Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 286 din 26 martie 2026 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii bugetului de stat pe anul 2026

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 286 din 26 martie 2026 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii bugetului de stat pe anul 2026

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 240 din 27 martie 2026

Comenteaza legea


┌───────────────┬───────────────────────┐
│Elena-Simina   │- preşedinte           │
│Tănăsescu      │                       │
├───────────────┼───────────────────────┤
│Asztalos       │- judecător            │
│Csaba-Ferenc   │                       │
├───────────────┼───────────────────────┤
│Mihai Busuioc  │- judecător            │
├───────────────┼───────────────────────┤
│Mihaela        │- judecător            │
│Ciochină       │                       │
├───────────────┼───────────────────────┤
│Cristian       │- judecător            │
│Deliorga       │                       │
├───────────────┼───────────────────────┤
│Dacian-Cosmin  │- judecător            │
│Dragoş         │                       │
├───────────────┼───────────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan│- judecător            │
│Licu           │                       │
├───────────────┼───────────────────────┤
│Laura-Iuliana  │- judecător            │
│Scântei        │                       │
├───────────────┼───────────────────────┤
│Gheorghe Stan  │- judecător            │
├───────────────┼───────────────────────┤
│Benke Károly   │-                      │
│               │prim-magistrat-asistent│
└───────────────┴───────────────────────┘

    1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii bugetului de stat pe anul 2026, obiecţie formulată de 28 de senatori aparţinând Grupului Parlamentar al Alianţei pentru Unirea Românilor.
    2. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 4.157 din 23 martie 2026 şi constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.528A/2026.
    3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate sunt formulate critici de neconstituţionalitate extrinsecă şi intrinsecă.
    (1.) Critici de neconstituţionalitate extrinsecă

    (1.1.) Încălcarea art. 1 alin. (3) şi (5), a art. 2 alin. (1), a art. 61 alin. (1), a art. 64 alin. (1) şi a art. 138 din Constituţie
    4. Se susţine, în esenţă, că procedura legislativă accelerată utilizată în cazul legii criticate este incompatibilă cu importanţa şi complexitatea legii bugetare. În acest sens, autorii obiecţiei prezintă cronologia procedurii legislative cu privire la legea criticată, derulată în perioada 13-20 martie 2026, şi susţin că termenul de numai o zi lucrătoare pentru depunerea amendamentelor este vădit insuficient. Se arată că urgenţa invocată este în realitate autoprodusă, prin faptul că Guvernul a întârziat să depună proiectul de buget conform calendarului legal (termenul legal era data de 15 noiembrie 2025), şi, în aceste condiţii, nu poate constitui o justificare constituţională validă pentru comprimarea drepturilor parlamentare la dezbatere şi deliberare. Comprimarea procesului deliberativ la 7 zile goleşte de conţinut principiul reprezentativităţii democratice şi ignoră importanţa constituţională specială a legilor bugetare. De asemenea, se arată că avizul Consiliului Economic şi Social (CES), care semnalează inconsistenţe macroeconomice grave, supraestimarea absorbţiei fondurilor europene şi impactul regresiv al unor măsuri, a fost practic ignorat, iar faptul că au fost admise amendamente substanţiale, în special la art. 7 alin. (2) şi (8) din legea criticată, confirmă că forma finală a legii diferă semnificativ de forma iniţială şi că aceste modificări substanţiale nu au putut fi examinate adecvat în numai 3 zile calendaristice.
    5. În susţinerea criticii de neconstituţionalitate, autorii fac referire la standardele internaţionale privind procedura de adoptare a legilor (spre exemplu, documentul Rule of law checklist, adoptat de Comisia de la Veneţia la a 106-a sesiune plenară, 11-12 martie 2016) şi invocă Standardele Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică privind Principiile bunei guvernanţe bugetare, precum şi Codul de transparenţă fiscală, elaborat de Fondul Monetar Internaţional.

    (1.2.) Încălcarea art. 141 coroborat cu art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie
    6. Se susţine că avizul CES are un caracter divizat, fiind votat favorabil doar de reprezentanţii patronatelor, în timp ce reprezentanţii părţii sindicale şi reprezentanţii fundaţiilor şi asociaţiilor neguvernamentale ale societăţii civile în acest consiliu au votat pentru avizarea nefavorabilă a legii. Prin ignorarea rezervelor semnificative exprimate de reprezentanţii mediului sindical şi ai societăţii civile sunt încălcate dispoziţiile constituţionale privind CES, statul de drept şi social şi principiul legalităţii. Se arată că avizul CES ar fi trebuit resolicitat după ce proiectul de lege a fost modificat substanţial prin amendamentele admise, spre exemplu, la art. 4 şi la art. 7 alin. (2) şi (8) din legea criticată. În susţinerea acestei critici sunt invocate aspecte din jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, spre exemplu, Decizia nr. 221 din 2 iunie 2020, deciziile nr. 139, nr. 140 şi nr. 141 din 13 martie 2019 şi Decizia nr. 393 din 5 iunie 2019, şi documentul Rule of law checklist, adoptat de Comisia de la Veneţia la cea de-a 106-a sesiune plenară (Veneţia, 11-12 martie 2016). În consecinţă, autorii obiecţiei consideră că nesolicitarea unui aviz actualizat al CES cu privire la forma finală a Legii bugetului de stat pe anul 2026, modificată substanţial prin amendamentele admise, constituie o încălcare a art. 1 alin. (3) şi (5) raportat la art. 141 din Constituţie.

    (1.3.) Încălcarea art. 2 alin. (1) coroborat cu art. 1 alin. (3) şi art. 120 alin. (1) din Constituţie
    7. Se susţine că legea criticată nu respectă integral voinţa populară exprimată prin referendumul local din municipiul Bucureşti din 24 noiembrie 2024 privind repartizarea impozitelor şi taxelor locale. Amendamentul admis la art. 7 alin. (2) din legea criticată, prin care se transferă Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) competenţa de a decide, prin hotărâre, repartizarea sumelor corespunzătoare cotei de 85% din impozitul pe venit între bugetul local al municipiului şi bugetele sectoarelor, recunoaşte parţial voinţa exprimată în cadrul referendumului, care a vizat atât impozitele pe venit, cât şi taxele şi impozitele. Se subliniază, totodată, asimetria implementării rezultatelor referendumului, de vreme ce legea criticată nu conţine nicio prevedere privind finanţarea unui program antidroguri, aspect care a fost, de asemenea, supus referendumului. Ignorarea sau implementarea parţială a mandatelor unui referendum local cu participare semnificativă şi cu rezultate clare subminează încrederea cetăţenilor în instituţiile democratice şi este incompatibilă cu valorile statului de drept, democratic.

    (1.4.) Încălcarea art. 79 alin. (1) coroborat cu art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie
    8. Se arată că avizul Consiliului Legislativ nu a putut acoperi în mod real conţinutul final al legii criticate, modificat substanţial prin amendamentele admise. Deşi raportul comun al comisiilor sesizate în fond confirmă că proiectul de lege a fost avizat favorabil de Consiliul Legislativ, avizul a vizat însă exclusiv forma iniţială a proiectului de lege depus de Guvern, nu forma finală rezultată din amendamentele admise de comisii, în special la art. 7 alin. (2) din lege, astfel că era necesară verificarea corelării normelor noi cu întregul sistem de drept, aspect de competenţa Consiliului Legislativ.

    (1.5.) Încălcarea art. 102 alin. (1) şi (2) coroborat cu art. 61 alin. (2) şi art. 110 din Constituţie
    9. Se susţine că legea criticată este incompatibilă cu programul de guvernare aprobat de Parlament şi cu principiile responsabilităţii executive, de vreme ce Guvernul exercită puterea executivă în limitele programului de guvernare acceptat de Parlament, iar bugetul de stat este instrumentul principal prin care Guvernul traduce în termeni financiari priorităţile din Programul de guvernare.

    (2.) Critici de neconstituţionalitate intrinsecă

    (2.1.) Încălcarea art. 138 alin. (2) din Constituţie coroborat cu art. 36 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice
    10. Se susţine că legea criticată nu respectă obligaţia de fundamentare a bugetului public naţional pe baze prudente şi realiste, deoarece determină supraestimarea absorbţiei fondurilor europene, inconsistenţe macroeconomice interne şi riscuri bugetare. Adoptarea unui buget cu fundamentări excesiv optimiste, nerealiste, în contradicţie cu istoricul execuţiilor bugetare şi cu prudenţa impusă de art. 36 din Legea nr. 500/2002, contravine obligaţiei constituţionale prevăzute de art. 138 alin. (2) şi afectează calitatea controlului parlamentar şi drepturile beneficiarilor ale căror prestaţii ar putea fi afectate de incapacitatea bugetului de a se executa conform prevederilor sale.

    (2.2.) Încălcarea art. 138 alin. (5) coroborat cu art. 148 alin. (4) şi art. 1 alin. (5) din Constituţie
    11. Se arată că Legea bugetului de stat pe anul 2026 stabileşte venituri bugetare de 390.606,8 milioane lei şi cheltuieli bugetare (credite bugetare) de 526.291,3 milioane lei. În aceste condiţii, un deficit bugetar de 6,2% din produsul intern brut (PIB) este incompatibil cu obligaţiile constituţionale şi europene ale României având în vedere că România face obiectul procedurii de deficit excesiv iniţiate de Consiliul Uniunii Europene în conformitate cu art. 126 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi Regulamentul (CE) nr. 1.467/1997 al Consiliului din 7 iulie 1997 privind accelerarea şi clarificarea aplicării procedurii de deficit excesiv. De asemenea, legea criticată încalcă Tratatul privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul uniunii economice şi monetare. În opinia autorilor obiecţiei, art. 138 alin. (5) din Constituţie permite depăşirea sumelor aprobate prin legea bugetară numai în împrejurări excepţionale, cu aprobarea Parlamentului, iar adoptarea în mod deliberat a unui buget cu un deficit de 6,2% din PIB, fără nicio justificare care să încadreze împrejurările actuale în categoria celor excepţionale, contravine acestei filozofii constituţionale. În susţinerea criticilor se invocă incompatibilitatea legii criticate cu Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, în special din perspectiva Strategiei fiscal-bugetare 2026-2028, precum şi aspecte privind, spre exemplu, riscurile bugetare viitoare generate de nivelul deficitului actual, raportul dintre datoria publică şi sustenabilitatea financiară a statului, în condiţiile creşterii datoriei guvernamentale brute a României.

    (2.3.) Încălcarea art. 73 alin. (3) coroborat cu art. 76 alin. (1) şi art. 1 alin. (5) din Constituţie
    12. Se susţine că legea bugetului de stat, adoptată ca lege ordinară, conţine derogări nepermise de la dispoziţii cuprinse în legi organice (Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010) şi încalcă astfel dispoziţiile constituţionale privind domeniile rezervate legii organice şi adoptarea legilor organice, precum şi jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. Autorii obiecţiei fac referire punctual la: art. 75 alin. (1) din lege, care derogă de la art. 49 alin. (4) din Legea nr. 500/2002; art. 23 alin. (1), art. 31 alin. (1), art. 43, art. 57 alin. (1) şi (2), art. 68 alin. (1) din lege, care conţin derogări sistematice de la diverse prevederi ale Legii nr. 500/2002; art. 7 alin. (1) din lege, care instituie cotele de defalcare a impozitului pe venit către bugetele locale „prin derogare de la prevederile art. 32 şi 33 din Legea nr. 273/2006“; art. 7 alin. (2) din lege, care instituie un mecanism special de repartizare a impozitului pe venit la nivelul municipiului Bucureşti, prin derogare de la regimul general stabilit prin Legea nr. 273/2006. De asemenea, se arată că art. 31 alin. (1) din legea criticată derogă de la art. 12 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 69/2010 şi că şi alte articole din legea criticată încalcă regula privind virările de credite bugetare, stabilită de legea organică. În opinia autorilor obiecţiei, practica „derogării prin legea bugetului de stat“ este defectuoasă şi reprezintă o eludare a procedurii constituţionale, inacceptabilă într-un stat de drept, deoarece creează dificultăţi pentru destinatarii legii în ceea ce priveşte aplicarea concretă a acesteia, cu efecte asupra respectării drepturilor cetăţenilor.

    (2.4.) Încălcarea art. 16 alin. (1) coroborat cu art. 120 alin. (1) din Constituţie
    13. Se susţine că art. 7 alin. (8) din legea criticată, referitor la alocarea de fonduri publice (150 milioane lei) în favoarea exclusivă a sectorului 4 al municipiului Bucureşti, pentru finanţarea obiectivelor de investiţii expres menţionate, încalcă principiul egalităţii şi nediscriminării. Această prevedere legală instituie un tratament juridic inegal faţă de celelalte unităţi administrativ-teritoriale, în absenţa unei justificări obiective şi rezonabile şi a unui criteriu obiectiv de selecţie. Crearea unui mecanism de alocare preferenţială către o singură unitate administrativ-teritorială individual identificată denaturează principiul autonomiei locale financiare, iar autonomia financiară a celorlalte sectoare ale municipiului Bucureşti este în mod indirect prejudiciată prin această alocare.

