Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 8 din 16 iunie 2025 referitoare la competenţa lucrătorilor poliţiei judiciare din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 8 din 16 iunie 2025 referitoare la competenţa lucrătorilor poliţiei judiciare din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 850 din 16 septembrie 2025

Comenteaza legea

Dosar nr. 531/1/2025


┌────────────┬─────────────────────────┐
│            │- preşedintele Înaltei   │
│Corina-Alina│Curţi de Casaţie şi      │
│Corbu       │Justiţie, preşedintele   │
│            │completului              │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Eleni       │- preşedintele delegat al│
│Cristina    │Secţiei penale           │
│Marcu       │                         │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Carmen Elena│- preşedintele Secţiei I │
│Popoiag     │civile                   │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Adina Oana  │- preşedintele Secţiei a │
│Surdu       │II-a civile              │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Elena Diana │- preşedintele Secţiei de│
│Tămagă      │contencios administrativ │
│            │şi fiscal                │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Ilie Iulian │- judecător la Secţia    │
│Dragomir    │penală                   │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Maricela    │- judecător la Secţia    │
│Cobzariu    │penală                   │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Lucia       │- judecător la Secţia    │
│Tatiana Rog │penală                   │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Leontina    │- judecător la Secţia    │
│Şerban      │penală                   │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Francisca   │- judecător la Secţia    │
│Maria Vasile│penală                   │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Alin Sorin  │- judecător la Secţia    │
│Nicolescu   │penală                   │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Mircea      │- judecător la Secţia    │
│Mugurel     │penală                   │
│Şelea       │                         │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Valerica    │- judecător la Secţia    │
│Voica       │penală                   │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Luminiţa    │- judecător la Secţia    │
│Criştiu Ninu│penală                   │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Lia Savonea │- judecător la Secţia    │
│            │penală                   │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Mihail      │- judecător la Secţia    │
│Udroiu      │penală                   │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Adrian Glugă│- judecător la Secţia    │
│            │penală                   │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Isabelle    │- judecător la Secţia    │
│Tocan       │penală                   │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Mihai       │- judecător la Secţia    │
│Alexandru   │penală                   │
│Mihalcea    │                         │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Denisa Livia│- judecător la Secţia I  │
│Băldean     │civilă                   │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Maricel     │- judecător la Secţia I  │
│Nechita     │civilă                   │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Valentina   │- judecător la Secţia a  │
│Vrabie      │II-a civilă              │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Adriana     │- judecător la Secţia a  │
│Nicolae     │II-a civilă              │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Bogdan      │- judecător la Secţia de │
│Cristea     │contencios administrativ │
│            │şi fiscal                │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Ramona Maria│- judecător la Secţia de │
│Gliga       │contencios administrativ │
│            │şi fiscal                │
└────────────┴─────────────────────────┘

    1. Pe rol se află Dosarul nr. 531/1/2025 având ca obiect recursul în interesul legii formulat de către Colegiul de conducere al Curţii de Apel Alba Iulia privind următoarea problemă de drept:
    "Lucrătorii poliţiei judiciare din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie au competenţa să efectueze, prin delegare, în condiţiile prevăzute de lege, actele de cercetare penală dispuse de procurorul competent exclusiv în cauzele privind infracţiunile prevăzute de art. 1 alin. (2) din OUG nr. 120/2005 sau şi în alte cauze, conform delegării?"

    2. Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii este constituit conform prevederilor art. 473 alin. (1) din Codul de procedură penală şi ale art. 31 alin. (1) şi (3) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 3 aprilie 2023 (Regulamentul).
    3. Şedinţa este prezidată de către preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Corina-Alina Corbu.
    4. La şedinţa de judecată participă doamna Nicoleta Ecaterina Eucarie, procuror în cadrul Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
    5. Totodată, la şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Adina Andreea Ciuhan Teodoru, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 32 din Regulament.
    6. După prezentarea referatului de către magistratul-asistent, preşedintele Completului pentru soluţionarea recursului în interesul legii, doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, constatând că în cauză nu sunt cereri de formulat, chestiuni prealabile de invocat, a solicitat doamnei procuror Nicoleta Ecaterina Eucarie să susţină punctul de vedere cu privire la problemele de drept supuse dezlegării şi interpretării unitare ce fac obiectul cauzei de faţă.
    7. Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în esenţă, a susţinut că lucrătorii poliţiei judiciare din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie pot efectua, conform art. 324 alin. (3) din Codul de procedură penală, acte de cercetare penală prin delegare dispuse de procurorul competent şi în alte cauze penale decât cele prevăzute în art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 120/2005 privind operaţionalizarea Direcţiei generale anticorupţie din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor.
    8. Preşedintele Completului pentru soluţionarea recursului în interesul legii, doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a reţinut dosarul în pronunţare asupra recursului în interesul legii.
    ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
    Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii
    I. Problema de drept care a generat practica neunitară
    9. Prin recursul în interesul legii formulat de către Colegiul de conducere al Curţii de Apel Alba Iulia s-a susţinut că în practica judiciară naţională nu există un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 120/2005 privind operaţionalizarea Direcţiei generale anticorupţie din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor (denumită în continuare O.U.G. nr. 120/2005) coroborat cu art. 324 din Codul de procedură penală.

    II. Dispoziţii legale relevante
    Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 120/2005 privind operaţionalizarea Direcţiei generale anticorupţie din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor:
    "ART. 1
    (...)
    (2) Lucrătorii poliţiei judiciare din cadrul Direcţiei generale anticorupţie au competenţa să efectueze, în condiţiile prevăzute de lege, activităţi de prevenire şi descoperire, precum şi actele de cercetare penală dispuse de procurorul competent privind infracţiunile prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare, săvârşite de personalul Ministerului Administraţiei şi Internelor."

