Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 289 din 30 iunie 2025 referitoare la chestiunea de drept privind obligaţia angajatorului de a acorda despăgubiri reprezentând dobânzi penalizatoare şi actualizarea cu indicele de inflaţie a drepturilor salariale

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 289 din 30 iunie 2025 referitoare la chestiunea de drept privind obligaţia angajatorului de a acorda despăgubiri reprezentând dobânzi penalizatoare şi actualizarea cu indicele de inflaţie a drepturilor salariale

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 876 din 24 septembrie 2025

Comenteaza legea

Dosar nr. 3.039/1/2024


┌──────────────┬───────────────────────┐
│              │- vicepreşedintele     │
│Mariana       │Înaltei Curţi de       │
│Constantinescu│Casaţie şi Justiţie -  │
│              │preşedintele           │
│              │completului            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Carmen Elena  │- preşedintele Secţiei │
│Popoiag       │I civile               │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Adina Oana    │- preşedintele Secţiei │
│Surdu         │a II-a civile          │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Elena Diana   │- preşedintele Secţiei │
│Tămagă        │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Lavina Curelea│- judecător la Secţia I│
│              │civilă                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Andreia Liana │- judecător la Secţia I│
│Constanda     │civilă                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Denisa Livia  │- judecător la Secţia I│
│Băldean       │civilă                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mariana       │- judecător la Secţia I│
│Hortolomei    │civilă                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Ileana        │- judecător la Secţia I│
│Ruxandra      │civilă                 │
│Tirică        │                       │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Roxana Popa   │- judecător la Secţia a│
│              │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mirela        │- judecător la Secţia a│
│Poliţeanu     │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Virginia      │- judecător la Secţia a│
│Florentina    │II-a civilă            │
│Duminecă      │                       │
├──────────────┼───────────────────────┤
│George Bogdan │- judecător la Secţia a│
│Florescu      │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Petronela     │- judecător la Secţia a│
│Iulia Niţu    │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Gheza Attila  │- judecător la Secţia  │
│Farmathy      │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│              │- judecător la Secţia  │
│Vasile Bîcu   │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Ştefania      │- judecător la Secţia  │
│Dragoe        │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│              │- judecător la Secţia  │
│Ionel Florea  │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Veronica      │- judecător la Secţia  │
│Dumitrache    │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
└──────────────┴───────────────────────┘

    1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 3.039/1/2024, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul).
    2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    3. La şedinţa de judecată participă doamna Oana Cristina Popescu, magistrat-asistent-şef în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.
    4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 1.553/104/2023, pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile privind dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
    "În contextul suspendării raportului de serviciu în conformitate cu dispoziţiile art. 86 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare, art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici dă dreptul funcţionarului public de a solicita şi în acelaşi timp incumbă obligaţia angajatorului de a acorda despăgubiri reprezentând dobânzi penalizatoare şi actualizarea cu indicele de inflaţie a drepturilor salariale în condiţiile art. 166 alin. (4) din Codul muncii, art. 1.531 alin. (1) şi alin. (2) teza I şi art. 1.535 alin. (1) din Codul civil"

    5. Magistratul-asistent-şef prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor; părţile nu au depus punct de vedere asupra raportului.
    6. Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.
    ÎNALTA CURTE,
    deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
    I. Titularul şi obiectul sesizării
    7. Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin Încheierea din 2 decembrie 2024, în Dosarul nr. 1.553/104/2023, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept anterior menţionată.
    8. Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 23 decembrie 2024, cu nr. 3.039/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la 30 iunie 2025.

    II. Normele legale incidente
    9. Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare:
    Articolul 86 alin. (2):
    "(2) În cazul în care funcţionarul public este trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de natura celor prevăzute la art. 54 lit. h), persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică va dispune suspendarea funcţionarului public din funcţia publică pe care o deţine."

    Articolul 86 alin. (3)
    "(3) În cazul în care s-a dispus clasarea sau renunţarea la urmărirea penală ori achitarea sau renunţarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei, precum şi în cazul încetării procesului penal, suspendarea din funcţia publică încetează, iar funcţionarul public respectiv îşi va relua activitatea în funcţia publică deţinută anterior şi îi vor fi achitate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare."

    10. Art. 166 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul muncii):
    "(4) Întârzierea nejustificată a plăţii salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului."

    11. Codul civil:
    "ART. 1.531
    (1) Creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării.
    (2) Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor şi beneficiul de care acesta este lipsit. La stabilirea întinderii prejudiciului se ţine seama şi de cheltuielile pe care creditorul le-a făcut, într-o limită rezonabilă, pentru evitarea sau limitarea prejudiciului."

    "ART. 1.535
    (1) În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plăţii ar fi mai mic."

    12. Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar:
    "ART. 1
    (1) Părţile sunt libere să stabilească, în convenţii, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât şi pentru întârzierea la plata unei obligaţii băneşti.
    (2) Dobânda datorată de debitorul obligaţiei de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenţei obligaţiei, este denumită dobândă remuneratorie.
    (3) Dobânda datorată de debitorul obligaţiei băneşti pentru neîndeplinirea obligaţiei respective la scadenţă este denumită dobândă penalizatoare. (...)"

