Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 66 din 25 februarie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 lit. b) şi d) şi ale art. 6 alin. (1) lit. b) şi d) din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 66 din 25 februarie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 lit. b) şi d) şi ale art. 6 alin. (1) lit. b) şi d) din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 744 din 8 august 2025

Comenteaza legea


┌──────────────────┬───────────────────┐
│Marian Enache     │- preşedinte       │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Mihaela Ciochină  │- judecător        │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător        │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan   │- judecător        │
│Licu              │                   │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Gheorghe Stan     │- judecător        │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Livia Doina       │- judecător        │
│Stanciu           │                   │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Varga Attila      │- judecător        │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu   │-                  │
│                  │magistrat-asistent │
└──────────────────┴───────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioana-Codruţa Dărângă.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 lit. b) şi d) şi ale art. 6 din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, excepţie ridicată de Societatea Alfa Beta - S.R.L. din Constanţa în Dosarul nr. 31.065/212/2018/a1 al Judecătoriei Constanţa - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 537D/2020.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, întrucât normele criticate nu au un caracter echivoc şi nu încalcă principiul egalităţii în drepturi, deoarece nu instituie regimuri diferite de răspundere contravenţională pentru operatorii economici care utilizează practici comerciale înşelătoare, iar, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 45 din Constituţie, arată că acestea au fost invocate în mod formal, fără o motivare concretă din partea autoarei excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 7 ianuarie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 31.065/212/2018/a1, Judecătoria Constanţa - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 lit. b) şi d) şi ale art. 6 din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, excepţie ridicată de Societatea Alfa Beta - S.R.L. din Constanţa într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 363/2007.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile criticate utilizează noţiunea de „comercianţi“ şi include în această categorie şi persoanele juridice care prestează activităţi comerciale privind vânzarea en détail a mărfurilor produse şi ambalate de către producători, respectiv de către alţi comercianţi, fără a face deosebirea între calitatea acestora din urmă, care procedează la etichetarea produselor în scop comercial pe baza strategiei de marketing, şi cei care realizează revânzarea mărfurilor respective şi care nu au posibilitatea reambalării produselor ambalate de către un alt comerciant/producător sau a eliminării de pe ambalaje a menţiunilor respective. Prin urmare, aceste aspecte conferă textului legal un caracter echivoc şi imprecis şi, în contextul interpretării şi aplicării acestui text, rămâne la discreţia autorităţilor administrative să decidă referitor la răspunderea ce poate fi atrasă din punctul de vedere al protecţiei consumatorilor în ceea ce priveşte cele două categorii comercianţi - vânzători şi producători -, care vor interpreta subiectiv dispoziţiile criticate, conducând la încălcarea atât a egalităţii în drepturi, cât şi a libertăţii economice.
    6. Judecătoria Constanţa - Secţia civilă opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, nefiind încălcate prevederile constituţionale menţionate în susţinerea acesteia, întrucât Legea nr. 363/2007 este o lege specială, ce reglementează combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi are ca scop armonizarea reglementărilor naţionale cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, astfel că în cuprinsul noţiunii de „comerciant“ intră inclusiv operatorul economic care realizează vânzare en détail. Astfel, textele legale criticate nu au un caracter echivoc şi imprecis, iar faptul că legiuitorul nu a instituit regimuri diferite de răspundere contravenţională în privinţa diferiţilor operatori economici care utilizează practici comerciale înşelătoare, astfel cum sunt acestea definite prin dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 363/2007, nu este contrar principiilor constituţionale referitoare la egalitatea în drepturi şi libertatea economică. De altfel, şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că statele beneficiază de o anumită marjă de apreciere în a decide dacă şi în ce măsură diferenţele dintre diversele situaţii similare justifică un tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje variază în funcţie de anumite circumstanţe, de domeniu şi de context (spre exemplu, Hotărârea din 28 noiembrie 1984, pronunţată în Cauza Rasmussen împotriva Danemarcei, paragraful 40).
