Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 709 din 9 decembrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 alin. (2) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 709 din 9 decembrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 alin. (2) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Act intern nr. 367 din 4 mai 2026

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Elena-Simina       │- preşedinte      │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Asztalos           │- judecător       │
│Csaba-Ferenc       │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihai Busuioc      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana      │- judecător       │
│Scântei            │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Claudia-Ilona      │-                 │
│Dascălu            │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 alin. (2) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare, excepţie ridicată de Societatea de Asigurare-Reasigurare City Insurance - S.A., cu sediul în Bucureşti, în Dosarul nr. 5.753/2/2020 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.398D/2021.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, considerând că exercitarea activităţii de supraveghere de către Autoritatea de Supraveghere Financiară presupune un scop care nu este arbitrar. Atribuţiile acestei autorităţi sunt clar prevăzute în capitolul IV secţiunea a 3-a art. 34 şi următoarele din Legea nr. 237/2015. Totodată, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 pct. 12 din Legea nr. 162/2017 privind auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate şi de modificare a unor acte normative, societăţile de asigurare şi reasigurare sunt calificate ca entităţi de interes public, iar standardele în baza cărora se face acest tip de audit sunt în conformitate cu standardele internaţionale de audit.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 14 iunie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 5.753/2/2020, îndreptată prin Încheierea din 13 iulie 2021, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 alin. (2) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare. Excepţia a fost ridicată de Societatea de Asigurare-Reasigurare City Insurance - S.A., cu sediul în Bucureşti, într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de anulare a deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară privind desfăşurarea la sediul autoarei excepţiei a unei evaluări a activelor şi pasivelor, în vederea includerii acesteia în Exerciţiul de evaluare a activelor şi a pasivelor în sectorul asigurărilor din România.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile legale criticate sunt contrare principiului securităţii juridice şi încalcă dispoziţiile obligatorii reglementate de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, ceea ce afectează în mod direct şi dreptul la informaţie, prevăzut de art. 31 din Constituţie, acestea neputând justifica auditul „în alt scop“ şi nici restrângerea drepturilor sau măsurile dispuse în temeiul acestor prevederi, prin raportare la cerinţele constituţionale prevăzute de art. 45, 53 şi 135 din Legea fundamentală. În susţinerea criticilor de neconstituţionalitate, autoarea excepţiei invocă mai multe decizii ale Curţii Constituţionale, spre exemplu, Decizia nr. 494 din 10 mai 2012, Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, Decizia nr. 539 din 14 iulie 2015, Decizia nr. 34 din 19 ianuarie 2017, Decizia nr. 214 din 9 aprilie 2019 sau Decizia nr. 153 din 6 mai 2020.
    6. Astfel, se susţine că art. 51 alin. (2) din Legea nr. 237/2015 instituie norme lacunare, echivoce, lipsite de precizie şi claritate, ceea ce contravine dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (3) - (5) şi conduce la nelegalitatea actelor normative adoptate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) în temeiul acestor prevederi criticate.
    7. În acest sens, se invocă dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 24/2000 şi se susţine, totodată, că prevederile deduse controlului de constituţionalitate sunt redactate într-o formă lapidară, fără a preciza natura şi conţinutul auditului „în alt scop“ avut în vedere de acestea. „Scopul“ în care ASF poate opta pentru un asemenea exerciţiu de evaluare a activelor şi a pasivelor pune această autoritate în poziţia de a adopta decizii arbitrare şi nelegale, întrucât norma contestată nu cuprinde limitele şi coordonatele exercitării acestei competenţe. Or, în opinia autoarei excepţiei, în situaţia efectuării unui audit „în alt scop“, ASF are obligaţia să reglementeze, la nivelul unei norme, în mod transparent şi detaliat, conţinutul auditului, scopul demarării acestuia şi obligaţiile persoanelor supuse auditării, pentru a oferi un cadru juridic adecvat, transparent şi legal pentru derularea acestui exerciţiu.
    8. Aşadar, autoarea excepţiei consideră că din aceste motive se încalcă dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, potrivit cărora actul normativ trebuie să instituie reguli necesare, suficiente şi posibile care să conducă la o cât mai mare stabilitate şi eficienţă legislativă.
