Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 183 din 8 aprilie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 233 alin. (2) din Codul de procedură penală

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 183 din 8 aprilie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 233 alin. (2) din Codul de procedură penală

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 734 din 6 august 2025

Comenteaza legea


┌───────────────┬──────────────────────┐
│Marian Enache  │- preşedinte          │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mihaela        │- judecător           │
│Ciochină       │                      │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Cristian       │- judecător           │
│Deliorga       │                      │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan│- judecător           │
│Licu           │                      │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Laura-Iuliana  │- judecător           │
│Scântei        │                      │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan  │- judecător           │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina    │- judecător           │
│Stanciu        │                      │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Elena-Simina   │- judecător           │
│Tănăsescu      │                      │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila   │- judecător           │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Claudia        │-                     │
│Margareta      │magistrat-asistent-şef│
│Krupenschi     │delegat               │
└───────────────┴──────────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 233 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Cristian Ion Dinu în Dosarul nr. 917/284/2020 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 554D/2020.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât în cauza penală în care aceasta a fost ridicată instanţa de judecată a înlocuit măsura preventivă privativă de libertate dispusă faţă de autorul excepţiei cu măsura controlului judiciar, astfel că nu sunt incidente dispoziţiile art. 233 alin. (2) din Codul de procedură penală, criticate din perspectiva modalităţii de calcul al termenului de cel mult de 30 de zile pentru care se pot dispune măsurile privative de libertate.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Decizia penală nr. 5 din 16 aprilie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 917/284/2020, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în urma admiterii recursului formulat de autor împotriva încheierii prin care Tribunalul Dâmboviţa a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a instanţei de contencios constituţional, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 233 alin. (2) din Codul de procedură penală. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Cristian Ion Dinu în faţa Tribunalului Dâmboviţa într-o cauză penală privind soluţionarea contestaţiei formulate împotriva unei încheieri prin care Judecătoria Răcari a respins cererea inculpatului de constatare a încetării de drept a măsurii arestării preventive, ca urmare a împlinirii termenului de 30 de zile prevăzut de art. 241 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, a respins propunerea Ministerului Public de prelungire a măsurii preventive a arestului şi, totodată, a dispus înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura controlului judiciar.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia consideră că interpretarea dată art. 23 alin. (5) din Constituţie prin Decizia nr. 740 din 3 noiembrie 2015, prin care Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 222 alin. (10) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, este aceea potrivit căreia orice măsură preventivă privativă de libertate poate fi dispusă doar pentru o perioadă de 30 de zile, prin măsură preventivă privativă de libertate înţelegându-se atât măsura arestării preventive, cât şi cea a arestului la domiciliu.
    6. Autorul excepţiei critică dispoziţiile art. 233 alin. (2) din Codul de procedură penală în contextul cauzei în care acesta a ridicat excepţia, în care prima instanţă a respins propunerea de luare a măsurii arestării preventive şi a dispus luarea arestului la domiciliu, pentru ca ulterior, ca urmare a admiterii contestaţiei formulate de Ministerul Public, instanţa de control judiciar să dispună măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile. Or, faţă de această împrejurare, autorul susţine că la calculul termenului în care se pune în executare măsura arestării preventive trebuie să se ţină cont de perioada arestului la domiciliu dispusă anterior soluţionării contestaţiei, întrucât şi măsura arestului la domiciliu este, la fel ca arestarea preventivă, o măsură preventivă privativă de libertate, astfel că trebuie respectat termenul constituţional de 30 de zile prevăzut de art. 23 alin. (5) din Legea fundamentală. Măsura arestului la domiciliu nu cunoştea o reglementare internă la momentul revizuirii din anul 2003 a Constituţiei, însă Curtea Constituţională a arătat în decizia mai sus menţionată că această măsură este similară arestării preventive, astfel că norma constituţională menţionată trebuie adaptată noilor realităţi legislative printr-o interpretare în sens larg, ca limitând, pe parcursul urmăririi penale, la 180 de zile durata maximă a arestării, indiferent că este vorba despre arestarea preventivă sau despre arestul la domiciliu.