    (2.5.) Încălcarea art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 1 alin. (5) din Constituţie
    14. Se susţine că art. 7 alin. (2) din legea criticată, ce deleagă competenţa fiscală privind repartizarea impozitului pe venit la nivelul municipiului Bucureşti către Consiliul General al Municipiului Bucureşti, care decide prin hotărâre repartizarea cotei de 85% din impozitul pe venit între Primăria Municipiului Bucureşti şi sectoare, creează astfel un mecanism de distribuţie fiscală discreţionară la nivel local, cu un caracter imprevizibil, contrar art. 1 alin. (5) din Constituţie. Totodată, nu există nicio justificare constituţională pentru care mecanismul de alocare a impozitului pe venit la nivelul municipiului Bucureşti să fie fundamental diferit faţă de mecanismul aplicabil celorlalte municipii.

    (2.6.) Încălcarea art. 148 alin. (4) coroborat cu art. 1 alin. (5) din Constituţie
    15. Se arată că utilizarea componentei de împrumut din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pentru majorarea capitalului social al Băncii de Investiţii şi Dezvoltare - S.A. (BID), potrivit art. 67 din legea criticată, ridică probleme de neconstituţionalitate din perspectiva potenţialei neconformităţi cu condiţiile cuprinse în Regulamentul (UE) 2021/241 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 februarie 2021 de instituire a Mecanismului de redresare şi rezilienţă, în special art. 17 alin. (3) din acesta, a riscului de rambursare, a termenului imperativ de plată stabilit şi a lipsei transparenţei privind utilizarea capitalului majorat, precum şi a inexistenţei unor mecanisme specifice de monitorizare şi raportare către Parlament privind modul în care BID utilizează capitalul majorat din fonduri PNRR în scopuri conforme cu Regulamentul (UE) 2021/241.

    (2.7.) Încălcarea art. 61 alin. (1) coroborat cu art. 1 alin. (4), art. 124, 133 şi 142 din Constituţie
    16. Se arată că mecanismul de control al execuţiei bugetare, prin limite lunare de credite acordate de ministrul finanţelor, potrivit art. 75 din legea criticată, echivalează cu o delegare a competenţei bugetare a Parlamentului către ministrul finanţelor şi încalcă astfel competenţa exclusivă a Parlamentului de a aproba bugetul. Posibilitatea ministrului finanţelor de a stabili lunar limitele de credite bugetare pentru autorităţi publice de rang constituţional, precum Curtea Constituţională, Consiliul Superior al Magistraturii, instanţele judecătoreşti, Ministerul Public, constituie, prin ea însăşi, un factor de presiune indirectă a executivului asupra lor, cu impact asupra independenţei acestora. Se mai susţin caracterul excesiv al mecanismului prevăzut de art. 75 din legea criticată şi lipsa proporţionalităţii, ceea ce reamplasează raportul de forţe în favoarea executivului, subminând echilibrul constituţional ce decurge din principiul separaţiei şi echilibrului puterilor.

    (2.8.) Încălcarea art. 73 alin. (3) lit. p) din Constituţie
    17. Se susţine că art. 80 din legea criticată, lege ordinară, are ca efect modificarea cotelor de distribuire a contribuţiei asiguratorii pentru muncă (CAM), intervenind într-un domeniu rezervat legii organice. Majorarea cotei CAM, alocată bugetului de stat la 50%, în detrimentul fondurilor de asigurări sociale cu destinaţie specifică, transformă CAM dintr-o contribuţie cu caracter de asigurare socială într-un impozit cu destinaţie bugetară generală. Creşterea cotei alocate bugetului de stat în detrimentul fondurilor cu destinaţie socială poate crea dificultăţi în asigurarea resurselor suficiente pentru plata şomajului, a despăgubirilor pentru accidente de muncă şi a serviciilor de sănătate, afectând dreptul la muncă, dreptul la ocrotirea sănătăţii şi nivelul de trai.

    (2.9.) Încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie
    18. Invocând exigenţele de calitate a legii, astfel cum au fost evidenţiate şi în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, autorii obiecţiei arată că legea criticată prezintă deficienţe de claritate şi previzibilitate. Astfel, legea operează cu trimiteri normative în lanţ la acte normative modificate, ceea ce face ca identificarea normei aplicabile să fie extrem de dificilă. Legea criticată stabileşte mecanisme de repartizare bazate pe criterii neclare sau insuficient de precise [spre exemplu, art. 8 alin. (2) lit. b) din lege privind calculul pro rata pentru repartizarea fondurilor teatrelor, operelor şi filarmonicilor; art. 7 alin. (3) din lege privind criteriile de eligibilitate pentru diverse tipuri de unităţi administrativ-teritoriale care să beneficieze de sume de echilibrare a bugetelor locale, care, potrivit autorilor obiecţiei, nu defineşte precis conceptele de „teritoriu necooperant“, „potenţial fiscal redus“ sau „deţinere de resurse insuficiente“].
    19. De asemenea, se invocă lipsa justificării unor limite numerice şi plafoane specifice [de exemplu, plafonul de 43.793 mii lei pentru fondul la dispoziţia consiliului judeţean, conform art. 6 alin. (6), sau plafonul de 285.000 mii lei/an pentru repartizarea către judeţele deficitare, conform art. 6 alin. (3) lit. a)] fără a se prezenta în expunerea de motive sau în nota de fundamentare metodologia sau fundamentarea tehnică a acestor limitări numerice. Totodată, se invocă suprapunerea dispoziţiilor din legea criticată cu prevederile legilor sectoriale (sănătate, educaţie, infrastructură, administraţie publică) şi se susţine că deficienţele de calitate a legii afectează destinatarii principali ai acesteia: ordonatorii principali şi secundari de credite, unităţile administrativ-teritoriale şi contribuabilii.

    (2.10.) Încălcarea art. 61 alin. (1) coroborat cu art. 138 din Constituţie
    20. Se susţine că legea criticată deleagă excesiv către executiv competenţa de redistribuire a fondurilor publice aprobate de Parlament şi creează riscul ca bugetul efectiv executat la sfârşitul anului 2026 să difere semnificativ de bugetul aprobat de Parlament, fără ca Parlamentul să fi aprobat aceste diferenţe. Astfel, dispoziţiile legii criticate [spre exemplu, art. 21, art. 31 alin. (7), art. 59 şi art. 72] abilitează Guvernul sau ministrul finanţelor să efectueze redistribuiri majore de credite bugetare pe parcursul anului, fără o rectificare bugetară.

    (2.11.) Încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie coroborat cu art. 31 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, a art. 47 alin. (1) coroborat cu art. 34 din Constituţie, precum şi a art. 32 alin. (1) şi (4) din Constituţie
    21. Se susţine că, din perspectiva exigenţelor constituţionale şi a normelor de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, nota de fundamentare a legii criticate şi raportul privind impactul socioeconomic al Legii bugetului de stat pe anul 2026 au un caracter insuficient, deoarece nu reflectă analiza de impact a măsurilor de consolidare fiscală, nu cuprind o justificare a amendamentelor admise la art. 7 alin. (2) şi (8) din legea criticată şi nu prezintă scenarii alternative şi o analiză a vulnerabilităţii.
    22. Legea criticată prevede alocarea unor fonduri insuficiente domeniilor sănătăţii şi asistenţei sociale, în contrast cu obligaţiile constituţionale ale statului social în privinţa asigurării dreptului la ocrotirea sănătăţii şi a dreptului la un nivel de trai decent.
    23. Prin stabilirea alocării unor fonduri insuficiente pentru educaţie, şi contrar prevederilor infraconstituţionale în materia educaţiei, legea criticată încalcă obligaţia constituţională de finanţare a învăţământului de stat. Această subfinanţare cronică a sistemului de educaţie exprimă insuficienţa fondurilor pentru plata salariilor personalului didactic, insuficienţa fondurilor pentru investiţii în infrastructura şcolară şi creează premisele abandonului şcolar şi inegalităţilor educaţionale.

    (2.12.) Încălcarea art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie coroborat cu art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale
    24. În opinia autorilor obiecţiei, impactul deficitului bugetar excesiv şi al inflaţiei de 6,5% constă în încălcarea dreptului de proprietate al contribuabililor şi al pensionarilor, precum şi al generaţiilor viitoare, în condiţiile în care numeroase categorii de creanţe faţă de stat (prestaţii sociale, pensii din sectorul public, salarii bugetare) sunt indexate incomplet sau sunt neindexate raportat la această rată a inflaţiei. Redirecţionarea a 50% din CAM către bugetul de stat în detrimentul fondurilor cu destinaţie specifică poate afecta capacitatea acestor fonduri de a onora drepturile asiguraţilor, diminuând valoarea economică a creanţelor lor faţă de sistemul de asigurări sociale.

    (2.13.) Încălcarea art. 120 alin. (1) coroborat cu art. 121 şi 122 din Constituţie
    25. Se susţine că legea criticată aduce atingere autonomiei financiare locale prin prisma insuficienţei sumelor defalcate din TVA pentru unităţile administrativ-teritoriale (art. 4 din lege), criteriilor netransparente privind mecanismul de echilibrare a bugetelor locale prin sume defalcate, potrivit art. 6 alin. (3) din lege. Criteriile de calificare ca „judeţ deficitar“ şi mecanismul de calcul al sumelor de echilibrare nu sunt suficient de transparente pentru a garanta o distribuţie obiectivă şi echitabilă a fondurilor de echilibrare, ceea ce încalcă principiul autonomiei locale şi al descentralizării. Mecanismul limitelor lunare de credite bugetare, prevăzut de art. 75 din lege, chiar dacă se aplică formal ordonatorilor principali de credite finanţaţi integral de la bugetul de stat (care sunt în principal ministere), are efect de undă şi asupra autorităţilor locale în măsura în care acestea depind de transferuri de la bugetul central. Un mecanism prin care Ministerul Finanţelor controlează lunar fluxul de fonduri către toate instituţiile publice este incompatibil cu principiul autonomiei locale. De asemenea, este invocată absenţa unor mecanisme de consultare a autorităţilor locale în procesul bugetar, cu privire la problemele care afectează resursele şi competenţele locale, aspect de natură să încalce prevederile art. 9 din Carta europeană a autonomiei locale, ratificată prin Legea nr. 199/1997, care consacră dreptul comunităţilor locale la resurse proprii suficiente şi la consultare în materia resurselor financiare.

    (2.14.) Încălcarea art. 53 coroborat cu art. 34, art. 41 alin. (3) şi art. 47 alin. (1) din Constituţie
    26. Se susţine că restrângerile aduse exerciţiului drepturilor economice şi sociale ale cetăţenilor (dreptul la ocrotirea sănătăţii, dreptul la protecţie în caz de şomaj şi dreptul la prestaţii sociale) nu îndeplinesc condiţiile constituţionale de proporţionalitate, fiind în contradicţie cu regulile constituţionale privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

    (2.15.) Încălcarea principiului continuităţii legislative şi al stabilităţii raporturilor juridice care decurge din art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie
    27. Autorii obiecţiei arată că modificarea frecventă şi imprevizibilă a mecanismelor de alocare bugetară reflectă instabilitate normativă, determină imposibilitatea planificării bugetare a unităţilor administrativ-teritoriale, afectează credibilitatea autorităţilor locale faţă de creditori, parteneri şi cetăţeni şi încalcă aşteptările legitime ale unităţilor administrativ-teritoriale, fiind în contradicţie cu principiului stabilităţii raporturilor juridice.

    (2.16.) Încălcarea art. 56 alin. (2) din Constituţie
    28. Autorii obiecţiei mai susţin că sistemul fiscal instituit de legea criticată nu respectă principiul aşezării juste a sarcinilor fiscale, deoarece generaţia actuală de contribuabili, prin intermediul deficitului bugetar, transferă o sarcină fiscală către generaţiile viitoare, fără acordul lor.

