Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 666 din 25 noiembrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) partea introductivă, coroborat cu art. 2 lit. e) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, a sintagmei

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 666 din 25 noiembrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) partea introductivă, coroborat cu art. 2 lit. e) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, a sintagmei "legea penală" din cuprinsul art. 15 alin. (1) din Codul penal şi al art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, precum şi a sintagmei "în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni" din cuprinsul art. 367 alin. (6) din Codul penal

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 308 din 17 aprilie 2026

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Elena-Simina       │- preşedinte      │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Asztalos           │- judecător       │
│Csaba-Ferenc       │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihai Busuioc      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dacian-Cosmin      │- judecător       │
│Dragoş             │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana      │- judecător       │
│Scântei            │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Andrei Grigoraş    │-                 │
│                   │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. c), coroborat cu art. 2 lit. e) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, a sintagmei „legea penală“ din cuprinsul art. 15 alin. (1) din Codul penal şi al art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, precum şi a sintagmei „în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni“ din cuprinsul art. 367 alin. (6) din Codul penal, excepţie ridicată de George Trifan, Vasile Trifan, Gheorghe Dan Misăilă şi Gheorghe Gheorghe Vlasie în Dosarul nr. 1.664/103/2016 al Tribunalului Neamţ - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.978D/2021.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Cu privire la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) teza introductivă, coroborate cu art. 2 lit. e) din Legea nr. 241/2005, se arată că instanţa de contencios constituţional a analizat deja critici similare, prin Decizia nr. 855 din 26 noiembrie 2020. Referitor la infracţiunea prevăzută la art. 367 alin. (6) din Codul penal, se invocă Decizia nr. 823 din 12 decembrie 2017, prin care excepţia de neconstituţionalitate a fost respinsă ca neîntemeiată.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 6 aprilie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 1.664/103/2016, Tribunalul Neamţ - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. c), coroborat cu art. 2 lit. e) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, a sintagmei „legea penală“ din cuprinsul art. 15 alin. (1) din Codul penal şi al art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, precum şi a sintagmei „în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni“ din cuprinsul art. 367 alin. (6) din Codul penal. Excepţia a fost ridicată de George Trifan, Vasile Trifan, Gheorghe Dan Misăilă şi Gheorghe Gheorghe Vlasie într-o cauză penală având ca obiect stabilirea vinovăţiei autorilor sub aspectul săvârşirii mai multor infracţiuni, printre care constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 din Codul penal, şi evaziunea fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, referitor la dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. c), coroborat cu art. 2 lit. e) din Legea nr. 241/2005, că, prin modalitatea de reglementare a infracţiunilor de evaziune fiscală prevăzute la art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, coroborat cu art. 2 lit. e) din aceeaşi lege, sunt încălcate prevederile art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie. În concret, autorii arată că, potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (1) partea introductivă din Legea nr. 241/2005, constituie infracţiune „faptele săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale [...]“. De asemenea, se arată că, potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. e) din Legea nr. 241/2005, cu privire la înţelesul termenilor şi expresiilor din aceeaşi lege, prin „obligaţie fiscală“ se înţelege obligaţiile prevăzute de Codul fiscal şi Codul de procedură fiscală.
    6. În continuare, se precizează că pretinsele infracţiuni de evaziune fiscală au fost săvârşite în perioada 2010-2011 şi 2012-2013, rezultând, aşadar, că dispoziţiile legale aplicabile, în raport cu data comiterii faptelor, sunt cele din cuprinsul Codului fiscal din 2003 şi al Codului de procedură fiscală din 2003. Plecând de la aprecierea că atât codul fiscal din 2003, cât şi Codul de procedură fiscală din 2003 sunt legi ordinare, se susţine că, prin modalitatea de reglementare a infracţiunilor de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, coroborat cu art. 2 lit. e) din aceeaşi lege, care defineşte noţiunea „obligaţie fiscală“ prin trimitere la Codul fiscal şi Codul de procedură fiscală, se creează o normă de incriminare reglementată pro parte prin lege organică şi pro parte prin lege ordinară, contrar dispoziţiilor constituţionale care consacră faptul că infracţiunile se stabilesc numai prin lege organică. Se susţine, astfel, că dispoziţiile criticate permit configurarea laturii obiective a infracţiunii prevăzute de o lege organică, prin trimiterea la alte acte normative inferioare, respectiv Codul fiscal şi Codul de procedură fiscală, care reprezintă legi ordinare.