    9. De asemenea, contrar cerinţelor prevăzute de art. 8 alin. (1), (2) şi (4) şi de art. 36 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, normele legale criticate nu sunt redactate într-o manieră prescriptivă, neechivocă şi suficient de clară, astfel încât să fie asigurat caracterul obligatoriu al acestora.
    10. Totodată, se afirmă că prevederile legale criticate reclamă adoptarea prealabilă a unor „standarde“ de către ASF. Textul criticat este neclar şi echivoc, întrucât, pe de o parte, autoritatea de supraveghere nu este un organism competent să adopte „standarde“ în domeniul auditului (auditul fiind o activitate reglementată în România conform Legii nr. 162/2017 privind auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate şi de modificare a unor acte normative), iar, pe de altă parte, nu se precizează dacă prin noţiunea „standard“ sunt avute în vedere şi alte cerinţe decât cele specifice unui standard de audit, precum şi modalitatea în care trebuie documentat acest „standard“. În consecinţă, se încalcă şi prevederile art. 24 din Legea nr. 24/2000, care prevăd că soluţiile legislative trebuie să acopere întreaga problematică a relaţiilor sociale reglementate, pentru a se evita lacunele legislative.
    11. De asemenea, se susţine că, în speţă, ASF şi-a exercitat atribuţiile arbitrar şi, în virtutea unui veritabil exces de putere, a încălcat dispoziţiile art. 13 şi 22 din Legea nr. 24/2000, deoarece dispoziţiile legale criticate nu se integrează organic în sistemul legislaţiei, nu sunt corelate cu prevederile actelor normative de nivel superior sau de acelaşi nivel cu care autoritatea de supraveghere se află în conexiune, încalcă limitele competenţei conferite ASF în sarcina sa referitoare la activitatea de audit în domeniul asigurărilor şi nu sunt corelate cu dispoziţiile obligatorii de la nivelul legislaţiei Uniunii Europene.
    12. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că legislaţia românească prevede obligaţia asigurătorilor de a exercita trei forme de audit asupra activităţii lor. Însă, în lipsa unui act normativ adoptat cu respectarea cerinţelor legale de transparenţă şi consultare publică, precum şi a cerinţelor de tehnică legislativă obligatorii, care să detalieze conţinutul dispoziţiilor legale criticate, ASF interpretează şi aplică, de o manieră proprie, dispoziţiile lapidare ale articolului de lege menţionat, rezultând un paralelism nejustificat între auditul „în alt scop“ şi celelalte tipuri de audit, în prezent reglementate prin norme emise de această autoritate de supraveghere. Mai mult, se susţine că dispoziţiile criticate prevăd impunerea unui al treilea tip de audit, ceea ce excedează cadrului deja stabilit prin Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de asigurare şi de reasigurare (Solvabilitate II), în condiţiile în care principalul scop avut în vedere la adoptarea Legii nr. 237/2015, deci inclusiv a normelor legale criticate, este tocmai transpunerea acestei directive.
    13. Procedând la aplicarea directă a normelor legale criticate, ASF a încălcat şi dispoziţiile art. 77 din Legea nr. 24/2000, întrucât nu a adoptat niciun act normativ ce ar fi trebuit emis potrivit competenţelor sale legale şi prin care să stabilească aşa-zisele „standarde“ la care face trimitere acelaşi articol de lege criticat. Lipsa de claritate şi previzibilitate a unui act normativ, inclusiv prin limitarea dreptului persoanelor interesate de a lua cunoştinţă în mod efectiv şi de a înţelege conţinutul normei, afectează în mod direct dreptul la informaţie prevăzut de art. 31 din Constituţie.
    14. Se mai reţine că, în contradicţie cu art. 147 alin. (4) din Constituţie, raportat la art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, dispoziţiile legale criticate încalcă normele de tehnică legislativă obligatorii şi deciziile Curţii Constituţionale în materie, în ceea ce priveşte respectarea cerinţelor legale aplicabile procesului de legiferare, astfel cum acestea rezultă din Legea nr. 24/2000 şi Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică.
