Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 548 din 4 noiembrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 şi 20 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 548 din 4 noiembrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 şi 20 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 232 din 25 martie 2026

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Cristian Deliorga  │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Asztalos           │- judecător       │
│Csaba-Ferenc       │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihai Busuioc      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dacian-Cosmin      │- judecător       │
│Dragoş             │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian-Nicolae   │-                 │
│Sima               │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Laurenţiu Sorescu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 şi 20 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, excepţie ridicată de Dan Băzăvan în Dosarul nr. 1.496/2/2020 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.185D/2021.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele şedinţei acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, face trimitere la considerentele reţinute de Curtea Constituţională în Decizia nr. 749 din 4 noiembrie 2015. Arată că legiuitorul beneficiază de o marjă largă de apreciere în ceea ce priveşte modalităţile de prevenire a discriminării. Susţine că accesul liber la justiţie este garantat de art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, orice persoană vătămată având posibilitatea să sesizeze instanţa de judecată în condiţii mai favorabile decât în situaţia formulării cererilor de drept comun.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Decizia civilă nr. 407 din 26 martie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 1.496/2/2020, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 19 şi 20 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare. Excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată într-o cauză având ca obiect anularea unei hotărâri a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia arată că este nemulţumit, în esenţă, de hotărârea Consiliului prin care a constatat necompetenţa sa cu privire la întreg conţinutul petiţiei formulate de autor şi de alţi doi petenţi, având ca obiect constatarea unor fapte de discriminare săvârşite de către angajator. Consideră că, prin refuzul de a sancţiona unele dintre faptele de discriminare cu soluţionarea cărora este sesizat, Consiliul încalcă principiul egalităţii cetăţenilor în faţa autorităţilor publice.
    6. Referitor la art. 20 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, autorul apreciază, în esenţă, că termenul de un an de la data săvârşirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoştinţă de săvârşirea acesteia în care persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul este prea scurt şi nu permite persoanei discriminate să decidă dacă e de preferat să se adreseze Consiliului sau direct instanţei de judecată. Totodată, apreciază că norma este discriminatorie întrucât în cazul faptei de hărţuire prevăzute de Codul penal termenul de prescripţie este de 3 ani.
    7. În ceea ce priveşte alin. (7) şi (8) ale aceluiaşi articol, autorul sesizării consideră că termenele de soluţionare a sesizării şi de comunicare a hotărârii părţilor sunt prea lungi şi afectează dreptul la un proces echitabil, sugerând că aceste termene ar trebui să fie identice cu termenele prevăzute de art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor şi de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
    8. De asemenea, autorul excepţiei critică şi dispoziţiile alin. (10) al art. 20 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, potrivit cărora hotărârile Consiliului constituie titlu executoriu, susţinând că prin acestea se instituie doar o aparenţă a respectării principiului nediscriminării, contrar prevederilor art. 1 alin. (3) din Constituţie, însă, în realitate, acestea nu pot fi puse în executare, neidentificând în legislaţie o posibilitate de a executa silit autoritatea care a fost sancţionată pentru discriminare.
    9. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal consideră că dispoziţiile art. 19 şi 20 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 nu contravin prevederilor constituţionale invocate. În acest sens, arată că prevederile criticate stabilesc competenţa Consiliului şi regulile de procedură aplicabile pentru soluţionarea sesizărilor formulate de persoanele interesate, iar, în reglementarea aspectelor menţionate, statul beneficiază de o largă marjă de apreciere.
    10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele de vedere solicitate.
    CURTEA,
    examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 19 şi 20 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 7 martie 2014, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul conţinut:
    - Art. 19:
    "(1) În vederea combaterii faptelor de discriminare, Consiliul îşi exercită atribuţiile în următoarele domenii:
    a) prevenirea faptelor de discriminare;
    b) medierea faptelor de discriminare;
    c) investigarea, constatarea şi sancţionarea faptelor de discriminare;
    d) monitorizarea cazurilor de discriminare;
    e) acordarea de asistenţă de specialitate victimelor discriminării.
(2) Consiliul îşi exercită competenţele la sesizarea unei persoane fizice sau juridice ori din oficiu.;"

