Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
norme din 11 septembrie 2003
Monitorul Oficial 1331 din 31 Decembrie 2024 (M. Of. 1331/2024)
NORME METODOLOGICE din 23 decembrie 2024 privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic, de conducere, de îndrumare şi control şi al personalului de cercetare din învăţământul de stat EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1331 din 31 decembrie 2024
──────────aprobate prin ordinul nr. 7.930 din 23 decembrie 2024, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1331 din 31 decembrie 2024.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1prezentele norme metodologice se aplică personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control din învăţământul preuniversitar de stat, precum şi personalului didactic, de cercetare şi de conducere din învăţământul universitar de stat, încadrat în:a) unităţile/instituţiile de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică, unităţile de învăţământ cu program de artă suplimentar, unităţile de învăţământ special, unităţile de educaţie extraşcolară, centrele judeţene de resurse şi asistenţă educaţională/centrul municipiului bucureşti de resurse şi asistenţă educaţională, centrele de ...
Monitorul Oficial 1291 din 20 Decembrie 2024 (M. Of. 1291/2024)
DECIZIA nr. 89 din 25 noiembrie 2024 referire la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 30 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010 EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1291 din 20 decembrie 2024
Dosar nr. 2.005/1/2024┌────────────┬─────────────────────────┐│ │- preşedintele Înaltei ││corina-alina│curţi de casaţie şi ││corbu │justiţie - preşedintele ││ │completului │├────────────┼─────────────────────────┤│carmen elena│- preşedintele secţiei i ││popoiag │civile │├────────────┼─────────────────────────┤│marian budă │- preşedintele delegat al││ ...
Monitorul Oficial 1288 din 19 Decembrie 2024 (M. Of. 1288/2024)
DECIZIA nr. 67 din 28 octombrie 2024 referitoare la calculul indemnizaţiei de concediu acordate cadrelor didactice, didactice auxiliar şi nedidactice pentru perioada 1 ianuarie 2019-30 iunie 2023 EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1288 din 19 decembrie 2024
Dosar nr. 1.792/1/2024 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│carmen elena ...
Monitorul Oficial 1277 din 18 Decembrie 2024 (M. Of. 1277/2024)
DECIZIA nr. 62 din 28 octombrie 2024 referitoare la posibilitatea acordării cumulate a sporurilor reglementate de art. 7 alin. (1) lit. a)-f) şi h) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1277 din 18 decembrie 2024
Dosar nr. 1.695/1/2024┌───────────────┬──────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu │casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├───────────────┼──────────────────────┤│carmen elena │- preşedintele ...
Monitorul Oficial 1271 din 17 Decembrie 2024 (M. Of. 1271/2024)
DECIZIA nr. 320 din 9 iulie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 74 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1271 din 17 decembrie 2024
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 1269 din 17 Decembrie 2024 (M. Of. 1269/2024)
DECIZIA nr. 69 din 11 noiembrie 2024 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 şi ale art. 7 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004, referitoare la pensiile de serviciu, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005 EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1269 din 17 decembrie 2024
Dosar nr. 2.029/1/2024 ┌────────────┬─────────────────────────┐│ │- preşedintele Înaltei ││corina-alina│curţi de casaţie şi ││corbu │justiţie - preşedintele ││ │completului │├────────────┼─────────────────────────┤│carmen elena│- preşedintele secţiei i ││popoiag │civile │├────────────┼─────────────────────────┤│marian budă ...
Monitorul Oficial 1251 bis din 12 Decembrie 2024 (M. Of. 1251 bis/2024)
METODOLOGIE-CADRU din 2 decembrie 2024 privind mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2025-2026 EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1251 bis din 12 decembrie 2024
──────────aprobată prin ordinul nr. 7.495 din 2 decembrie 2024, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1.251 din 12 decembrie 2024.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1(1) prezenta metodologie reglementează:a) condiţiile de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar;b) organizarea şi desfăşurarea etapelor de mobilitate a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar;c) recrutarea, selecţia şi angajarea personalului didactic de predare în învăţământul preuniversitar, precum şi eliberarea din funcţie a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar.(2) prin localitate, în sensul prezentei metodologii, se înţelege: comună, oraş, municipiu, municipiul bucureşti.(3) prin isj/ismb, în cuprinsul prezentei metodologii, se înţelege inspectorat şcolar ...
Monitorul Oficial 1246 din 11 Decembrie 2024 (M. Of. 1246/2024)
DECIZIA nr. 56 din 21 octombrie 2024 referitoare la recalcularea indemnizaţiilor de concediu de odihnă prin includerea în baza de calcul a indemnizaţiei de hrană de care au beneficiat reclamanţii funcţionari publici EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1246 din 11 decembrie 2024
Dosar nr. 1.857/1/2024┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│carmen elena │- preşedintele secţiei ...
Monitorul Oficial 1244 din 11 Decembrie 2024 (M. Of. 1244/2024)
DECIZIA nr. 60 din 28 octombrie 2024 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din anexa nr. VI Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Apărare, ordine publică şi securitate naţională" din Legea-cadru nr. 153/2017 EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1244 din 11 decembrie 2024
Dosar nr. 1.690/1/2024 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│carmen elena ...
Monitorul Oficial 1239 din 10 Decembrie 2024 (M. Of. 1239/2024)
ORDIN nr. 1.637 din 13 noiembrie 2024 pentru aprobarea Schemei de ajutor de stat având ca obiectiv sprijinirea investiţiilor în producţia de biocombustibili avansaţi EMITENT: Ministerul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1239 din 10 decembrie 2024
Având în vedere:- avizul favorabil al consiliului concurenţei nr. 13.402 din 23.09.2024 privind schema de ajutor de stat având ca obiectiv sprijinirea investiţiilor în producţia de biocombustibili avansaţi;– decizia comisiei europene nr. c (2024) 7.051 final - state aid sa.115993 (2024/n) din 4.10.2024 - privind schema de ajutor de stat având ca obiectiv sprijinirea investiţiilor în producţia de biocombustibili avansaţi;– referatul direcţiei generale investiţii nr. 239.285/dgi din 18.09.2024 pentru aprobarea schemei de ajutor de stat având ca obiectiv sprijinirea investiţiilor în producţia de biocombustibili avansaţi, din fondul pentru modernizare - programul-cheie nr. 8: combustibili alternativi - sprijin ...