 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 1 alin. (7) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 81/2024 pentru înfiinţarea autorităţii naţionale de reglementare în domeniul minier, petrolier şi al stocării geologice a dioxidului de carbon, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul resurselor minerale, petrolului şi stocării geologice a dioxidului de carbon, cu completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public ...

 HOTĂRÂRE nr. 376 din 16 aprilie 2025 privind aprobarea Actului adiţional nr. 6/2025 la Licenţa de concesiune nr. 324/1999 a activităţii de exploatare a apei minerale terapeutice din perimetrul Geoagiu, judeţul Hunedoara EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 346 din 17 aprilie 2025

Având în vedere dispoziţiile art. 1 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 81/2024 pentru înfiinţarea autorităţii naţionale de reglementare în domeniul minier, petrolier şi al stocării geologice a dioxidului de carbon, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul resurselor minerale, petrolului şi stocării geologice a dioxidului de carbon, cu completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 20 alin. (2) şi art. 21^1 alin. (3) din legea minelor nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă actul adiţional nr. 6/2025*) la licenţa de concesiune nr. 324/1999 ...

 HOTĂRÂRE nr. 377 din 16 aprilie 2025 privind aprobarea Actului adiţional nr. 3/2025 la Licenţa de concesiune nr. 541/1999 a activităţii de exploatare a minereului polimetalic cu conţinut de aur şi argint în perimetrul Şuior, judeţul Maramureş EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 346 din 17 aprilie 2025

Având în vedere dispoziţiile art. 1 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 81/2024 pentru înfiinţarea autorităţii naţionale de reglementare în domeniul minier, petrolier şi al stocării geologice a dioxidului de carbon, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul resurselor minerale, petrolului şi stocării geologice a dioxidului de carbon, cu completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 20 alin. (2) şi art. 21^1 alin. (3) din legea minelor nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă actul adiţional nr. 3/2025*) la licenţa de concesiune nr. 541/1999 ...

 HOTĂRÂRE nr. 378 din 16 aprilie 2025 privind aprobarea Actului adiţional nr. 8/2025 la Licenţa de concesiune nr. 925/1999 a activităţii de exploatare a dioritului în perimetrul Păuliş, judeţul Arad EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 346 din 17 aprilie 2025

Având în vedere dispoziţiile art. 1 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 81/2024 pentru înfiinţarea autorităţii naţionale de reglementare în domeniul minier, petrolier şi al stocării geologice a dioxidului de carbon, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul resurselor minerale, petrolului şi stocării geologice a dioxidului de carbon, cu completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 20 alin. (2) şi art. 21^1 alin. (3) din legea minelor nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă actul adiţional nr. 8/2025*) la licenţa de concesiune nr. 925/1999 ...

 HOTĂRÂRE nr. 379 din 16 aprilie 2025 privind aprobarea Actului adiţional nr. 9/2025 la Licenţa de concesiune nr. 479/1999 a activităţii de exploatare a minereului de uraniu din perimetrul Tulgheş-Grinţieş, judeţul Neamţ EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 346 din 17 aprilie 2025

Având în vedere dispoziţiile art. 1 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 81/2024 pentru înfiinţarea autorităţii naţionale de reglementare în domeniul minier, petrolier şi al stocării geologice a dioxidului de carbon, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul resurselor minerale, petrolului şi stocării geologice a dioxidului de carbon, cu completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 20 alin. (2) şi art. 21^1 alin. (3) din legea minelor nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă actul adiţional nr. 9/2025*) la licenţa de concesiune nr. 479/1999 ...

 HOTĂRÂRE nr. 380 din 16 aprilie 2025 privind aprobarea Actului adiţional nr. 4/2025 la Licenţa de concesiune nr. 540/1999 a activităţii de exploatare a minereului polimetalic în perimetrul Baia Sprie, judeţul Maramureş EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 346 din 17 aprilie 2025

Având în vedere dispoziţiile art. 1 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 81/2024 pentru înfiinţarea autorităţii naţionale de reglementare în domeniul minier, petrolier şi al stocării geologice a dioxidului de carbon, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul resurselor minerale, petrolului şi stocării geologice a dioxidului de carbon, cu completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 20 alin. (2) şi art. 21^1 alin. (3) din legea minelor nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă actul adiţional nr. 4/2025*) la licenţa de concesiune nr. 540/1999 ...

 HOTĂRÂRE nr. 381 din 16 aprilie 2025 privind aprobarea Actului adiţional nr. 7/2025 la Licenţa de concesiune nr. 1.036/1999 a activităţii de exploatare a gresiei ornamentale în perimetrul Başchioi, judeţul Tulcea EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 346 din 17 aprilie 2025

Având în vedere dispoziţiile art. 1 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 81/2024 pentru înfiinţarea autorităţii naţionale de reglementare în domeniul minier, petrolier şi al stocării geologice a dioxidului de carbon, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul resurselor minerale, petrolului şi stocării geologice a dioxidului de carbon, cu completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 20 alin. (2) şi art. 21^1 alin. (3) din legea minelor nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă actul adiţional nr. 7/2025*) la licenţa de concesiune nr. 1.036/1999 ...

Monitorul Oficial 344 din 17 Aprilie 2025 (M. Of. 344/2025)

 HOTĂRÂREA nr. 4 din 8 martie 2025 privind respingerea înregistrării candidaturii independente a domnului Petru Mîndru la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 344 din 17 aprilie 2025

┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...

 HOTĂRÂREA nr. 35 din 2 aprilie 2025 privind contestaţia formulată împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr. 18D din 9 martie 2025 privind respingerea înregistrării candidaturii independente a domnului Călin Georgescu la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025, precum şi a semnului electoral EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 344 din 17 aprilie 2025

┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- ...

Monitorul Oficial 342 din 16 Aprilie 2025 (M. Of. 342/2025)

 HOTĂRÂRE nr. 30 din 15 aprilie 2025 privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Stadiul evoluţiei deceniului digital - 2024 - COM (2024) 260 EMITENT: Camera Deputaţilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 342 din 16 aprilie 2025

În temeiul prevederilor art. 67 şi ale art. 148 din constituţia româniei, republicată, ale legii nr. 373/2013 privind cooperarea dintre parlament şi guvern în domeniul afacerilor europene şi ale art. 165-190 din regulamentul camerei deputaţilor, aprobat prin hotărârea camerei deputaţilor nr. 8/1994, republicat, cu modificările ulterioare, camera deputaţilor adoptă prezenta hotărâre.articol unicluând în considerare opinia nr. 4c-22/215, adoptată de comisia pentru afaceri europene în şedinţa din 8 aprilie 2025, camera deputaţilor:1. susţine comunicarea comisiei europene către parlamentul european, consiliu, comitetul economic şi social european şi comitetul regiunilor referitoare la stadiul evoluţiei deceniului digital - 2024;2. consideră că sunt necesare eforturi suplimentare, atât ...

 HOTĂRÂRE nr. 31 din 15 aprilie 2025 privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Comunicarea din 2024 privind politica de extindere a UE - COM (2024) 690 EMITENT: Camera Deputaţilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 342 din 16 aprilie 2025

În temeiul prevederilor art. 67 şi ale art. 148 din constituţia româniei, republicată, ale legii nr. 373/2013 privind cooperarea dintre parlament şi guvern în domeniul afacerilor europene şi ale art. 165-190 din regulamentul camerei deputaţilor, aprobat prin hotărârea camerei deputaţilor nr. 8/1994, republicat, cu modificările ulterioare,camera deputaţilor adoptă prezenta hotărâre.articol unicluând în considerare opinia nr. 4c-22/216, adoptată de comisia pentru afaceri europene în şedinţa din 8 aprilie 2025, camera deputaţilor:1. aderă la aprecierea comisiei europene potrivit căreia procesul de extindere a uniunii europene (uniunea) a intrat într-o nouă etapă în anul 2024 şi susţine instrumentele europene care urmăresc integrarea progresivă a partenerilor ...

 HOTĂRÂRE nr. 32 din 15 aprilie 2025 privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - O Busolă pentru competitivitatea UE - COM (2025) 30 EMITENT: Camera Deputaţilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 342 din 16 aprilie 2025

În temeiul prevederilor art. 67 şi ale art. 148 din constituţia româniei, republicată, ale legii nr. 373/2013 privind cooperarea dintre parlament şi guvern în domeniul afacerilor europene şi ale art. 165-190 din regulamentul camerei deputaţilor, aprobat prin hotărârea camerei deputaţilor nr. 8/1994, republicat, cu modificările ulterioare,camera deputaţilor adoptă prezenta hotărâre.articol unicluând în considerare opinia nr. 4c-22/217, adoptată de comisia pentru afaceri europene în şedinţa din 8 aprilie 2025, camera deputaţilor:1. susţine acţiunile comisiei europene de stimulare a competitivităţii economice a uniunii europene (uniunea), în raport cu competitorii săi de la nivel mondial, şi de consolidare a securităţii economice a uniunii, alături de ...

Monitorul Oficial 338 din 16 Aprilie 2025 (M. Of. 338/2025)

 HOTĂRÂRE nr. 339 din 3 aprilie 2025 privind actualizarea datelor de identificare şi a valorilor de inventar ale unor imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Justiţiei, prin Administraţia Naţională a Penitenciarelor - Penitenciarul Slobozia, precum şi trecerea acestora din domeniul public al statului în domeniul privat al statului, în vederea scoaterii din funcţiune şi demolării EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 338 din 16 aprilie 2025

Având în vedere prevederile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 288 alin. (1) şi art. 361 alin. (1) şi (3) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 869 din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 2 din ordonanţa guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor ...

Monitorul Oficial 343 din 16 Aprilie 2025 (M. Of. 343/2025)

 HOTĂRÂRE nr. 367 din 16 aprilie 2025 pentru reaprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii "Drum TransRegio Feleac TR 35, etapa I Centura metropolitană TR 35 şi drumuri de legătură", judeţul Cluj EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 343 din 16 aprilie 2025

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 42 alin. (2) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se reaprobă indicatorii tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii „drum transregio feleac tr 35, etapa i centura metropolitană tr 35 şi drumuri de legătură“, judeţul cluj, prevăzuţi în anexele nr. 1-3 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.art. 2finanţarea obiectivului de investiţii prevăzut la art. 1 se realizează din fonduri externe nerambursabile - programul transport (p.t.) 2021-2027 şi de la bugetul de stat, prin bugetul ministerului transporturilor şi infrastructurii, în limita ...

 HOTĂRÂRE nr. 368 din 16 aprilie 2025 privind actualizarea valorii de inventar a unui imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău, ca urmare a reevaluării, trecerea acestuia în domeniul public al oraşului Nehoiu, judeţul Buzău, şi pentru modificarea anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 343 din 16 aprilie 2025

Având în vedere art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 869 din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 288 alin. (1) şi al art. 292 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă actualizarea valorii de inventar a unui imobil aflat în domeniul public al statului şi în ...

