Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordonan de urgen nr 29 din 14 aprilie 2005
Monitorul Oficial 398 din 12 Mai 2026 (M. Of. 398/2026)
SENTINŢA CIVILĂ nr. 243 din 30 septembrie 2024 referitoare la acţiunea în contencios administrativ având ca obiect anulare act administrativ cu caracter normativ EMITENT: Curtea de Apel Iaşi PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 398 din 12 mai 2026
Dosar nr. 172/32/2024*completul constituit din:preşedinte: irina alexandra ghergheşanugrefier: veronica-afrodita timoftepe rol se află pronunţarea asupra cauzei de contencios administrativ şi fiscal privind pe reclamanta ......., pârât fiind ministerul justiţiei, cauză având ca obiect anulare act administrativ. cauză strămutată de la curtea de apel bacău.la apelul nominal făcut în şedinţa publică lipsesc părţile.procedura de citare este legal îndeplinită.s-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile asupra fondului au avut loc la data de 16.09.2024, susţinerile şi concluziile părţilor fiind consemnate în încheierea din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta, când instanţa, din lipsă de timp pentru deliberare a ...
Monitorul Oficial 397 din 12 Mai 2026 (M. Of. 397/2026)
ORDIN nr. 430 din 22 aprilie 2026 pentru modificarea şi completarea anexei nr. 2 la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 35/2016 privind aprobarea acţiunilor sanitar-veterinare cuprinse în Programul acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de imobilizare a animalelor care ameninţă viaţa sau integritatea corporală a persoanelor prin utilizarea şi administrarea substanţelor din categoria stupefiante, psihotrope, de identificare şi înregistrare a bovinelor, porcinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, precum şi a normelor metodologice de aplicare a Programului de supraveghere şi control în domeniul siguranţei alimentelor EMITENT: Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 397 din 12 mai 2026
Văzând referatul de aprobare nr. 128 din 26.01.2026, elaborat de direcţia generală siguranţa alimentelor, având în vedere prevederile art. 2 şi ale art. 24 din legea nr. 150/2004 privind siguranţa alimentelor şi a hranei pentru animale, republicată,ţinând cont de prevederile art. 6^3 şi ale art. 10 lit. b) din ordonanţa guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare,în baza prevederilor art. 6 din hotărârea guvernului nr. 1.156/2013 pentru aprobarea acţiunilor sanitar-veterinare cuprinse în programul acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile ...
Monitorul Oficial 357 din 30 Aprilie 2026 (M. Of. 357/2026)
ORDIN nr. 479 din 29 aprilie 2026 privind prospectele de emisiune a certificatelor de trezorerie cu discont şi a obligaţiunilor de stat de tip benchmark aferente lunii mai 2026 EMITENT: Ministerul Finanţelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 357 din 30 aprilie 2026
În temeiul:- art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor, cu modificările şi completările ulterioare;– art. 6 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 212/2020 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin legea nr. 109/2021, cu completările ulterioare;– ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 109/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi al normelor metodologice de aplicare a prevederilor ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 64/2007 privind datoria ...
Monitorul Oficial 332 din 27 Aprilie 2026 (M. Of. 332/2026)
DECIZIA nr. 44 din 23 martie 2026 referitoare la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea de răspundere civilă auto EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 332 din 27 aprilie 2026
Dosar nr. 2.587/1/2025 ┌──────────┬───────────────────────────┐│ana │- vicepreşedintele Înaltei ││hermina │curţi de casaţie şi ││iancu │justiţie - preşedintele ││ │completului │├──────────┼───────────────────────────┤│eleni │- preşedintele secţiei ││cristina │penale ...
Monitorul Oficial 325 din 24 Aprilie 2026 (M. Of. 325/2026)
DECIZIA nr. 95 din 4 februarie 2026 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 7/2025 pentru modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul sănătăţii, precum şi a dispoziţiilor art. II din Ordonanţa Guvernului nr. 7/2025 pentru modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul sănătăţii, cu referire la art. V alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 180/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, precum şi pentru stabilirea unor măsuri cu privire la acordarea concediilor medicale EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 325 din 24 aprilie 2026
┌─────────────────┬──────────────────────┐│elena-simina │- preşedinte ││tănăsescu │ │├─────────────────┼──────────────────────┤│asztalos │- judecător ││csaba-ferenc │ │├─────────────────┼──────────────────────┤│mihai busuioc │- ...
