Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
SENTINŢA CIVILĂ nr. 243 din 30 septembrie 2024 referitoare la acţiunea în contencios administrativ având ca obiect anulare act administrativ cu caracter normativ
EMITENT: Curtea de Apel Iaşi PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 398 din 12 mai 2026
Dosar nr. 172/32/2024*
Completul constituit din:
Preşedinte: Irina Alexandra Ghergheşanu
Grefier: Veronica-Afrodita Timofte
Pe rol se află pronunţarea asupra cauzei de contencios administrativ şi fiscal privind pe reclamanta ......., pârât fiind Ministerul Justiţiei, cauză având ca obiect anulare act administrativ. Cauză strămutată de la Curtea de Apel Bacău.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică lipsesc părţile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile asupra fondului au avut loc la data de 16.09.2024, susţinerile şi concluziile părţilor fiind consemnate în încheierea din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta, când instanţa, din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunţarea pentru azi, când
INSTANŢA
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău la data de 5 aprilie 2024 şi ulterior strămutată la Curtea de Apel Iaşi, reclamanta ........ a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei, anularea art. 46 ind. 1 şi a art. 46 ind. 2 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, aprobat prin Ordinul MJ nr. 210/2001; anularea parţială a Ordinului ministrului justiţiei nr. 501/C/28.03.2023, în ceea ce priveşte numărul posturilor de executori judecătoreşti aferent circumscripţiei Judecătoriei Buhuşi, corelativ cu obligarea ministrului justiţiei la emiterea unui nou ordin care să prevadă un număr de locuri pentru această circumscripţie cu respectarea prevederilor art. 13 alin. (2) din Legea nr. 188/2000; obligarea pârâtului ministrul justiţiei la a o numi în profesia de executor judecătoresc cu scutire de examen, în circumscripţia Judecătoriei Bacău sau în circumscripţia Judecătoriei Buhuşi.
În motivarea acţiunii sale, reclamanta a arătat că a depus la Camera Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Bacău Cererea înregistrată cu nr. 291/18.12.2023, prin care a solicitat ministrului justiţiei numirea în funcţia de executor judecătoresc cu scutire de examen, în temeiul art. 15 lit. g) ultima teză şi art. 16 din Legea nr. 188/2000, în circumscripţia Judecătoriei Bacău sau, în subsidiar, în circumscripţia Judecătoriei Buhuşi. Această cerere a fost înaintată de Camera executorilor judecătoreşti către Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti, potrivit art. 46 ind. 2 alin. (2) din regulament. Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti i-a comunicat prin Adresa nr. 52/23.01.2024 că cererea sa este prematur formulată, întrucât la data emiterii adresei procedura care stă la baza emiterii ordinului ministrului justiţiei de actualizare a numărului de posturi de executori judecătoreşti pentru anul 2024 este în curs de desfăşurare, astfel că nu au fost demarate etapele enumerate de art. 46 ind. 1 şi art. 46 ind. 2 din regulament pentru accederea în profesie.
A mai arătat reclamanta că la data de 30.01.2024 a trimis prin poştă către Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti o solicitare de a înainta dosarul său de candidat către Ministerul Justiţiei (cererea de numire în profesia de executor judecătoresc însoţită de toate înscrisurile anexate), în temeiul art. 46 ind. 2 alin. (3) din Regulamentul aprobat prin Ordinul MJ nr. 210/2001, întrucât a apreciat că doar ministrului justiţiei îi revine competenţa de a soluţiona o asemenea cerere, potrivit art. 16-18 din Legea nr. 188/2000.
Până în prezent, reclamanta a arătat că nu a primit un răspuns din partea uniunii la solicitarea din 30.01.2024, însă a aflat că în şedinţa UNEJ din februarie 2024 s-a decis acordarea unui aviz negativ (motivat de lipsa posturilor disponibile alocate conform regulamentului) şi înaintarea cererii către minister.
Tot în data de 30.01.2024, reclamanta s-a adresat şi Ministerului Justiţiei, pentru ca acesta să solicite Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti înaintarea dosarului său, dosar care să fie analizat pe fond, în vederea soluţionării cererii înregistrate iniţial cu nr. 291/18.12.2023.
Ministerul Justiţiei i-a răspuns prin Adresa nr. 3/7.341/2024/13.02.2024, în sensul că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 46 ind. 1 alin. (1) din regulament, respectiv existenţa unor posturi rămase vacante în circumscripţia instanţei la care se solicită numirea fără examen, după numirea în funcţia de executor judecătoresc a persoanelor care au promovat concursul sau examenul de admitere în profesie pentru persoanele care au exercitat timp de 3 ani o funcţie de specialitate juridică. S-a mai învederat că nu a fost publicată nici lista posturilor vacante şi nici nu s-a declanşat procedura de numire fără examen, conform art. 46 ind. 1 alin. (1) din regulament.
A arătat reclamanta că prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 501/C/28.03.2023, în circumscripţiile Judecătoriei Bacău şi Judecătoriei Buhuşi nu a fost prevăzut niciun post pentru concursul/examenul de admitere în profesie pentru persoanele care au exercitat timp de 3 ani o funcţie de specialitate juridică, fiind evident că nu a putut fi declanşată procedura de numire în profesie fără examen, motiv pentru care solicitarea sa nu a putut fi admisă.
Având în vedere acest răspuns, a formulat plângere prealabilă în temeiul art. 1 din Legea nr. 5S4/2004, solicitând pârâţilor revocarea parţială a ordinelor MJ nr. 210/2001 şi 501/C/28.03.2023, precum şi analizarea pe fond a cererii sale de admitere în profesie. La data de 1.04.2024 a primit prin email Răspunsul nr. 3/15.566/2024/29.03.2024 la această plângere prealabilă, fiindu-i comunicat că solicitarea nu poate fi soluţionată favorabil.
În ceea ce priveşte primul capăt de cerere, respectiv anularea art. 46 ind. 1 şi a art. 46 ind. 2 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, aprobat prin Ordinul MJ nr. 210/2001, reclamanta a arătat că acestea au fost emise cu depăşirea competenţelor Ministerului Justiţiei, întrucât prin art. 21 alin. (2) din Legea nr. 188/2000 legiuitorul a dat în competenţa acestuia doar stabilirea condiţiilor de desfăşurare a concursurilor/examenelor de admitere în profesia de executor judecătoresc şi de definitivat, nicidecum stabilirea prin regulament a unei proceduri pentru admiterea în profesie cu scutire de examen în baza art. 15 lit. g) ultima teză din Legea nr. 188/2000.