    (2.17.) Încălcarea art. 137 alin. (1) coroborat cu art. 138 alin. (1) din Constituţie
    29. Se susţine că legea criticată determină multiplicarea fondurilor extrabugetare şi a veniturilor proprii în detrimentul principiilor unităţii şi universalităţii bugetare şi consfinţeşte existenţa unor categorii de cheltuieli şi venituri publice care funcţionează în afara cadrului bugetar propriu-zis aprobat de Parlament. Fragmentarea activităţii financiare a statului în multiple bucăţi cu grade diferite de control parlamentar este incompatibilă cu viziunea constituţională a unui buget public naţional unitar.
    30. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, obiecţia de neconstituţionalitate a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a-şi exprima punctele de vedere.
    31. Preşedintele Camerei Deputaţilor consideră că obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    32. Cu privire la motivele de neconstituţionalitate extrinsecă potrivit cărora Legea bugetului de stat pe anul 2026 a fost adoptată prin „procedura accelerată, incompatibilă cu importanţa şi complexitatea legii bugetare“, arată că legea criticată a parcurs în mod corect, complet, regulamentar şi constituţional întreaga procedură impusă de procesul legislativ. Guvernul şi-a exercitat dreptul de iniţiativă legislativă, acesta deţinând rolul central şi exclusiv în elaborarea şi iniţierea bugetului public naţional, în acord cu art. 138 alin. (2) din Constituţie. Invocă dispoziţiile art. 118 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994, şi arată că, deşi legea criticată a fost dezbătută în procedură de urgenţă, Parlamentul a asigurat un timp rezonabil pentru parcurgerea etapelor parlamentare obligatorii - termen de depunere a amendamentelor, dezbateri în comisii, dezbateri în şedinţa comisiilor reunite de buget ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, dezbateri în plen. Susţinerile privind lipsa unei consultări efective sau insuficienţa timpului de dezbatere vizează aspecte de oportunitate şi de organizare a procedurii parlamentare, care nu pot fi convertite, în lipsa unei încălcări exprese a normelor constituţionale, în motive de neconstituţionalitate. Constituţia nu consacră un drept fundamental la consultare în procedura legislativă şi nu condiţionează validitatea legii de existenţa unui consens social sau instituţional.
    33. Cu privire la critica referitoare la avizul CES, invocă dispoziţiile art. 141 din Constituţie şi aspecte din jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale şi precizează că Parlamentul nu este ţinut de aplicarea recomandărilor din avizul acestui organ consultativ, însă este ţinut de existenţa acestui aviz în procesul de legiferare. Din fişa legii aflată pe site-ul Camerei Deputaţilor reiese existenţa avizului CES. Avizul CES nu este susceptibil să condiţioneze validitatea constituţională a legii adoptate decât în măsura în care acesta nu ar fi fost cerut sau nu s-ar fi aşteptat până la elaborarea avizului. Caracterul divizat al avizului CES sau existenţa unor opinii nefavorabile exprimate de anumite categorii reprezentate în cadrul acestuia nu pot conduce la concluzia încălcării Constituţiei.
    34. Se consideră că argumentele invocate cu privire la abordarea rezultatului referendumului local din municipiul Bucureşti, organizat în data de 24 noiembrie 2024, nu pot fi reţinute ca veritabile critici de neconstituţionalitate extrinsecă a legii. Introducerea rezultatului referendumului în legea bugetului de stat, lege anuală, ar fi putut ridica serioase probleme de constituţionalitate, având în vedere că aceasta implică mai degrabă modificări corespunzătoare la legile de bază. Cu toate acestea, dispoziţiile art. 7 alin. (2) din Legea bugetului de stat pe anul 2026 transferă Consiliului General al Municipiului Bucureşti competenţa de a repartiza, prin hotărâre, suma corespunzătoare unei cote de 85% din impozitul pe venit estimat către bugetul municipiului Bucureşti şi către bugetele locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti.
    35. Criticile vizând nesolicitarea avizului Consiliului Legislativ pentru forma finală a proiectului de lege, după ce au fost adoptate amendamente la nivelul comisiilor reunite ale Camerelor Parlamentului, sunt, în opinia preşedintelui Camerei Deputaţilor, neîntemeiate. Invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale şi arată că avizul Consiliului Legislativ are caracter consultativ, astfel încât nerespectarea conţinutului său şi nesolicitarea unui nou aviz ca urmare a dezbaterilor din comisii nu atrag neconstituţionalitatea legii, în ansamblul său. Precizează că observaţiile formulate în Avizul nr. 228 din 12 martie 2026 emis de Consiliul Legislativ au fost preluate în proiectul de lege depus şi că acest organ nu se pronunţă cu privire la oportunitatea soluţiilor legislative preconizate.
    36. Referitor la motivele de neconstituţionalitate intrinsecă, invocate în raport cu art. 138 alin. (2) din Constituţie, coroborat cu art. 36 din Legea nr. 500/2002, se reţine că argumentele invocate exprimă în realitate aprecieri asupra oportunităţii politice, asupra realismului unor estimări bugetare şi asupra calităţii fundamentării economico-fiscale a legii bugetare. Din analiza art. 138 alin. (2) din Constituţie nu reiese un standard de control al gradului de optimism al prognozelor macroeconomice, iar divergenţa dintre estimările Guvernului şi opiniile unor autorităţi consultative nu poate fi convertită într-o încălcare directă a Constituţiei. De altfel, fundamentarea bugetară presupune în mod inerent utilizarea unor estimări, proiecţii şi scenarii macroeconomice, construite pe baza datelor disponibile la momentul elaborării bugetului. Faptul că anumite instituţii - precum Consiliul Economic şi Social ori Consiliul Fiscal - exprimă rezerve faţă de unele ipoteze normative utilizate de Guvern nu înseamnă că respectivele norme devin, prin aceasta, neconstituţionale, ci reprezintă o manifestare firească a pluralismului instituţional în materia politicilor publice şi bugetare.
    37. În acelaşi sens, argumentele referitoare la supraestimarea absorbţiei fondurilor europene, la inconsistenţe macroeconomice interne sau la riscuri bugetare asociate unor indicatori de bază privesc, în esenţă, temeinicia şi credibilitatea construcţiei bugetare, nu conformitatea sa cu Legea fundamentală.
    38. Se consideră că afirmaţia autorilor obiecţiei de neconstituţionalitate potrivit căreia „Parlamentul ar fi fost lipsit de posibilitatea exercitării efective a funcţiei sale bugetare“ nu poate fi reţinută, deoarece proiectul de buget a fost înaintat Parlamentului, însoţit de documentele şi explicaţiile prevăzute de cadrul normativ incident, iar Parlamentul a putut dezbate, amenda şi adopta legea bugetară, exigenţele prevăzute de art. 138 alin. (2) din Constituţie fiind astfel respectate. În acelaşi timp, critica formulată se întemeiază pe aprecieri privind oportunitatea, realismul şi robusteţea construcţiei bugetare, aspecte care aparţin sferei de evaluare politică şi tehnico-economică a autorităţilor competente, iar nu contenciosului constituţional.
    39. Cu privire la criticile privind pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 138 alin. (5) coroborat cu art. 148 alin. (4) şi art. 1 alin. (5) din Constituţie, se arată că Legea fundamentală nu consacră un plafon numeric al deficitului bugetar şi nu stabileşte criterii constituţionale directe privind nivelul acestuia, ci reglementează cadrul general al elaborării şi executării bugetului public. Art. 138 alin. (5) din Constituţie vizează condiţiile în care sumele aprobate prin legea bugetară pot fi depăşite în cursul execuţiei, iar nu stabilirea ex ante a unui anumit nivel al deficitului. Totodată, potrivit art. 148 alin. (4) din Constituţie, autorităţile statului au obligaţia de a asigura îndeplinirea obligaţiilor rezultate din actul aderării, însă această dispoziţie nu transformă regulile de disciplină fiscală europeană în standarde de control al constituţionalităţii legii bugetare. Eventualele neconcordanţe între nivelul deficitului şi angajamentele asumate în cadrul procedurilor europene ţin de sfera raporturilor dintre stat şi instituţiile Uniunii Europene şi de mecanismele specifice de monitorizare şi corecţie, iar nu de controlul de constituţionalitate. Argumentele referitoare la riscurile macroeconomice viitoare, la sustenabilitatea datoriei publice sau la impactul asupra stabilităţii financiare exprimă evaluări de natură economică şi prognoze asupra evoluţiei viitoare a finanţelor publice, fără a constitui veritabile critici de neconstituţionalitate.
    40. Se consideră că sunt neîntemeiate criticile de neconstituţionalitate raportate la art. 73 alin. (3) din Constituţie, deoarece acestea pornesc de la o interpretare rigidă şi incompletă a raportului dintre legea bugetară şi legile organice. Derogarea nu este echivalentă cu modificarea. Derogările din Legea bugetului de stat pe anul 2026 sunt limitate în timp, pe durata anului bugetar, şi nu afectează structura legilor organice de la care derogă. Referitor la art. 80 din Legea bugetului de stat pe anul 2026, precizează că, prin conţinutul său, această normă aparţine domeniului fiscal-bugetar, supus reglementării prin legi ordinare, şi nu domeniului ce vizează raporturile de muncă, supus reglementării prin lege organică. În susţinerea punctului de vedere invocă aspecte din jurisprudenţa Curţii Constituţionale, spre exemplu, Decizia nr. 53 din 18 mai 1994, Decizia nr. 88 din 2 iunie 1998 şi Decizia nr. 442 din 10 iunie 2015.
    41. În continuare, se arată că dispoziţiile art. 7 din legea criticată nu încalcă principiul egalităţii în drepturi. Astfel, la baza construcţiei bugetului de stat pe anul 2026 s-a avut în vedere o linie unitară în ceea ce priveşte procentele/cotele referitoare la repartizarea unor sume încasate la bugetul de stat cu titlu de impozit pe venit care se repartizează bugetelor locale ale judeţelor, bugetelor locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor pe al căror teritoriu îşi desfăşoară activitatea plătitorii de impozit pe venit. Invocă dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 şi ale art. XV alin. (2) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 89/2025 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, şi arată că suma de 150.000 mii lei ce se virează în contul distinct de venituri deschis pe codul de identificare fiscală al sectorului 4 al municipiului Bucureşti este destinată unor obiective de investiţii ce se află în derulare. Totodată, repartizarea către bugetele locale ale sectoarelor a unor sume pe baza solicitărilor scrise nu poate fi tratată decât ca o măsură de uniformizare, în sensul de a aplica tuturor cetăţenilor acelaşi regim juridic, pornind de la premisele Referendumului local organizat în municipiul Bucureşti în anul 2024.
    42. Cu privire la criticile referitoare la incompatibilitatea Legii bugetului de stat pe anul 2026 cu programul de guvernare aprobat de Parlament, preşedintele Camerei Deputaţilor semnalează o confuzie între planul juridic şi planul politic, de vreme ce programul de guvernare este un document politic, iar bugetul este un instrument tehnico-anual. A pretinde o corespondenţă rigidă între ele ignoră marja de apreciere a Guvernului în funcţie de realităţile economice.
    43. Criticile de neconstituţionalitate referitoare la instituirea mecanismului limitelor lunare de credite prevăzut de art. 75 din legea criticată sunt neîntemeiate în opinia preşedintelui Camerei Deputaţilor. Parlamentul stabileşte, prin legea bugetară, nivelul şi destinaţia creditelor bugetare, iar art. 75 din legea criticată nu permite modificarea acestora, ci doar reglementează ritmul şi programarea utilizării lor în cursul execuţiei bugetare. Mai mult, stabilirea unor limite lunare nu echivalează cu o delegare a competenţei legislative, ci reprezintă o atribuţie inerentă executivului, circumscrisă rolului său de administrare şi implementare a bugetului aprobat. Nu se creează credite noi şi nu se modifică opţiunea bugetară a Parlamentului.
    44. Nici argumentul referitor la afectarea independenţei instituţiilor constituţionale nu poate fi reţinut. Independenţa constituţională a unor autorităţi publice, precum instanţele judecătoreşti, Consiliul Superior al Magistraturii sau Curtea Constituţională, priveşte exercitarea atribuţiilor lor constituţionale şi legale fără ingerinţe din partea altor autorităţi publice, iar nu excluderea absolută a acestora din mecanismele generale ale finanţelor publice şi ale execuţiei bugetare. Atât timp cât mecanismul instituit de art. 75 din legea criticată are caracter general, impersonal şi nediscriminatoriu, fiind aplicabil tuturor ordonatorilor principali de credite ai autorităţilor finanţate integral de la bugetul de stat, nu se poate prezuma că acesta constituie, în sine, un instrument de presiune politică asupra unor instituţii constituţionale.
    45. În acelaşi sens, stabilirea unor limite lunare de credite reprezintă un instrument rezonabil şi adecvat de gestionare a fluxurilor bugetare pe parcursul exerciţiului financiar, menit să asigure corelarea dintre autorizarea anuală a cheltuielilor şi posibilităţile efective de execuţie, de încasare şi de menţinere a echilibrelor bugetare. Natura anuală a bugetului nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune existenţa unor mecanisme multianuale de planificare şi monitorizare a execuţiei, tocmai pentru a evita disfuncţionalităţi, dezechilibre sau concentrări neraţionale ale angajamentelor şi plăţilor într-un anumit interval de timp.
    46. Nu poate fi reţinută nici pretinsa încălcare a principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, care nu presupune o etanşeizare absolută a autorităţilor publice şi nici excluderea unor raporturi funcţionale între acestea, ci impune exercitarea atribuţiilor fiecărei autorităţi în limitele stabilite de Constituţie şi de lege, cu respectarea echilibrului instituţional. Or, în materia bugetară, cooperarea funcţională dintre Parlament, care aprobă bugetul, şi Guvern, care îl execută, reprezintă o expresie firească a acestui echilibru constituţional. Instituirea unor instrumente administrative de coordonare a execuţiei bugetare nu semnifică o subordonare a unor autorităţi constituţionale faţă de executiv, atât timp cât nu afectează exerciţiul propriu-zis al atribuţiilor lor constituţionale şi nu alterează cadrul financiar aprobat de legiuitor.
    47. Se apreciază ca fiind neîntemeiată şi critica de neconstituţionalitate referitoare la lipsa clarităţii, preciziei şi previzibilităţi normelor juridice. În acord cu art. 50 din Legea nr. 24/2000, dispoziţiile din Legea bugetului de stat pe anul 2026 fac trimiteri exprese la alte acte normative, indicând întocmai titlul, numărul, celelalte elemente de identificare ale actelor normative la care se face trimitere, precum şi menţiuni referitoare la completări, modificări ori republicări ale acestora. Astfel, sunt respectate cerinţele constituţionale şi regulile de tehnică legislativă cu privire la caracterul precis şi clar al normelor juridice.
    48. Totodată, apreciază că dispoziţiile art. 7 alin. (3) şi ale art. 8 alin. (2) lit. b) din Legea bugetului de stat pe anul 2026 stabilesc clar şi precis mecanismul de repartizare a fondurilor şi criteriile de eligibilitate şi, prin urmare, nu încalcă prevederile constituţionale referitoare la accesibilitatea şi previzibilitatea normelor juridice. De asemenea, dispoziţiile criticate din Legea bugetului de stat pe anul 2026 respectă dispoziţiile art. 15 alin. (3) şi ale art. 63 din Legea nr. 24/2000, privind regulile de tehnică legislativă referitoare la normele derogatorii. Legea criticată prevede atât articolele de la care se derogă, cât şi actele normative, iar aplicarea sa în timp este restrânsă doar pentru bugetul de stat pe anul 2026. Instituirea unei norme derogatorii nu implică suprapunerea normei de la care se derogă, ci norma derogatorie va fi aplicată în detrimentul celei din urmă. Astfel, nu sunt aplicate concomitent şi norma derogatorie şi cea de la care se derogă, iar, în situaţia de faţă, nu se reduce previzibilitatea sistemului normativ.
    49. Stabilirea în cuprinsul Legii bugetului de stat pe anul 2026 a unor „limite numerice şi plafoane specifice“ respectă dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, care nu garantează destinatarilor normei posibilitatea să verifice metodologia sau „caracterul obiectiv al acestor determinări numerice“.
    50. De asemenea, stabilirea prin legea criticată a unor reguli privind redistribuirea creditelor bugetare şi utilizarea Fondului de rezervă nu echivalează cu o delegare nepermisă a atribuţiilor Parlamentului, iar criticile formulate sub acest aspect se întemeiază pe confuzia dintre competenţa de aprobare a bugetului, aparţinând Parlamentului, şi competenţa de execuţie a acestuia, revenind Guvernului.
    51. În opinia preşedintelui Camerei Deputaţilor, criticile de neconstituţionalitate cu privire la insuficienţa fondurilor alocate domeniilor sănătăţii şi asistenţei sociale, precum şi educaţiei raportate la obligaţia constituţională de finanţare a acestor domenii vizează, în principal, elemente care ţin de oportunitatea reglementărilor. Stabilirea nivelului concret al cheltuielilor bugetare, inclusiv în domeniile sănătăţii, asistenţei sociale sau educaţiei, ţine de opţiunea legiuitorului exprimată în funcţie de priorităţile economice şi sociale şi de constrângerile bugetare existente, precum şi de modul de alocare a resurselor publice, iar Curtea Constituţională nu poate cenzura astfel de opţiuni de politică bugetară, întrucât ar echivala cu o substituire în atribuţiile legiuitorului.
    52. Referitor la invocarea insuficienţa notei de fundamentare şi a raportului privind impactul socioeconomic al legii criticate, se arată că prin lege nu se impune cumularea expunerii de motive/notei de fundamentare/referatului de aprobare cu studiul de impact, iar decizia elaborării studiului de impact este lăsată de legiuitor la latitudinea Guvernului, care decide de la caz la caz necesitatea elaborării acestuia în mod distinct. Precizează că proiectul de buget pe anul 2026 prezentat Parlamentului cuprinde în anexe Raportul privind situaţia macroeconomică pe anul 2026 şi proiecţia acesteia pe anii 2027-2029, precum şi Declaraţia de conformitate a Guvernului României.
    53. Totodată, critica de neconstituţionalitate referitoare la lipsa justificării „de substanţă“ a amendamentelor admise nu poate fi reţinută întrucât, potrivit art. 7 alin. (6) din Legea nr. 24/2000, dispoziţiile privind evaluarea preliminară ori fundamentarea reglementărilor nu se aplică în cazul iniţiativelor deputaţilor şi senatorilor.
    54. Se apreciază că nu este încălcat dreptul fundamental de proprietate, deoarece efectele indirecte ale inflaţiei sau ale deficitului bugetar nu evidenţiază o ingerinţă în dreptul de proprietate, ci exprimă consecinţe economice generale, inerente funcţionării sistemului financiar. Invocarea unei pretinse inechităţi sau a unei diminuări a valorii reale a unor prestaţii nu poate fundamenta o încălcare a dreptului de proprietate, întrucât acestea ţin de opţiunile de politică economică ale statului.
    55. Nu pot fi reţinute nici criticile de neconstituţionalitate privind pretinsa insuficienţă a sumelor defalcate din TVA, mecanismul de echilibrare a bugetelor locale, aplicarea mecanismului limitelor lunare de credite bugetare, lipsa consultării autorităţilor locale, deoarece acestea vizează, în realitate, nivelul şi modul de alocare a resurselor financiare, aspecte ce ţin de oportunitatea politicii bugetare. Invocă aspecte din jurisprudenţa Curţii Constituţionale, spre exemplu, Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014 şi Decizia nr. 139 din 13 martie 2019, şi arată că autonomia financiară a unităţilor administrativ-teritoriale presupune existenţa unor resurse proprii şi posibilitatea gestionării acestora, dar nu implică un drept necondiţionat la un anumit nivel de finanţare şi nici excluderea intervenţiei legiuitorului în stabilirea mecanismelor de echilibrare bugetară. Totodată, Constituţia nu consacră o obligaţie generală şi directă de consultare a autorităţilor locale în procedura de adoptare a legii bugetare. În consecinţă, dispoziţiile legii criticate nu aduc atingere principiului autonomiei locale, ci se înscriu în cadrul competenţei legiuitorului de a reglementa sistemul finanţelor publice şi mecanismele de echilibrare bugetară.
    56. Totodată, se arată că prevederile legii bugetare criticate exprimă consecinţe economice generale, inerente funcţionării sistemului financiar, fără a institui o restrângere a exerciţiului drepturilor economice şi sociale ale cetăţenilor.
    57. Referitor la pretinsa încălcare a art. 56 alin. (2) din Constituţie, se invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale privind principiul aşezării juste a sarcinilor fiscale, spre exemplu, Decizia nr. 3 din 6 ianuarie 1994 şi Decizia nr. 139 din 13 martie 2019, şi se arată că, în esenţă, criticile formulate nu relevă o veritabilă încălcare a principiului antereferit, ci exprimă aprecieri de ordin economic şi doctrinar cu privire la sustenabilitatea bugetară.
    58. Precizează că Legea fundamentală nu consacră un model unic şi nediferenţiat de organizare a bugetului public, ci stabileşte cadrul general al acestuia, lăsând legiuitorului o marjă de apreciere în configurarea structurii şi mecanismelor de gestionare a resurselor financiare. Existenţa unor componente distincte sau a unor evidenţieri separate ale anumitor categorii de venituri şi cheltuieli nu echivalează, prin ea însăşi, cu o încălcare a principiului unităţii bugetare, atât timp cât acestea sunt reglementate prin lege şi integrate în cadrul bugetului public naţional. În acest context, activităţile finanţate din venituri proprii, fondurile cu destinaţie specială sau mecanismele de transfer intrasectorial reprezintă instrumente legitime de organizare şi execuţie bugetară, menite să asigure o gestionare eficientă şi adaptată a resurselor publice. De asemenea, susţinerile privind afectarea transparenţei fiscale şi a principiului legalităţii vizează, în realitate, aspecte de oportunitate şi tehnică legislativă, iar nu o veritabilă problemă de constituţionalitate.
    59. Se subliniază, în final, că o mare parte dintre argumentele invocate de autorii obiecţiei cu privire la Legea bugetului de stat pe anul 2026 se referă, în principal, la elemente care ţin de oportunitatea reglementării şi că adesea autorii sesizării enumeră cu caracter generic pretinsele încălcări, fără a le şi raporta la textele constituţionale, nerespectând exigenţele art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
    60. Preşedintele Senatului consideră că obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    61. Cu privire la critica prin care se susţine utilizarea unei proceduri legislative accelerate, incompatibilă cu importanţa şi complexitatea legii bugetare, preşedintele Senatului invocă dispoziţiile din Constituţie cuprinse în art. 138 alin. (2) referitor la elaborarea proiectul bugetului de stat şi a celui al asigurărilor sociale de stat şi în art. 65 alin. (2) lit. b) privind aprobarea bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat în şedinţa comună a Camerelor Parlamentului, reflectate în planul reglementărilor infraconstituţionale de art. 28 din Legea nr. 500/2002 şi de art. 60 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, aprobat prin Hotărârea Parlamentului nr. 4/1992. De asemenea, se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 904 din 28 decembrie 2021 şi arată că legea criticată a urmat întocmai procedura legislativă, respectând în totalitate cerinţele constituţionale şi regulamentare impuse, iar Guvernul şi-a exercitat dreptul de iniţiativă legislativă conform competenţei consacrate expres de art. 138 alin. (2) din Constituţie. În aplicarea directă a acestor norme, proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2026 a fost depus la data de 13 martie 2026, iar programul de dezbatere şi adoptare a fost stabilit de birourile permanente cu consultarea liderilor grupurilor parlamentare, respectând integral cadrul regulamentar.