    – Art. 20:
    "(1) Persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârşirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoştinţă de săvârşirea ei.
(2) Consiliul soluţionează sesizarea prin hotărâre a Colegiului director prevăzut la art. 23 alin. (1).
(3) Prin cererea introdusă potrivit alin. (1), persoana care se consideră discriminată are dreptul să solicite înlăturarea consecinţelor faptelor discriminatorii şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării.
(4) Colegiul director al Consiliului dispune măsurile specifice constatării existenţei discriminării, cu citarea obligatorie a părţilor. Citarea se poate face prin orice mijloc care asigură confirmarea primirii. Neprezentarea părţilor nu împiedică soluţionarea sesizării.
(5) Acţiunea de investigare întreprinsă de Colegiul director se desfăşoară la sediul instituţiei sau în alt loc stabilit de acesta.
(6) Persoana interesată va prezenta fapte pe baza cărora poate fi prezumată existenţa unei discriminări directe sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că nu a avut loc o încălcare a principiului egalităţii de tratament. În faţa Colegiului director se poate invoca orice mijloc de probă, respectând regimul constituţional al drepturilor fundamentale, inclusiv înregistrări audio şi video sau date statistice.
(7) Hotărârea Colegiului director de soluţionare a unei sesizări se adoptă în termen de 90 de zile de la data sesizării şi cuprinde: numele membrilor Colegiului director care au emis hotărârea, numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor, obiectul sesizării şi susţinerile părţilor, descrierea faptei de discriminare, motivele de fapt şi de drept care au stat la baza hotărârii Colegiului director, modalitatea de plată a amenzii, dacă este cazul, calea de atac şi termenul în care aceasta se poate exercita.
(8) Hotărârea se comunică părţilor în termen de 30 de zile de la adoptare şi produce efecte de la data comunicării.
(9) Hotărârea Colegiului director poate fi atacată la instanţa de contencios administrativ, potrivit legii.
(10) Hotărârile emise potrivit prevederilor alin. (2) şi care nu sunt atacate în termenul de 15 zile constituie de drept titlu executoriu."

