Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
hot r re nr 1 214 din 29 noiembrie 2023
Monitorul Oficial 400 din 12 Mai 2026 (M. Of. 400/2026)
NORME METODOLOGICE din 12 mai 2026 privind mecanismul de acordare şi derulare a împrumuturilor acordate unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 36/2026 privind aprobarea unor măsuri în vederea accelerării implementării investiţiilor finanţate prin Planul naţional de redresare şi rezilienţă la nivelul autorităţilor administraţiei publice locale, prin asigurarea lichidităţii temporare prin împrumuturi pe termen scurt, acordate de Ministerul Finanţelor, documentele în baza cărora se acordă împrumutul şi cele care stau la baza obţinerii avizului Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, precum şi modul de reflectare a sumelor respective în bugetele instituţiilor publice locale EMITENT: Ministerul Finanţelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 400 din 12 mai 2026
──────────aprobate prin ordinul nr. 531 din 12 mai 2026, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 400 din 12 mai 2026.──────────art. 1(1) prin derogare de la prevederile art. 20 alin. (4) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate româniei prin mecanismul de redresare şi rezilienţă, precum şi pentru modificarea şi completarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea planului naţional de redresare şi rezilienţă necesar româniei pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul mecanismului de redresare şi rezilienţă, aprobată cu ...
Monitorul Oficial 367 din 04 Mai 2026 (M. Of. 367/2026)
DECIZIA nr. 709 din 9 decembrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 alin. (2) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 367 din 4 mai 2026
┌───────────────────┬──────────────────┐│elena-simina │- preşedinte ││tănăsescu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│asztalos │- judecător ││csaba-ferenc │ │├───────────────────┼──────────────────┤│mihai busuioc │- judecător ...
Monitorul Oficial 315 din 21 Aprilie 2026 (M. Of. 315/2026)
DECIZIA nr. 27 din 15 ianuarie 2026 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 315 din 21 aprilie 2026
┌───────────────────┬──────────────────┐│elena-simina │- preşedinte ││tănăsescu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│asztalos │- judecător ││csaba-ferenc │ │├───────────────────┼──────────────────┤│mihai busuioc │- judecător ...
Monitorul Oficial 314 din 21 Aprilie 2026 (M. Of. 314/2026)
SENTINŢA nr. 19 din 23 februarie 2024 referitoare la pronunţarea asupra cererii în contencios administrativ şi fiscal, având ca obiect - anulare act administrativ EMITENT: Curtea de Apel Braşov - Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 314 din 21 aprilie 2026
Dosar nr. 487/64/2023completul constituit din: ┌───────────┬──────────────────────────┐│preşedinte:│demis marius spărios - ││ │judecător │├───────────┼──────────────────────────┤│grefier: │mihaela furnică │└───────────┴──────────────────────────┘pentru astăzi este amânată pronunţarea asupra soluţionării acţiunii privind pe reclamanţii composesoratul de pădure baraolt, composesoratul de pădure şi păşune herculian şi composesoratul de pădure şi păşune băţanii mici în contradictoriu cu pârâtul guvernul româniei şi intervenientul ministerul mediului, apelor şi pădurilor, ...
Monitorul Oficial 313 din 20 Aprilie 2026 (M. Of. 313/2026)
DECIZIA nr. 24 din 15 ianuarie 2026 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 697 din Codul de procedură civilă EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 313 din 20 aprilie 2026
┌───────────────────┬──────────────────┐│elena-simina │- preşedinte ││tănăsescu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│asztalos │- judecător ││csaba-ferenc │ │├───────────────────┼──────────────────┤│mihai busuioc │- judecător ...
Monitorul Oficial 273 bis din 06 Aprilie 2026 (M. Of. 273 bis/2026)
NORME METODOLOGICE din 24 martie 2026 de aplicare a Programului acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de imobilizare a animalelor care ameninţă viaţa sau integritatea corporală a persoanelor prin utilizarea şi administrarea substanţelor din categoria stupefiante, psihotrope, de identificare şi înregistrare a bovinelor, porcinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor EMITENT: Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 273 bis din 6 aprilie 2026
──────────conţinute de ordinul nr. 358 din 24 martie 2026, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 273 din 6 aprilie 2026.──────────notăabrevieri┌──────────┬───────────────────────────┐│aa-pas │albastru alcian-periodic ││ │acid schiff │├──────────┼───────────────────────────┤│adns │sistemul de notificare a ││ │bolilor la animale │├──────────┼───────────────────────────┤│aie │anemie infecţioasă ecvină ...
Monitorul Oficial 268 din 02 Aprilie 2026 (M. Of. 268/2026)
DECIZIA nr. 558 din 4 noiembrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 pct. 4) din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 268 din 2 aprilie 2026
┌───────────────────┬──────────────────┐│cristian deliorga │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│asztalos │- judecător ││csaba-ferenc │ │├───────────────────┼──────────────────┤│mihai busuioc │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dacian-cosmin │- judecător ││dragoş ...
Monitorul Oficial 265 din 02 Aprilie 2026 (M. Of. 265/2026)
DECIZIA nr. 563 din 4 noiembrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (1) şi ale art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, precum şi ale art. 98 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 265 din 2 aprilie 2026
┌───────────────────┬──────────────────┐│cristian deliorga │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│asztalos │- judecător ││csaba-ferenc │ │├───────────────────┼──────────────────┤│mihai busuioc │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dacian-cosmin │- judecător ││dragoş ...
Monitorul Oficial 232 din 25 Martie 2026 (M. Of. 232/2026)
DECIZIA nr. 548 din 4 noiembrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 şi 20 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 232 din 25 martie 2026
┌───────────────────┬──────────────────┐│cristian deliorga │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│asztalos │- judecător ││csaba-ferenc │ │├───────────────────┼──────────────────┤│mihai busuioc │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dacian-cosmin │- judecător ││dragoş ...
Monitorul Oficial 214 din 19 Martie 2026 (M. Of. 214/2026)
DECIZIA nr. 28 din 9 februarie 2026 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 1.489 alin. (2) teza a doua din Codul civil raportat la art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 214 din 19 martie 2026
Dosar nr. 3.010/1/2024 ┌─────────┬────────────────────────────┐│ana │- vicepreşedintele Înaltei ││hermina │curţi de casaţie şi justiţie││iancu │- preşedintele completului │├─────────┼────────────────────────────┤│adina │- pentru preşedintele ││georgeta │secţiei i civile ││ponea │ │├─────────┼────────────────────────────┤│adina │- preşedintele secţiei a ...