    7. De asemenea, autorii excepţiei arată că, prin modalitatea de reglementare şi prin nerespectarea normelor de tehnică legislativă, sunt încălcate prevederile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie referitoare la statul de drept, în componenta sa privind calitatea legii şi securitatea juridică a persoanei. Se subliniază că principiul supremaţiei Constituţiei impune ca toate infracţiunile să fie reglementate, in integrum, prin legi organice, în timp ce Legea nr. 241/2005 face trimitere la norme extrinseci şi instabile, care, prin natura lor, fiind legi ordinare (cu referire la codul fiscal din 2003 şi Codul de procedură fiscală din 2003), sunt frecvent modificate. Se susţine, totodată, încălcarea dispoziţiilor art. 7 din Convenţie, arătându-se că prin modalitatea de reglementare care trimite la alte acte legislative nu se poate şti în mod rezonabil ce fapte atrag răspunderea penală şi ce sancţiuni se aplică, fiind încălcat, astfel, principiul legalităţii incriminării şi a pedepsei.
    8. Sunt invocate jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018, precum şi, printre altele, cele reţinute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunţată în Cauza Beian împotriva României, paragraful 33.
    9. Cu privire la critica de neconstituţionalitate a sintagmei „legea penală“ din cuprinsul art. 15 alin. (1) din Codul penal şi al art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, se apreciază că aceasta este constituţională doar în măsura în care prin „lege penală“ se înţelege lege organică. Invocând dispoziţiile art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, potrivit cărora toate infracţiunile, pedepsele, precum şi regimul executării acestora trebuie să se regăsească în cuprinsul unei legi organice, se arată că o interpretare potrivit căreia sintagma „lege penală“ din art. 15 alin. (1) din Codul penal şi art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală ar include atât legea organică, cât şi legea ordinară este contrară dispoziţiilor art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie şi, implicit, dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie.
    10. Totodată, se arată că principiul nullum crimen, nulla poena sine lege, prevăzut la art. 7 din Convenţie, ar fi încălcat dacă sintagma „legea penală“ din art. 15 alin. (1) din Codul penal şi art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală nu ar privi exclusiv incriminările prevăzute prin lege organică.
    11. Cu privire la critica de neconstituţionalitate a sintagmei „în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni“ din cuprinsul art. 367 alin. (6) din Codul penal, se arată, în esenţă, că aceasta contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât nu respectă exigenţele constituţionale referitoare la calitatea legii. Autorii excepţiei critică faptul că noţiunea „grup infracţional organizat“ din cuprinsul art. 367 alin. (6) din Codul penal nu stabileşte în mod expres infracţiunile care intră în scopul constituirii unui astfel de grup şi care atrag răspunderea penală.
    12. Sintagma criticată este considerată lipsită de claritate, precizie şi previzibilitate - elemente ce derivă din principiul legalităţii consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie -, apreciindu-se că expresia funcţionează ca o normă de trimitere cu caracter general, incluzând toate infracţiunile reglementate atât de Codul penal, cât şi de legile speciale, fără a le menţiona concret. Se mai arată că această modalitate de reglementare contravine şi principiului legalităţii incriminării, care impune ca persoana vizată de normă să poată identifica, chiar din conţinutul acesteia, faptele, actele sau omisiunile care atrag răspunderea penală.