 HOTĂRÂRE nr. 369 din 16 aprilie 2025 privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2025, pentru suplimentarea bugetului Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 343 din 16 aprilie 2025

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. i alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 46/2024 privind unele măsuri bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă alocarea sumei 50.000 mii lei, reprezentând credite de angajament şi credite bugetare, din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2025, pentru suplimentarea bugetului autorităţii naţionale sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor pe anul 2025 la capitolul 83.01 „agricultură, silvicultură, piscicultură şi vânătoare“, titlul 51 „transferuri între unităţi ale administraţiei publice“, ...

Monitorul Oficial 333 din 15 Aprilie 2025 (M. Of. 333/2025)

 HOTĂRÂRE nr. 2 din 9 aprilie 2025 privind aprobarea "Standardelor de evaluare a bunurilor" obligatorii pentru desfăşurarea activităţii de evaluare EMITENT: Asociaţia Naţională a Evaluatorilor Autorizaţi PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 333 din 15 aprilie 2025

În temeiul art. 5 alin. (1) lit. c) din ordonanţa guvernului nr. 24/2011 privind unele măsuri în domeniul evaluării bunurilor, aprobată cu modificări prin legea nr. 99/2013, cu modificările şi completările ulterioare,conferinţa naţională a asociaţiei naţionale a evaluatorilor autorizaţi din românia adoptă prezenta hotărâre.art. 1(1) se aprobă „standardele de evaluare a bunurilor“*) care sunt obligatorii pentru desfăşurarea activităţii de evaluare. *) „standardele de evaluare a bunurilor“ se pun la dispoziţia celor interesaţi de către asociaţia naţională a evaluatorilor autorizaţi din românia.(2) „standardele de evaluare a bunurilor“ sunt în conformitate cu standardele internaţionale de evaluare ivs (international valuation standards) şi cu ...

 HOTĂRÂRE nr. 3 din 9 aprilie 2025 privind aprobarea situaţiilor financiare pentru anul 2024 şi a bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul 2025 ale Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor Autorizaţi din România EMITENT: Asociaţia Naţională a Evaluatorilor Autorizaţi PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 333 din 15 aprilie 2025

În temeiul art. 7 alin. (3) lit. b) din ordonanţa guvernului nr. 24/2011 privind unele măsuri în domeniul evaluării bunurilor, aprobată cu modificări prin legea nr. 99/2013, cu modificările şi completările ulterioare,conferinţa naţională a asociaţiei naţionale a evaluatorilor autorizaţi din românia adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă situaţiile financiare pentru anul 2024 ale asociaţiei naţionale a evaluatorilor autorizaţi din românia.art. 2se aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul 2025 al asociaţiei naţionale a evaluatorilor autorizaţi din românia.art. 3prezenta hotărâre se publică în monitorul oficial al româniei, partea i.preşedintele asociaţiei naţionale a evaluatorilor autorizaţi din românia,adrian ioan popa bochişbucureşti, 9 aprilie 2025.nr. ...

 HOTĂRÂRE nr. 4 din 9 aprilie 2025 pentru numirea auditorului statutar al Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor Autorizaţi din România EMITENT: Asociaţia Naţională a Evaluatorilor Autorizaţi PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 333 din 15 aprilie 2025

Având în vedere expirarea contractului de prestări servicii de audit financiar încheiat cu auditorul statutar anterior, societatea man-co - s.r.l., înregistrată la oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul bucureşti cu nr. j40/27278/1993, cui 5006985, pentru auditul exerciţiului financiar al anilor 2022, 2023 şi 2024,în temeiul art. 7 alin. (3) lit. e) din ordonanţa guvernului nr. 24/2011 privind unele măsuri în domeniul evaluării bunurilor, aprobată cu modificări prin legea nr. 99/2013, cu modificările şi completările ulterioare,conferinţa naţională a asociaţiei naţionale a evaluatorilor autorizaţi din românia adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă numirea persoanei fizice autorizate păun mariana - auditor financiar, având cui ...

Monitorul Oficial 334 din 15 Aprilie 2025 (M. Of. 334/2025)

 HOTĂRÂRE nr. 362 din 9 aprilie 2025 privind modificarea denumirii, descrierii tehnice, adresei şi actualizarea valorii de inventar ale unor bunuri imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Spitalului General CF Sibiu, unitate aflată în subordinea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 334 din 15 aprilie 2025

Având în vedere prevederile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 288 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă modificarea denumirii, descrierii tehnice, adresei şi actualizarea valorii de inventar ale unor bunuri imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea spitalului general cf sibiu, unitate aflată în subordinea ministerului transporturilor ...

 HOTĂRÂRE nr. 364 din 9 aprilie 2025 privind actualizarea valorii de inventar a unor imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Centrul de Formare Iniţială şi Continuă al Ministerului Afacerilor Interne EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 334 din 15 aprilie 2025

Având în vedere dispoziţiile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 288 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă actualizarea valorii de inventar a unor imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea ministerului afacerilor interne - centrul de formare iniţială şi continuă al ministerului afacerilor interne, ca urmare a reevaluării ...

Monitorul Oficial 336 din 15 Aprilie 2025 (M. Of. 336/2025)

 HOTĂRÂRE nr. 29 din 14 aprilie 2025 pentru numirea preşedintelui Consiliului de monitorizare a implementării Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi EMITENT: Senatul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 336 din 15 aprilie 2025

În temeiul prevederilor art. 67 din constituţia româniei, republicată, precum şi ale art. 5 alin. (1) şi (6) din legea nr. 8/2016 privind înfiinţarea mecanismelor prevăzute de convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, cu modificările şi completările ulterioare, senatul adoptă prezenta hotărâre.articol unicsenatul îl numeşte pe domnul botnariu emanuel-gabriel în funcţia de preşedinte al consiliului de monitorizare a implementării convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, pentru un mandat de 4 ani, începând cu data de 27 aprilie 2025.această hotărâre a fost adoptată în şedinţa senatului din 14 aprilie 2025, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din constituţia româniei, republicată.p. preŞedintele senatului,robert-marius ...

 HOTĂRÂRE nr. 1 din 9 aprilie 2025 pentru numirea membrilor Comisiei de etică şi disciplină a Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor Autorizaţi din România EMITENT: Asociaţia Naţională a Evaluatorilor Autorizaţi PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 336 din 15 aprilie 2025

În temeiul art. 7 alin. (3) lit. f) din ordonanţa guvernului nr. 24/2011 privind unele măsuri în domeniul evaluării bunurilor, aprobată cu modificări prin legea nr. 99/2013, cu modificările şi completările ulterioare,conferinţa naţională a asociaţiei naţionale a evaluatorilor autorizaţi din românia adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă numirea ca membri ai comisiei de etică şi disciplină a asociaţiei naţionale a evaluatorilor autorizaţi din românia a persoanelor prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.art. 2mandatul membrilor comisiei de etică şi disciplină menţionaţi la art. 1 va fi exercitat începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.art. 3prezenta hotărâre se ...

 HOTĂRÂRE nr. 358 din 9 aprilie 2025 privind aprobarea Strategiei pentru guvernare deschisă în România 2025-2030 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 336 din 15 aprilie 2025

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 25 lit. e) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă strategia pentru guvernare deschisă în românia 2025-2030, denumită în continuare strategie, prevăzută în anexa*) care face parte integrantă din prezenta hotărâre.*) anexa se publică în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 336 bis, care se poate achiziţiona de la centrul pentru relaţii cu publicul din şos. panduri nr. 1, bloc p33, parter, sectorul 5, bucureşti.art. 2ministerele şi instituţiile publice cu responsabilităţi în implementarea acţiunilor ...

Monitorul Oficial 330 din 14 Aprilie 2025 (M. Of. 330/2025)

 HOTĂRÂRE nr. 347 din 3 aprilie 2025 privind actualizarea descrierii tehnice şi a valorii de inventar ale unui bun imobil cuprins în anexa nr. 12 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, aflat în administrarea Administraţiei Naţionale "Apele Române", prin Administraţia Bazinală de Apă Siret, instituţie publică aflată în coordonarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, ca urmare a înscrierii în cartea funciară şi a reevaluării EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 330 din 14 aprilie 2025

Având în vedere dispoziţiile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 2 alin. (1) lit. d) şi e) din anexa nr. 1 la hotărârea guvernului nr. 1.176/2024 privind aprobarea normelor tehnice pentru întocmirea şi actualizarea inventarului bunurilor din domeniul public al statului şi ale inventarului bunurilor imobile din domeniul privat al statului,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 288 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ...

 HOTĂRÂRE nr. 348 din 3 aprilie 2025 privind actualizarea valorii de inventar a unui bun imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Muzeului Naţional "Constantin Brâncuşi" EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 330 din 14 aprilie 2025

Având în vedere prevederile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 288 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă actualizarea valorii de inventar a bunului imobil „casa barbu gănescu“, înscris în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi aflat în administrarea muzeului naţional „constantin brâncuşi“, conform anexei ...

 HOTĂRÂRE nr. 349 din 3 aprilie 2025 privind recunoaşterea Fundaţiei GREEN MAN FOUNDATION ca fiind de utilitate publică EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 330 din 14 aprilie 2025

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, precum şi al art. 39 alin. (1) din ordonanţa guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse recunoaşte fundaţia green man foundation, persoană juridică română de drept privat, fără scop patrimonial, înregistrată în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor cu nr. 33/i/b/2001, având codul de identificare fiscală nr. 14231609, cu sediul în oraşul cisnădie, str. măgurii nr. 125, judeţul sibiu, ca fiind de utilitate publică.prim-ministruion-marcel ciolacucontrasemnează:ministrul culturii,natalia-elena intoterobucureşti, 3 aprilie 2025.nr. 349.-----

 HOTĂRÂRE nr. 350 din 3 aprilie 2025 privind recunoaşterea Asociaţiei Club Sportiv "Sepsi OSK" ca fiind de utilitate publică EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 330 din 14 aprilie 2025

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 39 alin. (1) din ordonanţa guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă următoarea hotărâre.articol unicse recunoaşte asociaţia club sportiv „sepsi osk“, persoană juridică română de drept privat, fără scop patrimonial, cu sediul în sfântu gheorghe, strada lunca oltului nr. 106, etajul 2, birourile 7-8, judeţul covasna, ca fiind de utilitate publică.prim-ministruion-marcel ciolacucontrasemnează:viceprim-ministru,marian neacşup. secretarul general al guvernului,mihnea-claudiu drumeaŞeful cancelariei prim-ministrului,Ştefan-radu opreapreşedintele agenţiei naţionale pentru sport,constantin-bogdan mateibucureşti, 3 aprilie 2025.nr. 350.-----

Monitorul Oficial 329 din 14 Aprilie 2025 (M. Of. 329/2025)

 HOTĂRÂRE nr. 341 din 3 aprilie 2025 privind actualizarea datelor de identificare şi a valorilor de inventar ale unor imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Justiţiei, prin Administraţia Naţională a Penitenciarelor - Penitenciarul Botoşani, precum şi trecerea acestora din domeniul public al statului în domeniul privat al statului, în vederea scoaterii din funcţiune şi demolării EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 329 din 14 aprilie 2025

Având în vedere prevederile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 288 alin. (1) şi art. 361 alin. (1) şi (3) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 869 din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 2 din ordonanţa guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor ...

