Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 168 din 8 aprilie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 39/2018 privind parteneriatul public-privat şi pentru stabilirea unor măsuri privind investiţiile publice, precum şi a dispoziţiilor art. II alin. (1) lit. b), ale art. III şi ale art. VII lit. a) şi b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 7/2020

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 168 din 8 aprilie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 39/2018 privind parteneriatul public-privat şi pentru stabilirea unor măsuri privind investiţiile publice, precum şi a dispoziţiilor art. II alin. (1) lit. b), ale art. III şi ale art. VII lit. a) şi b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 7/2020

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 324 din 23 aprilie 2026

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache      │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana      │- judecător       │
│Scântei            │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina       │- judecător       │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu    │-                 │
│                   │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 39/2018 privind parteneriatul public-privat şi pentru stabilirea unor măsuri privind investiţiile publice, excepţie ridicată de Asocierea China Communications Construction Company LTD (din Xicheng, Beijing, Republica Populară Chineză) - Makyol Inşaat Sanayi Turizm ve Ticaret A.Ş. (din Besiktaş - Istanbul, Turcia) în Dosarul nr. 1.500/2/2020 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.280D/2020.
    2. La apelul nominal se prezintă, pentru autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, avocat Horia Drăghici, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul apărătorului ales prezent, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată. În esenţă, arată că dispoziţiile criticate sunt contrare, în principal, art. 115 alin. (4) din Constituţie, care conţine trei aspecte pe care Guvernul trebuie să le respecte atunci când recurge la adoptarea ordonanţelor de urgenţă - situaţia extraordinară, reglementarea să nu poată fi amânată şi să fie motivată urgenţa în cuprinsul acestora. În ceea ce priveşte faptul că nu putea fi amânată adoptarea reglementării respective, învederează că în preambulul ordonanţei de urgenţă se arată că există un program de guvernare în baza căruia ar trebui emis actul normativ criticat. Or, de la momentul aprobării programului de guvernare prin hotărâre a Parlamentului (noiembrie 2019) şi până la adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2020 au trecut peste trei luni, prin urmare, nu exista clar caracterul de urgenţă. Referitor la situaţia extraordinară, învederează că aceasta trebuie să reprezinte un aspect care se depărtează de o situaţie obişnuită, or, în cauză, motivele invocate de către Guvern au reprezentat tocmai imperativul naţional al realizării proiectului de infrastructură, iar orice amânare a realizării acestor proiecte de infrastructură ar aduce elemente negative asupra economiei naţionale. Însă, având în vedere contextul actual, se observă că au trecut cinci ani de la adoptarea ordonanţei de urgenţă în discuţie, iar unul dintre proiectele de infrastructură (care a fost, practic, anulat prin normele acesteia) - Autostrada Ploieşti-Braşov - nu s-a concretizat nici până în prezent, aşadar nu a constituit o urgenţă nici la momentul respectiv. Motivele cuprinse în preambulul actului normativ supus controlului reprezintă elemente de necesitate sau oportunitate, iar nu o situaţie extraordinară sau de urgenţă. Aspectele învederate au fost semnalate şi prin avizul Consiliului Legislativ. De asemenea, neconstituţionalitatea normelor criticate este susţinută şi prin lipsa avizului Consiliului Economic şi Social şi a îndeplinirii cerinţelor cuprinse în legislaţia privind transparenţa decizională în administraţia publică. Totodată, prevederile criticate au un caracter retroactiv din perspectiva aplicării acestora, întrucât existau situaţii de drept care deja produseseră efecte juridice, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate aflându-se în cadrul unei proceduri de licitaţie, într-un stadiu avansat (ultimul) al acestei proceduri - negociere directă privind clauzele contractuale. În final, susţine că unicul scop al adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2020 a fost acela de anulare a procedurii de licitaţie în parteneriat public-privat a autostrăzii Ploieşti-Braşov.
    4. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă menţionează că din preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2020 şi din nota de fundamentare rezultă explicarea situaţiei extraordinare, precum şi urgenţa adoptării actului normativ. Astfel, în esenţă: s-a urmărit evitarea unei duble competenţe în ceea ce priveşte implementarea proiectelor de infrastructură, ţinând cont de necesitatea unei abordări unitare în domeniul investiţiilor publice, precum şi de specificitatea obiectivelor de investiţii vizate; s-a reţinut că este imposibil ca o instituţie publică, astfel cum este Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză, să poată gestiona cu succes proiectele finanţate în baza unui contract de parteneriat public-privat aflate în coordonare şi cu respectarea tuturor standardelor tehnice şi a normelor legale, mai bine decât orice autoritate de stat în domeniile specifice. Referitor la avizul Consiliului Economic şi Social, menţionează că în cauză nu era necesară solicitarea acestuia, având în vedere prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 248/2013 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Economic şi Social şi obiectivul actului normativ, care a vizat transferul unor proiecte strategice de investiţii de la Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză către ministerele de resort, nefiind vizate măsuri cu caracter economic sau politici financiare în sensul prevăzut de această lege. Referitor la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, arată următoarele: prevederile criticate nu se aplică retroactiv, ci de la momentul intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă în discuţie, situaţiilor juridice în curs de modificare, precum efectelor viitoare ale unor situaţii născute anterior, dar neconsumate; prevederile art. 33 şi art. 31 din Constituţie nu au incidenţă în cauză; referitor la art. 45 din Legea fundamentală, se are în vedere jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional în materie, libertatea economică nefiind un drept absolut, aceasta exercitându-se în condiţiile legii.