Or, actele normative date în executarea legilor se emit în limitele normelor care le ordonă, fiind necesară limitarea strictă la cadrul stabilit prin actele de bază şi în executarea cărora au fost emise, fără ca prin acestea să poată fi completată legea.
În opinia reclamantei, prin Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, aprobat prin Ordinul MJ nr. 210/2001, act cu forţă juridică infralegală, s-a adăugat în mod evident la dispoziţiile legale primare în ceea ce priveşte numirea fără examen a persoanelor ce au vocaţia ocupării profesiei de executor judecătoresc.
Câtă vreme legiuitorul a prevăzut în mod expres în cuprinsul dispoziţiilor art. 15 lit. g) ultima teză din Legea nr. 188/2000 condiţiile în care există vocaţia anumitor persoane de a fi scutite de examen pentru accederea în profesia de executor judecătoresc, nu poate fi lăsată la latitudinea legiuitorului secundar instituirea unor alte criterii ori a unei proceduri de urmat în privinţa acestor persoane, de natură a restrânge (chiar până la anihilare) drepturile conferite prin lege.
Limitarea instituită prin regulament, referitoare la posturile ce pot fi ocupate de persoanele nominalizate de art. 15 lit. g) teza finală din Legea nr. 188/2000, constituie o restrângere nepermisă de lege, câtă vreme legiuitorul principal nu a prevăzut că modalitatea de admitere în profesie cu scutire de examen ar fi subsidiară celorlalte modalităţi de admitere, că ar fi o variantă ce se va activa doar pentru ocuparea eventualelor locuri rămase vacante după organizarea concursurilor/examenelor de admitere în profesie. De altfel, posibilitatea de a exista posturi vacante după organizarea concursului pentru persoanele ce au exercitat timp de 3 ani o funcţie de specialitate juridică este practic inexistentă, aşa încât limitarea instituită de legiuitorul secundar echivalează cu o îngrădire efectivă a accesului în profesia de executor judecătoresc cu scutire de examen, această modalitate reglementată de Legea nr. 188/2000 fiind practic lipsită de conţinut ca efect al Ordinului MJ nr. 210/2001.
A învederat reclamanta că regulamentul nu se limitează la aspecte organizatorice, cum ar fi enumerarea înscrisurilor ce trebuie depuse de candidat pentru a dovedi îndeplinirea condiţiilor de admitere în profesie ori circuitul cererilor (locul în care se depun, termenul în care se înaintează persoanei competente a le soluţiona, termenul de soluţionare etc.), ci prin regulament sunt instituite noi condiţii pentru admiterea în profesie prin modalitatea scutirii de examen, condiţii neprevăzute de Legea nr. 188/2000. Limitarea posturilor pentru care poate candida o persoană aflată în situaţia menţionată de art. 15 lit. g) ultima teză din Legea nr. 188/2000 depăşeşte evident menirea unor norme metodologice de punere în aplicare a legii.
Consideră reclamanta că alineatul al doilea al art. 46 ind. 1 din regulament este, de asemenea, nelegal, câtă vreme conţine sintagma „în care se poate exprima o opţiune principală şi mai multe opţiuni secundare pentru un post vacant“, prin post vacant înţelegându-se postul rămas vacant după urmarea procedurii detaliate la alineatul întâi.
Menţionează că prevederile art. 46 ind. 3 din regulament au fost anulate anterior prin Decizia nr. 3.583/2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, parte din considerentele pe care instanţa supremă şi-a întemeiat soluţia fiind aplicabile şi în speţa de faţă.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea capăt de cerere, reclamanta a arătat că solicită anularea parţială a Ordinului ministrului justiţiei nr. 501/C/28.03.2023, în ceea ce priveşte numărul posturilor de executori judecătoreşti aferent circumscripţiei Judecătoriei Buhuşi, corelativ cu obligarea ministrului justiţiei la emiterea unui nou ordin care să prevadă un număr de locuri pentru această circumscripţie pentru anul 2023 (până la intrarea în vigoare a unui nou ordin cu efecte din anul 2024) cu respectarea prevederilor art. 13 alin. (2) din Legea nr. 188/2000.
Din punctul de vedere al reclamantei actul este nelegal pentru că nu respectă numărul de minimum 3 posturi la o circumscripţie şi, deşi în circumscripţia Judecătoriei Buhuşi există un singur post de executor judecătoresc (ocupat de o persoană care a solicitat suspendarea din profesie, astfel că în realitate niciun executor judecătoresc nu îşi desfăşoară activitatea în această circumscripţie), prin Ordinul MJ nr. 501/C/28.03.2023 nu a fost prevăzut niciun post pentru anul 2023 (şi în continuare pentru anul 2024 până la emiterea unui nou ordin) care să poată fi ocupat prin una din modalităţile de accedere în profesie reglementate de Legea nr. 188/2000.
A arătat reclamanta şi faptul că, potrivit art. 13 alin. (2) din Legea nr. 188/2000, ministrul justiţiei are obligaţia de a stabili şi actualiza anual numărul executorilor judecătoreşti, având în vedere anumite criterii prevăzute de lege, însă după aplicarea acestor criterii numărul executorilor judecătoreşti din circumscripţia unei instanţe nu poate fi mai mic de 3. Propunerea formulată de Camera Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Bacău ori de Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti referitor la numărul de posturi nu poate constitui o justificare pentru emiterea ordinului cu încălcarea dispoziţiilor legale, întrucât legea prevede doar consultarea acestora, opinia exprimată de aceste entităţi constituind doar un element (de cele mai multe ori subiectiv, tinzându-se la limitarea concurenţei) al analizei ce trebuie realizată de ministru.
Contrar opiniei pârâţilor, reclamanta a apreciat că dispoziţiile art. 13 alin. (2) din Legea nr. 188/2000 nu au valoarea unei norme de recomandare, ci reprezintă o normă imperativă, după cum reiese chiar din modul de redactare a textului de lege.