 HOTĂRÂRE nr. 363 din 9 aprilie 2025 privind actualizarea descrierii tehnice a unor drumuri forestiere, precum şi trecerea, cu titlu gratuit, a unor tronsoane de drumuri forestiere şi a terenurilor aferente acestora din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al comunei Slatina, judeţul Suceava EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 329 din 14 aprilie 2025

Având în vedere prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) şi d) din anexa nr. 1 la hotărârea guvernului nr. 1.176/2024 privind aprobarea normelor tehnice pentru întocmirea şi actualizarea inventarului bunurilor din domeniul public al statului şi ale inventarului bunurilor imobile din domeniul privat al statului,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 1 alin. (1) şi art. 2 din legea nr. 192/2010 privind trecerea unor drumuri forestiere, a căilor ferate forestiere şi a lucrărilor de corectare a torenţilor din domeniul public al statului şi din administrarea regiei naţionale a pădurilor - romsilva în domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale şi în administrarea consiliilor ...

Monitorul Oficial 330 din 14 Aprilie 2025 (M. Of. 330/2025)

 HOTĂRÂRE nr. 21 din 11 aprilie 2025 pentru aprobarea condiţiilor de tipărire a buletinelor de vot care vor fi utilizate la referendumul local din data de 4 mai 2025 din comuna Sălăţig, judeţul Sălaj EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 330 din 14 aprilie 2025

Având în vedere hotărârea consiliului local al comunei sălăţig, judeţul sălaj, nr. 20 din 8.04.2025 privind aprobarea organizării referendumului local în vederea consultării cetăţenilor privind o problemă de interes deosebit pentru comună,observând prevederile art. 15^1 alin. (6) şi ale art. 35 din legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, cu modificările şi completările ulterioare, modelul buletinului de vot pentru referendumul local prevăzut în anexa nr. 1b la aceeaşi lege, precum şi dispoziţiile art. 9 alin. (1) din hotărârea biroului electoral central pentru alegerea preşedintelui româniei din anul 2025 nr. 2h/2025 privind unele măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea referendumurilor locale convocate la aceeaşi dată ...

Monitorul Oficial 331 din 14 Aprilie 2025 (M. Of. 331/2025)

 HOTĂRÂRE nr. 343 din 3 aprilie 2025 privind transmiterea unei părţi din imobilul 390 aflat în domeniul public al statului din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în administrarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Turbomotoare - COMOTI Bucureşti, care funcţionează în coordonarea Autorităţii Naţionale pentru Cercetare din subordinea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, şi modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 331 din 14 aprilie 2025

În conformitate cu prevederile art. 867 alin. (1), art. 868 şi 869 din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 288 alin. (1) şi art. 299 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 7 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 153/2024 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale, cu modificările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă transmiterea unei părţi din imobilul 390 aflat în domeniul public al statului, având datele ...

 HOTĂRÂRE nr. 344 din 3 aprilie 2025 privind transmiterea unei părţi din imobilul 816 aflat în domeniul public al statului din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în administrarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru Direcţia Naţională Anticorupţie EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 331 din 14 aprilie 2025

În conformitate cu prevederile art. 867 alin. (1), art. 868 şi 869 din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 288 alin. (1) şi art. 299 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1(1) se aprobă transmiterea unei părţi din imobilul 816 aflat în domeniul public al statului, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din administrarea ministerului apărării naţionale în administrarea ministerului public - parchetul ...

 HOTĂRÂRE nr. 345 din 3 aprilie 2025 privind închirierea unei părţi din imobilul 3618 aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Clubului Sportiv al Armatei "Steaua" - Ministerul Apărării Naţionale EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 331 din 14 aprilie 2025

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 861 alin. (3) şi art. 868 alin. (2) din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 333 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1(1) se aprobă închirierea unei părţi din imobilul 3618 aflat în domeniul public al statului şi în administrarea clubului sportiv al armatei „steaua“ - ministerul apărării naţionale, având datele de identificare şi preţul minim al închirierii prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, ...

 HOTĂRÂRE nr. 2 din 25 martie 2025 pentru aprobarea Listei cu preţurile principalelor bunuri consumptibile rechiziţionabile necesare estimării fondurilor folosite la plata despăgubirilor acestora, valabile în anul 2025 EMITENT: Comisia Centrală de Rechiziţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 331 din 14 aprilie 2025

În temeiul prevederilor art. 23 alin. (2), (3) şi (5) din legea nr. 132/1997 privind rechiziţiile de bunuri şi prestările de servicii în interes public, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 6 alin. (1) din normele metodologice de aplicare a legii nr. 132/1997 privind rechiziţiile de bunuri şi prestările de servicii în interes public, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 219/2005, şi ale art. 3 lit. b pct. 5 şi 16 din hotărârea guvernului nr. 1.380/2009 privind înfiinţarea, organizarea, funcţionarea şi atribuţiile administraţiei naţionale a rezervelor de stat şi probleme speciale, cu modificările şi completările ulterioare,comisia centrală de rechiziţii adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă lista ...

Monitorul Oficial 330 din 14 Aprilie 2025 (M. Of. 330/2025)

 HOTĂRÂRE nr. 334 din 3 aprilie 2025 pentru declararea proiectului "Trecerea la tensiunea de 400 kV a axului Porţile de Fier-Reşiţa-Timişoara-Săcălaz-Arad, etapa II, LEA 400 kV d.c. Reşiţa-Timişoara-Săcălaz" ca proiect de importanţă naţională privind reţeaua electrică de transport, precum şi pentru aprobarea amplasamentului şi declanşarea procedurii de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al acestuia EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 330 din 14 aprilie 2025

Având în vedere prevederile art. 2 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) lit. d^1) din legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 4 alin. (3) din legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare,luând în considerare prevederile art. 4 din normele metodologice de aplicare a legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 53/2011, cu completările ulterioare, şi ale ...

Monitorul Oficial 331 din 14 Aprilie 2025 (M. Of. 331/2025)

 HOTĂRÂRE nr. 338 din 3 aprilie 2025 privind aprobarea Acordului de finanţare dintre Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest, Agenţia pentru Dezvoltare Nord-Est şi Banca Europeană de Investiţii nr. 81/11.10.2024/ADRSM//155/16.10.2024/ADRNV//7.529/ 17.10.2024/ADRNE, semnat de Banca Europeană de Investiţii la 17 octombrie 2024 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 331 din 14 aprilie 2025

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 29^1 alin. (3) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 133/2021 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2021-2027 alocate româniei din fondul european de dezvoltare regională, fondul de coeziune, fondul social european plus, fondul pentru o tranziţie justă, aprobată cu modificări prin legea nr. 231/2023, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă acordul*) de finanţare dintre agenţia pentru dezvoltare regională sud muntenia, agenţia de dezvoltare regională nord-vest, agenţia pentru dezvoltare nord-est şi banca europeană de investiţii nr. 81/11.10.2024/adrsm//155/16.10.2024/adrnv//7.529/17.10.2024/adrne, semnat de banca europeană de ...

Monitorul Oficial 327 din 11 Aprilie 2025 (M. Of. 327/2025)

 HOTĂRÂRE nr. 360 din 9 aprilie 2025 pentru actualizarea anexelor nr. 2 şi 3 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 140/2022 privind licenţa industrială unică EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 327 din 11 aprilie 2025

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 29 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 140/2022 privind licenţa industrială unică, aprobată cu modificări prin legea nr. 98/2023, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicanexele nr. 2 şi 3 la ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 140/2022 privind licenţa industrială unică, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1023 din 20 octombrie 2022, aprobată cu modificări prin legea nr. 98/2023, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se înlocuiesc cu anexele nr. 1 şi 2 la prezenta hotărâre.prim-ministruion-marcel ciolacucontrasemnează:viceprim-ministru,marian neacşup. ministrul economiei, digitalizării, antreprenoriatului şi ...

 HOTĂRÂRE nr. 20 din 10 aprilie 2025 privind aprobarea Ghidului finanţării campaniei electorale la alegerile locale parţiale din data de 4 mai 2025 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 327 din 11 aprilie 2025

Având în vedere prevederile art. 64-80 din legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea legii nr. 393/2004 privind statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de prevederile hotărârii guvernului nr. 5/2025 privind stabilirea datei alegerilor locale parţiale pentru preşedintele consiliului judeţean bihor şi pentru primari în unele circumscripţii electorale, cu completările ulterioare,observând calendarul acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale a alegerilor locale parţiale din data de 4 mai 2025, aprobat prin hotărârea guvernului nr. 18/2025, cu modificările ulterioare,văzând prevederile legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice ...

Monitorul Oficial 328 din 11 Aprilie 2025 (M. Of. 328/2025)

 HOTĂRÂRE nr. 361 din 9 aprilie 2025 pentru aprobarea Notei de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului de investiţii "Sistem de alertă timpurie - SAT (Early warning system)" EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 328 din 11 aprilie 2025

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 42 alin. (1) lit. a) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă nota de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului de investiţii „sistem de alertă timpurie - sat (early warning system)“ din cadrul componentei 7 - transformare digitală din planul naţional de redresare şi rezilienţă, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.art. 2finanţarea proiectului de investiţii prevăzut la art. 1 se realizează din fonduri externe nerambursabile, în cadrul planului naţional de redresare şi ...

 HOTĂRÂRE nr. 366 din 9 aprilie 2025 privind aprobarea încheierii unui contract de concesiune a unor bunuri imobile proprietate publică a statului către Societatea Pirochim Victoria - S.A. şi aprobarea închirierii unor bunuri proprietate publică a statului către Societatea Viromet - S.A. EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 328 din 11 aprilie 2025

Având în vedere prevederile art. 302 şi următoarele din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 861 alin. (3), art. 868 alin. (2) şi art. 871-873 din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale hotărârii guvernului nr. 1.570/2024 privind declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional „fabrica de pulberi victoria“, ale art. 2 alin. (3) lit. (d^12), art. 9 alin. (4) şi art. 34 din legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de ...

Monitorul Oficial 323 din 11 Aprilie 2025 (M. Of. 323/2025)

 HOTĂRÂRE nr. 13 din 20 martie 2025 privind aprobarea publicării Tabloului executorilor judecătoreşti pe anul 2025 EMITENT: Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 323 din 11 aprilie 2025

Având în vedere dispoziţiile art. 16 alin. (2) din legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,luând în considerare prevederile art. 10 din regulamentul de aplicare a legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, aprobat prin ordinul ministrului justiţiei nr. 210/2001, cu modificările şi completările ulterioare,în conformitate cu dispoziţiile art. 21 lit. b) din statutul uniunii naţionale a executorilor judecătoreşti şi al profesiei de executor judecătoresc, aprobat prin hotărârea congresului extraordinar al uniunii naţionale a executorilor judecătoreşti nr. 19/2010, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din statutul uniunii naţionale a executorilor judecătoreşti şi al profesiei de executor ...