    "ART. 2
    În cazul în care, potrivit dispoziţiilor legale sau prevederilor contractuale, obligaţia este purtătoare de dobânzi remuneratorii şi/sau penalizatoare, după caz, şi în absenţa stipulaţiei exprese a nivelului acestora de către părţi, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea."

    "ART. 3
    (1) Rata dobânzii legale remuneratorii se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României, care este rata dobânzii de politică monetară stabilită prin hotărâre a Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României.
    (2) Rata dobânzii legale penalizatoare se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă plus 4 puncte procentuale."

    III. Expunerea succintă a procesului
    13. Prin Cererea înregistrată cu nr. 1.553/104/2023 pe rolul Tribunalului Olt - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta XX a solicitat obligarea pârâtei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice XX la plata:
    - sumei reprezentând actualizarea cu indicele preţurilor de consum a drepturilor salariate în cuantum de 222.614 lei, achitate la data de 14.09.2022, pentru perioada cât a avut suspendat raportul de serviciu, respectiv 1.02.2014-1.05.2018;
    – sumei reprezentând daune moratorii, aferentă sumei solicitate la punctul de mai sus, de la data de 14.09.2022 (când trebuia achitată această sumă) şi până la achitarea efectivă a acesteia.

    14. În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 1.531 şi art. 1.535 din Codul civil, respectiv ale art. 1 alin. (2) raportat la art. 166 alin. (4) şi art. 278 din Codul muncii.
    15. Pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice XX a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
    16. Prin Sentinţa nr. 254/2024, pronunţată în Dosarul nr. 1.553/104/2023, Tribunalul Olt - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea şi a obligat pârâta la plata sumei de 82.129 lei, reprezentând actualizarea cu indicele preţului de consum a drepturilor salariale în cuantum de 222.614 lei, pentru perioada 1.02.2014-1.05.2018, şi a sumei de 4.619 lei, reprezentând dobândă penalizatoare aferentă sumei de 82.129 lei.
    17. În motivarea sentinţei, tribunalul a reţinut incidenţa principiului reparării integrale, prevăzut de art. 1.531 din Codul civil, arătând că, prin plata cu întârziere a drepturilor salariale, reclamanta a suferit un prejudiciu şi că nu există niciun temei legal care să interzică actualizarea sumei cu indicele preţurilor de consum şi acordarea daunelor moratorii.
    18. Pierderea efectivă suferită de creditor ca prim element de reparare integrală a prejudiciului este remediată prin actualizarea sumei cu indicele preţurilor de consum, impunânduse şi remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit, adică daune-interese moratorii.
    19. Împotriva acestei sentinţe pârâta a formulat recurs, apreciind sentinţa ca fiind nelegală.
    20. În esenţă, în motivarea căii de atac, a arătat că prin Decizia nr. 277/2013, emisă de pârâtă, s-a suspendat raportul de serviciu al reclamantei până la soluţionarea definitivă a unei cauze penale, iar, ulterior soluţionării definitive a acesteia, pârâta a procedat în conformitate cu dispoziţiile art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, achitându-i reclamantei drepturile salariale aferente perioadei de suspendare.
    21. S-a arătat că principiul reparării integrale a prejudiciului se aplică în cazul neexecutării obligaţiei de plată, ceea ce nu este cazul în speţă, neexistând nici faptă ilicită, nici vinovăţie pentru a fi îndeplinite condiţiile de angajare a răspunderii civile potrivit art. 1.357 şi 1.358 din Codul civil.
    22. Învestită cu calea extraordinară de atac a recursului, prin Încheierea din 2 decembrie 2024, în Dosarul nr. 1.553/104/2023, Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept anterior menţionată.

    IV. Motivele reţinute de titularul sesizării
    23. Instanţa de trimitere a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în raport cu dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.
    24. S-au avut în vedere dispoziţiile art. 1 şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024.
    25. S-a constatat că instanţa de control judiciar este învestită cu judecarea recursului declarat împotriva Sentinţei nr. 254/28.05.2024 pronunţate de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 1.553/104/2023, iar obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie obligarea pârâtei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice XX la plata sumei reprezentând actualizarea cu indicele preţurilor de consum a drepturilor salariale în cuantum de 222.614 lei, achitate la data de 14.09.2022, pentru perioada cât reclamanta a avut suspendat raportul de serviciu, respectiv 1.02.2014-1.05.2018, şi a sumei reprezentând daune moratorii, aferente sumei solicitate la punctul de mai sus, de la data de 14.09.2022 (când trebuia achitată această sumă) şi până la achitarea efectivă a acesteia.
    26. Problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel cum rezultă din datele publice afişate pe portalul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar asupra aspectelor ce fac obiectul sesizării instanţa supremă nu a statuat, astfel cum rezultă din jurisprudenţa sa.
    27. S-a arătat, de asemenea, că se impune precizarea că, spre deosebire de art. 519 alin. (1) din Codul de procedură civilă, prevederile art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu mai stabilesc şi condiţia noutăţii, iar caracterul imperativ al normelor în discuţie exclude orice eventuale aprecieri ale instanţei de trimitere cu privire la dificultatea chestiunii de drept, astfel că nu se impune analiza îndeplinirii condiţiilor referitoare la aceste aspecte.
    28. Instanţa de trimitere a menţionat că, chiar dacă tangenţial, prin Decizia nr. 2/2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, Decizia nr. 21 din 22 iunie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi Decizia nr. 75 din 7 decembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanţa supremă şi-a exprimat punctul de vedere cu referire la chestiunile sesizate, totuşi apreciază că dezlegarea acestei chestiuni de drept este importantă, deoarece de lămurirea ei depinde soluţionarea pe fond a cauzei şi prin această modalitate se asigură unificarea practicii judiciare în această problemă de drept, deziderat stabilit în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

