Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 28 din 9 februarie 2026 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 1.489 alin. (2) teza a doua din Codul civil raportat la art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 28 din 9 februarie 2026 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 1.489 alin. (2) teza a doua din Codul civil raportat la art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 214 din 19 martie 2026

Comenteaza legea

Dosar nr. 3.010/1/2024


┌─────────┬────────────────────────────┐
│Ana      │- vicepreşedintele Înaltei  │
│Hermina  │Curţi de Casaţie şi Justiţie│
│Iancu    │- preşedintele completului  │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Adina    │- pentru preşedintele       │
│Georgeta │Secţiei I civile            │
│Ponea    │                            │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Adina    │- preşedintele Secţiei a    │
│Oana     │II-a civile                 │
│Surdu    │                            │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Elena    │- preşedintele Secţiei de   │
│Diana    │contencios administrativ şi │
│Tămagă   │fiscal                      │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Andreia  │- judecător la Secţia I     │
│Liana    │civilă                      │
│Constanda│                            │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Simona   │- judecător la Secţia I     │
│Lala     │civilă                      │
│Cristescu│                            │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Lavinia  │- judecător la Secţia I     │
│Dascălu  │civilă                      │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Denisa   │- judecător la Secţia I     │
│Livia    │civilă                      │
│Băldean  │                            │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Liviu    │- judecător la Secţia I     │
│Eugen    │civilă                      │
│Făget    │                            │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Mărioara │- judecător la Secţia a II-a│
│Isailă   │civilă                      │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Rodica   │- judecător la Secţia a II-a│
│Zaharia  │civilă                      │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Diana    │- judecător la Secţia a II-a│
│Manole   │civilă                      │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Ştefan   │- judecător la Secţia a II-a│
│Ioan     │civilă                      │
│Lucaciuc │                            │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Marcela  │- judecător la Secţia a II-a│
│Marta    │civilă                      │
│Iacob    │                            │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Carmen   │- judecător la Secţia de    │
│Maria    │contencios administrativ şi │
│Ilie     │fiscal                      │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Liliana  │- judecător la Secţia de    │
│Vişan    │contencios administrativ şi │
│         │fiscal                      │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Doina    │- judecător la Secţia de    │
│Vişan    │contencios administrativ şi │
│         │fiscal                      │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Vasile   │- judecător la Secţia de    │
│Bîcu     │contencios administrativ şi │
│         │fiscal                      │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Mădălina │- judecător la Secţia de    │
│Elena    │contencios administrativ şi │
│Vladu    │fiscal                      │
│Crevon   │                            │
└─────────┴────────────────────────────┘

    1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost constituit conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul).
    2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Ana Hermina Iancu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    3. La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Ileana Peligrad, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.
    4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 3.869/117/2024, în vederea dezlegării următoarei probleme de drept:
    "Modalitatea de interpretare a dispoziţiilor art. 1.489 alin. (2) teza a doua din Codul civil raportat la art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011, respectiv dacă dispoziţiile legale menţionate permit creditorului să obţină în instanţă, de la data cererii de chemare în judecată, dobânda legală calculată asupra daunelor moratorii convenţionale, atunci când creanţa neachitată la termen şi care a dat naştere daunelor moratorii are un alt izvor decât contractul de împrumut"

    5. După prezentarea referatului de către magistratul-asistent, preşedintele completului, doamna judecător Ana Hermina Iancu, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare.
    ÎNALTA CURTE,
    deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
    I. Titularul şi obiectul sesizării
    6. Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 12 noiembrie 2024, în Dosarul nr. 3.869/117/2024, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.
    7. Sesizarea a fost înregistrată la 19 decembrie 2024, cu nr. 3.010/1/2024.

    II. Normele legale incidente
    8. Codul civil    Art. 1.489 alin. (2) - „Dobânzile scadente produc ele însele dobânzi numai atunci când legea sau contractul, în limitele permise de lege, o prevede ori, în lipsă, atunci când sunt cerute în instanţă. În acest din urmă caz, dobânzile curg numai de la data cererii de chemare în judecată.“

    9. Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu completările ulterioare, denumită în continuare Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011
    "ART. 1
    (1) Părţile sunt libere să stabilească, în convenţii, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât şi pentru întârzierea la plata unei obligaţii băneşti.
    (2) Dobânda datorată de debitorul obligaţiei de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenţei obligaţiei, este denumită dobândă remuneratorie.
    (3) Dobânda datorată de debitorul obligaţiei băneşti pentru neîndeplinirea obligaţiei respective la scadenţă este denumită dobândă penalizatoare.
    (4) Dacă nu se precizează altfel, termenul dobândă din prezenta ordonanţă priveşte atât dobânda remuneratorie, cât şi dobânda penalizatoare. (...)
    ART. 8
    (1) Dobânda se va calcula numai asupra cuantumului sumei împrumutate.
    (2) Cu toate acestea, dobânzile se pot capitaliza şi pot produce dobânzi în temeiul unei convenţii speciale încheiate în acest sens, după scadenţa lor, dar numai pentru dobânzi datorate pe cel puţin un an (text în vigoare numai până la data intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 - Codul civil - 1 octombrie 2011).
    (3) Cu toate acestea, dobânzile remuneratorii se pot capitaliza şi pot produce dobânzi (text în vigoare de la data intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 - Codul civil, adică de la data de 1 octombrie 2011).
    (4) Dispoziţiile alin. (1)-(3) nu se aplică contractului de cont curent nici atunci când prin lege s-ar dispune altfel."

    III. Expunerea succintă a procesului
    10. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, reclamanta persoană juridică, în contradictoriu cu pârâta U.A.T. Municipiul [...], a solicitat emiterea ordonanţei de plată şi obligarea debitoarei la plata sumei de 104.402,80 lei reprezentând daune moratorii în cuantumul convenţional convenit de 0,1%/zi de întârziere, calculate de la scadenţa obligaţiei de plată a preţului până la 8 mai 2024 - data înregistrării cererii şi la plata în continuare a daunelor moratorii convenţionale în cuantum de 0,1%/zi de întârziere aplicate la restul neachitat din creanţă, până la plata efectivă, precum şi la dobânda legală penalizatoare aplicată la dobânda moratorie acumulată, în temeiul art. 1.489 alin. (2) din Codul civil, de la data înregistrării prezentei cereri şi până la plata integrală.
    11. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între părţi sa încheiat un contract având ca obiect delegarea gestiunii serviciului de salubrizare, în executarea căruia şi corelativ serviciului prestat a întocmit periodic şi a comunicat facturile cuprinzând sumele de plată datorate.
    12. Prin clauza prevăzută la art. 4.5 din contract părţile au stabilit cuantumul convenţional al daunelor moratorii datorate în cazul neachitării la scadenţă a facturilor, daune datorate de către debitor conform art. 1.535 din Codul civil pentru întârzierea la plată; a susţinut că, în cazul obligaţiei de plată a unei sume de bani, debitorul datorează dobândă şi pentru dobânzile scadente, care este datorată de la data chemării în judecată potrivit art. 1.489 alin. (2) din Codul civil.
    13. În executarea contractului a fost emisă o factură privind costul serviciului prestat, cu termen scadent la 2 februarie 2023, iar de la această dată debitorul datorează daune pentru plata cu întârziere a sumelor datorate, în cuantum de 0,1%/zi de întârziere conform convenţiei.
    14. Debitoarea a achitat doar parţial şi cu întârziere sumele datorate şi evidenţiate în factura menţionată prin mai multe plăţi. De asemenea, reclamanta a susţinut că debitorul datorează în continuare daune moratorii de 0,1%/zi de întârziere, până la plata integrală a sumelor datorate, respectiv până la plata restului neachitat.
    15. Prin întâmpinarea formulată, U.A.T. Municipiul [...] a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii, cu motivarea că suma pretinsă nu este certă, întrucât nu a fost acceptată la plată.
    16. Tribunalul Cluj, prin Sentinţa civilă nr. 1.913/2024, a admis cererea emiţând ordonanţa de plată şi ordonând debitorului să plătească creditoarei, în 10 zile de la comunicarea ordonanţei, suma de 102.858,79 lei reprezentând daune moratorii în cuantumul convenţional convenit de 0,1%/zi de întârziere, calculate de la scadenţa obligaţiei de plată a preţului înscris în factura emisă şi până la 8 mai 2024 (data înregistrării cererii de chemare în judecată), precum şi să plătească în continuare daune moratorii convenţionale de 0,1%/zi de întârziere aplicate la restul de creanţă neachitat înscris în factură până la plata efectivă. Prin aceeaşi ordonanţă de plată, prima instanţă a ordonat debitoarei să plătească creditoarei şi dobânda legală penalizatoare aplicată la dobânda convenţională penalizatoare acumulată până la data înregistrării cererii de chemare în judecată (în cuantum de 102.858,79 lei), începând cu data înregistrării cererii de chemare în judecată şi până la plata integrală, fixând acelaşi termen de plată de 10 zile de la comunicarea ordonanţei.
    17. Prin cererea în anulare formulată la 23 iulie 2024 debitoarea U.A.T. [...] a solicitat anularea Sentinţei civile nr. 1.913/2024, întrucât dobânzile penalizatoare nu pot produce dobânzi, ci doar cele remuneratorii.
    18. Cu privire la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 1.489 alin. (2) din Codul civil a învederat că, deşi se menţionează că dobânzile scadente produc ele însele dobânzi, prin efectul dispoziţiilor art. 1 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011, se exclude aplicarea acestei dispoziţii şi dobânzilor legale penalizatoare, adică a celor care compun parte din pretenţia solicitată prin acţiune.
    19. S-au mai invocat şi Decizia nr. 87/2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, paragraful 74, precum şi practică judiciară de la Tribunalul Cluj.
    20. Prin întâmpinarea formulată la cererea în anulare, creditoarea persoană juridică a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii de emitere a ordonanţei de plată; astfel, în acord cu instanţa de fond, art. 8 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 este aplicabil strict contractului de împrumut. Aceasta rezultă prin raportare la dispoziţiile alin. (1) din art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011, care stabilesc sfera de aplicare a alin. (2) şi (3) - dobânda se va calcula asupra cuantumului sumei împrumutate. Acest text legal reglementează interdicţia anatocismului doar pentru situaţia obligaţiilor de restituire a sumelor de bani împrumutate, iar nu a oricărei obligaţii de a da o sumă de bani. De altfel, Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 face distincţie între împrumutul unei sume de bani şi alte obligaţii băneşti, prin art. 1 alin. (1).
    21. În opinia creditoarei, împrejurarea că dobânda penalizatoare scadentă produce ea însăşi dobânzi, atunci când acest lucru este solicitat prin cererea de chemare în judecată, rezultă şi din corelarea prevederilor art. 8 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 cu prevederile art. 1.489 alin. (2) din Codul civil. Astfel, art. 1.489 alin. (2) din Codul civil stabileşte că dobânzile scadente produc ele însele dobânzi în trei cazuri: când prevede astfel legea; când s-a stabilit, în limite legale, astfel prin contract şi în cazul acţiunilor în instanţă pentru plata dobânzilor scadente. Pe de altă parte, alin. (2) şi (3) ale art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 au ca ipoteză specifică o „convenţie specială încheiată în acest sens“.
    22. În concluzie, incidenţa art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 în chestiunea dobânzii aplicate dobânzilor scadente este limitată doar la unul dintre cazurile prevăzute de alin. (2) al art. 1.489 din Codul civil.
    23. În acelaşi sens, un al treilea argument porneşte de la a compara prevederile art. 8 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 cu prevederile art. 1.489 alin. (2) din Codul civil din perspectiva drepturilor prevăzute - prin ipoteză în situaţia existenţei unui contract care prevede anatocismul şi a unei sume împrumutate. Comparând cele două prevederi legale, se observă că art. 8 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 este mai restrictiv, limitând dreptul la dobândă aplicată dobânzilor scadente numai pentru cazul în care scadenţa capitalului este mai mare de un an.
    24. În cadrul soluţionării cererii în anulare s-au dispus sesizarea instanţei supreme şi suspendarea judecăţii cauzei.

    IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea sesizării
    25. Redând conţinutul art. 519 din Codul de procedură civilă, instanţa de trimitere a apreciat că toate condiţiile de admisibilitate presupuse de mecanismul întrebării prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, astfel cum acestea sunt reglementate de cadrul normativ incident şi din jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sunt îndeplinite. Astfel:
    a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată - condiţie îndeplinită în cauză, Dosarul nr. 3.869/117/2024 având ca obiect cerere în anulare, aflându-se în faza de judecată pe rolul Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale;
    b) completul care uzează de mecanismul instituit de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă să judece cauza în ultimă instanţă - condiţie îndeplinită, cererea în anulare reprezentând singura cale de atac împotriva ordonanţei de plată, hotărârea pronunţată în soluţionarea cererii în anulare fiind definitivă potrivit art. 1.024 alin. (7) şi (8) din Codul de procedură civilă;
    c) existenţa unei chestiuni de drept reale, veritabile, susceptibile să dea naştere unor interpretări diferite, pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu - condiţie îndeplinită atâta vreme cât este vorba de interpretarea dispoziţiilor art. 1.489 alin. (2) din Codul civil, corelate cu prevederile art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011, urmând ca instanţa să expună îndeplinirea acestei condiţii cu ocazia expunerii punctului de vedere al completului de judecată;
    d) soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere - obiectul cauzei este reprezentat de solicitarea creditoarei de a fi obligată debitoarea la plata în favoarea sa a daunelor moratorii convenţionale, precum şi a dobânzii legale penalizatoare, calculată asupra daunelor moratorii convenţionale, în temeiul art. 1.489 alin. (2) din Codul civil; prin urmare, cel puţin o parte din pretenţiile creditoarei sunt fundamentate pe chestiunea de drept a cărei lămurire urmează a se solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
    e) noutatea chestiunii de drept a cărei lămurire se solicită - condiţie îndeplinită întrucât pe rolul Tribunalului Cluj şi al Curţii de Apel Cluj există litigii având obiect similar, în care instanţele de fond au pronunţat soluţii divergente cu privire la cererea de acordare a dobânzii legale penalizatoare calculate asupra daunelor moratorii convenţionale. S-a mai susţinut că au mai fost identificate două hotărâri definitive - Decizia civilă nr. 253/2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă în Dosarul nr. 4.346/3/2022 şi Decizia civilă nr. 7/2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a X-a de contencios administrativ şi fiscal şi pentru achiziţii publice în Dosarul nr. 25.721/3/2023. A mai subliniat că practica judiciară identificată nu este suficientă pentru formularea unui recurs în interesul legii, chestiunea de drept fiind una nouă, având în vedere că hotărârile judecătoreşti identificate sunt pronunţate în anul 2024;
    f) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare - în urma verificărilor nu a fost identificată nicio altă decizie prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să fi statuat cu privire la chestiunea de drept incidentă în cauză.

    V. Punctul de vedere al completului de judecată
    26. Punctul de vedere al unuia dintre membrii completului de judecată este în sensul posibilităţii acordării dobânzii legale calculate asupra dobânzii moratorii convenţionale acumulate şi care decurge din alte tipuri de contracte decât contractele de împrumut, potrivit art. 1.489 alin. (2) din Codul civil coroborat cu art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011.
    27. În acest sens s-a subliniat că din interpretarea art. 1.489 alin. (2) din Codul civil se desprinde concluzia că anatocismul poate interveni numai atunci când legea sau contractul îl reglementează, iar în lipsa unei astfel de reglementări capitalizarea dobânzii poate fi admisă numai în instanţă, situaţie în care dobânda curge de la data introducerii cererii de chemare în judecată, iar creditoarea din prezentul litigiu pretinde capitalizarea dobânzii penalizatoare contractuale până la data cererii de chemare în judecată, în contextul în care este cert că prin contractul încheiat între părţi nu este prevăzută o astfel de posibilitate.
    28. S-a mai susţinut că legea specială nu reglementează anatocismul în materia dobânzii penalizatoare care decurge din alte tipuri de contracte decât contractul de împrumut, iar din dispoziţia art. 8 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 reiese că acest articol se referă exclusiv la contractul de împrumut, concluzie întărită de faptul că dobânda remuneratorie este specifică împrumutului şi, mai mult, alin. (4) face trimitere la contractul de cont curent, care este o specie a împrumutului; art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 reglementează numai anatocismul dobânzii remuneratorii, nu şi pe acela al dobânzii penalizatoare.
    29. În concluzie, din moment ce legea nu cuprinde dispoziţii privind anatocismul dobânzii penalizatoare în raporturi care nu decurg din contracte de împrumut, partea are posibilitatea să pretindă în instanţă capitalizarea dobânzii penalizatoare de la momentul înregistrării cererii, în temeiul art. 1.489 alin. (2) ultima teză din Codul civil.
    30. Opinia celui de-al doilea membru al completului de judecată este în sensul că dobânzile penalizatoare nu pot produce dobânzi, ci, în condiţiile art. 8 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011, doar cele remuneratorii.
    31. Subliniind că, potrivit Codului civil, se admite, în principiu, anatocismul privind trei modalităţi de implementare: pe cale legală, prin clauze contractuale exprese sau printr-o hotărâre judecătorească, s-a susţinut că, în aplicarea art. 1.489 alin. (2) din Codul civil, este necesară observarea art. 8 al Ordonanţei Guvernului nr. 13/2011, care, în privinţa anatocismului, face distincţie între dobânda remuneratorie şi cea penalizatoare; din textele de lege incidente rezultă că dobânzile penalizatoare nu pot produce dobânzi, ci, în condiţiile art. 8 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011, doar cele remuneratorii, apreciere expusă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 87/2017, chiar dacă prin respectiva decizie sesizarea a fost respinsă ca inadmisibilă - paragrafele 73 şi 74 din decizie.
    32. Referitor la susţinerea privind incidenţa art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 doar asupra contractului de împrumut se reţine că din cuprinsul articolului nu se poate desprinde o atare concluzie, sens în care a invocat jurisprudenţa altor instanţe (Decizia nr. 253/15.02.2024 a Curţii de Apel Bucureşti, Decizia nr. 43/2024 a Curţii de Apel Cluj) prin care s-a statuat că nu pot fi reţinute considerente conform cărora dispoziţiile art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 s-ar aplica doar contractului de împrumut, astfel că dispoziţiile art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 se aplică şi pentru întârzierea la plată a unei obligaţii băneşti, cum este cazul de faţă.