    Regulamentul de organizare şi funcţionare a Direcţiei Generale Anticorupţie, aprobat prin Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 158/2017:
    "ART. 1
    (1) Direcţia Generală Anticorupţie, denumită în continuare direcţia generală, îşi desfăşoară activitatea în baza prevederilor art. 10 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 120/2005 privind operaţionalizarea Direcţiei generale anticorupţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 383/2005, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Hotărârii Guvernului nr. 416/2007 privind structura organizatorică şi efectivele Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările şi completările ulterioare.
    (2) Direcţia generală este structura Ministerului Afacerilor Interne, denumit în continuare MAI, cu personalitate juridică, specializată în prevenirea şi combaterea corupţiei în rândul personalului MAI, fiind organizată la nivel central şi teritorial.
    ART. 2
    Direcţia generală are competenţă materială specială ce vizează infracţiunile de corupţie prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare, săvârşite de personalul MAI. (...)"
    ART. 14

    "(2) Direcţia generală îndeplineşte, în condiţiile prevăzute de actele normative în vigoare, următoarele atribuţii principale:
    (...)
    e) desfăşoară activităţi de cercetare penală, în baza ordonanţei de delegare emise de procuror; (...)"

    Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007*1) privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative:
    *1) La data intrării în vigoare a acesteia a fost abrogată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 462 din 28 iunie 2003, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 604/2003, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia art. 24.
    ART. 10

    "(...)
(4) Direcţia Generală Anticorupţie este structura specializată a ministerului pentru prevenirea şi combaterea corupţiei în rândul personalului propriu."

    Codul de procedură penală    ART. 324

    "(1) Urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror în cazurile prevăzute de lege.
(2) Procurorul poate dispune preluarea oricărei cauze în care exercită supravegherea, indiferent de stadiul acesteia, pentru a efectua urmărirea penală.
(3) În cazurile în care procurorul efectuează urmărirea penală, poate delega, prin ordonanţă, organelor de cercetare penală efectuarea unor acte de urmărire penală."

    III. Practica judiciară neunitară invocată de autorul sesizării
    10. Autorul sesizării a arătat că în practica judiciară s-au evidenţiat două opinii cu privire la problema de drept în discuţie.
    11. Într-o primă orientare jurisprudenţială s-a susţinut că lucrătorii poliţiei judiciare din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie au competenţa să efectueze, în condiţiile prevăzute de lege, actele de cercetare penală dispuse prin delegare de procurorul competent doar în cauzele privind infracţiunile prevăzute de art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 120/2005, respectiv infracţiunile prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare, săvârşite de personalul Ministerului Administraţiei şi Internelor.
    12. În susţinerea acestei opinii s-a arătat că dispoziţiile art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 120/2005 prevăd o competenţă specială a Direcţiei Generale Anticorupţie, determinată de calitatea persoanei cercetate, şi această competenţă trebuie respectată inclusiv cu ocazia delegării dispuse de către procuror, altminteri având loc o deturnare a scopului normelor legale care au stat la baza înfiinţării acestei structuri specializate.
    13. Totodată, s-a apreciat că teza potrivit căreia textul ar limita competenţa Direcţiei Generale Anticorupţie numai atunci când are calitatea de organ de cercetare penală, dar nu ar institui aceeaşi limită când Direcţia Generală Anticorupţie efectuează acte de urmărire penală prin delegare este greşită, întrucât infracţiunile prevăzute de Legea nr. 78/2000 sunt toate în competenţa de urmărire penală a procurorului (potrivit art. 22 din Legea nr. 78/2000), care nu poate delega efectuarea unor acte de urmărire penală în temeiul art. 324 alin. (3) din Codul de procedură penală decât cu respectarea dispoziţiilor legale primare speciale, în cazul de faţă, fără a încălca dispoziţiile art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 120/2005.
    14. În susţinerea acestei opinii s-a făcut trimitere şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care în Decizia nr. 674/2016 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I şi II din Legea nr. 161/2005 privind stabilirea unor măsuri pentru prevenirea şi combaterea corupţiei în cadrul Ministerului Afacerilor Interne*2) a reţinut: „31. În ceea ce priveşte critica potrivit căreia se realizează o extindere nejustificată a competenţei Direcţiei generale anticorupţie în sensul instrumentării de către aceasta a unor fapte săvârşite de persoane care nu fac parte din personalul Ministerului Administraţiei şi Internelor, Curtea apreciază că nici aceasta nu poate fi primită. Din analiza reglementărilor în vigoare, Curtea observă, astfel cum s-a arătat anterior, că Direcţia generală anticorupţie este o structură specializată în prevenirea şi combaterea corupţiei în rândul personalului propriu al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, având, astfel, competenţa de a desfăşura acte de cercetare penală numai în ceea ce priveşte o anumită categorie de fapte, săvârşite exclusiv de persoane încadrate în cadrul aparatului acestui minister.“
    *2) Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 194 din 20 martie 2017.