    V. Punctul de vedere al titularului sesizării
    29. Instanţa a reţinut că reclamanta a solicitat acordarea unor pretenţii accesorii aferente drepturilor salariale achitate pentru perioada de suspendare, în conformitate cu dispoziţiile art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, suspendarea raportului de serviciu fiind dispusă conform art. 86 alin. (2) din acelaşi act normativ.
    30. În cauză, după soluţionarea definitivă a dosarului penal, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice XX a procedat în conformitate cu dispoziţiile art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, în sensul că i-au fost achitate reclamantei drepturile salariale aferente perioadei de suspendare.
    31. În ceea ce priveşte solicitarea reclamantei de acordare a dobânzii remuneratorii pentru drepturile salariale, prin prisma prevederilor art. 117 din Legea nr. 188/1999 raportat la Codul muncii, se reţine că art. 166 alin. (4) din Codul muncii prevede că „Întârzierea nejustificată a plăţii salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului“.
    32. Astfel, dispoziţiile art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, mai sus evocate, care prevăd achitarea drepturilor salariale aferente perioadei de suspendare, se impun a fi avute în vedere în corelare cu dispoziţiile Codului muncii şi ale Codului civil.
    33. Potrivit art. 52 alin. (2) din Codul muncii: „În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b), dacă se constată nevinovăţia celui în cauză, salariatul îşi reia activitatea anterioară şi i se plăteşte, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, o despăgubire egală cu salariul şi celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului“.
    34. Referitor la plata dobânzii, solicitată prin cererea de chemare în judecată, instanţa a reţinut că prin art. 1.531 din Codul civil este legiferat principiul reparării integrale a prejudiciului.
    35. De asemenea, art. 1.535 alin. (1) se coroborează cu art. 1.521 din Codul civil, în raport cu care instanţa a arătat că respectarea principiului acoperirii integrale a prejudiciului produs prin întârzierea achitării drepturilor salariale sau chiar neplata acestora se realizează nu doar prin plata drepturilor restante, ci şi prin obligarea debitorului la plata de daune-interese, constând, printre altele, în dobânda legală aferentă sumelor plătite cu întârziere.
    36. Cu referire la actualizarea sumei cu rata inflaţiei, instanţa a reţinut că principiul ce stă la baza instituţiei actualizării creanţei este cel al reparării integrale a prejudiciului cauzat de debitor, prin neplata la scadenţă a obligaţiei.
    37. Scopul actualizării fiind acela de a menţine valoarea reală a obligaţiei monetare la data efectuării plăţii, aceasta acordânduse cu titlu compensatoriu (damnum emergens), rezult, aşadar, că actualizarea cu indicele de inflaţie, pe lângă acordarea dobânzii remuneratorii, nu conduce la o dublă reparare a prejudiciului, ci asigură o reparare integrală a acestuia, în acord cu dispoziţiile art. 1.531 din Codul civil.
    38. Rezultă, prin urmare, că achitarea sumelor la o anumită dată ulterioară, care doar în parte poate fi influenţată de factori economici interni (puterea de cumpărare din respectiva perioadă), nu exclude dreptul reclamantei ca sumele să fie actualizate cu indicele de inflaţie, pentru asigurarea respectării principiului reparării integrale a prejudiciului produs.
    39. Totodată, instanţa a reţinut că actualizarea acoperă deprecierea monedei naţionale între data naşterii creanţei şi cea a plăţii, menţinând-se astfel aceeaşi putere de cumpărare a monedei.
    40. Curtea constată că plata drepturilor salariale cuvenite pe perioada suspendării nu are în vedere o remuneraţie corespunzătoare unei munci prestate, ci reprezintă o despăgubire cuantificată la nivelul acestor drepturi salariale. Pentru ca despăgubirea să fie efectivă, se impune plata către reclamantă a drepturilor salariale restante, indexate şi actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi a dobânzii legale aferente acestor drepturi.
    41. Argumentul recurentei-pârâte referitor la inexistenţa în ceea ce o priveşte a unei culpe, întrucât suspendarea a operat de drept, este apreciat a fi nefondat, întrucât necesitatea despăgubirii integrale a funcţionarului nu este condiţionată de existenţa unei culpe în sarcina instituţiei angajatoare.
    42. Curtea apreciază că toate aceste drepturi ar fi fost acordate reclamantei, dacă raportul de serviciu nu ar fi fost suspendat pentru o faptă penală presupus săvârşită, iar acordarea lor reprezintă expresia firească a respectării principiului nediscriminării faţă de colegii săi, dar şi urmarea constatării în mod definitiv a nevinovăţiei reclamantei.

    VI. Punctele de vedere ale părţilor
    43. Intimata-reclamantă XX a susţinut că nu s-ar impune o sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, întrucât, din punctul său de vedere, problema de drept supusă cenzurii instanţei este foarte simplă şi destul de clară. De altfel, a depus la dosar soluţii pronunţate în alte dosare, chiar şi de Curtea de Apel Craiova, în care s-a admis o astfel de acţiune şi s-a stabilit că reclamanta are dreptul la actualizarea sumelor reprezentând drepturi salariale.
    44. Recurenta-pârâtă a susţinut că, fiind îndeplinite cumulativ toate condiţiile de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu lămurirea problemei de drept ce formează obiectul prezentei cauze. A considerat că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 52 alin. (2) din Codul muncii şi nici Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 35 din 15 mai 2023 din Dosarul nr. 513/1/2023, din interpretarea căreia nu rezultă că sumele reprezentând drepturi salariale aferente perioadei de suspendare ar fi purtătoare de dobânzi şi că s-ar actualiza cu indicele de inflaţie, întrucât legiuitorul nu a considerat că este necesar, deoarece este o situaţie de excepţie, un caz fortuit şi nu există vreo culpă a angajatorului.

    VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie
    45. Curţile de apel Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Oradea, Piteşti şi Timişoara au transmis multiple hotărâri judecătoreşti relevante cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării, precum şi puncte de vedere teoretice ale judecătorilor asupra acestei chestiuni, în vreme ce Curtea de Apel Iaşi a comunicat doar opinia colectivului de magistraţi, restul curţilor de apel precizând că nu au identificat practică judiciară relevantă.
    46. Din toate hotărârile judecătoreşti trimise a rezultat conturarea unei singure dezlegări a problemei de drept, respectiv cea potrivit căreia funcţionarii publici aflaţi în situaţia menţionată sunt îndreptăţiţi la actualizarea cu rata inflaţiei a salariilor achitate, precum şi la obţinerea sumelor reprezentând contravaloarea dobânzii legale calculate începând cu data scadenţei fiecărui drept salarial în parte.
    47. Punctele de vedere ale colectivelor de magistraţi transmise de curţile de apel ilustrează aceeaşi concluzie, cu o singură excepţie, reprezentată de opinia Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, potrivit căreia, în esenţă, nu se poate realiza actualizarea şi nu pot fi acordate daune moratorii, întrucât lipseşte vinovăţia angajatorului şi întrucât art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 stabileşte ce drepturi se acordă funcţionarului public aflat într-o astfel de situaţie.
    48. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul de recursuri în interesul legii nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema care formează obiectul sesizării.

    VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    49. Decizia nr. 38 din 18 mai 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 27 iulie 2020, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 15.101/3/2018, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept:
    "Interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, în sensul de a se stabili semnificaţia sintagmei de «drepturi salariale», respectiv:
    - dacă prevederile art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 se completează cu prevederile art. 52 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii;
    – în cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare, dacă prin sintagma «şi celelalte drepturi» din cuprinsul art. 52 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii se înţelege sau nu şi «vechimea în muncă», «vechimea în specialitate», «vechimea în funcţia publică», «concediul de odihnă"

    50. Decizia nr. 35 din 15 mai 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 30 iunie 2023, prin care a fost admisă sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 230/84/2022, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, şi, în consecinţă, s-a stabilit că:
    "În interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 513 alin. (1) lit. l) din Codul administrativ, în contextul abrogării prevederilor art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, acordarea drepturilor salariale aferente perioadei de suspendare se realizează în condiţiile art. 52 alin. (2) din Codul muncii, în raport cu prevederile art. 367 din Codul administrativ."

    51. Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, prin care a fost admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, stabilindu-se că: „În aplicarea dispoziţiilor art. 1082 şi 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condiţiile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.“
    52. Decizia nr. 21 din 22 iunie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 743 din 5 octombrie 2015, prin care a fost admisă sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa - Secţia I civilă în Dosarul nr. 9.994/118/2013, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, şi, în interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 1079 alin. 2 pct. 3 din Codul civil de la 1864 şi art. 1.523 alin. (2) lit. d) din Codul civil raportat la art. 166 alin. (1) şi (4) din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare [art. 161 alin. (1) şi (4) din Codul muncii în forma anterioară republicării], şi art. 1088 din Codul civil de la 1864, art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 9/2000, aprobată prin Legea nr. 356/2002, cu modificările şi completările ulterioare, art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 1.535 din Codul civil, s-a stabilit că dobânzile penalizatoare datorate de stat pentru executarea cu întârziere a obligaţiilor de plată pot fi solicitate pentru termenul de 3 ani anterior datei introducerii acţiunii.
    53. Decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2025 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 5 martie 2025, prin care a fost admisă, în parte, sesizarea formulată de Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 6.150/117/2023, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, s-a stabilit că:
    "În interpretarea dispoziţiilor art. 27^29 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a dispoziţiilor art. 60 alin. (3) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, măsurile repunerii poliţistului «în funcţia deţinută şi în toate drepturile avute la data punerii la dispoziţie sau suspendării, inclusiv de compensare a celor de care a fost privat pe perioada punerii la dispoziţie sau suspendării» şi «repunerii în toate drepturile băneşti avute la data punerii la dispoziţie, respectiv a suspendării din funcţie, inclusiv compensarea drepturilor salariale de care au fost private pe perioada punerii la dispoziţie, respectiv a suspendării din funcţie, actualizate potrivit majorărilor sau indexărilor salariale» includ:
    - actualizarea sumelor achitate ca urmare a repunerii în funcţie cu rata indicelui de inflaţie;
    – plata dobânzii legale penalizatoare, calculate începând cu ziua următoare scadenţei fiecărui salariu lunar din perioada punerii la dispoziţie şi până la data plăţii efective;"