Monitorul Oficial 324 din 11 Aprilie 2025 (M. Of. 324/2025)

 HOTĂRÂRE nr. 354 din 9 aprilie 2025 privind aprobarea plăţii cotizaţiei pentru anul 2025 ce decurge din calitatea României de membru în cadrul Fundaţiei Europene pentru Tineret EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 324 din 11 aprilie 2025

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. ii alin. (1^1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 116/2020 pentru completarea ordonanţei guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care românia este parte, precum şi pentru aprobarea plăţii cotizaţiei anuale ce decurge din calitatea de membru a româniei în cadrul fundaţiei europene pentru tineret, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 43/2021,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă plata cotizaţiei pentru anul 2025, în valoare de 59.294,67 de euro, ce decurge din calitatea româniei de membru în cadrul fundaţiei europene pentru tineret.art. 2contravaloarea ...

 HOTĂRÂRE nr. 355 din 9 aprilie 2025 privind aprobarea plăţii cotizaţiei pentru anul 2025 ce decurge din calitatea României de membru la Asociaţia Europeană a Cardurilor de Tineret EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 324 din 11 aprilie 2025

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. ii alin. (2) din ordonanţa guvernului nr. 13/2023 pentru modificarea şi completarea ordonanţei guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care românia este parte, precum şi pentru aprobarea plăţii cotizaţiei anuale ce decurge din calitatea de membru a româniei la asociaţia europeană a cardurilor de tineret (aect), aprobată prin legea nr. 397/2023,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă plata cotizaţiei pentru anul 2025, în valoare de 4.925,49 de euro, ce decurge din calitatea româniei de membru la asociaţia europeană a cardurilor de tineret.art. 2contravaloarea în lei ...

 HOTĂRÂRE nr. 356 din 9 aprilie 2025 privind aprobarea cuantumului şi a plăţii contribuţiei României pentru anul financiar 2025, ca urmare a ratificării Acordului privind Curtea unică în materie de brevete EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 324 din 11 aprilie 2025

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 2 alin. (1) din legea nr. 81/2024 pentru ratificarea acordului privind curtea unică în materie de brevete, deschis spre semnare şi semnat de românia la bruxelles la 19 februarie 2013,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1(1) se aprobă cuantumul şi plata contribuţiei româniei pentru anul financiar 2025, ca urmare a ratificării acordului privind curtea unică în materie de brevete, reprezentând echivalentul în lei al sumei de 75.696 de euro.(2) suma prevăzută la alin. (1) este necesară pentru acoperirea contribuţiei româniei aferente anului 2025 la fondul capital de lucru (fcl) 2025, precum şi ...

 HOTĂRÂRE nr. 357 din 9 aprilie 2025 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii "Varianta de ocolire Baia Mare", judeţul Maramureş EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 324 din 11 aprilie 2025

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 42 alin. (1) lit. a) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă indicatorii tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii „varianta de ocolire baia mare“, judeţul maramureş, prevăzuţi în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.art. 2finanţarea obiectivului de investiţii prevăzut la art. 1 se realizează din fonduri externe nerambursabile - programul transport (p.t.) 2021-2027 şi de la bugetul de stat, prin bugetul ministerului transporturilor şi infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse ...

Monitorul Oficial 325 din 11 Aprilie 2025 (M. Of. 325/2025)

 HOTĂRÂRE nr. 340 din 3 aprilie 2025 privind actualizarea datelor de identificare şi a valorilor de inventar ale unor imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Justiţiei, prin Administraţia Naţională a Penitenciarelor - Penitenciarul Galaţi, precum şi trecerea acestora din domeniul public al statului în domeniul privat al statului, în vederea scoaterii din funcţiune şi demolării EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 325 din 11 aprilie 2025

Având în vedere prevederile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 288 alin. (1) şi art. 361 alin. (1) şi (3) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 869 din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 2 din ordonanţa guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor ...

 HOTĂRÂRE nr. 4 din 13 martie 2025 privind modificarea şi completarea Normelor de creditare a formelor de educaţie medicală continuă, aprobate prin Hotărârea Consiliului naţional al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România nr. 10/2021 EMITENT: Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 325 din 11 aprilie 2025

În temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 144/2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moaşă şi a profesiei de asistent medical, precum şi organizarea şi funcţionarea ordinului asistenţilor medicali generalişti, moaşelor şi asistenţilor medicali din românia, aprobată cu modificări prin legea nr. 53/2014, cu modificările şi completările ulterioare,consiliul naţional al ordinului asistenţilor medicali generalişti, moaşelor şi asistenţilor medicali din românia, întrunit în şedinţa din 13 martie 2025, emite următoarea hotărâre:art. inormele de creditare a formelor de educaţie medicală continuă, aprobate prin hotărârea consiliului naţional al ordinului asistenţilor medicali generalişti, moaşelor şi ...

Monitorul Oficial 327 din 11 Aprilie 2025 (M. Of. 327/2025)

 HOTĂRÂRE nr. 359 din 9 aprilie 2025 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 178/2024 privind stabilirea cadrului general de implementare a operaţiunilor cofinanţate din Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit şi acvacultură prin Programul pentru Acvacultură şi Pescuit 2021-2027 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 327 din 11 aprilie 2025

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. ihotărârea guvernului nr. 178/2024 privind stabilirea cadrului general de implementare a operaţiunilor cofinanţate din fondul european pentru afaceri maritime, pescuit şi acvacultură prin programul pentru acvacultură şi pescuit 2021-2027, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 183 din 6 martie 2024, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 2, litera c) se abrogă.2. la articolul 3, după litera g) se introduc trei noi litere, lit. h)-j), cu următorul cuprins:"h) să fie rezonabilă în sensul prevederilor art. 5 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, ...

Monitorul Oficial 320 din 10 Aprilie 2025 (M. Of. 320/2025)

 HOTĂRÂRE nr. 28 din 7 aprilie 2025 referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Plan de acţiune european privind securitatea cibernetică a spitalelor şi a furnizorilor de servicii medicale - COM (2025) 10 final EMITENT: Senatul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 320 din 10 aprilie 2025

În temeiul dispoziţiilor art. 67 şi ale art. 148 alin. (2) şi (3) din constituţia româniei, republicată, precum şi ale protocolului nr. 1 privind rolul parlamentelor naţionale în uniunea europeană, anexat tratatului de la lisabona de modificare a tratatului privind uniunea europeană şi a tratatului de instituire a comunităţii europene, semnat la lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin legea nr. 13/2008,în baza raportului comisiei pentru afaceri europene nr. lxii/101 din 26.03.2025,senatul adoptă prezenta hotărâre.art. 1senatul româniei:1. consideră:a) că este esenţial să se protejeze spitalele şi furnizorii de servicii medicale împotriva atacurilor cibernetice, având în vedere creşterea şi complexitatea acestora. Într-o eră digitală, securitatea ...

 HOTĂRÂRE nr. 346 din 3 aprilie 2025 privind actualizarea valorii de inventar a unui imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - UM 0901 Botoşani (Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani) EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 320 din 10 aprilie 2025

Având în vedere dispoziţiile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 288 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă actualizarea valorii de inventar a imobilului cu nr. mf 106885 aflat în domeniul public al statului şi în administrarea ministerului afacerilor interne - um 0901 botoşani (inspectoratul de jandarmi judeţean botoşani), ca urmare ...

Monitorul Oficial 321 din 10 Aprilie 2025 (M. Of. 321/2025)

 HOTĂRÂRE nr. 351 din 9 aprilie 2025 privind repartizarea unor sume din transferuri din bugetul de stat către bugetele locale, prevăzute în bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, pentru finanţarea în anul 2025 a unor cheltuieli de capital ale unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 321 din 10 aprilie 2025

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 3 din legea bugetului de stat pentru anul 2025 nr. 9/2025 şi al art. 144 alin. (1) lit. g) din legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1(1) se aprobă repartizarea sumei de 12.761 mii lei din transferuri din bugetul de stat către bugetele locale, prevăzută în bugetul ministerului educaţiei şi cercetării pe anul 2025, pentru continuarea lucrărilor de amenajare a grupurilor sanitare şi asigurarea cu utilităţi a acestora la unităţile de învăţământ preuniversitar de stat care au fost finanţate, în anul 2024, conform ...

 HOTĂRÂRE nr. 352 din 9 aprilie 2025 privind aprobarea Actului adiţional nr. 10/2025 la Licenţa de concesiune nr. 860/1999 a activităţii de exploatare a granitului pentru construcţie din perimetrul Bratcu-Meri, judeţul Gorj EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 321 din 10 aprilie 2025

Având în vedere dispoziţiile art. 1 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 81/2024 pentru înfiinţarea autorităţii naţionale de reglementare în domeniul minier, petrolier şi al stocării geologice a dioxidului de carbon, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul resurselor minerale, petrolului şi stocării geologice a dioxidului de carbon, cu completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 20 alin. (2) şi art. 21^1 alin. (3) din legea minelor nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă actul adiţional nr. 10/2025*) la licenţa de concesiune nr. ...

 HOTĂRÂRE nr. 353 din 9 aprilie 2025 privind aprobarea Actului adiţional nr. 4/2025 la Licenţa de concesiune nr. 924/1999 a activităţii de exploatare a granitului pentru construcţie din perimetrul Măcin-Derea-Anton-Suluk, judeţul Tulcea EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 321 din 10 aprilie 2025

Având în vedere dispoziţiile art. 1 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 81/2024 pentru înfiinţarea autorităţii naţionale de reglementare în domeniul minier, petrolier şi al stocării geologice a dioxidului de carbon, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul resurselor minerale, petrolului şi stocării geologice a dioxidului de carbon, cu completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 20 alin. (2) şi art. 21^1 alin. (3) din legea minelor nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă actul adiţional nr. 4/2025*) la licenţa de concesiune nr. ...

Monitorul Oficial 318 din 10 Aprilie 2025 (M. Of. 318/2025)

 HOTĂRÂRE nr. 336 din 3 aprilie 2025 privind modificarea elementelor-cadru de descriere tehnică, adresei şi a valorilor de inventar ale unor bunuri aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Aeroclubului României, situate pe teritoriul judeţului Hunedoara, instituţie publică ce funcţionează în subordinea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, precum şi modificarea anexei nr. 16 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 318 din 10 aprilie 2025

Având în vedere prevederile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 3 din hotărârea guvernului nr. 1.176/2024 privind aprobarea normelor tehnice pentru întocmirea şi actualizarea inventarului bunurilor din domeniul public al statului şi ale inventarului bunurilor imobile din domeniul privat al statului,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 288 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă modificarea elementelor-cadru ...

 HOTĂRÂRE nr. 337 din 3 aprilie 2025 privind modificarea valorii de inventar şi caracteristicilor tehnice ale unui bun aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dolj EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 318 din 10 aprilie 2025

Având în vedere prevederile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 288 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă modificarea valorii de inventar şi caracteristicilor tehnice ale unui bun aflat în domeniul public al statului şi în administrarea agenţiei judeţene pentru ocuparea forţei de muncă dolj, având datele de identificare prevăzute în anexa ...