    15. De asemenea, se susţine că normele legale criticate încalcă şi dispoziţiile din Constituţie cuprinse în art. 45, coroborate cu cele ale art. 53 şi 135, întrucât acestea instituie, în termeni incerţi şi echivoci, obligaţii suplimentare de audit, ASF prevalându-se de dispoziţiile lapidare ale legii pentru a impune cerinţe oneroase şi suplimentare de auditare, al căror cost trebuie să îl suporte integral societăţile supuse exerciţiului de auditare. Mai mult, se afirmă că nu există un act normativ care să reglementeze modalitatea în care acest audit suplimentar trebuie să se desfăşoare.
    16. Normele legale criticate implică, aşadar, limitarea nejustificată a libertăţii economice a societăţilor de asigurare, afectând în mod negativ activitatea acestora, întrucât nu se stabilesc norme legale care să justifice auditul „în alt scop“ prevăzut de reglementarea criticată. În susţinerea acestor critici, autoarea excepţiei invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, spre exemplu, Decizia nr. 498 din 10 mai 2012, Decizia nr. 34 din 19 ianuarie 2017, Decizia nr. 485 din 23 iunie 2015, Decizia nr. 712 din 4 decembrie 2014 sau Decizia nr. 266 din 21 mai 2013.
    17. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal consideră că prevederile legale supuse controlului de constituţionalitate nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate.
    18. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    19. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele de vedere solicitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    20. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    21. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 51 alin. (2) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 28 octombrie 2015, care au următorul cuprins: „A.S.F. poate impune societăţilor efectuarea unui audit în alt scop decât cel prevăzut la alin. (1) şi poate stabili standardele aplicabile în situaţia respectivă.“
    22. Prevederile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 237/2015, la care dispoziţiile legale criticate fac trimitere, au următorul cuprins: „Societăţile supun situaţiile financiare sau situaţiile financiare consolidate unui audit statutar efectuat de firme de audit financiar membre ale Camerei Auditorilor Financiari din România, cu avizul A.S.F.“
    23. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale supuse controlului de constituţionalitate contravin prevederilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii, în componenta sa referitoare la calitatea legii, art. 30 alin. (1) privind libertatea de exprimare, art. 31 alin. (1) şi (2) privind dreptul la informaţie, art. 45 privind libertatea economică, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 135 privind economia şi art. 147 alin. (4) privind deciziile Curţii Constituţionale.
    24. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 51 alin. (2) din Legea nr. 237/2015, criticate în prezenta cauză, sunt cuprinse în partea I: Regimul de supraveghere Solvabilitate II, titlul I: Asigurători şi reasigurători, capitolul IV: Desfăşurarea activităţii, secţiunea 7: Auditorii externi din acest act normativ şi instituie posibilitatea Autorităţii de Supraveghere Financiară (denumită în continuare ASF) de a impune societăţilor care desfăşoară activităţi în domeniul asigurărilor şi reasigurărilor efectuarea unui audit în alt scop decât cel al auditului statutar şi de a stabili standardele aplicabile în situaţia respectivă.
    25. Cu privire la critica de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, Curtea reţine că prevederile art. 51 alin. (2) din Legea nr. 237/2015 instituie cadrul de competenţă ce permite ASF să stabilească standardele corespunzătoare în situaţia dispunerii efectuării unui audit în alt scop decât cel al auditului statutar. O asemenea reglementare reflectă flexibilitate în redactarea unei norme suple, capabilă să se adapteze schimbărilor de situaţie în contextul autorizării şi supravegherii activităţii de asigurare şi reasigurare.
    26. Potrivit expunerii de motive care a însoţit-o, Legea nr. 237/2015 a fost adoptată ca urmare a publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a Directivei 2014/51/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 aprilie 2014 de modificare a Directivelor 2003/71/CE şi 2009/138/CE şi a Regulamentelor (CE) nr. 1.060/2009, (UE) nr. 1.094/2010 şi (UE) nr. 1.095/2010 în ceea ce priveşte competenţele Autorităţii europene de supraveghere (Autoritatea Europeană de Asigurări şi Pensii Ocupaţionale) şi ale Autorităţii europene de supraveghere (Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare şi Pieţe) (Directiva Omnibus II), care definitivează cadrul legislaţiei primare europene privind noul regim de solvabilitate început prin Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de asigurare şi de reasigurare (Directiva Solvabilitate II). Aşa fiind, Legea nr. 237/2015 a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2016, când au fost transpuse în legislaţia naţională reglementările europene din domeniul financiar, ceea ce a condus la îmbunătăţirea capacităţii instituţionale şi schimbarea filosofiei de supraveghere, prin înlocuirea supravegherii de tip „conformitate“ cu cea bazată pe „evaluarea riscurilor“.