În ceea ce priveşte ultimul capăt de cerere, reclamanta a arătat că faţă de caracterul nelegal al normelor incluse în regulament, edictate cu depăşirea limitelor stabilite prin actul de bază, nu există un fundament legal pentru refuzul pârâţilor de a da curs solicitărilor sale de numire în funcţia de executor judecătoresc.
Ca efect al anulării art. 46 ind. 1 şi art. 46 ind. 2 alin. (1) din regulament, impedimentul invocat de pârâţi nu mai subzistă, după cum nu subzistă nici justificarea legată de lipsa posturilor vacante, Ordinul MJ nr. 501/C/28.03.2023 încălcând dispoziţiile art. 13 alin. (2) din Legea nr. 188/2000.
În dovedirea acţiunii reclamanta a anexat înscrisuri, respectiv solicitările administrative adresate pârâţilor şi răspunsurile primite.
Cererea a fost legal timbrată.
Pârâtul Ministerul Justiţiei a depus întâmpinare la data de 12 iunie 2024, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.
Cu privire la petitul 1 al acţiunii, referitor la anularea art. 46 ind. 1 şi art. 46 ind. 2 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, aprobat prin OMJ nr. 210/2001, pârâtul a reluat procedura administrativă declanşată de către reclamantă şi a expus conţinutul prevederilor legale.
Faţă de critica reclamantei privind îngrădirea accesului în profesia de executor judecătoresc prin dispoziţiile art. 46 ind. 1 şi art. 46 ind. 2 din OMJ nr. 210/2001, învederează o serie de aspecte reţinute de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 3.583/16.06.2022, publicată în Monitorul Oficial, nr. 955 din 30 septembrie 2022. Astfel, instanţa supremă a reţinut că „actele normative date în executarea legilor se emit în limitele normelor care le ordonă, fiind necesară limitarea strictă la cadrul stabilit de actele pe baza şi în executarea cărora au fost emise, fără ca prin aceasta să poată fi completată legea“. Analizând motivele de anulare a dispoziţiilor art. 46 ind. 3 din regulament (distincte de art. 46 ind. 1 şi art. 46 ind. 2 ce fac obiectul prezentului litigiu), instanţa supremă a mai reţinut că „prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 188/2000 nu permiteau instituirea unor criterii de departajare, ci doar procedura de desfăşurare a concursurilor/examenelor“.
Considerentele pentru care instanţa supremă a anulat dispoziţiile art. 46 ind. 3 din regulament nu pot fi aplicate mutatis mutandis în cauză, a apreciat pârâtul. Pe de o parte, dispoziţiile art. 46 ind. 1 şi 46 ind. 2 din regulament sunt clare şi previzibile sub aspectul la care se referă, satisfac astfel exigenţele de predictibilitate şi previzibilitate ale legii, fiind menţionată vocaţia ocupării locurilor „rămase“ vacante după numirea în funcţia de executor judecătoresc a persoanelor care au promovat concursul sau examenul de admitere în profesie pentru persoanele care au exercitat timp de 3 ani o funcţie de specialitate juridică. Pe de altă parte, prin dispoziţiile art. 46 ind. 1 şi art. 46 ind. 2 din regulament, stabilirea posturilor vacante pe care pot fi numite persoanele prevăzute la art. 15 alin. (1) lit. g) din lege corespunde dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 188/2000, fiind o chestiune ce priveşte procedura de desfăşurare a concursurilor/examenelor de accedere în profesie.
Arătă că prin intermediul art. 46 ind. 1 şi art. 46 ind. 2 din OMJ nr. 210/2001 sunt detaliate aspecte precum modalitatea depunerii şi soluţionării cererii de numire în funcţia de executor judecătoresc fără examen, elemente ce decurg din prevederea legală care reglementează această modalitate de acces în profesie. Astfel, nu se poate considera că dispoziţiile contestate reprezintă o restrângere nepermisă de lege şi că acestea adaugă la lege, ci ele sunt prevăzute ca o consecinţă necesară pentru aplicarea corectă a cadrului normativ primar.
Apreciază, de asemenea, că îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 15 lit. g) teza finală din Legea nr. 188/2000 nu dă naştere unui drept al persoanei de a fi numit ca executor judecătoresc, ci creează pentru aceasta vocaţia de a fi numit în această profesie, în situaţia în care există posturi vacante „rămase“ în acest scop, stabilite în funcţie de necesitatea îndeplinirii în condiţii optime a serviciului public de către executorii judecătoreşti, conform art. 2 alin. (1) din Legea nr. 188/2000. Dacă, dimpotrivă, s-ar opina că persoanele nominalizate la art. 15 lit. g) teza finală (judecătorii, procurorii şi avocaţii cu 5 ani vechime) ar putea fi numite pe oricare dintre posturile vacante, efectul ar fi acela că majoritatea acestor posturi, dacă nu în integralitatea lor, ar putea fi ocupate de persoane care ar solicita, ulterior numirii, înscrierea lor pe Tabloul executorilor judecătoreşti incompatibili, pe tot timpul cât durează incompatibilitatea generată de exercitarea funcţiei de judecător, procuror sau avocat.
Faţă de aceste considerente, apreciază că cererea privind anularea art. 46 ind. 1 şi art. 46 ind. 2 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, aprobat prin OMJ nr. 210/2001, este neîntemeiată.
Cu privire la petitul 2 al acţiunii, referitor la anularea parţială a OMJ nr. 501/C/28.03.2023 în privinţa numărului de posturi de executori judecătoreşti aferent circumscripţiei Judecătoriei Buhuşi, corelativ cu obligarea ministrului justiţiei de a emite un nou ordin care să prevadă un număr de locuri pentru această circumscripţie, arată că repartizarea posturilor vacante în funcţie de modalitatea concretă de admitere în profesie intră în marja de apreciere a ministrului justiţiei şi a Consiliului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti.
Repartizarea are la bază, potrivit preambulului OMJ nr. 501/C/28.03.2023, inclusiv hotărârea Consiliului UNEJ privind aprobarea situaţiilor statistice referitoare la activitatea executorilor judecătoreşti din anul anterior, fiind astfel la latitudinea acestora ca, pe baza informaţiilor rezultate din aceste statistici şi a necesităţilor relevate, să stabilească posturile vacante şi să organizeze examenele şi concursurile prevăzute de lege pentru admiterea în profesie. În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 16 din regulament, ce prevăd că „selecţia candidaţilor pentru admiterea în profesie se face pe baza unui concurs sau examen organizat anual sau ori de câte ori este necesar“.
