Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:  DECIZIA nr. 558 din 4 noiembrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 pct. 4) din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 558 din 4 noiembrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 pct. 4) din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 268 din 2 aprilie 2026
Comenteaza legea

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Cristian Deliorga  │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Asztalos           │- judecător       │
│Csaba-Ferenc       │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihai Busuioc      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dacian-Cosmin      │- judecător       │
│Dragoş             │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana-Cristina Vida│-                 │
│                   │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Laurenţiu Sorescu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 pct. 4) din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, excepţie ridicată de Cristian Mihai Dide în Dosarul nr. 6.728/302/2019 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia civilă şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 760D/2021.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 654 din 15 decembrie 2022.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 19 ianuarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 6.728/302/2019, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 pct. 4) din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. Excepţia a fost ridicată de Cristian Mihai Dide într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei prevăzute de art. 2 pct. 4) din Legea nr. 61/1991.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile art. 2 pct. 4) din Legea nr. 61/1991, care reglementează drept contravenţie fapta de a arunca cu orice obiect asupra unei persoane, construcţii sau asupra unui mijloc de transport, sunt neconstituţionale. Astfel, calificarea drept contravenţie a oricărei fapte ce presupune acest element material - fapta de a arunca, indiferent de natura obiectului, de existenţa ori inexistenţa consecinţelor negative sau de momentul în care acţiunea se produce - contravine art. 1 alin. (5), coroborat cu art. 21 alin. (3) din Constituţie.
    6. Se mai arată că Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor califică drept contravenţie fapta săvârşită cu vinovăţie, stabilită şi sancţionată prin lege, în timp ce reglementarea anterioară (Legea nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor) a definit contravenţia drept fapta săvârşită cu vinovăţie, care prezintă un pericol social mai redus decât infracţiunea şi este prevăzută şi sancţionată ca atare prin legi, decrete sau prin acte normative identificate expres.
    7. Se evidenţiază că, potrivit art. 2 pct. 4) din Legea nr. 61/1991, orice aruncare de obiecte asupra unei persoane, construcţii sau asupra unor mijloace de transport reprezintă contravenţie, legiuitorul omiţând să distingă asupra pericolului social prezentat de faptele care corespund elementului material mai sus menţionat, având în vedere că nu orice faptă de a arunca asupra unei persoane cu orice obiect poate prezenta pericol social. Prin urmare, textul criticat este neclar, imprevizibil şi inechitabil, întrucât persoana în cauză poate fi sancţionată contravenţional inclusiv pentru fapta de a fi aruncat „cu un bulgăre asupra unei alte persoane în cadrul unui joc sau de a fi aruncat cu o minge într-o ţintă“.
    8. Se consideră că sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 53 coroborate cu ale art. 39, deoarece dispoziţiile criticate determină o restrângere a dreptului la întrunire, nefiind respectate condiţiile/criteriile referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al libertăţilor fundamentale. Întrunirea înseamnă miting, demonstraţie, iar specific acestora nu este simpla prezenţă a cetăţenilor, ci şi conduita lor conformă temei demonstraţiei, iar activitatea specifică protestului poate forma şi obiectul elementului material al faptei calificate drept contravenţie. În susţinerea criticilor se menţionează jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la principiul legalităţii, în componenta privind calitatea legii.
    9. Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, în condiţiile în care autorul invocă, în esenţă, o problemă de interpretare şi aplicare a legii în cazul concret de către instanţele de judecată. Or, maniera în care instanţele de judecată interpretează şi aplică legea nu poate face obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate. Se invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (spre exemplu, Hotărârea din 24 august 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru- Pidhorni împotriva României, paragraful 36, şi Hotărârea din 15 ianuarie 2009, pronunţată în Cauza Ligue du Monde Islamique et Organisation islamique mondiale du secours islamique împotriva Franţei, paragraful 53).