Monitorul Oficial 319 din 10 Aprilie 2025 (M. Of. 319/2025)

 HOTĂRÂRE nr. 329 din 3 aprilie 2025 pentru aprobarea Ghidului carierei cadrelor militare în activitate din Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi din unităţile subordonate EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 319 din 10 aprilie 2025

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 5 alin. (3) din legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă ghidul carierei cadrelor militare în activitate din inspectoratul general pentru situaţii de urgenţă şi din unităţile subordonate, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.art. 2normele de aplicare a ghidului prevăzut la art. 1 se aprobă prin ordin al ministrului afacerilor interne, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.art. 3procedurile de ocupare a posturilor prin concurs, aflate în derulare ...

Monitorul Oficial 313 din 09 Aprilie 2025 (M. Of. 313/2025)

 HOTĂRÂRE nr. 330 din 3 aprilie 2025 privind declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional, aprobarea listei imobilelor proprietate publică a statului, precum şi aprobarea listei imobilelor proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional "Varianta de ocolire Buftea" EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 313 din 9 aprilie 2025

Având în vedere dispoziţiile hotărârii guvernului nr. 1.280/2024 pentru reaprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii „varianta de ocolire buftea“, judeţul ilfov,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 5 alin. (1) şi (1^1) din legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes naţional „varianta de ocolire buftea“, conform variantei finale a studiului de fezabilitate, prevăzut în anexa nr. 1.art. 2(1) se aprobă declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor ...

Monitorul Oficial 314 din 09 Aprilie 2025 (M. Of. 314/2025)

 HOTĂRÂREA nr. 25 din 19 martie 2025 privind contestarea Deciziei Biroului Electoral Central nr. 40D din 17 martie 2025 privind înregistrarea candidaturii domnului Popescu Sebastian-Constantin şi a semnului electoral la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 314 din 9 aprilie 2025

┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...

 HOTĂRÂRE nr. 327 din 3 aprilie 2025 privind aprobarea scoaterii definitive din fondul forestier naţional a terenului în suprafaţă de 37,5263 ha, de către Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale "Hidroelectrica" - S.A., pentru realizarea lucrării de utilitate publică de interes naţional "Amenajarea Hidroenergetică Răstoliţa" EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 314 din 9 aprilie 2025

Având în vedere prevederile art. 39 alin.(1), art. 40 alin. (1) lit. a) şi alin. (2), art. 42, art. 44 alin. (1), art. 45 alin. (3), (4) şi (5), art. 166 alin. (1), precum şi ale anexei nr. 1 din legea nr. 331/2024 privind codul silvic, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 2 lit. a) şi lit. b) pct. 4 şi art. 4 alin. (1) din legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, ale art. 2, 14 şi art. 28 alin. (5) din legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean ...

 HOTĂRÂRE nr. 342 din 3 aprilie 2025 privind acceptarea de către statul român a donaţiei unui bun mobil, ca operaţiune compensatorie, din partea Harris Global Communications Inc şi darea în administrarea Ministerului Apărării Naţionale a acestui bun EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 314 din 9 aprilie 2025

Având în vedere prevederile art. 362 alin. (1) şi (3) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 1.011 din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 291 alin. (1) lit. b) şi alin. (2), art. 299 şi art. 364^1 alin. (1) şi (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se acceptă pentru statul român donaţia bunului mobil cu valoarea totală de piaţă de 2.266.119 usd, ...

Monitorul Oficial 316 din 09 Aprilie 2025 (M. Of. 316/2025)

 HOTĂRÂRE nr. 333 din 3 aprilie 2025 privind plata contribuţiei financiare voluntare a României pentru participarea la cel de-al doilea ciclu al Programului de evaluare internaţională a competenţelor adulţilor PIAAC, dezvoltat de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică şi desfăşurat în perioada 2025-2029 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 316 din 9 aprilie 2025

Având în vedere prevederile art. 115 alin. (1), alin. (2) lit. v) şi w) şi alin. (4) din legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv prevederile art. 115, 117 şi 118 din legea învăţământului superior nr. 199/2023, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. i alin. (7) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 90/2023 pentru aprobarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare pe anul 2023 în vederea încadrării în ţinta de deficit bugetar asumată prin programul de convergenţă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din ...

Monitorul Oficial 317 din 09 Aprilie 2025 (M. Of. 317/2025)

 HOTĂRÂREA nr. 27 din 19 martie 2025 privind contestaţia formulată împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr. 45D din 17 martie 2025 privind respingerea înregistrării candidaturii independente a domnului Drăgan Gelu la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 317 din 9 aprilie 2025

┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...

Monitorul Oficial 316 din 09 Aprilie 2025 (M. Of. 316/2025)

 HOTĂRÂRE nr. 19 din 8 aprilie 2025 privind aprobarea Listei sediilor secţiilor de votare din străinătate la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025, precum şi unele măsuri pentru buna organizare a acestora EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 316 din 9 aprilie 2025

Având în vedere prevederile art. 2 alin. (1), art. 3 alin. (2) şi ale art. 21 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 1/2025 privind unele măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru preşedintele româniei din anul 2025 şi alegerilor locale parţiale din anul 2025, luând în considerare dispoziţiile art. 10 şi 23 din legea nr. 370/2004 pentru alegerea preşedintelui româniei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de prevederile art. 23 din legea nr. 208/2015 privind alegerea senatului şi a camerei deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea autorităţii electorale permanente, cu modificările şi completările ulterioare, văzând dispoziţiile art. 11 alin. (3) din ...

Monitorul Oficial 309 din 08 Aprilie 2025 (M. Of. 309/2025)

 HOTĂRÂREA nr. 15 din 16 martie 2025 privind contestaţiile formulate împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr. 18D din 9 martie 2025 privind respingerea înregistrării candidaturii independente a domnului Călin Georgescu la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025, precum şi a semnului electoral EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 309 din 8 aprilie 2025

┌───────────────┬───────────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────┼───────────────────────┤│mihaela │- judecător ││ciochină │ │├───────────────┼───────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ ...

 HOTĂRÂREA nr. 34 din 19 martie 2025 privind înregistrarea candidaturii domnului Cristian-Vasile Terheş la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 309 din 8 aprilie 2025

┌───────────────┬───────────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────┼───────────────────────┤│mihaela │- judecător ││ciochină │ │├───────────────┼───────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ ...

 HOTĂRÂRE nr. 25 din 12 martie 2025 privind modificarea Procedurii de avizare a cabinetelor de liberă practică pentru serviciile publice conexe actului medical de fizioterapie şi a activităţilor de fizioterapie, aprobată prin Hotărârea Consiliului naţional al Colegiului Fizioterapeuţilor din România nr. 63/2023 EMITENT: Colegiul Fizioterapeuţilor din România PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 309 din 8 aprilie 2025

Având în vedere:- procesul-verbal de şedinţă înregistrat cu nr. 1.062 din 12.03.2025, întocmit în urma şedinţei consiliului naţional al colegiului fizioterapeuţilor din românia;– dispoziţiile art. 19-21 din legea nr. 229/2016 privind organizarea şi exercitarea profesiei de fizioterapeut, precum şi pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea colegiului fizioterapeuţilor din românia, cu modificările ulterioare;– dispoziţiile normelor metodologice de aplicare a legii nr. 229/2016 privind organizarea şi exercitarea profesiei de fizioterapeut, precum şi pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea colegiului fizioterapeuţilor din românia, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 934/2019;– prevederile art. 2, 5, 34-36 şi 39 din statutul colegiului fizioterapeuţilor din românia, aprobat prin ordinul ministrului ...

Monitorul Oficial 311 din 08 Aprilie 2025 (M. Of. 311/2025)

 HOTĂRÂRE nr. 29 din 8 aprilie 2025 privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 111/2024 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor EMITENT: Camera Deputaţilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 311 din 8 aprilie 2025

În temeiul prevederilor art. 41 alin. (4) şi ale art. 43, coroborate cu cele ale art. 46 alin. (6), (8) şi (11) din regulamentul camerei deputaţilor, aprobat prin hotărârea camerei deputaţilor nr. 8/1994, republicat, cu modificările ulterioare,camera deputaţilor adoptă prezenta hotărâre.articol unicanexa la hotărârea camerei deputaţilor nr. 111/2024 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale camerei deputaţilor, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1304 din 22 decembrie 2024, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:- domnul deputat artimon dan-cătălin, aparţinând grupului parlamentar aur, trece de la comisia pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă la ...

Monitorul Oficial 309 din 08 Aprilie 2025 (M. Of. 309/2025)

 HOTĂRÂRE nr. 298 din 27 martie 2025 privind aprobarea Planului de recrutare a funcţionarilor publici şi a Planului de promovare în funcţii publice de conducere, pentru perioada 2025-2026 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 309 din 8 aprilie 2025

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 467 alin. (5) şi al art. 482 alin. (3) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 17 alin. (2) şi al art. 166 alin. (8) din anexa nr. 10 la aceeaşi ordonanţă de urgenţă,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1(1) se aprobă planul de recrutare a funcţionarilor publici pentru ocuparea funcţiilor publice de execuţie, a funcţiilor publice de conducere, precum şi a funcţiilor publice din categoria înalţilor funcţionari publici pentru perioada 2025-2026, prevăzut în anexa nr. 1.(2) se aprobă planul de promovare în funcţii ...

Monitorul Oficial 301 din 07 Aprilie 2025 (M. Of. 301/2025)

 HOTĂRÂRE nr. 326 din 3 aprilie 2025 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 30/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi pentru modificarea art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii pentru Administrarea Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 301 din 7 aprilie 2025

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unichotărârea guvernului nr. 30/2017 privind organizarea şi funcţionarea ministerului agriculturii şi dezvoltării rurale, precum şi pentru modificarea art. 6 alin. (6) din hotărârea guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii pentru administrarea sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 56 din 19 ianuarie 2017, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. la articolul 12, alineatul (1) va avea următorul cuprins:"art. 12(1) ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale este ajutat în activitatea de conducere a ministerului de 4 ...

 HOTĂRÂRE nr. 331 din 3 aprilie 2025 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 731/2024 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 301 din 7 aprilie 2025

Având în vedere prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 16/2025 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unichotărârea guvernului nr. 731/2024 privind organizarea şi funcţionarea ministerului educaţiei şi cercetării, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 615 din 29 iunie 2024, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. la articolul 14, alineatul (1) va avea următorul cuprins:"art. 14(1) În cadrul ministerului educaţiei şi cercetării îşi desfăşoară activitatea 4 secretari de stat şi 2 subsecretari de stat, numiţi şi eliberaţi din funcţie prin decizie ...

 HOTĂRÂRE nr. 332 din 3 aprilie 2025 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 43/2020 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 301 din 7 aprilie 2025

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 3 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 16/2025 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi al art. 5 alin. (3) din ordonanţa guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice, aprobată cu modificări prin legea nr. 247/2002, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unichotărârea guvernului nr. 43/2020 privind organizarea şi funcţionarea ministerului mediului, apelor şi pădurilor, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 55 din 28 ianuarie 2020, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după ...