    15. În a doua orientare jurisprudenţială s-a susţinut că lucrătorii poliţiei judiciare din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie au competenţa să efectueze, în condiţiile prevăzute de lege, actele de cercetare penală dispuse prin delegare de procurorul competent şi în alte cauze decât cele privind infracţiunile prevăzute de art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 120/2005.
    16. În susţinerea acestei opinii s-a făcut trimitere la considerentele Deciziei nr. 21 din 7 iulie 2020*3), pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în considerentele căreia s-a reţinut:
    "(...) cu privire la competenţa organelor de cercetare penală este statuat de către legiuitor că organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare efectuează urmărirea penală pentru orice infracţiune care nu este dată, prin lege, în competenţa procurorului, Codul de procedură penală prevăzând de asemenea că atribuţiile organelor de cercetare penală ale poliţiei judiciare sunt îndeplinite de lucrători specializaţi din Ministerul Administraţiei şi Internelor anume desemnaţi în condiţiile legii speciale, care au primit avizul conform al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori avizul procurorului desemnat în acest sens.
    (...) în cauzele în care competenţa de efectuare a urmăririi penale este a procurorului analiza legalităţii administrării probelor se face prin raportare la această competenţă, şi nu a organului de cercetare penală, care nu are nicio competenţă în efectuarea urmăririi penale.
    În fapt, ceea ce interesează într-o astfel de analiză este existenţa actului de delegare al procurorului competent, calitatea de lucrători ai poliţiei judiciare a celor delegaţi şi volumul actelor de urmărire penală delegate, întrucât procurorul poate delega doar organelor de cercetare penală ale poliţiei judiciare şi poate delega efectuarea numai a anumitor acte de urmărire penală, fiind evident că procurorul nu poate delega efectuarea tuturor actelor de urmărire penală (de exemplu, procurorul să efectueze personal doar acele acte de urmărire penală pe care legea i le impune expres, iar restul actelor să fie efectuate prin delegare de lucrători de poliţie judiciară).
    Aşadar, dacă procurorii ce efectuează urmărirea penală în cauze de corupţie privind personalul Ministerului Administraţiei şi Internelor nu ar delega pentru efectuarea anumitor acte lucrătorii de poliţie judiciară ce îşi exercită atribuţiile în cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, aceştia nu ar mai avea de dus la îndeplinire nicio dispoziţie în materie procesual penală, deci nu ar mai îndeplini atribuţii ce îi sunt conferite de Codul de procedură penală.
    În egală măsură, interpretarea în sensul că organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie ar avea o competenţă exclusivă, în sens procesual, ar însemna negarea competenţei atribuite exclusiv procurorului de a cerceta infracţiunile de corupţie comise de orice persoane şi de a nega garanţiile constituţionale conferite procurorului în exercitarea funcţiei judiciare încredinţate.
    Or, efectuarea urmăririi penale de către procuror este o garanţie suplimentară de legalitate şi temeinicie, prin implicarea nemijlocită a procurorului în efectuarea activităţilor de urmărire penală, în considerarea pregătirii specifice a acestuia, care poate prelua orice dosar, în limitele stabilite de normele de competenţă ori poate delega, prin ordonanţă, efectuarea anumitor acte de urmărire penală organelor de cercetare penală ale poliţiei judiciare.
    A nega această garanţie echivalează cu negarea principiului legalităţii, întrucât fiind învestit prin lege să efectueze personal urmărirea penală în cazul anumitor categorii de infracţiuni, doar procurorul este cel care poate decide dacă deleagă şi căror organe de cercetare penală ale poliţiei judiciare deleagă efectuarea anumitor acte, aşa încât normele de organizare şi funcţionare ale unor structuri specializate ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, în cadrul cărora funcţionează şi lucrători ai poliţiei judiciare, nu pot schimba această competenţă şi nu pot interfera decât nelegal în activitatea procurorului."
    *3) Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 din 4 februarie 2021.

    17. Dispoziţia legală prevăzută în art. 1 alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 120/2005 şi interpretarea dată acesteia de către Curtea Constituţională a României au în vedere limitele competenţei Direcţiei Generale Anticorupţie de a efectua acte de cercetare penală, competenţă circumscrisă la personalul Ministerului Afacerilor Interne care a săvârşit una dintre infracţiunile prevăzute de Legea nr. 78/2000. Cât priveşte însă actele efectuate prin delegare dispusă de către procuror, acestea nu sunt limitate la ipoteza respectivelor infracţiuni de corupţie şi nici la calitatea de personal al ministerului susmenţionat.
    18. Pe cale de consecinţă, lucrătorii de poliţie din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie sunt lucrători ai poliţiei judiciare şi au calitatea de organe de cercetare penală a poliţiei judiciare, aşa încât actele de urmărire penală efectuate de către aceştia, în baza dispoziţiei procurorului, nu sunt afectate de nulitate absolută, chiar în situaţia în care inculpaţii sunt persoane care nu fac parte din personalul Ministerului Administraţiei şi Internelor.
    19. Nu există o normă procesual penală prin care să se fi limitat ori interzis organelor de cercetare penală ale poliţiei judiciare din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie să poată, ca urmare a delegării dispuse în temeiul art. 324 alin. (3) din Codul de procedură penală, efectua acte de urmărire penală şi în alte cauze penale decât cele prevăzute în art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 120/2005, iar în lipsa unor norme speciale derogatorii se aplică norma generală, care permite delegarea oricărui organ de cercetare penală al poliţiei judiciare.
    20. În consecinţă, lucrătorii poliţiei judiciare din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie au o competenţă exclusivă în cauzele penale prevăzute în art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 120/2005, fiind singurii care pot efectua în aceste cauze acte de cercetare penală dispuse de procurorul competent, dar pot efectua, prin delegarea dispusă în temeiul art. 324 alin. (3) din Codul de procedură penală, acte de urmărire penală şi în alte cauze, având în vedere faptul că prin ordonanţa de delegare a procurorului competenţa de a efectua urmărirea penală în cauză nu a fost transferată ofiţerului de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, actele de urmărire penală întocmite de acesta fiind efectuate în numele procurorului care a dat dispoziţia scrisă. Prin delegare practic se transmite dreptul de a efectua un act procedural unui organ competent teritorial, dar necompetent funcţional să efectueze în cauză urmărirea penală. Actul de delegare nu conferă organului delegat nicio competenţă (personală ori materială), ci reprezintă o exercitare a competenţei exclusive a procurorului, care poate delega sau poate efectua el însuşi întreaga urmărire penală. Doar procurorul este cel care poate decide dacă deleagă şi căror organe de cercetare penală ale poliţiei judiciare deleagă efectuarea anumitor acte de urmărire penală ori le efectuează el însuşi, fără ca normele de organizare şi funcţionare ale unor structuri ale Ministerului Afacerilor Interne în cadrul cărora funcţionează şi lucrători ai poliţiei judiciare să fie incidente.

    IV. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României
    21. Decizia nr. 674/2016 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I şi II din Legea nr. 161/2005 privind stabilirea unor măsuri pentru prevenirea şi combaterea corupţiei în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 194 din 20 martie 2017:
    "28. În ceea ce priveşte desfăşurarea activităţii de urmărire penală, Curtea reţine că organele de cercetare penală din cadrul Direcţiei generale anticorupţie îşi desfăşoară activitatea de urmărire penală sub conducerea şi supravegherea procurorului, potrivit art. 55 alin. (6) din Codul de procedură penală. În acest sens, dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 120/2005 dispun în sensul că lucrătorii poliţiei judiciare din cadrul Direcţiei generale anticorupţie au competenţa să efectueze actele de cercetare penală dispuse de procurorul competent privind infracţiunile prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare, săvârşite de personalul Ministerului Afacerilor Interne. Astfel, (...), deşi în desfăşurarea celorlalte activităţi profesionale, altele decât activitatea de urmărire penală, poliţiştii din cadrul poliţiei judiciare se subordonează ofiţerilor ierarhici, în ceea ce priveşte activitatea de urmărire penală, aceştia se află sub conducerea şi controlul nemijlocit al procurorului.(...)
31. În ceea ce priveşte critica potrivit căreia se realizează o extindere nejustificată a competenţei Direcţiei generale anticorupţie în sensul instrumentării de către aceasta a unor fapte săvârşite de persoane care nu fac parte din personalul Ministerului Administraţiei şi Internelor, Curtea apreciază că (...) din analiza reglementărilor în vigoare, (...) Direcţia generală anticorupţie este o structură specializată în prevenirea şi combaterea corupţiei în rândul personalului propriu al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, având, astfel, competenţa de a desfăşura acte de cercetare penală numai în ceea ce priveşte o anumită categorie de fapte, săvârşite exclusiv de persoane încadrate în cadrul aparatului acestui minister."

    V. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    22. Decizia nr. 21 din 7 iulie 2020*4), pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, vizând următoarea problemă de drept: „Dacă lucrătorii poliţiei judiciare din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie pot efectua, conform art. 324 alin. (3) din Codul de procedură penală, acte de cercetare penală prin delegare şi în alte cauze penale decât cele prevăzute în art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 120/2005 privind operaţionalizarea Direcţiei generale anticorupţie din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor“, prin care s-a reţinut: „(...) în cauzele în care competenţa de efectuare a urmăririi penale este a procurorului analiza legalităţii administrării probelor se face prin raportare la această competenţă, şi nu a organului de cercetare penală, care nu are nicio competenţă în efectuarea urmăririi penale.
    În fapt, ceea ce interesează într-o astfel de analiză este existenţa actului de delegare al procurorului competent, calitatea de lucrători ai poliţiei judiciare a celor delegaţi şi volumul actelor de urmărire penală delegate, întrucât procurorul poate delega doar organelor de cercetare penală ale poliţiei judiciare şi poate delega efectuarea numai a anumitor acte de urmărire penală, fiind evident că procurorul nu poate delega efectuarea tuturor actelor de urmărire penală (de exemplu, procurorul să efectueze personal doar acele acte de urmărire penală pe care legea i le impune expres, iar restul actelor să fie efectuate prin delegare de lucrători de poliţie judiciară).
    Aşadar, dacă procurorii ce efectuează urmărirea penală în cauze de corupţie privind personalul Ministerului Administraţiei şi Internelor nu ar delega pentru efectuarea anumitor acte lucrătorii de poliţie judiciară ce îşi exercită atribuţiile în cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, aceştia nu ar mai avea de dus la îndeplinire nicio dispoziţie în materie procesual penală, deci nu ar mai îndeplini atribuţii ce le sunt conferite de Codul de procedură penală.
    În egală măsură, interpretarea în sensul că organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie ar avea o competenţă exclusivă, în sens procesual, ar însemna negarea competenţei atribuite exclusiv procurorului de a cerceta infracţiunile de corupţie comise de orice persoane şi de a nega garanţiile constituţionale conferite procurorului în exercitarea funcţiei judiciare încredinţate.
    A nega această garanţie echivalează cu negarea principiului legalităţii, întrucât fiind învestit prin lege să efectueze personal urmărirea penală în cazul anumitor categorii de infracţiuni, doar procurorul este cel care poate decide dacă deleagă şi căror organe de cercetare penală ale poliţiei judiciare deleagă efectuarea anumitor acte, aşa încât normele de organizare şi funcţionare ale unor structuri specializate ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, în cadrul cărora funcţionează şi lucrători ai poliţiei judiciare, nu pot schimba această competenţă şi nu pot interfera decât nelegal în activitatea procurorului.“
    *4) Publicată in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 din 4 februarie 2021.

    23. Decizia nr. 65 din 2 octombrie 2023*5), pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, vizând următoarele chestiuni de drept:
    "1. Aplicarea dispoziţiilor art. 324 alin. (3) din Codul de procedură penală - în cauze în care urmărirea penală este obligatoriu a fi efectuată de către procuror - constând în delegarea de către procurorul care efectuează urmărirea penală a efectuării unor acte de urmărire penală către organele de cercetare ale poliţiei judiciare este sau nu este condiţionată de respectarea dispoziţiilor art. 201 din Codul de procedură penală, cu trimitere la dispoziţiile art. 200 din Codul de procedură penală?
2. În aplicarea dispoziţiilor art. 56 alin. (3) din Codul de procedură penală - cu eventuala incidenţă a dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, corelate cu Decizia nr. 302/2017 a Curţii Constituţionale - este sau nu este limitată delegarea efectuării unui act de urmărire penală, de către procurorul ce efectuează în mod obligatoriu urmărirea penală, la ipoteza imposibilităţii efectuării actului de către acesta sau la un/o anume volum/proporţie al/a efectuării actelor de urmărire penală prin delegare?
3. Dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă nr. 78 din 16 noiembrie 2016 a Guvernului României, aprobată prin Legea nr. 120/2018, înlătură efectele dispoziţiilor art. 56 alin. (3) din Codul de procedură penală - eventual corelate cu cele ale art. 201 din Codul de procedură penală, cu trimitere la dispoziţiile art. 200 din Codul de procedură penală - în sensul că actele de urmărire penală efectuate de către ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară detaşaţi la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, din dispoziţia procurorului, sunt considerate acte de urmărire penală efectuate nemijlocit de către procuror în exercitarea atribuţiei de efectuare în mod obligatoriu a urmăririi penale, fără alte condiţionări în afara efectuării acestora din dispoziţia scrisă a procurorului?“ prin care s-a reţinut: „159. (...) în fapt, ceea ce interesează într-o astfel de analiză este existenţa actului de delegare al procurorului competent, calitatea de lucrători ai poliţiei judiciare a celor delegaţi şi volumul actelor de urmărire penală delegate, întrucât procurorul poate delega doar organelor de cercetare penală ale poliţiei judiciare şi poate delega efectuarea numai a anumitor acte de urmărire penală, fiind evident că procurorul nu poate delega efectuarea tuturor actelor de urmărire penală (de exemplu, procurorul să efectueze personal doar acele acte de urmărire penală pe care legea i le impune expres, iar restul actelor să fie efectuate prin delegare de lucrători de poliţie judiciară).
    Aşadar, dacă procurorii ce efectuează urmărirea penală în cauze de corupţie privind personalul Ministerului Administraţiei şi Internelor nu ar delega pentru efectuarea anumitor acte lucrătorii de poliţie judiciară ce îşi exercită atribuţiile în cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, aceştia nu ar mai avea de dus la îndeplinire nicio dispoziţie în materie procesual penală, deci nu ar mai îndeplini atribuţii ce le sunt conferite de Codul de procedură penală."
    *5) Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 960 din 24 octombrie 2023.

    VI. Opinia specialiştilor consultaţi
    24. În conformitate cu dispoziţiile art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată opinia specialiştilor în drept penal din cadrul mai multor facultăţi de drept, la dosar fiind înaintate punctele de vedere formulate de Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, Universitatea de Vest din Timişoara şi Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi.
    25. Colectivul de drept penal din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, în punctul de vedere formulat, a susţinut că organele de cercetare penală din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie au competenţa să efectueze, prin delegare, în condiţiile prevăzute de lege, actele de cercetare penală dispuse de procurorul competent, exclusiv în cauzele privind infracţiunile prevăzute de art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 120/2005.
    26. În argumentarea punctului de vedere formulat s-a arătat că stabilirea competenţei procurorului de a efectua personal urmărirea penală în cazul infracţiunilor de corupţie prevăzute de Legea nr. 78/2000 nu are aptitudinea de a face inaplicabilă reglementarea cuprinsă în art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 120/2005.
    27. De lege lata, organele de cercetare penală din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie pot efectua acte de cercetare penală doar dacă sunt delegate de procurorul care efectuează urmărirea penală. Potrivit art. 324 alin. (3) şi art. 201 din Codul de procedură penală raportat la art. 200 din Codul de procedură penală, delegarea poate fi dispusă doar în vederea administrării anumitor probe şi a îndeplinirii altor acte procedurale, la acest mecanism neputându-se recurge în vederea efectuării unor acte procesuale.
    28. Cu toate acestea, verificarea legalităţii actelor procedurale efectuate ca urmare a recurgerii la mecanismul delegării se realizează nu numai în funcţie de legalitatea actului procesual prin care s-a dispus delegarea, ci şi în funcţie de competenţa organului de cercetare penală delegat şi de modul în care acesta a dus la îndeplinire activitatea delegată. Legea nu limitează sancţiunea nulităţii doar la actele procesuale efectuate în cauzele penale, această sancţiune fiind aplicabilă şi actelor procedurale. Nu întâmplător în legătură cu sancţiunea nulităţii nu se face nicio distincţie între actele procesuale şi procedurale efectuate în cauză.
    29. Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Lucian Blaga“ din Sibiu, în punctul de vedere formulat, a susţinut că lucrătorii poliţiei judiciare din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie nu pot efectua acte de cercetare penală prin delegare în alte cauze penale decât în acelea prevăzute în art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 120/2005, în considerarea faptului că dispoziţiile acestei ordonanţe reglementează o competenţă specială a acestor organe de cercetare penală, dată atât de specificul infracţiunilor instrumentate, cât şi de calitatea specială a persoanelor care sunt vizate de dispoziţiile acestei ordonanţe.
    30. A extinde această competenţă specială şi la alte cauze care nu intră sub incidenţa dispoziţiilor O.U.G. nr. 120/2005, chiar în condiţiile existenţei unei delegări din partea procurorului, ar echivala cu o aplicare extensivă a dispoziţiilor acestei norme speciale şi ar ignora scopul pentru care a fost înfiinţată această structură specializată, prin Legea nr. 161/2005, acela de a preveni şi combate corupţia în rândul unei anumite categorii profesionale - personalul Ministerului Afacerilor Interne.
    31. În acest context, chiar şi în ipoteza efectuării unor acte de cercetare penală în baza unei delegări din partea procurorului competent, este necesară verificarea competenţei materiale (infracţiuni prevăzute de Legea nr. 78/2000) şi a competenţei personale (infracţiuni săvârşite de personalul M.A.I.), în caz contrar încălcându-se principiile legalităţii şi previzibilităţii în materia aplicării dispoziţiilor procesual penale.
    32. Facultatea de Drept din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara a susţinut că lucrătorii poliţiei judiciare din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie au competenţa să efectueze, prin delegare, în condiţiile prevăzute de lege, actele de cercetare penală dispuse de procurorul competent exclusiv în cauzele privind infracţiunile prevăzute de art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 120/2005, iar nu şi în alte cauze, pe baza delegării.
    33. În punctul de vedere formulat s-a arătat că, aşa cum rezultă din expunerea de motive a O.U.G. nr. 120/2005, raţiunea înfiinţării D.G.A. a vizat întărirea luptei anticorupţie, în componenta cea mai sensibilă, respectiv descoperirea infracţiunilor de corupţie din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor (minister esenţial în funcţionarea statului), în contextul pregătirilor României pentru aderare la Uniunea Europeană. Astfel, la origine, D.G.A. a fost înfiinţată ca o structură specializată de poliţie judiciară, fapt ce însemna că nu deţinea o competenţă generală ca organ de cercetare penală. În concret, la data adoptării O.U.G. nr. 120/2005 era în vigoare art. 207 din Codul de procedură penală din 1969, potrivit căruia: „Cercetarea penală se efectuează de organele de cercetare ale poliţiei judiciare, pentru orice infracţiune care nu este dată, în mod obligatoriu, în competenţa altor organe de cercetare penală“. Acest text regla competenţa de cercetare penală: o competenţă generală pentru poliţia judiciară şi o competenţă specială pentru alte organe de cercetare, precum D.G.A. În timp s-au succedat mai multe modificări legislative, iar prin efectul mai multor dispoziţii legale s-a creat categoria poliţiştilor judiciari fără competenţă generală de cercetare, prin derogare de la dispoziţiile art. 57 din Codul de procedură penală.
    34. Existenţa unui act de delegare nu schimbă cu nimic regimul juridic al actelor întocmite de poliţiştii judiciari din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, în condiţiile în care delegarea este o condiţie esenţială pentru exercitarea competenţei acestora, datorită specificului infracţiunilor de corupţie. Totodată, limitarea competenţei poliţiştilor judiciari din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie nu reprezintă o excepţie, ci este expresia unei politici penale sectoriale dedicate investigării aprofundate anumitor categorii de infracţiuni.
    35. Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, în punctul de vedere formulat, a susţinut că dispoziţia legală din cuprinsul art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 120/2005 reprezintă o derogare de la competenţa generală a organelor de cercetare penală, precum şi de la posibilitatea de a efectua acte de cercetare penală în temeiul delegării în oricare cauze aflate în competenţa proprie a procurorului.
    36. În cauzele care revin în competenţa proprie a procurorului, respectarea dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi/sau personală a organului de urmărire penală se apreciază prin raportare la procuror - organul judiciar însărcinat cu efectuarea urmăririi penale. Regula generală este aceea că procurorul competent, în faza de urmărire penală, poate dispune prin delegare efectuarea unor acte de procedură/procedurale de către orice lucrător de poliţie judiciară din cadrul organelor de cercetare penală, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel. Astfel, potrivit art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, în scopul efectuării cu celeritate şi în mod temeinic a activităţilor de descoperire şi de urmărire a infracţiunilor de corupţie, în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie funcţionează ofiţeri de poliţie, constituind poliţia judiciară a Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Potrivit alineatelor următoare, ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară îşi desfăşoară activitatea numai în cadrul Departamentului Naţional Anticorupţie, sub autoritatea exclusivă a procurorului-şef al acestui departament, şi pot efectua numai acele acte de cercetare penală dispuse de procurorii Departamentului Naţional Anticorupţie.
    37. Dispoziţii similare sunt cuprinse şi în art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. Totodată, cu privire la atribuţiile poliţiştilor de frontieră, în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 104/2001 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de Frontieră Române se arată că între atribuţii se află şi desfăşurarea de activităţi pentru constatarea faptelor penale şi - prin organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare din cadrul Poliţiei de Frontieră Române - efectuarea de cercetări în legătură cu acestea, conform legii [art. 21 lit. u) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 104/2001]. Prin urmare, există dispoziţii legale exprese care limitează sfera de activităţi pe care le pot desfăşura anumite categorii de lucrători ai poliţiei judiciare, limitare care operează inclusiv în cazul actelor delegate de către procurorul competent.
    38. Dispoziţiile art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 120/2005 prevăd că lucrătorii de poliţie judiciară au competenţa să efectueze, în condiţiile prevăzute de lege, activităţi de prevenire şi descoperire, precum şi actele de cercetare penală dispuse de procurorul competent privind infracţiunile prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare, săvârşite de personalul Ministerului Administraţiei şi Internelor.
    39. Dispoziţia legală este clară, în sensul în care procurorul competent poate să dispună (prin delegare) ca lucrătorii de poliţie judiciară să efectueze acte de cercetare penală doar în legătură cu infracţiunile prevăzute de Legea nr. 78/2000 şi doar dacă acestea ar fi săvârşite de personalul Ministerului Administraţiei şi Internelor.

    VII. Punctul de vedere exprimat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este în sensul că lucrătorii din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie pot efectua acte de cercetare penală în baza delegării procurorului competent şi în alte cauze penale decât cele prevăzute în art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 120/2005 privind operaţionalizarea Direcţiei Generale Anticorupţie din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor.
    40. În susţinerea punctului de vedere formulat s-a arătat că problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări a fost tranşată explicit doar prin Decizia nr. 21/2020, pronunţată la data de 7 iulie 2020 de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, care, fiind învestit cu o întrebare identică cu cea care face obiectul prezentei sesizări, a respins ca inadmisibilă sesizarea, arătând în considerente că lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie pot efectua acte de cercetare penală în baza delegării procurorului competent faţă de orice persoană, nu doar faţă de personalul M.A.I.
    41. S-a susţinut că, în considerentele acestei decizii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a oferit elemente suficiente care să conducă la dezlegarea problemei de drept invocate, arătând că, „în cauzele în care competenţa de efectuare a urmăririi penale aparţine procurorului, analiza legalităţii administrării probelor se face prin raportare la această competenţă, şi nu a organului de urmărire penală care nu are nicio competenţă în efectuarea urmăririi penale“. De asemenea, s-a mai reţinut că „(...) interpretarea în sensul că organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie ar avea o competenţă exclusivă, în sens procesual, ar însemna negarea competenţei atribuite exclusiv procurorului de a cerceta infracţiunile de corupţie comise de orice persoane şi de a nega garanţiile constituţionale conferite procurorului în exercitarea funcţiei judiciare încredinţate“.
    42. Prin urmare, potrivit acestor considerente, lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie pot efectua acte de cercetare penală în baza delegării procurorului competent, faţă de orice persoană, nu doar faţă de personalul din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, deoarece aceste acte sunt efectuate nu în nume propriu de către aceşti lucrători de poliţie judiciară, ci în numele procurorului competent, în limitele ordonanţei de delegare emise de acesta.
    43. Având în vedere aceste aspecte şi ţinând cont şi de faptul că delegarea poate fi dispusă doar unui organ necompetent material/funcţional, în punctul de vedere formulat s-a susţinut că ceea ce se impune a fi verificat nu este competenţa organului delegat (atât timp cât îndeplineşte condiţia cerută de art. 324 din Codul de procedură penală, de a fi organ de cercetare penală), ci competenţa celui care a dispus acel act procedural, act care devine parte componentă a cauzei ca şi cum ar fi fost efectuat de el însuşi.
    44. În acest context s-a arătat că Direcţia Generală Anticorupţie este o structură specializată pentru prevenirea şi combaterea corupţiei în rândul personalului propriu al acestui minister, iar lucrătorii de poliţie din cadrul acestei direcţii nu au o competenţă specială, întrucât nu fac parte din categoria organelor de cercetare penală speciale, aspect ce rezultă din dispoziţiile art. 57 alin. (2) din Codul de procedură penală, ci, prin numirea în corpul poliţiei judiciare cu avizul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau al procurorului anume desemnat de acesta, primesc o competenţă generală de a efectua acte de cercetare penală.

    VIII. Opinia judecătorului-raportor
    45. Judecătorul-raportor, prin raportul întocmit în cauză, a apreciat ca fiind îndeplinite cerinţele impuse de dispoziţiile art. 471 şi 472 din Codul de procedură penală, referitoare la titularul sesizării şi la existenţa unei chestiuni de drept care a fost soluţionată diferit de instanţele judecătoreşti, fiind depuse hotărâri definitive ce atestă existenţa unei jurisprudenţe neunitare referitoare la problema de drept care constituie obiectul recursului în interesul legii.
    46. Cu referire la problema de drept ce face obiectul sesizării, judecătorul-raportor, în esenţă, a reţinut că lucrătorii poliţiei judiciare din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie au competenţa să efectueze, prin delegare, în condiţiile prevăzute de lege, actele de cercetare penală dispuse de procurorul competent exclusiv în cauzele privind infracţiunile prevăzute de art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 120/2005.

    IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând sesizarea cu recurs în interesul legii, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi dispoziţiile legale ce se solicită a fi interpretate în mod unitar, reţine următoarele:
    IX.1. Admisibilitatea recursului în interesul legii
    47. Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a făcut de către Colegiul de conducere al Curţii de Apel Alba Iulia, în temeiul dispoziţiilor art. 471 din Codul de procedură penală, potrivit cărora:
    "(1) Pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau colegiile de conducere ale curţilor de apel, precum şi Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra chestiunilor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti.
(2) Cererea trebuie să cuprindă soluţiile diferite date problemei de drept şi motivarea acestora, jurisprudenţa Curţii Constituţionale, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Curţii Europene a Drepturilor Omului sau, după caz, a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, opiniile exprimate în doctrină relevante în domeniu, precum şi soluţia ce se propune a fi pronunţată în recursul în interesul legii.
(3) Cererea de recurs în interesul legii trebuie să fie însoţită, sub sancţiunea respingerii ca inadmisibilă, de copii ale hotărârilor judecătoreşti definitive din care rezultă că problemele de drept care formează obiectul judecăţii au fost soluţionate în mod diferit de instanţele judecătoreşti."

    48. Sub aspectul condiţiilor de admisibilitate, art. 472 din Codul de procedură penală prevede că recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecăţii au fost soluţionate în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, care se anexează la cerere.
    49. Verificând regularitatea învestirii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în raport cu textele de lege menţionate, care enumeră, în categoria subiecţilor de drept care pot promova recurs în interesul legii, colegiul de conducere al curţii de apel, se constată că această primă condiţie referitoare la calitatea procesuală activă a titularului sesizării este îndeplinită.
    50. De asemenea, analizând jurisprudenţa ataşată sesizării, care relevă existenţa unor orientări jurisprudenţiale diferite ale problemei de drept a cărei dezlegare se solicită, se constată îndeplinită şi cea de-a doua condiţie de admisibilitate prevăzută de art. 472 din Codul de procedură penală.
    51. Pentru considerentele prezentate, recursul în interesul legii este admisibil.

    IX.2. Cu privire la dezlegarea problemei de drept sesizate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii reţine următoarele:
    52. În dezlegarea problemei de drept soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti, asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este chemată să se pronunţe prin intermediul mecanismului de unificare a practicii al recursului în interesul legii, analiza porneşte de la verificarea competenţei lucrătorilor de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie de efectuare a unor acte de procedură penală, în baza delegării emise de către procuror. Astfel, organele de cercetare penală din cadrul D.G.A. pot efectua acte de cercetare penală doar dacă sunt delegate de procurorul care efectuează urmărirea penală. Verificarea legalităţii actelor procedurale efectuate ca urmare a recurgerii la mecanismul delegării se realizează nu numai în funcţie de legalitatea actului procesual prin care s-a dispus delegarea, ci şi în funcţie de competenţa organului de cercetare penală delegat, procurorul având obligaţia de a desemna numai organele de urmărire penală care au competenţa, potrivit legii, de a le efectua. În situaţia în care anumite acte de cercetare penală sunt efectuate de un organ de urmărire penală necompetent, după materie sau după calitatea persoanei, sancţiunea care intervine este nulitatea absolută, potrivit art. 281 alin. (1) lit. b^1) din Codul de procedură penală.
    53. Prin Decizia nr. 674/2016, pronunţată la data de 17 noiembrie 2016 de Curtea Constituţională a României, a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I şi II din Legea nr. 161/2005, privind stabilirea unor măsuri pentru prevenirea şi combaterea corupţiei în cadrul M.A.I. Instanţa de contencios constituţional a reţinut că Direcţia Generală Anticorupţie (în continuare D.G.A.) îşi desfăşoară activitatea de urmărire penală sub conducerea şi supravegherea procurorului, potrivit art. 55 alin. (6) din Codul de procedură penală. În acest sens, dispoziţiile art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 120/2005 dispun în sensul că lucrătorii poliţiei judiciare din cadrul D.G.A. au competenţa să efectueze actele de cercetare penală dispuse de procurorul competent privind infracţiunile prevăzute de Legea nr. 78/2000 [...], săvârşite de personalul M.A.I. În continuare, Curtea a apreciat, în ceea ce priveşte critica potrivit căreia se realizează o extindere nejustificată a competenţei D.G.A. în sensul instrumentării de către aceasta a unor fapte săvârşite de persoane care nu fac parte din personalul M.A.I., că D.G.A. este o structură specializată în prevenirea şi combaterea corupţiei în rândul personalului propriu al M.A.I., având astfel competenţa de a desfăşura acte de cercetare penală numai în ceea ce priveşte o anumită categorie de fapte, săvârşite exclusiv de persoane încadrate în cadrul aparatului acestui minister.
    54. Prin Decizia nr. 302/2017, pronunţată la data de 4 mai 2017 de Curtea Constituţională a României, s-a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, care nu reglementează în categoria nulităţilor absolute încălcarea dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, este neconstituţională. Ca urmare a deciziei instanţei de control constituţional, art. 281 alin. (1) din Codul de procedură penală a fost modificat prin Legea nr. 201/2023, fiind introdus un nou caz de nulitate absolută, respectiv încălcarea dispoziţiilor privind competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală [lit. b^1)]. Conform dispoziţiilor art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute la alin. (1) lit. b^1), e) şi f) poate fi invocată până la încheierea procedurii în camera preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale.
    55. Astfel, este evident că interpretarea corectă şi unitară a dispoziţiilor privind competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală este deosebit de importantă, o eventuală extindere nejustificată a sferei de competenţă a organelor specializate de urmărire penală conducând la constatarea nulităţii actului procedural efectuat de organul necompetent şi lipsirea sa de efecte juridice.
    56. În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor privind competenţa materială şi competenţa după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, Curtea Constituţională a reţinut în considerentele Deciziei nr. 302/2017 referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală „că nu poate fi de acceptat ca un parchet ierarhic inferior să efectueze sau să supravegheze urmărirea penală în cauze care, potrivit legii, sunt date în competenţa unui parchet ierarhic superior. De altfel, chiar dispoziţiile art. 325 din Codul de procedură penală permit preluarea de către un parchet, în vederea efectuării sau supravegherii urmăririi penale, a cauzelor care nu sunt date, potrivit legii, în competenţa sa, dar, numai în cazul în care parchetul care preia cazul este un parchet ierarhic superior celui care are competenţa de a efectua sau supraveghea urmărirea penală (paragraful 48)“.
    57. Tot Curtea Constituţională a arătat în aceeaşi decizie că, deşi este recunoscut faptul că nulitatea absolută nu poate interveni în cazul oricărei încălcări a normelor de procedură, aceasta trebuie să fie incidentă atunci când normele de procedură încălcate reglementează un domeniu cu implicaţii decisive asupra procesului penal. Referitor la normele de competenţă, Curtea a observat că, pentru buna desfăşurare a activităţii organelor judiciare, se impune respectarea fermă a competenţei lor materiale şi după calitatea persoanei. Nerespectarea normelor legale privind competenţa materială şi după calitatea persoanei produce o vătămare care constă în dereglarea mecanismului prin care este administrată justiţia.
    58. Potrivit prevederilor art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 120/2005, din punctul de vedere al competenţei funcţionale, lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul M.A.I. au primit atribuţii limitate, aceştia nefiind competenţi să efectueze urmărirea penală în orice cauză penală, în sensul art. 57 alin. (1) din Codul de procedură penală, având posibilitatea de a se manifesta doar în limitele de competenţă materială şi funcţională conferite de norma juridică specială, pentru efectuarea actelor de cercetare penală, potrivit ordonanţei procurorului. Instituţia delegării, reglementată la art. 201 din Codul de procedură penală, reprezintă o formă de prorogare judiciară a competenţei funcţionale a organelor judiciare de grad inferior, cu o dublă limitare: legală (poate viza numai acte procedurale) şi judiciară (este limitată la actele expres indicate în dispoziţia de delegare).
    59. În lumina dispoziţiilor legale precitate, competenţa lucrătorilor de poliţie judiciară din cadrul D.G.A. este una specializată atât după materie, în sensul că actele de cercetare penală pot viza doar infracţiuni de corupţie prevăzute de Legea nr. 78/2000, cât şi după calitatea persoanei, respectiv pot viza doar infracţiuni săvârşite de personalul Ministerului Afacerilor Interne. Această competenţă specializată după materie şi după calitatea persoanei nu poate fi extinsă prin instituţia delegării, deoarece s-ar ajunge la o extindere a competenţei organelor de cercetare penală, ceea ce ar însemna că un organ judiciar s-ar substitui legiuitorului, demers nepermis în considerarea principiului potrivit căruia competenţa organelor judiciare este întotdeauna stabilită prin lege.
    60. Deoarece condiţionările funcţionale, materiale şi personale operează simultan şi interdependent, competenţa acestor lucrători de poliţie judiciară din cadrul D.G.A. este specifică unei competenţe speciale. Or, de esenţa acestei forme subsidiare de competenţă este tocmai specializarea competenţei prin acţiunea asupra uneia sau mai multor modalităţi de competenţă şi transferarea sa către o singură categorie de organe judiciare. Competenţa specializată reprezintă o variaţiune a competenţei materiale sau personale, corelativă unui grup de infracţiuni sau de persoane, cu o anumită calitate, cărora le este specific un obiect juridic specific, ce impun tehnici şi metode speciale, adaptate necesităţilor de investigare sau de judecată.
    61. Limitarea competenţei lucrătorilor de poliţie judiciară din cadrul D.G.A. doar la actele de cercetare penală în legătură cu infracţiunile prevăzute de Legea nr. 78/2000 şi doar cu privire la personalul Ministerului Afacerilor Interne este conformă şi cu preambulul O.U.G. nr. 120/2005, care face referire expresă atât la aceste infracţiuni, cât şi la personalul propriu al Ministerului Afacerilor Interne.
    62. Nu în ultimul rând, în acelaşi sens poate fi interpretată intenţia legiuitorului exprimată prin Legea nr. 324/2013, lege prin care a fost respinsă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2013, ordonanţă prin care a fost propusă o extindere a competenţei, materiale şi după calitatea persoanei, a organelor de cercetare penală din cadrul D.G.A.
    63. Prin urmare, prevederile art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 120/2005 reprezintă o veritabilă specializare de competenţă a lucrătorilor de poliţie judiciară din cadrul D.G.A., în sensul limitării actelor efectuate de aceştia exclusiv la infracţiunile şi la persoanele vizate de textul de lege menţionat.

    Pentru considerentele expuse, în temeiul în temeiul art. 473 şi art. 474 din Codul procedură penală,
    ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
    În numele legii
    DECIDE:
    Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Alba Iulia şi stabileşte că:
    "Lucrătorii poliţiei judiciare din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie au competenţa să efectueze, prin delegare, în condiţiile prevăzute de lege, actele de cercetare penală dispuse de procurorul competent exclusiv în cauzele privind infracţiunile prevăzute de art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 120/2005."

    Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 474 alin. (4) din Codul de procedură penală.
    Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 iunie 2025.

                    Pentru judecător CORINA-ALINA CORBU,

    preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data pronunţării hotărârii, eliberat din funcţie prin pensionare, semnează preşedintele în funcţie,

                    judecător LIA SAVONEA
                    Magistrat-asistent,
                    Adina Andreea Ciuhan-Teodoru

    ------

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, DECIZIA nr. 8 din 16 iunie 2025

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIA nr. 8 din 16 iunie 2025 referitoare la competenţa lucrătorilor poliţiei judiciare din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 8 din 16 iunie 2025 referitoare la competenţa lucrătorilor poliţiei judiciare din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie