Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTĂRÂRE nr. 30 din 15 aprilie 2025  privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor -  Stadiul evoluţiei deceniului digital - 2024 - COM (2024) 260    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 HOTĂRÂRE nr. 30 din 15 aprilie 2025 privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Stadiul evoluţiei deceniului digital - 2024 - COM (2024) 260

EMITENT: Camera Deputaţilor
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 342 din 16 aprilie 2025
    În temeiul prevederilor art. 67 şi ale art. 148 din Constituţia României, republicată, ale Legii nr. 373/2013 privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene şi ale art. 165-190 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994, republicat, cu modificările ulterioare,
    Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre.
    ARTICOL UNIC
    Luând în considerare Opinia nr. 4c-22/215, adoptată de Comisia pentru afaceri europene în şedinţa din 8 aprilie 2025, Camera Deputaţilor:
    1. susţine Comunicarea Comisiei Europene către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor referitoare la stadiul evoluţiei deceniului digital - 2024;
    2. consideră că sunt necesare eforturi suplimentare, atât din partea Comisiei Europene, cât şi din partea statelor membre pentru creşterea nivelului de competenţe digitale în rândul populaţiei, a nivelului de intensitate digitală în rândul întreprinderilor mici şi mijlocii de pe întreg teritoriul Uniunii Europene şi pentru furnizarea amplă de servicii publice digitale într-o manieră orientată spre cetăţean, transparentă şi uşor accesibilă;
    3. propune analiza măsurii în care sistemele de educaţie reflectă cererea de competenţe digitale, atât la nivelul elevilor şi studenţilor, cât şi la nivelul cadrelor didactice, pe baza datelor programelor europene, a celor disponibile prin Eurostat şi Eurydice şi, dacă se dovedeşte necesar, iniţierea colectării de noi date sau constituirea unor indicatori specifici;
    4. recomandă elaborarea de foi de parcurs specifice sau a unor indicatori pentru sprijinirea dobândirii competenţelor digitale necesare înverzirii transporturilor, producerii şi distribuţiei de energie şi a celor utile pentru protecţia mediului şi conservarea biodiversităţii;
    5. propune elaborarea şi aplicarea unor indicatori referitori la nivelul de sprijin european pentru sisteme de operare a calculatorului, programe de calculator şi platforme de inteligenţă artificială pe baza capitalului european şi a expertizei locale, atât prin fonduri europene, cât şi în parteneriat cu cele private;
    6. propune extinderea cadrului de monitorizare a impactului soluţiilor digitale asupra reducerii emisiilor de carbon, în conformitate cu strategia de tranziţie digitală şi verde;
    7. recomandă elaborarea de indicatori privind viteza de dezvoltare a programelor de inteligenţă artificială susţinute de capitalul european şi pătrunderea acestora pe piaţa internaţională;
    8. propune elaborarea unui cadru de monitorizare a bazei industriale, tehnologice şi digitale a Uniunii Europene, pentru a reflecta noile provocări în materie de securitate şi apărare comună în contextul strategiei Uniunii Europene pentru securitate economică, obiectivele de dezvoltare durabilă şi protecţia mediului, precum şi în legătură cu coeziunea teritorială;
    9. propune extinderea întâlnirilor la nivel de miniştri şi de experţi şi iniţierea de consilii tehnologice, în domeniul digital, cu state din Africa şi America Latină, după modelul celor cu state din Asia, care să facă obiectul monitorizării;
    10. recomandă monitorizarea rezultatelor strategiilor şi programelor de sprijin europene asupra dezvoltării şi implementării de noi soluţii digitale inovatoare, capacităţi şi servicii conexe de către întreprinderile mici şi mijlocii şi de către unităţile de învăţământ;
    11. recomandă elaborarea unui cadru de monitorizare la nivelul Uniunii Europene care să reflecte stadiul atingerii obiectivelor deceniului digital privind competitivitatea şi dezvoltarea unui spaţiu digital axat pe factorul uman;
    12. recomandă monitorizarea eforturilor de dezvoltare de programe de inteligenţă artificială şi a capacităţii spaţiului de date de a susţine rularea acestora;
    13. recomandă monitorizarea iniţiativelor de tip sursă deschisă în domeniul programelor de calculator susţinute preponderent de expertiza independentă din Uniunea Europeană în scopul identificării unor modalităţi de sprijinire a acestora referitoare la pătrunderea pe piaţă;
    14. atrage atenţia că adoptarea unui număr mare de acte ale Uniunii Europene în ultimii ani în domeniul transformării digitale necesită un efort de monitorizare integrat pentru toate domeniile vizate de aceasta;
    15. recomandă cuplarea monitorizării digitalizării Uniunii Europene cu urmărirea punerii în aplicare a măsurilor de asigurare a unui mediu sănătos, a echilibrului ecologic şi a sănătăţii;
    16. recomandă monitorizarea armonizată la nivelul Uniunii Europene a ameninţărilor la adresa democraţiei, pentru a se asigura că spaţiul online devine un mediu cu adevărat sigur, impenetrabil la acţiunile de destabilizare, influenţare în masă şi la acţiunile ce ţin de războiul hibrid;
    17. propune elaborarea unei recomandări la nivelul Uniunii Europene pentru competenţe digitale actualizate în conformitate cu evoluţiile în domeniul inteligenţei artificiale, al volumelor mari de date şi al calculatoarelor cuantice.


    Această hotărâre a fost adoptată de către Camera Deputaţilor în şedinţa din 15 aprilie 2025, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.


                    p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
                    VASILE-DANIEL SUCIU

    Bucureşti, 15 aprilie 2025.
    Nr. 30.

    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016