    62. Se mai arată că din analiza practicii parlamentare recente rezultă că legile bugetului de stat au fost adoptate în intervale scurte de timp. Astfel, spre exemplu, bugetul pe anul 2025 a fost dezbătut şi adoptat în 5 zile, iar bugetul pe anul 2024 a fost dezbătut şi adoptat în 6 zile.
    63. Totodată, în temeiul art. 64 alin. (1) din Constituţie privind exercitarea autonomiei organizatorice a Camerelor Parlamentului, precum şi al art. 60 alin. (2) din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, cele două Camere şi-au exercitat suveran competenţa, stabilind cadrul procedural aplicabil şedinţelor comune. Programul de dezbatere şi adoptare a proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2026 a fost aprobat în şedinţa Birourilor permanente reunite din 13 martie 2026, program ce a suportat modificări în urma şedinţei Birourilor permanente reunite din 16 martie 2026. Programul de dezbatere şi adoptare a proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2026 a fost aprobat cu consultarea liderilor grupurilor parlamentare. Dezbaterea generală şi pe articole s-a desfăşurat conform art. 64-67 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului: prezentarea raportului comun, luări de cuvânt limitate la reprezentanţii grupurilor parlamentare (art. 65), dezbaterea pe articole a proiectului legii fiecărui buget (art. 66), discutarea amendamentelor şi posibilitatea de a pune în discuţie amendamentele respinse de comisia sesizată în fond sau amendamentele depuse la comisii, admise şi respinse (art. 67).
    64. Invocându-se Decizia Curţii Constituţionale nr. 85 din 13 februarie 2019, se arată că Parlamentul a respectat toate etapele obligatorii ale procesului legislativ, asigurând un interval rezonabil pentru parcurgerea etapelor parlamentare obligatorii, depunerea amendamentelor de către grupurile parlamentare, deputaţi şi senatori, dezbaterile în cadrul comisiilor sesizate, lucrările comisiilor reunite pentru buget-finanţe ale celor două Camere, precum şi dezbaterile în plenul reunit.
    65. Se apreciază că susţinerile autorilor sesizării potrivit cărora ar fi existat o lipsă a unei dezbateri efective sau un timp insuficient pentru analiză vizează, în realitate, aspecte ce ţin de oportunitatea şi de organizarea internă a procedurii parlamentare. Acestea nu pot fi transformate în critici de neconstituţionalitate în absenţa unei încălcări exprese şi concrete a unei dispoziţii constituţionale.
    66. Prin urmare, critica invocată nu se susţine nici factual (procedura a respectat întocmai termenele aprobate în baza Regulamentului activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului), nici constituţional sau regulamentar. Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa constantă privind procedurile legislative speciale, a reţinut că respectarea regulilor interne ale Parlamentului (inclusiv cele din Regulamentul comun) exclude neconstituţionalitatea, atât timp cât nu se aduce atingere unor prevederi exprese ale Legii fundamentale - ceea ce nu s-a întâmplat în speţă.
    67. Referitor la pretinsa încălcare a art. 141 coroborat cu art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, cu privire la avizul CES, se evocă natura juridică a acestui organ consultativ al Parlamentului şi al Guvernului şi atribuţiile sale, prevăzute de Legea nr. 248/2013 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Economic şi Social, şi se arată că parcursul legislativ al Legii bugetului de stat pe anul 2006 indică faptul că CES a comunicat Punctul de vedere nr. 1.873 din 12 martie 2026, favorabil cu observaţii. De asemenea, invocând Deciziile Curţii Constituţionale nr. 83 din 15 ianuarie 2009, nr. 139 din 13 martie 2019, nr. 221 din 2 iunie 2020, precizează că nu poate fi admisă critica formulată, având în vedere că avizul CES a fost solicitat, Guvernul primind un punct de vedere. Totodată, menţionează că obligaţia de solicitare a avizului CES, subsumată exigenţei calităţii legii, ca dimensiune a principiului legalităţii, a fost îndeplinită, aspect care, de altfel, a fost constatat şi de autorii sesizării.
    68. Distinct, arată că autorii obiecţiei de neconstituţionalitate nu justifică substanţialitatea amendamentelor în raport cu întregul proiect de lege, astfel încât să fie necesară o nouă sesizare a CES.
    69. Cu privire la critica privind nerespectarea integrală a voinţei populare exprimate prin referendumul local din municipiul Bucureşti din 24 noiembrie 2024 privind repartizarea impozitelor şi taxelor locale se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 904 din 28 decembrie 2021 şi se precizează că legea bugetului de stat nu trebuie în mod obligatoriu să trateze aspecte cu privire la rezultatele unui referendum, mai ales al unuia local. Soluţionarea aspectelor ridicate în conţinutul referendumului implică mai degrabă amendarea unor acte normative de natură primară, respectiv a unor acte cu caracter normativ emise de autorităţile administraţiei publice locale. Prin urmare, este opţiunea legiuitorului să legifereze prin legea bugetului de stat aspecte care fac obiectul referendumului, în funcţie de priorităţile şi strategiile publice.
    70. Se mai reţine că, în procedura legislativă la Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, se află o iniţiativă legislativă intitulată Proiect de Lege privind transpunerea rezultatului referendumului local asupra aprobării de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti a repartizării între Primăria Municipiului Bucureşti şi primăriile de sector a impozitelor pe venit şi a taxelor şi impozitelor locale colectate de la bucureşteni, desfăşurat în 24 noiembrie 2024 (PL-x nr. 176/2026), ce are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi modificarea şi completarea altor acte normative, iniţiativa legislativă vizând transpunerea rezultatului referendumului local desfăşurat în 24 noiembrie 2024.
    71. În opinia preşedintelui Senatului, criticile formulate de autorii obiecţiei cu privire la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 138 alin. (2) din Constituţie, coroborat cu art. 36 din Legea nr. 500/2002, sunt neîntemeiate, întrucât argumentele invocate nu relevă o veritabilă critică de constituţionalitate, ci exprimă, în realitate, aprecieri asupra oportunităţii politice, asupra realismului unor estimări bugetare şi asupra calităţii fundamentării economico-fiscale a legii bugetare. Bugetul are, prin natura sa, un caracter anticipativ, iar invocarea unor eventuale diferenţe dintre execuţia bugetară viitoare şi nivelul estimat prin lege nu poate fundamenta o critică de neconstituţionalitate. Controlul de constituţionalitate priveşte conformitatea normei cu Constituţia la momentul adoptării sale, nu validarea ex post a tuturor premiselor economice utilizate de legiuitor sau de Guvern.
    72. Afirmaţia autorilor obiecţiei potrivit căreia Parlamentul ar fi fost lipsit de posibilitatea exercitării efective a funcţiei sale bugetare nu poate fi reţinută atât timp cât proiectul de buget a fost înaintat Parlamentului, însoţit de documentele prevăzute de cadrul normativ incident, iar Parlamentul a putut dezbate, amenda şi adopta legea bugetară şi, ca atare, exigenţele prevăzute la art. 138 alin. (2) din Constituţie au fost respectate. Constituţia nu condiţionează validitatea legii bugetare de acordul tuturor organismelor consultative asupra ipotezelor macroeconomice şi nici de inexistenţa oricărui risc fiscal. Susţinerea potrivit căreia obligaţia de fundamentare „pe baze prudente şi realiste“ ar echivala automat cu o exigenţă de rang constituţional este disproporţionată. Cel mult, o atare situaţie ar ridica o eventuală problemă de legalitate, de conformare la disciplina finanţelor publice sau de oportunitate bugetară, dar nu, în mod direct şi automat, de constituţionalitate.
    73. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 1 alin. (5) din Constituţie, susţinută prin prisma lipsei clarităţii, preciziei şi previzibilităţii normelor juridice, se arată că dispoziţiile din legea supusă controlului de constituţionalitate respectă regulile de tehnică legislativă stabilite de Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Legea criticată face trimiteri exprese la alte acte normative, indicând întocmai titlul, numărul, celelalte elemente de identificare ale actelor normative la care se face trimitere, precum şi menţiuni referitoare la completări, modificări ori republicări ale acestora, fiind îndeplinite cerinţele constituţionale şi de tehnică legislativă cu privire la caracterul precis şi clar al normelor juridice, care, astfel redactate, permit destinatarilor legii să prevadă consecinţele şi să se conformeze dispoziţiilor legale.
    74. De asemenea, se consideră că dispoziţiile art. 8 alin. (2) lit. b) din legea criticată, prin stabilirea clară şi precisă a mecanismului de repartizare a fondurilor către instituţiile solicitante, nu încalcă prevederile constituţionale referitoare la accesibilitate şi previzibilitate. Totodată, faptul că în Legea bugetului de stat pe anul 2026 nu sunt definite conceptele enumerate de către autorii obiecţiei nu demonstrează că se creează un spaţiu de interpretare imprevizibil, întrucât aceste concepte au înţeles comun, sunt intrinseci domeniului fiscal-bugetar şi îşi găsesc determinarea în cadrul sistemului normativ de specialitate, nefiind necesară definirea conceptelor respective în cuprinsul legii criticate.
    75. Totodată, critica privind reglementarea în cuprinsul Legii bugetului de stat pe anul 2026 a unor aspecte care ţin în mod normal de legile sectoriale nu poate fi reţinută, deoarece instituirea unei norme derogatorii nu implică, nici pe departe, suprapunerea normei de la care se derogă, ci norma derogatorie va fi aplicată în detrimentul celei din urmă. Astfel, nu sunt aplicate concomitent şi norma derogatorie, şi cea de la care se derogă, iar, în situaţia prezentă, nu se reduce previzibilitatea sistemului normativ. Legea supusă controlului de constituţionalitate prevede atât articolele de la care se derogă, cât şi actele normative, iar aplicarea sa în timp este restrânsă doar pentru bugetul de stat pe anul 2026.
    76. În opinia preşedintelui Senatului, nu poate fi reţinută nici critica cu privire la stabilirea în cuprinsul Legii bugetului de stat pe anul 2026 a unor limite numerice şi plafoane specifice, fără a se prezenta în expunerea de motive sau în notele de fundamentare metodologia sau fundamentarea tehnică a acestor limitări numerice, întrucât dispoziţiile legale criticate respectă exigenţele de calitate a legii, impuse de art. 1 alin. (5) din Constituţie.
    77. Guvernul consideră că obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    78. Se susţine că adoptarea legii criticate printr-o procedură accelerată nu încalcă prevederile art. 1 alin. (3) şi (5), ale art. 2 alin. (1), ale art. 61 alin. (1), ale art. 64 alin. (1) şi ale art. 138 din Constituţie, întrucât acestea nu impun un anumit termen pentru dezbaterea unor legi în Parlament. Din argumentele prezentate nu rezultă că ar fi fost încălcate dispoziţii imperative privind respectarea unor termene minime. În acest context, Parlamentul şi-a îndeplinit rolul de unică autoritate legiuitoare, în acord cu dispoziţiile art. 61 alin. (1) din Constituţie. Totodată, prevederile Constituţiei obligă Guvernul să elaboreze proiectul legii bugetului de stat, iar Parlamentul să îl aprobe. Dacă proiectul a fost însoţit de o strategie fiscal-bugetară şi de prognoze oficiale, cerinţa de fundamentare este îndeplinită. Complexitatea legii nu impune constituţional un număr fix de zile de dezbatere, ci respectarea fluxului procedural. Mai mult decât atât, referitor la termenul scurt de adoptare a legii, Curtea a statuat deseori că nu se poate pronunţa pe „oportunitatea“ unui calendar strâns.
    79. Cu privire la caracterul divizat al avizului CES şi ignorarea rezervelor semnificative exprimate de reprezentanţii mediului sindical şi ai societăţii civile se arată că aceste aspecte nu prezintă relevanţă, singura cerinţă constituţională fiind aceea a solicitării avizului de către iniţiator. Se mai arată că niciun text de lege nu impune obţinerea unui nou aviz CES după depunerea amendamentelor. Se precizează că în acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
    80. Cu privire la încălcarea celor hotărâte prin referendumul local din municipiul Bucureşti din data de 24 noiembrie 2024 privind repartizarea impozitelor şi taxelor locale se arată că un astfel de referendum are caracter consultativ, iar la elaborarea bugetului a fost avută în vedere tocmai jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care s-a pronunţat prin mai multe decizii asupra faptului că bugetul este elaborat de Guvern pe baza legilor aflate în fondul activ al legislaţiei, legi care stabilesc atât veniturile, cât şi cheltuielile statului. Prin urmare, construcţia planului financiar aferent anului 2026 a avut în vedere doar acele venituri ale bugetului de stat care sunt repartizate de acesta către unităţile administrativ-teritoriale, în timp ce celelalte aspecte care au făcut obiectul referendumului ar putea fi realizate şi transpuse în practică doar prin modificarea cadrului legal existent, în mod separat de legile bugetare anuale, cu respectarea principiului constituţional al autonomiei locale consacrat de art. 120 din Constituţie. Prin urmare, prin reglementarea propusă sunt vizate doar aspecte tehnice care îşi găsesc deja reglementarea şi fac parte din fondul activ al legislaţiei, prin construcţia bugetară propusă stabilindu-se doar un mod distinct de repartizare a veniturilor bugetare specific anului 2026.
    81. Cu privire la încălcarea art. 79 alin. (1) coroborat cu art. 1 alin. (3) din Constituţie, în sensul că avizul Consiliului Legislativ nu ar fi putut acoperi în mod real conţinutul final al legii criticate, modificat substanţial prin amendamentele admise, se arată că, prin Deciziile nr. 12 din 15 ianuarie 2019 şi nr. 239 din 3 iunie 2020, Curtea a statuat că nu există obligaţia de a se solicita avizarea ori de câte ori proiectul de lege suferă diverse modificări în Camera de reflecţie sau în cea decizională.
    82. Referitor la o eventuală contradicţie între programul de guvernare şi Legea bugetului de stat pe anul 2026, se menţionează că din motivarea autorilor obiecţiei nu sunt decelabile prevederi constituţionale de natură a fi încălcate şi se demonstrează, totodată, convergenţa dintre prevederile legii criticate şi Programul de guvernare.
    83. Se arată că fundamentarea Legii bugetului de stat pentru anul 2026 a fost realizată respectând obiectivele construcţiei bugetare pentru anul 2026 şi orizontul 2027-2028, aşa cum au fost stabilite prin Strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2026-2028 şi care nu contravin prevederilor art. 36 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, şi că în planul bugetar-structural naţional pe termen mediu 2025-2031 România şi-a stabilit ca obiectiv central al politicii de deficit bugetar reintrarea pe o traiectorie de ajustare începând cu anul 2025, de o manieră care să îi permită încadrarea în valoarea de referinţă stabilită de Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene la sfârşitul orizontului de timp acoperit de Planul bugetar structural naţional pe termen mediu 2025-2031 şi, implicit, crearea premiselor de ieşire de sub incidenţa procedurii europene de deficit excesiv. Sub aspectul art. 138 alin. (5) din Constituţie, construcţia bugetară pentru anul 2026, aşa cum este reflectată în documentele de planificare, trebuie să demonstreze o corelare strictă între sursele de finanţare şi volumul cheltuielilor. În condiţiile în care indicatorii din Strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2026-2028 evidenţiază o presiune crescută asupra serviciului datoriei publice, sustenabilitatea pe termen lung a acestor cheltuieli devine un punct central în evaluarea constituţionalităţii legii bugetului de stat.
    84. Cu privire la derogările multiple de la cadrul normativ primar în materie bugetară şi stabilirea prin lege ordinară a cotelor de distribuire a CAM se arată că domeniul legii organice este foarte clar delimitat prin textul Constituţiei, astfel încât legiuitorul este obligat să adopte legi organice numai în domeniile expres prevăzute, domeniul bugetar nefiind expres enumerat de Constituţie printre cele de natură organică. Normele legate de finanţele publice, în special cele care vizează aspecte tehnice ce ţin de repartizarea veniturilor şi cheltuielilor bugetare, sunt aspecte care nu se încadrează în situaţiile limitative de la art. 73 din Constituţie, fiind astfel norme cu caracter ordinar. Astfel, aplicând criteriul material al normei de reglementare, se consideră că, prin conţinutul lor juridic, normele de la care se instituie derogări prin legea supusă controlului de constituţionalitate reprezintă norme juridice cu caracter ordinar, întrucât vizează aspecte tehnice ce ţin de construcţia bugetară.
    85. Referitor la alocarea de fonduri publice în favoarea exclusivă a sectorului 4 al municipiului Bucureşti prin amendamentul admis la art. 7 alin. (8) din lege şi delegarea competenţei fiscale privind repartizarea impozitului pe venit la nivelul municipiului Bucureşti către o autoritate locală deliberativă, se consideră că aceasta nu este de natură a aduce atingere prevederilor Constituţiei.
    86. Cu privire la finanţarea majorării capitalului social al BID din componenta de împrumut a PNRR, se arată că aceasta este o operaţiune financiară planificată şi validată la nivelul Uniunii Europene, care asigură un efect de multiplicare a resurselor bugetare în economie prin instrumentele dezvoltate de către Banca de Investiţii şi Dezvoltare. Această măsură respectă principiul previzibilităţii juridice, oferind băncii capacitatea de a sprijini iniţial beneficiarii finali prin produse financiare specifice, într-un cadru monitorizat constant de autorităţile naţionale şi europene.
    87. Cu privire la mecanismul de control al execuţiei bugetare prin limite lunare de credite (art. 75 din lege) şi impactul său asupra independenţei instituţiilor constituţionale, se arată că delegarea de către Parlament către Ministerul Finanţelor a competenţei de stabilire a limitelor de cheltuieli se circumscrie competenţelor conferite de Legea nr. 500/2002 acestui minister, respectiv de a dispune măsurile necesare pentru aplicarea politicii fiscal-bugetare. Măsura criticată este una de natură a institui o anumită disciplină în execuţia bugetară, neexistând o limitare a independenţei instituţiilor sus-menţionate.
    88. Se mai apreciază că actul normativ criticat este constituţional prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, conform cărora respectarea Constituţiei şi a legilor este obligatorie. În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, concretizată, cu titlu de exemplu, prin Decizia nr. 355 din 25 iunie 2014 şi Decizia nr. 1 din 12 ianuarie 2017.
    89. Cu privire la criticile privind delegarea excesivă către executiv a competenţei de redistribuire a fondurilor publice aprobate de Parlament, se arată că o asemenea reglementare ţine de opţiunea legiuitorului şi de oportunitatea actului de legiferare.
    90. Referitor la insuficienţa fondurilor alocate domeniilor sănătăţii şi asistenţei sociale, în contrast cu obligaţiile constituţionale ale statului social, se arată că fondurile alocate domeniului sănătate sunt în creştere faţă de anul precedent, iar în ceea ce priveşte cheltuielile pentru asistenţa socială, acestea au fost fundamentate pe legislaţia aplicabilă, în cazul de faţă Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, care reglementează pentru anul 2026 menţinerea drepturilor de asistenţă socială la nivelul în plată în luna decembrie 2025.
    91. Referitor la insuficienţa fondurilor alocate educaţiei raportat la obligaţia constituţională de finanţare a învăţământului de stat, se arată că prevederile legale referitoare la alocarea unui procent de 6% din PIB pentru finanţarea sistemului naţional de învăţământ au fost abrogate prin noile legi ale educaţiei, respectiv Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023 şi Legea învăţământului superior nr. 199/2023, care prevăd că finanţarea cheltuielilor pentru educaţie, la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, cu toate componentele sale, reprezintă, anual, minimum 15% din cheltuielile bugetului general consolidat. În ceea ce priveşte sumele cuprinse în bugetul pe anul 2026, se menţionează că art. XLIII alin. (3) din Legea nr. 141/2025, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că prevederile referitoare la alocarea acestui procent se aplică începând cu anul 2027.
    92. Cu privire la insuficienţa notei de fundamentare şi a raportului privind impactul socioeconomic al Legii bugetului de stat pe anul 2026, se arată că aceste critici nu vizează controlul de constituţionalitate
    93. Susţinerile privind impactul deficitului bugetar excesiv şi al inflaţiei de 6,5% care ar afecta dreptul de proprietate al contribuabililor şi al pensionarilor sunt neîntemeiate; nici Constituţia şi nici vreun instrument juridic internaţional nu prevăd cuantumul pensiei de care trebuie să beneficieze diferite categorii de persoane. Acesta se stabileşte prin legislaţia naţională.
    94. Referitor la criticile privind diminuarea autonomiei financiare locale prin mecanismele de alocare şi de control prevăzute de legea criticată, restrângerile aduse exerciţiului drepturilor economice şi sociale ale cetăţenilor prin dispoziţii bugetare şi încălcarea principiului aşezării juste a sarcinilor fiscale se arată că sunt neîntemeiate, insistându-se asupra faptului că o componentă esenţială a responsabilităţii fiscale în ceea ce priveşte bugetul pe anul 2026 o reprezintă procesul de continuare a ajustării deficitului bugetar în concordanţă cu Planul bugetar structural naţional pe termen mediu 2025-2031 şi nu se poate vorbi despre o încălcare a prevederilor constituţionale.
    95. Cu privire la criticile referitoare la multiplicarea fondurilor extrabugetare şi a veniturilor proprii în detrimentul principiului unităţii şi universalităţii bugetare, se arată că veniturile realizate de instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii şi instituţii publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii se încasează, se administrează, se utilizează şi se contabilizează de către instituţiile publice, potrivit dispoziţiilor legale. Proiectul de buget asigură respectarea principiului unităţii şi al celui al inversabilităţii bugetare, astfel cum sunt acestea statuate prin Legea nr. 500/2002. Bugetele activităţilor finanţate integral din venituri proprii, care fac de fapt obiectul criticii de constituţionalitate, se aprobă ca anexe la bugetul ordonatorilor principali de credite, prin legea bugetară anuală, atât pentru partea de venituri, cât şi pentru partea de cheltuieli. Aceste sume nu se derulează în regim extrabugetar, întrucât Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, interzice acest lucru.
    96. În ceea ce priveşte estimările aferente anului 2026 cu privire la veniturile preconizate a se încasa şi cheltuielile ce urmează a se finanţa, Guvernul precizează că acestea sunt realizate de către structurile de specialitate ale ordonatorilor principali de credite, pe baza legislaţiei incidente. Se învederează că execuţia bugetelor activităţilor finanţate integral din venituri proprii are un caracter prudenţial, în sensul în care o cheltuială nu se poate efectua dacă nu se încasează veniturile necesare finanţării acesteia.

