Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
regulament nr 8 din 12 mai 2009
Monitorul Oficial 933 din 09 Octombrie 2025 (M. Of. 933/2025)
REGULAMENT din 3 octombrie 2025 privind desfăşurarea examenului şi a interviului pentru atribuirea calităţii de expert tehnic judiciar şi testarea profesională a specialiştilor care efectuează expertize tehnice judiciare EMITENT: Ministerul Justiţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 933 din 9 octombrie 2025
──────────aprobat prin ordinul nr. 2.059/c din 3 octombrie 2025, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 933 din 9 octombrie 2025.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1(1) În conformitate cu prevederile art. 8, 9, 12 şi 13 din ordonanţa guvernului nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară, aprobată prin legea nr. 156/2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu dispoziţiile hotărârii guvernului nr. 592/2024 privind organizarea şi funcţionarea ministerului justiţiei, cu modificările ulterioare, ministerul justiţiei atribuie calitatea de expert tehnic judiciar şi de specialist pe bază de examen sau interviu, după caz.(2) examenul pentru atribuirea calităţii de expert ...
Monitorul Oficial 928 din 08 Octombrie 2025 (M. Of. 928/2025)
DECIZIA nr. 303 din 15 septembrie 2025 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. XI din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81/2023, ale art. 11 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2013, ţinând seama şi de principiile egalităţii şi nediscriminării prevăzute de art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de art. 39 alin. (1) şi (4) din aceeaşi lege EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 928 din 8 octombrie 2025
Dosar nr. 2.840/1/2024 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│carmen elena ...
Monitorul Oficial 927 din 08 Octombrie 2025 (M. Of. 927/2025)
DECIZIA nr. 217 din 16 iunie 2025 referitoare la interpretarea şi aplicarea art. III alin. (3) teza finală din Legea nr. 282/2023 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu şi a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările ulterioare, coroborat cu art. 211 alin. (1), (3) şi (4) din Legea nr. 303/2022 în redactarea avută anterior modificării aduse prin art. I pct. 1 şi 3 din Legea nr. 282/2023 şi prin raportare la art. 42 din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 927 din 8 octombrie 2025
Dosar nr. 334/1/2025 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│carmen elena ...
Monitorul Oficial 924 din 07 Octombrie 2025 (M. Of. 924/2025)
DECIZIA nr. 304 din 15 septembrie 2025 referitoare la aplicarea dispoziţiilor art. 27^23 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi la aplicarea prevederilor art. 60 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 924 din 7 octombrie 2025
Dosar nr. 373/1/2025 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│carmen ...
Monitorul Oficial 913 bis din 03 Octombrie 2025 (M. Of. 913 bis/2025)
ANEXE din 18 septembrie 2025 privind organizarea şi funcţionarea la Banca Naţională a României a Centralei Riscului de Credit EMITENT: Banca Naţională a României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 913 bis din 3 octombrie 2025
──────────conţinute de regulamentul nr. 4 din 18 septembrie 2025, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 913 din 3 octombrie 2025.──────────anexa 1 [f1]fişă de acreditare la centrala riscului de credit1. persoana declarantĂ┌─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│denumire ............................................ cod ││................................ ...
Monitorul Oficial 920 din 06 Octombrie 2025 (M. Of. 920/2025)
SENTINŢĂ nr. 667 din 18 decembrie 2023 referitoare la acţiunea in contencios administrativ având ca obiect anulare acte administrative cu caracter normativ EMITENT: Curtea de Apel Craiova PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 920 din 6 octombrie 2025
Dosar nr. 1.445/54/2023completul compus din: ┌────────────┬─────────────────────────┐│preşedinte │- simona mudava │├────────────┼─────────────────────────┤│grefier │- maria-dorina fiedler │└────────────┴─────────────────────────┘pe rol, rezultatul dezbaterilor din data de 27 noiembrie 2023 privind cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta obştea berceşti-vlădoi în contradictoriu cu pârâtul guvernul româniei.dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în şedinţa publică din 27 noiembrie 2023, fiind consemnate în încheierea de şedinţă din acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când curtea a amânat pronunţarea pentru data de 4 decembrie 2023 şi, ulterior, ...
Monitorul Oficial 913 din 03 Octombrie 2025 (M. Of. 913/2025)
REGULAMENT nr. 4 din 18 septembrie 2025 privind organizarea şi funcţionarea la Banca Naţională a României a Centralei Riscului de Credit EMITENT: Banca Naţională a României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 913 din 3 octombrie 2025
Având în vedere prevederile art. 2 alin. (2) lit. b), art. 24, art. 25 alin. (2) şi ale art. 49 din legea nr. 312/2004 privind statutul băncii naţionale a româniei, cu modificările ulterioare, prevederile art. 46 din legea nr. 93/2009 privind instituţiile financiare nebancare, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile art. 73 din legea nr. 209/2019 privind serviciile de plată şi pentru modificarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile art. 68 din legea nr. 210/2019 privind activitatea de emitere de monedă electronică, cu modificările ulterioare, prevederile art. 16 din legea nr. 244/2022 privind stabilirea unor măsuri de punere în aplicare a regulamentului (ue) ...
Monitorul Oficial 911 din 03 Octombrie 2025 (M. Of. 911/2025)
DECIZIA nr. 268 din 30 iunie 2025 referitoare la obligarea la plata daunelor-interese sub forma dobânzii legale aferente sumelor datorate şi care au fost achitate doar parţial de către Ministerul Justiţiei EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 911 din 3 octombrie 2025
Dosar nr. 3.048/1/2024 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│carmen elena ...
Monitorul Oficial 887 din 29 Septembrie 2025 (M. Of. 887/2025)
DECIZIA nr. 293 din 30 iunie 2025 referitoare la stabilirea cuantumului sporului pentru condiţii deosebit de periculoase pentru medicii rezidenţi detaşaţi pentru efectuarea unor stagii de pregătire în alte unităţi sanitare în baza Ordonanţei Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 887 din 29 septembrie 2025
Dosar nr. 194/1/2025 ┌───────────────┬──────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu │casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├───────────────┼──────────────────────┤│carmen elena ...
Monitorul Oficial 884 din 26 Septembrie 2025 (M. Of. 884/2025)
DECIZIA nr. 237 din 16 iunie 2025 referitoare la sporurile de mobilitate şi de confidenţialitate, acordate prin hotărâre judecătorească de egalizare a drepturilor salariale unui funcţionar public încadrat ca ofiţer principal I - consilier juridic în cadrul unui spital-penitenciar EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 884 din 26 septembrie 2025
Dosar nr. 2.791/1/2024 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│carmen elena ...