Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 1 155 din 24 iunie 2016
Monitorul Oficial 710 din 14 Iulie 2022 (M. Of. 710/2022)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 109 din 13 iulie 2022 privind unele măsuri pentru proiectele de infrastructură de apă şi apă uzată finanţate din fonduri europene şi pentru modificarea unor acte normative EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 710 din 14 iulie 2022
Ţinând cont de faptul că proiectele de infrastructură în domeniul apei şi al apei uzate sunt investiţii publice de importanţă strategică pentru românia care asigură creşterea calităţii vieţii şi a standardelor de locuire ale populaţiei,luând în considerare faptul că proiectele în pregătire au prevăzută finanţarea pentru perioada de programare 2021-2027, iar până la acest moment acordul de parteneriat nu este încă aprobat de comisia europeană şi nici programul operaţional dezvoltare durabilă în cadrul căruia sunt alocate fonduri externe nerambursabile pentru finanţarea acestora nu este încă aprobat, în acest context se impune reglementarea unor măsuri tranzitorii care să permită derularea fără ...
Monitorul Oficial 682 din 08 Iulie 2022 (M. Of. 682/2022)
ORDIN nr. 4.146 din 29 iunie 2022 pentru desfiinţarea unităţii de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa "Fantastică" din municipiul Bucureşti EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 682 din 8 iulie 2022
Având în vedere prevederile art. 24 alin. (3) lit. c) şi d) şi ale art. 29^1 alin. (12) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare, luând în considerare dispoziţiile hotărârii guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar,luând în considerare adresa asociaţiei pentru susţinerea culturii şi educaţiei din municipiul bucureşti nr. 373 din 13.05.2022, înregistrată la agenţia română de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar (aracip) cu nr. 3.250 din 19.05.2022,ţinând cont de dispoziţiile hotărârii consiliului ...
Monitorul Oficial 681 din 07 Iulie 2022 (M. Of. 681/2022)
LEGE nr. 198 din 6 iulie 2022 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul comunicaţiilor electronice şi pentru stabilirea unor măsuri de facilitare a dezvoltării reţelelor de comunicaţii electronice EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 681 din 7 iulie 2022
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. idispoziţii generaleart. 1prezenta lege are ca obiect:a) asigurarea transpunerii în legislaţia naţională a directivei (ue) 2018/1.972 a parlamentului european şi a consiliului din 11 decembrie 2018 de instituire a codului european al comunicaţiilor electronice (reformare), publicată în jurnalul oficial al uniunii europene, seria l, nr. 321 din 17 decembrie 2018;b) stabilirea unor măsuri de facilitare a dezvoltării reţelelor de comunicaţii electronice;c) stabilirea unor măsuri de facilitare a supravegherii pieţei echipamentelor radio şi aparatelor;d) stabilirea cadrului de comunicare a documentelor prin intermediul serviciului „my ancom“.cap. iidispoziţii pentru asigurarea transpunerii codului european al comunicaţiilor electroniceart. 2ordonanţa ...
Monitorul Oficial 623 bis din 24 Iunie 2022 (M. Of. 623 bis/2022)
GHID SPECIFIC din 24 iunie 2022 privind Condiţii de accesare a fondurilor europene aferente Planului naţional de redresare şi rezilienţă în cadrul apelului de proiecte PNRR/2022/C15/01, PNRR/2022/C15/02, componenta 15 - Educaţie, investiţia 1 - Construirea, echiparea şi operaţionalizarea a 110 creşe EMITENT: Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 623 bis din 24 iunie 2022
──────────aprobat prin ordinul nr. 1.254 din 24 iunie 2022, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 623 din 24 iunie 2022.────────── planul naŢional de redresare Şi rezilienŢĂ ghid - condiŢii de accesare a fondurilor europene aferente pnrr În cadrul apelului de proiectepnrr/2022/c15/01pnrr/2022/c15/02 componenta c15 - educaŢie investiŢia 1 - construirea, echiparea Şi operaŢionalizarea a 110 creŞepreambulacest document se aplică apelului de proiecte din componenta 15 - educaţie în cadrul planului naţional de redresare şi rezilienţă (pnrr).apelul de proiecte se lansează prin aplicaţia electronică de pe site-ul ministerului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei (mdlpa), www.mdlpa.ro/investitii/pnrr.prezentul document se adresează tuturor potenţialilor solicitanţi pentru apelul de proiecte ...
Monitorul Oficial 615 din 23 Iunie 2022 (M. Of. 615/2022)
REGULAMENTUL SENATULUI din 24 octombrie 2005 EMITENT: Senatul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 615 din 23 iunie 2022
*) republicat în temeiul art. ii din hotărârea senatului nr. 50/2022 pentru modificarea şi completarea regulamentului senatului, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 434 din 4 mai 2022, dându-se textelor o nouă numerotare.cap. iorganizarea senatuluisecŢiunea 1constituirea senatuluiart. 1(1) parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării.(2) parlamentul este alcătuit din camera deputaţilor şi senat.art. 2(1) senatul este ales pentru un mandat de 4 ani care se prelungeşte, de drept, numai în condiţiile excepţionale prevăzute de constituţie.(2) senatul se organizează şi funcţionează potrivit dispoziţiilor constituţiei, ale legii nr. ...
Monitorul Oficial 611 din 22 Iunie 2022 (M. Of. 611/2022)
SCHEMĂ DE AJUTOR DE STAT din 6 iunie 2022 pentru compensarea costurilor de investiţii necesare pentru dezvoltarea infrastructurii de management al deşeurilor municipale din România EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 611 din 22 iunie 2022
──────────aprobată prin ordinul nr. 1.541 din 6 iunie 2022, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 611 din 22 iunie 2022.──────────cap. ibaza legalăart. 1(1) prezenta măsură instituie o schemă transparentă de ajutor de stat sub forma compensaţiei pentru prestarea serviciului de interes economic general, constând în investiţiile necesare pentru dezvoltarea, modernizarea şi completarea sistemelor de management integrat al deşeurilor municipale la nivel de judeţ sau la nivel de municipii/ oraşe/comune prin înfiinţarea de centre de colectare prin aport voluntar, înfiinţarea de centre integrate de colectare prin aport voluntar destinate aglomerărilor urbane şi construirea de insule ecologice digitalizate. prin aceste ...
Monitorul Oficial 595 bis din 17 Iunie 2022 (M. Of. 595 bis/2022)
SCHEMĂ DE AJUTOR DE STAT din 17 iunie 2022 privind "Finanţarea proiectelor CDI conform Programului 2 - Creşterea competitivităţii economiei româneşti prin cercetare, dezvoltare şi inovare din cadrul PNCDI III" EMITENT: Ministerul Cercetarii, Inovarii si Digitalizarii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 595 bis din 17 iunie 2022
──────────aprobată prin ordinul nr. 20.827 din 17 iunie 2022 publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 595 din 20 iunie 2022.──────────1. domeniu de aplicabilitate2. obiective3. legislaţie4. administrator5. definiţii6. beneficiari7. condiţii de eligibilitate8. durata şi bugetul schemei de ajutor de stat9. intensitatea ajutorului de stat10. cheltuieli (costuri) eligibile11. cumul12. monitorizare şi raportare13. recuperarea ajutorului de stat1. domeniu de aplicabilitateart. 1(1) prezenta procedură instituie o schemă transparentă*1) de ajutor de stat pentru sprijinirea activităţilor de cercetare, dezvoltare şi inovare (cdi), denumită în continuare schema.*1) reg.(ue) 651/2014, art. 5 (transparenţa ajutorului)"(1) prezentul regulament se aplică numai ajutoarelor pentru care este posibilă calcularea ex ante ...
Monitorul Oficial 603 din 21 Iunie 2022 (M. Of. 603/2022)
DECIZIA nr. 215 din 7 aprilie 2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 36 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 603 din 21 iunie 2022
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 576 din 14 Iunie 2022 (M. Of. 576/2022)
LEGE nr. 178 din 9 iunie 2022 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de redresare şi rezilienţă necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 576 din 14 iunie 2022
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. ise aprobă ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 124 din 13 decembrie 2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate româniei prin mecanismul de redresare şi rezilienţă, precum şi pentru modificarea şi completarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea planului naţional de redresare şi rezilienţă necesar româniei pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul mecanismului de redresare şi rezilienţă, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1178 din 14 decembrie 2021, cu următoarele modificări şi completări:1. la articolul 2, literele d) şi j) se ...
Monitorul Oficial 568 din 10 Iunie 2022 (M. Of. 568/2022)
DECIZIA nr. 295 din 18 mai 2022 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 pct. 27, cu referire la introducerea art. 10^2 în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice, ale art. 10, ale art. 13 şi ale art. 48 din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul comunicaţiilor electronice pentru stabilirea unor măsuri de facilitare a dezvoltării reţelelor de comunicaţii electronice EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 568 din 10 iunie 2022
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar ...