    CURTEA,
    examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctele de vedere formulate, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    97. Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie Legea bugetului de stat pe anul 2026.
    98. Textele constituţionale invocate în susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate sunt cele cuprinse în art. 1 alin. (3), (4) şi (5) privind statul de drept şi social, loialitatea constituţională, securitatea juridică, principiul separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale şi exigenţele de calitate a legii, art. 2 alin. (1) privind suveranitatea naţională, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 32 alin. (1) şi (4) privind dreptul la învăţătură, art. 34 privind dreptul la ocrotirea sănătăţii, art. 44 alin. (1) şi (2) privind dreptul de proprietate privată, astfel cum este interpretat, în temeiul art. 20 alin. (1) din Constituţie, şi prin prisma exigenţelor art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 47 alin. (1) privind dreptul la un nivel de trai decent, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 56 alin. (2) privind aşezarea justă a sarcinilor fiscale, art. 61 privind rolul şi structura Parlamentului, art. 64 alin. (1) privind stabilirea prin regulament propriu a organizării şi funcţionării interne a fiecărei Camere a Parlamentului, art. 73 alin. (3) privind domeniile rezervate legii organice, art. 76 alin. (1) privind adoptarea legilor organice, art. 79 alin. (1) privind Consiliul Legislativ, art. 102 alin. (1) şi (2) privind rolul Guvernului, art. 110 privind încetarea mandatului Guvernului, art. 120 alin. (1) privind principiile de bază ale administraţiei publice din unităţile administrativ-teritoriale, art. 121 privind autorităţile comunale şi orăşeneşti, art. 122 privind consiliul judeţean, art. 124 privind înfăptuirea justiţiei, art. 133 privind Consiliul Superior al Magistraturii, art. 137 alin. (1) privind sistemul financiar, art. 138 privind bugetul public naţional, art. 139 alin. (1) privind impozitele, taxele şi alte contribuţii, art. 141 privind Consiliul Economic şi Social, art. 142 privind structura Curţii Constituţionale şi art. 148 alin. (4) privind dreptul Uniunii Europene. Totodată, în temeiul art. 11 şi al art. 148 alin. (2) din Constituţie, după caz, sunt invocate şi prevederile cuprinse în art. 126 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene referitoare la evitarea deficitelor publice excesive, în Regulamentul (CE) nr. 1.467/97 al Consiliului din 7 iulie 1997 privind accelerarea şi clarificarea aplicării procedurii de deficit excesiv, în Regulamentul (UE) 2021/241 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 februarie 2021 de instituire a Mecanismului de redresare şi rezilienţă, precum şi în art. 3 din Tratatul privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul uniunii economice şi monetare.
    (1.) Admisibilitatea obiecţiei de neconstituţionalitate
    99. În prealabil examinării obiecţiei de neconstituţionalitate, Curtea are obligaţia verificării condiţiilor de admisibilitate ale acesteia, prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi de art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sub aspectul titularului dreptului de sesizare, al termenului în care acesta este îndrituit să sesizeze instanţa constituţională, precum şi al obiectului controlului de constituţionalitate. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că primele două condiţii se referă la regularitatea sesizării instanţei constituţionale, din perspectiva legalei sale sesizări, iar cea de-a treia vizează stabilirea sferei sale de competenţă, astfel încât urmează să fie cercetate în ordine, constatarea neîndeplinirii uneia având efecte dirimante şi făcând inutilă analiza celorlalte condiţii (a se vedea în acest sens Decizia nr. 66 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 9 martie 2018, paragraful 38, şi Decizia nr. 334 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 31 mai 2018, paragraful 27).
    100. Curtea urmează să constate că obiecţia de neconstituţionalitate îndeplineşte condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie, sub aspectul titularului dreptului de sesizare, întrucât a fost formulată de un număr de 28 de senatori.
    101. Cu privire la termenul în care poate fi sesizată instanţa de contencios constituţional, potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, acesta este de 5 zile de la data depunerii legii adoptate la secretarii generali ai celor două Camere ale Parlamentului, respectiv de 2 zile, începând de la acelaşi moment, dacă legea a fost adoptată în procedură de urgenţă. Totodată, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Legea fundamentală, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, care, potrivit art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituţie, se face în termen de cel mult 20 de zile de la primirea legii adoptate de Parlament, iar, potrivit art. 77 alin. (3) din Constituţie, în termen de cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare.
    102. Legea criticată a fost adoptată în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din data de 20 martie 2026. Legea astfel adoptată a fost depusă la aceeaşi dată la secretarul general al Camerei Deputaţilor şi la secretarul general al Senatului, în vederea exercitării dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale. Curtea Constituţională a fost sesizată în data de 21 martie 2026 cu prezenta obiecţie de neconstituţionalitate. Prin urmare, obiecţia de neconstituţionalitate a fost formulată în interiorul termenului de protecţie stabilit de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, astfel că aceasta este admisibilă.
    103. Sub aspectul obiectului sesizării, Curtea urmează să constate că aceasta vizează o lege care nu a fost încă promulgată, astfel că poate forma obiectul controlului de constituţionalitate prevăzut de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie.
    104. În consecinţă, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate.