    13. Se invocă, pentru comparaţie, prevederile art. 2 lit. a) şi b) din Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, adoptată la New York la 15 noiembrie 2000 şi ratificată prin Legea nr. 565/2002, dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, precum şi dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, arătându-se că, în aceste cazuri, legiuitorul a reglementat expres infracţiunile care pot intra în scopul constituirii unui grup infracţional organizat.
    14. De asemenea, se susţine că dispoziţiile criticate contravin şi art. 53 alin. (2) din Constituţie, din perspectiva proporţionalităţii pedepsei raportat la infracţiunea săvârşită. În acest sens, se arată că, prin neindicarea infracţiunilor care intră în scopul constituirii unui grup infracţional organizat şi care atrag răspunderea penală, se stabileşte o pedeapsă generală, indiferent de gravitatea infracţiunii săvârşite. Lipsa de precizie afectează, totodată, garanţiile constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (3), referitoare la dreptul la un proces echitabil, precum şi pe cele din art. 24 privind dreptul la apărare.
    15. Tribunalul Neamţ - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. Se arată că dispoziţiile art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie impun ca doar infracţiunea propriu-zisă să fie reglementată prin lege organică şi nu fiecare dintre termenii utilizaţi în cuprinsul acesteia. Cu privire la sintagma „în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni“ din cuprinsul art. 367 alin. (6) din Codul penal, se susţine că modalitatea de reglementare prevăzută de acest articol ţine de politica penală a legiuitorului, în temeiul atribuţiilor sale constituţionale.
    16. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. c), coroborat cu art. 2 lit. e) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005, sintagma „legea penală“ din cuprinsul art. 15 alin. (1) din Codul penal şi al art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, precum şi sintagma „în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni“ din cuprinsul art. 367 alin. (6) din Codul penal.
    20. Examinând actele dosarului şi motivarea autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea observă însă că, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. c), coroborat cu art. 2 lit. e) din Legea nr. 241/2005, autorii formulează critici doar cu referire la sintagma „obligaţii fiscale“, cuprinsă în art. 9 alin. (1) partea introductivă din aceeaşi lege.
    21. Dispoziţiile legale criticate au următorul conţinut:
    - Art. 9 alin. (1) partea introductivă din Legea nr. 241/2005: „Constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale: [...]“;
    – Art. 2 lit. e) din Legea nr. 241/2005: „În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: [...] e) obligaţii fiscale - obligaţiile prevăzute de Codul fiscal şi de Codul de procedură fiscală; [...]“;
    – Art. 15 alin. (1) din Codul penal „Infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o.“;
    – Art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală: „Acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă: [...] b) fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege; [...]“;
    – Art. 367 alin. (6) din Codul penal: „Prin grup infracţional organizat se înţelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp şi pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni.“

    22. Prin art. I pct. 3 din Legea nr. 126/2024 privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 13 mai 2024, dispoziţiile art. 9 alin. (1) partea introductivă din Legea nr. 241/2005 au fost modificate, fără a modifica însă soluţia legislativă criticată.
    23. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) referitoare la statul de drept şi la calitatea legii, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (12) privind principiul legalităţii incriminării şi a pedepsei, astfel cum acesta se interpretează, potrivit art. 20 alin. (1) din Constituţie, şi prin prisma exigenţelor art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ale art. 24 privind dreptul la apărare, ale art. 53 alin. (2) privind restrângerea exercitării unor drepturi sau libertăţi, precum şi ale art. 73 alin. (3) lit. h) privind reglementarea infracţiunilor, pedepselor şi a regimului executării acestora numai prin lege organică.
    24. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine, cu privire la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) partea introductivă, coroborat cu art. 2 lit. e) din Legea nr. 241/2005, că autorii acesteia invocă, în esenţă, contrarietatea dintre dispoziţiile antemenţionate şi prevederile art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie.