    54. Decizia nr. 75 din 7 decembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 15 februarie 2021, prin care a fost admisă sesizarea formulată de Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 1.879/89/2019, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, şi, în consecinţă, sa stabilit că:
    "În interpretarea şi aplicarea art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2019 privind eşalonarea plăţii drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată prin Legea nr. 224/2019, raportat la art. 1.531 şi 1.535 din Codul civil, art. 166 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 1-3 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu completările ulterioare, alături de dobânda remuneratorie prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2019, se pot acorda dobânzi penalizatoare la drepturile salariale restante ce intră în domeniul de aplicare al aceluiaşi act normativ pentru perioada anterioară emiterii ordinelor/deciziilor de acordare a drepturilor salariale, respectiv diferenţa dintre dobânda penalizatoare şi cea remuneratorie, pentru perioada ulterioară emiterii aceloraşi ordine sau decizii."

    IX. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale
    55. Nu a fost identificată jurisprudenţă relevantă.

    X. Raportul asupra chestiunii de drept
    56. Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

    XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    Asupra admisibilităţii sesizării
    57. Admisibilitatea sesizării va fi circumscrisă atât condiţiilor speciale instituite prin dispoziţiile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2004, cât şi celor ce decurg din cuprinsul art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, a căror incidenţă este atrasă ca efect al normei de trimitere din art. 4 al ordonanţei la prevederile Legii nr. 134/2010, cu ale cărei dispoziţii arată că se completează.
    58. În lumina acestor dispoziţii legale, condiţiile de admisibilitate a unei sesizări formulate în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, precum este cazul prezent, sunt circumscrise următoarelor elemente:
    - existenţa unei cauze în curs de judecată care să privească fie stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/ revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze (de dreptul muncii, de contencios administrativ şi fiscal);
    – instanţa de trimitere să judece cauza în primă instanţă ori în calea de atac;
    – sesizarea să privească o chestiune de drept;
    – soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept;
    – chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

    59. Evaluând elementele sesizării, se reţin următoarele:
    Sesizarea provine dintr-un litigiu având ca obiect obligarea unei autorităţi publice la plata către un funcţionar public plătit din fonduri publice a unor sume reprezentând actualizarea cu indicele preţurilor de consum a drepturilor salariale achitate funcţionarului pentru perioada cât a avut suspendat raportul de serviciu, respectiv daune moratorii aferente sumei menţionate anterior.
    Aşadar, litigiul se înscrie astfel în domeniul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, astfel cum este acesta descris prin art. 1 alin. (1) şi (2) din actul normativ menţionat.

    60. Curtea de Apel Craiova este învestită cu soluţionarea acestei cauze în ultimă instanţă, în virtutea competenţei sale legale conturate prin art. 8 şi art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
    61. Chestiunea sesizată este chiar cea dedusă judecăţii în cauza cu al cărei recurs instanţa de judecată a fost învestită, verificându-se, aşadar, şi condiţia de admisibilitate a legăturii de determinare, anume ca de chestiunea sesizată să depindă soluţionarea pe fond a litigiului.
    62. Cât priveşte condiţia distinctă de admisibilitate ca sesizarea să privească o „chestiune de drept“, se observă că motivarea încheierii de sesizare o omite, rezumându-se la evocarea celorlalte condiţii de admisibilitate prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, instanţa de trimitere arătând că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pe calea mecanismului dezlegării chestiunii de drept în temeiul ordonanţei de urgenţă nu este circumscrisă acestei condiţii.
    63. Contrar aprecierii instanţei de trimitere, admisibilitatea învestirii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu pronunţarea unei hotărâri prealabile în temeiul art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu poate fi desprinsă de condiţia existenţei unei chestiuni reale, veritabile de drept, care să necesite recurgerea la mecanismul hotărârii prealabile, nefiind posibilă învestirea instanţei supreme asupra oricărei chestiuni de drept subsumate cauzei acţiunii deduse judecăţii instanţei de trimitere. Adoptarea punctului de vedere al instanţei de trimitere ar rezuma rolul instanţelor de drept comun la o simplă şi mecanică activitate „de trimitere“ şi de „preluare“ apoi, în hotărârile acestora, a dezlegărilor date în mecanismul hotărârii prealabile, în timp ce Înaltei Curţi i-ar atribui funcţii similare instanţei care judecă prin delegare.
    64. Expunerea de motive din cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 - care evocă nevoia clarificării, încă dintr-o fază incipientă, a chestiunilor dificile de drept -, dar şi norma de trimitere din cuprinsul art. 4 al ordonanţei de urgenţă, în virtutea căreia dispoziţiile acesteia se completează cu prevederile Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, îndreptăţesc concluzia că interpretarea literală şi izolată a dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, în sensul că nu s-ar impune condiţia existenţei unei reale chestiuni de drept asupra căreia urmează a se pronunţa instanţa supremă, nu este conformă literei şi spiritului actului normativ.
    65. Sintagma „chestiune de drept“ nu poate fi sinonimă cauzei acţiunii, ci are un caracter autonom, iar condiţiile ce trebuie verificate pentru constatarea existenţei ei sunt cele conturate în jurisprudenţa dezvoltată în aplicarea dispoziţiilor art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă. Cerinţa ca dezlegarea problemei de drept să reflecte o dificultate considerabilă este aşadar subsumată logic condiţiilor de admisibilitate a sesizărilor formulate atât în temeiul prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, cât şi în temeiul art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, de vreme ce prin aceste mecanisme instanţa supremă realizează nemijlocit funcţia de asigurare a unei jurisprudenţe unitare, hotărârea prealabilă reprezentând un mijloc eficient de a preveni apariţia practicii neuniforme, în contextul în care instanţele de trimitere se confruntă cu chestiuni de drept ce au aptitudinea de a constitui izvor al jurisprudenţei neunitare, prin caracterul neclar, incomplet sau echivoc al normelor în analiză.
    66. În legătură cu această cerinţă de admisibilitate, instanţa supremă a statuat constant că, în privinţa sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu procedura pronunţării unei hotărâri prealabile, trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii (a se vedea în acest sens, spre exemplu, deciziile Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 90 din 4 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 1 martie 2018, sau nr. 113 din 9 decembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 29 ianuarie 2025).
    67. Rămân astfel valabile cazurile incontestabile în care s-a stabilit că nu se verifică condiţia dificultăţii chestiunii de drept, conturate în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept sesizat în temeiul art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, cum ar fi: a) claritatea normei, când aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident, încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluţionare a întrebării adresate; b) când se solicită instanţei supreme determinarea chiar a normei juridice aplicabile unui raport juridic, atribut ce intră şi trebuie să rămână în sfera de competenţă a instanţei de judecată; c) când chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită şi-a clarificat înţelesul în practica judiciară, din hotărârile cercetate rezultând că normele de drept în discuţie au primit, într-o majoritate covârşitoare, aceeaşi interpretare; d) când pe calea hotărârii prealabile se solicită completarea legii; e) când se solicită lămurirea unor aspecte ce se regăsesc tranşate în jurisprudenţa constantă şi clară a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (C.J.U.E.), a Curţii Europene a Drepturilor Omului (C.E.D.O.), a Curţii Constituţionale ori a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    68. Prin raportare la aceste exigenţe expuse, se constată că sesizarea formulată nu întruneşte condiţia de admisibilitate de a privi „o chestiune de drept“ care să fie reală, generată de nevoia lămuririi sensului şi înţelesului unor norme de drept imperfecte, lacunare sau neclare, apte să devină sursă a unor interpretări divergente şi, pe cale de consecinţă, a unei jurisprudenţe neunitare, date fiind argumentele care succedă.
    69. Astfel, se constată că întrebarea preliminară cu care a fost sesizată instanţa supremă nu cuprinde identificarea de către instanţa de trimitere a unor norme de drept neclare, imperfecte, apreciate ca fiind apte a genera poziţii divergente de interpretare, considerate ca fiind deopotrivă pertinente, şi care să justifice astfel necesitatea dezlegării de principiu, în scopul împiedicării apariţiei unei jurisprudenţe neunitare în materie.
    70. Preliminar, trebuie precizat că, deşi Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici - deci inclusiv art. 86 alin. (2) şi (3) din cadrul său - a fost abrogată începând cu data de 5 iulie 2019, prin dispoziţiile art. 597 alin. (2) lit. b) din Codul administrativ intrat în vigoare la aceeaşi dată prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, ea rămâne totuşi aplicabilă situaţiilor în care perioada suspendării din funcţia publică s-a epuizat sub imperiul legii (precum este cazul în prezenta speţă). Concluzia se impune ca urmare a principiului juridic al neretroactivităţii legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, republicată, şi de art. 6 alin. (1) din Codul civil, relevante fiind şi dispoziţiile art. 622 alin. (1) din Codul administrativ, interpretate conform argumentului a fortiori al metodei raţionale de interpretare a normelor juridice: „(1) Funcţionarilor publici ale căror raporturi de serviciu sunt suspendate în temeiul Legii nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, la data intrării în vigoare a prezentului cod li se aplică dispoziţiile legale în vigoare la data suspendării acestora.“
    71. Continuând, se observă că prin sesizarea pendinte, curtea de apel solicită instanţei supreme să dezlege dacă prevederile art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 stabilesc dreptul funcţionarului public, a cărui suspendare din funcţia publică dispusă conform art. 86 alin. (2) din acelaşi act normativ a încetat, de a solicita - respectiv obligaţia corelativă a angajatorului de a acorda - despăgubiri reprezentând actualizarea cu indicele de inflaţie a drepturilor salariale cuvenite pentru perioada suspendării şi dobânzi penalizatoare aferente, prin trimitere la dispoziţiile art. 166 alin. (4) din Codul muncii, art. 1.531 alin. (1) şi alin. (2) teza I şi art. 1.535 alin. (1) din Codul civil.
    72. Cu alte cuvinte, ceea ce se solicită concret Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este să stabilească dacă prevederile art. 86 alin. (3) din lege se pot corobora cu dispoziţiile art. 166 alin. (4) din Codul muncii, art. 1.531 alin. (1) şi alin. (2) teza I şi art. 1.535 alin. (1) din Codul civil, spre a se recunoaşte dreptul funcţionarului public aflat în situaţia expusă la acordarea de despăgubiri reprezentând actualizarea cu indicele de inflaţie a drepturilor salariale cuvenite şi dobânzi penalizatoare aferente.
    73. Se urmăreşte, aşadar, a se stabili dacă, faţă de caracterul special al normei vizate, anume art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, ar fi aplicabile în speţă şi alte dispoziţii legale cu o sferă de aplicabilitate mai largă. Sesizarea prezentă ridică, aşadar, problema de drept asupra posibilităţii completării textului legal enunţat cu normele din legislaţia muncii şi din dreptul comun civil.
    74. Or, în privinţa acestei probleme de drept privind stabilirea unei astfel de complementarităţi, se constată că prin Decizia nr. 38 din 18 mai 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, enunţată la pct. VIII din prezenta decizie, instanţa supremă a ilustrat eşafodajul juridic de rezolvare, stabilind, totodată, că problema de drept nu este dificilă.
    75. Astfel, în cadrul deciziei menţionate, s-a arătat:
    "99. Sesizarea ce ridică o problemă de principiu asupra posibilităţii completării cu normele din legislaţia muncii nu prezintă nicio dificultate şi nu impune o rezolvare pe calea unei hotărâri prealabile, întrucât îşi găseşte răspunsul, identificat şi de curtea de apel, în norma de trimitere din cuprinsul aceluiaşi act normativ în care se regăseşte şi art. 86 alin. (3). Astfel, potrivit prevederilor art. 117 din Legea nr. 188/1999, «Dispoziţiile prezentei legi se completează cu prevederile legislaţiei muncii, precum şi cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislaţiei specifice funcţiei publice».
100. Reglementarea din Legea nr. 188/1999 are un caracter special, justificat de aplicabilitatea unei anumite categorii socioprofesionale, adecvat activităţii avute în vedere.
101. Specialia generalibus derogant este un principiu care implică faptul că norma specială derogă de la norma generală, iar norma specială este de strictă interpretare. Fiind derogatorie de la norma generală, rezultă că norma specială se aplică ori de câte ori situaţia respectivă intră sub incidenţa prevederilor sale, deci norma specială se aplică prioritar faţă de norma generală.
102. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că posibilitatea unei completări cu prevederile din legislaţia muncii a oricăror dispoziţii din Legea nr. 188/1999, deci nu doar ale art. 86 alin. (3) din acest act normativ, la care face referire instanţa de sesizare, este reglementată prin dispoziţiile art. 117 din lege, în care se prevăd şi condiţiile unei astfel de completări, respectiv în urma unei verificări a măsurii în care aceste dispoziţii nu contravin normelor din legislaţia specifică funcţiei publice.
103. Interpretarea urmăreşte cunoaşterea înţelesului exact al normei, clarificarea sensului şi scopului acesteia, astfel încât procedura pronunţării hotărârii prealabile nu poate fi folosită în cazul în care aplicarea dreptului se impune într-un mod atât de evident, încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluţionare.
104. Găsindu-şi rezolvarea de principiu în cuprinsul unei norme legale, al cărei conţinut nu ridică dificultăţi de interpretare, în ce priveşte prima întrebare nu este îndeplinită cerinţa reţinută ca atare în cadrul jurisprudenţei dezvoltate în aplicarea prevederilor art. 519 şi următoarele din Codul de procedură civilă, a gradului de dificultate a chestiunii de drept, de natură a conduce la antrenarea mecanismului de unificare reprezentat de sesizarea instanţei supreme şi nu necesită intervenţia prin pronunţarea unei hotărâri prealabile. (...)
106. (...) Rămâne atributul exclusiv al instanţei de trimitere să soluţioneze cauza cu judecata căreia a fost învestită, aplicând, în acest scop, mecanismele de interpretare a actelor normative.“"