    27. Potrivit art. 6 alin. (6) din Legea nr. 237/2015, ASF are mandat la nivelul Uniunii Europene şi, în exercitarea competenţelor sale, asigură convergenţa practicilor şi instrumentelor de supraveghere în aplicarea legii, reglementărilor adoptate în domeniul asigurărilor la nivel naţional şi la nivelul statelor membre, iar, potrivit art. 7 alin. (1) din acelaşi act normativ, ASF supraveghează activitatea desfăşurată de societăţi pe teritoriul României şi pe teritoriul celorlalte state membre în baza libertăţii de a presta servicii, prin verificarea nivelului solvabilităţii acestora, a modului de constituire a rezervelor tehnice, a activelor şi a fondurilor proprii eligibile.
    28. De asemenea, Legea nr. 237/2015, ce are ca obiect de reglementare autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare, conţine dispoziţii referitoare la: competenţa ASF de asigurare a protecţiei contractanţilor şi a beneficiarilor, în principal, şi de contribuţie la menţinerea stabilităţii pieţei asigurărilor [art. 6 alin. (1)], procesul de supraveghere realizat de ASF, care este unul prospectiv, bazat pe riscuri, şi se desfăşoară prin verificarea în permanenţă a activităţii societăţilor şi a respectării de către acestea a prevederilor legale [art. 6 alin. (2)], analizarea de către ASF a impactului potenţial al deciziilor adoptate asupra stabilităţii sistemelor financiare din statele membre, în special în situaţii de urgenţă, în funcţie de informaţiile disponibile [art. 6 alin. (3)], analizarea de către ASF a posibilelor efecte prociclice ale deciziilor adoptate, în special în perioade de perturbări excepţionale ale pieţelor financiare [art. 6 alin. (4)], verificarea de către ASF a raportărilor periodice şi a informaţiilor suplimentare transmise de societăţi şi efectuarea controalelor la sediul acestora [art. 6 alin. (5)], sfera de acoperire a supravegherii realizate de ASF [art. 7 alin. (1)], obligaţia ASF de a-şi exercita competenţele cu responsabilitate, în mod transparent, cu respectarea secretului profesional [art. 8 alin. (1)], obligaţia ASF de a publica şi actualiza pe website-ul propriu informaţii, cum ar fi cele referitoare la textele actelor normative aplicabile domeniului asigurărilor, obiectivele urmărite în procesul de supraveghere, principalele funcţii şi activităţi din cadrul acestuia ş.a. [art. 8 alin. (2)], atribuţia ASF de a solicita societăţilor, conform principiului proporţionalităţii, toate documentele şi informaţiile necesare derulării procesului de supraveghere [art. 8 alin. (4)], posibilitatea ASF de a dezvolta instrumente cantitative pentru evaluarea capacităţii societăţilor de a face faţă unor evenimente sau unor modificări viitoare ale condiţiilor economice care ar putea avea efecte nefavorabile asupra situaţiei financiare globale şi de a impune societăţilor să efectueze testele necesare realizării acestui scop [art. 8 alin. (5)], instituirea unui sistem de guvernanţă în vederea administrării corecte şi prudente a activităţii societăţilor din domeniu [art. 26 alin. (5)], posibilitatea emiterii de către ASF a recomandărilor cu privire la respectarea cerinţelor privind realizarea sistemului de guvernanţă şi la aplicarea politicilor scrise adoptate [art. 26 alin. (6)], condiţiile ce trebuie îndeplinite de către persoanele care au atribuţii pentru exercitarea funcţiei actuariale [art. 32 alin. (2)], informaţiile transmise ASF în cadrul procesului de supraveghere pe baza cărora această autoritate realizează activităţile de evaluare [art. 37 alin. (1)], stabilirea de către ASF a naturii, granularităţii şi formatului informaţiilor pe care societăţile le transmit acestei autorităţi în timpul realizării evaluărilor privind stabilitatea financiară a societăţilor [art. 37 alin. (4) lit. c)], precum şi posibilitatea ASF să impună societăţilor efectuarea unui audit în alt scop decât cel statutar şi să stabilească standardele aplicabile [art. 51 alin. (2)].