    5. Având cuvântul, în replică, apărătorul ales al autoarei excepţiei de neconstituţionalitate învederează că evitarea dublei competenţe a condus la abandonarea proiectelor respective de către Ministerul Transporturilor, întrucât timp de cinci ani nu s-a mai realizat nimic.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    6. Prin Încheierea din 22 iulie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 1.500/2/2020, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 39/2018 privind parteneriatul public-privat şi pentru stabilirea unor măsuri privind investiţiile publice, excepţie ridicată de Asocierea China Communications Construction Company LTD (din Xicheng, Beijing, Republica Populară Chineză) - Makyol Inşaat Sanayi Turizm ve Ticaret A.Ş. (din Besiktaş - Istanbul, Turcia) într-o cauză întemeiată pe dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2020.
    7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că atât Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 7/2020 în integralitate, cât şi, în mod particular, dispoziţiile art. II alin. (1) lit. b), ale art. III şi ale art. VII lit. a) şi b) din această ordonanţă de urgenţă a Guvernului sunt neconstituţionale, fiind contrare prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3), (4), (5), ale art. 15 alin. (2), ale art. 30 alin. (1), ale art. 31 alin. (1) şi (2), ale art. 45, 53, ale art. 115 alin. (4) şi (6) şi ale art. 147 alin. (4). Se învederează că circumstanţele relevante pentru teza încălcării art. 115 alin. (4) din Constituţie reprezintă premisa afectării şi a celorlalte dispoziţii constituţionale menţionate în susţinerea excepţiei. Astfel, motivele cuprinse în preambulul acestui act normativ care ar justifica adoptarea ordonanţei de urgenţă criticate nu se circumscriu criteriilor şi condiţiilor cumulative în care pot fi adoptate acte prin delegarea legislativă, astfel cum aceste condiţii sunt cuprinse în Constituţie şi au fost dezvoltate pe cale jurisprudenţială de către instanţa de contencios constituţional, respectiv: (i) să se justifice existenţa unei situaţii extraordinare; (ii) reglementarea acesteia să nu poată fi amânată; (iii) urgenţa să fie motivată în cuprinsul ordonanţei [art. 115 alin. (4) din Constituţie şi, spre exemplu, Decizia Curţii Constituţionale nr. 255 din 11 mai 2005, Decizia nr. 214 din 9 aprilie 2019 sau Decizia nr. 83 din 18 februarie 2020 etc.]. Însă Guvernul a încălcat limitele competenţei normative cuprinse în art. 115 alin. (4), reglementând arbitrar şi abuziv un domeniu ce constituie obiectiv de interes naţional strategic - realizarea proiectelor de infrastructură de interes public, norme care au impact negativ asupra unor proceduri în curs, neexistând o situaţie extraordinară, a cărei reglementare nu putea fi amânată. În realitate, aşa cum rezultă din simpla lectură a textului, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 7/2020 a urmărit, exclusiv, un deziderat de oportunitate (chiar contrar celui declarat, „luând în considerare imperativul naţional al realizării proiectelor de infrastructură, precum şi consecinţele negative foarte importante ale neîndeplinirii acestui obiectiv“), sistând procedurile de atribuire a parteneriatelor public-private aflate în curs la data adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2020, prin scoaterea acestora de sub competenţa Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză (autoritatea contractantă învestită cu atribuţii de realizare şi implementare a obiectivelor strategice prin parteneriate public-private), sens în care este art. VII lit. a) prin care Guvernul a dispus abrogarea Hotărârii Guvernului nr. 357/2018 privind aprobarea Listei proiectelor strategice de investiţii care urmează a fi pregătite şi atribuite în parteneriat public-privat de către Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză.
    8. De asemenea, se învederează că pentru emiterea unei ordonanţe de urgenţă este necesară (ca o condiţie sine qua non) existenţa unei stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voinţa Guvernului, care pune în pericol un interes public, iar constatarea acestor elemente se realizează de Guvern, care este obligat să motiveze, atât în fapt, cât şi în drept, intervenţia sa în preambulul actului normativ adoptat. Însă niciunul dintre punctele expuse în preambulul ordonanţei de urgenţă în discuţie nu întruneşte elementele necesare pentru a constitui o situaţie extraordinară, în sens constituţional. Contrar susţinerilor Guvernului prin instrumentele de motivare ale actului normativ criticat, nicio prevedere din Programul de guvernare (anexa nr. 2 la Hotărârea Parlamentului României nr. 22/2019 pentru acordarea încrederii Guvernului) nu reglementează în vreun fel competenţa Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză raportat la competenţa Guvernului pentru proiecte de infrastructură şi nici nu enumeră vreo măsură excepţională, necesar a fi adoptată într-un termen scurt ori de urgenţă cu privire la proiectele de infrastructură reglementate prin art. VII din ordonanţa de urgenţă criticată. Dimpotrivă, de natura Programului de Guvernare este adoptarea unor măsuri pe termen mediu şi lung, relevantă în acest sens fiind perioada relativ lungă între adoptarea Programului de guvernare prin Hotărârea Parlamentului României nr. 22/2019 şi adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2020 în care urgenţa reglementării a putut fi, totuşi, amânată. Aşadar, actul normativ antereferit cuprinde reglementări multiple, din domenii diverse (spre exemplu, art. I modifică, în ansamblul său, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 39/2018 privind parteneriatul public- privat, art. V introduce măsuri cu privire la scheme de ajutor de stat pentru industria cinematografică, art. VII abrogă acte normative), nu doar proiecte de infrastructură, aşa cum este menţionat în preambulul actului normativ în discuţie, şi, cu toate acestea, adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2020 s-a realizat fără a avea o motivare concretă, fără să fie justificate urgenţa şi situaţia extraordinară sau circumstanţele excepţionale [prevăzute de art. 7 alin. (13) din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică] şi fără să fie precizat interesul public şi, prin urmare, nu sunt întrunite exigenţele constituţionale referitoare la adoptarea ordonanţelor de urgenţă.
    9. Se mai precizează că dispoziţiile criticate au fost adoptate (i) cu încălcarea principiului legalităţii, ca urmare a nerespectării prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative şi ale Legii nr. 248/2013 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Economic şi Social (sub aspectul corelării cu dispoziţiile pe care le modifică, cu referire la avizul Consiliului Economic şi Social şi la dispoziţii tranzitorii, precum şi cu privire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materia principiului legalităţii, în componentele sale), aspect ce conduce şi la încălcarea art. 1 alin. (3), (4) şi (5), art. 30, 31 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie; (ii) cu nerespectarea art. 15 alin. (2) şi art. 45 din Constituţie, întrucât se aplică unor efecte juridice consumate anterior şi nu permit continuarea procedurilor de atribuire a contractelor, în condiţiile în care obiectul contractului şi prestarea serviciilor se circumscriu noţiunii de libertate economică, actul normativ criticat neinstituind, în realitate, reguli de disciplină economică prin restricţii de ordin economic, ci a suprimat, în totalitate, contextul legal de desfăşurare a activităţii economice; (iii) cu afectarea art. 53, coroborat cu art. 115 alin. (6) din Constituţie, deoarece nu sunt respectate condiţiile privind restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi fundamentale, mai ales prin prisma faptului că ordonanţele de urgenţă nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie.
    10. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal opinează că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, în raport cu art. 115 alin. (4) din Constituţie, nefiind îndeplinite cerinţele constituţionale privind adoptarea ordonanţelor de urgenţă. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 7/2020 este neconstituţională şi prin prisma: (i) art. 1 alin. (3), (4) şi (5) din Constituţie, raportat la Legea nr. 52/2003 şi la Legea nr. 24/2000, întrucât, în esenţă: nu este motivată sub aspectul cerinţelor legale obligatorii de prezentare şi motivare pentru adoptarea actului, având un caracter sumar, lipsit de claritate şi predictibilitate, afectând în mod grav securitatea raporturilor juridice; reglementează domenii diverse (a se vedea, de exemplu, art. II comparat cu art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 7/2020) printr-un singur act normativ, fără ca prevederile acestuia să fie justificate individual, în acord cu prevederile legii; nu conţine dispoziţii tranzitorii; lipsesc avize obligatorii în procesul de adoptare a actului (avizul Consiliului Economic şi Social, acest organ nefiind sesizat conform informaţiilor disponibile în nota de fundamentare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2020); din analiza notei de fundamentare şi a preambulului Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2020 nu reies elementele de fapt obiective ale situaţiei extraordinare a cărei reglementare se impune prin adoptarea unei ordonanţe de urgenţă şi nici interesul public ce este lezat ca urmare a neadoptării ordonanţei de urgenţă; (ii) art. 147 alin. (4) din Constituţie, coroborat cu art. 1 alin. (5) din Constituţie, în raport cu jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional în materia adoptării ordonanţelor de urgenţă; (iii) art. 15 alin. (2) din Constituţie, întrucât actul normativ are un caracter retroactiv prin faptul că se aplică unor efecte juridice consumate anterior, întrucât autoritatea contractantă a demarat procedurile la care face referire actul normativ, iar în nota de fundamentare cu privire la adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2020 Guvernul recunoaşte stadiul avansat al proiectelor de investiţii strategice care urmează să fie transferate în competenţa ministerelor de resort; au fost abrogate mai multe hotărâri ale Guvernului care au implicaţii substanţiale şi directe asupra procedurilor demarate.
    11. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 7/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 39/2018 privind parteneriatul public-privat şi pentru stabilirea unor măsuri privind investiţiile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 93 din 7 februarie 2020. Însă, prin motivarea excepţiei de neconstituţionalitate sunt vizate, punctual, şi dispoziţiile art. II alin. (1) lit. b), ale art. III şi ale art. VII lit. a) şi b) din această ordonanţă de urgenţă, care au următorul cuprins:
    - Art. II alin. (1) lit. b): „(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor preia de la Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză următoarele proiecte strategice de investiţii: (...) b) Autostrada Ploieşti-Braşov;“;
    – Art. III:
    "În termen de 10 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză predă pe bază de protocol de predare-preluare:
    a) Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor proiectele strategice de investiţii prevăzute la art. II alin. (1);
    b) Ministerului Sănătăţii proiectele strategice de investiţii prevăzute la art. II alin. (2);
    c) Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri proiectele strategice de investiţii prevăzute la art. II alin. (3);
    d) Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, proiectul strategic de investiţii prevăzut la art. II alin. (4);
    e) Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, proiectul strategic de investiţii prevăzut la art. II alin. (5).;"

    – Art. VII lit. a) şi b):
    "La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abrogă:
    a) Hotărârea Guvernului nr. 357/2018 privind aprobarea Listei proiectelor strategice de investiţii care urmează a fi pregătite şi atribuite în parteneriat public-privat de către Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 6 iunie 2018, cu completările ulterioare;
    b) Hotărârea Guvernului nr. 667/2018 privind aprobarea Studiului de fundamentare pentru autostrada Ploieşti-Braşov, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 3 septembrie 2018;."

    15. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3), (4) şi (5) cu privire la statul român, statul de drept, separaţia şi echilibrul puterilor în stat şi principiul legalităţii, ale art. 15 alin. (2) referitor la principiul neretroactivităţii legii civile, ale art. 30 alin. (1) referitor la libertatea de exprimare, ale art. 31 alin. (1) şi (2) privind dreptul la informaţie, ale art. 45 - Libertatea economică, ale art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 115 alin. (4) şi (6) referitor la delegarea legislativă şi la condiţiile în care pot fi adoptate ordonanţe de urgenţă şi ale art. 147 alin. (4) referitor la caracterul erga omnes al deciziilor Curţii Constituţionale.
    16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, astfel cum reiese chiar din titlul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2020, aceasta are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 39/2018 privind parteneriatul public-privat, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi stabilirea unor măsuri privind investiţiile publice.
    17. Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 39/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 427 din 18 mai 2018, s-au reglementat încheierea, derularea şi încetarea parteneriatului public-privat, care are ca obiect realizarea sau, după caz, reabilitarea şi/sau extinderea unui bun sau a unor bunuri care vor aparţine patrimoniului partenerului public şi/sau operarea unui serviciu public, în condiţiile acestui act normativ. Astfel, prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 39/2018, în contextul dat, se aplică de către partenerul public pentru implementarea unui proiect, în cazul în care studiul de fundamentare a proiectului demonstrează, pe lângă elementele principale prevăzute la art. 19, că mai mult de jumătate din veniturile care urmează să fie obţinute de către societatea de proiect din utilizarea bunului/bunurilor sau operarea serviciului public ce formează obiectul proiectului provin din plăţi efectuate de către partenerul public sau de către alte entităţi publice în beneficiul partenerului public. De asemenea, art. 17 alin. (4) (în forma iniţială) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 39/2018 dispunea că Guvernul poate decide prin hotărâre ca anumite proiecte pe care le consideră strategice să fie pregătite şi atribuite în numele partenerilor publici care urmează să le implementeze de către Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză.
    18. Este de menţionat că prin Ordonanţa Guvernului nr. 22/2007 privind organizarea şi funcţionarea Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 544 din 3 iulie 2019, a fost înfiinţată Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Secretariatului General al Guvernului şi coordonarea prim-ministrului, având rolul de a elabora studii şi prognoze pe termen scurt, mediu şi lung privind evoluţia economiei româneşti în ansamblu, pe sectoare şi în profil teritorial, sinteze macroeconomice, de a fundamenta orientările strategice de dezvoltare economico-socială şi măsurile de politică economică proiectate de Guvern, în concordanţă cu Programul de guvernare, precum şi de a coordona, împreună cu Secretariatul General al Guvernului, şi monitoriza politicile publice, cu deosebire ale investiţiilor în parteneriat public-privat şi din domeniul ajutorului de stat; totodată, Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză este o instituţie cu rol de sinteză în domeniile antereferite.
    19. Având în vedere acest cadru normativ, atât nota de fundamentare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2020, cât şi expunerea de motive a legii de aprobare a acesteia subliniază că prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 39/2018 Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză a fost desemnată ca unitate centralizată de atribuire a contractelor în parteneriat public-privat, însă această desemnare nu avut în vedere multitudinea de domenii distincte în care se doreşte implementarea acestui instrument de contractare - parteneriat public-privat, fiind imposibil ca o instituţie publică, aşa cum este Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză, să poată gestiona cu succes şi cu respectarea tuturor standardelor tehnice şi a normelor legale, mai bine decât oricare autoritate de stat în domeniile specifice (transporturi, sănătate, agricultură, energie, turism, industrie), atribuirea, implementarea şi monitorizarea acestui tip de contract. Prin urmare, s-a apreciat ca fiind necesară o descentralizare a atribuirii contractelor în discuţie, care ar conduce la o mai bună implementare a acestor tipuri de contracte, întrucât între partenerul public şi partenerul privat nu ar mai exista un intermediar, cum este Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză, iar fiecare autoritate publică ar fi partener public pentru domeniul său de activitate şi ar putea să decidă şi să aprobe oportunitatea şi atribuirea proiectelor de investiţii în parteneriat public-privat.
    20. Din evaluarea conţinutului Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2020 reiese că aceasta reglementează, în esenţă, aspecte legate de: modalitatea de gestionare a finanţării contractelor de parteneriat public-privat (art. I); preluarea, începând cu data intrării în vigoare a acestei ordonanţe de urgenţă, de către (i) Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, (ii) Ministerul Sănătăţii, (iii) Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, (iv) Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi (v) Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei a unor proiecte strategice de investiţii de la Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (art. II) şi predarea, pe bază de protocol de predare-preluare, de către Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză, a proiectelor respective către ministerele menţionate (art. III); situaţia creditelor de angajament şi a creditelor bugetare aprobate şi neutilizate în bugetul Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, prevăzute în anumite capitole bugetare, care să fie transferate la bugetul Ministerului Finanţelor Publice la anumite capitole bugetare, autorizându-se şi modificările corespunzătoare în structura cheltuielilor bugetului de stat (art. IV), precum şi aprobarea unor anumite virări de credite bugetare şi de angajament între capitole bugetare şi între programe (art. V); faptul că modalităţile de realizare a proiectelor strategice de investiţii prevăzute la art. II şi identificarea surselor de finanţare sunt de competenţa exclusivă a ministerelor de resort (art. VI); abrogarea unor anumite hotărâri ale Guvernului legate de proiectele strategice de investiţii care erau în aria de pregătire şi atribuire în parteneriat public-privat a Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză şi pentru care această instituţie avea obligaţia de a dispune măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prevederilor legale în vigoare legate de unele din proiectele respective (art. VII). În concluzie, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 7/2020 dispune transferul unor proiecte strategice de investiţii de la Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză la ministerele de resort, termenul în care se realizează şi aspecte aferente legate de ceea ce implică această procedură de transfer.
    21. Faţă de contextul legislativ antereferit, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate formulează critici de neconstituţionalitate atât punctual, asupra unor dispoziţii ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2020, cât şi asupra ordonanţei de urgenţă din perspectivă extrinsecă, prin raportare, cu precădere, la dispoziţiile constituţionale care consacră delegarea legislativă, fiind nemulţumită şi de modul de interpretare şi aplicare a prevederilor acestui act normativ de către autoritatea contractantă şi de către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor la speţa dedusă judecăţii, care, dincolo de conţinutul normativ al ordonanţei de urgenţă şi de scopul pentru care aceasta a fost adoptată, ar fi dat o interpretare actului normativ care a condus la anularea procedurilor, deja demarate, de pregătire şi de atribuire, în parteneriat public-privat, a proiectelor strategice de investiţii în discuţie.
    22. Cu privire la dispoziţiile constituţionale ale art. 115 alin. (4) şi (6), invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că acestea reglementează, în esenţă, regimul particular al ordonanţei de urgenţă şi se referă la condiţiile în care poate fi emis acest tip de act normativ şi la faptul că ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică. Astfel, procedura delegării legislative este o procedură constituţională, prevăzută ca atare de dispoziţiile art. 115 din Constituţie şi care este compatibilă atât cu dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (4) referitor la separaţia şi echilibrul puterilor în stat, cât şi cu cele cuprinse în art. 61 alin. (1), potrivit cărora Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării şi care, în contextul adoptării ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului, are rolul de a aproba sau respinge aceste acte normative. De altfel, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 7/2020 a fost aprobată prin Legea nr. 158/2024 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 39/2018 privind parteneriatul public-privat şi pentru stabilirea unor măsuri privind investiţiile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 493 din 28 mai 2024, aspect care tocmai dă efectivitate principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat.
    23. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale referitoare la art. 115 alin. (4) din Constituţie (spre exemplu, Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005), Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă în următoarele condiţii, întrunite în mod cumulativ: (i) existenţa unei situaţii extraordinare; (ii) reglementarea acesteia să nu poată fi amânată; (iii) urgenţa să fie motivată în cuprinsul ordonanţei. Situaţiile extraordinare exprimă un grad mare de abatere de la obişnuit sau comun şi au un caracter obiectiv, în sensul că existenţa lor nu depinde de voinţa Guvernului, care, în asemenea împrejurări, este constrâns să reacţioneze prompt pe calea ordonanţei de urgenţă pentru apărarea unui interes public. Ordonanţa de urgenţă nu constituie o alternativă aflată la discreţia Guvernului, prin care acesta şi-ar putea încălca obligaţia constituţională de a asigura, în vederea îndeplinirii programului său de guvernare, reglementarea prin lege, de către Parlament, a relaţiilor ce constituie obiectul acestei reglementări (Decizia nr. 83 din 19 mai 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 8 iunie 1998). Însă inexistenţa sau neexplicarea urgenţei reglementării situaţiilor extraordinare constituie în mod evident o barieră constituţională în calea adoptării de către Guvern a unei ordonanţe de urgenţă în sensul arătat. A decide altfel înseamnă a goli de conţinut dispoziţiile art. 115 din Constituţie privind delegarea legislativă şi a lăsa libertate Guvernului să adopte în regim de urgenţă acte normative cu putere de lege, oricând şi - ţinând seama de împrejurarea că prin ordonanţă de urgenţă se poate reglementa şi în materii care fac obiectul legilor organice - în orice domeniu (Decizia nr. 258 din 14 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 341 din 17 aprilie 2006).
    24. În lumina acestor considerente, Curtea observă că, astfel cum reiese din preambulul ordonanţei de urgenţă contestate şi din expunerea de motive aferentă legii de aprobare a acesteia, situaţia extraordinară şi caracterul de urgenţă au fost justificate prin faptul că, printre altele, acest act normativ a fost adoptat: pentru evitarea dublei competenţe în ceea ce priveşte implementarea proiectelor de infrastructură; în vederea asigurării unei abordări unitare în domeniul investiţiilor publice, precum şi de specificitatea obiectivelor de investiţii vizate; ţinând seama de imperativul naţional al realizării proiectelor de infrastructură, precum şi de consecinţele negative foarte importante ale neîndeplinirii acestui obiectiv asupra economiei naţionale, inclusiv numărul redus al investiţiilor semnificative sau concentrarea neuniformă pe teritoriul ţării a celor existente; pentru crearea unui cadru legal modern şi eficient, care să fie în măsură să permită atingerea obiectivelor pentru care a fost edictat; în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul public şi constituie o situaţie de urgenţă şi extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată. Toate aceste aspecte se subsumează condiţiilor şi cerinţelor constituţionale necesare pentru adoptarea ordonanţelor de urgenţă, astfel că nu se poate reţine pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 115 alin. (4) din Constituţie.
    25. Cu privire la dispoziţiile constituţionale ale art. 115 alin. (6), în ceea ce priveşte interdicţiile şi limitele de reglementare pe calea ordonanţelor de urgenţă, Curtea, în jurisprudenţa sa, a reţinut că din interpretarea art. 115 alin. (6) din Constituţie se poate deduce că interdicţia adoptării de ordonanţe de urgenţă este totală şi necondiţionată atunci când menţionează că „nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale“ şi că „nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică“. În celelalte domenii prevăzute de text - regimul instituţiilor fundamentale ale statului sau drepturile şi libertăţile prevăzute de Constituţie -, ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate dacă „afectează“, dacă au consecinţe negative, dar, în schimb, pot fi adoptate dacă, prin reglementările pe care le conţin, au consecinţe pozitive în domeniile în care intervin. Curtea a arătat că verbul „a afecta“ este susceptibil de interpretări diferite, aşa cum rezultă din unele dicţionare, reţinând numai sensul juridic al noţiunii, sub diferite nuanţe, cum ar fi: „a suprima“, „a aduce atingere“, „a prejudicia“, „a vătăma“, „a leza“, „a antrena consecinţe negative“ (Decizia nr. 1.189 din 6 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 25 noiembrie 2008).
    26. Referitor la interdicţia de legiferare pe calea ordonanţelor de urgenţă prevăzută de dispoziţiile art. 115 alin. (6) din Constituţie, Curtea observă că aceasta este adusă în discuţie de către autoarea excepţiei de neconstituţionalitate în ceea ce priveşte neafectarea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor prevăzute de Constituţie. În acest caz, Curtea reţine că incidenţa dispoziţiilor constituţionale ale art. 115 alin. (6) este subsecventă stabilirii unor drepturi, libertăţi sau îndatoriri fundamentale al căror exerciţiu sau a căror existenţă să fi suferit o restrângere ori o vătămare prin normele criticate. Astfel, Curtea trebuie mai întâi să identifice drepturile fundamentale pretins afectate şi prevederile constituţionale ce le consacră şi, ulterior, implicit, să constate, dacă este cazul, nerespectarea dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie.
    27. Evaluând motivarea excepţiei de neconstituţionalitate şi dispoziţiile constituţionale menţionate în susţinerea acesteia, Curtea reţine că drepturile fundamentale circumscrise normelor constituţionale de referinţă, pretins a fi încălcate, sunt libertatea de exprimare, dreptul la informaţie şi libertatea economică. De asemenea, în acest context, pot fi reţinute prevederile constituţionale care circumscriu posibilitatea şi condiţiile restrângerii exerciţiului unor drepturi şi al unor libertăţi fundamentale şi cele care consacră principiul neretroactivităţii legii civile şi acţiunea legii în timp.
    28. Cu privire la aplicarea legii civile în timp, Curtea a reţinut că aceasta este guvernată de principiul neretroactivităţii legii civile, principiul aplicării imediate a legii noi şi principiul supravieţuirii legii vechi. Principiul neretroactivităţii legii civile este de rang constituţional, are o valoare absolută, în sensul că legiuitorul nu poate institui nicio derogare, şi semnifică faptul că legea civilă se aplică tuturor situaţiilor juridice născute după intrarea acesteia în vigoare, iar nu situaţiilor juridice trecute, consumate (facta praeterita). În mod corelativ, potrivit principiului aplicării imediate a legii noi, de la data intrării acesteia în vigoare, se aplică tuturor actelor, faptelor şi situaţiilor juridice viitoare (facta futura), actelor, faptelor şi situaţiilor juridice în curs de constituire, modificare sau stingere începând cu această dată, precum şi efectelor viitoare ale unor situaţii juridice anterior născute, dar neconsumate la data intrării în vigoare a legii noi (facta pendentia). Cu alte cuvinte, aplicarea imediată a legii noi înseamnă că o situaţie juridică produce acele efecte juridice care sunt prevăzute de legea în vigoare la data constituirii ei (tempus regit actum) (Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015, paragraful 19). De asemenea, Curtea învederează că art. 15 alin. (2) din Constituţie stabileşte faptul că legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.
    29. Or, analizând dispoziţiile criticate şi aplicând aceste considerente de principiu la speţa dedusă judecăţii, Curtea observă că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2020 au intrat în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi nu conţin norme care să prevadă că se aplică retroactiv în domeniul criticat. Dimpotrivă, acestea precizează, în mod concret, la art. II alin. (1) lit. b), că, începând cu data intrării în vigoare a acestei ordonanţe de urgenţă, Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor preia de la Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză anumite proiecte strategice de investiţii, printre care se regăseşte şi Autostrada Ploieşti-Braşov (precizare care este reiterată şi în ceea ce priveşte celelalte proiecte strategice de investiţii vizate de acest act normativ), stabilind, la art. III lit. a), că, în termen de 10 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a acestei ordonanţe de urgenţă, Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză predă pe bază de protocol de predare-preluare Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor proiectele strategice de investiţii prevăzute la art. II alin. (1), aspect reiterat şi pentru predarea-preluarea celorlalte proiectele strategice de investiţii prevăzute de actul normativ în discuţie. Prin urmare, având în vedere aceste detalii şi precizări cuprinse în conţinutul normativ al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2020, Curtea constată că normele criticate respectă exigenţele dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie.
    30. În ceea ce priveşte libertatea de exprimare şi dreptul la informaţie, Curtea reţine că acestea nu au relevanţă în cauză, întrucât, potrivit art. 30 alin. (1) din Constituţie, libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile, iar cenzura de orice fel este interzisă, iar art. 31 din Constituţie prevede dreptul la informaţie, respectiv consacră dreptul persoanei de a avea acces neîngrădit la orice informaţie de interes public şi obligaţia corelativă a autorităţilor publice, potrivit competenţelor ce le revin, de a asigura informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice. Aşadar, dreptul la informaţie consacrat de art. 31 din Constituţie se referă numai la informaţiile de interes public, în sensul căruia, la nivel infraconstituţional, art. 2 lit. b) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 23 octombrie 2001, stabileşte că prin „informaţie de interes public se înţelege orice informaţie care priveşte activităţile sau rezultă din activităţile unei autorităţi publice sau instituţii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informaţiei“ (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 71 din 29 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 7 mai 2019, paragraful 15). Or, în cazul actelor normative, acestea sunt publicate, potrivit art. 78 din Constituţie, în Monitorul Oficial al României şi intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul acestora.
    31. În ceea ce priveşte libertatea economică, Curtea reţine că, potrivit art. 45 din Legea fundamentală, accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora în condiţiile legii sunt garantate. Accesul liber la o activitate economică nu exclude, ci, dimpotrivă, implică stabilirea unor limite de exercitare a libertăţii economice, statul având obligaţia să impună reguli de disciplină economică, iar legiuitorul având competenţa să stabilească sancţiunile corespunzătoare pentru nerespectarea acestora (Decizia nr. 362 din 25 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 18 mai 2010). Mai mult, Curtea a învederat că principiul libertăţii economice nu este un drept absolut al persoanei, ci este condiţionat de respectarea limitelor stabilite de lege, limite ce urmăresc asigurarea unei anumite discipline economice ori protejarea unor interese generale, precum şi asigurarea respectării drepturilor şi intereselor legitime ale tuturor (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 162 din 8 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 19 aprilie 2011). Aceste considerente, coroborate cu cele mai sus prezentate, sunt aplicabile mutatis mutandis şi în prezenta cauză, dispoziţiile criticate nefiind contrare principiului constituţional antereferit.
    32. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală, menţionate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea observă că acestea nu au incidenţă în cauză, deoarece dispoziţiile criticate nu reglementează cu privire la restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale în sensul prevăzut de textul constituţional (a se vedea şi Decizia nr. 267 din 4 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 25 august 2020, paragraful 26), ci vizează aspecte ce ţin de transferul şi preluarea unor proiecte strategice de investiţii de către ministerele de resort de la Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză.
    33. Faţă de această împrejurare, având în vedere considerentele mai sus expuse, prin care nu s-a reţinut încălcarea art. 15 alin. (2), art. 30 alin. (1), art. 31 alin. (1) şi (2), art. 45, art. 53 din Legea fundamentală, implicit, nu se poate reţine nici încălcarea prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, astfel că excepţia de neconstituţionalitate, în raport cu aceste prevederi constituţionale, urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.