Monitorul Oficial 302 din 07 Aprilie 2025 (M. Of. 302/2025)

 HOTĂRÂRE nr. 312 din 3 aprilie 2025 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 302 din 7 aprilie 2025

Având în vedere prevederile art. 3 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 16/2025 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unichotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 52 din 28 ianuarie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 10, alineatele (2) şi (5)-(9) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"(2) ministrul finanţelor reprezintă ministerul în raporturile cu celelalte autorităţi publice, cu persoanele juridice şi fizice din ţară ...

Monitorul Oficial 304 din 07 Aprilie 2025 (M. Of. 304/2025)

 HOTĂRÂRE nr. 325 din 3 aprilie 2025 privind aprobarea schemei "Ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susţinere a producţiei de legume cultivate în spaţii protejate", în perioada 2025-2027 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 304 din 7 aprilie 2025

Luând în considerare prevederile programului de guvernare 2024-2028, prevăzut în anexa nr. 2 la hotărârea parlamentului româniei nr. 33/2024 pentru acordarea încrederii guvernului,având în vedere prevederile regulamentului (ue) nr. 1.408/2013 al comisiei din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 şi 108 din tratatul privind funcţionarea uniunii europene ajutoarelor de minimis în sectorul agricol, modificat prin regulamentul (ue) 2024/3.118 al comisiei din 10 decembrie 2024,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.cap. idispoziţii generaleart. 1(1) prezenta hotărâre stabileşte o schemă transparentă de ajutor de minimis, potrivit prevederilor regulamentului (ue) nr. 1.408/2013 al comisiei din 18 decembrie 2013 privind ...

Monitorul Oficial 305 din 07 Aprilie 2025 (M. Of. 305/2025)

 HOTĂRÂRE nr. 335 din 3 aprilie 2025 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 16/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Externe EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 305 din 7 aprilie 2025

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unichotărârea guvernului nr. 16/2017 privind organizarea şi funcţionarea ministerului afacerilor externe, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 44 din 16 ianuarie 2017, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. la articolul 7, alineatul (1) va avea următorul cuprins:"art. 7(1) ministrul afacerilor externe este ajutat în activitatea sa de 4 secretari de stat şi un subsecretar de stat."2. anexa nr. 1 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 1 la prezenta hotărâre.prim-ministruion-marcel ciolacucontrasemnează:viceprim-ministru, marian neacşuviceprim-ministru, ministrul finanţelor,tánczos barnap. ministrul afacerilor externe,janina-mirela sitaru,secretar de statp. ...

Monitorul Oficial 306 din 07 Aprilie 2025 (M. Of. 306/2025)

 HOTĂRÂRE nr. 27 din 7 aprilie 2025 pentru numirea vicepreşedintelui Consiliului de monitorizare a implementării Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi EMITENT: Senatul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 306 din 7 aprilie 2025

În temeiul prevederilor art. 67 din constituţia româniei, republicată, precum şi ale art. 5 alin. (1) şi 6) din legea nr. 8/2016 privind înfiinţarea mecanismelor prevăzute de convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, cu modificările şi completările ulterioare,senatul adoptă prezenta hotărâre.articol unicsenatul o numeşte pe doamna shilbaya-matei mihaela în funcţia de vicepreşedinte al consiliului de monitorizare a implementării convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi pentru un mandat de 4 ani.această hotărâre a fost adoptată în şedinţa senatului din 7 aprilie 2025, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din constituţia româniei, republicată. p. preŞedintele senatului,mircea abrudeanbucureşti, 7 aprilie 2025.nr. 27.------

 HOTĂRÂRE nr. 17 din 7 aprilie 2025 pentru aprobarea condiţiilor de tipărire a buletinelor de vot care vor fi utilizate la referendumul local din data de 18 mai 2025 din comuna Parva, judeţul Bistriţa-Năsăud EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 306 din 7 aprilie 2025

Având în vedere hotărârea consiliului local al comunei parva nr. 15 din 26.03.2025 privind aprobarea organizării şi stabilirea datei referendumului având ca obiect schimbarea categoriei de folosinţă a unor terenuri din categoria păşune în teren construibil cu destinaţii turistice şi conexe acestei activităţi,observând prevederile art. 15^1 alin. (6) şi ale art. 35 din legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, cu modificările şi completările ulterioare, modelul buletinului de vot pentru referendumul local prevăzut în anexa nr. 1b la aceeaşi lege, precum şi dispoziţiile art. 9 alin. (1) din hotărârea biroului electoral central pentru alegerea preşedintelui româniei din anul 2025 nr. 2h/2025 privind ...

 HOTĂRÂRE nr. 5 din 3 aprilie 2025 privind stabilirea modalităţii de organizare şi susţinere a examenului de atribuire a calităţii de consultant fiscal sau de consultant fiscal asistent - sesiunea noiembrie 2025 EMITENT: Camera Consultanţilor Fiscali PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 306 din 7 aprilie 2025

În baza prevederilor regulamentului pentru organizarea examenului de atribuire a calităţii de consultant fiscal sau de consultant fiscal asistent, aprobat prin hotărârea consiliului superior al camerei consultanţilor fiscali nr. 9/2024, în temeiul prevederilor art. 11 lit. a^1) din ordonanţa guvernului nr. 71/2001 privind organizarea şi exercitarea activităţii de consultanţă fiscală, aprobată cu modificări prin legea nr. 198/2002, cu modificările şi completările ulterioare,consiliul superior al camerei consultanţilor fiscali, întrunit în şedinţa din 31 martie 2025, hotărăşte:art. 1(1) examenul de atribuire a calităţii de consultant fiscal sau de consultant fiscal asistent - sesiunea noiembrie 2025 se desfăşoară în sistem online în data ...

Monitorul Oficial 305 din 07 Aprilie 2025 (M. Of. 305/2025)

 HOTĂRÂRE nr. 328 din 3 aprilie 2025 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.380/2009 privind înfiinţarea, organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea entităţii centrale de stocare din România EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 305 din 7 aprilie 2025

Având în vedere prevederile art. 5 şi art. 8 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 121/2021 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 41 alin. (2) teza a ii-a din legea nr. 477/2003 privind pregătirea economiei naţionale şi a teritoriului pentru apărare, republicată, cu modificările ulterioare, ale art. 10 alin. (1) din legea nr. 102/1992 privind stema ţării şi sigiliul statului, cu modificările ulterioare, ale art. 391 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale ...

Monitorul Oficial 297 din 04 Aprilie 2025 (M. Of. 297/2025)

 HOTĂRÂREA nr. 32 din 19 martie 2025 privind contestaţia formulată împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr. 36D din 17 martie 2025 privind înregistrarea candidaturii independente a domnului Funeriu Petru-Daniel şi a semnului electoral la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 297 din 4 aprilie 2025

┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...

 HOTĂRÂREA nr. 33 din 19 martie 2025 privind contestaţia formulată împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr. 35D din 17 martie 2025 privind înregistrarea candidaturii domnului Predoiu Silviu şi a semnului electoral la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 297 din 4 aprilie 2025

┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...

Monitorul Oficial 298 din 04 Aprilie 2025 (M. Of. 298/2025)

 HOTĂRÂRE nr. 15 din 3 aprilie 2025 pentru aprobarea condiţiilor de tipărire a buletinelor de vot care vor fi utilizate la referendumul local din data de 4 mai 2025 din comuna Corunca, judeţul Mureş EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 298 din 4 aprilie 2025

Având în vedere hotărârea consiliului local al comunei corunca nr. 26 din 26.03.2025 privind stabilirea zilei în care va fi organizat referendumul local aprobat prin hotărârea consiliului local al comunei corunca nr. 83 din 7.11.2024, precum şi hotărârea consiliului local al comunei corunca nr. 83 din 7.11.2024 privind aprobarea organizării referendumului local în vederea consultării cetăţenilor din comuna corunca privind o problemă de interes deosebit pentru comună, observând prevederile art. 15^1 alin. (6) şi ale art. 35 din legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, cu modificările şi completările ulterioare, modelul buletinului de vot pentru referendumul local prevăzut în anexa nr. ...

Monitorul Oficial 299 din 04 Aprilie 2025 (M. Of. 299/2025)

 HOTĂRÂRE nr. 314 din 3 aprilie 2025 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2025 al Regiei Autonome "Monitorul Oficial" EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 299 din 4 aprilie 2025

Având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) lit. a) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2025 al regiei autonome „monitorul oficial“, aflată sub autoritatea camerei deputaţilor, exercitată prin secretarul general al camerei deputaţilor, prevăzut în anexa care face parte integrantă din ...

 HOTĂRÂRE nr. 315 din 3 aprilie 2025 privind acordarea unor ajutoare de urgenţă EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 299 din 4 aprilie 2025

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 84 alin. (1) din legea nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă acordarea de ajutoare de urgenţă în valoare totală de 2.179.000 lei din creditele bugetare aprobate cu această destinaţie în bugetul ministerului muncii, familiei, tineretului şi solidarităţii sociale pe anul 2025, pentru sprijinirea unui număr total de 509 familii şi persoane singure, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre, aflate în situaţii de necesitate cauzate de incendii, fenomene meteorologice severe, alunecări de teren ori în situaţii ...

Monitorul Oficial 298 din 04 Aprilie 2025 (M. Of. 298/2025)

 HOTĂRÂRE nr. 319 din 3 aprilie 2025 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul 2025 al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier şi al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 298 din 4 aprilie 2025

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, precum şi al art. 5 alin. (6) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 81/2024 pentru înfiinţarea autorităţii naţionale de reglementare în domeniul minier, petrolier şi al stocării geologice a dioxidului de carbon, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul resurselor minerale, petrolului şi stocării geologice a dioxidului de carbon, cu completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul 2025 al autorităţii naţionale de reglementare în domeniul minier, petrolier şi al stocării geologice a dioxidului de carbon, prevăzut în anexa care face ...

 HOTĂRÂRE nr. 14 din 3 aprilie 2025 pentru aprobarea condiţiilor de tipărire a buletinelor de vot care vor fi utilizate la referendumul local din data de 4 mai 2025 din satul Bâlvăneştii de Jos, comuna Bâlvăneşti, judeţul Mehedinţi EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 298 din 4 aprilie 2025

Având în vedere hotărârea consiliului local al comunei bâlvăneşti nr. 10 din 14.03.2025 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului local din data de 4 mai 2025 pentru consultarea cetăţenilor satului bâlvăneştii de jos, comuna bâlvăneşti, cu privire la schimbarea denumirii satului bâlvăneştii de jos din comuna bâlvăneşti, judeţul mehedinţi, observând prevederile art. 15^1 alin. (6) şi ale art. 35 din legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, cu modificările şi completările ulterioare, modelul buletinului de vot pentru referendumul local prevăzut în anexa nr. 1b la aceeaşi lege, precum şi dispoziţiile art. 9 alin. (1) din hotărârea biroului electoral central pentru alegerea preşedintelui româniei ...

