Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 4 din 17 februarie 2012
Monitorul Oficial 72 din 25 Ianuarie 2022 (M. Of. 72/2022)
ORDIN nr. M.10 din 13 ianuarie 2022 privind publicarea textului Înţelegerii privind extinderea Acordului dintre Ministerul Apărării Naţionale din România şi Departamentul Apărării al Statelor Unite ale Americii privind asistenţa medicală pentru membrii forţelor armate şi dependenţii lor, semnată la Washington la 21 septembrie 2021 şi la 17 noiembrie 2021 EMITENT: Ministerul Apărării Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 72 din 25 ianuarie 2022
Pentru aplicarea prevederilor art. 4 şi ale art. 5 alin. (1) pct. 5 din legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea ministerului apărării naţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere prevederile art. 28 alin. (2) şi ale art. 35 alin. (2) din legea nr. 590/2003 privind tratatele, precum şi dispoziţiile memorandumului cu nr. pe 301 din 28.01.2021, prin care prim-ministrul a aprobat negocierea şi semnarea acordului privind prelungirea valabilităţii acordului dintre ministerul apărării naţionale din românia şi departamentul apărării al statelor unite ale americii privind asistenţa medicală pentru membrii forţelor armate şi dependenţii lor, semnat la washington la 6 septembrie 2012,în temeiul ...
DECIZIA nr. 695 din 28 octombrie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 396 alin. (2), (3) şi (4) din Codul de procedură penală, cu referire la sintagma "dincolo de orice îndoială rezonabilă", ale art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, în interpretarea dată prin Decizia nr. 16 din 8 iunie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, ale art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, forma anterioară republicării, ale art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, ale art. 2 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi ale art. 11 şi ale art. 63 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 72 din 25 ianuarie 2022
┌──────────────────┬───────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├──────────────────┼───────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├──────────────────┼───────────────────┤│marian enache │- judecător │├──────────────────┼───────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar │ │├──────────────────┼───────────────────┤│mona-maria │- judecător ...
Monitorul Oficial 52 din 18 Ianuarie 2022 (M. Of. 52/2022)
REGULAMENT din 13 ianuarie 2022 de organizare şi funcţionare a Consiliului Concurenţei EMITENT: Consiliul Concurenţei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 52 din 18 ianuarie 2022
──────────pus în aplicare prin ordinul nr. 30 din 13 ianuarie 2022, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 52 din 18 ianuarie 2022.──────────În temeiul art. 26 alin. (1) din legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,consiliul concurenţei adoptă prezentul regulament.cap. i dispoziţii generaleart. 1(1) administrarea şi punerea în aplicare a prevederilor legii concurenţei nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare legea concurenţei, a prevederilor legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare legea privind concurenţa neloială, a prevederilor ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 77/2014 privind procedurile ...
Monitorul Oficial 22 bis din 07 Ianuarie 2022 (M. Of. 22 bis/2022)
PLANUL din 23 decembrie 2021 de acţiune pentru conservarea la nivel naţional a populaţiei de castor eurasiatic (Castor fiber) EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 22 bis din 7 ianuarie 2022
──────────aprobat prin ordinul nr. 2.383 din 23 decembrie 2021, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 22 din 7 ianuarie 2022.────────── braŞov 2021colectivul de elaborare:claudiu paŞcageorgeta ionescuancuţa fedorcaramon jurjalexandru gridangeorge sÎrbumarius popaovidiu ionescumihai fedorcaŞerban davidescunicu tudose1. introducereÎn baza prevederilor art. 31 alin. (4) al ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare, în scopul protecţiei şi conservării speciei castor fiber - castorul eurasiatic (denumit în continuare castor) s-a elaborat planul de acŢiune pentru conservarea la nivel naŢional ...
Monitorul Oficial 17 din 06 Ianuarie 2022 (M. Of. 17/2022)
HOTĂRÂRE nr. 22 din 5 ianuarie 2022 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 17 din 6 ianuarie 2022
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 3 alin (1) şi (2) şi al art. 8 alin. (1) şi (4) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 121/2021 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.cap. i organizarea şi funcţionarea ministerului familiei, tineretului şi egalităţii de ŞansesecŢiunea 1 dispoziţii generale, funcţii, principii şi atribuţiiart. 1(1) ministerul familiei, tineretului şi egalităţii de Şanse se organizează şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea guvernului.(2) ...
Monitorul Oficial 1257 bis din 31 Decembrie 2021 (M. Of. 1257 bis/2021)
PROGRAM DE ACŢIUNE din 30 decembrie 2021 pentru dezvoltarea infrastructurii feroviare şi transferul modal către calea ferată al fluxurilor de transport de călători şi marfă EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1257 bis din 31 decembrie 2021
──────────aprobat prin hotĂrÂrea guvernului nr. 1.302 din 30 decembrie 2021, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 1257 din 31 decembrie 2021.────────── (a se vedea imaginea asociată) ministerul transporturilor Şi infrastructurii (a se vedea imaginea asociată) program de acŢiune pentru dezvoltarea infrastructurii feroviare şi transferul modal către calea ferată al fluxurilor de transport de călători şi marfă perioada de referinţă: 2021 - 2026 versiune: 3.0cuprinsa) preambulb) strategia de dezvoltare a infrastructurii feroviareb.1) context legalb.2) context de piaţăb.3) obiective strategice, direcţii de acţiune prioritare şi rezultate aşteptateb.4) necesităţi de finanţareb.5) măsuri necesare pentru asigurarea fezabilităţii strategiei de dezvoltare a infrastructurii feroviareb.6) implementarea strategiei de dezvoltare a infrastructuriib.6.1) ...
Monitorul Oficial 1259 din 31 Decembrie 2021 (M. Of. 1259/2021)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 143 din 28 decembrie 2021 pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, precum şi pentru modificarea unor acte normative EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1259 din 31 decembrie 2021
Ca urmare a adoptării de către comisia europeană şi parlamentul european a noului pachet „energie curată pentru toţi cetăţenii“, prin care s-a revizuit cadrul european de politică energetică şi au fost adoptate o serie de reglementări necesare derulării procesului de tranziţie către o energie curată, fiind incluse prevederi legislative care au scopul de a contribui la implementarea uniunii energetice, la crearea unui cadru care să permită şi să ducă la obţinerea de beneficii concrete pentru cetăţeni, la crearea de locuri de muncă, creştere economică şi investiţii în plan energetic, respectiv directiva (ue) 2019/944 a parlamentului european şi a consiliului din ...
Monitorul Oficial 1218 bis din 22 Decembrie 2021 (M. Of. 1218 bis/2021)
ANEXE din 17 decembrie 2021 privind aprobarea Strategiei naţionale anticorupţie 2021-2025 şi a documentelor aferente acesteia EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1218 bis din 22 decembrie 2021
──────────aprobate prin hotĂrÂrea nr. 1.269 din 17 decembrie 2021, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1218 din 22 decembrie 2021.──────────anexa 1 strategia naŢionalĂ anticorupŢie 2021-2025● introducerestrategia naţională anticorupţie (denumită în continuare sna) 2016-2020, în corelare cu recomandările formulate de formatele internaţionale anticorupţie la care românia este parte sau la care participă, a promovat schimbarea paradigmei în ceea ce priveşte abordarea strategică în acest domeniu. astfel, sna 2016-2020 a inclus obiective şi măsuri care să acţioneze asupra cauzelor mai profunde ale corupţiei, abordarea nefiind limitată la combaterea fenomenului. documentul programatic a inclus măsuri care să vizeze prevenirea ...
Monitorul Oficial 1223 din 23 Decembrie 2021 (M. Of. 1223/2021)
ORDIN nr. 143 din 22 decembrie 2021 privind aprobarea tarifelor şi contribuţiilor băneşti percepute de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei în anul 2022 EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1223 din 23 decembrie 2021
Având în vedere dispoziţiile art. 2 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 160/2012, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 2 alin. (3^3) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 33/2007, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 160/2012, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei emite următorul ordin:art. 1se aprobă tariful perceput operatorilor economici care desfăşoară activităţi în sectorul energiei electrice, termice şi al gazelor naturale pentru acordarea de autorizaţii ...
Monitorul Oficial 1215 din 21 Decembrie 2021 (M. Of. 1215/2021)
DECIZIA nr. 644 din 19 octombrie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 şi ale art. 3 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, precum şi ale art. 11, ale art. 63 lit. a) şi ale art. 81 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1215 din 21 decembrie 2021
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...