    VI. Punctul de vedere al părţilor
    33. Părţile au exprimat puncte de vedere divergente cu privire la chestiunea supusă analizei, acestea fiind cuprinse în poziţiile procesuale exprimate prin actele de procedură depuse la dosarul cauzei şi fiind redate sintetic în actul de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

    VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie
    34. Opinii teoretice au fost transmise de colectivele de judecători care funcţionează în cadrul curţilor de apel Cluj, Iaşi, Ploieşti, Galaţi, Constanţa şi Bucureşti.
    35. În afara celor două hotărâri judecătoreşti indicate în cuprinsul sesizării, provenind de la Curtea de Apel Bucureşti, au mai fost comunicate, la solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, câteva hotărâri judecătoreşti (date în primă instanţă sau în căile de atac) pronunţate de către Curtea de Apel Ploieşti, Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Cluj şi instanţele arondate acestora.
    36. Din evaluarea opiniilor teoretice ale colectivelor de judecători şi a celor câteva hotărâri judecătoreşti pronunţate la nivel naţional rezultă că problema de drept analizată este de natură a genera interpretări diferite.
    37. Astfel, o primă interpretare ar conduce spre concluzia că dobânzile penalizatoare nu pot produce dobânzi, ci, în condiţiile art. 8 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011, doar cele remuneratorii sunt susceptibile de capitalizare. Dobânda legală nu ar putea să fie cumulată cu acele penalităţi care au un caracter de daune moratorii, menite a sancţiona executarea cu întârziere deoarece un asemenea cumul ar echivala cu aplicarea a două sancţiuni de acelaşi fel pentru aceeaşi faptă, respectiv cu o dublă reparaţie a uneia şi aceleiaşi încălcări a contractului. În acest sens, dispoziţiile art. 1.489 alin. (2) din Codul civil teza a II-a raportat la art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 nu ar permite creditorului să obţină în instanţă, de la data cererii de chemare în judecată, dobânda legală calculată asupra daunelor moratorii convenţionale atunci când creanţa neachitată la termen şi care a dat naştere daunelor moratorii are un alt izvor decât contractul de împrumut (o astfel de interpretare decurge din opiniile teoretice comunicate de Curtea de Apel Galaţi, Tribunalul Giurgiu, Tribunalul Ialomiţa, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Teleorman, Tribunalul Cluj (minoritar), Curtea de Apel Cluj, Judecătoria Constanţa, Curtea de Apel Iaşi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, Tribunalul Iaşi, Judecătoria Iaşi, Judecătoria Răducăneni şi Judecătoria Paşcani.
    38. O altă interpretare propusă dispoziţiilor art. 1.489 alin. (2) teza a II-a din Codul civil, raportat la art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011, ar fi că aceste prevederi generale ale Codului civil permit creditorului să obţină în instanţă, de la data cererii de chemare în judecată, dobânda legală penalizatoare calculată asupra daunelor moratorii convenţionale, atunci când creanţa neachitată la termen şi care a dat naştere daunelor moratorii are un alt izvor decât contractul de împrumut, iar un argument important ar fi acela că art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 vizează numai contractul de împrumut, astfel că prevederile art. 8 alin. (3), corelate cu art. 1 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011, ar interzice anatocismul dobânzii penalizatoare numai în materia contractului de împrumut. În acest sens s-a apreciat că, prin raportare la art. 10 din Codul civil, dispoziţiile art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 derogă de la legea generală, în privinţa anatocismului, numai în ceea ce priveşte contractul de împrumut. Prin urmare, în cazul obligaţiilor băneşti rezultând din alte contracte decât cel de împrumut nu există o dispoziţie legală care să interzică aplicarea dobânzii penalizatoare la dobânda penalizatoare, fiind incidente dispoziţiile art. 1.489 alin. (2) din Codul civil, conform cărora creditorul are dreptul să pretindă dobândă penalizatoare la dobânzile penalizatoare scadente până la data cererii de chemare în judecată, care se vor calcula însă în acord cu teza finală a acestui articol, numai de la data cererii de chemare în judecată (o astfel de interpretare este propusă de colectivele de judecători de la Judecătoria Buftea, Judecătoria Cornetu, Tribunalul Cluj, Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Iaşi - Secţia civilă, Tribunalul Vaslui, Curtea de Apel Ploieşti şi Tribunalul Buzău).
    39. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în această problemă de drept.

    VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    40. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 87/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 18 ianuarie 2018, a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată cu privire la următoarea chestiune de drept: „din coroborarea dispoziţiilor art. 1.489 alin. (2) din Codul civil, art. 8 alin. (3) şi art. 18 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că pot fi acordate de instanţă doar dobânzi la dobânzile remuneratorii prevăzute într-un contract sau, dimpotrivă, că pot fi acordate şi dobânzi la dobânzile penalizatoare prevăzute de lege (dobânda legală)?“.
    41. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, formulat prin Decizia nr. 2/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1082 şi 1088 din Codul civil din 1864, respectiv ale art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, a stabilit că pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condiţiile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.
    42. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 55/2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 25 martie 2025, a respins ca inadmisibile sesizările privind dezlegarea următoarei probleme de drept: „posibilitatea acordării dobânzii legale penalizatoare şi actualizării cu rata inflaţiei a indemnizaţiilor pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în ipoteza în care plata indemnizaţiilor restante s-a făcut ca urmare a declarării neconstituţionale a actului normativ de abrogare a plăţii acestora“.

    IX. Opinia specialiştilor
    43. Prin opinia înaintată, Institutul Naţional al Magistraturii a apreciat că dispoziţiile art. 1.489 alin. (2) teza a II-a din Codul civil permit creditorului să obţină în instanţă, de la data cererii de chemare în judecată, dobânda legală calculată asupra daunelor moratorii convenţionale, chiar şi atunci când creanţa neachitată la termen şi care a dat naştere daunelor moratorii are un alt izvor decât contractul de împrumut.
    44. În susţinere s-a arătat că dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 13/2011 nu au natura unor norme derogatorii, ci acestea întregesc art. 1.489 din Codul civil, formând împreună dreptul comun în privinţa dobânzilor. Regimul juridic al dobânzii legale penalizatoare se completează şi cu alte dispoziţii din Codul civil, legiuitorul făcând trimitere în mod expres, chiar în cadrul Ordonanţei Guvernului nr. 13/2011 (art. 10), la art. 1.535 şi art. 1.538-1.543 din Legea nr. 287/2009 (ceea ce conduce la existenţa unui tratament unitar al daunelor-interese moratorii, indiferent de izvorul legal sau convenţional al acestora).
    45. În ceea ce priveşte normele prevăzute de art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 s-a apreciat că, în forma lor iniţială, unele dintre acestea aveau caracter de normă generală - alin. (2), în prezent nemaifiind aplicabil, iar celelalte au caracter de normă specială - alin. (1), alin. (3) şi alin. (4), rămânând pertinentă prezenţa acestora în dreptul pozitiv.
    46. Nu s-a intenţionat ca art. 8, în ansamblu său, să fie aplicabil numai în materia contractului de împrumut, ci legiuitorul a dorit ca în acest articol să reunească mai multe reguli specifice; unele dintre acestea au fost menite să aibă o existenţă limitată în timp, pentru perioada dintre data abrogării Ordonanţei Guvernului nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţii băneşti (care avea o reglementare similară în cadrul art. 8) şi data intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009; celelalte norme au constituit dispoziţii cu caracter special, fie în funcţie de categoria dobânzii (în cazul dobânzii remuneratorii), fie în considerarea naturii contractului care generează obligaţia având ca obiect plata unei sume de bani: contractul de împrumut, respectiv contractul de cont curent, acesta din urmă nefiind o specie a contractului de împrumut.
    47. Aşadar, completând prevederile Codului civil cu celelalte norme ale Ordonanţei Guvernului nr. 13/2011, în special cu art. 1 alin. (4), cu art. 8 alin. (3) şi cu art. 18 alin. (3) şi (4) din acest act normativ, s-a conchis că art. 1.489 alin. (2), inclusiv teza a doua, din Codul civil se referă (şi) la dobânda penalizatoare, în absenţa unei distincţii exprese.
    48. Din interpretarea acestor dispoziţii şi măsuri legislative, autorii opiniei au extras concluzia că art. 1.489 alin. (2) din Codul civil a „luat locul“ art. 8 alin. (2) în ansamblul prevederilor care constituie dreptul comun în materia dobânzii penalizatoare.
    49. Totodată, în considerarea datelor speţei care a generat adresarea întrebării vizând dezlegarea problemei de drept, autorii opiniei au subliniat că existenţa unei plăţi parţiale aduce în discuţie şi chestiunea imputaţiei plăţii, care produce efecte juridice determinante pentru aplicarea art. 1.489 alin. (2) din Codul civil.
    50. Astfel, potrivit art. 1.509 alin. (2) din Codul civil, privind imputaţia legală, în toate cazurile, plata se va imputa mai întâi asupra cheltuielilor de judecată şi executare, apoi asupra ratelor, dobânzilor şi penalităţilor, în ordinea cronologică a scadenţei acestora, şi, în final, asupra capitalului, dacă părţile nu convin altfel.
    51. Prin urmare, s-a susţinut că, dacă plata parţială epuizează cuantumul daunelor-interese moratorii scadente (a penalităţilor de întârziere convenite de părţi), nu mai există fundamentul faptic al aplicării anatocismului, dat fiind că penalităţile de întârziere au fost achitate integral. Aplicarea art. 1.489 alin. (2) teza a II-a din Codul civil se va putea repune în discuţie ulterior, pentru noi dobânzi scadente, aferente părţii din debitul principal rămase neachitate şi dacă se formulează o nouă cerere de judecată.
    52. Dacă plata parţială este într-un cuantum mai mic decât cel al daunelor-interese moratorii scadente, dispoziţiile art. 1.489 alin. (2) din Codul civil se vor aplica numai în ceea ce priveşte creanţa ce are ca obiect diferenţa rămasă neachitată.
    53. Facultatea de Drept din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara a apreciat, prin opinia înaintată, că doar dobânzile remuneratorii pot produce dobânzi.
    54. În susţinere s-a arătat că, dat fiind raportul dintre legea generală [în speţă, Codul civil, art. 1.489 alin. (2)] şi cea specială (Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011, art. 8), cea din urmă se aplică prioritar, în măsura în care derogă de la cea dintâi, însă din lecturarea integrată a textelor legale evocate rezultă că art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 nu reglementează, în acest sens, o derogare de la art. 1.489 alin. (2) din Codul civil.
    55. Având în vedere că legiuitorul nu distinge în art. 1.489 din Codul civil care este natura contractului din care derivă neexecutarea unei obligaţii de a da o sumă de bani, reiese că dobânzile remuneratorii se pot capitaliza nu doar în cazul contractului de împrumut, ci şi în cazul altor tipuri de contracte. În acest sens, într-adevăr, art. 8 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 face referire la „suma împrumutată“, însă, potrivit art. 2.167 din Codul civil, care reglementează domeniul de aplicare al prevederilor legale referitoare la împrumutul cu dobândă, dispoziţiile referitoare la împrumutul cu dobândă sunt aplicabile, în mod corespunzător, ori de câte ori, în temeiul unui contract, se naşte şi o obligaţie de plată, cu termen, a unei sume de bani ori a altor bunuri de gen, în măsura în care nu există reguli particulare privind validitatea şi executarea acelei obligaţii.
    56. Pe de altă parte, dobânda penalizatoare nu se poate capitaliza pentru a produce ea însăşi dobândă, deoarece natura juridică a daunelor-interese moratorii este tocmai aceea de a acoperi prejudiciul adus creditorului prin neexecutarea obligaţiei de plată la scadenţă. Dispoziţiile supuse analizei trebuie coroborate şi cu cele cuprinse în art. 1.535 din Codul civil care conturează specificul daunelor moratorii, spre deosebire de dobânda remuneratorie, ce are natura unor fructe civile. Altfel spus, se impune a se face distincţia, pe care însuşi legiuitorul o face între dobânda remuneratorie şi cea moratorie (penalizatoare), în sensul că dobânda remuneratorie ţine practic de derularea raportului contractual, fiind o creanţă ce se cuvine creditorului tocmai în baza existenţei respectivului raport, pe durata contractuală. Ca atare, dobânda remuneratorie reprezintă un preţ al capitalului împrumutat, ceea ce implicit atrage posibilitatea capitalizării, deoarece se adaugă înseşi creanţei principale.
    57. În schimb, dobânda moratorie presupune per se depăşirea scadenţei, ceea ce plasează întreaga discuţie în sfera răspunderii civile contractuale, iar nicidecum în cea a derulării raportului contractual. Drept urmare, dobânda moratorie nu reprezintă un fruct civil la care să fie îndreptăţit creditorul şi care să se adauge creanţei principale ca urmare a executării contractului în condiţiile convenite de părţi, ci, dimpotrivă, constituie o reparare a prejudiciului suferit de creditorul ce nu şi-a realizat dreptul la scadenţă.
    58. Aceeaşi concluzie se impune şi prin prisma interpretării sistemice a art. 1.489 din Codul civil; plasarea acestuia în capitolul „Plata“, secţiunea „Condiţiile plăţii“, indică faptul că reglementarea priveşte un incident al executării obligaţiei în vederea stingerii ei prin executare voluntară, iar nu o amplificare a răspunderii civile pentru neexecutare. Astfel, este drept că în cuprinsul art. 1.489 alin. (2) din Codul civil nu se face nicio deosebire între tipurile de dobânzi şi că, în temeiul principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, s-ar putea argumenta că anatocismul este permis atât în privinţa dobânzilor remuneratorii, cât şi a celor penalizatoare, însă topografia textului analizat nu permite această concluzie.
    59. A recunoaşte dobândă legală asupra daunelor moratorii deja calculate până la data introducerii acţiunii ar însemna să se segmenteze arbitrar remediul prevăzut pentru întârziere în tranşe „scadente“, ceea ce conduce, în esenţă, la compunerea remediului şi la transformarea sa într-un mecanism de acumulare, incompatibil cu funcţia sa reparatorie.
    60. Totodată, ipoteza art. 1.489 alin. (2) teza finală - „în lipsă, atunci când sunt cerute în instanţă“ - confirmă că legiuitorul tratează dobânda la dobândă ca un efect excepţional, care nu se produce automat, ci numai în condiţii strict determinate. În logica textului, cererea în instanţă operează ca un declanşator punctual al anatocismului, evitând producerea automată a dobânzii la dobândă, nu ca un mecanism de eludare a limitelor materiale stabilite de lege pentru anumite categorii de dobânzi.
    61. Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Babeş Bolyai din Cluj-Napoca, prin opinia înaintată, a considerat că, din coroborarea art. 1.489 alin. (2) teza a doua din Codul civil, art. 8 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 şi a art. 2.167 din Codul civil, un creditor poate să obţină în instanţă, de la data cererii de chemare în judecată, dobânda legală calculată asupra daunelor moratorii convenţionale, atunci când creanţa neachitată la termen şi care a dat naştere daunelor moratorii are un alt izvor decât contractul de împrumut, dacă izvorul este un alt contract, ce dă naştere unei obligaţii de plată, cu termen, a unei sume de bani ori a altor bunuri de gen, în măsura în care nu există reguli particulare pentru validitatea şi executarea acelei obligaţii.
    62. În susţinere s-a arătat că este valid anatocismul dacă îndeplineşte următoarele condiţii:
    a) este prevăzut expres în lege;
    b) în limitele prevăzute de lege, o prevede contractul;
    c) în lipsă, atunci când sunt cerute în instanţă.