    14. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3)-(5) privind statul de drept, principiul separaţiei puterilor în stat şi principiul legalităţii, art. 4 referitoare la unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni, art. 10 privind relaţiile internaţionale, art. 11 cu privire la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 alin. (1) privind principiul universalităţii, art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, astfel cum acestea se interpretează în temeiul art. 20 din Constituţie şi prin prisma exigenţelor art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 41 privind dreptul la muncă, art. 47 cu privire la nivelul de trai, art. 51 privind dreptul de petiţionare, art. 52 referitoare la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 53 privind restrângerea unor drepturi, art. 73 referitoare la categoriile de legi, art. 126 cu privire la competenţa instanţelor judecătoreşti, art. 128 referitoare la folosirea limbii materne şi a interpretului în justiţie şi art. 129 privind folosirea căilor de atac.
    15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată, Curtea va analiza, cu titlu prealabil, îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a acesteia.
    16. Curtea reţine că, prin Decizia nr. 875 din 16 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 214 din 3 martie 2022, paragraful 20, a stabilit următoarea ordine de soluţionare a condiţiilor de admisibilitate reglementate de Legea nr. 47/1992: (i) identificarea elementelor structurale ale excepţiei de neconstituţionalitate conform art. 10 alin. (2) raportat la art. 29 alin. (1) cu referire la noţiunea „excepţiilor“ din Legea nr. 47/1992 pentru a determina dacă cererea formulată se constituie într-o veritabilă excepţie; (ii) analiza condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 şi (iii) analiza condiţiilor de admisibilitate ce ţin de limitele de competenţă ale instanţei constituţionale [art. 61, art. 126 alin. (1), art. 142 alin. (1) şi art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi art. 2 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992]. Curtea a reţinut în decizia menţionată că neîndeplinirea uneia dintre aceste condiţii are efecte dirimante, făcând inutilă analiza celorlalte condiţii.
    17. Referitor la identificarea elementelor structurale ale excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 1313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, paragraful 1, Curtea a statuat că există trei elemente, inerente şi intrinseci oricărei excepţii de neconstituţionalitate, şi anume: textul de lege contestat din punctul de vedere al constituţionalităţii, textul de referinţă pretins încălcat şi motivarea de către autorul excepţiei a relaţiei de contrarietate existente între cele două texte. Curtea a mai reţinut că, dacă primele două elemente pot fi determinate absolut, al treilea element comportă un anumit grad de relativitate determinat tocmai de caracterul său subiectiv. Astfel, nu este o condiţie sine qua non ca motivarea să existe în materialitatea ei dacă textul de referinţă invocat este suficient de precis şi clar, astfel încât instanţa constituţională să poată reţine în mod rezonabil existenţa unei minime critici de neconstituţionalitate. În schimb, în cazul în care excepţia de neconstituţionalitate nu cuprinde motivarea ca element distinct, iar din textul constituţional invocat nu rezultă în mod rezonabil vreo critică de neconstituţionalitate, nu se poate reţine existenţa unei veritabile critici de neconstituţionalitate. Prin aceeaşi decizie, făcând referire la jurisprudenţa sa anterioară, Curtea a statuat că nu poate proceda la examinarea excepţiei de neconstituţionalitate motivate într-o manieră eliptică întrucât aceasta ar presupune ca instanţa de control constituţional să se substituie autorului pentru a formula critici de neconstituţionalitate, ceea ce ar echivala cu exercitarea unui control din oficiu, nepermis de art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992.
    18. Aplicând aceste considerente de principiu la cauza de faţă, Curtea constată că, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 19, precum şi dispoziţiile art. 20 alin. (2)-(6) şi (9) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, excepţia formulată de către autorul excepţiei nu conţine şi motivarea expresă a neconstituţionalităţii textelor criticate, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. Cu toate acestea, din conţinutul cererii de sesizare, se poate deduce că în privinţa art. 19 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 nemulţumirea autorului vizează aspecte referitoare la modul de reglementare a competenţei Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (denumit în continuare Consiliu). În schimb, referitor la dispoziţiile art. 20 alin. (2)-(6) şi (9) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, Curtea nu poate deduce în mod rezonabil o minimă critică de neconstituţionalitate din textele constituţionale enumerate.
    19. Prin urmare, ţinând cont de dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (2)-(6) şi (9) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 este inadmisibilă întrucât lipseşte motivarea relaţiei de contrarietate dintre acestea şi normele constituţionale de referinţă invocate ca fiind încălcate.
    20. În continuare, Curtea va analiza îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, ce ţin de limitele de competenţă ale instanţei constituţionale, a dispoziţiilor art. 19 şi ale art. 20 alin. (1), (7), (8) şi (10) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000.
    21. În ceea ce priveşte art. 19 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, Curtea constată că, în realitate, critica autorului vizează aspecte care ţin de interpretarea şi aplicarea legii, aspecte a căror analiză excedează competenţei Curţii Constituţionale. De asemenea, se constată că şi critica referitoare la art. 20 alin. (10) cu privire la punerea efectivă în executare a hotărârilor Consiliului vizează, în realitate, modul de aplicare a legii. Prin urmare, ţinând cont de prevederile art. 2 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 şi ale art. 20 alin. (10) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 este inadmisibilă.