    7. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    8. Guvernul, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materia principiilor menţionate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, apreciază că: (i) dispoziţiile criticate îndeplinesc criteriile de calitate a legii şi nu se poate reţine nici încălcarea prevederilor art. 16 din Constituţie, întrucât nu există elemente din care să rezulte că includerea mai multor categorii de profesionişti din lanţul de producţie sau de distribuţie în noţiunea de „comerciant“ ar afecta principiul egalităţii în drepturi, cu atât mai mult cu cât Legea nr. 363/2007 transpune în legislaţia naţională o serie de instrumente europene în domeniul protecţiei consumatorilor, astfel că, din aceste perspective, excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată; (ii) raportat la dispoziţiile constituţionale ale art. 45, excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, nefiind motivată pretinsa încălcare a acestor norme.
    9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 2 lit. b) şi d) şi ale art. 6 din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 28 decembrie 2007. Având în vedere motivarea excepţiei de neconstituţionalitate şi dispoziţiile legale care au constituit temeiul emiterii procesului-verbal de constatare şi sancţionare a unor contravenţii contestat, Curtea reţine ca obiect al excepţiei art. 2 lit. b) şi d) şi art. 6 alin. (1) lit. b) şi d) din Legea nr. 363/2007, care au următorul cuprins:
    - Art. 2 lit. b) şi d):
    "În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: (...)
    b) comerciant - orice persoană fizică sau juridică care, în practicile comerciale ce fac obiectul prezentei legi, acţionează în cadrul activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale, precum şi orice persoană care acţionează în acelaşi scop, în numele sau pe seama acesteia; (...)
    d) practici ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii, denumite în continuare practici comerciale - orice acţiune, omisiune, comportament, demers sau prezentare comercială, inclusiv publicitate şi comercializare, efectuate de un comerciant, în strânsă legătură cu promovarea, vânzarea sau furnizarea unui produs consumatorilor;"

    – Art. 6 alin. (1) lit. b) şi d):
    "(1) O practică comercială este considerată ca fiind acţiune înşelătoare dacă aceasta conţine informaţii false sau, în orice situaţie, inclusiv în prezentarea generală, induce în eroare sau este susceptibilă să inducă în eroare consumatorul mediu, astfel încât, în ambele ipoteze, fie îl determină, fie este susceptibilă a-l determina pe consumator să ia o decizie de tranzacţionare pe care altfel nu ar fi luat-o, chiar dacă informaţiile sunt, în fapt, corecte în raport cu unul sau mai multe dintre următoarele elemente: (...)
    b) principalele caracteristici ale produsului, cum ar fi: disponibilitatea, avantajele, riscurile, fabricarea, compoziţia, accesoriile, asistenţa acordată după vânzare şi instrumentarea reclamaţiilor, modul şi data fabricaţiei sau prestării, livrarea, capacitatea de a corespunde scopului, utilizarea, cantitatea, specificaţiile, originea geografică sau comercială, rezultatele care se pot obţine din utilizarea sa, rezultatele şi caracteristicile esenţiale ale testelor sau controalelor efectuate asupra produsului; (...)
    d) preţul sau modul de calcul al preţului ori existenţa unui avantaj specific al preţului;"

    12. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii (în componenta privind calitatea legii), ale art. 16 - Egalitatea în drepturi şi ale art. 45 - Libertatea economică.
    13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prin Legea nr. 363/2007 se reglementează combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii, în acord cu reglementările europene privind protecţia consumatorilor, iar dispoziţiile criticate în mod concret fac parte din titlul I: Definirea şi interzicerea unor practici comerciale incorecte, capitolul I: Dispoziţii generale prin care se stabileşte semnificaţia noţiunilor şi expresiilor „comerciant“ şi „practici ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii“, denumite practici comerciale, şi capitolul II: Practici comerciale incorecte, care, potrivit art. 4 alin. (3), sunt, în special, cele (i) înşelătoare, în sensul prevederilor art. 6 şi 7, şi (ii) agresive, în sensul prevederilor art. 8 şi 9 din aceeaşi lege.
    14. Având în vedere acest context legislativ, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate consideră că normele criticate ar fi neconstituţionale şi contrare principiilor legalităţii, în componenta privind calitatea legii, egalităţii şi libertăţii economice, întrucât noţiunea de „comerciant“ este înţeleasă în sens larg, vizând şi persoanele juridice care prestează activităţi comerciale în regim en détail, deşi acestea nu ar avea nicio implicare în ceea ce priveşte mărfurile produse sau comercializate angro de alţi comercianţi şi, cu toate acestea, persoanele respective ar intra sub incidenţa contravenţiilor prevăzute de textele criticate - respectiv practici comerciale înşelătoare care, prin informaţii false sau prin prezentarea generală, induc în eroare consumatorul cu privire la principalele caracteristici ale produsului sau preţul/modul de calcul al preţului ori existenţa unui avantaj specific al preţului. Acest aspect ar conduce autorităţile îndrituite cu efectuarea controlului, constatarea şi sancţiunea contravenţiilor prevăzute de Legea nr. 363/2007 să aplice în mod arbitrar legea şi, prin urmare, ar avea drept consecinţă atragerea răspunderii contravenţionale în materia protecţiei consumatorilor în mod subiectiv.
    15. În ceea ce priveşte principiul legalităţii, în componenta privind calitatea legii, invocat în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea a stabilit că cerinţa de claritate a legii vizează caracterul neechivoc al obiectului reglementării, cea de precizie se referă la exactitatea soluţiei legislative alese şi a limbajului folosit, în timp ce previzibilitatea legii priveşte scopul şi consecinţele pe care le antrenează, respectiv faptul că actul normativ trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat, iar accesibilitatea, din punct de vedere formal, are în vedere aducerea la cunoştinţa publică a actelor normative de rang infraconstituţional şi intrarea în vigoare a acestora, care se realizează prin publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I (a se vedea, în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015, paragrafele 16-20 şi 26). Prin urmare, o lege îndeplineşte condiţiile calitative impuse atât de Constituţie, cât şi de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, numai dacă norma este enunţată cu suficientă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi adapteze conduita în funcţie de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă şi să îşi corecteze conduita. Având în vedere principiul generalităţii legilor, Curtea reţine că poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe, supleţe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii (Decizia Curţii Constituţionale nr. 363 din 7 mai 2015, paragrafele 16-18, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la care se reţine, spre exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29). De asemenea, instanţa de contencios constituţional a avut în vedere Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, prin care s-a statuat că semnificaţia noţiunii de „previzibilitate“ depinde într-o mare măsură de conţinutul textului despre care este vorba, de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi calitatea destinatarilor săi. Previzibilitatea legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. La fel se întâmplă şi cu profesioniştii, obişnuiţi să dea dovadă de o mare prudenţă în exercitarea activităţii lor. Astfel, se poate aştepta ca aceştia să acorde o atenţie specială evaluării riscurilor pe care aceasta le prezintă.
    16. Cu privire la noţiunea de „comerciant“, Curtea observă că Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 31 august 2007, stabileşte principiile generale privind desfăşurarea activităţii comerciale şi reglementează dezvoltarea reţelei de distribuţie a produselor şi serviciilor de piaţă cu respectarea principiilor liberei concurenţe, protecţiei vieţii, sănătăţii, securităţii şi intereselor economice ale consumatorilor, precum şi a mediului. La art. 4 sunt definite anumite noţiuni specifice, respectiv: (i) consumator - orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care cumpără, dobândeşte, utilizează ori consumă produse sau servicii în afara activităţii profesionale; (ii) comerciant - persoana fizică sau juridică autorizată să desfăşoare activităţi de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă; (iii) comerţ cu ridicata/de gros - activitatea desfăşurată de comercianţii care cumpără produse în cantităţi mari în scopul revânzării acestora în cantităţi mai mici altor comercianţi sau utilizatori profesionali şi colectivi; (iv) comerţ cu amănuntul/de détail - activitatea desfăşurată de comercianţii care vând produse, de regulă, direct consumatorilor pentru uzul personal al acestora; (v) comerţ de tip cash and carry/formă de comerţ cu autoservire pe bază de legitimaţie de acces - activitatea desfăşurată de comercianţii care vând mărfuri prin sistemul de autoservire către persoane juridice, persoane fizice autorizate, asociaţii familiale autorizate conform legii şi persoane fizice înregistrate în baza de date a vânzătorului, în scopul revânzării şi/sau prelucrării, precum şi al utilizării acestora ca produse consumabile, păstrând regimul diferenţiat de preţ tip angro/en détail.
    17. De asemenea, cu referire la noţiunea de „comerciant“, Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011, în capitolul I: „Dispoziţii generale“, la art. 6, prevede că: (i) în cuprinsul actelor normative aplicabile la data intrării în vigoare a Codului civil, referirile la comercianţi se consideră a fi făcute la persoanele fizice sau, după caz, la persoanele juridice supuse înregistrării în registrul comerţului, potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin această lege; (ii) dispoziţiile antereferite nu se aplică termenului „comerciant“ prevăzut în: a) Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, republicată; b) Legea pomiculturii nr. 348/2003, republicată, cu modificările ulterioare; c) Legea nr. 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare, cu modificările şi completările ulterioare; d) orice alte acte normative în care termenul „comerciant“ are un înţeles specific dispoziţiilor cuprinse în aceste din urmă acte normative; (iii) în legislaţia privind protecţia drepturilor consumatorilor, termenul „comerciant“ se înlocuieşte cu cel de „profesionist“. De asemenea, art. 3 din Codul civil, cu denumirea marginală Aplicarea generală a Codului civil, stabileşte că (i) dispoziţiile acestui cod se aplică şi raporturilor dintre profesionişti, precum şi raporturilor dintre aceştia şi orice alte subiecte de drept civil; (ii) sunt consideraţi profesionişti toţi cei care exploatează o întreprindere; (iii) constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activităţi organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ.
    18. Or, ţinând seama de cadrul legislativ mai sus redat şi de dispoziţiile criticate, Curtea observă că acestea din urmă includ şi comercianţii en détail şi reglementează, în mod clar şi precis, conduita pe care trebuie să o urmeze subiecţii ce se află în ipoteza normei legale, respectiv comercianţii/profesioniştii nu pot practica activităţi comerciale înşelătoare, în caz contrar, persoanelor care se află în ipoteza normei - persoane care sunt profesionişti în domeniul comerţului - li se poate atrage răspunderea contravenţională. De asemenea, acestea sunt accesibile, întrucât, după caz, au fost aduse la cunoştinţă publică prin publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar între normele legale criticate şi care reglementează comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, ale Codului civil şi ale altor acte normative care reglementează activitatea comercianţilor şi protecţia consumatorilor există atât o conexiune logică pentru a da posibilitatea destinatarilor acestora să determine conţinutul domeniului reglementat, cât şi o corespondenţă sub aspectul forţei lor juridice. Destinatarii acestora, având în vedere conţinutul normativ al prevederilor criticate, pot avea reprezentarea consecinţelor nerespectării acestor prevederi legale.
    19. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea observă că, potrivit jurisprudenţei sale, principiul egalităţii presupune ca în situaţii egale să se aplice un tratament juridic egal, fără nicio discriminare pe criterii arbitrare, şi, în acelaşi timp, presupune şi dreptul la diferenţiere în tratament juridic, dacă situaţiile sunt diferite (Decizia nr. 87 din 25 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 18 mai 2020, paragraful 25). Faţă de cele prezentate, având în vedere faptul că principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite, nu poate fi reţinută critica privind încălcarea principiului egalităţii, întrucât normele criticate sunt aplicabile deopotrivă tuturor comercianţilor ce intră sub ipoteza textelor în discuţie.
    20. În ceea ce priveşte libertatea economică, Curtea reţine că, potrivit art. 45 din Legea fundamentală, accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora în condiţiile legii sunt garantate. Accesul liber la o activitate economică nu exclude, ci, dimpotrivă, implică stabilirea unor limite de exercitare a libertăţii economice, statul având obligaţia să impună reguli de disciplină economică, iar legiuitorul având competenţa să stabilească sancţiunile corespunzătoare pentru nerespectarea acestora (Decizia nr. 362 din 25 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 18 mai 2010). Mai mult, Curtea a învederat că principiul libertăţii economice nu este un drept absolut al persoanei, ci este condiţionat de respectarea limitelor stabilite de lege, limite ce urmăresc asigurarea unei anumite discipline economice ori protejarea unor interese generale, precum şi asigurarea respectării drepturilor şi intereselor legitime ale tuturor (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 162 din 8 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 19 aprilie 2011). Astfel, a fi comerciant/profesionist implică nu doar dreptul de a presta o activitate economică în scopul obţinerii unei surse de venit, ci şi o obligaţie corelativă faţă de destinatarul produselor comercializate, care trebuie protejat împotriva eventualelor practici comerciale incorecte. Comerciantul/profesionistul economic en détail este cel care, în definitiv, alege produsele pe care le expune vânzării, ceea ce implică în mod necesar din partea sa diligenţă în respectarea obligaţiilor legale impuse vânzătorului.
    21. Astfel, accesul liber al persoanelor la o activitate economică se desfăşoară în condiţiile prestabilite de către legiuitor, în virtutea art. 61 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării“, care trebuie să ţină seama şi de dispoziţiile art. 135 din Constituţie, potrivit cărora economia României este economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă, statul având obligaţia să asigure, printre altele, libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie şi protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară. Or, dispoziţiilor constituţionale ale art. 45, ale art. 61 alin. (1) şi ale art. 135 li se subsumează şi prevederile criticate în prezenta cauză, astfel că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi din această perspectivă.
    22. În ceea ce priveşte celelalte chestiuni învederate, Curtea observă că acestea ţin de interpretarea şi aplicarea legii de către autorităţile îndrituite cu efectuarea controlului, constatarea şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale prevăzute de Legea nr. 363/2007, iar, în măsura în care sunt nemulţumiţi de modul în care s-a stabilit atragerea răspunderii contravenţionale în materia protecţiei consumatorilor, comercianţii, în virtutea art. 16 din Legea nr. 363/2007, pot apela la dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, cu excepţiile prevăzute de lege. În acest context, instanţa competentă să soluţioneze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o şi pe celelalte persoane citate, dacă aceştia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, şi hotărăşte asupra sancţiunii, despăgubirii stabilite, precum şi asupra măsurii confiscării.
    23. Faţă de această împrejurare, Curtea a reţinut că interpretarea legii este operaţiunea de stabilire a conţinutului şi a sensului la care aceasta se referă şi este o etapă absolut necesară în vederea aplicării sale corecte la situaţia de fapt concretă din cauză, instanţa de judecată fiind ţinută să aplice în acest scop metodele de interpretare a normelor juridice. Instanţele judecătoreşti interpretează legea, în mod necesar, în procesul soluţionării cauzelor cu care au fost învestite, interpretarea fiind faza indispensabilă procesului de aplicare a legii. Totodată, Curtea a statuat că, în conformitate cu principiile enunţate în teoria generală a dreptului, norma juridică se interpretează în mod sistematic, prin coroborare cu alte dispoziţii normative care ţin de aceeaşi instituţie juridică sau de aceeaşi ramură de drept. Raţiunea procedeelor sistematice de interpretare se întemeiază pe natura sistemică a ansamblului normelor de drept, în care normele se află într-o legătură funcţională, caracteristică elementelor unei structuri. Aşa fiind, fiecare normă se completează prin celelalte şi îşi dezvăluie întregul sens în cadrul sistemului de norme care este dreptul. În acest context, norma criticată nu poate fi privită în mod individual, izolat, ci se va interpreta în mod sistematic, prin coroborare cu celelalte prevederi normative din actul în care se regăseşte (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 144 din 13 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 292 din 16 aprilie 2019, paragraful 68). Aşadar, aplicarea şi interpretarea legii sunt chestiuni ce ţin de resortul exclusiv al instanţei de judecată care judecă fondul cauzei, precum şi, eventual, al instanţelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) şi (3) din Constituţie.
    24. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
     Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Alfa Beta - S.R.L. din Constanţa în Dosarul nr. 31.065/212/2018/a1 al Judecătoriei Constanţa - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 2 lit. b) şi d) şi ale art. 6 alin. (1) lit. b) şi d) din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Constanţa - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 25 februarie 2025.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    MARIAN ENACHE
                    Magistrat-asistent,
                    Ioniţa Cochinţu

    ------

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 66 din 25 februarie 2025

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"