    63. Dacă, în primele două ipoteze, cuvântul sau noţiunea de „lege“ este exhibată explicit de către legiuitor, pentru cea de a treia ipoteză, instanţa poate suplini tocmai lipsa convenţiei speciale de anatocism. Neîndeplinirea obligaţiei la scadenţă generează un raport juridic nou - un raport juridic de răspundere civilă (contractuală sau delictuală, după caz, în funcţie de valenţa obligaţiei neîndeplinite). Dobânda penalizatoare este o tehnică de reparare a prejudiciului suportat de către creditor. Or, în materie de răspundere, funcţionează principiul reparaţiei integrale a prejudiciului.

    X. Raportul asupra chestiunii de drept
    64. Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că dispoziţiile art. 1.489 alin. (2) teza a doua din Codul civil, corelat cu art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011, nu permit creditorului să obţină în instanţă, de la data cererii de chemare în judecată, dobânda legală calculată asupra daunelor moratorii convenţionale acumulate de la data scadenţei obligaţiei şi până la data cererii de chemare în judecată, atunci când creanţa neachitată la termen şi care a dat naştere daunelor moratorii are un alt izvor decât contractul de împrumut.

    XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    Cu privire la admisibilitatea sesizării
    65. Conform art. 519 din Codul de procedură civilă, „dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“.
    66. Din examinarea acestor prevederi legale, astfel cum au fost interpretate şi aplicate în jurisprudenţa obligatorie anterioară de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, rezultă necesitatea întrunirii cumulative a următoarelor condiţii de admisibilitate:
    - existenţa unei cauze aflate în curs de judecată în ultimă instanţă - condiţie care este îndeplinită, deoarece litigiul în care s-a formulat sesizarea se derulează în Dosarul nr. 3.869/117/2024 aflat pe rolul Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, iar instanţa care a formulat sesizarea a fost învestită cu o cale de atac specifică procedurii speciale a ordonanţei de plată, mai precis cu o cerere în anularea ordonanţei de plată emise de prima instanţă, hotărârea ce urmează a fi pronunţată asupra cererii de anulare fiind definitivă, în acord cu dispoziţiile art. 1.024 alin. (7) şi (8) din Codul de procedură civilă;
    – existenţa unei chestiuni de drept dificile, reale şi veritabile, susceptibile să dea naştere unor interpretări diferite, pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu - condiţie care este, de asemenea, îndeplinită. Reamintim că atât doctrina juridică de specialitate, cât şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin jurisprudenţa sa obligatorie, au arătat că, pentru a fi în prezenţa unei chestiuni de drept reale, veritabile, susceptibile de a genera în viitor interpretări diferite ale unui text de lege, se cere ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară, necorelată cu alte dispoziţii legale. Aşadar, pentru a fi considerată reală, chestiunea de drept trebuie să privească fie posibilitatea interpretării diferite sau contradictorii a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete ori, după caz, incerte, fie incidenţa unor principii generale, al căror conţinut sau sferă de aplicare sunt discutabile ori pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare. Simpla dilemă cu privire la sensul unei norme de drept nu poate constitui temei pentru iniţierea mecanismului de unificare jurisprudenţială reprezentat de pronunţarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