    (2.) Analiza obiecţiei de neconstituţionalitate

    (2.1.) Critici de neconstituţionalitate extrinsecă

    (2.1.1.) Criticile privind încălcarea art. 1 alin. (3) şi (5), a art. 2 alin. (1), a art. 61 alin. (1), a art. 64 alin. (1) şi a art. 138 din Constituţie
    105. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut (Decizia nr. 261 din 5 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 10 iunie 2022) că scurtarea termenelor prevăzute de regulamentele parlamentare în procedura de adoptare a legilor se poate realiza doar prin aprobarea procedurii de urgenţă cerute conform art. 76 alin. (3) din Constituţie, legiuitorul constituant prevăzând expres această posibilitate. Conştient fiind de limitările pe care le implică o procedură de urgenţă, legiuitorul constituant i-a dat valoare constituţională, reglementând-o printr-o normă de rang constituţional (paragraful 58). Dacă legea se află în procedură de urgenţă, aprobată ca atare, termenele pot fi comprimate cu respectarea art. 76 alin. (3) din Constituţie, iar modul în care au fost comprimate şi intervalele de timp rezultate sunt chestiuni de aplicare a regulamentelor parlamentare (paragraful 64).
    106. Ca atare, aprecierea caracterului suficient din punct de vedere temporal al termenelor stabilite nu intră în competenţa Curţii Constituţionale. Totodată, criticile referitoare la urgenţa autoprodusă de către Guvern în vederea adoptării proiectului de lege prin depunerea întârziată a acestuia nu ridică probleme de constituţionalitate. Nerespectarea termenului de depunere a proiectului de lege privind bugetul de stat nu conduce la concluzia că proiectul astfel depus trebuie adoptat în procedură generală; în discuţie este o problemă de responsabilitate politică a Guvernului, şi nu o chestiune de constituţionalitate a legii adoptate.
    107. Curtea a statuat că respectarea art. 75 şi a art. 76 alin. (3) din Constituţie reprezintă fundamentul dezbaterilor democratice din Parlament şi, prin substratul lor de valoare, presupun un schimb de idei între cei ce exercită suveranitatea naţională. Evitarea sau limitarea dezbaterilor parlamentare prin scurtarea nejustificată a termenelor, fără a respecta prevederile constituţionale exprese în acest sens, denotă o atingere adusă înseşi unei valori fundamentale a statului, şi anume caracterului său democratic. Din punct de vedere axiologic, dezbaterile parlamentare în forma lor comună/generală sunt în mod intrinsec legate de democraţie, astfel că orice abatere de la aceasta trebuie să fie realizată numai în condiţiile şi limitele stabilite prin Constituţie (Decizia nr. 261 din 5 mai 2022, precitată, paragraful 75).
    108. Or, întrucât comprimarea termenelor pentru adoptarea legii criticate a fost realizată ca urmare a aprobării procedurii de urgenţă, potrivit art. 76 alin. (3) din Constituţie, rezultă că procedura de adoptare a legii, în ansamblul ei, nu pune în discuţie însăşi standardele şi resorturile democratice ale dezbaterii parlamentare, ci raţionalizarea şi eficientizarea procedurii în sine.
    109. Invocarea standardelor Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică privind Principiile bunei guvernanţe bugetare nu are relevanţă din punctul de vedere al constituţionalităţii legii, ci al responsabilităţii în materie de politică bugetară a Guvernului şi a Parlamentului.

