Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 705 din 5 mai 2009
Monitorul Oficial 625 din 06 Septembrie 2010 (M. Of. 625/2010)
PROGRAM DE IARNA din 25 august 2010 in domeniul energetic pentru asigurarea functionarii in conditii de siguranta si stabilitate a Sistemului electroenergetic national in perioada 1 octombrie 2010-31 martie 2011 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 625 din 6 septembrie 2010
Programul de iarnã în domeniul energetic pentru asigurarea funcţionãrii în condiţii de siguranţã şi stabilitate a sistemului electroenergetic naţional în perioada 1 octombrie 2010-31 martie 2011, denumit în continuare program de iarnã, are ca obiectiv principal evaluarea consumului de energie electricã şi termicã al ţãrii în perioada octombrie 2010-martie 2011, pentru satisfacerea acestuia în condiţii de calitate şi siguranţã în alimentare şi funcţionare sigurã şi stabilã a sistemului electroenergetic naţional. documentul a fost întocmit atât pe baza evoluţiei consumului realizat în anii anteriori, cât şi al celui realizat dupã declanşarea crizei economice şi financiare, ţinându-se seama, totodatã, ...
HOTARARE nr. 890 din 25 august 2010 privind aprobarea Programului de iarna in domeniul energetic pentru asigurarea functionarii in conditii de siguranta si stabilitate a Sistemului electroenergetic national in perioada 1 octombrie 2010-31 martie 2011 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 625 din 6 septembrie 2010
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã programul de iarnã în domeniul energetic pentru asigurarea funcţionãrii în condiţii de siguranţã şi stabilitate a sistemului electroenergetic naţional în perioada 1 octombrie 2010-31 martie 2011, prevãzut în anexa nr. 1. art. 2 autoritãţile administraţiei publice prevãzute în anexa nr. 2 vor aduce la îndeplinire, potrivit competenţelor, prevederile programului de iarnã în domeniul energetic pentru asigurarea funcţionãrii în condiţii de siguranţã şi stabilitate a sistemului electroenergetic naţional în ...
Monitorul Oficial 566 din 11 August 2010 (M. Of. 566/2010)
DECIZIE nr. 838 din 24 iunie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 208 alin. (1), alin. (3) lit. e) si alin. (6), art. 215 alin. (1) si (3), art. 257 alin. (2) lit. b) si art. 259 alin. (7) lit. b) si alin. (8) din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii si art. 91 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 566 din 11 august 2010
Augustin zegrean - preşedinte aspazia cojocaru - judecãtor acsinte gaspar - judecãtor petre lãzãroiu - judecãtor mircea Ştefan minea - judecãtor iulia antoanella motoc - judecãtor ion predescu - judecãtor puskas valentin zoltan - judecãtor ...
Monitorul Oficial 452 din 02 Iulie 2010 (M. Of. 452/2010)
HOTARARE nr. 546 din 9 iunie 2010 privind infiintarea, organizarea si functionarea Institutului National de Cercetare-Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare - IBA Bucuresti si pentru modificarea anexei nr. 3 la Hotararea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 452 din 2 iulie 2010
HotĂ?rÂre nr. 546 din 9 iunie 2010 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea institutului naţional de cercetare-dezvoltare pentru bioresurse alimentare - iba bucureşti şi pentru modificarea anexei nr. 3 la hotãrârea guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului emitent: guvernul publicat În: monitorul oficial nr. 452 din 2 iulie 2010 În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, al art. 11 alin. (1) şi (2) , al art. 18 alin. (1) şi al ...
Monitorul Oficial 430 din 28 Iunie 2010 (M. Of. 430/2010)
DECIZIE nr. 705 din 25 mai 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 222, 282, 286, 287 si 288 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, ale art. 73, 74, 75 si 77 din Legea nr. 168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca, ale art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 , precum si a dispozitiilor art. 164 din Codul de procedura civila EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 430 din 28 iunie 2010
Acsinte gaspar - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor aspazia cojocaru - judecãtor petre lãzãroiu - judecãtor ion predescu ...
Monitorul Oficial 422 din 24 Iunie 2010 (M. Of. 422/2010)
DECIZIE nr. 767 din 3 iunie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 32 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor si art. 118 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 422 din 24 iunie 2010
Augustin zegrean - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor aspazia cojocaru - judecãtor acsinte gaspar - judecãtor petre lãzãroiu - judecãtor ion predescu - judecãtor simona ricu - procuror doina suliman - magistrat-asistent-şef pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (2) ...
Monitorul Oficial 393 din 14 Iunie 2010 (M. Of. 393/2010)
DECIZIE nr. 613 din 6 mai 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. I pct. 2 si 3 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 151/2008 pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 15/2008 privind cresterile salariale ce se vor acorda in anul 2008 personalului din invatamant EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 393 din 14 iunie 2010
Ioan vida - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor aspazia cojocaru - judecãtor acsinte gaspar - judecãtor petre lãzãroiu - judecãtor ion predescu - judecãtor tudorel toader ...
Monitorul Oficial 343 din 25 Mai 2010 (M. Of. 343/2010)
DECIZIE nr. 427 din 15 aprilie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 26 alin. (10) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 343 din 25 mai 2010
Ioan vida - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor aspazia cojocaru - judecãtor acsinte gaspar - judecãtor petre lãzãroiu - judecãtor ion predescu - judecãtor puskas valentin zoltan - judecãtor tudorel ...
Monitorul Oficial 320 din 17 Mai 2010 (M. Of. 320/2010)
DECIZIE nr. 356 din 25 martie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 16 alin. (1) si (7), art. 17, art. 18, art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) si (3), art. 27, art. 28, art. 33 alin. (1) si art. 34 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 320 din 17 mai 2010
Acsinte gaspar - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor aspazia cojocaru - judecãtor petre lãzãroiu - judecãtor ion predescu - judecãtor puskas valentin zoltan - judecãtor augustin zegrean - judecãtor antonia constantin - procuror ...
Monitorul Oficial 317 din 14 Mai 2010 (M. Of. 317/2010)
DECIZIE nr. 357 din 25 martie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 32 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 317 din 14 mai 2010
Acsinte gaspar - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor aspazia cojocaru - judecãtor petre lãzãroiu - judecãtor ion predescu - judecãtor puskas valentin zoltan - judecãtor augustin zegrean - judecãtor antonia constantin - procuror ...