    67. În cazul prezentei sesizări, fiind vorba despre interpretarea şi determinarea sferei de aplicare a dispoziţiilor art. 1.489 alin. (2) din Codul civil, în corelare cu prevederile art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011, se pune în discuţie dacă, în raport cu dispoziţiile art. 8 alin. (1) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 (care se referă expres la calculul dobânzii numai asupra sumei împrumutate, stabilind, totodată, expres că doar dobânzile remuneratorii se pot capitaliza şi pot produce dobânzi), prevederile cu caracter general ale art. 1.489 alin. (2) din Codul civil (care nu disting cu suficientă claritate şi în afara oricărui dubiu între dobânda remuneratorie şi cea penalizatoare) permit capitalizarea şi a dobânzii penalizatoare, în cazul altor contracte civile decât cel de împrumut, pentru dobânda scursă până la data cererii de chemare în judecată, atunci când o astfel de dobândă penalizatoare este solicitată de către creditor în instanţă.
    68. Caracterul real şi dificil al chestiunii de drept supuse dezlegării decurge, pe de o parte, din terminologia diferită utilizată de legiuitor în cuprinsul celor două acte normative succesive, întrucât Codul civil nu mai foloseşte sintagmele „dobândă remuneratorie“ şi „dobândă penalizatoare“, care sunt însă enunţate şi explicate în cuprinsul Ordonanţei Guvernului nr. 13/2011. De asemenea, caracterul real şi dificil al chestiunii supuse analizei rezultă din opiniile divergente, dar argumentate, exprimate atât de membrii completului care a formulat sesizarea, cât şi de colectivele de judecători din cadrul instanţelor judecătoreşti, inclusiv din soluţiile divergente pronunţate deja de unele instanţe naţionale din care rezultă că această chestiune de drept a fost interpretată diferit, aşa cum rezultă din cele expuse deja supra.
    69. Toate aceste aspecte permit concluzia conform căreia chestiunea de drept supusă dezlegării şi care necesită cu pregnanţă să fie lămurită prezintă un grad de dificultate suficient de mare, apt să justifice nevoia de interpretare realizată prin mijlocirea instanţei supreme, într-un dublu scop: acela al unei rezolvări de principiu şi acela al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii, înlăturat fiind riscul unei viitoare jurisprudenţe neunitare la nivel naţional prin activarea mecanismului reglementat de art. 519 din Codul de procedură civilă;
    - soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere. Este îndeplinită şi această condiţie, deoarece, prin ordonanţa de plată emisă în primă instanţă, Tribunalul Cluj a ordonat debitoarei să plătească creditoarei daunele moratorii convenţionale acumulate de la data scadenţei obligaţiei principale (preţul serviciului prestat şi facturat) şi până la data cererii de chemare în judecată, daune moratorii determinate conform clauzei penale inserate în contract, dar, totodată, a ordonat debitoarei să plătească creditoarei, în temeiul art. 1.489 alin. (2) din Codul civil, dobânda legală penalizatoare calculată asupra daunelor moratorii convenţionale acumulate până la data sesizării instanţei, socotite de la data cererii de chemare în judecată şi până la plata integrală a penalităţii astfel capitalizate. Or, prin cererea în anulare a ordonanţei de plată promovate de către debitoare este criticată soluţia primei instanţe tocmai din această perspectivă, susţinându-se că Tribunalul Cluj a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 1.489 alin. (2) din Codul civil procedând la capitalizarea dobânzii penalizatoare convenţionale acumulate până la data sesizării instanţei, deşi numai dobânda remuneratorie se poate capitaliza;
    – noutatea chestiunii de drept a cărei lămurire se solicită se apreciază a fi o condiţie care, de asemenea, este îndeplinită în contextul în care, aşa cum rezultă din sesizarea trimisă de instanţa de trimitere, deşi dispoziţiile art. 1.489 alin. (2) din Codul civil sunt active în fondul normativ autohton încă de la data de 1 octombrie 2011 (data intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 - Codul civil), chestiunea de drept în discuţie - posibilitatea ca o dobândă legală sau convenţională penalizatoare să producă ea însăşi dobândă în temeiul art. 1.489 alin. (2) din Codul civil - a fost dedusă analizei instanţelor naţionale cu preponderenţă în ultimii ani, ceea ce prefigurează riscul dezvoltării unei jurisprudenţe neunitare în viitor.

    70. În jurisprudenţa anterioară, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a subliniat cu consecvenţă că, pentru ca o problemă de drept să fie nouă, ea trebuie să derive dintr-o dispoziţie legală intrată recent în vigoare sau dintr-o dispoziţie legală mai veche, a cărei aplicare frecventă să devină actuală recent ori la un moment dat, determinat de anumite realităţi sociale sau economice, iar problema de drept să nu fi primit deja o anumită interpretare, concretizată în jurisprudenţă bogată, astfel încât să fie, de fapt, susceptibilă a fi tranşată în cadrul unui recurs în interesul legii (paragraful 37, Decizia nr. 87/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept).
    71. Aşadar, pentru a se putea considera că este îndeplinită condiţia noutăţii, în scopul declanşării mecanismului pronunţării unei hotărâri prealabile, pentru a dovedi necesitatea unificării practicii, determinată prin actualitatea problemei de drept care necesită interpretare, este necesar a se constata complexitatea, dualitatea sau precaritatea textului de lege, fie prin raportare la nişte tendinţe jurisprudenţiale, fie prin dezvoltarea unor puncte de vedere argumentate care să reclame necesitatea intervenţiei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (paragraful 46, Decizia nr. 87/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept).
    72. În acest context, este de observat că, deşi dispoziţiile legale a căror interpretare se solicită sunt în vigoare încă din anul 2011, un număr considerabil de instanţe naţionale nu au fost încă sesizate cu litigii care să implice analiza, interpretarea şi aplicarea lor la situaţii de fapt concrete.
    73. Numărul redus de soluţii identificate în practica judiciară pune în lumină caracterul de noutate al chestiunii de drept supuse analizei, iar numărul considerabil de opinii teoretice ce sprijină ambele variante posibile de interpretare a textelor de lege examinate pun în relief aceeaşi concluzie, de noutate a chestiunii de drept şi impun concluzia că intervenţia instanţei supreme, prin mecanismul de prevenire a dezvoltării în viitor a unei jurisprudenţe neunitare, este necesară.
    - chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. Şi această condiţie este îndeplinită, deoarece, deşi a mai existat în trecut o sesizare având un obiect similar şi urmărind, în linii mari, lămurirea aceleiaşi chestiuni de drept, prin Decizia nr. 87/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a respins ca inadmisibilă sesizarea formulată cu privire la următoarea chestiune de drept: „din coroborarea dispoziţiilor art. 1.489 alin. (2) din Codul civil, art. 8 alin. (3) şi art. 18 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu completările ulterioare, rezultă că pot fi acordate de instanţă doar dobânzi la dobânzile remuneratorii prevăzute într-un contract sau, dimpotrivă, că pot fi acordate şi dobânzi la dobânzile penalizatoare prevăzute de lege (dobânda legală)?“.

    74. În motivarea acestei decizii s-a reţinut, în esenţă, că niciuna dintre condiţiile de admisibilitate instituite de art. 519 din Codul de procedură civilă nu a fost îndeplinită, în principal pentru argumente ce privesc caracterul eliptic al actului de sesizare, precum şi un nivel precar de argumentare al acestuia, aspecte care au împiedicat instanţa supremă să stabilească în mod neechivoc dacă instanţa de trimitere judecă în ultimă instanţă, dacă chestiunea de drept poate fi considerată nouă sau dacă prezintă gradul de dificultate necesar pentru a impune intervenţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin intermediul mecanismului de prevenire a apariţiei unei jurisprudenţe neunitare instituit de art. 519 din Codul de procedură civilă. În plus, cu privire la interpretarea art. 8 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011, instanţa supremă a subliniat că „acest text de lege nu reglementează anatocismul dobânzii penalizatoare şi, chiar prin coroborarea acestora cu cele ale art. 1.489 alin. (2) din Codul civil, interpretarea lor nu poate folosi soluţionării pe fond a cauzei (paragraful nr. 74)“.
    75. Considerentele din paragrafele finale ale acestei decizii (paragrafele 59-74) pun în evidenţă mai degrabă neîntrunirea condiţiei impuse de art. 519 din Codul de procedură civilă, ca de lămurirea chestiunii de drept să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, în cazul acelui dosar în care s-a formulat sesizarea anterioară. În acelaşi timp, considerentul care subliniază interzicerea anatocismului este amintit tangenţial, numai cu referire la dispoziţiile art. 8 alin. (1), (3) şi (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011. Or, în raport cu aceste aspecte, nu se poate considera, în prezent, că posibilitatea capitalizării dobânzii legale/convenţionale penalizatoare, stabilite în alte contracte civile decât cel de împrumut, în temeiul dispoziţiilor art. 1.489 alin. (2) din Codul civil, a făcut obiectul unei statuări a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin unul dintre mecanismele de asigurare a unei practici unitare, astfel că această condiţie examinată se cuvine a fi considerată îndeplinită.

    Cu privire la fondul chestiunii de drept ce face obiectul sesizării
    76. O privire istorică asupra modului de reglementare a dobânzii în legislaţia autohtonă permite observaţia că dispoziţiile Codului civil de la 1864 nu au reglementat un regim juridic distinct al dobânzii remuneratorii, respectiv al dobânzii penalizatoare, într-o manieră clară şi explicită. Referirile acestui act normativ erau la termenul de dobândă, revenind interpretului sarcina de a determina dacă dobânda la care făcea referire un anumit text de lege desemna o dobândă remuneratorie (privită ca fruct civil/preţ al folosinţei capitalului), respectiv o dobândă penalizatoare (privită ca o despăgubire pentru prejudiciul încercat, ca urmare a neexecutării unei obligaţii la scadenţă).
    77. Uneori, sarcina interpretului era facilitată de modul de exprimare a legiuitorului, întrucât „interesele“ la care făceau referire unele texte de lege (spre exemplu, art. 762, art. 899, art. 900 din Codul civil de la 1864) aveau în vedere dobânda remuneratorie, în timp ce sintagma „daune-interese“ pentru neexecutare (spre exemplu, art. 1.088 din Codul civil de la 1864) sugera referirea la o despăgubire, adică la o dobândă penalizatoare, având funcţia de a sancţiona neexecutarea la termen a unei obligaţii stabilite în bani, de a determina întinderea prejudiciului suferit de creditor şi, în egală măsură, de a cuantifica despăgubirea ce i se cuvenea pentru repararea acestui prejudiciu.
    78. În acelaşi sens, fără a putea distinge cu uşurinţă dacă legiuitorul s-a referit la dobânda cu caracter remunerator sau, dimpotrivă, la dobânda având caracter penalizator (daune-interese), dispoziţiile art. 1.089 din Codul civil de la 1864 prevedeau că „dobânda pe timpul trecut poate produce dobândă, sau prin cerere în judecată sau prin convenţie specială, numai ca, sau în cerere sau în convenţie, să fie chestiune de dobândă debită cel puţin pentru un an întreg“.
    79. Cât priveşte anatocismul (dobânda la dobânda capitalizată), se cuvine a se sublinia, tot dintr-o perspectivă istorică, că acesta a fost privit ca fiind o capitalizare a dobânzii, căreia îi era recunoscută natura juridică de preţ al folosirii capitalului altuia - fruct civil (art. 523 din Codul civil de la 1864).
    80. Din această perspectivă, anatocismul a fost privit dintotdeauna ca un mecanism prin care fructele civile produse de un capital să fie alăturate capitalului şi să producă la rândul lor alte fructe civile. Niciodată anatocismul nu a avut în vedere capitalizarea unei despăgubiri, de vreme ce despăgubirea are o funcţie reparatorie, spre deosebire de fructele civile, care îndeplinesc o funcţie remuneratorie şi pot îndeplini, prin anatocism, şi o funcţie productivă asemenea capitalului care lea generat.
    81. Totodată, se cuvine a se aminti şi faptul că, sub imperiul Codului civil de la 1864, anatocismul, în raporturile juridice civile, a fost interzis prin art. 3 din Legea nr. 313/1879, care a adăugat un nou alineat art. 1089 din Codul civil, cu următorul conţinut:
    "Clauza prin care, de mai înainte şi în momentul formării unei convenţii alta decât o convenţie comercială, se va stipula dobânda la dobânzile datorite pentru un an sau pentru mai puţin, ori mai mult de un an, sau la alte venituri viitoare, se va declara nulă."