 HOTĂRÂRE nr. 313 din 3 aprilie 2025 privind înscrierea unui imobil în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea acestuia în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Direcţia Asigurare Logistică Integrată, comasarea la nr. MF 162895, actualizarea valorii de inventar pentru întregul imobil aflat în domeniul public al statului, precum şi schimbarea unităţii de administrare a unor părţi din imobilul cu nr. MF 162895 între structuri subordonate ale Ministerului Afacerilor Interne EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 298 din 4 aprilie 2025

Având în vedere dispoziţiile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 867 alin. (1), art. 868 şi 869 din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 288 şi 299 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1(1) se aprobă înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului ...

 HOTĂRÂRE nr. 316 din 3 aprilie 2025 privind aprobarea Actului adiţional nr. 5/2025 la Licenţa de concesiune nr. 368/1999 a activităţii de exploatare a dacitului industrial şi de construcţie din perimetrul Morlaca, judeţul Cluj EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 298 din 4 aprilie 2025

Având în vedere dispoziţiile art. 1 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 81/2024 pentru înfiinţarea autorităţii naţionale de reglementare în domeniul minier, petrolier şi al stocării geologice a dioxidului de carbon, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul resurselor minerale, petrolului şi stocării geologice a dioxidului de carbon, cu completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 20 alin. (2) şi art. 21^1 alin. (3) din legea minelor nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă actul adiţional nr. 5/2025*) la licenţa de concesiune nr. 368/1999 ...

 HOTĂRÂRE nr. 318 din 3 aprilie 2025 privind aprobarea Actului adiţional nr. 4/2025 la Licenţa de concesiune nr. 367/1999 a activităţii de exploatare a dacitului industrial şi de construcţie din perimetrul Poieni, judeţul Cluj EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 298 din 4 aprilie 2025

Având în vedere dispoziţiile art. 1 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 81/2024 pentru înfiinţarea autorităţii naţionale de reglementare în domeniul minier, petrolier şi al stocării geologice a dioxidului de carbon, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul resurselor minerale, petrolului şi stocării geologice a dioxidului de carbon, cu completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 20 alin. (2) şi art. 21^1 alin. (3) din legea minelor nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă actul adiţional nr. 4/2025*) la licenţa de concesiune nr. 367/1999 ...

 HOTĂRÂRE nr. 317 din 3 aprilie 2025 privind aprobarea Actului adiţional nr. 6/2025 la Licenţa de concesiune nr. 623/1999 a activităţii de exploatare a turbei şi nămolurilor terapeutice în perimetrul Pilugani - Poiana Stampei, judeţul Suceava EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 298 din 4 aprilie 2025

Având în vedere dispoziţiile art. 1 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 81/2024 pentru înfiinţarea autorităţii naţionale de reglementare în domeniul minier, petrolier şi al stocării geologice a dioxidului de carbon, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul resurselor minerale, petrolului şi stocării geologice a dioxidului de carbon, cu completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 20 alin. (2) şi art. 21^1 alin. (3) din legea minelor nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă actul adiţional nr. 6/2025*) la licenţa de concesiune nr. 623/1999 ...

Monitorul Oficial 297 din 04 Aprilie 2025 (M. Of. 297/2025)

 HOTĂRÂREA nr. 31 din 19 martie 2025 privind contestaţia formulată împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr. 43D din 17 martie 2025 privind respingerea înregistrării candidaturii doamnei Creţu Oana şi a semnului electoral la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 297 din 4 aprilie 2025

┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...

 HOTĂRÂREA nr. 23 din 17 martie 2025 privind contestaţia formulată împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr. 32D din 15 martie 2025 privind înregistrarea candidaturii independente a domnului Banu-Muscel John-Ion şi a semnului electoral la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 297 din 4 aprilie 2025

┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...

 HOTĂRÂREA nr. 26 din 19 martie 2025 privind contestaţiile formulate împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr. 37D din 17 martie 2025 privind înregistrarea candidaturii doamnei Gavrilă Anamaria şi a semnului electoral la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 297 din 4 aprilie 2025

┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...

 HOTĂRÂREA nr. 28 din 19 martie 2025 privind contestaţia formulată împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr. 31D din 15 martie 2025 privind înregistrarea candidaturii domnului Simion George-Nicolae şi a semnului electoral la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 297 din 4 aprilie 2025

┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...

 HOTĂRÂREA nr. 29 din 19 martie 2025 privind contestaţia formulată împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr. 44D din 17 martie 2025 privind respingerea înregistrării candidaturii independente a domnului Filip Constantin-Titian la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 297 din 4 aprilie 2025

┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...

Monitorul Oficial 300 din 04 Aprilie 2025 (M. Of. 300/2025)

 HOTĂRÂRE nr. 322 din 3 aprilie 2025 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 370/2021 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 300 din 4 aprilie 2025

Având în vedere prevederile art. 1-3 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 16/2025 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unichotărârea guvernului nr. 370/2021 privind organizarea şi funcţionarea ministerului transporturilor şi infrastructurii, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 333 din 1 aprilie 2021, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. la articolul 9, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(5) ministrul transporturilor şi infrastructurii este ajutat în activitatea de conducere a ministerului de 4 secretari de stat."2. anexa nr. ...

 HOTĂRÂRE nr. 323 din 3 aprilie 2025 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 52/2018 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 300 din 4 aprilie 2025

Având în vedere prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 16/2025 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale, precum şi cele ale ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 119/2024 privind instituirea de măsuri pentru elaborarea planului naţional social pentru climă necesar româniei pentru accesarea de fonduri externe nerambursabile în cadrul fondului social pentru climă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. ihotărârea guvernului nr. 52/2018 privind organizarea şi funcţionarea ministerului investiţiilor şi proiectelor europene, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 153 din 19 februarie ...

 HOTĂRÂRE nr. 324 din 3 aprilie 2025 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 592/2024 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 300 din 4 aprilie 2025

Ţinând cont de prevederile art. 3 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 16/2025 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. ihotărârea guvernului nr. 592/2024 privind organizarea şi funcţionarea ministerului justiţiei, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 522 din 5 iunie 2024, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. articolul 16 va avea următorul cuprins:"art. 16ministrul este ajutat în activitatea de conducere şi reprezentare a ministerului de 3 secretari de stat, de un secretar general şi de un secretar general adjunct."2. la articolul 21, alineatul ...

Monitorul Oficial 294 din 03 Aprilie 2025 (M. Of. 294/2025)

 HOTĂRÂRE nr. 26 din 31 martie 2025 referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu privind contracararea ameninţărilor hibride generate de utilizarea migraţiei ca armă şi consolidarea securităţii la frontierele externe ale UE - COM (2024) 570 final EMITENT: Senatul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 294 din 3 aprilie 2025

În temeiul dispoziţiilor art. 67 şi ale art. 148 alin. (2) şi (3) din constituţia româniei, republicată, precum şi ale protocolului nr. 1 privind rolul parlamentelor naţionale în uniunea europeană, anexat tratatului de la lisabona de modificare a tratatului privind uniunea europeană şi a tratatului de instituire a comunităţii europene, semnat la lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin legea nr. 13/2008,în baza raportului comisiei pentru afaceri europene nr. lxii/99 din 26.03.2025,senatul adoptă prezenta hotărâre.art. 1senatul româniei:1. constată că baza juridică a comunicării este codul frontierelor schengen, cu respectarea drepturilor fundamentale şi a principiului nereturnării, dată fiind obligaţia statelor membre de a proteja frontiera ...

 HOTĂRÂRE nr. 28 din 2 aprilie 2025 privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 111/2024 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor EMITENT: Camera Deputaţilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 294 din 3 aprilie 2025

În temeiul prevederilor art. 41 alin. (4) şi ale art. 43, coroborate cu cele ale art. 46 alin. (6), (8) şi (11) din regulamentul camerei deputaţilor, aprobat prin hotărârea camerei deputaţilor nr. 8/1994, republicat, cu modificările ulterioare,camera deputaţilor adoptă prezenta hotărâre.articol unicanexa la hotărârea camerei deputaţilor nr. 111/2024 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale camerei deputaţilor, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1304 din 22 decembrie 2024, cu modificările ulterioare, se modifică dupăcumurmează:- domnul deputat câciu adrian, aparţinând grupului parlamentar al psd, trece de la comisia pentru antreprenoriat şi turism la comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare, ...

Monitorul Oficial 295 din 03 Aprilie 2025 (M. Of. 295/2025)

 HOTĂRÂRE nr. 311 din 3 aprilie 2025 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Mediu şi Arii Protejate EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 295 din 3 aprilie 2025

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 1 alin. (3) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 103/2024 privind reorganizarea unor instituţii publice din domeniul mediului, apelor şi pădurilor, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1(1) agenţia naţională pentru mediu şi arii protejate, denumită în continuare anmap, este instituţie publică cu personalitate juridică, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, finanţată de la bugetul de stat, cu competenţe în implementarea politicilor şi legislaţiei în domeniul protecţiei mediului şi ariilor naturale protejate şi funcţionează în subordinea autorităţii ...

Monitorul Oficial 293 din 03 Aprilie 2025 (M. Of. 293/2025)

 HOTĂRÂREA nr. 6 din 11 martie 2025 privind contestaţiile formulate împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr. 17D din 9 martie 2025 privind înregistrarea candidaturii independente a domnului Dan Nicuşor-Daniel şi a semnului electoral la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 293 din 3 aprilie 2025

┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...

 HOTĂRÂREA nr. 8 din 11 martie 2025 privind contestaţiile formulate împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr. 17D din 9 martie 2025 privind înregistrarea candidaturii independente a domnului Dan Nicuşor-Daniel şi a semnului electoral la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 293 din 3 aprilie 2025

┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...

 HOTĂRÂREA nr. 12 din 14 martie 2025 privind contestaţia formulată împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr. 17D din 9 martie 2025 privind înregistrarea candidaturii independente a domnului Dan Nicuşor-Daniel şi a semnului electoral la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 293 din 3 aprilie 2025

┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...

 HOTĂRÂREA nr. 16 din 16 martie 2025 privind contestaţia formulată împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr. 17D din 9 martie 2025 privind înregistrarea candidaturii independente a domnului Dan Nicuşor-Daniel şi a semnului electoral la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 293 din 3 aprilie 2025

┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...

 HOTĂRÂREA nr. 20 din 16 martie 2025 privind contestaţia formulată împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr. 26D din 15 martie 2025 privind înregistrarea candidaturii domnului Terheş Cristian-Vasile şi a semnului electoral la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 293 din 3 aprilie 2025

┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...

 HOTĂRÂREA nr. 21 din 16 martie 2025 privind contestaţia formulată împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr. 30D din 15 martie 2025 privind înregistrarea candidaturii doamnei Şandru Marcela-Lavinia şi a semnului electoral la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 293 din 3 aprilie 2025

┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...