    29. Având în vedere aceste prevederi, Curtea reţine că Legea nr. 237/2015 atribuie ASF un cadru extins de competenţe în supravegherea proactivă, bazată pe riscuri, a societăţilor de asigurări/reasigurări şi vizează protecţia contractanţilor, stabilitatea pieţei, transparenţa, guvernanţa prudentă şi evaluarea riscurilor financiare prin solicitări de informaţii, teste cantitative, audituri şi recomandări specifice.
    30. De asemenea, Curtea constată că Legea nr. 237/2015 cuprinde norme ce reprezintă corelarea legislativă a dreptului intern cu dispoziţiile obligatorii în materia asigurărilor şi reasigurărilor prevăzute la nivelul legislaţiei europene. În domeniul pieţei financiare a asigurărilor şi reasigurărilor, riscurile sunt diverse şi se pot manifesta intempestiv; de aceea, acestea constituie motivele ce stau la baza raţionamentului reglementărilor europene privind modalităţile de instituire a activităţii de supraveghere financiară.
    31. În acelaşi timp, Curtea reţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 21 decembrie 2012, cu modificările şi completările ulterioare, reglementează înfiinţarea, obiectivele, atribuţiile, organizarea şi funcţionarea acestei autorităţi publice. Astfel, cu privire la organizarea şi funcţionarea ASF, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 stabileşte la art. 3 modalităţile prin care se realizează supravegherea exercitată de ASF, la art. 5 condiţiile privind obiectivele şi exercitarea atribuţiilor şi a prerogativelor ASF, la art. 6 instituie condiţiile de exercitare a atribuţiilor şi diversele forme sub care pot fi adoptate reglementările acestei autorităţi, iar la art. 7 prevede dreptul oricărei persoane de a se adresa instanţei de judecată competente dacă se consideră vătămată de aplicarea necorespunzătoare sau de neaplicarea de către ASF a dispoziţiilor acestei ordonanţe de urgenţă, precum şi faptul că ASF este singura autoritate în măsură să se pronunţe asupra considerentelor de oportunitate, evaluărilor şi analizelor calitative care stau la baza emiterii actelor sale. De asemenea, art. 14 din acelaşi act normativ prevede modalităţile în care Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară îşi exercită prerogativa de deliberare, precum şi cea de adoptare a hotărârilor sale, iar la art. 21^3 ordonanţa de urgenţă stabileşte că deciziile şi orice alte acte administrative emise de ASF se contestă conform Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 7 decembrie 2004.
    32. Aşadar, în ceea ce priveşte rolul ASF, Curtea reţine că în exercitarea atribuţiilor şi prerogativelor legale acesta contribuie la consolidarea unui cadru integrat de funcţionare şi supraveghere a pieţelor, participanţilor şi operaţiunilor pe aceste pieţe şi are ca obiective, printre altele, asigurarea stabilităţii, competitivităţii şi bunei funcţionări a pieţelor de instrumente financiare; promovarea încrederii în aceste pieţe şi în investiţiile în instrumente financiare, precum şi asigurarea protecţiei operatorilor şi investitorilor împotriva practicilor neloiale, abuzive şi frauduloase; promovarea stabilităţii activităţii de asigurare şi apărarea drepturilor asiguraţilor (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 666 din 28 noiembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 301 din 5 aprilie 2024, paragraful 18).