    82. Interdicţia anatocismului a fost consacrată, în mod implicit, şi prin acte normative edictate ulterior. Astfel, dispoziţiile art. 3 din Decretul nr. 311/1954 pentru stabilirea dobânzii legale (publicat în Buletinul Oficial nr. 38 din 9 august 1954) aveau un conţinut apropiat, statuând în sensul că: „Dobânda se va calcula numai asupra cuantumului sumei împrumutate şi ea nu poate fi percepută anticipat.“
    83. Ulterior, prin Legea nr. 7/1998 privind declararea ca abrogate a unor acte normative, fostul Decret nr. 311/1954 a fost abrogat, iar actul normativ subsecvent adoptat de legiuitor, având ca obiect de reglementare regimul juridic al dobânzii legale, a fost Ordonanţa Guvernului nr. 9/2000.
    84. Nici acest act normativ nu a utilizat sintagmele „dobândă remuneratorie“ şi „dobândă penalizatoare“, dar a reglementat dobânda legală în materie comercială la nivelul dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României [art. 3 alin. (1)] şi nivelul dobânzii legale în toate celelalte cazuri la nivelul dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României, diminuat cu 20% [art. 3 alin. (3)].
    85. Ordonanţa Guvernului nr. 9/2000 a instituit, implicit, la rândul ei, printr-o formulare asemănătoare, interdicţia anatocismului întrucât, prin art. 8 alin. (1), a prevăzut textual că „dobânda se va calcula numai asupra sumei împrumutate“.
    86. Chiar dacă nu a utilizat sintagma „dobândă remuneratorie“, Ordonanţa Guvernului nr. 9/2000 a oferit o definiţie acesteia, asemănătoare celei propuse de doctrina juridică anterioară, stabilind în cuprinsul art. 6 următoarele: „prin dobândă se înţelege nu numai sumele socotite în bani cu acest titlu, dar şi alte prestaţii sub orice titlu sau denumire, la care debitorul se obligă drept echivalent al folosinţei capitalului.“
    87. Dihotomia dobândă remuneratorie vs dobândă penalizatoare a apărut în planul dreptului obiectiv odată cu intrarea în vigoare a Ordonanţei Guvernului nr. 13/2011, primul act normativ care a realizat această distincţie şi a definit cele două sintagme în cuprinsul art. 1 alin. (2) şi (3). Conform acestor dispoziţii legale:
    "(2) Dobânda datorată de debitorul obligaţiei de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenţei obligaţiei, este denumită dobândă remuneratorie.
(3) Dobânda datorată de debitorul obligaţiei băneşti pentru neîndeplinirea obligaţiei respective la scadenţă este denumită dobândă penalizatoare."

    88. Din cuprinsul acestor texte legale se pot desprinde câteva caracteristici esenţiale ale celor două tipuri de dobânzi.
    89. Dobânda remuneratorie este calculată pentru perioada anterioară unui termen de plată, reprezentând o obligaţie accesorie, asumată contractual ori impusă de lege în conţinutul raportului juridic obligaţional, pentru care debitorul beneficiază, de regulă, de o scadenţă (un termen suspensiv) pentru plată.
    90. Dimpotrivă, dobânda penalizatoare reprezintă un instrument de cuantificare a unei despăgubiri, de vreme ce ea se raportează la o obligaţie principală sau accesorie asumată de către debitor care nu a fost executată la termen, calculându-se pentru viitor, cu începere de la data împlinirii scadenţei obligaţiei respective şi până la plata efectivă.
    91. Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar a intrat în vigoare de la 1 septembrie 2011, cu o lună înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil.
    92. Intrând în vigoare sub imperiul activităţii Codului civil de la 1864, ordonanţa a prevăzut, în cuprinsul art. 8, atât dispoziţii de imediată aplicare, pentru perioada rămasă de activitate a Codului civil de la 1864, precum şi prevederi ce urmau să intre în vigoare odată cu noul Cod civil, adoptat prin Legea nr. 287/2009, iar acest aspect a fost reglementat de prevederile tranzitorii din cuprinsul art. 18 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011, care au prevăzut:
    "(3) Dispoziţiile art. 8 alin. (3) şi art. 10 intră în vigoare începând cu data de 1 octombrie 2011.
(4) Dispoziţiile art. 8 alin. (2) se aplică numai până la data de 1 octombrie 2011."

    93. Se poate observa, aşadar, că prevederile art. 8 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 („cu toate acestea, dobânzile se pot capitaliza şi pot produce dobânzi în temeiul unei convenţii speciale încheiate în acest sens, după scadenţa lor, dar numai pentru dobânzi datorate pe cel puţin un an“) au fost în vigoare numai pe timpul activităţii normative a Codului civil de la 1864. Rostul lor a fost acela de a corela, temporar, dispoziţiile ordonanţei cu prevederile art. 1.089 alin. 1 din Codul civil de la 1864, având o reglementare asemănătoare, conform căreia: „Dobânda pe timpul trecut poate produce dobândă, sau prin cerere în judecată sau prin convenţie specială, numai ca, sau în cerere sau în convenţie, să fie chestiune de dobândă debită cel puţin pentru un an întreg.“
    94. În schimb, dispoziţiile art. 8 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011, conform cărora: „Cu toate acestea, dobânzile remuneratorii se pot capitaliza şi pot produce dobânzi“, au intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2011, odată cu noul Cod civil (Legea nr. 287/2009), urmărind a pune în acord prevederile ordonanţei cu dispoziţiile actualului Cod civil. În considerarea aceleiaşi nevoi, de corelare legislativă, în acord cu prevederile art. 18 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011, tot de la data de 1 octombrie 2011 (data intrării în vigoare a Codului civil actual) au fost prevăzute a deveni active şi dispoziţiile art. 10 din ordonanţă, conform cărora: „Dispoziţiile art. 1.535 şi art. 1.538-1.543 din Legea nr. 287/2009, republicată, sunt aplicabile dobânzii penalizatoare“.
    95. Aceste corelări legislative erau necesare, deoarece, în contrast cu Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011, Codul civil actual, intrat în vigoare la 1 octombrie 2011, nu utilizează aceleaşi sintagme - dobândă remuneratorie şi dobândă penalizatoare -, dar diferenţiază cele două tipuri de dobândă în cuprinsul său prin terminologia proprie pe care o foloseşte.
    96. Astfel, o analiză a textelor normative cuprinse în Codul civil relevă că acesta operează cu alte două concepte: dobândă (termen utilizat în numeroase articole ale codului) şi dobândă moratorie (termen utilizat exclusiv în art. 1.535 din cod).
    97. Natura juridică a dobânzii, în sensul utilizat de Codul civil, este aceea de fruct civil şi ea decurge din art. 548 alin. (4), conform căruia „fructele civile sunt veniturile rezultate din folosirea bunului de către o altă persoană în virtutea unui act juridic, precum chiriile, arenzile, dobânzile, venitul rentelor şi dividendele“.
    98. În schimb, conceptul de „dobândă moratorie“ este utilizat de Codul civil numai în cuprinsul art. 1.535 alin. (3), ca sinonim al sintagmei „daune moratorii“ la care creditorul este îndreptăţit, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.
    99. Concluzia ce se poate extrage din examinarea comparativă a dispoziţiilor Codului civil cu prevederile actului normativ special - Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 - permite concluzia conform căreia „dobânda - fruct civil“ reglementată de Codul civil este echivalentul dobânzii remuneratorii la care se referă ordonanţa, în timp ce „dobânda moratorie/daunele moratorii“ la care se referă art. 1.535 din Codul civil este o sintagmă echivalentă cu dobânda penalizatoare în sensul utilizat de Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011. Această echivalenţă rezultă nu doar din compararea conţinutului semantic al acestor sintagme şi a funcţiilor pe care le îndeplinesc, ci şi din cuprinsul art. 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011, care statuează în mod expres, în sensul că dispoziţiile art. 1.535 şi art. 1.538-1.543 din Codul civil (norme legale ce reglementează regimul juridic al dobânzii moratorii şi al clauzei penale) sunt aplicabile dobânzii penalizatoare.
    100. Dat fiind acest context legislativ, chestiunea de drept ce se solicită a fi lămurită (legată de sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 1.489 alin. (2) din Codul civil şi la tipurile de dobândă care se pot capitaliza şi pot produce, la rândul lor, dobânzi, potrivit acestui text de lege) nu poate fi tranşată utilizând exclusiv argumentul de interpretare literală conform căruia textul legal examinat nu distinge între dobânda remuneratorie şi cea penalizatoare, de vreme ce Codul civil nu operează, în tot cuprinsul său, cu aceste două concepte.
    101. Aşa fiind, întrucât este vorba despre sfera de aplicare a unui text din Codul civil, analiza chestiunii de drept impune, de principiu, o abordare logico-gramaticală şi sistematică din perspectiva terminologiei juridice utilizate de Codul civil.
    102. Astfel, din perspectiva unei interpretări sistematice a textului normativ reprezentat de art. 1.489 alin. (2) din Codul civil, se impune ca demersul argumentativ să aibă ca punct de plecare constatarea că cele două concepte cu care operează Codul civil sunt cele de dobândă, în sens de fruct civil, şi dobândă moratorie, în sens de despăgubire.
    103. Referitor la dobânda privită ca fruct civil, se remarcă faptul că, în viziunea Codului civil, aceasta se aplică mai ales în contractele de împrumut de consumaţie. Această opţiune a legiuitorului explică prevederile art. 2.167 din Codul civil, conform cărora „dispoziţiile referitoare la împrumutul cu dobândă sunt aplicabile, în mod corespunzător, ori de câte ori, în temeiul unui contract, se naşte şi o obligaţie de plată, cu termen, a unei sume de bani ori a altor bunuri de gen, în măsura în care nu există reguli particulare privind validitatea şi executarea acelei obligaţii“.
    104. În afara acestui principiu general, ce decurge din corelarea art. 548 alin. (4) cu art. 2.167 din Codul civil, conform căruia sumele de bani sunt generatoare de fructe civile denumite dobândă, Codul civil conţine numeroase alte dispoziţii particulare aplicabile diverselor raporturi juridice prin care legea însăşi instituie o obligaţie accesorie de plată a unor dobânzi, cu titlul de fructe civile. În acest sens, cu titlu exemplificativ, pot fi menţionate următoarele:
    - obligaţia gerantului de a rambursa geratului cheltuielile necesare, precum şi, în limita sporului de valoare, cheltuielile utile făcute de gerant, împreună cu dobânzile din ziua în care au fost efectuate, atunci când condiţiile gestiunii de afaceri sunt întrunite, chiar dacă rezultatul nu a fost atins (art. 1.337 din Codul civil);
    – obligaţia cumpărătorului de a plăti dobânzi asupra preţului din ziua dobândirii proprietăţii, dacă bunul produce fructe civile sau naturale, ori din ziua predării, dacă bunul nu produce fructe, însă îi procură alte foloase, dacă părţile nu au convenit altfel (art. 1.721 din Codul civil);
    – obligaţia locatorului de a rambursa către locatar nu doar sumele avansate de acesta pentru reparaţiile care sunt în sarcina locatorului, ci şi dobânzile socotite de la data efectuării cheltuielilor [art. 1.778 alin. (3) din Codul civil].