    (2.1.2.) Criticile privind încălcarea art. 73 alin. (3) coroborat cu art. 76 şi art. 1 alin. (5) din Constituţie
    110. Legea criticată cuprinde derogări de la prevederile art. 32 şi 33 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 18 iulie 2006, şi ale art. 28^2, ale art. 30 alin. (2), ale art. 43^1 alin. (1), ale art. 47 alin. (4), (9), (10) şi (16) şi ale art. 49 alin. (4) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 13 august 2002, acte normative care au fost adoptate ca legi organice în considerarea faptului că anumite dispoziţii din cuprinsul acestora reglementează infracţiuni (a se vedea avizele Consiliului Legislativ emise cu privire la cele două acte normative antereferite).
    111. Instanţa de contencios constituţional a reţinut în jurisprudenţa sa că domeniul legilor organice este clar delimitat prin textul Constituţiei, art. 73 alin. (3) fiind de strictă interpretare (Decizia nr. 53 din 18 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 312 din 9 noiembrie 1994), astfel încât legiuitorul este obligat să adopte legi organice numai în domeniile expres prevăzute de Constituţie. Curtea, în jurisprudenţa sa (de exemplu, Decizia nr. 392 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 11 septembrie 2014), a statuat că ori de câte ori o lege derogă de la o lege organică, aceasta trebuie calificată ca fiind organică, întrucât intervine tot în domeniul rezervat legii organice. Mai mult, având în vedere decizia mai sus citată, se poate concluziona că legiuitorul constituant a stabilit, în mod indirect, în cuprinsul art. 73 alin. (3) din Constituţie, că reglementările derogatorii sau speciale de la cele generale în materie trebuie şi ele adoptate, la rândul lor, tot printr-o lege din aceeaşi categorie. Altfel spus, Curtea a reţinut că dispoziţiile unei legi organice nu pot fi modificate decât prin norme cu aceeaşi forţă juridică (Decizia nr. 496 din 3 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1016 din 7 noiembrie 2023, paragraful 103).
    112. Modificarea poate fi operată şi prin norme cu caracter ordinar, dacă dispoziţiile modificate nu conţin norme de natura legii organice, ci se referă la aspecte care nu sunt în directă legătură cu domeniul de reglementare al legii organice. Curtea, spre exemplu, prin Decizia nr. 88 din 2 iunie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 3 iunie 1998, Decizia nr. 548 din 15 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 2 iulie 2008, sau Decizia nr. 786 din 13 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 12 iunie 2009, a stabilit că este posibil ca o lege organică să cuprindă, din motive de politică legislativă, şi norme de natura legii ordinare, dar fără ca aceste norme să capete natură de lege organică, întrucât, altfel, s-ar extinde domeniile rezervate de Constituţie legii organice. De aceea, printr-o lege ordinară se pot modifica dispoziţii dintr-o lege organică, dacă acestea nu conţin norme de natura legii organice.
    113. Or, derogările realizate de la prevederile art. 32 şi 33 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale şi ale art. 28^2, ale art. 30 alin. (2), ale art. 43^1 alin. (1), ale art. 47 alin. (4), (9), (10) şi (16) şi ale art. 49 alin. (4) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice reprezintă aspecte tehnice care nu sunt în directă legătură cu domeniul de reglementare al legii organice, astfel că art. 7 alin. (1) şi (2), art. 12 alin. (2), art. 17 alin. (2), art. 23 alin. (1), art. 31 alin. (1) şi (7), art. 43, art. 57 alin. (1) şi (2), art. 68 alin. (1) şi (2) şi art. 75 din legea criticată nu reglementează în domeniul legii organice.
    114. Curtea mai observă că legea criticată derogă de la art. 12 alin. (1) lit. e) din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 472 din 4 iunie 2020, lege ordinară, şi nu lege organică, astfel cum afirmă autorii obiecţiei de neconstituţionalitate. Totodată, Curtea reţine că se critică şi faptul că legea bugetului de stat modifică cotele de distribuire a contribuţiei asigurătorii pentru muncă (art. 80 din lege), cote cuprinse într-o lege ordinară (Codul fiscal), şi nu organică, astfel cum afirmă autorii obiecţiei de neconstituţionalitate. Cu privire la aceste aspecte, Curtea reţine că Parlamentul are posibilitatea de a deroga de la cadrul normativ general, inclusiv prin legea bugetului de stat, procedura derogării fiind una permisă de normele de tehnică legislativă.
    115. Ca atare, legea criticată nu încalcă art. 1 alin. (3) şi (5), art. 73 alin. (3) şi art. 76 din Constituţie.

    (2.1.3.) Criticile privind încălcarea art. 141 coroborat cu art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie
    116. Cu privire la faptul că legea adoptată nu a valorificat aspecte din Avizul Consiliului Economic şi Social (CES) nr. 1.873/2026, Curtea observă că acest aviz nu are caracter obligatoriu, ci consultativ, existând doar obligaţia solicitării acestuia. Totodată, sub aspectul constituţionalităţii legii, nu are nicio relevanţă faptul că proiectul de act normativ a fost avizat favorabil în CES doar de reprezentanţii patronatelor, nu şi de cei ai sindicatelor sau fundaţiilor şi asociaţiilor neguvernamentale ale societăţii civile.
    117. Referitor la susţinerile autorilor obiecţiei de neconstituţionalitate în sensul că avizul CES trebuia solicitat din nou în cursul procedurii de adoptare a proiectului de lege, din moment ce a fost modificat substanţial în urma amendamentelor admise prin comparaţie cu redactarea sa iniţială, Curtea constată că jurisprudenţa sa nu impune o asemenea obligaţie. Se poate observa că o cerinţă constituţională este solicitarea avizului CES cu privire la forma iniţială a proiectului de lege, resolicitarea fiind mai degrabă un instrument pus la îndemâna Parlamentului, care are o marjă de apreciere largă în privinţa utilizării lui.

    (2.1.4.) Criticile privind încălcarea art. 79 alin. (1) coroborat cu art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie
    118. Referitor la susţinerile autorilor obiecţiei de neconstituţionalitate în sensul că avizul Consiliului Legislativ trebuia resolicitat în cursul procedurii de adoptare a proiectului de lege, din moment ce a fost modificat substanţial în urma amendamentelor admise prin comparaţie cu redactarea sa iniţială, Curtea constată că jurisprudenţa sa nu impune o asemenea obligaţie. Se poate observa că o cerinţă constituţională este solicitarea avizului Consiliului Legislativ cu privire la forma iniţială a proiectului de lege, resolicitarea fiind mai degrabă un instrument pus la îndemâna Parlamentului, care are o marjă de apreciere largă în privinţa utilizării lui.

    (2.1.5.) Criticile privind încălcarea art. 102 alin. (1) şi (2) coroborat cu art. 61 alin. (2) şi art. 110 din Constituţie
    119. Cu privire la criticile privind incongruenţa dintre prevederile legii criticate şi Programul de guvernare, aprobat de Parlament, Curtea constată că aceste aspecte nu au nicio relevanţă în privinţa constituţionalităţii legii. Sunt chestiuni de responsabilitate politică a Guvernului/Parlamentului, după caz, care nu afectează constituţionalitatea unui act normativ.

    (2.1.6.) Criticile privind încălcarea art. 2 alin. (1) coroborat cu art. 1 alin. (3) şi art. 120 alin. (1) din Constituţie
    120. Cu privire la valorificarea, prin legea bugetului de stat, a rezultatelor unui referendum local, Curtea observă că domeniul bugetar vizează previzionarea şi aprobarea anuală a veniturilor şi a cheltuielilor, în funcţie de cadrul normativ existent şi de priorităţile politicilor/strategiilor publice (Decizia nr. 61 din 12 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 5 iunie 2020, paragraful 73), iar bugetul reprezintă un plan financiar al statului, aprobat prin lege, prin care sunt prevăzute veniturile şi cheltuielile publice stabilite în fiecare an, necesare îndeplinirii funcţiilor şi sarcinilor statului, şi este elaborat de Guvern pe baza legilor aflate în fondul activ al legislaţiei, legi care stabilesc atât veniturile, cât şi cheltuielile statului (Decizia nr. 127 din 6 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 8 martie 2019, paragraful 95, sau Decizia nr. 593 din 15 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 645 din 22 iulie 2020, paragraful 53).
    121. Ca atare, legea bugetului de stat nu are ca obiect repartizarea de competenţe între „Primăria Municipiului Bucureşti“ şi „primăriile de sector“, ci previzionarea şi alocarea resurselor financiare ale statului în funcţie de cadrul normativ existent şi de priorităţile politicilor/strategiilor publice. O astfel de lege nu are ca obiect realizarea unei reforme în domeniul fiscal-bugetar, ci a unui plan sustenabil pentru previzionarea şi distribuirea veniturilor statului, precum şi pentru finanţarea cheltuielilor acestuia. În aceste condiţii, nu există nicio legătură între legea analizată şi repartizarea de competenţe la nivel administrativ în privinţa distribuirii veniturilor realizate din impozite între diferitele unităţi administrativ-teritoriale.

    (2.2.) Critici de neconstituţionalitate intrinsecă

    (2.2.1.) Criticile privind încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie
    122. Cu privire la criticile referitoare la faptul că legea cuprinde un număr mare de norme de trimitere, Curtea constată că acest aspect ţine de tehnica legislativă şi nu ridică probleme de constituţionalitate. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că utilizarea normei de trimitere este un procedeu permis de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, şi chiar recomandat pentru evitarea redundanţei normative, astfel că nu poate determina, prin ea însăşi, lipsa de previzibilitate a normei, atâta vreme cât normele la care se face trimitere sunt redactate cu suficientă claritate şi precizie (a se vedea Decizia nr. 654 din 17 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 7 martie 2018, paragraful 39, sau Decizia nr. 551 din 4 noiembrie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 16 martie 2026, paragraful 20).
    123. Cu privire la criticile referitoare la faptul că mecanismele de repartizare a unor fonduri sau criteriile de eligibilitate pentru acordarea sumelor de echilibrare a bugetelor locale sunt neclare sau insuficient de precise, se constată că autorii obiecţiei sunt nemulţumiţi mai degrabă de opţiunea legiuitorului în privinţa criteriilor care stau la baza mecanismelor de repartizare/eligibilitate. De altfel, unele sintagme contestate nici nu sunt cuprinse în lege („teritoriu necooperant“, „potenţial fiscal redus“ sau „deţinere de resurse insuficiente“).
    124. Cu privire la faptul că nu sunt justificate plafoanele numerice specifice, Curtea constată că o evaluare a acestora excedează controlului de constituţionalitate. În fine, susţinerile referitoare la suprapunerea prevederilor din legea criticată cu prevederile legilor sectoriale sunt doar proclamate, fără a fi motivate.
    125. Cu privire la criticile referitoare la modificarea frecventă şi imprevizibilă a mecanismelor de alocare bugetară la nivelul municipiului Bucureşti, Curtea constată că, în general, normele juridice din domeniul fiscal şi bugetar trebuie să răspundă evoluţiilor rapide şi, de multe ori, bruşte din viaţa economică a statului. Ca atare, adaptarea acestora la noile provocări economice reprezintă o chestiune de responsabilitate în domeniul politicilor publice tocmai pentru a asigura sustenabilitatea serviciilor publice prestate şi a proteja, în final, cetăţeanul. Curtea reţine că destinatarii direcţi ai normelor criticate sunt autorităţile publice, care au capacitatea să pună în aplicare noile dispoziţii în mod rapid tocmai pentru a asigura desfăşurarea, în condiţii optime, a activităţii lor.