    10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă, potrivit încheierii de sesizare, astfel cum au fost în vigoare la data întocmirii procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, dispoziţiile art. 2 pct. 4) din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 96 din 7 februarie 2014, cu următorul cuprins: „Constituie contravenţie săvârşirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni: [...] 4) aruncarea asupra unei persoane, construcţii sau asupra unui mijloc de transport cu obiecte de orice fel, cu substanţe inflamante, iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant, corozive sau care murdăresc, dacă nu s-au produs vătămări ale integrităţii corporale sau sănătăţii, ori pagube materiale.“ Ulterior, Legea nr. 61/1991 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 125 din 18 februarie 2020, păstrându-se numerotarea textului iniţial criticat şi conţinutul normativ al acestuia.
    14. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii, în componenta sa referitoare la calitatea legii, în art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, în art. 39 privind libertatea întrunirilor şi în art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.
    15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile Legii nr. 61/1991 urmăresc asigurarea climatului de ordine şi linişte publică necesar desfăşurării normale a activităţii economice şi social-culturale şi promovarea unor relaţii civilizate în viaţa cotidiană, sens în care cetăţenii sunt obligaţi să aibă un comportament civic, moral şi responsabil, în spiritul legilor ţării şi al normelor de convieţuire socială. În acest scop, legiuitorul a identificat acele fapte antisociale a căror săvârşire împiedică asigurarea ordinii şi liniştii publice în societate şi a optat pentru descrierea acestora, calificarea drept contravenţii şi instituirea sancţiunilor ce urmează să se aplice pentru fiecare dintre ele (Decizia nr. 368 din 5 iulie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1146 din 29 noiembrie 2022, paragrafele 23 şi 24).
    16. Modul de structurare a politicii contravenţionale sau penale a statului ţine de opţiunea legiuitorului, care, în funcţie de valorile sociale ocrotite şi care pot fi lezate prin săvârşirea unor contravenţii sau a unor infracţiuni, poate şi trebuie să stabilească un anumit cadru normativ care să sancţioneze mai sever sau mai blând anumite fapte (Decizia nr. 575 din 31 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 6 februarie 2024, paragraful 13).
    17. Cu privire la cauza analizată, Curtea reţine că prevederile art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, circumscriu cadrul legal contravenţional, ce are ca obiect apărarea valorilor sociale, care nu sunt ocrotite prin legea penală. Prin urmare, contravenţiile sunt fapte antisociale pe care legiuitorul le consideră de o gravitate care nu implică o răspundere penală, însă care trebuie să fie sancţionate pentru apărarea valorilor sociale ocrotite. Curtea reţine că domeniul contravenţional are o configuraţie deosebită în raport cu domeniul penal sub aspectul gradului de pericol social al faptelor, al vinovăţiei şi al sancţiunilor specifice fiecăreia (a se vedea Decizia nr. 314 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 12 septembrie 2018, paragraful 19). În virtutea art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, în atare context, dispoziţiile acestei ordonanţe se completează cu dispoziţiile Codului penal şi ale Codului de procedură civilă, după caz (Decizia nr. 537 din 14 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1097 din 17 noiembrie 2021, paragraful 19). Stabilirea regimului sancţionator al faptelor contravenţionale, precum şi instituirea unor eventuale cauze de reducere a pedepselor intră în atribuţiile de reglementare ale legiuitorului. În aplicarea politicilor contravenţionale, legiuitorul se bucură de o largă marjă de apreciere, ţinând seama, printre altele, de multitudinea de situaţii şi împrejurări, precum şi de dinamica socială accentuată (Decizia nr. 716 din 6 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 20 ianuarie 2021, paragrafele 15 şi 16).
    18. Art. 2 pct. 4) din Legea nr. 61/1991 plasează în sfera răspunderii contravenţionale fapta de a arunca asupra unei construcţii cu orice fel de obiecte, cu substanţe corozive sau care murdăresc. Dacă aceste acţiuni produc vătămări ale integrităţii corporale sau sănătăţii ori pagube materiale, atunci sunt considerate infracţiuni.