Monitorul Oficial 296 din 03 Aprilie 2025 (M. Of. 296/2025)

 HOTĂRÂRE nr. 320 din 3 aprilie 2025 privind eliberarea domnului Drăgănescu Ovidiu-Virgil din funcţia de subprefect al judeţului Timiş EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 296 din 3 aprilie 2025

Având în vedere prevederile art. 250 alin. (1) şi ale art. 251 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicdomnul drăgănescu ovidiu-virgil se eliberează din funcţia de subprefect al judeţului timiş.prim-ministruion-marcel ciolacucontrasemnează: p. viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne,silviu nicu macovei,secretar de statbucureşti, 3 aprilie 2025.nr. 320.-----

 HOTĂRÂRE nr. 321 din 3 aprilie 2025 privind numirea doamnei Oneţ Liliana în funcţia de subprefect al judeţului Timiş EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 296 din 3 aprilie 2025

Având în vedere prevederile art. 250 alin. (1) şi ale art. 251 alin. (2), (2^1) şi (2^2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicdoamna oneţ liliana se numeşte în funcţia de subprefect al judeţului timiş.prim-ministruion-marcel ciolacucontrasemnează: p. viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne,silviu nicu macovei,secretar de statbucureşti, 3 aprilie 2025.nr. 321.------

Monitorul Oficial 288 din 02 Aprilie 2025 (M. Of. 288/2025)

 HOTĂRÂRE nr. 303 din 27 martie 2025 privind actualizarea valorilor de inventar şi, după caz, modificarea descrierii tehnice ale unor bunuri imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea oficiilor de cadastru şi publicitate imobiliară Caraş-Severin, Cluj şi Satu Mare EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 288 din 2 aprilie 2025

Având în vedere prevederile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 3 din hotărârea guvernului nr. 1.176/2024 privind aprobarea normelor tehnice pentru întocmirea şi actualizarea inventarului bunurilor din domeniul public al statului şi ale inventarului bunurilor imobile din domeniul privat al statului,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 288 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă actualizarea ...

 HOTĂRÂRE nr. 307 din 27 martie 2025 privind înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a bunurilor imobile intrate în proprietatea publică a statului în baza Hotărârii Guvernului nr. 1.394/2024 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care fac parte din lucrarea de utilitate publică de interes naţional "Reabilitarea, extinderea şi modernizarea Spitalului General Căi Ferate Sibiu, str. Constantin Noica nr. 20, municipiul Sibiu, judeţul Sibiu, C.F. 122693, C.F. 122690, C.F. 122691, C.F. 122692" şi darea acestora în administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, prin Spitalul General Căi Ferate Sibiu, unitate aflată în subordinea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 288 din 2 aprilie 2025

Având în vedere prevederile art. 5 alin. (1) şi ale art. 9 alin. (4) din legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 867 din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 288 alin. (1) şi art. 299 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre. art. 1se aprobă înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din ...

Monitorul Oficial 289 din 02 Aprilie 2025 (M. Of. 289/2025)

 HOTĂRÂREA din 16 aprilie 2024 în Cauza Plasty Prod - S.A. împotriva României EMITENT: Curtea Europeană a Drepturilor Omului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 289 din 2 aprilie 2025

(cererea nr. 8.889/18)strasbourgprezenta hotărâre este definitivă, dar poate suferi modificări de formă.În cauza plasty prod - s.a. împotriva româniei,curtea europeană a drepturilor omului (secţia a patra), reunită într-un comitet compus din: branko lubarda, preşedinte, anne louise bormann, sebastian răduleţu, judecători, şi crina kaufman, grefier adjunct interimar de secţie,având în vedere:- cererea (nr. 8.889/18) îndreptată împotriva româniei, prin care o societate comercială a acestui stat, s.c. plasty prod - s.a. („societatea reclamantă“), cu sediul în constanţa şi reprezentată de doamna s.m. muhscina, avocat în constanţa, a sesizat curtea, în temeiul art. 34 din convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor ...

Monitorul Oficial 287 din 02 Aprilie 2025 (M. Of. 287/2025)

 HOTĂRÂRE nr. 1 din 26 februarie 2025 pentru aprobarea procedurii privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru forurile de conducere ale Colegiului Psihologilor din România şi ale filialelor teritoriale ale Colegiului Psihologilor din România EMITENT: Colegiul Psihologilor din România PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 287 din 2 aprilie 2025

Având în vedere dispoziţiile art. 7 alin. (2), art. 19 lit. h) şi ale art. 60 alin. (2) şi (3) din regulamentul de organizare şi funcţionare internă al colegiului psihologilor din românia, aprobat prin hotărârea convenţiei naţionale a colegiului psihologilor din românia nr. 4/2018, cu modificările şi completările ulterioare,consiliul colegiului psihologilor din românia hotărăşte:art. 1se aprobă procedura privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru forurile de conducere ale colegiului psihologilor din românia şi ale filialelor teritoriale ale colegiului psihologilor din românia conform metodologiei de organizare, de desfăşurare a alegerilor la nivelul filialelor teritoriale şi al convenţiei naţionale şi metodologiei de stabilire a calendarului pentru organizarea ...

Monitorul Oficial 283 din 01 Aprilie 2025 (M. Of. 283/2025)

 HOTĂRÂRE nr. 305 din 27 martie 2025 privind trecerea unei părţi din imobilul 2817 din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în domeniul public al municipiului Buzău, judeţul Buzău, şi modificarea anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 283 din 1 aprilie 2025

În conformitate cu prevederile art. 869 din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 288 alin. (1) şi art. 292 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1(1) se aprobă trecerea unei părţi din imobilul 2817, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din domeniul public al statului şi din administrarea ministerului apărării naţionale în domeniul public al municipiului buzău.(2) după preluare, partea de imobil prevăzută ...

 HOTĂRÂRE nr. 306 din 27 martie 2025 privind actualizarea valorii de inventar a imobilului aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, prin Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu“ din Iaşi, instituţie aflată în subordinea ministerului EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 283 din 1 aprilie 2025

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 288 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, şi având în vedere art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă actualizarea valorii de inventar a imobilului aflat în administrarea ministerului educaţiei şi cercetării, prin biblioteca centrală universitară „mihai eminescu“ din iaşi, instituţie aflată în subordinea ministerului, ca urmare a reevaluării, potrivit anexei care ...

 HOTĂRÂRE nr. 308 din 27 martie 2025 privind actualizarea valorii de inventar a unor imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Matei Basarab" al Judeţului Olt, precum şi trecerea unor construcţii din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcţiune şi casării EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 283 din 1 aprilie 2025

Având în vedere prevederile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 1 şi 4 din ordonanţa guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, aprobată prin legea nr. 246/2001,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 864 şi 869 din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 288 alin. (1) şi art. ...

Monitorul Oficial 284 din 01 Aprilie 2025 (M. Of. 284/2025)

 HOTĂRÂRE nr. 304 din 27 martie 2025 pentru înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a unui bun imobil şi darea acestuia în administrarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Satu Mare, actualizarea valorilor de inventar, modificarea datelor de identificare ale unor imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Satu Mare, precum şi comasarea numărului MF 27982 şi a numărului MF 27983 la poziţia cu numărul MF 27982, comasarea numărului MF 27987, a numărului MF 27988 şi a numărului MF 27989 la poziţia cu numărul MF 27987 şi comasarea la numărul MF 27981 a numărului MF atribuit imobilului care se înscrie în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 284 din 1 aprilie 2025

Având în vedere prevederile art. 3 din hotărârea guvernului nr. 1.176/2024 privind aprobarea normelor tehnice pentru întocmirea şi actualizarea inventarului bunurilor din domeniul public al statului şi ale inventarului bunurilor imobile din domeniul privat al statului şi ale art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 867 alin. (1) din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 288 alin. (1) şi art. 299 din ordonanţa de urgenţă ...

Monitorul Oficial 285 din 01 Aprilie 2025 (M. Of. 285/2025)

 HOTĂRÂRE nr. 24 din 24 martie 2025 pentru modificarea Hotărârii Senatului nr. 134/2024 privind aprobarea componenţei numerice şi nominale a comisiilor permanente ale Senatului EMITENT: Senatul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 285 din 1 aprilie 2025

În temeiul prevederilor art. 64 alin. (4) şi ale art. 67 din constituţia româniei, republicată, precum şi ale art. 49 şi 50 din regulamentul senatului, aprobat prin hotărârea senatului nr. 28/2005, republicat, senatul adoptă prezenta hotărâre.articol unichotărârea senatului nr. 134/2024 privind aprobarea componenţei numerice şi nominale a comisiilor permanente ale senatului, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1303 din 22 decembrie 2024, cu modificările ulterioare, se modifică după cumurmează:- la anexa nr. xix - componenţa comisiei pentru românii de pretutindeni, domnul senator marian călin-petru - grupul parlamentar al partidului naţional liberal se include în componenţa comisiei în locul domnului senator ...

 HOTĂRÂRE nr. 25 din 31 martie 2025 privind modificarea şi completarea Regulamentului Senatului EMITENT: Senatul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 285 din 1 aprilie 2025

În temeiul prevederilor art. 64 alin. (1) şi ale art. 67 din constituţia româniei, republicată,senatul adoptă prezenta hotărâre.art. iregulamentul senatului, aprobat prin hotărârea senatului nr. 28/2005, republicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 9 din 9 ianuarie 2025, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 67, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"art. 67(1) lucrările comisiei vor fi consemnate în procese-verbale, stenograme sau înregistrări audio-video."2. la articolul 67, după alineatul (5) se introduc două noi alineate, alin. (6) şi (7), cu următorul cuprins:"(6) la sfârşitul fiecărei şedinţe se redactează sinteza lucrărilor care cuprinde ordinea ...

 HOTĂRÂRE nr. 310 din 27 martie 2025 pentru modificarea Procedurii de implementare a Programului naţional de dezvoltare şi susţinere a industriei alimentare INVESTALIM aferent perioadei 2023-2026, a modalităţilor de acordare, a indicatorilor cantitativi şi calitativi ai investiţiei, precum şi a criteriilor de stabilire a punctajului pentru întreprinderile solicitante, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 844/2023 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 285 din 1 aprilie 2025

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. iprocedura de implementare a programului naţional de dezvoltare şi susţinere a industriei alimentare investalim aferent perioadei 2023-2026, a modalităţilor de acordare, a indicatorilor cantitativi şi calitativi ai investiţiei, precum şi a criteriilor de stabilire a punctajului pentru întreprinderile solicitante, aprobată prin hotărârea guvernului nr. 844/2023, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 836 din 15 septembrie 2023, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. la articolul 3 alineatul (1), litera b) va avea următorul cuprins:"b) planul de afaceri din care să rezulte viabilitatea investiţiei iniţiale şi eficienţa ...

Monitorul Oficial 286 din 01 Aprilie 2025 (M. Of. 286/2025)

 HOTĂRÂRE nr. 309 din 27 martie 2025 privind divizarea numărului MF 62310 aferent bunului imobil aflat în domeniul public al statului, încetarea dreptului de concesiune asupra unei părţi din acest imobil şi aprobarea constituirii unui drept de administrare în favoarea Ministerului Energiei asupra acestei părţi din imobil EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 286 din 1 aprilie 2025

Având în vedere art. 3 pct. 94^1 şi art. 66^4 din legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 868 din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 288 alin. (1) şi art. 298-301 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă divizarea numărului mf 62310, aferent bunului imobil aflat în domeniul public al statului şi în concesiunea societăţii de producere a energiei electrice în hidrocentrale ...

Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016