    76. Raportat la aceste statuări expuse prin citat, se observă că problema de drept a posibilităţii de completare a dispoziţiilor art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 cu normele din legislaţia muncii sau cu reglementările de drept comun civile, precum cele ilustrate de instanţa de trimitere în cadrul sesizării prezente, a primit anterior vectori de rezolvare din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind concomitent considerată o chestiune de drept lipsită de dificultate.
    77. Împrejurarea că în cadrul sesizării prezente normele din legislaţia muncii şi reglementările de drept comun civile invocate sunt distincte de cele individualizate în cadrul Deciziei nr. 38 din 18 mai 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, nu modifică datele problemei, chestiunea de drept de rezolvat rămânând în esenţă aceeaşi, respectiv determinarea posibilităţii complinirii prevederilor speciale ale art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 cu dispoziţiile cu aplicabilitate mai largă din Codul muncii sau din Codul civil. Art. 166 alin. (4) din Codul muncii, art. 1.531 alin. (1) şi alin. (2) teza I şi art. 1.535 alin. (1) din Codul civil, invocate de instanţa de trimitere, reprezintă norme juridice care aparţin tot legislaţiei muncii, respectiv dreptului comun civil.
    78. Convergent, se remarcă şi împrejurarea că instanţa de trimitere însăşi atestă în mod expres în cuprinsul încheierii de sesizare faptul că, prin jurisprudenţa pronunţată în mecanismele de unificare a practicii judiciare, „instanţa supremă şi-a exprimat punctul de vedere cu referire la chestiunile sesizate“, curtea de apel individualizând în acest sens mai multe decizii, regăsite şi supra la punctul VIII.
    79. Or, rolul şi funcţia mecanismelor de unificare a practicii judiciare nu vor fi mai energic asigurate prin pronunţarea repetată în interpretarea şi aplicarea unor texte de lege diferite, dar care conţin la bază una şi aceeaşi problemă de drept, întrucât existenţa unei hotărâri prealabile sau a unei hotărâri în interesul legii trebuie văzută mai puţin ca un argument de forţă obligatorie, cu care sunt înzestrate dezlegările instanţei supreme prin efectul art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă, respectiv art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, cât mai ales ca o sursă ori ca un instrument util instanţelor de judecată în procesul de aplicare a legii, prin soluţiile pe care le oferă atât la o problemă de drept punctuală, cât şi la altele identice ori similare, chiar încorporate în alte texte de lege decât cele care au constituit obiectul sesizării.
    80. Totodată, trebuie subliniat şi faptul că mecanismul unificator al hotărârii prealabile prezent nu poate fi utilizat nici pentru îmbunătăţirea legislaţiei ori pentru adaptarea soluţiei legislative deja prevăzute de legiuitor, nefiind acesta rolul atribuit acestei proceduri.
    81. Multiplele hotărâri judecătoreşti transmise de instanţele de judecată şi punctele de vedere exprimate de colectivele de judecători ilustrează unanim adoptarea unei singure soluţii în privinţa acestui tip de acţiuni, jurisprudenţa uniform dezvoltată confirmând astfel concluzia inexistenţei unei veritabile chestiuni de drept şi lipsind de fundament singurul argument al instanţei de trimitere relativ importanţei dezlegării de către instanţa supremă a prezentei chestiuni de drept, respectiv că „prin această modalitate se asigură unificarea practicii judiciare în această problemă de drept“.
    82. Se observă că doar Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a exprimat în privinţa problemei de drept un punct de vedere diferit, însă doar la nivel teoretic, el reprezentând un contraexemplu singular, izolat şi deci lipsit de vitalitate juridică în ansamblul jurisprudenţei naţionale.
    83. Aşadar, inclusiv din perspectiva caracterului uniform al jurisprudenţei naţionale pronunţate în domeniu, nu se întrezăreşte riscul apariţiei şi dezvoltării unei practici judiciare neunitare, astfel încât să devină necesară activarea mecanismului preventiv de uniformizare reprezentat de pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
    84. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept observă şi că niciunul dintre considerentele încheierii de sesizare nu ilustrează vreo dificultate de interpretare a normelor juridice invocate. Instanţa de trimitere nu a exprimat niciun dubiu asupra modului de interpretare a respectivelor prevederi legale, fie ele privite individual sau sistematizat, mod pe care l-a enunţat tranşant în cuprinsul punctului său de vedere expus asupra problemei de drept.
    85. Aşadar, în acest context ilustrat, devine evident că sesizarea prezentă nu se referă la o chestiune de drept care să fie dificilă, care să necesite cu pregnanţă a fi lămurită şi care să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării sale de principiu pentru preîntâmpinarea generalizării practicii neunitare.
    86. Pentru toate aceste considerente, sesizarea prezentă va fi respinsă ca inadmisibilă, aceasta fiind, de altfel, practica constantă a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, concretizată, de exemplu, în Decizia nr. 59 din 9 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 29 ianuarie 2020.
    87. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,

    ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 1.553/104/2023, pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile privind dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
    "În contextul suspendării raportului de serviciu în conformitate cu dispoziţiile art. 86 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare, art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici dă dreptul funcţionarului public de a solicita şi în acelaşi timp incumbă obligaţia angajatorului de a acorda despăgubiri reprezentând dobânzi penalizatoare şi actualizarea cu indicele de inflaţie a drepturilor salariale în condiţiile art. 166 alin. (4) din Codul muncii, art. 1.531 alin. (1) şi alin. (2) teza I şi art. 1.535 alin. (1) din Codul civil"

    Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
    Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 iunie 2025.

                    VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
                    MARIANA CONSTANTINESCU
                    Magistrat-asistent-şef,
                    Oana Cristina Popescu

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, DECIZIA nr. 289 din 30 iunie 2025

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIA nr. 289 din 30 iunie 2025 referitoare la chestiunea de drept privind obligaţia angajatorului de a acorda despăgubiri reprezentând dobânzi penalizatoare şi actualizarea cu indicele de inflaţie a drepturilor salariale

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 289 din 30 iunie 2025 referitoare la chestiunea de drept privind obligaţia angajatorului de a acorda despăgubiri reprezentând dobânzi penalizatoare şi actualizarea cu indicele de inflaţie a drepturilor salariale