    105. Relevantă este şi împrejurarea că art. 1.489 alin. (2) din Codul civil este inclus în titlul V - „Executarea obligaţiilor“, capitolul I - „Plata“, secţiunea a 3-a - „Condiţiile plăţii“. Or, această secţiune reglementează distinct condiţiile impuse de lege pentru ca o plată voluntară să fie valabilă, cu referiri exprese la modul de executare a diverselor obligaţii civile, asumate prin contract sau impuse de lege, incluzând, printre altele: obligaţia de a strămuta proprietatea (art. 1.483), obligaţia de predare a unui bun (art. 1.485), obligaţia de da bunuri de gen (art. 1.486), obligaţia de a da o garanţie (art. 1.487) sau condiţiile pentru validitatea unei plăţi parţiale (art. 1.490) ori pentru a opera darea în plată (art. 1.492). Tot în această secţiune normativă sunt reglementate şi condiţiile pentru plata valabilă a unei sume de bani (art. 1.488), ea cuprinzând şi dispoziţii privitoare la dobânzile sumelor de bani (art. 1.489), plata parţială (art. 1.490), locul plăţii (art. 1.494), data plăţii (art. 1.495) sau plata anticipată (art. 1.496).
    106. Prin urmare, se poate concluziona în sensul că art. 1.489 din Codul civil se referă exclusiv la plata dobânzii privite ca fruct civil, ca obligaţie accesorie ce intră în conţinutul raportului juridic de drept substanţial şi pe care debitorul şi-o asumă contractual ori care îi revine, potrivit legii, în cadrul unui anumit tip de raport juridic obligaţional, obligaţie pe care trebuie să şi-o îndeplinească până la scadenţa stabilită de părţi ori impusă de lege.
    107. În această cheie trebuie înţeleasă şi referirea art. 1.489 alin. (2) din Codul civil doar la „dobânzi scadente“, iar nu şi la „dobânzi moratorii scadente“. Or, tot printr-o interpretare sistematică a textelor de lege se poate conchide că numai dobânzile privite ca fruct civil, ca obligaţie distinctă şi autonomă în conţinutul raportului juridic obligaţional, pot avea o veritabilă scadenţă de plată, care poate implica un termen suspensiv pentru plata acestora, în măsura în care obligaţia de plată a dobânzii nu devine scadentă încă de la naşterea obligaţiei.
    108. Sintagma „dobânzi scadente“ din cuprinsul art. 1.489 alin. (2) din Codul civil are în vedere numai dobânda privită ca fruct civil, inclusiv prin corelarea acesteia cu dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011, care defineşte dobânda remuneratorie ca fiind dobânda datorată de debitorul obligaţiei de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenţei.
    109. În schimb, în ceea ce priveşte dobânda moratorie, aceasta nu constituie un fruct civil la care să fie îndreptăţit creditorul în acord cu conţinutul raportului juridic obligaţional. Ea nu este un drept de creanţă, născut în conţinutul raportului juridic obligaţional, ce ar putea fi afectat de un termen suspensiv. Dobânzile moratorii/penalizatoare sunt întotdeauna pure şi simple, ergo exigibile de îndată ce se nasc, având funcţia de a repara prejudiciul care se produce în mod continuu, zilnic, în paguba creditorului care nu a beneficiat de îndeplinirea obligaţiei la timp.
    110. Dobânda moratorie/penalizatoare, care nu este niciodată cauza încheierii unui contract, ci doar un instrument de evaluare a răspunderii contractuale, presupune, aşadar, ca premisă, depăşirea scadenţei unei obligaţii asumate contractual sau care îi revine debitorului în temeiul legii şi deplasează sfera discuţiei dinspre conţinutul raportului obligaţional înspre tărâmul răspunderii contractuale, ce implică repararea unui prejudiciu produs. De aceea, daunele moratorii/penalizatoare sunt scadente de îndată ce se nasc, neavând o perioadă în care se acumulează, zi cu zi, şi nici o veritabilă scadenţă proprie, în sens de termen de plată.
    111. Aşa se explică de ce Codul civil reglementează dobânda moratorie/daunele moratorii într-un alt capitol decât cel referitor la plată, în care nu se preocupă de modalitatea de executare voluntară a obligaţiilor ce intră în conţinutul raportului juridic dintre părţi, ci de consecinţele neexecutării voluntare, până la scadenţă, a acestor obligaţii. În acest sens, despre dobânzi moratorii, Codul civil face vorbire exclusiv în cuprinsul art. 1.535, în secţiunea a 4-a „Executarea prin echivalent“ pct. 2 - „Prejudiciul“.
    112. Daunele moratorii/Dobânda moratorie la care se referă Codul civil nu reprezintă altceva decât dobânda penalizatoare (legală sau convenţională) despre care face vorbire art. 1 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011. O astfel de dobândă nu are o veritabilă scadenţă de plată, ci ea marchează o abatere de la conţinutul şi rigoarea contractuală, din moment ce curge de la scadenţa obligaţiei asumată de debitor până la momentul satisfacerii efective a obligaţiei prin plată, conturând despăgubirea necesară a acoperi prejudiciul încercat de creditor prin executarea cu întârziere a obligaţiei de către debitor.
    113. Funcţia daunelor moratorii (dobânzii penalizatoare) este aceea de a determina atât întinderea prejudiciului suferit de creditor, cât şi cuantumul despăgubirii cuvenite pentru repararea acestui prejudiciu, configurând limitele răspunderii contractuale a debitorului, aflat în culpă pentru neexecutarea obligaţiei asumate până la scadenţă.
    114. Este vorba, desigur, despre un prejudiciu prezumat de lege, în absenţa unei clauze penale inserate de părţi în contract, sau despre un prejudiciu configurat estimativ, cu anticipaţie, de către părţile contractuale, prin clauza penală convenită contractual, în cuprinsul căreia au inserat o penalitate moratorie.
    115. Trebuie observat însă că legiuitorul se preocupă, în cuprinsul art. 1.535, a configura regimul juridic al dobânzii moratorii, astfel încât aceasta să conducă la repararea integrală a prejudiciului suferit de creditor, o dovadă în acest sens fiind prevederile art. 1.535 alin. (2) şi (3) din Codul civil, conform cărora:
    "(2) Dacă, înainte de scadenţă, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadenţă.
(3) Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit."