    (2.2.2.) Criticile privind încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie raportat la art. 31 din Legea nr. 24/2000, ale art. 47 alin. (1) coroborat cu art. 34 din Constituţie şi ale art. 32 alin. (1) şi (4) din Constituţie
    126. Aspectele criticate se referă la insuficienţa notei de fundamentare şi a raportului privind impactul socioeconomic al legii criticate, precum şi la insuficienţa fondurilor alocate domeniilor sănătăţii şi învăţământului, or, toate aceste chestiuni nu pot forma obiectul controlului de constituţionalitate, ele vizând responsabilitatea politică a Guvernului şi a Parlamentului.

    (2.2.3.) Criticile privind încălcarea art. 16 alin. (1) coroborat cu art. 120 alin. (1) din Constituţie
    127. Alocarea unor sume de bani prin legea bugetului de stat pentru anumite obiective de investiţii din România nu pune în discuţie aplicabilitatea art. 16 alin. (1) din Constituţie. Acest text constituţional se referă la egalitatea în drepturi a cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, or, situaţia analizată nu intră sub incident constituţional.
    128. Invocarea art. 120 alin. (1) din Constituţie este realizată din perspectiva faptului că legea bugetului, prin alocarea realizată, diminuează bugetul sectoarelor municipiului Bucureşti. O asemenea susţinere nu este întemeiată, suma respectivă fiind virată din soldul contului deschis pe seama Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti [art. XV alin. (2) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 89/2025 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1203 din 24 decembrie 2025], şi nu din bugetul local al municipiului Bucureşti sau al sectoarelor municipiului Bucureşti.

    (2.2.4.) Criticile privind încălcarea art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie coroborat cu art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale
    129. Autorii obiecţiei consideră că impactul deficitului bugetar excesiv şi al inflaţiei afectează dreptul de proprietate al contribuabililor şi al pensionarilor din perspectiva salariilor şi pensiilor viitoare ale acestora. Astfel de critici, departe de a fi unele de constituţionalitate, relevă chestiuni de politici publice în domeniul salarizării şi pensiilor, şi nicidecum o afectare a unui drept de proprietate constituit.

    (2.2.5.) Criticile privind încălcarea art. 53 şi a art. 56 alin. (2) din Constituţie
    130. Astfel cum s-a arătat, legea criticată nu instituie impozite sau taxe, din contră, este un plan financiar al statului bazat pe taxele, impozitele şi contribuţiile deja existente în dreptul pozitiv. Ca atare, textul constituţional invocat nu are incidenţă în cauză.

    (2.2.6.) Criticile privind încălcarea art. 61 alin. (1) coroborat cu art. 1 alin. (4), art. 124, 133 şi 142 din Constituţie
    131. Cu privire la mecanismul de control al execuţiei bugetare prin limite lunare de credit şi impactul său asupra independenţei autorităţilor de rang constituţional, Curtea constată că aprobarea de către ministrul finanţelor a limitelor lunare de credite de angajament şi bugetare, pentru ordonatorii principali de credite finanţaţi integral de la bugetul de stat şi de la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, în cadrul cărora ordonatorii principali de credite încheie angajamente legale, este o expresie a dispoziţiilor art. 116 alin. (1) şi ale art. 117 alin. (1) din Constituţie, coroborate cu cele ale art. 52 alin. (1), ale art. 53 alin. (1) lit. c) şi ale art. 55 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019, care prevăd că ministerele sunt organe de specialitate ale administraţiei publice centrale care realizează politica guvernamentală în domeniile de interes stabilite de Guvern şi că acestea au funcţia de control şi monitorizare a domeniului de competenţă, iar ministrul exercită conducerea ministerului şi îl reprezintă în raporturile cu celelalte autorităţi publice.
    132. Eventualele suspiciuni cu privire la modul de exercitare a activităţii ministrului finanţelor sunt chestiuni care excedează conţinutului normativ al legii. Totodată, cu privire la susţinerea potrivit căreia mecanismul în discuţie ar fi excesiv prin faptul că limitele de credite de angajament şi bugetare se aprobă lunar, Curtea observă că acest aspect este unul de politică bugetară, a cărui verificare nu intră în sfera controlului de constituţionalitate, legiuitorul având o marjă largă de apreciere.

    (2.2.7.) Criticile privind încălcarea art. 61 alin. (1) coroborat cu art. 138 din Constituţie
    133. Cu privire la faptul că legea bugetului de stat reglementează posibilitatea redistribuirii ulterioare a fondurilor publice aprobate, Curtea constată că raţiuni de flexibilitate şi supleţe bugetară fundamentează o astfel de reglementare. Desigur, aceste redistribuiri trebuie să respecte condiţiile stabilite de legea bugetului de stat şi să se încadreze în limitele bugetare stabilite, în sensul asigurării unei politici bugetare flexibile, dar prudente.

    (2.2.8.) Criticile privind încălcarea art. 120 alin. (1) coroborat cu art. 121 şi 122 din Constituţie
    134. Autorii obiecţiei consideră că legea criticată realizează o diminuare a autonomiei financiare locale prin mecanismele de alocare şi de control reglementate. Or, în realitate, dispoziţiile legale criticate expres [art. 4, art. 6 alin. (3) şi art. 75] fie stabilesc că din bugetul de stat se alocă bugetelor locale anumite sume de bani, fie reglementează competenţele ministrului finanţelor, ceea ce înseamnă că, pe de o parte, bugetul de stat nu preia nicio sumă de bani de la bugetele locale, iar, pe de altă parte, bugetul de stat suplimentează fondurile bugetelor locale. În aceste condiţii, nu poate fi vorba despre încălcarea autonomiei financiare a unităţilor administrativ-teritoriale, derivată din art. 120 alin. (1) din Constituţie.

    (2.2.9.) Criticile privind încălcarea art. 137 alin. (1) coroborat cu art. 138 alin. (1) din Constituţie
    135. Criticile formulate sunt unele cu caracter general, autorii obiecţiei de neconstituţionalitate fiind nemulţumiţi mai degrabă de modul de finanţare a unor instituţii publice (venituri proprii) sau de valorificarea fondurilor externe nerambursabile. Celelalte aspecte invocate referitoare la existenţa unor fonduri extrabugetare sau a unor transferuri intrasectoriale sunt doar enunţate, fără indicarea normei criticate sau a unei motivări care să valorifice elemente de constituţionalitate.

    (2.2.10.) Criticile privind încălcarea art. 138 alin. (2) din Constituţie coroborat cu art. 36 din Legea nr. 500/2002
    136. Cu privire la criticile referitoare la fundamentarea nerealistă a bugetului din stat, prin prisma supraestimării absorbţiei fondurilor europene, a inconsistenţei parametrilor macroeconomici şi a riscurilor bugetare asumate, Curtea constată că aceste aspecte nu au nicio relevanţă în privinţa constituţionalităţii legii. Fundamentarea pesimistă sau optimistă a realizării veniturilor/cheltuielilor bugetului de stat, cu alte cuvinte, sustenabilitatea planului financiar al statului, sunt chestiuni de responsabilitate politică a Guvernului/Parlamentului, după caz, care nu afectează constituţionalitatea legii bugetului.

    (2.2.11.) Criticile privind încălcarea art. 138 alin. (2) din Constituţie coroborat cu art. 148 alin. (4) şi art. 1 alin. (5) din Constituţie
    137. Construirea bugetului de stat cu luarea în considerare a unui deficit bugetar de 6,2% din produsul intern brut este, de asemenea, un aspect de responsabilitate politică în domeniul bugetar, şi nu de constituţionalitate a legii bugetului de stat. Guvernul este cel care elaborează proiectul bugetului de stat şi, în îndeplinirea acestei competenţe constituţionale, evaluează veniturile şi cheltuielile pe care fundamentează bugetul. Cu alte cuvinte, principial, bugetul se construieşte având în vedere situaţia economică obiectivă a statului, precum şi pe anumite proiecţii şi previzionări pe care doar Guvernul le poate realiza. Curtea Constituţională nu are competenţa de a stabili ea însăşi aceste situaţii obiective sau de a realiza o proiecţie proprie pe viitor a evoluţiei economico-bugetare a statului, întrucât s-ar subroga în competenţele proprii ale Guvernului. Evident, astfel cum s-a arătat, în discuţie sunt nu numai aspecte obiective ale situaţiei economice naţionale, ci şi chestiuni de anticipare a diverselor procese, evoluţii, riscuri sau crize ce pot avea loc în cursul anului bugetar.
    138. Bugetul de stat nu poate prevedea cu o exactitate absolută evoluţiile economice în cursul unui an bugetar, ci trasează marile direcţii ale acţiunii statului din perspectivă bugetară. Eventualele dezechilibre apărute pe parcursul anului bugetar se pot corecta prin acte normative de forţa legii. Planul financiar al statului este elaborat pe baza legilor aflate în fondul activ al legislaţiei, legi care stabilesc atât veniturile, cât şi cheltuielile statului. Desigur, între Parlament şi Guvern trebuie să existe o relaţie de cooperare loială, astfel ca nici primul să nu pună în pericol finanţele statului prin adoptarea unor măsuri imprudente de diminuare a veniturilor statului sau de creştere a cheltuielilor acestuia şi nici cel de-al doilea să nu se transforme într-un controlor al politicii legislative a Parlamentului (Decizia nr. 593 din 15 iulie 2020, precitată, paragraful 53).
    139. Ca atare, aspectele referitoare la procedura de deficit excesiv, inclusiv cu privire la respectarea Tratatului privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în uniunea economică şi monetară, la riscurile bugetare viitoare, la raportul dintre datoria publică şi sustenabilitatea financiară a statului sunt chestiuni care intră în marja de apreciere a Guvernului şi a Parlamentului. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că eventualele încălcări ale art. 126 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE) se constată în cadrul procedurii de deficit excesiv, prevăzută de textul antereferit din TFUE, şi nu printr-un control de constituţionalitate a legii bugetului de stat. Curtea Constituţională nu are nicio competenţă în procedura reglementată de art. 121 sau 126 din TFUE; dialogul instituţional existent între Comisia Europeană, Consiliul Uniunii Europene şi statul membru în cauză se desfăşoară potrivit prevederilor art. 121 şi 126 din TFUE (Decizia nr. 127 din 6 martie 2019, precitată, paragrafele 98 şi 99).
    140. Incompatibilitatea legii bugetului de stat cu legea responsabilităţii fiscal-bugetare şi cu Strategia fiscal-bugetară 2026-2028 este motivată fie prin prisma unor aprecieri de fapt, fie prin prisma unor suspiciuni privind datele cuprinse în declaraţia de conformitate semnată de prim-ministru şi de ministrul finanţelor în temeiul art. 15 din Legea nr. 69/2010. Or, controlul de constituţionalitate nu poate privi compararea diverselor acte normative, evaluarea unor situaţii sau aprecieri de fapt sau verificarea veridicităţii unor acte premergătoare adoptării legii. Prin urmare, aspectele învederate nu reprezintă veritabile critici de neconstituţionalitate.

    (2.2.12.) Criticile privind încălcarea art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 1 alin. (5) din Constituţie
    141. Autorii obiecţiei de neconstituţionalitate sunt nemulţumiţi de faptul că Consiliul General al Municipiului Bucureşti decide, prin hotărâre proprie, modul de repartizare a cotei de 85% din impozitul pe venit între bugetul municipal şi bugetele de sector. Astfel de critici vizează chestiuni de oportunitate şi de opţiune legislativă şi nu pot forma obiect al controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională. Soluţia legislativă promovată intră în marja de apreciere a Guvernului şi a Parlamentului, după caz.

    (2.2.13.) Criticile privind încălcarea art. 148 alin. (4) coroborat cu art. 1 alin. (5) din Constituţie
    142. Problema majorării capitalului social al Băncii de Investiţii şi Dezvoltare - S.A. nu este una de constituţionalitate. Îndoielile autorilor obiecţiei de neconstituţionalitate cu privire la neconformitatea măsurii cu condiţiile Regulamentului (UE) 2021/241 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 februarie 2021 de instituire a Mecanismului de redresare şi rezilienţă, aspectele referitoare la riscul de rambursare, la riscurile privind termenul imperativ de plată sau modul în care se vor utiliza sumele de bani aferente capitalului majorat sunt chestiuni de politici publice în domeniul economic şi bugetar şi nu pot face obiectul controlului de constituţionalitate.
    143. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate şi constată că Legea bugetului de stat pe anul 2026 este constituţională în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 26 martie 2026.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
                    Prim-magistrat-asistent,
                    Benke Károly

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, DECIZIA nr. 286 din 26 martie 2026

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "
5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"

﻿ DECIZIA nr. 286 din 26 martie 2026 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii bugetului de stat pe anul 2026

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 286 din 26 martie 2026 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii bugetului de stat pe anul 2026