    33. Prin urmare, având în vedere cadrul normativ în vigoare stabilit în domeniul de activitate al asigurărilor şi reasigurărilor şi cel privind atribuţiile exercitate de ASF pentru realizarea supravegherii şi controlului în acest domeniu de activitate, în scopul promovării stabilităţii activităţii de asigurare şi al apărării drepturilor asiguraţilor, Curtea reţine că prevederile legale criticate răspund necesităţii unei adaptări continue în supravegherea pieţei financiare a asigurătorilor şi asiguraţilor, fiind integrate într-un cadru legal, a cărui respectare este supusă controlului instanţelor judecătoreşti, acestea neavând caracteristica unor norme imprevizibile, de natură să permită o conduită arbitrară a ASF. Legea poate lăsa autorităţilor de supraveghere o marjă de apreciere în stabilirea unor aspecte ce ţin de detaliul tehnic, cu condiţia ca normele privind cadrul general, autoritatea competentă şi atribuţiile acesteia să fie prevăzute de lege, fără ca prin aceasta să se determine nerespectarea dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii, în componenta sa referitoare la calitatea legii.
    34. Ţinând cont de aspectele mai sus reţinute, Curtea constată caracterul neîntemeiat al criticilor formulate de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate din perspectiva pretinsei încălcări a art. 1 alin. (5) din Constituţie. Astfel, în jurisprudenţa sa privind principiul respectării legilor, în componenta referitoare la calitatea actelor normative, exemplu fiind Decizia nr. 549 din 24 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 23 februarie 2024, paragraful 28, Curtea Constituţională a statuat că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu afectează însă previzibilitatea legii. În acelaşi sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că legea trebuie, întradevăr, să fie accesibilă justiţiabilului şi previzibilă în ceea ce priveşte efectele sale. Pentru ca legea să satisfacă cerinţa de previzibilitate, trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor în domeniul respectiv, ţinând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecţie adecvată împotriva arbitrarului (a se vedea Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunţată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66). Cu privire la sfera de cuprindere a unor situaţii ipotetice într-o lege, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, datorită principiului generalităţii legilor, conţinutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile-tip de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. De asemenea, numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puţin vagi pentru a evita o rigiditate excesivă şi a se putea adapta la schimbările de situaţie (de exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 31).
    35. În ceea ce priveşte criteriile de calitate a legii, Curtea, prin Decizia nr. 705 din 12 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 19 februarie 2024, paragraful 15, a reţinut că autoritatea legiuitoare, Parlamentul sau Guvernul, după caz, are obligaţia de a edicta norme care să respecte criteriile de calitate a legii. Referitor la aceste cerinţe, în Hotărârea din 29 martie 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că o normă este previzibilă numai atunci când este redactată cu suficientă precizie, în aşa fel încât să permită oricărei persoane - care, la nevoie, poate apela la consultanţă de specialitate - să îşi corecteze conduita, iar cetăţeanul trebuie să dispună de informaţii suficiente asupra normelor juridice aplicabile într-un caz dat şi să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecinţele care pot apărea dintr-un act determinat. Pe scurt, legea trebuie să fie, în acelaşi timp, accesibilă şi previzibilă (Hotărârea din 26 aprilie 1979, pronunţată în Cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit, paragraful 49). În acest sens este şi Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că semnificaţia noţiunii de previzibilitate depinde întro mare măsură de conţinutul textului despre care este vorba, de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi calitatea destinatarilor săi. Previzibilitatea legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. La fel se întâmplă şi cu profesioniştii, obişnuiţi să dea dovadă de o mare prudenţă în exercitarea activităţii lor. Astfel, se poate aştepta ca aceştia să acorde o atenţie specială evaluării riscurilor pe care aceasta le prezintă.
    36. Aplicând aceste considerente de principiu în prezenta cauză, din examinarea dispoziţiilor art. 51 alin. (2) din Legea nr. 237/2015, în ansamblul normativ specific domeniului analizat, Curtea constată că reglementarea criticată îndeplineşte cerinţele de claritate, precizie şi previzibilitate impuse prin normele constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5), în componenta referitoare la calitatea normei juridice.
    37. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 31 din Constituţie privind dreptul la informaţie, Curtea reţine că normele supuse controlului de constituţionalitate, prin conţinutul lor normativ, nu îngrădesc dreptul persoanelor de a avea acces la orice informaţie de interes public. ASF îşi exercită atribuţiile în limitele cadrului legislativ în vigoare, potrivit normelor privind asigurarea transparenţei şi publicităţii activităţii acestei autorităţi.