    116. Aşa fiind, de vreme ce dobânda penalizatoare are funcţia de a configura atât prejudiciul încercat de creditor prin neexecutarea la scadenţă a obligaţiei asumate de către debitor, cât şi cuantumul despăgubirii cuvenite pentru acoperirea acestui prejudiciu, iar Codul civil reglementează un regim juridic distinct de evaluare a prejudiciului şi de determinare a despăgubirii necesare reparării lui, o capitalizare a dobânzii penalizatoare ar conduce la o augmentare nejustificată a despăgubirii cuvenite creditorului pentru unul şi acelaşi prejudiciu încercat.
    117. În alte cuvinte, o interpretare a legii care ar permite dobânda legală asupra daunelor moratorii (capitalizarea despăgubirii) ar conduce la suprapunerea unui mecanism de „plată“ (anatocism judiciar) peste un mecanism de despăgubire/de reparare, rezultatul fiind o augmentare a compensaţiei sub efectul trecerii timpului, pe cale exclusiv pretoriană, fără ca o asemenea finalitate să fie permisă de vreo normă juridică în vigoare şi fără ca o asemenea finalitate să rezulte din funcţia reparatorie pe care o îndeplineşte dobânda penalizatoare/moratorie. Din perspectiva funcţiei reparatorii a despăgubirii (dobânzii moratorii/penalizatoare) nu se poate accepta ca aceeaşi sumă (despăgubirea determinată prin penalităţile de întârziere) să aibă atât funcţia de a repara o pagubă prezumată de lege ori estimată de părţi, cât şi pe cea de a produce fructe sau, mai mult, de a fi prezumată absolut, în caz de neplată, că ar produce o nouă pagubă.
    118. În raport cu toate aceste considerente se poate concluziona în sensul că art. 1.489 din Codul civil reglementează regimul juridic al dobânzii privite ca fruct civil şi ca obligaţie accesorie în cadrul unui raport juridic patrimonial (dobânda remuneratorie), în timp ce art. 1.535 din Codul civil reglementează regimul juridic al daunelor moratorii, adică al dobânzii moratorii privite ca instrument de cuantificare a prejudiciului şi de stabilire a despăgubirii cuvenite creditorului pentru neplata la scadenţă a unei sume de bani.
    119. Astfel fiind, nu poate fi identificat un temei legal şi cu atât mai puţin unul raţional, care să justifice combinarea celor două regimuri juridice distincte ale dobânzilor, în vederea augmentării despăgubirii cuvenite creditorului în limitele stabilite de art. 1.535 din Codul civil, pentru unul şi acelaşi prejudiciu încercat, prin mecanismul anatocismului, permis de prevederile art. 1.489 alin. (2) din Codul civil exclusiv cu referire la dobânda remuneratorie.
    120. O concluzie similară celei ce rezultă din considerentele expuse deja supra, în sensul că art. 1.489 alin. (2) din Codul civil nu îngăduie capitalizarea dobânzii moratorii (dobânzii penalizatoare), se poate desprinde şi în urma unei interpretări logico-gramaticale a normei legale analizate, conform căreia: „Dobânzile scadente produc ele însele dobânzi numai atunci când legea sau contractul, în limitele permise de lege, o prevede ori, în lipsă, atunci când sunt cerute în instanţă. În acest din urmă caz, dobânzile curg numai de la data cererii de chemare în judecată.“
    121. În pofida caracterului relativ neclar al normei, se pot identifica, totuşi, trei ipoteze în care dobânzile scadente pot produce ele însele dobânzi, şi anume: a) atunci când legea prevede; b) atunci când contractul prevede, în limitele permise de lege; c) atunci când sunt cerute în instanţă.
    122. Această ultimă ipoteză a normei nu poate fi însă interpretată în sensul că anatocismul dobânzii ar fi posibil, chiar în afara cadrului permis de lege, dacă dobânda este solicitată printr-o cerere de chemare în judecată. Menţiunea „în lipsă“ nu se referă la absenţa oricărei dispoziţii legale referitoare la anatocism, ci la absenţa unei clauze contractuale, condiţia „în limitele permise de lege“ definind, deopotrivă, ipoteza existenţei unei clauze contractuale şi pe aceea a solicitării dobânzii prin actul de sesizare a instanţei de judecată.
    123. Or, din această perspectivă, nu există nicio dispoziţie legală expresă care să permită capitalizarea daunelor moratorii, în sensul terminologiei utilizate de Codul civil, sau a dobânzii penalizatoare, în sensul limbajului propriu al Ordonanţei Guvernului nr. 13/2011. Dimpotrivă, în absenţa unei norme exprese care să permită anatocismul daunelor moratorii (dobânzii penalizatoare), există, totuşi, o dispoziţie expresă, cuprinsă în art. 8 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011, care permite exclusiv capitalizarea dobânzii remuneratorii. Aceasta este norma juridică în vigoare la care trebuie considerat că face trimitere art. 1.489 alin. (2) din Codul civil şi care stabileşte limitele în care dobânda se poate capitaliza.
    124. Prin urmare, în logica textului analizat, cererea de chemare în judecată operează ca un mecanism declanşator al anatocismului, iar nu ca un mecanism de eludare a limitelor materiale stabilite de lege în privinţa dobânzilor care se pot capitaliza.
    125. Pe de altă parte, interpretarea logico-gramaticală şi sistematică a prevederilor cuprinse în Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 nu permite concluzia conform căreia acest act normativ s-ar referi exclusiv la posibilitatea capitalizării dobânzii remuneratorii stipulate în cadrul contractului de împrumut, astfel că o eventuală capitalizare a dobânzii remuneratorii, provenite din alte izvoare generatoare de obligaţii, ar trebui să aibă un alt temei de drept.
    126. Este adevărat că dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 prevăd expres că „dobânda se va calcula numai asupra cuantumului sumei împrumutate“. Această împrejurare nu constituie însă un argument suficient pentru a se considera că dispoziţiile subsecvente, inserate în art. 8 alin. (3) din acelaşi act normativ, conform cărora „cu toate acestea, dobânzile remuneratorii se pot capitaliza şi pot produce dobânzi“, s-ar aplica exclusiv la contractul de împrumut.
    127. Dimpotrivă, pentru corecta delimitare a sferei de aplicare a dispoziţiilor art. 8 alin. (3) din ordonanţă, este necesară interpretarea sistematică a acestora, adică în corelare cu celelalte prevederi ale actului normativ. În acest sens se observă că titlul Ordonanţei Guvernului nr. 13/2011 are în vedere dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţiile băneşti, în general, iar nu doar cu referire la contractele de împrumut de consumaţie.
    128. Pe de altă parte, este adevărat că art. 1 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 are în vedere numai contractul de împrumut, atunci când prevede textual: „părţile sunt libere să stabilească, în convenţii, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât şi pentru întârzierea la plata unei obligaţii băneşti“. Această abordare legislativă este similară cu cea din conţinutul art. 2.167 din Codul civil, din ambele texte de lege rezultând viziunea legiuitorului în sensul că dobânda, privită ca fruct civil (remuneratorie), este, în principiu, un element accesoriu în contractul de împrumut de consumaţie.
    129. Însă, în cuprinsul art. 1 alin. (2) din ordonanţă, definind dobânda remuneratorie, legiuitorul nu mai are în vedere doar contractul de împrumut, ci se referă explicit la „dobânda datorată de debitorul obligaţiei de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenţei obligaţiei“.
    130. Prin urmare, interpretarea art. 8 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 nu trebuie să se limiteze la corelarea sa cu art. 8 alin. (1) din aceeaşi ordonanţă, care se referă expres la contractul de împrumut, ci şi la definiţia pe care acelaşi act normativ o conferă dobânzii remuneratorii [în cuprinsul art. 1 alin. (2)].
    131. Nici perspectiva unei interpretări teleologice a textului de lege în analiză nu conduce la concluzia potrivit căreia intenţia legiuitorului ar fi fost aceea ca dispoziţiile art. 1.489 alin. (2) din Codul civil să permită o capitalizare a daunelor moratorii (dobânzii penalizatoare). Un argument în acest sens îl constituie conduita normativă a legiuitorului, care a adoptat Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 în proximitatea intrării în vigoare a Codului civil, reglementând expres, prin acest act normativ, numai posibilitatea capitalizării dobânzilor remuneratorii. În contextul în care nu există nicio altă normă juridică (nici în Codul civil şi nici în Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011) care să permită capitalizarea dobânzii penalizatoare (dobânzii moratorii), iar ordonanţa subliniază expres că dispoziţiile art. 1.535, art. 1.538-1.543 din Codul civil [iar nu art. 1.489 alin. (2) din Codul civil] sunt aplicabile dobânzii penalizatoare, în mod cert voinţa legiuitorului a fost aceea de a nu permite capitalizarea unei despăgubiri, stabilite prin intermediul dobânzii penalizatoare (dobânzii moratorii), în temeiul art. 1.489 alin. (2) din Codul civil.
    132. În concluzie, dispoziţiile art. 1.489 alin. (2) din Codul civil, corelate cu prevederile art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011, permit exclusiv capitalizarea dobânzilor remuneratorii, adică a acelor dobânzi pe care Codul civil le priveşte ca fiind un fruct civil, şi nu permit capitalizarea dobânzii penalizatoare acumulate, mai precis nu pot constitui temei de drept pentru acordarea de dobânzi legale calculate asupra daunelor moratorii convenţionale acumulate de la data scadenţei obligaţiei şi până la data cererii de chemare în judecată, atunci când creanţa neachitată la termen şi care a dat naştere daunelor moratorii are un alt izvor decât contractul de împrumut.
    ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
    În numele legii
    DECIDE:
    Admite sesizarea formulată de Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 3.869/117/2024 şi, în consecinţă, stabileşte că:
    Dispoziţiile art. 1.489 alin. (2) teza a doua din Codul civil, corelat cu art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011, nu permit creditorului să obţină în instanţă, de la data cererii de chemare în judecată, dobânda legală calculată asupra daunelor moratorii convenţionale acumulate de la data scadenţei obligaţiei şi până la data cererii de chemare în judecată, atunci când creanţa neachitată la termen şi care a dat naştere daunelor moratorii are un alt izvor decât contractul de împrumut.

    Obligatorie, potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
    Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 februarie 2026.

                    VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
                    ANA HERMINA IANCU
                    Magistrat-asistent,
                    Ileana Peligrad

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, DECIZIA nr. 28 din 9 februarie 2026

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "
5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"

﻿ DECIZIA nr. 28 din 9 februarie 2026 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 1.489 alin. (2) teza a doua din Codul civil raportat la art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 28 din 9 februarie 2026 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 1.489 alin. (2) teza a doua din Codul civil raportat la art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011