Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
regulament din 3 iunie 2013

‹‹ Pagina 59 din 199

Monitorul Oficial 664 din 04 Iulie 2022 (M. Of. 664/2022)

 DECIZIA nr. 32 din 6 iunie 2022 referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: Dacă nedeclararea la organul fiscal competent (Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, direcţia generală a finanţelor publice) a veniturilor obţinute din vânzarea de autoturisme second-hand şi evidenţiate în acte contabile primare, în condiţiile declarării acestora la direcţia de taxe şi impozite locale, se circumscrie laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările şi completările ulterioare (ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile) sau întruneşte elementele de tipicitate ale contravenţiei prevăzute de art. 219 alin. (1) lit. b) combinat cu art. 219 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (neîndeplinirea la termen a obligaţiilor de declarare prevăzute de lege a bunurilor şi veniturilor impozabile sau, după caz, a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume). EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 664 din 4 iulie 2022

Dosar nr. 661/1/2022 ┌───────────────┬──────────────────────┐│ │- judecător, ││corina-alina │preşedintele Înaltei ││corbu │curţi de casaţie şi ││ │justiţie, preşedintele││ │completului │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel ...

Monitorul Oficial 658 din 30 Iunie 2022 (M. Of. 658/2022)

 REGULAMENT din 30 iunie 2022 privind criteriile minime de pregătire, perfecţionare şi brevetare a piloţilor maritimi, alţii decât piloţii de mare largă EMITENT: Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 658 din 30 iunie 2022

──────────aprobat prin ordinul nr. 1.203 din 30 iunie 2022, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 658 din 30 iunie 2022──────────art. 1(1) termenii folosiţi în prezentul regulament şi în anexele la acesta au următoarele înţelesuri:a) aprobat - aprobat de autoritatea navală română în conformitate cu prevederile legale;b) autoritate competentă - autoritatea navală română, autoritate centrală de specialitate din subordinea ministerului transporturilor şi infrastructurii, în domeniul siguranţei navigaţiei şi al securităţii navelor, căreia i s-au delegat competenţele privind ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin, denumită în continuare anr;c) brevet de pilot maritim - un document emis de anr în ...

Monitorul Oficial 635 bis din 28 Iunie 2022 (M. Of. 635 bis/2022)

 PROCEDURĂ din 23 iunie 2022 de implementare a Programului pentru stimularea înfiinţării întreprinderilor mici şi mijlocii "Start-up Nation - ROMÂNIA" EMITENT: Ministerul Turismului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 635 bis din 28 iunie 2022

──────────aprobată prin ordinul nr. 1.111 din 23 iunie 2022, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 635 din 28 iunie 2022.──────────1. obiectivul programuluiprogramul pentru stimularea înfiinţării întreprinderilor mici şi mijlocii "start-up nation - romÂnia", denumit în continuare programul, este un program de încurajare şi de stimulare a înfiinţării întreprinderilor mici şi mijlocii, implementat de către ministerul antreprenoriatului şi turismului (mat) prin intermediul agenţiilor pentru Întreprinderi mici şi mijlocii, atragere de investiţii şi promovare a exportului (aimmaipe), în conformitate cu prevederile legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ...

Monitorul Oficial 617 din 23 Iunie 2022 (M. Of. 617/2022)

 LEGE nr. 188 din 22 iunie 2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 126/2018 privind pieţele de instrumente financiare EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 617 din 23 iunie 2022

Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. ilegea nr. 126/2018 privind pieţele de instrumente financiare, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 521 din 26 iunie 2018, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. articolul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins: "art. 1prezenta lege se aplică societăţilor de servicii de investiţii financiare, denumite în continuare s.s.i.f., operatorilor de piaţă, depozitarilor centrali, contrapărţilor centrale, firmelor de investiţii din alte state membre care operează pe teritoriul româniei în temeiul libertăţii de a presta servicii sau prin înfiinţarea unei sucursale, precum şi societăţilor din ţări terţe care ...