    19. Referitor la pretinsa încălcare a art. 1 alin. (5) din Constituţie, Curtea reţine că una dintre cerinţele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative (Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225). În principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu afectează însă previzibilitatea legii (a se vedea Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013).
    20. Totodată, semnificaţia noţiunii de previzibilitate depinde, într-o mare măsură, de conţinutul textului despre care este vorba şi de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi de calitatea destinatarilor săi (Hotărârea din 28 martie 1990, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Groppera Radio AG şi alţii împotriva Elveţiei, paragraful 68). Formularea legilor nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi, a căror interpretare şi aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal (Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 36, Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Sud Fondi SRL şi alţii împotriva Italiei, paragraful 109). Corelativ, Curtea a subliniat rolul decizional conferit instanţelor, care urmăreşte atât înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, cât şi dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenţei ca izvor de drept (a se vedea Decizia nr. 824 din 11 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 13 februarie 2019, paragraful 16).
    21. Evaluarea gradului de pericol social se face de către autorităţile administraţiei publice sau de către instanţele judecătoreşti, după caz, în funcţie de circumstanţele cauzei: modul de săvârşire, scopul protestului, mijloacele folosite, daunele produse sau potenţialele urmări şi persoana făptuitorului, pentru a decide dacă fapta prezintă sau nu gradul de pericol social. Dacă atingerea adusă valorii sociale protejate este redusă, legiuitorul a prevăzut că fapta constituie contravenţie. Ca atare, chiar dacă prin modul în care a fost săvârşită fapta de aruncare cu obiecte, cu substanţe corozive sau care murdăresc nu întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii, ea se constituie într-o faptă ilicită de natură administrativă, care generează consecinţele prevăzute de lege.
    22. Cu privire la textul criticat, aplicând jurisprudenţa sa, Curtea constată că acesta este clar, precis şi previzibil, deoarece se distinge obiectul material sau poate fi identificat cu uşurinţă, în vederea stabilirii existenţei/inexistenţei contravenţiei. Norma este suficient de precisă pentru a permite cetăţeanului să îşi controleze conduita şi să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă, în cauză fiind vorba despre aruncarea asupra unei construcţii cu obiecte de orice fel, cu substanţe care murdăresc, dacă nu s-au produs vătămări ale integrităţii corporale sau sănătăţii ori pagube materiale. Fapta este prevăzută de lege, are un efect negativ, respectiv mizeria provocată, însă pericolul social se va aprecia de către autorităţile administraţiei publice şi de către instanţa judecătorească, de la caz la caz. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 pct. 4) din Legea nr. 61/1991, în raport cu art. 1 alin. (5) din Constituţie, este neîntemeiată.
    23. Referitor la pretinsa încălcare a prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţie şi la incidenţa acestor prevederi constituţionale în controlul de constituţionalitate, Curtea observă că prin Decizia nr. 136 din 21 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 664 din 19 iulie 2023, paragraful 34, a reţinut că aplicarea cerinţei procesului echitabil se impune numai în legătură cu procedura de desfăşurare a procesului, iar nu şi în ceea ce priveşte cadrul juridic sancţionator al faptelor, adică în materia dreptului substanţial. Nici din cuprinsul art. 21 alin. (3) din Constituţie şi nici din cel al art. 6 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau al jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului nu se poate desprinde concluzia că aplicarea cerinţei procesului echitabil ar trebui să excedeze necesităţii asigurării garanţiilor procesuale, spre a se intra în materii din câmpul dreptului substanţial. Prin urmare, dispoziţiile art. 21 alin. (3) nu au incidenţă în cauza dedusă judecăţii, deoarece textele criticate şi supuse controlului de constituţionalitate conţin norme de drept substanţial.