    34. În ceea ce priveşte principiul legalităţii, criticat prin prisma normelor de tehnică legislativă, cu referire la avizarea actelor normative, în cauză fiind pus în discuţie avizul Consiliului Economic şi Social, Curtea subliniază că, în jurisprudenţa sa, a considerat că analiza solicitării avizului Consiliului Economic şi Social (în privinţa actelor normative ce intră în domeniul de incidenţă al acestuia) este o problemă care, din punct de vedere constituţional, poate fi analizată din perspectiva art. 1 alin. (5), coroborat cu art. 141 din Constituţie [prin prisma dispoziţiilor Legii nr. 248/2013 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Economic şi Social, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 740 din 2 octombrie 2015, şi a domeniilor reglementate la art. 2 alin. (2) din această lege]. Faţă de această împrejurare, Curtea reţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 7/2020 stabileşte anumite măsuri organizatorice cu privire la transferul/gestionarea proiectelor strategice de investiţii şi, în contextul dat, ajustează anumite prevederi existente deja în cadrul legislativ referitoare la procedura de derulare şi încetare a parteneriatului public-privat. Raportat la această situaţie, Curtea învederează că prin Decizia nr. 216 din 9 aprilie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1162 din 21 noiembrie 2024, paragraful 16, în ceea ce priveşte invocarea art. 141 din Constituţie (avizul Consiliului Economic şi Social - prevăzut de legea de organizare şi funcţionare a acestuia), instanţa de contencios constituţional a statuat că, dacă nu există o încălcare a unui drept sau a unei libertăţi fundamentale, atunci art. 141 din Constituţie nu poate fi invocat şi analizat pentru că ar deveni standard de referinţă de sine stătător. În schimb, dacă ar exista o încălcare a unui drept sau a unei libertăţi fundamentale, atunci Curtea ar trebui să evalueze dacă afectarea s-a produs ca urmare a nesocotirii art. 141 din Constituţie şi numai în situaţia unui răspuns afirmativ se vor constata incidenţa acestui din urmă text şi, evident, încălcarea sa. Aşadar, în cadrul controlului concret de constituţionalitate, respectarea art. 141 din Constituţie reprezintă un standard de constituţionalitate care nu poate fi invocat de sine stătător, ci corelat cu o altă reglementare constituţională în sensul antereferit. Or, ţinând seama de aceste considerente de principiu, Curtea observă că, aşa cum a subliniat mai sus, dispoziţiile criticate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 7/2020 nu contravin drepturilor şi libertăţilor fundamentale invocate în susţinerea excepţiei. Ca atare, întrucât nu s-a constatat încălcarea vreunui drept sau vreunei libertăţi fundamentale aduse în discuţie de către autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa de contencios constituţional constatată că nu poate fi realizat controlul de constituţionalitate din perspectiva exclusivă a standardului de referinţă exprimat de prevederile art. 1 alin. (5), coroborat cu art. 141 din Constituţie, care reglementează rolul Consiliului Economic şi Social, şi, prin urmare, aceste dispoziţii constituţionale nu sunt incidente în cauză.
    35. Faţă de această împrejurare, având în vedere considerentele mai sus expuse, prin care nu s-a constatat încălcarea dispoziţiilor constituţionale invocate în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate şi nici a jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materia principiilor menţionate în susţinerea acesteia, Curtea nu poate reţine nici încălcarea prevederilor art. 1 alin. (3) referitoare la statul de drept şi ale art. 147 alin. (4) referitoare la caracterul erga omnes al deciziilor Curţii Constituţionale din Constituţie, astfel că, şi în raport cu aceste prevederi constituţionale, excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    36. Distinct de acestea, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate vizează şi modul de interpretare şi aplicare a prevederilor acestui act normativ de către autoritatea contractantă şi de către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor la speţa dedusă judecăţii, care, în opinia acesteia, dincolo de conţinutul normativ al ordonanţei de urgenţă şi de scopul pentru care aceasta a fost adoptată, a dat o interpretare actului normativ care a condus la anularea procedurilor, deja demarate, de pregătire şi de atribuire, în parteneriat public-privat, a proiectelor strategice de investiţii în discuţie.
    37. Or, cu privire la conţinutul şi întinderea celor două noţiuni cuprinzătoare, interpretarea, respectiv aplicarea legii, Curtea Constituţională a reţinut că acestea acoperă identificarea normei aplicabile, analiza conţinutului său şi o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, iar instanţa de judecată este cea care poate dispune de instrumentele necesare pentru a decide cu privire la aceste aspecte. În concret, orice normă juridică ce urmează să fie aplicată pentru rezolvarea unui caz concret urmează să fie interpretată de instanţele judecătoreşti (interpretare judiciară, cazuală) pentru a emite un act de aplicare legal (Decizia nr. 489 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 29 august 2016, paragrafele 59 şi 62). Totodată, instanţa de contencios constituţional a reţinut că interpretarea legilor este o operaţiune raţională, utilizată de orice subiect de drept, în vederea aplicării şi respectării legii, având ca scop clarificarea înţelesului unei norme juridice sau a câmpului său de aplicare. Instanţele judecătoreşti interpretează legea, în mod necesar, în procesul soluţionării cauzelor cu care au fost învestite, interpretarea fiind faza indispensabilă procesului de aplicare a legii, utilizând metoda interpretativă, respectiv interpretarea logică, raţională şi teleologică a normelor de drept, ţinând seama, în speţă, şi de scopul adoptării actului normativ, de conţinutul său, de cadrul legislativ în materia parteneriatului public-privat, coroborat cu legislaţia specifică aplicabilă în materie. Aşadar, aplicarea şi interpretarea legii sunt chestiuni ce ţin de resortul exclusiv al instanţei de judecată care judecă fondul cauzei, precum şi, eventual, al instanţelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) şi (3) din Constituţie, şi nu al Curţii Constituţionale.
    38. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Asocierea China Communications Construction Company LTD (din Xicheng, Beijing, Republica Populară Chineză) - Makyol Inşaat Sanayi Turizm ve Ticaret A.Ş. (din Besiktaş - Istanbul, Turcia) în Dosarul nr. 1.500/2/2020 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 7/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 39/2018 privind parteneriatul public-privat şi pentru stabilirea unor măsuri privind investiţiile publice, precum şi dispoziţiile art. II alin. (1) lit. b), ale art. III şi ale art. VII lit. a) şi b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 7/2020 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 8 aprilie 2025.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    pentru MARIAN ENACHE,

    în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, semnează

                    ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
                    Magistrat-asistent,
                    Ioniţa Cochinţu

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, DECIZIA nr. 168 din 8 aprilie 2025

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "
5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"