Monitorul Oficial 614 din 23 Iunie 2022 (M. Of. 614/2022)

 SCHEMĂ DE AJUTOR DE MINIMIS din 14 iunie 2022 privind "Ajutor de minimis pentru sprijinirea dezvoltării de produse şi servicii TIC inovative create de IMM-uri" în cadrul axei prioritare 2, prioritatea de investiţie 2b "Dezvoltarea produselor şi serviciilor TIC, a comerţului electronic şi a cererii de TIC", acţiunea 2.2.1 "Sprijinirea creşterii valorii adăugate generate de sectorul TIC şi a inovării în domeniu prin dezvoltarea de clustere", apelul 3, din Programul operaţional Competitivitate 2014-2020 EMITENT: Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 614 din 23 iunie 2022

──────────aprobată prin ordinul nr. 918/2.118/2022, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 614 din 23 iunie 2022.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1(1) prezenta procedură instituie o schemă de ajutor de minimis denumită „ajutor de minimis pentru sprijinirea dezvoltării de produse şi servicii tic inovative create de imm-uri“ în cadrul axei prioritare 2, prioritatea de investiţie 2b „dezvoltarea produselor şi serviciilor tic, a comerţului electronic şi a cererii de tic“, acţiunea 2.2.1 „sprijinirea creşterii valorii adăugate generate de sectorul tic şi a inovării în domeniu prin dezvoltarea de clustere“, apelul 3, din programul operaţional competitivitate 2014-2020, denumită schema de ajutor de minimis, ...

Monitorul Oficial 615 din 23 Iunie 2022 (M. Of. 615/2022)

 REGULAMENTUL SENATULUI din 24 octombrie 2005 EMITENT: Senatul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 615 din 23 iunie 2022

*) republicat în temeiul art. ii din hotărârea senatului nr. 50/2022 pentru modificarea şi completarea regulamentului senatului, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 434 din 4 mai 2022, dându-se textelor o nouă numerotare.cap. iorganizarea senatuluisecŢiunea 1constituirea senatuluiart. 1(1) parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării.(2) parlamentul este alcătuit din camera deputaţilor şi senat.art. 2(1) senatul este ales pentru un mandat de 4 ani care se prelungeşte, de drept, numai în condiţiile excepţionale prevăzute de constituţie.(2) senatul se organizează şi funcţionează potrivit dispoziţiilor constituţiei, ale legii nr. ...

Monitorul Oficial 612 din 22 Iunie 2022 (M. Of. 612/2022)

 DECIZIA nr. 557 din 14 septembrie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 116 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 612 din 22 iunie 2022

┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...

Monitorul Oficial 611 din 22 Iunie 2022 (M. Of. 611/2022)

 REGULAMENT nr. 12 din 18 mai 2022 pentru modificarea şi completarea Regulamentului Autorităţii de Supraveghere Financiară şi al Băncii Naţionale a României nr. 10/4/2018 privind protejarea instrumentelor financiare şi a fondurilor care aparţin clienţilor, obligaţiile de guvernanţă a produsului şi normele aplicabile la acordarea sau primirea de onorarii, comisioane sau alte tipuri de beneficii pecuniare sau nepecuniare EMITENT: Autoritatea de Supraveghere Financiară PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 611 din 22 iunie 2022

În temeiul prevederilor art. 1 alin. (2), art. 2 alin. (1) lit. a) şi d), art. 3 alin. (1) lit. b), art. 6 alin. (1) şi (2), precum şi ale art. 14 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea autorităţii de supraveghere financiară, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 2 alin. (2) şi (5), art. 5 alin (1), art. 51 şi art. 81 din legea nr. 126/2018 privind pieţele de instrumente financiare, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 2 alin. (6) şi art. 280 din legea nr. 126/2018 privind ...

Monitorul Oficial 596 din 20 Iunie 2022 (M. Of. 596/2022)

 ORDIN nr. 83 din 15 iunie 2022 privind modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 5/2014 pentru aprobarea conţinutului-cadru al certificatelor de racordare EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 596 din 20 iunie 2022

Având în vedere dispoziţiile art. 2 alin. (5) din regulamentul privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public, aprobat prin ordinul preşedintelui autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei nr. 59/2013, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 5 alin. (1) lit. c) şi ale art. 9 alin. (1) lit. h) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 160/2012, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei emite prezentul ordin.art. iordinul preşedintelui autorităţii naţionale de reglementare în ...

 ORDIN nr. 82 din 15 iunie 2022 privind modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 74/2014 pentru aprobarea conţinutului-cadru al avizelor tehnice de racordare EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 596 din 20 iunie 2022

Având în vedere dispoziţiile art. 2 alin. (4) şi ale art. 28 alin. (2) din regulamentul privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public, aprobat prin ordinul preşedintelui autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei nr. 59/2013, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 5 alin. (1) lit. c) şi ale art. 9 alin. (1) lit. h) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 160/2012, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei emite prezentul ordin.art. iordinul preşedintelui ...

‹‹ Pagina 59 din 199
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

 5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "
5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016