    24. De altfel, art. 9 din Legea nr. 61/1991 prevede că Legea nr. 61/1991 se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, care reglementează cadrul procesual aplicabil, contravenientului fiindu-i asigurate toate garanţiile recunoscute de legiuitor în aplicarea politicii contravenţionale. Curtea reţine că în Hotărârea din 15 ianuarie 2009, pronunţată în Cauza Ligue du Monde Islamique et Organisation islamique mondiale du secours islamique împotriva Franţei, paragraful 54, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că instanţele judecătoreşti au rolul de a înlătura îndoielile care ar putea subzista în privinţa interpretării normelor, în concordanţă cu practica cotidiană, însă numai cu condiţia ca rezultatul să fie, în mod rezonabil, previzibil, cerinţe pe care textul de lege criticat le îndeplineşte. Astfel, stabilirea în concret a circumstanţelor săvârşirii faptei contravenţionale şi a caracteristicilor locului de desfăşurare a adunării publice constituie aspecte ale aplicării legii, care intră în competenţa de soluţionare a instanţelor judecătoreşti, iar nu aspecte de neconstituţionalitate care să intre în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale.
    25. Cu privire la pretinsa încălcare a prevederilor art. 39 din Constituţie, Curtea observă că, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, libertatea de întrunire şi de asociere, în pofida rolului său autonom şi a sferei sale specifice, a fost analizată în lumina libertăţii de exprimare, în cazul în care scopul exercitării libertăţii de întrunire este exprimarea unor opinii personale, vizează necesitatea asigurării unui spaţiu de dezbatere publică sau o exprimare deschisă a protestului [a se vedea Hotărârea din 8 decembrie 1999, pronunţată în Cauza Partidul Libertăţii şi Democraţiei (ÖZDEP) împotriva Turciei, paragraful 37, Hotărârea din 26 aprilie 1991, pronunţată în Cauza Ezelin împotriva Franţei, paragraful 37, sau Hotărârea din 7 octombrie 2008, pronunţată în Cauza Éva Molnár împotriva Ungariei, paragraful 42].
    26. Curtea Constituţională reţine că în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că dreptul la libertatea de întrunire nu este absolut, putând face obiectul unor restricţii, în conformitate cu paragraful 2 al art. 11 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. O ingerinţă în exercitarea acestui drept nu trebuie să constituie o interdicţie absolută, de jure sau de facto, ci poate consta în diferite alte măsuri luate de autorităţi (Hotărârea din 15 octombrie 2015, pronunţată în Cauza Kudrevičius şi alţii împotriva Lituaniei, paragraful 100).
    27. Astfel, prin Hotărârea din 24 martie 2011, pronunţată în Cauza Giuliani şi Gaggio împotriva Italiei, paragraful 251, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut, în principiu, că ingerinţele în exercitarea dreptului la libertatea de întrunire sunt justificate pentru apărarea ordinii sau prevenirea infracţiunilor şi pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor altora, în cazul în care demonstranţii comit acte de violenţă. Totodată, perturbarea gravă şi intenţionată, de către demonstranţi, a vieţii cotidiene şi a activităţilor desfăşurate în mod legal de alţii, într-o măsură mai mare decât cea pe care o implică exercitarea normală a dreptului la libertatea de întrunire paşnică într-un loc public, ar putea fi considerată un „act condamnabil“, care ar putea să justifice impunerea de sancţiuni, chiar şi de natură penală (a se vedea Hotărârea din 15 octombrie 2015, pronunţată în Cauza Kudrevičius şi alţii împotriva Lituaniei, paragrafele 173 şi 174, sau Hotărârea din 5 martie 2009, pronunţată în Cauza Barraco împotriva Franţei, paragrafele 46 şi 47). Nu în ultimul rând, implicarea unui participant la o manifestare în acte sporadice de violenţă nu exclude aplicarea în continuare a protecţiei art. 11 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ceea ce înseamnă că sancţiunea care va fi impusă persoanei în cauză pentru actele sale trebuie să rămână proporţională, ţinându-se cont de intenţiile acesteia în momentul în care s-a alăturat adunării, de natura actelor comise, de gravitatea consecinţelor acestor acte (în special, dacă persoana în cauză a provocat sau nu a provocat vătămări altora) şi de contribuţia acesteia la deteriorarea caracterului paşnic al întrunirii (Hotărârea din 19 ianuarie 2016, pronunţată în Cauza Gülcü împotriva Turciei, paragrafele 110-117, sau Hotărârea din 4 octombrie 2016, pronunţată în Cauza Yaroslav Belousov împotriva Rusiei, paragrafele 177-182).