    25. Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că Legea nr. 241/2005 a fost concepută ca un instrument al cărui scop declarat reprezintă pedepsirea evaziunii fiscale ca infracţiune economică-financiară. Curtea observă că legiuitorul a dorit reglementarea a două categorii de infracţiuni: pe de o parte, infracţiuni de evaziune fiscală propriu-zisă prevăzute la art. 9 alin. (1), iar, pe de altă parte, infracţiuni conexe celor de evaziune fiscală propriu-zisă. Pentru aceste considerente şi cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţie, a fost adoptată Legea nr. 241/2005, având caracter de lege organică şi de lege penală specială.
    26. Cu privire la critica formulată de autori referitor la faptul că art. 9 alin. (1) partea introductivă din Legea nr. 241/2005 reprezintă o normă de incriminare reglementată pro parte prin lege organică, iar pro parte prin lege ordinară, având în vedere trimiterile pe care art. 2 lit. e) le face la Codul fiscal şi Codul de procedură fiscală, în speţă, cu referire la Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, în prezent abrogată, şi la Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, în prezent abrogată, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată. Instanţa constituţională reţine că, în ceea ce priveşte conţinutul constitutiv al infracţiunilor prevăzute de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, toate cerinţele esenţiale ale acestora sunt reglementate prin norme de drept substanţial. Astfel, latura obiectivă a infracţiunii este configurată prin descrierea elementelor materiale şi a condiţiilor de tipicitate, în timp ce latura subiectivă este circumscrisă prin stabilirea formei de vinovăţie cerute de legiuitor. În concret, Curtea observă că reprezintă infracţiuni de evaziune fiscală săvârşirea în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale a acţiunilor/inacţiunilor prevăzute la lit. a) - g) ale art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, legiuitorul enumerând în mod exhaustiv variante alternative şi limitative ale elementului material al infracţiunilor, printre care, aplicabil în cauza dedusă judecăţii, „evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive;“.
    27. În continuare, analizând conţinutul textului legal criticat prin prisma exigenţelor de constituţionalitate, Curtea reţine că, sub aspectul laturii subiective, pentru îndeplinirea condiţiilor de tipicitate, infracţiunea trebuie săvârşită cu intenţie calificată prin scop, respectiv sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.
    28. Tipicitatea - prevederea faptei în legea penală - este îndeplinită atunci când fapta săvârşită de o persoană corespunde întocmai tiparului sau modelului existent în norma de incriminare. Constatarea că o faptă are natura juridică a unei infracţiuni este condiţionată de existenţa cumulativă a tuturor elementelor constitutive, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi sub aspectul laturii subiective, astfel cum acestea sunt reglementate de norma de incriminare. Se observă, aşadar, că, reglementând infracţiunile prevăzute de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, inclusiv prin folosirea în partea introductivă a noţiunii „obligaţii fiscale“, legiuitorul a prevăzut toate elementele constitutive ale infracţiunii - fapta interzisă, forma de vinovăţie cerută de legiuitor, împrejurările relevante pentru existenţa răspunderii penale şi sancţiunea corespunzătoare -, fiind garantată îndeplinirea exigenţelor de constituţionale referitoare la legalitatea incriminării şi asigurându-se totodată previzibilitatea normei. În consecinţă, critica autorilor potrivit căreia utilizarea normei de trimitere cuprinse în art. 2 lit. e) din Legea nr. 241/2005 şi definirea noţiunii „obligaţie fiscală“ cu referire la obligaţiile prevăzute de codul fiscal din 2003 şi Codul de procedură fiscală din 2003 transformă norma de incriminare într-o infracţiune reglementată pro parte prin lege organică şi pro parte prin lege ordinară este neîntemeiată.