    38. Referitor la critica de neconstituţionalitate formulată în raport cu dispoziţiile art. 45 din Constituţie, Curtea reţine că stabilirea prin dispoziţiile legale criticate a unei atribuţii a ASF care implică îndeplinirea unei obligaţii de către societatea vizată nu contravine regulilor constituţionale privind libertatea economică, care se exercită „în condiţiile legii“. În jurisprudenţa sa (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 162 din 8 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 19 aprilie 2011), Curtea Constituţională a statuat că principiul libertăţii economice nu este un drept al persoanei, ci este condiţionat de respectarea limitelor stabilite de lege, limite ce urmăresc asigurarea unei anumite discipline economice ori protejarea unor interese generale, precum şi asigurarea respectării drepturilor şi intereselor legitime ale tuturor.
    39. În aceste condiţii, Curtea reţine că prevederile legale criticate dau expresie opţiunii legiuitorului, care are libertatea de a institui reguli de disciplină în desfăşurarea activităţii de asigurare şi reasigurare, al căror scop este evitarea şi identificarea riscurilor specifice pieţei financiare a asigurărilor şi reasigurărilor, fără ca aceasta să determine o încălcare a libertăţii economice prevăzute de art. 45 din Constituţie.
    40. În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 53 din Legea fundamentală, Curtea constată că aceasta nu poate fi reţinută, deoarece ipoteza normei supuse controlului de constituţionalitate nu instituie o restrângere a exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale.
    41. Cu privire la încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 135 privind economia, Curtea reţine că autoarea excepţiei nu indică motivele de neconstituţionalitate pe care se întemeiază criticile formulate. Aceasta invocă, în mod formal, prevederile constituţionale încălcate şi mai multe decizii ale Curţii Constituţionale, fără a motiva pretinsa contrarietate a acestora cu norma criticată şi argumentele aplicării, în mod corespunzător, a jurisprudenţei menţionate în cuprinsul excepţiei de neconstituţionalitate. Or, în cazul de faţă, simpla indicare a dispoziţiilor constituţionale considerate a fi încălcate, precum şi a jurisprudenţei constituţionale nu se pot constitui, în mod rezonabil, într-o autentică critică de neconstituţionalitate.
    42. Curtea constată că dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie nu sunt încălcate, deoarece considerentele din jurisprudenţa Curţii Constituţionale invocate de autoarea excepţiei nu pot fi aplicate mutatis mutandis, întrucât vizează ipoteze juridice distincte de cea care formează obiectul criticii în prezenta cauză.
    43. Referitor la susţinerile privind încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept, ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, precum şi ale art. 30 alin. (1) privind libertatea de exprimare, Curtea reţine că acestea, pe de o parte, nu sunt motivate, iar, pe de altă parte, dispoziţiile constituţionale invocate nu au relevanţă în soluţionarea prezentei cauze.
    44. În ceea ce priveşte aspectele sesizate de autoarea excepţiei referitoare la conduita şi exercitarea competenţei ASF, precum: actele adoptate de această autoritate, modalitatea prin care îşi exercită atribuţiile de supraveghere financiară în sectorul asigurărilor, îndeplinirea obligaţiilor de reglementare în materie, prevăzute prin lege, limitele şi coordonatele exercitării competenţei sale, necesitatea adoptării unor standarde de către această autoritate, excesul de putere şi acţiunea arbitrară în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale, Curtea reţine că acestea nu constituie veritabile critici de neconstituţionalitate, ci exclusiv aspecte referitoare la interpretarea şi aplicarea normei juridice, a căror soluţionare revine instanţei judecătoreşti, neputând constitui obiect al contenciosului constituţional.
    45. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea de Asigurare-Reasigurare City Insurance - S.A., cu sediul în Bucureşti, în Dosarul nr. 5.753/2/2020 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 51 alin. (2) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 9 decembrie 2025.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
                    Magistrat-asistent,
                    Claudia-Ilona Dascălu

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, DECIZIA nr. 709 din 9 decembrie 2025

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "
5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"

﻿ DECIZIA nr. 709 din 9 decembrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 alin. (2) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 709 din 9 decembrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 alin. (2) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare