Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 78 din 13 mai 2020
Monitorul Oficial 511 bis din 24 Mai 2022 (M. Of. 511 bis/2022)
PROCEDURĂ DE IMPLEMENTARE din 24 mai 2022 a măsurii "Granturi pentru capital de lucru acordate entităţilor din domeniul agroalimentar" din cadrul schemei de ajutor de stat instituite prin Ordonanţa de urgenţă nr. 61/2022 privind unele măsuri pentru acordarea de microgranturi şi granturi pentru capital de lucru entităţilor din domeniul agroalimentar cu finanţare din fonduri externe nerambursabile EMITENT: Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 511 bis din 24 mai 2022
──────────aprobată prin ordinul nr. 963 din 24 mai 2022, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 511 din 24 mai 2022.──────────1. obiectivul măsuriiobiectivul principal al schemei de ajutor de stat îl constituie acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente programului operaţional competitivitate 2014 - 2020, denumit în continuare poc, în contextul crizei provocate de covid-19, pentru beneficiarii din domeniul agroalimentar prevăzuţi de o.u.g. nr. 61 din 6 mai 2022 a căror activitate a fost afectată de efectele pandemiei de covid-19.furnizorul ajutorului de stat este ministerul investiţiilor şi proiectelor europene (mipe). măsura este implementată de către ministerul antreprenoriatului şi turismului ...
Monitorul Oficial 516 bis din 25 Mai 2022 (M. Of. 516 bis/2022)
GHIDUL SOLICITANTULUI din 24 mai 2022 pentru măsura "Microgranturi în domeniul agroalimentar" din cadrul schemei de ajutor de stat instituite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 61/2022 privind unele măsuri pentru acordarea de microgranturi şi granturi pentru capital de lucru entităţilor din domeniul agroalimentar cu finanţare din fonduri externe nerambursabile EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 516 bis din 25 mai 2022
──────────aprobat prin ordinul nr. 134 din 24 mai 2022, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 516 din 25 mai 2022.──────────1. obiectivul măsuriiobiectivul principal al schemei de ajutor de stat îl constituie acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente programului operaţional competitivitate 2014-2020, denumit în continuare poc, în contextul crizei provocate de covid-19 pentru beneficiarii din domeniile agricultură, acvacultura, piscicultura şi industrie alimentară prevăzuţi de oug nr. 61/2022 a căror activitate a fost afectată de efectele pandemiei de covid-19.măsura este implementată de către ministerul agriculturii şi dezvoltării rurale (madr), în calitate de administrator de microgrant conform criteriilor ...
Monitorul Oficial 511 din 24 Mai 2022 (M. Of. 511/2022)
DECIZIA nr. 17 din 31 martie 2022 referitoare la interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 5 alin. (3) din Legea nr. 255/2013 EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 511 din 24 mai 2022
Dosar nr. 88/1/2022 ┌─────────┬────────────────────────────┐│ │- preşedintele secţiei ││daniel │penale a Înaltei curţi de ││grădinaru│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele completului │├─────────┼────────────────────────────┤│mircea │ ││mugurel │- judecător la secţia penală││Şelea │ ...
Monitorul Oficial 494 bis din 18 Mai 2022 (M. Of. 494 bis/2022)
PROGRAMUL NAŢIONAL DE ACŢIUNE din 18 mai 2022 privind implementarea Sistemului european de management al traficului feroviar (ERTMS) EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 494 bis din 18 mai 2022
──────────aprobat prin hotĂrÂrea nr. 651 din 18 mai 2022, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 494 din 18 mai 2022.──────────glosar de termeniafer - autoritatea feroviară românăarf - autoritatea pentru reformă feroviarăasfr - autoritatea de siguranţă feroviară românăbei - banca europeană de investiţiibo-bo - locomotive electrice pe patru osiiccs - control command and signalling system/sistem control, comandă şi semnalizarecertificat de verificare ce - certificare a conformităţii în raport cu specificaţiile tehnice de interoperabilitate (sti) relevantecef - mecanismul pentru interconectarea europeicf - cale feratăcfr - căile ferate românecncfr cfr sa - compania naţională cfrco-co - locomotive electrice pe şase osiics - ...
Monitorul Oficial 496 din 19 Mai 2022 (M. Of. 496/2022)
REGULAMENT din 6 mai 2022 de organizare şi funcţionare a Ministerului Justiţiei EMITENT: Ministerul Justiţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 496 din 19 mai 2022
──────────aprobat prin ordinul nr. 1.973/c din 6 mai 2022, publicat in monitorul oficial, partea i, nr. 496 din 19 mai 2022.──────────titlul idispoziţii generaleart. 1ministerul justiţiei, denumit în continuare ministerul, este organul de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea guvernului, care contribuie la buna funcţionare a sistemului judiciar şi la asigurarea condiţiilor înfăptuirii justiţiei ca serviciu public, apărarea ordinii de drept şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.art. 2(1) organizarea şi funcţionarea ministerului sunt prevăzute de hotărârea guvernului nr. 652/2009, cu modificările şi completările ulterioare.(2) competenţa şi atribuţiile ministerului sunt stabilite de dispoziţiile ordonanţei de urgenţă ...
Monitorul Oficial 493 din 18 Mai 2022 (M. Of. 493/2022)
HOTĂRÂRE nr. 631 din 11 mai 2022 pentru modificarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 994/2020 privind aprobarea standardelor de autorizare de funcţionare provizorie şi a standardelor de acreditare şi de evaluare externă periodică în învăţământul preuniversitar EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 493 din 18 mai 2022
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. ianexa la hotărârea guvernului nr. 994/2020 privind aprobarea standardelor de autorizare de funcţionare provizorie şi a standardelor de acreditare şi de evaluare externă periodică în învăţământul preuniversitar, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1.225 din 14 decembrie 2020, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa la prezenta hotărâre. art. iiunităţilor de învăţământ/furnizorilor de educaţie aflaţi în procedura de evaluare externă în vederea obţinerii autorizaţiei de funcţionare provizorie/de acreditare sau în procedura evaluării periodice a calităţii li se aplică dispoziţiile prezentei hotărâri.prim-ministrunicolae-ionel ciucĂcontrasemnează:ministrul educaţiei,sorin-mihai cîmpeanubucureşti, 11 mai 2022.nr. ...
Monitorul Oficial 489 din 17 Mai 2022 (M. Of. 489/2022)
ORDIN nr. 713 din 5 mai 2022 privind actualizarea sumelor pentru cofinanţarea lucrărilor de investiţii pentru modernizarea, reabilitarea, retehnologizarea şi extinderea sau înfiinţarea sistemelor de alimentare centralizată cu energie termică a localităţilor, conform Programului Termoficare EMITENT: Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 489 din 17 mai 2022
Având în vedere prevederile art. i alin. (37) din ordonanţa de urgentă a guvernului nr. 53/2019 privind aprobarea programului multianual de finanţare a investiţiilor pentru modernizarea, reabilitarea, retehnologizarea şi extinderea sau înfiinţarea sistemelor de alimentare centralizată cu energie termică a localităţilor şi pentru modificarea şi completarea legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006 şi ale art. 11 alin. (3) din regulamentul privind implementarea programului termoficare, aprobat prin ordinul ministrului lucrărilor publice, dezvoltării şi administraţiei, al ministrului mediului, apelor şi pădurilor şi al ministrului finanţelor publice nr. 3.194/1.084/3.734/2019,potrivit prevederilor ordonanţei guvernului nr. 15/2021 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru ajustarea preţurilor contractelor de achiziţie ...
Monitorul Oficial 482 din 13 Mai 2022 (M. Of. 482/2022)
ORDIN nr. 3.835 din 13 mai 2022 privind organizarea pilotării evaluării standardizate la finalul anului şcolar 2021-2022 EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 482 din 13 mai 2022
Având în vedere prevederile art. 26, 71, 72 şi ale art. 94 alin. (2) lit. e) din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de prevederile art. 2 din hotărârea guvernului nr. 559/2020 privind funcţionarea unităţilor de învăţământ preuniversitar cu statut de unităţi-pilot, experimentale şi de aplicaţie,având în vedere referatul de aprobare nr. 1.677 din 13.05.2022,în temeiul prevederilor art. 13 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 369/2021 privind organizarea şi funcţionarea ministerului educaţiei, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul educaţiei emite prezentul ordin.art. 1(1) se aprobă organizarea pilotării evaluării standardizate la finalul anului şcolar 2021-2022, cu scopul de a ...
Monitorul Oficial 467 bis din 10 Mai 2022 (M. Of. 467 bis/2022)
GHID SPECIFIC din 10 mai 2022 privind Condiţii de accesare a fondurilor europene aferente Planului naţional de redresare şi rezilienţă în cadrul apelurilor de proiecte PNRR/2022/C10, componenta 10 - Fondul local EMITENT: Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 467 bis din 10 mai 2022
──────────aprobat prin ordinul nr. 999 din 10 mai 2022, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 467 din 10 mai 2022.────────── planul naŢional de redresare Şi rezilienŢĂ ghid specific - condiŢii de accesare a fondurilor europene aferente pnrr În cadrul apelurilor de proiecte pnrr/2022/c10 componenta c10 - fondul localpreambulacest document se aplică apelurilor de proiecte din componenta 10 - fondul local în cadrul planului naţional de redresare şi rezilienţă (pnrr).apelurile de proiecte se lansează prin aplicaţia electronică de pe site-ul ministerului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei (mdlpa), https://investitii. mdlpa. ro.prezentul document se adresează tuturor potenţialilor solicitanţi pentru apelurile de proiecte mai sus-menţionate.interpretarea ...
Monitorul Oficial 472 din 11 Mai 2022 (M. Of. 472/2022)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 64 din 9 mai 2022 privind ajustarea preţurilor şi a valorii devizelor generale în cadrul proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 472 din 11 mai 2022
Criza provocată de conflictul militar din regiunea mării negre a afectat piaţa construcţiilor din întreaga uniune europeană, având în vedere că ucraina este principalul furnizor şi producător de oţel şi materie primă pentru piaţa europeană a construcţiilor. consecinţa imediată a fost o creştere semnificativă a preţurilor la materiale, determinând creşteri şi de peste 40% la unele materiale utilizate în proiectele de infrastructură, cum sunt: mixturile asfaltice, bitumul, oţelul sau fierul-beton, care urmează a fi reflectate în indicele de cost total în construcţii, un indice compozit care cumulează impactul creşterii cheltuielilor materiale, manoperă, utilaje şi transport asupra preţului contractelor de achiziţie ...