Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
norme din 3 decembrie 2019
Monitorul Oficial 1252 bis din 12 Decembrie 2024 (M. Of. 1252 bis/2024)
PROCEDURĂ din 11 octombrie 2024 privind activitatea de supraveghere şi control desfăşurată de personalul cu atribuţii de control din cadrul aparatului propriu al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi al structurilor subordonate EMITENT: Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1252 bis din 12 decembrie 2024
──────────aprobată prin ordinul nr. 1.601 din 11 octombrie 2024, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1252 din 12 decembrie 2024.──────────1. scopul Şi domeniul de aplicareprocedura stabileşte regulile generale şi modul de operare pentru verificarea respectării conformităţii produselor/serviciilor, a cadrului legal din domeniul protecţiei consumatorilor de către persoanele fizice şi juridice, aşa cum sunt definite în legislaţia din domeniul protecţiei consumatorilor.procedura stabileşte reguli pentru verificarea respectării de către persoane fizice şi juridice a conformităţii caracteristicilor calitative, tehnice şi de securitate ale produselor şi serviciilor, a actelor normative din domeniul protecţiei consumatorilor, cu cele prescrise/declarate şi/sau cu alte acte ...
Monitorul Oficial 1241 bis din 10 Decembrie 2024 (M. Of. 1241 bis/2024)
ANEXĂ din 4 decembrie 2024 privind actualizarea Strategiei naţionale de management al riscului la inundaţii pe termen mediu şi lung, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 846/2010 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1241 bis din 10 decembrie 2024
──────────conţinută de hotĂrÂrea nr. 1.566 din 4 decembrie 2024, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1241 din 10 decembrie 2024.──────────anexa 1 strategia naţională de management al riscului la inundaţii pe termen mediu şi lungsecŢiunea 1introducere1.1. argumentarea necesităţii elaborării strategiei naţionale de management al riscului la inundaţii pe termen mediu şi lung, actualizatestrategia naţională de management al riscului la inundaţii pe termen mediu şi lung, aprobată prin hotărârea guvernului nr. 846/2010, este documentul strategic de referinţă, cu impact semnificativ în ceea priveşte instituţiile şi structurile cu atribuţii şi responsabilităţi în managementul riscului de inundaţii. la peste 10 ani de ...
Monitorul Oficial 1251 bis din 12 Decembrie 2024 (M. Of. 1251 bis/2024)
METODOLOGIE-CADRU din 2 decembrie 2024 privind mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2025-2026 EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1251 bis din 12 decembrie 2024
──────────aprobată prin ordinul nr. 7.495 din 2 decembrie 2024, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1.251 din 12 decembrie 2024.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1(1) prezenta metodologie reglementează:a) condiţiile de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar;b) organizarea şi desfăşurarea etapelor de mobilitate a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar;c) recrutarea, selecţia şi angajarea personalului didactic de predare în învăţământul preuniversitar, precum şi eliberarea din funcţie a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar.(2) prin localitate, în sensul prezentei metodologii, se înţelege: comună, oraş, municipiu, municipiul bucureşti.(3) prin isj/ismb, în cuprinsul prezentei metodologii, se înţelege inspectorat şcolar ...
Monitorul Oficial 1251 din 12 Decembrie 2024 (M. Of. 1251/2024)
DECIZIA nr. 64 din 28 octombrie 2024 referitoare la dreptul reclamantului la plata indemnizaţiei pentru limită de vârstă, prevăzută de art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, pentru perioada 1.07.2023-11.12.2023 EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1251 din 12 decembrie 2024
Dosar nr. 1.738/1/2024┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│carmen elena │- preşedintele secţiei ...
Monitorul Oficial 1247 din 11 Decembrie 2024 (M. Of. 1247/2024)
DECIZIA nr. 388 din 17 septembrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1247 din 11 decembrie 2024
┌─────────────────┬──────────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├─────────────────┼──────────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│cristian deliorga│- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├─────────────────┼──────────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ...
Monitorul Oficial 1246 din 11 Decembrie 2024 (M. Of. 1246/2024)
DECIZIA nr. 56 din 21 octombrie 2024 referitoare la recalcularea indemnizaţiilor de concediu de odihnă prin includerea în baza de calcul a indemnizaţiei de hrană de care au beneficiat reclamanţii funcţionari publici EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1246 din 11 decembrie 2024
Dosar nr. 1.857/1/2024┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│carmen elena │- preşedintele secţiei ...
Monitorul Oficial 1241 din 10 Decembrie 2024 (M. Of. 1241/2024)
DECIZIA nr. 18 din 7 octombrie 2024 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 103 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, forma în vigoare până la data de 29.06.2024 (data la care a intrat în vigoare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2024 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în scopul creşterii siguranţei rutiere) EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1241 din 10 decembrie 2024
Dosar nr. 1.340/1/2024 ┌────────────┬─────────────────────────┐│ │- preşedintele Înaltei ││corina-alina│curţi de casaţie şi ││corbu │justiţie - preşedintele ││ │completului │├────────────┼─────────────────────────┤│ │- pentru preşedintele ││ionel barbă │secţiei de contencios ││ ...
Monitorul Oficial 1232 din 09 Decembrie 2024 (M. Of. 1232/2024)
NORMĂ nr. 24 din 27 noiembrie 2024 pentru aplicarea prevederilor Ghidului cu privire la aplicarea testului capitalului la nivel de grup pentru grupurile de firme de investiţii în conformitate cu art. 8 din Regulamentul (UE) 2019/2.033 EMITENT: Autoritatea de Supraveghere Financiară PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1232 din 9 decembrie 2024
În temeiul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a), art. 3 alin. (1) lit. b), art. 6 alin. (2) şi ale art. 14 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea autorităţii de supraveghere financiară, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 4 alin. (1) pct. 25 şi art. 8 alin. (1) şi (4) din regulamentul (ue) 2019/2.033 al parlamentului european şi al consiliului din 27 noiembrie 2019 privind cerinţele prudenţiale ale firmelor de investiţii şi de modificare a regulamentelor (ue) nr. 1.093/2010, (ue) nr. 575/2013, (ue) ...
Monitorul Oficial 1228 din 06 Decembrie 2024 (M. Of. 1228/2024)
NORME METODOLOGICE din 4 decembrie 2024 privind mecanismul de acordare şi derulare a împrumuturilor acordate unităţilor administrativ-teritoriale conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 133/2024 pentru asigurarea unor împrumuturi din Trezoreria Statului, documentele în baza cărora se acordă împrumutul şi cele care stau la baza obţinerii avizului Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, precum şi modul de reflectare a sumelor respective în bugetele instituţiilor publice locale EMITENT: Ministerul Finanţelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1228 din 6 decembrie 2024
──────────aprobate prin ordinul nr. 6.639 din 4 decembrie 2024, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1228 din 6 decembrie 2024.──────────art. 1(1) unităţile administrativ-teritoriale prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. e) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 133/2024 pentru asigurarea unor împrumuturi din trezoreria statului pot solicita, inclusiv pentru instituţiile publice finanţate integral din bugetul local şi pentru asociaţiile de dezvoltare intercomunitară din care fac parte, de la ministerul finanţelor, până cel târziu la data de 15 februarie 2025, contractarea în anii 2024-2025 a unor împrumuturi din venituri din privatizare, înregistrate în contul curent general al trezoreriei ...
Monitorul Oficial 1229 din 06 Decembrie 2024 (M. Of. 1229/2024)
DECIZIA nr. 16 din 16 septembrie 2024 referitoare la actele de procedură anterioare datei de 25 iunie 2018 (data publicării Deciziei nr. 297/2018) şi actele întrerupătoare de prescripţie ulterioare datei de 30 mai 2022 (data publicării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2022) EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1229 din 6 decembrie 2024
Dosar nr. 1.094/1/2024┌────────────┬─────────────────────────┐│ │- preşedintele Înaltei ││corina-alina│curţi de casaţie şi ││corbu │justiţie, preşedintele ││ │completului │├────────────┼─────────────────────────┤│eleni │- preşedintele delegat al││cristina │secţiei penale ││marcu │ ...