    22. În continuare, Curtea va analiza doar criticile formulate de autorul excepţiei care îndeplinesc toate condiţiile de admisibilitate, respectiv dispoziţiile art. 20 alin. (1), (7) şi (8) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000.
    23. Prin Decizia nr. 749 din 4 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 22 ianuarie 2016, Curtea a constatat că prevederile art. 19 alin. (1) lit. c) şi ale art. 20 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate, critici care se refereau la natura juridică a Consiliului.
    24. În ceea ce priveşte critica referitoare la art. 20 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 din perspectiva încălcării dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, Curtea nu poate reţine că termenul prevăzut pentru sesizarea Consiliului ar îngrădi accesul liber la justiţie, având în vedere că art. 27 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 prevede un termen de 3 ani pentru sesizarea instanţei, care curge de la data săvârşirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoştinţă de săvârşirea ei, aşadar independent de sesizarea Consiliului în termenul de un an prevăzut la art. 20 alin. (1), sesizare care are caracter facultativ, în acord cu prevederile art. 21 alin. (4) din Legea fundamentală.
    25. În acest sens, prin Decizia nr. 749 din 4 noiembrie 2015, precitată, paragraful 24, Curtea Constituţională a reţinut, în raport cu dispoziţiile art. 21 alin. (4) din Constituţie, că semnificaţia termenului „facultativ“, în înţelesul normei constituţionale evocate, este aceea că, pentru soluţionarea unui conflict, persoana care consideră că drepturile sau libertăţile sale au fost vătămate are posibilitatea de a opta, de a alege fie calea administrativ-jurisdicţională, fie direct calea judecătorească. Alegând calea administrativ-jurisdicţională, persoana care se consideră vătămată are în continuare deschisă posibilitatea de a contesta soluţia dată de autoritatea administrativ-jurisdicţională în faţa unei instanţe judecătoreşti, fiind asigurat astfel liberul acces la justiţie. Aşadar, caracterul facultativ al jurisdicţiilor administrative speciale este o garanţie a accesului liber la justiţie, alegerea - electa una via - aparţinând persoanei care se consideră vătămată în drepturile sale. Prin urmare, critica referitoare la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, prin raportare la prevederile art. 21 din Constituţie, este neîntemeiată.
    26. În ceea ce priveşte critica adusă art. 20 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 raportată la principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor, consacrat de art. 16 din Constituţie, constând în aceea că norma ar institui un tratament discriminatoriu între cetăţenii care sesizează Consiliul pe motiv de discriminare şi cei care sesizează instanţa pentru fapte care constituie infracţiunea de hărţuire prevăzută de art. 208 din Codul penal, Curtea reţine că nici aceasta nu poate fi admisă.
    27. Curtea a reţinut în jurisprudenţa sa că principiul egalităţii nu înseamnă eo ipso aplicarea aceluiaşi regim juridic unor situaţii care, prin specificul lor, sunt diferite, mai ales că acesta nu presupune uniformitate, ci stabileşte că în situaţii egale trebuie să se aplice un tratament egal, iar la situaţii diferite să existe un tratament diferit. Astfel spus, principiul egalităţii nu se opune ca o lege să stabilească reguli diferite în raport cu persoane care se află în situaţii diferite (Decizia nr. 555 din 24 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 22 februarie 2024, paragraful 22).
    28. Aplicând aceste considerente de principiu în cauza de faţă, Curtea constată că, în mod evident, situaţia în care se află cele două categorii de persoane diferă în esenţă, în prima situaţie fiind vorba despre persoane care reclamă săvârşirea unor fapte contravenţionale, iar în al doilea caz, despre persoane care reclamă săvârşirea unei infracţiuni. Prin urmare, critica referitoare la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 prin raportare la prevederile art. 16 din Constituţie este neîntemeiată.
    29. Referitor la critica potrivit căreia termenul de soluţionare a sesizării de către Consiliu şi termenul de comunicare către părţi a hotărârii acestuia, prevăzute de art. 20 alin. (7) şi (8) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, ar fi prea lungi şi ar aduce atingere astfel dreptului la un proces echitabil, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale, stabilirea regulilor procedurale în funcţie de specificul materiei reglementate, inclusiv a celor referitoare la exercitarea căilor de atac, ţine de opţiunea legiuitorului, fiind impropriu să se pună problema instituirii unui tratament juridic discriminatoriu prin prisma unor comparaţii între reguli aplicabile unor domenii distincte, cu individualitate proprie, reguli adaptate specificului materiei în care sunt edictate (Decizia nr. 568 din 31 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 11 iulie 2025). Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a art. 20 alin. (7) şi (8) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, prin raportare la art. 21 din Constituţie, este neîntemeiată.
    30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 şi ale art. 20 alin. (2)-(6), (9) şi (10) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, excepţie ridicată de Dan Băzăvan în Dosarul nr. 1.496/2/2020 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
    2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 20 alin. (1), (7) şi (8) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 4 noiembrie 2025.

                    PREŞEDINTE
                    CRISTIAN DELIORGA
                    Magistrat-asistent,
                    Cristian-Nicolae Sima

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, DECIZIA nr. 548 din 4 noiembrie 2025

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "
5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"

﻿ DECIZIA nr. 548 din 4 noiembrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 şi 20 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 548 din 4 noiembrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 şi 20 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare