Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 191 din 30 ianuarie 2017
Monitorul Oficial 1938 din 30 Iulie 2018 (M. Of. 1938/2018)
REGULAMENT (UE, Euratom) nr. 1046 din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 şi a Deciziei nr. 541/2014/UE şi de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Broşură nr. 193 din 30 iulie 2018
Astfel cum a fost modificat prin: jurnalul oficialregulamentul (ue, euratom) 2022/2434 al parlamentului european Şi al consiliului din 6 decembrie 2022 l 319 1 13.12.2022 partea iregulamentul financiartitlul iobiect, definiŢii Şi principii generaleart. 1obiectprezentul regulament stabileşte normele privind întocmirea şi execuţia bugetului general al uniunii europene şi al comunităţii europene a energiei atomice (denumit în continuare „bugetul”), precum şi privind prezentarea şi auditarea conturilor acestora.art. 2definiţiiÎn sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiţii:1. „solicitant” înseamnă o persoană fizică sau o entitate cu sau fără personalitate juridică care a depus o cerere în cadrul unei proceduri de atribuire de granturi sau al unui concurs ...
REGULAMENT (UE, Euratom) nr. 1046 din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 şi a Deciziei nr. 541/2014/UE şi de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Broşură nr. 193 din 30 iulie 2018
Parlamentul european Şi consiliul uniunii europene,având în vedere tratatul privind funcţionarea uniunii europene, în special articolul 46 litera (d), articolul 149, articolul 153 alineatul (2) litera (a), articolele 164, 172, 175, 177 şi 178, articolul 189 alineatul (2), articolul 212 alineatul (2), articolul 322 alineatul (1) şi articolul 349, coroborat cu tratatul de instituire a comunităţii europene a energiei atomice, în special articolul 106a,având în vedere propunerea comisiei europene,după transmiterea proiectului de act legislativ parlamentelor naţionale,având în vedere avizul curţii de conturi (1),având în vedere avizul comitetului economic şi social european (2),având în vedere avizul comitetului regiunilor (3),hotărând în conformitate cu procedura ...
Monitorul Oficial 685 bis din 07 August 2018 (M. Of. 685 bis/2018)
ANEXĂ din 17 iulie 2018 la Ordinul nr. 1.258 din 17 iulie 2018 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 685 bis din 7 august 2018
──────────conţinută de ordinul nr. 1.258 din 17 iulie 2018, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 685 din 7 august 2018────────── (a se vedea imaginea asociată) programul operaŢional pentru pescuitŞi afaceri maritime 2014 - 2020 prioritatea uniunii europene 2stimularea acvaculturii durabile din punctul de vedere al mediului, eficiente din punctul de vedere al utilizĂrii resurselor, inovatoare, competitive Şi bazate pe cunoaŞtere ghidul solicitantuluiobiectiv specific 2.2. sporirea competitivităţii şi a viabilităţii întreprinderilor din sectorul acvaculturii, inclusiv îmbunătăţirea siguranţei sau a condiţiilor de lucru, în special ale imm-urilor.măsura: ii.2 investiţii productive în acvaculturătipul apelului: competitiv, cu termen limită de depunereiunie 2018versiunea 3cuprins1. legislaŢia uniunii europene Şi ...
Monitorul Oficial 992 din 23 Noiembrie 2018 (M. Of. 992/2018)
REGULAMENTUL SENATULUI din 24 octombrie 2005 (*republicat*) EMITENT: Senatul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 992 din 23 noiembrie 2018
*) republicat în temeiul art. ii din hotărârea senatului nr. 163/2018 privind modificarea şi completarea regulamentului senatului, aprobat prin hotărârea senatului nr. 28/2005, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 919 din 31 octombrie 2018, dându-se textelor o nouă numerotare.regulamentul senatului, adoptat prin hotărârea senatului nr. 28/2005, a fost republicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 72 din 25 ianuarie 2018, iar ulterior a mai fost modificat prin:- hotărârea senatului nr. 60/2018 privind modificarea regulamentului senatului, aprobat prin hotărârea senatului nr. 28/2005, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 403 din 10 mai 2018;– ...
Monitorul Oficial 887 din 22 Octombrie 2018 (M. Of. 887/2018)
DECIZIA nr. 563 din 18 septembrie 2018 referitoare la sesizarea de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Hotărârii Parlamentului României nr. 31/2018 privind constituirea Comisiei parlamentare de anchetă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru verificarea posibilei implicări a Serviciului de Protecţie şi Pază în activitatea unor partide politice şi în activitatea unor lideri ai acestor partide EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 887 din 22 octombrie 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 838 din 02 Octombrie 2018 (M. Of. 838/2018)
DECIZIA nr. 49 din 18 iunie 2018 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 3^1 alin. (1), raportat la art. 3^1 alin. (1^3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, în forma modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016 EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 838 din 2 octombrie 2018
Dosar nr. 731/1/2018 ┌──────────┬───────────────────────────┐│iulia │- preşedintele Înaltei ││cristina │curţi de casaţie şi ││tarcea │justiţie - preşedintele ││ │completului │├──────────┼───────────────────────────┤│lavinia │- preşedintele delegat al ││curelea │secţiei i civile │├──────────┼───────────────────────────┤│eugenia │- preşedintele secţiei a ...
Monitorul Oficial 793 din 17 Septembrie 2018 (M. Of. 793/2018)
ORDIN nr. 126 din 31 august 2018 pentru modificarea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 96/2014 privind aprobarea tarifelor aplicabile în domeniul sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, ca urmare a actualizării tarifelor în funcţie de rata inflaţiei din anul 2017 EMITENT: Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 793 din 17 septembrie 2018
Văzând referatul de aprobare nr. 2.380 din 24 iulie 2018, întocmit de direcţia economică din cadrul autorităţii naţionale sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor,având în vedere prevederile art. 10 lit. b), art. 18 alin. (5), precum şi ale art. 48 alin. (7) din ordonanţa guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 3 alin. (3) şi art. 4 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia, cu modificările şi completările ...
Monitorul Oficial 774 din 07 Septembrie 2018 (M. Of. 774/2018)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 78 din 5 septembrie 2018 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2018 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 774 din 7 septembrie 2018
Având în vedere:- analiza execuţiei bugetare derulată pe parcursul primelor şapte luni ale anului 2018;– evoluţia principalilor indicatori bugetari pe primele luni ale anului 2018;– asigurarea fondurilor necesare unor ordonatori principali de credite în vederea desfăşurării normale a activităţii acestora până la finele anului;– adoptarea ulterior aprobării legii bugetului de stat pe anul 2018 nr. 2/2018 a unor acte normative cu influenţe asupra veniturilor şi cheltuielilor bugetare;– asigurarea fondurilor necesare desfăşurării normale a activităţii unităţilor administrativ-teritoriale până la finele anului, pentru implementarea în perioada septembrie-decembrie a anului şcolar 2018-2019 a programului pentru şcoli al româniei, pentru ...
Monitorul Oficial 690 din 08 August 2018 (M. Of. 690/2018)
ORDIN nr. 1.187 din 13 iulie 2018 pentru modificarea şi completarea Normativului feroviar "Vehicule de cale ferată. Tipuri de revizii şi reparaţii planificate. Normele de timp sau normele de kilometri parcurşi pentru efectuarea reviziilor şi reparaţiilor planificate", aprobat prin Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 315/2011 EMITENT: Ministerul Transporturilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 690 din 8 august 2018
Având în vedere referatul direcţiei transport feroviar nr. 19.550 din 11 mai 2018, prin care se solicită aprobarea prezentului ordin,ţinând seama de prevederile art. 4 lit. i) din anexa nr. 1 „regulament de organizare şi funcţionare a autorităţii feroviare române - afer“, aprobat prin hotărârea guvernului nr. 626/1998 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii feroviare române - afer, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 4 alin. (1) pct. 1 şi 12 şi art. 5 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 21/2015 privind organizarea şi funcţionarea ministerului transporturilor, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul transporturilor emite prezentul ordin.art. inormativul feroviar „vehicule de cale ferată. tipuri de revizii ...
Monitorul Oficial 547 din 02 Iulie 2018 (M. Of. 547/2018)
DECIZIA nr. 821 din 12 decembrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 5 alin. (1), (2) şi (3), art. 6, art. 7, art. 8, art. 10 şi ale art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a legii în ansamblul său EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 547 din 2 iulie 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...