    29. Cu privire la critica conform căreia prin utilizarea normei de trimitere din art. 2 lit. e) din Legea nr. 241/2005, care defineşte „obligaţiile fiscale“, norma penală din cuprinsul art. 9 alin. (1) din aceeaşi lege ar fluctua în funcţie de prevederile Codului fiscal şi ale Codului de procedură fiscală, Curtea constată că intenţia legiuitorului, exprimată în exercitarea atribuţiilor prevăzute de art. 61 alin. (1) din Constituţie, a fost asigurarea unei norme penale care să protejeze relaţiile sociale privind constituirea şi consolidarea resurselor bugetare, într-o manieră care să fie adaptată dinamicii realităţii sociale în materie fiscală. Curtea reţine că, având în vedere importanţa lor sistemică şi multitudinea situaţiilor juridice pe care le reglementează, Codul fiscal şi Codul de procedură fiscală se circumscriu categoriei actelor normative de mare amploare, cu o structură complexă, prin care legiuitorul stabileşte atât cadrul general al obligaţiilor fiscale, cât şi mecanismele procedurale necesare realizării acestora. În consecinţă, o reglementare în sensul reluării tuturor obligaţiilor fiscale, la care se face trimitere prin art. 2 lit. e) din cuprinsul Legii nr. 241/2005, ar fi fost nu doar redundantă, ci şi imposibilă, având efecte întocmai sub aspectul exigenţelor ce ţin de calitatea legii.
    30. De altfel, Curtea de la Strasbourg a reţinut că formularea legilor nu poate prezenta o precizie absolută. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare şi de adaptare la circumstanţele schimbătoare va exista întotdeauna. Deşi certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situaţie (a se vedea Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 şi 37, şi Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunţată în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 şi 93). În acelaşi sens, reţine Curtea şi cu privire la definirea noţiunii „obligaţii fiscale“ din cuprinsul art. 2 lit. e) din Legea nr. 241/2005, care funcţionează ca o normă de trimitere.
    31. Cu privire la exigenţele referitoare la respectarea principiului legalităţii incriminării şi la cele privind reglementarea infracţiunilor şi a pedepselor prin lege organică, Curtea reţine că legea penală realizează incriminarea propriu-zisă prin reglementarea conduitei interzise şi a sancţiunii aplicabile, iar, pentru determinarea unor noţiuni tehnice şi a sferei obligaţiilor juridice preexistente, poate face trimitere la alte acte normative cu forţă de lege, în vederea împlinirii conţinutului său. Ca atare, în înţelesul art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, prin lege organică se realizează incriminarea propriu-zisă şi se stabileşte structura normei penale, fără ca aspectele ce ţin de tehnica trimiterilor legislative la acte de reglementare primară să influenţeze caracterul organic al normei penale astfel configurate.
    32. Astfel, în cauza de faţă, incriminarea propriu-zisă şi structura infracţiunii sunt stabilite prin lege organică, iar trimiterea la Codul fiscal şi la Codul de procedură fiscală are rolul exclusiv de a determina conţinutul obligaţiilor fiscale legal instituite, fără a permite configurarea sau modificarea elementului material al infracţiunii. Obligaţiile fiscale astfel determinate nu constituie ele însele conduite incriminate, ci reprezintă situaţia juridică preexistentă la care se raportează norma penală, infracţiunea constând exclusiv în sustragerea frauduloasă de la îndeplinirea acestor obligaţii legal stabilite.
    33. Curtea observă că obligaţiile fiscale la care face referire autorul sesizării sunt determinate prin Legea nr. 571/2003 şi Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, acte normative adoptate de Parlament, respectiv de Guvern în temeiul delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituţie. Aşadar, obligaţiile fiscale la care face trimitere art. 2 lit. e) din Legea nr. 241/2005 sunt prevăzute prin acte normative cu forţă de lege, adoptate de legiuitorul primar sau în temeiul delegării legislative constituţionale, astfel încât nu se poate susţine că norma penală ar permite completarea conţinutului infracţiunii prin acte administrative infralegale. Or, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, principiul legalităţii incriminării este afectat numai în ipoteza în care elementele constitutive ale infracţiunii sunt configurate prin activitatea altor organe ale statului decât Parlamentul, prin adoptarea legii, sau Guvernul, prin adoptarea de ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă, situaţie care nu se regăseşte în prezenta cauză (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, paragraful 66).