    28. Prin urmare, în cauza dedusă judecăţii, Curtea reţine că săvârşirea faptei de aruncare cu obiecte, cu substanţe corozive sau care murdăresc, în contextul participării la o manifestaţie, expresie a exercitării libertăţii de întrunire, nu exclude, ci, dimpotrivă, impune reglementarea unei forme de răspundere juridică. Calificarea prin lege a faptei atribuite drept contravenţie şi reglementarea unei sancţiuni corespunzătoare ţin de marja de apreciere a legiuitorului în structurarea politicii sale în domeniul contravenţional. Curtea reţine că scopul urmărit de legiuitor prin reglementarea sancţiunii/restricţiilor este legitim, şi anume respectarea ordinii de drept, descurajarea încălcării legii, înlăturarea consecinţelor negative care decurg din acestea şi evitarea săvârşirii anumitor fapte antisociale. Măsura este adecvată, fiind capabilă în abstract să atingă scopul urmărit, şi este necesară din perspectiva testului ingerinţei minime, în conformitate cu care statul îşi dozează şi adaptează intervenţia în sfera drepturilor şi libertăţilor fundamentale pentru îndeplinirea finalităţii avute în vedere (cu privire la testul ingerinţei minime a se vedea Decizia nr. 597 din 15 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din 19 octombrie 2020, paragraful 25). Nu în ultimul rând, măsura criticată păstrează un just echilibru între respectarea drepturilor fundamentale şi intereselor individului şi protejarea ordinii publice, precum şi între intensitatea sancţiunilor şi valorile sociale ocrotite, întrucât vizează comportamentele care depăşesc limitele exercitării chiar într-o anumită doză de efervescenţă a dreptului de exprimare şi de întrunire, fără a le suprima şi fără a recurge la măsuri excesive sau represive. Sancţiunea principală, constând într-o amendă cuprinsă între un minim şi un maxim, reflectă preocuparea legiuitorului de a asigura un cadru normativ apt, de natură a combate fenomene antisociale săvârşite în public chiar în contextul exercitării libertăţii de întrunire şi de a da posibilitatea autorităţilor publice de a evalua pericolul social concret al faptei prin individualizarea corespunzătoare a sancţiunii.
    29. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală, menţionate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea observă că acestea nu au incidenţă în cauză, nefiind aplicabilă ipoteza prevăzută de normele constituţionale invocate, deoarece dispoziţiile criticate nu reglementează cu privire la restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale în sensul prevăzut de textul constituţional (Decizia nr. 267 din 4 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 25 august 2020, paragraful 26).
    30. Ca atare, libertatea de întrunire nu presupune şi nu justifică eo ipso recurgerea la conduite de natură a perturba într-un mod disproporţionat ordinea şi liniştea publică.
    31. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Cristian Mihai Dide în Dosarul nr. 6.728/302/2019 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 2 pct. 4) din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 4 noiembrie 2025.


                    PREŞEDINTE
                    CRISTIAN DELIORGA
                    Magistrat-asistent,
                    Ioana-Cristina Vida


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii,  DECIZIA nr. 558 din 4 noiembrie 2025

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "
5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
x
DESCARCATI GRATUIT
Raportul Special
" 5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016