Monitorul Oficial 324 din 23 Aprilie 2026 (M. Of. 324/2026)
DECIZIA nr. 168 din 8 aprilie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 39/2018 privind parteneriatul public-privat şi pentru stabilirea unor măsuri privind investiţiile publice, precum şi a dispoziţiilor art. II alin. (1) lit. b), ale art. III şi ale art. VII lit. a) şi b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 7/2020 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 324 din 23 aprilie 2026
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 318 din 22 Aprilie 2026 (M. Of. 318/2026)
REGULAMENTUL SENATULUI din 24 octombrie 2005 EMITENT: Senatul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 318 din 22 aprilie 2026
*) republicat în temeiul art. ii din hotărârea senatului nr. 45/2026 privind modificarea şi completarea regulamentului senatului, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 250 din 31 martie 2025, dându-se textelor o nouă numerotare.regulamentul senatului, aprobat prin hotărârea senatului nr. 28/2005, a fost republicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1116 din 4 decembrie 2025.cap. iorganizarea senatuluisecŢiunea 1constituirea senatuluiart. 1(1) parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării.(2) parlamentul este alcătuit din camera deputaţilor şi senat.art. 2(1) senatul este ales pentru un mandat de 4 ani care se ...
Monitorul Oficial 317 din 22 Aprilie 2026 (M. Of. 317/2026)
HOTĂRÂREA din 15 decembrie 2025 în Cauza Danileţ împotriva României EMITENT: Curtea Europeană a Drepturilor Omului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 317 din 22 aprilie 2026
(cererea nr. 16.915/21)strasbourg ┌──────────────────────────────────────┐│art. 10 • libertatea de exprimare • ││sancţiune disciplinară aplicată de ││consiliul superior al magistraturii ││unui judecător care a publicat două ││mesaje pe pagina sa de facebook • ││temei juridic suficient de precis • ││consolidarea de către marea cameră a ││principiilor care decurg din ││jurisprudenţa sa privind libertatea de││exprimare a magistraţilor pe internet ││şi pe reţelele de socializare, oferind││în acelaşi timp anumite clarificări şi││definind o serie de criterii care iau ││în considerare ...
Monitorul Oficial 308 din 17 Aprilie 2026 (M. Of. 308/2026)
DECIZIA nr. 666 din 25 noiembrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) partea introductivă, coroborat cu art. 2 lit. e) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, a sintagmei "legea penală" din cuprinsul art. 15 alin. (1) din Codul penal şi al art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, precum şi a sintagmei "în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni" din cuprinsul art. 367 alin. (6) din Codul penal EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 308 din 17 aprilie 2026
┌───────────────────┬──────────────────┐│elena-simina │- preşedinte ││tănăsescu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│asztalos │- judecător ││csaba-ferenc │ │├───────────────────┼──────────────────┤│mihai busuioc │- judecător ...
Monitorul Oficial 292 din 14 Aprilie 2026 (M. Of. 292/2026)
REGULAMENT din 24 martie 2026 privind atestarea tehnico-profesională a auditorilor energetici pentru clădiri EMITENT: Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 292 din 14 aprilie 2026
──────────aprobat prin ordinul nr. 348 din 24 martie 2026, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 292 din 14 aprilie 2026.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1(1) prezentul regulament privind atestarea auditorilor energetici pentru clădiri stabileşte cadrul legal pentru atestarea tehnico-profesională a specialiştilor - persoane fizice - cu activitate în construcţii, ca auditori energetici pentru clădiri.(2) În înţelesul prezentului regulament, specialişti pot fi cetăţeni români, precum şi cetăţeni ai altui stat membru al uniunii europene ori al spaţiului economic european care îndeplinesc cerinţele prevăzute în prezentul regulament şi care doresc să acceadă la profesia reglementată de auditor energetic pentru ...