    34. Distinct, Curtea reţine că Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 urmăreşte reglementarea obligaţiilor părţilor din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat şi bugetelor locale, prevăzute de Codul fiscal. Codul de procedură fiscală este o lege cu rol tehnic-procedural, indispensabilă pentru funcţionarea administraţiei fiscale şi pentru garantarea drepturilor contribuabililor. Curtea reţine, aşadar, că trimiterea la această lege, prin art. 2 lit. e) din Legea nr. 241/2005, nu este de natură să modifice conţinutul constitutiv al infracţiunii reglementate în cuprinsul art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005. În susţinerea acestor argumente este şi expunerea de motive a Legii nr. 241/2005 care confirmă de altfel scopul adoptării legislaţiei penale speciale în materia evaziunii fiscale. Astfel, se evidenţiază faptul că dispoziţiile de ordin contravenţional din Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, abrogată prin Legea nr. 241/2005, au fost preluate în textul Codului de procedură fiscală adoptat prin Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, în timp ce infracţiunile în materie fiscală au fost reglementate prin lege specială, conform exigenţelor constituţionale ale art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie.
    35. În consecinţă, având în vedere argumentele expuse, precum şi faptul că toate criticile de neconstituţionalitate formulate cu privire la art. 9 alin. (1) partea introductivă din Legea nr. 241/2005, raportat la art. 2 lit. e) din aceeaşi lege, se subsumează argumentelor deja analizate, se impune respingerea excepţiei ca neîntemeiată.
    36. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „legea penală“ din cuprinsul art. 15 alin. (1) din Codul penal şi al art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, autorii acesteia susţin că, în ipoteza în care prin noţiunea „legea penală“ se înţelege atât lege organică, cât şi lege ordinară, sunt încălcate dispoziţiile art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie şi, în consecinţă, şi dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, precum şi cele ale art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    37. Curtea reţine că, în prezenta cauză, autorii excepţiei de neconstituţionalitate au fost trimişi în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 din Codul penal, şi de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005. Or, având în vedere că atât Codul penal, cât şi Legea nr. 241/2005, care reglementează infracţiunile din cauza dedusă judecăţii, sunt legi organice, se constată că nu poate fi reţinută o încălcare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie şi, implicit, nici a art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie.
    38. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 7 din Convenţie, Curtea reţine că prima trăsătură a infracţiunii - fapta prevăzută de legea penală - reprezintă una dintre garanţiile respectării principiilor fundamentale ale dreptului penal. Astfel, având în vedere că tipicitatea reprezintă, în esenţă, o garanţie a respectării principiului legalităţii incriminării şi a pedepsei, căci o faptă concretă poate fi sancţionată numai dacă se regăseşte în descrierea realizată de o normă penală, Curtea constată că susţinerile de neconstituţionalitate ale autorilor sunt neîntemeiate.
    39. Totodată, Curtea reţine că art. 173 din Codul penal defineşte în mod expres noţiunea „lege penală“, fiind stipulat că prin lege penală se înţelege orice dispoziţie cu caracter penal cuprinsă în legi organice, ordonanţe de urgenţă sau alte acte normative care la data adoptării lor aveau putere de lege. De altfel, prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, paragraful 47, Curtea a reţinut, în esenţă, că art. 1 alin. (1) din Codul penal stabileşte că „Legea penală prevede faptele care constituie infracţiuni“, motiv pentru care în absenţa unei incriminări nu se poate vorbi despre o lege penală. De aceea, înţelesul noţiunii de lege penală consacrat de art. 173 din Codul penal are în vedere alte acte normative care prevăd fapte ce constituie infracţiuni, legiuitorul urmărind să facă legătura materială dintre Codul penal şi alte legi speciale care, deşi nu sunt penale, reglementând cu privire la alt tip de relaţii sociale, cuprind şi dispoziţii cu caracter penal. Calificarea caracterului penal al acestor dispoziţii le scoate din sfera domeniului principal de reglementare cu scopul de a înlătura orice fel de obiecţii potrivit cărora faptele antisociale respective ar putea urma numai regimul juridic respectiv, în acest mod fiind exclusă o eventuală sustragere de la răspunderea penală.