Numărul posturilor de executor judecătoresc este limitat, fiind stabilit şi actualizat anual de ministrul justiţiei, cu consultarea Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti (UNEJ), pe baza analizei care se efectuează în primul trimestru al fiecărui an de camerele executorilor judecătoreşti, ulterior de către Consiliul UNEJ, procedură care stă la baza ordinului de actualizare, aşa cum prevede art. 13 alin. (2) sus-citat din Legea nr. 188/2000.
În acest context, a arătat pârâtul, actualizarea numărului posturilor de executori judecătoreşti are în vedere mai multe criterii, cum ar fi numărul executorilor judecătoreşti în funcţie, numărul executorilor judecătoreşti stagiari care urmează să susţină examenul de definitivat, respectiv volumul şi tipul actelor şi procedurilor solicitate, astfel că stabilirea unui număr de minimum 3 executori judecătoreşti în circumscripţia unei instanţe este un deziderat greu de atins.
Astfel, este posibil ca, pentru circumscripţiile instanţelor în raza cărora au intervenit modificări (de exemplu, în cazul încetării calităţii unor executori judecătoreşti), Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti să propună posturi vacante pentru următorul ordin de actualizare la oricare dintre modalităţile de acces în profesie: posturi pentru executori judecătoreşti stagiari; posturi pentru schimbări de sediu; posturi pentru persoanele care au exercitat timp de 3 ani o funcţie de specialitate juridică.
În plus, dacă în urma analizei efectuate art. 13 alin. (2) din Legea nr. 188/2000 se apreciază că în circumscripţia unei instanţe nu se mai justifică numărul de posturi, în ordinul de actualizare pot fi stabilite posturi în circumscripţia unei alte instanţe.
Propunerile Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti de stabilire a numărului de posturi vacante, pe categorii, sunt aprobate prin hotărâre a Consiliului UNEJ, după consultarea organelor reprezentative de la nivelul camerelor executorilor judecătoreşti.
Aşadar, ţinând cont de dispoziţiile legale menţionate, rezultă că OMJ nr. 501/C/28.03.2023 a fost emis cu respectarea dispoziţiilor legale în materie, pe baza propunerilor formulate de către Consiliul UNEJ, în procedura de elaborare a ordinului neexistând niciun motiv care să determine cenzurarea propunerilor în cauză.
Referitor la cererea reclamantei privind obligarea Ministerului Justiţiei de a o numi în profesia de executor judecătoresc fără examen, solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată.
Adresele de răspuns nr. 3/7.341/2024/13.02.2024, respectiv nr. 3/15.566/2024/29.03.2024 ale Ministerului Justiţiei nu materializează un refuz nejustificat de soluţionare a cererii de primire în profesia de executor judecătoresc cu scutire de examen, în sensul Legii nr. 554/2004, ci ele sunt motivate în consens cu dispoziţiile legale aplicabile.
Astfel, numirea în funcţia de executor judecătoresc în condiţiile art. 15 lit. g) teza a II-a din Legea nr. 188/2000 reprezintă o modalitate de acces în profesie care are un caracter excepţional, întrucât se poate declanşa doar pentru posturile rămase vacante după concursul de admitere în profesie pentru persoanele care au exercitat timp de 3 ani de zile o funcţie de specialitate juridică.
În speţa de faţă, cererea de primire în profesia de executor judecătoresc cu scutire de examen a fost formulată independent de existenţa unui anunţ privind declanşarea procedurii de ocupare a posturilor rămase vacante după numirea în funcţia de executor judecătoresc a persoanelor care au promovat concursul sau examenul de admitere în profesie pentru persoanele care au exercitat timp de 3 ani o funcţie de specialitate juridică, aşa cum prevede art. 46 ind. 1 din regulament.
Ministerul Justiţiei a comunicat că, întrucât prin OMJ nr. 501/C/28.03.2023, în circumscripţia Judecătoriei Bacău sau a Judecătoriei Buhuşi nu a fost prevăzut niciun post pentru concursul sau examenul de admitere în profesie pentru persoanele care au exercitat timp de 3 ani o funcţie de specialitate juridică, este evident că nu a putut fi declanşată procedura vizată de reclamantă, astfel că solicitarea acesteia nu poate fi interpretată ca o cerere în sensul art. 46 ind. 1 alin. (2) din regulament, aflându-se în afara oricărei proceduri legale, motiv pentru care nu se poate vorbi despre vreun dosar de candidat care să fie înaintat Ministerului Justiţiei, potrivit art. 46 ind. 2 alin. (3) din regulament.
La data de 19 iunie 2024 cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, ca urmare a strămutării dispuse de către ÎCCJ prin Încheierea din data de 30 mai 2024, formându-se astfel Dosarul nr. 172/32/2024*.
În favoarea ambelor părţi instanţa a încuviinţat proba cu înscrisuri, respectiv cele anexate cererii de chemare în judecată şi documentaţia care a stat la baza emiterii actelor contestate.
Analizând prezenta cauză prin prisma motivelor de fapt şi de drept invocate şi a probelor administrate, curtea de apel reţine caracterul său parţial fondat.
În fapt, reclamanta are o vechime în funcţia de judecător de peste 5 ani, fiind numită magistrat prin Decretul Preşedintelui nr. 405 din 31 mai 2004, şi până în decembrie 2023 exercitând profesia de judecător în cadrul Curţii de Apel Bacău.
La data de 18 decembrie 2023, reclamanta a solicitat ministrului justiţiei numirea sa în funcţia de executor judecătoresc, în circumscripţia Judecătoriei Buhuşi, în temeiul art. 15 lit. g) ultima teză din Legea nr. 188/2000, respectiv fără examen, apreciind că pentru această situaţie nici nu este nevoie de existenţa unor posturi vacante. Cu această ocazie, reclamanta a criticat conţinutul prevederilor art. 46 ind. 1 şi art. 46 ind. 2 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000, în sensul în care, din punctul său de vedere, aceste norme adaugă de o manieră nepermisă la lege.
La această solicitare, reclamanta a primit un prim răspuns din partea UNEJ (Adresa nr. 52/23 ianuarie 2024) prin care i sa adus la cunoştinţă că solicitarea sa nu poate fi acceptată din pricina absenţei locurilor disponibile a fi ocupate în maniera solicitată de ea, făcându-se trimitere la procedura prevăzută de art. 46 ind. 1 şi următoarele din Ordinul MJ nr. 210/2001.
Apreciind că acest răspuns nu a fost formulat de autoritatea publică competentă a statua asupra numirii sale în funcţia de executor judecătoresc, reclamanta a revenit cu solicitarea din data de 30 ianuarie 2024 de înaintare a solicitării sale de numire către Ministerul Justiţiei.
Prin răspunsul formulat la data de 13 februarie 2024 (Adresa nr. 3/7.341/2024 anexată la fila 14 din dosarul de fond, vol. I) Ministerul Justiţiei a respins solicitarea sa de numire în funcţia de executor judecătoresc, învederând faptul că premisa necesară demarării unei astfel de proceduri este aceea a existenţei unor locuri vacante şi a parcurgerii tuturor etapelor de ocupare a acestora, prevăzute de Ordinul MJ nr. 210/2001.
Solicitarea reclamantei adresată Ministerului Justiţiei de revocare în parte a OMJ nr. 210/2001 (prin care s-a stabilit procedura de ocupare a posturilor de executor judecătoresc) şi a OMJ nr. 501/2023 (prin care a fost aprobată actualizarea numărului posturilor de executor în anul 2023 pentru circumscripţia Judecătoriei Buhuşi) a fost respinsă de către emitentul actului prin răspunsul său formulat la data de 29 martie 2024. În esenţă, emitentul actelor a apreciat că prevederile art. 46 ind. 1 şi 2 din OMJ nr. 210/2001 nu adaugă la lege, ci pur şi simplu detaliază modalitatea de accedere în funcţia de executor judecătoresc, fără examen, iar prevederile OMJ nr. 501/2023 respectă prevederile edictate la nivel superior, întrucât numărul de minimum 3 executori judecătoreşti într-o circumscripţie reprezintă o normă de recomandare, ministrul justiţiei având marja sa de apreciere pe care o exercită în funcţie de datele concrete furnizate de UNEJ, respectiv de volumul concret de activitate, numărul executorilor judecătoreşti în funcţie şi al celor stagiari.
Prin prezentul demers judiciar, reclamanta urmăreşte obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la numirea sa în funcţia de executor judecătoresc în circumscripţia Judecătoriei Buhuşi, fără examen, având în vedere că a exercitat funcţia de judecător pe o perioadă de peste 5 ani, făcând apel la prevederile art. 15 lit. g) teza finală din Legea nr. 188/2000 („executor judecătoresc poate fi persoana care îndeplineşte următoarele condiţii: ... g) Sunt scutite de examen persoanele care au exercitat timp de 5 ani funcţia de judecător, procuror sau avocat, cu condiţia să fi promovat examenul de definitivat în profesia din care provin.“).
Refuzul pârâţilor decurge din două acte administrative cu caracter normativ, respectiv din prevederile art. 46 ind. 1 şi ind. 2 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000, aprobat prin Ordinul MJ nr. 210/2001, conform cărora:
"Admiterea în profesie pentru persoanele scutite de examen în condiţiile art. 15 lit. g) teza finală din lege
ART. 46 ind. 1
Pentru ocuparea posturilor rămase vacante după numirea în funcţia de executor judecătoresc a persoanelor care au promovat concursul sau examenul de admitere în profesie pentru persoanele care au exercitat timp de 3 ani o funcţie de specialitate juridică, pot formula cerere persoanele prevăzute la art. 15 lit. g) teza finală din lege.
Cererea, în care se poate exprima o opţiune principală şi mai multe opţiuni secundare pentru un post vacant, se depune la Camera executorilor judecătoreşti în a cărei circumscripţie se află localitatea în care domiciliază candidatul, însoţită de următoarele documente:
a) copie certificată pentru conformitate cu originalul de pe diploma de licenţă în studii juridice;
b) copia actului de identitate;
c) declaraţie pe propria răspundere că are capacitate deplină de exerciţiu;
d) cazierul judiciar;
e) recomandare de la ultimul loc de muncă;
f) adeverinţă medicală din care să rezulte că este apt din punct de vedere medical pentru exercitarea funcţiei de executor judecătoresc;
g) dovada că nu a fost sancţionat disciplinar în ultimii 5 ani anteriori anului depunerii cererii de numire în funcţia de executor judecătoresc şi nici în anul respectiv; dacă nu mai este în funcţie, dovada că nu şi-a încetat activitatea din motive imputabile;
h) dovada că a absolvit cursuri de specializare, acolo unde este cazul;
i) dovada că a desfăşurat o perioadă de cel puţin 5 ani funcţia de judecător, procuror sau avocat şi că a promovat examenul de definitivat în această profesie.
ART. 46 ind. 2
Cererea se depune la Camera executorilor judecătoreşti în a cărei circumscripţie se află localitatea în care domiciliază candidatul, în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, a listei posturilor vacante. Lista se afişează la sediul camerelor, la loc vizibil şi accesibil publicului, şi se publică pe paginile de internet ale Ministerului Justiţiei şi Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti."
Precum şi din prevederile Ordinului MJ nr. 501/28 martie 2023, prin care a fost actualizat numărul posturilor de executor judecătoresc pentru anul 2023, şi din anexă reiese că pentru circumscripţia Judecătoriei Buhuşi nu a fost aprobat niciun post, singurul executor judecătoresc definitiv în această circumscripţie fiind suspendat din profesie încă din anul 2006.
În esenţă, pârâţii au refuzat numirea reclamantei în profesia de executor judecătoresc întrucât au apreciat că nu sunt îndeplinite premisele unei astfel de numiri, respectiv absenţa unui post vacant în circumscripţia Judecătoriei Buhuşi, coroborat cu absenţa demarării unei proceduri generale de selecţie în vederea ocupării posturilor vacante, procedură în urma căreia şi numai în limita posturilor rămase vacante persoanele aflate în situaţia prevăzută de art. 15 lit. g) teza finală din Legea nr. 188/2000 îşi pot exprima opţiunea de numire în profesie, fără examen.
Faţă de acest refuz, reclamanta solicită anularea în parte a Ordinului MJ nr. 501/2023 în ceea ce priveşte numărul posturilor de executori judecătoreşti aferent circumscripţiei Judecătoriei Buhuşi, corelativ cu obligarea ministrului justiţiei la emiterea unui nou ordin care să prevadă un număr de locuri pentru această circumscripţie, cu respectarea prevederilor edictate la nivel superior, precum şi anularea art. 46 ind. 1 şi a art. 46 ind. 2 alin. (1) din OMJ nr. 210/2001.
Primul argument de la care a plecat reclamanta în construcţia prezentului demers judiciar este acela că, pentru ca o persoană care a exercitat timp de minimum 5 ani funcţia de judecător/procuror/avocat şi a promovat examenul de definitivat în aceste profesii să fie numită în funcţia de executor judecătoresc, nici nu este necesară existenţa unor posturi vacante. Susţine astfel reclamanta (paragraful final al paginii 3 a cererii de chemare în judecată) faptul că simpla sa solicitare de numire în profesie, cu anexarea tuturor celorlalte documente prevăzute de art. 15 din Legea nr. 188/2000, trebuie să conducă Ministerul Justiţiei prin ministrul justiţiei la numirea sa în profesia de executor judecătoresc, întrucât Legea nr. 188/2000 nu prevede alte cerinţe.
Curtea de apel apreciază nefondat un astfel de argument, întrucât el intră în contradicţie flagrantă cu prevederile art. 13 alin. (2) din Legea nr. 188/2000, care statuează că: „Numărul executorilor judecătoreşti se stabileşte şi se actualizează anual de ministrul justiţiei, cu consultarea Consiliului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, în funcţie de cerinţele locale determinate de întinderea teritoriului, de volumul de activitate şi de numărul locuitorilor, în aşa fel încât la 15.000 de locuitori să revină cel puţin un executor judecătoresc.“
Prin urmare, spre deosebire de alte profesii juridice, cea de executor judecătoresc se exercită în limitele şi sub controlul prestabilit de Ministerul Justiţiei, conform art. 4 din Legea nr. 188/2000. O primă manifestare firească a acestui control este aceea de stabilire [nu doar de centralizare, noţiune la care face trimitere alineatul (1) al art. 13 precitat] a numărului de posturi aferente acestei profesii.
În aceste condiţii, orice numire în profesie presupune cu necesitate preexistenţa unui post vacant.
Cel de-al doilea argument al reclamantei axat pe nelegalitatea prevederilor art. 46 ind. 1 în integralitatea sa din Ordinul MJ nr. 210/2001, întrucât contravin prevederilor art. 15 din Legea nr. 188/2000, respectiv normei edictate la nivel superior, deoarece instituie o veritabilă ordine de preferinţă în ocuparea acestor posturi vacante, este unul fondat.
Astfel, reţine Curtea de apel că Ordinul MJ nr. 210/2001 a fost emis în executarea prevederilor art. 68 alin. (2) din Legea nr. 188/2000 [şi nu doar ale art. 21 alin. (2) la care face trimitere reclamanta], conform cărora: „Regulamentul de punere în aplicare a prezentei legi va fi adoptat de Ministerul Justiţiei în termen de 90 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.“
În privinţa condiţiilor de ocupare a unui post de executor judecătoresc, relevante sunt prevederile art. 15 din Legea nr. 188/2000 şi care statuează, pe lângă condiţii referitoare la cetăţenie, studii, condiţie medicală, capacitate deplină de exerciţiu, şi trei căi concrete de acces în profesie: promovarea examenului de definitivat de către executorii stagiari, promovarea concursului/examenului de admitere în profesie de cei care au exercitat timp de 3 ani o funcţie de specialitate juridică şi accesul în profesie, fără examen, al persoanelor care au exercitat timp de 5 ani funcţia de judecător/procuror/avocat, cu condiţia să fi promovat examenul de definitivat în profesia din care provin.
Se observă faptul că, în ansamblul Legii nr. 188/2000, legiuitorul primar nu a reglementat în niciun alt fel cele trei căi de acces în profesie, nu a stabilit modalitatea de distribuire a posturilor vacante de executor între aceste trei variante de acces, limitându-se doar la a le expune ca atare.
Din punctul de vedere al instanţei, norma legală primară nu consacră nicio ordine de preferinţă între cele trei căi de acces în profesie, legiuitorul primar netrădând nicio preferinţă în ocuparea posturilor de executor judecătoresc, de tipul: mai degrabă prin promovarea unui examen decât cu scutire sau de către persoane cu experienţă în funcţii de specialitate juridică în detrimentul stagiarilor sau invers.
Norma conţine o simplă enumerare a acestor căi de acces, ordinea detalierii lor nefiind un indiciu suficient pentru a trage alte concluzii.
Astfel, în absenţa unor alte prevederi legale de acelaşi rang şi asociate textului art. 15 lit. g) din Legea nr. 188/2000, singura interpretare ce poate fi făcută cu privire la acesta este cea gramaticală, respectiv plecând de la tipul conjuncţiei care separă cele trei ipoteze.
Conjuncţia „sau“ este una coordonatoare disjunctivă care leagă două părţi de propoziţie care nu depind una de alta şi care stau astfel pe acelaşi plan.
Se observă că norma în discuţie nu conţine nicio conjuncţie subordonatoare care să denote un raport de tipul principal-secundar.
Analizate în substanţa lor, fiecare din cele trei ipoteze (stagiatură + examen de definitivat; examen de acces în profesie + minimum 3 ani profesie de specialitate juridică; minimum 5 ani în funcţia de judecător/procuror/avocat şi promovarea examenului de definitivat în aceste profesii) vădeşte de fapt preocuparea legiuitorului de a permite accesul în profesie persoanelor care au acumulat o practică relevantă în exercitarea unei profesii juridice: fie pe parcursul stagiaturii, fie al exercitării unei profesii de specialitate juridică o perioadă de minimum 3 ani, fie pe parcursul exercitării unei anumite profesii, respectiv de judecător/procuror/avocat minimum 5 ani.
Astfel, cele trei variante identificate de legiuitor sunt deopotrivă egale din perspectiva necesităţii verificării competenţei profesionale, nefiind consacrat niciun criteriu de ierarhizare între acestea, ci mai degrabă de echivalenţă.
Aşa privite lucrurile, consacrarea prin art. 46 ind. 1 alin. (1) din OMJ nr. 210/2001 a posibilităţii de acces în profesia de executor judecătoresc al persoanelor cu vechime în magistratură de minimum 5 ani doar „pentru ocuparea posturilor rămase vacante după numirea în funcţia de executor judecătoresc a persoanelor care au promovat concursul sau examenul de admitere în profesie pentru persoanele care au exercitat timp de 3 ani o funcţie de specialitate juridică“ apare ca fiind contrară principiului legalităţii consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie în valenţa sa de respectare a principiului ierarhiei legislative.
În subsidiar, dincolo de nelegalitatea emiterii unui act normativ peste cuprinsul legii pe care o pune în aplicare în sensul celor anterior expuse, Curtea de apel nu poate ignora echivocul persistent al legiferării, chiar la nivel de ordin de ministru, a acestor căi de acces în profesie.
Astfel, se reţine că norma ce face obiectul analizei a fost introdusă în Ordinul MJ nr. 210/2001 prin Ordinul MJ nr. 2.570/2006. Cu această ocazie, în anul 2006, nu au fost doar legiferate art. 46 ind. 1 şi art. 46 ind. 2 în Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000, ci a fost modificat şi art. 5 din acelaşi regulament, în sensul instituirii unei explicite ordini de preferinţă în privinţa accesului în profesie: „La numirea pe posturile declarate vacante în condiţiile alin. (2) vor avea prioritate, în următoarea ordine: a) executorii judecătoreşti care solicită schimbarea sediului biroului dintr-o circumscripţie a judecătoriei în alta; b) executorii judecătoreşti stagiari care au promovat examenul de definitivat; c) persoanele care au promovat concursul sau examenul anual de admitere în profesie; d) persoanele scutite de examen, în conformitate cu dispoziţiile art. 15 lit. g) din lege, care solicită admiterea în profesie.“
La baza emiterii Ordinului MJ nr. 2.570/2006 a stat adoptarea OUG nr. 190/2005, prin care a fost modificat art. 15 din Legea nr. 188/2000, în sensul reglementării posibilităţii de acces în profesia de executor judecătoresc şi al persoanelor cu vechime de minimum 4 ani într-o profesie de judecător. Totuşi, trebuie subliniat că, nici cu acea ocazie, legiuitorul delegat nu a stabilit în cuprinsul Legii nr. 188/2000 vreo ordine de preferinţă în privinţa căilor de acces în profesie.
În anul 2013, deşi Ordinul MJ nr. 210/2001 a fost din nou modificat prin Ordinul MJ nr. 875/2013, prin care a fost eliminată ordinea explicită de preferinţă instituită prin art. 5 a regulamentului, totuşi, aceasta a fost de fapt menţinută prin reformularea textului art. 46 ind. 1 din regulament.
Raportarea pe care reclamanta o face la prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 188/2000 nu este una relevantă de vreme ce Ordinul MJ nr. 210/2001 nu a fost emis doar în scopul reglementării condiţiilor de organizare a concursului/examenului de acces în profesie, ci, aşa cum s-a detaliat anterior, în exercitarea competenţei date de legiuitor de a reglementa întreaga aplicare a normei primare.
Astfel, inclusiv aspectul accesului în profesie fără examen poate face, în principiu, obiectul de reglementare a Ordinului MJ de aprobare a Regulamentului de aplicare a Legii nr. 188/2000, însă doar cu respectarea linilor directoare stabilite prin Legea nr. 188/2000.
Prin urmare, ceea ce reţine Curtea de apel ca fiind contrar principiului legalităţii este conţinutul art. 46 ind. 1 alin. (1) din Ordinul MJ nr. 210/2001 raportat la art. 15 lit. g) din Legea nr. 188/2000.
Argumentele reclamantei referitoare la nelegalitatea inclusiv a alin. (2) al art. 46 ind. 1 sau art. 46 ind. 2 din Ordinul MJ nr. 210/2001, întrucât acestea fac referire la analizarea cererii de acces în profesie a unei persoane cu vechime în magistratură de peste 5 ani, prin raportare la „posturile vacante“ pentru care se poate opta, nu pot fi primite, întrucât premisa existenţei acestora decurge legal din normele edictate de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 188/2000, aşa cum s-a dezvoltat anterior.
Nici individualizarea momentului până la care aceasta îşi poate exprima opţiunea nu reprezintă o soluţie legislativă peste norma edictată la nivel superior, de vreme ce publicarea în Monitorul Oficial a posturilor vacante este evident o cerinţă de transparenţă a obligaţiei substanţiale impuse tot de art. 13 din Legea nr. 188/2000.
În concluzie, ceea ce apare ca fiind nelegal întrucât adaugă la lege este doar alin. (1) al art. 46 ind. 1 din OMJ nr. 210/2001, care se referă la „posturi rămase vacante“ şi care instituie astfel o ordine implicită de preferinţă în ocuparea posturilor vacante stabilite de Ministerul Justiţiei, fiind contrară Legii nr. 188/2000.
În ceea ce priveşte solicitarea reclamantei de anulare parţială a Ordinului MJ nr. 501/2023, respectiv doar în ceea ce priveşte statuarea cu privire la posturile de executor judecătoresc din circumscripţia Judecătoriei Buhuşi, din pricina nerespectării principiului legalităţii consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie, Curtea de apel reţine caracterul său fondat.
Reiese din cuprinsul acestui ordin, a cărui menire a fost aceea de a pune în aplicare art. 13 alin. (2) din Legea nr. 188/2000 pentru anul 2023, faptul că pentru această circumscripţie nu a fost stabilit niciun post vacant de executor judecătoresc.
Situaţia de fapt aferentă circumscripţiei în discuţie, astfel cum reiese din documentaţia transmisă de către pârâţi, este următoarea: număr de locuitori 48.714, teritoriu 341,90 kmp, 901 dosare, niciun executor judecătoresc care să îşi desfăşoare activitatea efectiv pe raza acestei judecătorii. Singurul executor judecătoresc numit în funcţie în această circumscripţie este suspendat din profesie, la solicitarea sa, din iunie 2006.
Norma legală pe care pârâţii trebuiau să o respecte la momentul edictării acestui ordin de actualizare a posturilor vacante era următoarea: „Numărul executorilor judecătoreşti se stabileşte şi se actualizează anual de ministrul justiţiei, cu consultarea Consiliului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, în funcţie de cerinţele locale determinate de întinderea teritoriului, de volumul de activitate şi de numărul locuitorilor, în aşa fel încât la 15.000 de locuitori să revină cel puţin un executor judecătoresc. Numărul executorilor judecătoreşti din circumscripţia unei instanţe nu va fi mai mic de 3.“
De principiu, plecând de la modalitatea de redactare a normei legale, Curtea de apel nu poate ignora faptul că, în punerea sa în aplicare, pârâţii dispun de o marjă de apreciere. Totuşi, pentru a nu păşi pe tărâmul arbitrarului, exercitarea acesteia se impune a avea la bază o evaluare efectivă a decidentului, în acord cu liniile directoare stabilite de legiuitor, dar şi cu realităţile locale.
Astfel, la o primă analiză, se observă faptul că, raportat la circumscripţia Judecătoriei Buhuşi, ordinul contestat nu respectă două elemente obiective stabilite de legiuitor în vederea exercitării marjei de apreciere a pârâţilor: nici numărul de executori judecătoreşti raportat la elementul obiectiv al numărului de locuitori şi nici pe cel minim de 3, aferent unei circumscripţii.
Apărarea pârâţilor conform căreia norma referitoare la numărul minim ar fi doar una de recomandare nu apare ca având un fundament solid. Dimpotrivă, ea este contrazisă de plano chiar de voinţa legiuitorului, astfel cum a fost ea explicată în raportul suplimentar al Comisiei juridice din cadrul Camerei Deputaţilor, din data de 24 mai 2006, de la momentul dezbaterii proiectului de act normativ (care a devenit ulterior Legea nr. 332/17 iulie 2006) privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 190/2005 pentru realizarea unor măsuri necesare în procesul de integrare europeană.
Din cuprinsul acestuia, disponibil online la adresa https://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=7248, reiese că motivul explicit al stabilirii unei limite de minimum 3 executori judecătoreşti a fost acela de a „oferi garanţia unei liberalizări a profesiunii de executor judecătoresc şi pentru eficientizarea activităţii executorilor judecătoreşti în finalizarea actului de justiţie, prin punerea în executare cu celeritate a hotărârilor judecătoreşti“.
Mergând mai departe în analiza exercitării marjei de apreciere a pârâţilor, aplecându-se chiar asupra argumentului lor principal axat pe faptul că de fiecare dată actualizarea numărului de posturi de executori judecătoreşti trebuie făcută nu în abstract, ci în corelaţie cu nevoia concretă determinată pe baza volumului de activitate şi a numărului de locuitori, instanţa observă totuşi că, în privinţa circumscripţiei care interesează, o astfel de raportare motivată lipseşte. Nu reiese din documentaţia care a stat la baza emiterii sale modalitatea în care se asigură în concret serviciul de punere în executare a hotărârilor judecătoreşti pentru această circumscripţie în condiţiile unui volum de activitate care nu poate fi ignorat, ale unei populaţii de peste 15.000 locuitori şi ale absenţei efective a vreunui executor judecătoresc activ în circumscripţie. Lipseşte orice analiză proprie a emitentului actului, măsura fiind exclusiv justificată pe baza datelor furnizate de către UNEJ.
Or, scopul legiuitorului de la momentul legiferării art. 13 alin. (2) din Legea nr. 188/2000 a fost tocmai acela de instituire a unei garanţii de liberalizare a exercitării profesiei, scop care nu poate fi atins exclusiv prin preluarea propriei evaluări a corpului profesional în discuţie.
Faţă de aceste motive de fapt şi de drept, Curtea de apel urmează a admite solicitarea reclamantei de anulare în parte a acestui ordin, cu consecinţa obligării autorităţii publice competente, respectiv Ministerul Justiţiei, de a emite altul, cu exercitarea marjei sale de apreciere în cadrul liniilor directoare prevăzute de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 188/2000.
În ceea ce priveşte solicitarea finală a reclamantei de obligare a pârâţilor de numirea sa în profesia de executor judecătoresc, fără examen, Curtea de apel observă că aceasta nu este fondată la acest moment faţă de absenţa unui post vacant în circumscripţia pentru care aceasta şi-a manifestat interesul, în contextul în care argumentul său axat pe neincidenţa de plano a acestei condiţii, în cazul persoanelor scutite de examen, a fost deja apreciat ca nefondat.
În concluzie, în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Curtea de apel va admite în parte prezenta acţiune, în sensul că va anula art. 46 ind. 1 alin. (1) din OMJ nr. 210/2001 şi în parte OMJ nr. 501/2023, respectiv în ceea ce priveşte stabilirea posturilor vacante pentru circumscripţia Judecătoriei Buhuşi, cu consecinţa obligării autorităţii publice la emiterea unui alt ordin care să prevadă un număr de locuri pentru această circumscripţie, cu respectarea prevederilor art. 13 alin. (2) din Legea nr 188/2000, şi va respinge în rest acţiunea ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii
HOTĂRĂŞTE:
Admite în parte acţiunea formulată de către reclamanta ..... în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei.
Anulează art. 46 ind. 1 alineat (1) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000, aprobat prin Ordinul MJ nr. 210/2001, şi în parte Ordinul MJ nr. 501/2023, respectiv în privinţa numărului de posturi de executori judecătoreşti aferent circumscripţiei Judecătoriei Buhuşi.
Obligă autoritatea publică Ministerul Justiţiei să emită un nou ordin care să prevadă un număr de locuri pentru această circumscripţie, cu respectarea prevederilor art. 13 alin. (2) din Legea nr. 188/2000.
Respinge în rest acţiunea ca nefondată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Calea de atac se depune la sediul Curţii de Apel Iaşi.
Pronunţată azi, 30 septembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grija grefei instanţei.
PREŞEDINTE
IRINA ALEXANDRA GHERGHEŞANU
Grefier,
Veronica-Afrodita Timofte
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