    7. Autorul excepţiei învederează că a expus acelaşi raţionament în faţa instanţei de control judiciar - în speţă Tribunalul Dâmboviţa - Secţia penală - cu prilejul judecării contestaţiei (formulată atât de Ministerul Public, cât şi de inculpat) împotriva încheierii prin care Judecătoria Răcari a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar - însă, în motivarea deciziei sale de respingere a contestaţiei, judecătorul de drepturi şi libertăţi a arătat că nu există un text expres care să oblige instanţa la cumularea celor două măsuri preventive cu ocazia calculării termenului de 30 de zile şi că, deşi există o practică majoritară convergentă cu apărările expuse, acesta va da prevalenţă celei de a doua opinii şi, în consecinţă, a respins cererea de constatare a încetării de drept a măsurii preventive.
    8. Deşi Decizia nr. 740 din 3 noiembrie 2015 se referă la modalitatea imperativă de interpretare a dispoziţiilor art. 23 alin. (5) din Constituţie din perspectiva termenului de 180 de zile în sensul că la calculul acestuia se impune necesitatea de a analiza cumulativ şi similar cele două măsuri preventive privative de liberate, autorul excepţiei arată că acelaşi raţionament al Curţii Constituţionale se menţine, mutatis mutandis, şi cu privire la termenul de 30 de zile prevăzut de art. 233 alin. (2) din Codul de procedură penală, pe care Curtea nu l-a analizat cu acelaşi prilej întrucât nu a fost învestită în acest sens. De altfel, atât jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia art. 5 din Convenţie, cât şi cea a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Decizia nr. 22 din 12 octombrie 2009, pronunţată într-un recurs în interesul legii) converg spre aceeaşi concluzie, respectiv a similitudinii sub toate aspectele dintre cele două măsuri preventive privative de libertate - arestarea preventivă şi arestul la domiciliu. Acelaşi raţionament a fost urmat de legiuitorul român de această dată la reglementarea art. 72 din Codul penal, prin care a dispus cu privire la computarea duratei măsurilor preventive privative de libertate şi în care se stabileşte că perioada în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate se scade din durata pedepsei închisorii pronunţate.
    9. În concluzie, autorul excepţiei arată că dispoziţiile art. 233 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale în condiţiile în care se interpretează în sensul în care privarea de libertate aferentă arestului la domiciliu nu va fi luată în considerare la calculul termenului de 30 de zile pentru care dispune măsura arestării preventive, întrucât se încalcă prevederile art. 23 alin. (5) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 740 din 3 noiembrie 2015.
    10. Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie consideră că dispoziţiile art. 233 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în măsura în care numărul de zile în care inculpatul s-a aflat în arest la domiciliu se deduce din durata arestului preventiv, ca urmare a înlocuirii arestului la domiciliu. O interpretare contrară ar fi neconstituţională în raport cu art. 23 alin. (5) din Constituţie şi ar nesocoti considerentele cuprinse în Decizia Curţii Constituţionale nr. 740 din 3 noiembrie 2015, ale cărei argumente sunt întru totul aplicabile şi cu privire la prevederile art. 233 alin. (2) din Codul de procedură penală.
    11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    12. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, întrucât autorul acesteia critică modul de interpretare şi aplicare a legii în propria cauză, pe fondul unei pretinse practici judiciare, însă Curtea Constituţională a stabilit în jurisprudenţa sa că interpretarea şi aplicarea greşită a unei norme legale nu pot constitui temei pentru constatarea acesteia ca fiind neconstituţională (deciziile nr. 188 din 31 martie 2015 şi nr. 132 din 10 martie 2016).
    13. Arată că susţinerile autorului excepţiei nu indică o veritabilă problemă de drept, aceasta găsindu-şi răspunsul clar şi neechivoc atât la nivelul doctrinei de specialitate, cât şi la nivelul practicii instanţelor judecătoreşti, inclusiv a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Astfel, s-a arătat că, în ipoteza în care se admite contestaţia inculpatului prin care s-a dispus măsura arestului preventiv sau prelungirea acestei măsuri şi se dispune măsura arestului la domiciliu, această din urmă măsură nu se poate lua decât pentru cel mult durata de timp rămasă în urma scăderii duratei arestării preventive deja executate din totalul celor 30 de zile aferente unei măsuri privative de libertate.
    14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 233 alin. (2) din Codul de procedură penală, cu titlul marginal „Durata arestării preventive a inculpatului în cursul urmăririi penale“, care au următorul conţinut: „(2) Termenul prevăzut la alin. (1) curge de la data punerii în executare a măsurii faţă de inculpatul arestat preventiv.“
    17. Dispoziţiile art. 233 alin. (1), la care face trimitere textul criticat, prevăd că în cursul urmăririi penale durata arestării preventive a inculpatului nu poate depăşi 30 de zile, în afară de cazul când este prelungită în condiţiile legii.
    18. Normele de referinţă invocate în motivarea excepţiei sunt dispoziţiile art. 23 alin. (5) din Constituţie, potrivit cărora „(5) În cursul urmăririi penale arestarea preventivă se poate dispune pentru cel mult 30 de zile şi se poate prelungi cu câte cel mult 30 de zile, fără ca durata totală să depăşească un termen rezonabil, şi nu mai mult de 180 de zile.“
    19. Examinând criticile de neconstituţionalitate formulate în contextul cauzei penale în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 233 alin. (2) din Codul de procedură penală, Curtea reţine că actul de sesizare a Curţii Constituţionale îl reprezintă Decizia penală nr. 5 din 16 aprilie 2020, prin care Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi familie a admis recursul formulat de inculpat - autorul excepţiei - împotriva Încheierii nr. 19/DL din 25 martie 2020 prin care Tribunalul Dâmboviţa - Secţia penală, printre altele, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea prezentei excepţii de neconstituţionalitate.
    20. Cauza aflată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, în care prezenta excepţie de neconstituţionalitate a fost iniţial ridicată, are ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate atât de reprezentantul Ministerului Public, cât şi de inculpat împotriva Încheierii nr. 14 din 23 martie 2020, pronunţată de Judecătoria Răcari.
    21. Prin acest ultim act jurisdicţional, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Răcari a reunit două cereri: prima, formulată de inculpat, prin care acesta solicita, pe de o parte, în temeiul art. 241 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, constatarea încetării de drept a măsurii privative de libertate a arestului preventiv (în curs de executare) întrucât, prin cumularea duratei în care acelaşi inculpat a executat anterior măsura arestului la domiciliu, s-ar fi depăşit termenul de 30 de zile stabilit de art. 233 alin. (2) din Codul de procedură penală, precum şi, pe de altă parte, înlocuirea măsurii preventive cu măsura controlului judiciar; a doua cerere, formulată de procuror, viza prelungirea arestării preventive dispuse în cauza penală. Prin Încheierea nr. 14 din 23 martie 2020, Judecătoria Răcari a respins ca nefondată cererea inculpatului de constatare a încetării de drept a măsurii arestului preventiv, a respins ca nefondată propunerea procurorului de prelungire a arestării preventive a inculpatului şi a dispus înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, stabilind şi obligaţiile concrete noii măsuri preventive, dispunând, totodată, punerea în libertate a inculpatului la data rămânerii definitive a acestei încheieri.
    22. Împotriva acestei soluţii au formulat contestaţie în faţa Tribunalului Dâmboviţa - Secţia penală atât procurorul, cât şi inculpatul, acesta din urmă invocând cu acest prilej şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 233 alin. (2) din Codul de procedură penală, întrucât judecătorul de la prima instanţă, respingând cererea de constatare a încetării de drept a măsurii preventive, a dat acestor texte o interpretare pe care autorul o consideră contrară art. 23 alin. (5) din Constituţie şi considerentelor reţinute de Curtea Constituţională în Decizia nr. 740 din 3 noiembrie 2015, apreciate ca fiind aplicabile mutatis mutandis în speţă. Tribunalul Dâmboviţa - Secţia penală, soluţionând contestaţia prin Încheierea nr. 19/DL din 25 martie 2020, a dispus următoarele: 1) a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, indicând dreptul la recurs în 48 de ore de la pronunţare; 2) a respins ca nefondată contestaţia formulată de procuror şi, respectiv, de inculpat împotriva Încheierii nr. 14 din 23 martie 2020, pronunţată de Judecătoria Răcari.
    23. Dacă în privinţa soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale părţile au, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dreptul la recurs la instanţa imediat superioară, iar inculpatul şi-a exercitat în concret acest drept, Curtea Constituţională fiind sesizată cu prezenta excepţie direct de Curtea de Apel Ploieşti ca urmare a admiterii recursului astfel formulat, cu privire la celălalt capăt al dispozitivului, prin care s-a respins ca nefondată contestaţia împotriva Încheierii nr. 14 din 23 martie 2020, pronunţată de Judecătoria Răcari, acesta nu poate face obiectul niciunei căi ordinare de atac, întrucât Încheierea nr. 14 din 23 martie 2020, pronunţată de Judecătoria Răcari, a dobândit caracter definitiv, moment de la care inculpatul a fost pus în libertate, urmând să execute, pentru o perioadă de 60 de zile, măsura controlului judiciar.
    24. Or, prin excepţia înaintată Curţii Constituţionale, inculpatul critică dispoziţiile art. 233 alin. (2) din Codul de procedură penală, potrivit cărora termenul de cel mult 30 de zile pentru care se dispune măsura arestării preventive, prevăzut la alin. (1), curge de la data punerii în executare a măsurii faţă de inculpatul arestat preventiv, în condiţiile în care acesta nu mai are un interes real în invocarea acestei excepţii, întrucât măsura arestării preventive a fost înlocuită, în mod definitiv, cu măsura preventivă a controlului judiciar.
    25. Practic, prin Încheierea nr. 14 din 23 martie 2020, Judecătoria Răcari a pronunţat o soluţie parţial favorabilă inculpatului, în sensul că măsura arestării preventive a fost înlocuită, la cererea sa, cu una mai puţin severă, cea a controlului judiciar. Cât priveşte constatarea încetării de drept a arestării preventive, pe motiv că, anterior, inculpatul mai executase câteva zile de arest la domiciliu şi prin cumul s-ar depăşi termenul de cel mult 30 de zile referit de art. 233 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură, cerere respinsă de Judecătoria Răcari prin încheierea mai sus menţionată, aceasta este o problemă pe care inculpatul ar fi trebuit să o invoce imediat ce măsura arestului la domiciliu, dispusă iniţial prin Încheierea nr. 59/DL din 21 februarie 2020, pronunţată de Judecătoria Răcari, a fost înlocuită cu măsura arestării preventive prin Încheierea nr. 16 din 28 februarie 2020, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa. Or, inculpatul a formulat la data de 5 martie 2020 (şi nu 5 aprilie 2020, cum eronat s-a notat în documentele cauzei) o nouă cerere către Judecătoria Răcari, prin care, contrar celor dispuse în mod definitiv de Tribunalul Dâmboviţa - Secţia penală cu privire la luarea măsurii arestării preventive, a cerut înlocuirea acestei măsuri preventive cu cea a arestului la domiciliu, fără a solicita ca, la punerea în executare a acestei măsuri, să fie dedusă din termenul de 30 de zile perioada în care, anterior, inculpatul executase arestul preventiv şi arestul la domiciliu. De altfel, această cerere a fost admisă prin Încheierea nr. 11 din 10 martie 2020, Judecătoria Răcari dispunând înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu, măsură preventivă ce urma să fie pusă în executare începând cu data dispunerii sale, 10 martie 2020, pe o perioadă de 30 de zile, până la data de 8 aprilie 2020, fără să fie deduse, aşadar, zilele în care inculpatul executase măsurile preventive anterior dispuse. În sfârşit, în urma contestaţiei formulate de reprezentantul Ministerului Public, Tribunalul Dâmboviţa a desfiinţat Încheierea nr. 11 din 10 martie 2020 a Judecătoriei Răcari şi, rejudecând, a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, dispunând, prin Încheierea nr. 18/DL din 17 martie 2020, măsura arestării preventive a inculpatului până la data de 29 martie 2020, termenul de 30 de zile începând să curgă de la data de 28 februarie 2020, dată la care a fost iniţial dispusă măsura arestării preventive (prin Încheierea nr. 16 din 28 februarie 2020, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa), deci cu deducerea perioadei anterior executate sub regimul acestei măsuri preventive. Prin urmare, instanţa de judecată a interpretat şi a aplicat dispoziţiile art. 233 alin. (2) din Codul de procedură penală - criticate în cauză - în maniera în care autorul excepţiei consideră că poate fi asigurată constituţionalitatea acestora.
    26. Întrucât prin Încheierea nr. 19/DL din 25 martie 2020 (deci anterior epuizării perioadei de executare a măsurii arestului preventiv) a devenit definitivă măsura mai uşoară a controlului judiciar dispusă prin Încheierea nr. 14 din 23 martie 2020, pronunţată de Judecătoria Răcari, rezultă în mod evident că nu mai prezintă relevanţă pentru soluţionarea cauzei modalitatea de calcul al termenului de cel mult de 30 de zile pentru care se pot dispune măsurile privative de libertate, indiferent că este vorba despre arestarea preventivă sau arestul la domiciliu, privite separat sau cumulat.
    27. În ceea ce priveşte condiţia de admisibilitate a legăturii textului de lege criticat pe calea excepţiei de neconstituţionalitate cu soluţionarea cauzei, condiţie prevăzută expres de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională a subliniat în numeroase rânduri în jurisprudenţa sa că aceasta reflectă, în esenţă, atât aplicabilitatea dispoziţiei legale criticate asupra soluţionării litigiului, cât şi pertinenţa excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului în care aceasta a fost invocată, astfel încât constatarea neconstituţionalităţii dispoziţiei de lege criticate să servească unui interes real şi direct al autorului excepţiei şi să contribuie la restabilirea stării de legalitate în cauza dedusă judecăţii. Condiţia incidenţei textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificată, în primul rând, prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate (exemplificativ, Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014, paragraful 15, Decizia nr. 329 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 14 septembrie 2017, paragraful 14, sau Decizia nr. 407 din 20 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 890 din 4 noiembrie 2019, paragraful 13).
    28. Constatarea neconstituţionalităţii unui text de lege ca urmare a invocării unei excepţii de neconstituţionalitate trebuie să profite autorilor acesteia şi nu poate constitui doar un instrument de drept abstract. Constatarea neconstituţionalităţii unei dispoziţii legale nu are numai o funcţie de prevenţie, ci şi una de reparaţie, întrucât aceasta vizează în primul rând situaţia concretă a cetăţeanului lezat în drepturile sale prin norma criticată (Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, paragraful 30). În situaţii similare, Curtea a reţinut că posibila admitere a excepţiei nu ar schimba cu nimic situaţia autorului excepţiei dacă acesta nu are un interes real, personal în promovarea acesteia (Decizia nr. 244 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 632 din 20 iulie 2018, paragraful 17).
    29. Pe de altă parte, aşa cum reiese şi din expunerea succintă a actelor dosarului prin care au fost dispuse diferite măsuri preventive faţă de autorul excepţiei, rezultă că ceea ce acesta critică vizează mai degrabă modalitatea diferită de interpretare şi aplicare judiciară a dispoziţiilor art. 233 alin. (2) din Codul de procedură penală de către instanţele de judecată învestite în cauză, şi nu un viciu de neconstituţionalitate intrinsec normei criticate. Or, interpretarea şi aplicarea textelor legale incidente într-un litigiu sunt atributul exclusiv al organelor competente, inclusiv al instanţelor judecătoreşti, iar, în cazul unui fenomen de practică judiciară neunitară pe o anumită problematică de drept, sesizat ca atare la nivelul instanţelor judecătoreşti, competenţa de soluţionare aparţine în exclusivitate Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 126 alin. (3) din Legea fundamentală.
    30. Având în vedere cele anterior prezentate, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 233 alin. (2) din Codul de procedură penală se impune a fi respinsă ca inadmisibilă.
    31. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 233 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Cristian Ion Dinu în Dosarul nr. 917/284/2020 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 8 aprilie 2025.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    MARIAN ENACHE
                    Magistrat-asistent-şef delegat,
                    Claudia Margareta Krupenschi

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, DECIZIA nr. 183 din 8 aprilie 2025

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIA nr. 183 din 8 aprilie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 233 alin. (2) din Codul de procedură penală

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 183 din 8 aprilie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 233 alin. (2) din Codul de procedură penală