    40. Cu privire la critica de neconstituţionalitate a sintagmei „în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni“ din cuprinsul art. 367 alin. (6) din Codul penal, Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate prin raportare la critici similare, fiind pronunţată, în acest sens, Decizia nr. 409 din 18 septembrie 2025*), nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la data pronunţării prezentei decizii. Astfel, prin decizia antemenţionată Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni“ din cuprinsul art. 367 alin. (6) din Codul penal şi a constatat că aceasta îndeplineşte exigenţele de precizie, claritate şi previzibilitate, componente ale principiului legalităţii prevăzut de normele constituţionale şi de cele ale art. 7 din Convenţie.
    *) Decizia nr. 409 din 18 septembrie 2025 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 17 februarie 2026.

    41. Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a arătat, în esenţă, că incriminarea instituită prin art. 367 din Codul penal a preluat atât dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 39/2003, cât şi pe cele ale art. 323 din Codul penal din 1969 şi ale art. 8 din Legea nr. 39/2003. Această concluzie rezultă şi din expunerea de motive a Codului penal, unde se precizează că, în privinţa grupărilor infracţionale, noua reglementare urmăreşte să elimine paralelismul existent înainte de intrarea sa în vigoare între textele care incriminau acest gen de fapte (grup infracţional organizat, asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, complot, grupare teroristă) şi să instituie o incriminare-cadru: constituirea unui grup infracţional organizat.
    42. Pentru aceste motive, Curtea reţine că, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 367 alin. (6) din Codul penal, legiuitorul nu realizează o enumerare a infracţiunilor care intră în scopul grupului infracţional organizat, ci a făcut referire la săvârşirea uneia sau mai multor infracţiuni, ceea ce denotă intenţia legiuitorului de a se referi la orice infracţiune prevăzută de dispoziţiile legale.
    43. Cu privire la critica autorilor referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, Curtea, în jurisprudenţa sa, a statuat că dreptul, ca operă a legiuitorului, nu poate fi exhaustiv, iar dacă este lacunar, neclar, sistemul de drept recunoaşte judecătorului competenţa de a tranşa ceea ce a scăpat atenţiei legiuitorului, printr-o interpretare judiciară, cauzală a normei (a se vedea Decizia nr. 464 din 5 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 901 din 26 octombrie 2018, paragraful 16). De asemenea, Curtea reţine că aceste considerente deja expuse cu privire la principiul aplicabilităţii generale a legilor (a se vedea jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului citată la paragraful 30 al prezentei decizii) sunt pe deplin incidente şi în ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate a art. 367 alin. (6) din Codul penal.
    44. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de George Trifan, Vasile Trifan, Gheorghe Dan Misăilă şi Gheorghe Gheorghe Vlasie în Dosarul nr. 1.664/103/2016 al Tribunalului Neamţ - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 9 alin. (1) partea introductivă, coroborat cu art. 2 lit. e) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, a sintagmei „legea penală“ din cuprinsul art. 15 alin. (1) din Codul penal şi al art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, precum şi a sintagmei „în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni“ din cuprinsul art. 367 alin. (6) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Neamţ - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 25 noiembrie 2025.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
                    Magistrat-asistent,
                    Andrei Grigoraş

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, DECIZIA nr. 666 din 25 noiembrie 2025

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "
5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"